StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Crede in EFICIENTA TA
MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » MANAGEMENT » managementul intreprinderii
Trimite articolul prin email Diagnosticul economic si managerial al intreprinderii : Managementul intreprinderii Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Diagnosticul economic si managerial al intreprinderii



DIAGNOSTICUL ECONOMIC SI MANAGERIAL AL INTREPRINDERII




C U P R I N S







·   &nb 222e42c sp;    Definirea diagnosticului economic si managerial



·   &nb 222e42c sp;    Etapele reproiectarii manageriale



·   &nb 222e42c sp;    Diagnosticarea viabilitatii economice si manageriale



·   &nb 222e42c sp;    Sistemul de indicatori ai diagnosticului managerial si 

economico-financiar


·   &nb 222e42c sp;    Bibliografie generala






















1. DEFINIREA DIAGNOSTICULUI ECONOMIC SI MANAGERIAL

Diagnosticul economic si managerial este o componenta a metodelor si sistemului de management care permite atat informarea prealabila fixarii obiectivelor economico-financiare si manageriale, cat si cea privitoare la realizarea lor.

Diagnosticul nu inseamna a descrie, ci a identifica variabilele-cheie ale starii si dinamicii fenomenelor, precum si a studia interactiunea lor in vederea determinarii obiectivelor de progres ale intreprinderii.


2. ETAPELE REPROIECTARII MANAGERIALE

Reproiectarea sistemului de management al organizatiei se realizeaza in concordanta cu un scenariu metodologic structurat in urmatoarele etape si faze:

1.   &nb 222e42c sp;  Diagnosticarea viabilitatii economice manageriale (Analiza-diagnostic)


2.   &nb 222e42c sp;  Realizarea strategiei organizatiei (Proiectia viitorului organizatiei)


3.   &nb 222e42c sp;  Reproiectarea propriu-zisa:

·   &nb 222e42c sp;    Reproiectarea sistemului metodologico-managerial

·   &nb 222e42c sp;    Reproiectarea sistemului financiar-contabil si fiscal

·   &nb 222e42c sp;    Reproiectarea sistemului organizatoric

·   &nb 222e42c sp;    Reproiectarea sistemului decizional

·   &nb 222e42c sp;    Reproiectarea sistemului informational


4.   &nb 222e42c sp;  Implementarea sistemului managerial perfectionat


5.   &nb 222e42c sp;  Controlul si evaluarea noului sistem managerial.



3. DIAGNOSTICAREA VIABILITATII ECONOMICE SI MANAGERIALE


A.   &nb 222e42c sp; Definire si caracteristici


Diagnosticarea, ca metoda manageriala, consta in analiza organizatiei utilizand un instrumentar stiintific adecvat in vederea identificarii cauzale a punctelor forte si slabe si formularii unor recomandari pentru amplificarea potentialului de viabilitate economica si manageriala a acesteia.

Diagnosticarea se prezinta intr-o tripla ipostaza:

·   &nb 222e42c sp;    este o METODA de management, componenta a sistemului metodologico-managerial.

·   &nb 222e42c sp;    este o ETAPA de debut intr-un studiu complex de reproiectare manageriala.

·   &nb 222e42c sp;    este o MODALITATE DE FUNDAMENTARE a strategiei.


Principalele caracteristici ale diagnosticarii sunt:


  1. caracter post-operativ: diagnosticarea se axeaza pe analiza unei perioade incheiate din viata organizatiei (adesea ultimii 2-3 ani).
  2. caracter anticipativ (previzional): pe baza diagnosticarii se proiecteaza strategia organizatiei.
  3. caracter multidisciplinar: diagnosticarea implica cunostinte din domenii foarte variate (economice, juridice, tehnice, manageriale, etc.).
  4. complexitate deosebita : implica nu numai diferite tipuri de analize, dar si sintetizarea unor aspecte pozitive si negative si formarea unor recomandari.
  5. abordarea cauzala a punctelor forte si a punctelor slabe: dagnosticarea necesita nu numai enumerarea punctelor slabe si forte, ci si descoperirea cauzelor ce le-au generat.

B.   &nb 222e42c sp; Tipologia diagnosticarilor


Clasificare:


    1. In functie de sfera de cuprindere:

·   &nb 222e42c sp;    diagnosticare globala : realizata la nivelul organizatiei, in

   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   ansamblul sau.

·   &nb 222e42c sp;    diagnosticare partiala: realizata la nivelul unor componente

   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;  procesuale (pe functiuni sau pe

   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;  activitati) sau la nivelul unor

   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;  componente structurale 

   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;  (compartimente).

    1. In functie de pozitia elaboratorilor studiului:

·   &nb 222e42c sp;    autodiagnosticare: realizata de specialisti numai din interiorul organizatiei

avantaj: Obtinerea de catre specialisti a tuturor informatiilor relevante pentru realizarea studiului, intrucat acestia cunosc foarte bine domeniul respectiv.

dezavantaj: Subiectivismul elaboratorilor studiului, frica de a prezenta toate aspectele negative.

·   &nb 222e42c sp;    diagnosticarea propriu-zisa: realizata de specialisti numai din exteriorul organizatiei

avantaj: realizarea studiului conform unei metodologii riguroase.

dezavantaj: Cunoasterea uneori imposibila din afara a domeniului / organizatiei pentru care se realizeaza studiul.

·   &nb 222e42c sp;    mixta: realizata de echipe de specialisti atat din interiorul, cat

   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; si din exteriorul organizatiei. Elimina dezavantajele de mai sus.


  1. Metodologia diagnosticarii

Etapa I : Pregatirea diagnosticarii necesita abordarea urmatoarelor aspecte:

  1. Stabilirea obiectivelor studiului.
  2. Stabilirea echipei care realizeaza studiul.
  3. Definirea sarcinilor, competentelor si a responsabilitatilor fiecarui membru din echipa de diagnosticare.
  4. Precizarea unor termene intermediare si finale pentru realizarea studiului.
  5. Precizarea resurselor.

Etapa a II-a:  Documentarea preliminara.

Reprezinta faza de culegere de informatii, fiind necesare in principal 3 categorii de informatii:

  1. Caracteristicile tipologice ale organizatiei (prezentarea generala a organizatiei pentru care se realizeaza studiul): denumire, forma juridica, obiect de activitate, scurt istoric, furnizori, clienti, descrierea fluxului tehnologic, caracteristici ale relatiilor cu organismele financiar-bancare, etc.
  2. Situatia economico-financiara : evidentiata prin 2 categorii de indicatori:

·   &nb 222e42c sp;    cantitativi (de volum), care pot fi:

de eforturi (ex. Nr. de salariati, cheltuieli totale si pe categorii, active imobilizate).

de efecte (ex. Cifra de afaceri, productie, rezultatul exercitiului).

·   &nb 222e42c sp;    calitativi (de eficienta) : se determina ca raport intre un indicator cantitativ de efecte si unul de eforturi sau invers:


    1. Eficienta = Efect / Efort    (maximizarea efectului in folosirea resurselor) – se mai numeste si Eficacitate;
    2. Eficienta = Efort / Efect   &nb 222e42c sp;(minimizarea resurselor utilizate pentru obtinerea efectului) – se mai numeste si Economicitate.

   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   Indicatorii care reflecta situatia economico-financiara se preiau din documentele contabile ale organizatiei (bilant, CPP – contul de profit si pierdere, anexe la bilant). Situatia economico-financiara a organizatiei trebuie evidentiata pe o perioada de 2-3 ani, astfel incat sa poata fi realizata o analiza in dinamica a indicatorilor economico-financiari.


  1. Situatia manageriala: necesita prezentarea sistemului de management prin prisma celor 4 componente ale sale:

i) Sistemul organizatoric:

a. Prezentarea sistemului categorial de obiective

b. Descrierea functiunilor si activitatilor realizate in cadrul organizatiei

c. Prezentarea numarului de niveluri ierarhice

d. Descrierea principalelor tipuri de relatii organizatorice

e. Prezentarea ponderilor ierarhice medii

f. Prezentarea documentelor organizatorice (Regulamentul de Organizare si Functionare, fise de post, anexe la contractele individuale de munca, contractele colective de munca, organigrama)

g. Prezentarea structurii informale a intreprinderii.


ii) Sistemul decizional:

   &nb 222e42c sp; a. Succinta caracterizare a decidentilor individuali si de grup:


   Decidentul = persoana sau grupul de persoane care, in virtutea sarcinilor,

   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;    atributiilor, competentelor si responsabilitatilor circumscrise

   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;    postului adopta o decizie intr-o situatie data.


  Decidentul individual = orice manager din cadrul organizatiei, indiferent de

   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;     esalonul ierarhic la care este pozitionat.


  Decidentii de grup = reprezentati in principal prin organismele participative de

   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   management (AGA, Consiliul de administratie, Comitetul director)


b. Prezentarea listei cu deciziile adoptate de catre decidenti.


c. Estimarea influentei structurii informale asupra calitatii si structurii deciziilor.


iii) Sistemul informational:

   &nb 222e42c sp;  a. Prezentarea informatiilor si situatiilor informationale vehiculate in cadrul organizatiei

   &nb 222e42c sp;  b. Descrierea fluxurilor si circuitelor informationale si reprezentarea grafica a acestora

   &nb 222e42c sp;  c. Prezentarea procedurilor informationale si a mijloacelor de tratare a informatiei

   &nb 222e42c sp;  d. Identificarea si descrierea deficientelor informationale.


iv) Sistemul metodologico-managerial:

   &nb 222e42c sp;  a. Prezentarea metodelor, sistemelor si tehnicilor de management utilizate

   &nb 222e42c sp;  b. Descrierea scenariului metodologic de utilizare a acestora.


Etapa a III-a: Identificarea simptomelor semnificative

   &nb 222e42c sp; 1. Analiza viabilitatii economice

   &nb 222e42c sp; 2. Analiza viabilitatii manageriale

   &nb 222e42c sp; 3. Identificarea simptomelor semnificative.




4. SISTEMUL DE INDICATORI AI DIAGNOSTICULUI MANAGERIAL SI ECONOMICO-FINANCIAR



4.1. Necesitatea si rolul diagnosticului MANAGERIAL si economico-financiar AL intreprinderii


Conceptul de „diagnostic” in plan economic, la nivelul unei intreprinderi, presupune identificarea unor eventuale disfunctionalitati ale activitatii ei, analiza acestora, stabilirea cauzelor si prezentarea masurilor care sa conduca la reglarea situatiei. Totodata, diagnosticul trebuie sa evidentieze si elementele pozitive ale activitatii, care sunt necesare pentru estimarea performantelor.

Analiza si diagnosticarea sunt etape obligatorii inainte de evaluarea unei intreprinderi.

Prin diagnosticare unei intreprinderi in vederea evaluarii, se urmareste cunoasterea tuturor laturilor activitatii acesteia, respectiv juridica, operationala, resurse umane, economico-financiara etc., precum si a punctelor forte si punctelor slabe corespunzatoare fiecaruia.

In cadrul diagnosticului trebuie sa-si gaseasca raspuns probleme cum sunt:

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   pozitia pe piata pe care opereaza;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   statutul juridic al proprietatii care se evalueaza, daca sunt sau nu satisfacatoare si de ce;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   modul in care au fost obtinute elementele de patrimoniu;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   potentialul uman si de management;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   infrastructura tehnica pentru sustinerea activitatii de baza;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   masurile care urmeaza a fi intreprinse, atat pe termen scurt cat si pe termen lung.

In cadrul activitatii practice de evaluare a unei intreprinderi, diagnosticul trebuie sa furnizeze informatiile necesare aprecierii situatiei trecute si prezente, care constituie o baza pentru estimarea elementelor si variabilelor „cheie” ce trebuie avute in vedere in cazul aplicarii diferitelor metode de evaluare. Intrucat evaluarea intreprinderii nu inseamna o aplicare mecanica a unor tehnici, ci presupune o apreciere profunda a performantelor intreprinderii, echipa de evaluare trebuie sa opereze cu parametri considerati normali pentru mediul de activitate al firmei evaluate si la momentul efectuarii evaluarii.

Pe baza diagnosticului intreprinderii evaluate se pot construi scenarii pertinente, care trebuie sa stea la baza evaluarii intrucat diagnosticul pentru evaluare nu are doar rolul de a prezent situatia firmei la un anumit moment, ci si acela de a directiona si sustine proiectiile economico-financiare.

Realizarea diagnosticului unei intreprinderi in scopul evaluarii presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; stabilirea problemelor supuse analizei:

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; asigurarea informatiilor si analiza documentelor care stau la baza lor;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; analiza si prezentarea rezultatelor intr-un raport.

Consideram ca diagnosticul unei firme nu poate fi incadrat in tipare fixe, ci trebuie sa aiba o structura adaptabila in functie de scopul urmarit. Pentru evaluarea unei intreprinderi, diagnosticul poate fi structurat in mai multe componente, respectiv: diagnostic juridic, tehnic, al resurselor umane, comercial si economico-financiar.

Intre acestea rolul esential revine diagnosticul economico-financiar, care cuantifica prin instrumente specifice rezultatele analizei din celelalte sectiuni si realizeaza o interfata intre cele doua componente de baza ale procesului de evaluare a afaceri (diagnostic si evaluare propriu-zisa).


4.2. Diagnosticul juridic, tehnic, al resurselor umane si comercial


4.2.1. Diagnosticul juridic


Diagnosticul juridic are drept scop juridic verificarea aspectelor legale privind activitatea intreprinderii sau a activului de evaluat. Realizarea acestuia presupune analiza elementelor specifice in urmatoarele domenii:

Dreptul societatilor comerciale. In acest domeniu se verifica: contractul de societate, statutul si modificarile ulterioare infiintarii, registrul adunarii generale a actionarilor (asociatilor), registrul actionarilor, registrul actiunilor, contractele de vanzare-cumparare, de inchiriere, contractele de locatie de gestiune (o varianta a contractului de inchiriere), cele de concesiune etc.

Dreptul civil. Se analizeaza si se verifica actele si contractele privind:

dreptul de proprietate asupra constructiilor;

situatia juridica a terenurilor intreprinderii (drept de proprietate, contract de inchiriere etc.);

situatia juridica a imobilizarilor necorporale de natura brevetelor, licentelor, marcilor inregistrate si a altora de aceeasi natura (se verifica daca acestea sunt inregistrate la organismele abilitate, cine este titularul dreptului de inventator sau autor, existenta certificatului de inventator sau autor, durata legala de protectie etc.);

situatia imobilizarilor financiare (titluri de participare, titluri imobilizate ale activitatii de portofoliu, creante imobilizate etc.);

situatia imprumuturilor primite, a garantiilor constituite, existenta creditelor nerambursate la scadenta, eventualitatea declararii starii de faliment;

situatia asigurarii societatii prin efectul legii (imobiliara si de raspundere civila) si in virtutea unor contracte de asigurare impotriva unor riscuri (calamitate naturala, furt etc.), situatia achitarii primelor de asigurare etc.;

Dreptul fiscal. Se verifica:

situatia obligatiilor legale (impozite, taxe, contributii etc.) si a platilor restante comparativ cu termenele exigibile;

ultimul control fiscal, rezultatele sale si modul de valorificare a actelor de control.

Nu de putine ori in practica se intalnesc firme care din proprie initiativa isi calculeaza si inregistreaza contabil penalitatile pentru neplata la termen a obligatiilor fiscale. Pentru evaluator este foarte importanta retinerea acestor informatii datorita influentei directe asupra determinarii valorii patrimoniale a intreprinderii.

Dreptul muncii. Se verifica si se analizeaza existenta contractelor colective si individuale de munca, a regulamentului de ordine interioara, a contractului de management. Un punct important la acest subcapitol  al diagnosticului juridic il reprezinta informatiile in baza carora se poate aprecia daca oamenii cheie pot sau nu sa fie mentinuti in aceasta intreprindere dupa schimbarea proprietarului, sau daca noul proprietar este obligat sa mentina un anumit numar de salariati sau al salariului etc.

Dreptul mediului. Se verifica daca activitatea intreprinderii evaluate se desfasoara in cadrul impus de legislatia de mediu; prin prisma restrictiilor privind efectele activitatii asupra mediului intereseaza daca firma are un studiu de impact, daca au fost obtinute autorizatiile de mediu, daca sunt litigii cu alte intreprinderi sau cu autoritatile (si daca astfel se creeaza obligatia decontarii sau a platii unor daune interese).

Problemele de mediu tind sa capete un rol semnificativ in cadrul activitatii de evaluare, aceasta fiind o tendinta determinata de „semnalele” provenite de pe piata vanzarii-cumpararii intreprinderilor (probleme de poluare cu relevanta in procesul de privatizare din tara noastra sunt bine cunoscute). Au existat cazuri cand nu s-au vandut pachetele de actiuni ale intreprinderilor de stat mai multor societati comerciale deoarece potentialii investitori nu au acceptat sa preia si pasivul ecologic, respectiv obligatia de a face cheltuieli semnificative de depoluare.

In practica evaluarii din tarile dezvoltate se evalueaza in mod curent activele si pasivele ecologice, rezultatul acestui demers influentand direct valoarea afacerii (in cadrul metodelor patrimoniale se includ corectii asupra elementelor de activ/pasiv, iar in aplicarea metodelor de randament, profitul sau cash-flow-ul se calculeaza prin includerea fluxurilor implicate de activele/ pasivele ecologice).

O problema distincta se refera la litigii. Se verifica daca intreprinderea evaluata este implicata in litigii, instantele judecatoresti si ce posibilitati de rezolvare sunt. In cazul existentei unor litigii de munca se verifica stadiul de rezolvare a acestora. In toate cazurile situatia litigiilor reprezinta un punct important ce are implicatii directe asupra valorii patrimoniale, realizandu-se corectii atunci cand nu s-au constituit provizioane, cat si asupra valorilor de randament.

Dupa verificarea si analiza domeniilor juridice prezentate, juristul din echipa evaluare formuleaza concluziile diagnosticului juridic sub forma punctelor forte si punctelor slabe ale cadrului juridic, acesta constituindu-se ca parte importanta a raportului de evaluare.

Ca puncte forte ale cadrului juridic pot fi exemplificate urmatoarele: statutul corespunzator, relatiile contractuale conforme cu prevederile legale, absenta litigiilor de munca, absenta amenzilor si penalitatilor fiscale, contracte pe termen lung avantajoase (pe linia aprovizionarii, desfacerii, finantarii), relatii favorabile cu parteneri comerciali, bancile, fiscul, detinerea unor drepturi de proprietate nemateriala (marca inregistrata, brevete protejate, acorduri noncompetitie cu managementul si persoanele cheie din intreprindere etc.).

Ca puncte slabe ale cadrului juridic pot fi amintite urmatoarele: existenta unor litigii comerciale, de munca, plata unor amenzi si penalitati fiscale, riscul pierderii oamenilor-cheie (datorita fisurilor contractului de munca), lipsa contractelor de asigurare, a acordurilor non-competitie etc.

In raportul de evaluare trebuie sa  se faca referire concreta la actele normative ale caror prevederi nu au fost respectate sau a fost data o alta interpretare decat cea normala.


4.2.2. Diagnosticul tehnic sau operational


In esenta, aceasta presupune o analiza detaliata a factorilor tehnici de productie, a tehnologiilor de fabricatie a produselor, precum si a organizarii productiei si muncii.

Astfel, in legatura cu activele fixe incluse in patrimoniul societatii comerciale, precum si a celor pe care le foloseste fara a fi proprietatea ei, evaluatorii trebuie sa se pronunte cu privire la:

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   starea de functionare a masinilor, utilajelor, gradul de uzura fizica;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   performantele acestora in raport cu cele care se produc in momentul respectiv;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   posibilitatile de utilizare in viitor;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   mijloacele fixe inregistrate in patrimoniul unitatii, dar care nu mai pot fi folosite datorita schimbarilor intervenite in structura productiei;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   incadrarea mijloacelor fixe pe categorii conform Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   situatia reevaluarii activelor fixe in conformitate cu reglementarile in vigoare;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   oportunitatea trecerii in conservare a unor active fixe (daca este cazul), conditiile in care s-a facut aceasta si perspectivele de punere in functiune. Intr-o asemenea situatie specialistii trebuie sa se pronunte cum vor fi tratate aceste active fixe in procesul de evaluare;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   valoarea investitiilor in curs de executie, stadiul lor in raport cu graficele de executie, posibilitatile de finalizare si influenta lor asupra potentialului tehnico-productiv sau a prestatiilor de servicii;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   posibilitatile pe care le are societatea comerciala a a-si asigura utilitatile necesare pentru desfasurarea normala a activitatii; gradul de dependenta fata de utilitatile furnizate de regiile autonome sau companii de profil.

In legatura cu cladirile, in raportul de evaluare, expertii tehnici, in urma examinarii lor, se pronunta asupra:

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   concordantei situatiei din teren cu planurile de constructie; modificarile aduse, baza legala a acestor modificari, implicatiile asupra functionalitatii si sigurantei in exploatare;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   situatiei structurii de rezistenta in raport cu seismele prin care au trecut cladirile respective;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   schimbarile intervenite in destinatia unor cladiri si posibilitatile de folosire in viitor;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   situatia cladirilor din patrimoniul unitatii si impactul lor asupra realizarii activitatii de baza precum si a rezultatelor economico-financiare.

In ceea ce priveste mijloacele de transport (daca firma evaluata are parc propriu), in urma examinarii structurii parcului pe categorii de mijloace de transport (auto, feroviar, aerian si de apa) se vor face referiri la:

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   gradul de folosire a parcului propriu, pe categorii de mijloace de transport;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   modul de utilizare a capacitatii mijloacelor proprii de transport;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   stare tehnica, gradul de uzura;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   gradul de reinnoire;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   valoarea cu care sunt inregistrate in contabilitate comparativ cu cea de inlocuire;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   daca se justifica sau nu existenta parcului;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   posibilitatile de folosire in viitor a parcului propriu, incadrarea parametrilor mijloacelor autor in standardele impuse pe plan national si international.

In ceea ce priveste acest ultim punct se prezinta un caz interesant care confirma relatia directa dintre diagnosticul tehnic si valoarea intreprinderii. In urma diagnosticului la o firma de transporturi internationale s-a stabilit ca investitiile realizate in ultima perioada in masini de transport international (achizitionate second-hand) nu au vizat „amanuntul” incadrarii parametrilor acestor mijloace fixe in limitele anuntate de Uniunea Europeana ca fiind operabile de la 1 ianuarie 1997 pentru autovehiculele care circula in spatiul comunitar.

Referitor la terenurile de incinta se examineaza:

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; concordanta dintre categoriile de suprafete existente (construita, aferenta retelelor, cailor de acces, libera) si cele din certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, dobandit in conformitate cu H.G. nr. 834 / 1991;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; imbunatatirile aduse unor categorii de terenuri;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; schimbarea destinatiei unor suprafete de teren; baza legala si implicatiile asupra activitatii intreprinderii;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; valoarea cu care sunt inregistrate terenurile in contabilitate, avandu-se in vedere prevederile din standardele de evaluare si de contabilitate.

In legatura cu productia si tehnologiile de fabricatie

se prezinta succint principalele produse fabricate, servicii etc.;

se face o scurta descriere a procesului tehnologic, eventual prezentarea sub forma de schema, schita;

aprecieri asupra tehnologiilor, in raport cu ceea ce exista in domeniul respectiv;

organizarea generala a productiei;

organizarea transportului intern;

calitatea productiei;

impactul asupra mediului;

alte aspecte referitoare la productie sau la serviciile pe care le presteaza, in functie de obiectul de activitate.

Pentru caracterizarea sintetica a potentialului tehnic se recomanda urmatorii indicatori:








In vederea efectuarii evaluarii, in special prin metode patrimoniale, in sinteza diagnosticului tehnic, specialistii trebuie sa se pronunte asupra modificarilor care vor fi efectuate pornind de la ultimul bilant incheiat si care urmeaza a fi folosit in evaluare.


4.2.3. Diagnosticul resurselor umane si al managementului intreprinderii


In cadrul acestui segment se urmareste furnizarea de informatii asupra resurselor umane din punct de vedere al evolutiei, structurii, comportamentului si eficientei utilizarii lor, precum si performanta echipei de conducere a intreprinderii.

Diagnosticul resurselor umane ale societatii comerciale in vederea evaluarii impune folosirea unui sistem de indicatori privind dimensiunea, structura, comportamentul, precum si eficienta folosirii lor.


A. Dimensiunea, structura si comportamentul potentialului uman

Dimensiunea potentialului uman. Pentru a caracteriza dimensiunea potentialului uman se pot folosi urmatorii indicatori:

a)   &nb 222e42c sp;  numarul mediu de salariati (cu contract de munca), stabilit in conformitate cu metodologia in vigoare la data evaluarii;

b)   &nb 222e42c sp;  numarul mediu de personal (cu contract de munca pe o perioada nedeterminata si cu contract de munca pe o perioada determinata), care se stabileste prin adaugarea la numarul mediu de salariati a numarului mediu de colaboratori angajati pe baza de contract de munca pe o perioada determinata;

c)   &nb 222e42c sp;  numarul maxim de personal, care reprezinta limita superioara stabilita in functie de volumul efectiv de activitate si productivitatea muncii prevazuta:


sau

in care:

Iq = indicele volumului de activitate exprimat prin cifra de afaceri, valoarea adaugata etc.;

N0 = numarul mediu de personal prevazut pentru perioada respectiva sau din perioada precedenta.

d)   &nb 222e42c sp;  numarul mediu de personal calculat pe baza celui prezent la lucru, care reflecta situatia la un moment dat.

Consideram ca acest indicator este de natura sa permita evidentierea dimensiunii potentialului uman, care se coreleaza cu rezultatele obtinute de intreprindere.

Structura resurselor umane. Principalele criterii de structurare utile in diagnosticarea resurselor umane sunt:

a)   &nb 222e42c sp;  categoriile de personal, respectiv: muncitori (direct productivi, indirect productivi, de deservire generala); personal tehnic-ingineresc (ingineri, tehnicieni, maistri); personal de administrare si conducere;

b)   &nb 222e42c sp;  vechimea in intreprindere, personalul se poate structura in urmatoarele grupe: sub 1 an; intre 2 – 5 ani; intre 6 – 10 ani; intre 11 – 15 ani; intre 15 – 20 ani; peste 20 ani. Analiza structurii dupa vechime si evolutia sa in timp poate furniza informatii cu privire la strategia angajarilor efectuate de intreprindere, dar si la eforturile sale pentru stabilizarea personalului. In mod normal, structura dupa vechime trebuie sa fie echilibrata (nici prea tanara, nici prea batrana), manifestandu-se astfel o politica adecvata de formare a personalului;

c)   &nb 222e42c sp;  varsta personalului, pot fi utilizate grupele: pana la 30 de ani; intre 31 – 40 de ani; 41 – 50 de ani; peste 50 de ani. Un dezechilibru accentuat in structura dupa varsta a personalului poate sa dauneze echilibrul psihologic al intreprinderii. Astfel, angajarea masiva la un moment dat a tinerilor franeaza posibilitatile acestora de promovare;

d)   &nb 222e42c sp;  modalitati de calificare. Se impune structurarea personalului pe nivele de pregatire (superior, mediu, profesional) si pe categorii de personal.

Un alt aspect care trebuie analizat il constituie perfectionarea pregatirii profesionale, pe forme de realizare (la locul de munca, cursuri postliceale, postuniversitare, etc.)

Comportamentul personalului. In practica se pot folosi urmatorii indicatori:

a)   &nb 222e42c sp;  gradul de utilizare a timpului maxim disponibil exprimat in ore – om (Gu):


b)   &nb 222e42c sp;  indicatorii circulatiei fortei de munca:


in care:

I = numarul total al intrarilor de personal in cursul perioadei;

E = numarul total al iesirilor de personal;

c) indicatorii comportamentului individual:


De asemenea, se are in vedere structura timpului nelucrat pe cauzele pe care l-au provocat (boli, accidente de munca, maternitate, evenimente familiale, concedii fara plata, absente nemotivate etc.).

c)indicatori de conflictualitate. In cazul in care conflictualitatea a luat o forma colectiva se impune analiza urmatorilor indicatori:

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   numarul de greve in cursul anului

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   numarul de zile de greva = durata grevei x numarul de grevisti;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;  

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;  

In situatia formelor individuale de conflictualitate se urmaresc indicatorii:

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   numar de litigii care au necesitat interventia inspectiei de munca;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   numar de litigii care au ajuns in fata instantei de judecata.


B. Diagnosticul eficientei utilizarii resurselor umane

Analiza eficientei utilizarii fortei de munca in cadrul intreprinderii in vederea evaluarii se realizeaza cu ajutorul sistemului indicatorilor de reflectare a productivitatii muncii. Pentru a urmari dinamica productivitatii muncii la nivelul intreprinderii, precum si in comparatie cu alte firme din aceeasi ramura de activitate se folosesc indicatori financiari si valorici, construiti ca raport efect / efort sau efort/efect.

In calitate de efect pot fi folositi indicatorii: cifra de afaceri (CA), productia exercitiului (Qe), veniturile din exploatare (Ve) sau valoarea adaugata (Qa), in functie de specificul activitatii societatii evaluate. Pentru exprimarea efortului se pot folosi indicatorii: numarul mediu de personal (N), timpul total de munca exprima in zile – om (Tz) sau in ore – om (Th).

Astfel, in cazul determinarii productivitatii muncii pe baza cifrei de afaceri, indicatorii utilizati sunt:

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; productivitatea medie anuala pe o persoana:

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; productivitatea medie zilnica:

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; productivitatea medie orara:

Aspectele relevante cu privire la eficienta utilizarii resurselor se pun in evidenta si prin analiza productivitatii muncii pe principalele produse (cele care detin mai mult de 50% din totalul productiei intreprinderii). In acest sens se poate folosi indicatorul „productivitatea muncii”, exprimata prin timpul consumat pe unitatea de produs, care poate fi folosit pentru comparatii in dinamica la nivelul intreprinderii, precum si pentru comparatii in spatiu pe plan national si international.

In final, evaluatorul trebuie sa faca o sinteza a principalelor puncte forte si slabe in legatura cu resursele umane ale firmei.

Cu titlu de exemplu pot fi avute in vedere urmatoarele puncte forte: personalul este bine calificat; structura pe varste este echilibrata; personalul este capabil sa se adapteze la innnoire; productivitatea muncii este in crestere; absenta grevelor; reducerea numarului litigiilor individuale de munca; protectia muncii corespunzatoare, reflectata prin reducerea sau diminuarea accidentelor de munca.

Ca puncte slabe se pot exemplifica: utilizarea necorespunzatoare a timpului de munca in cadrul zilei; productivitatea muncii in scadere; personal supradimensionat in activitati de intretinere; existenta conflictelor de munca etc.


C. Diagnosticul managementului firmei

In ceea ce priveste conducerea firmei evaluate, in cadrul diagnosticului se prezinta urmatoarele aspecte:

a)   &nb 222e42c sp;  echipa de conducere (nume, prenume, functia, varsta, experienta in domeniu etc.);

b)   &nb 222e42c sp;  baza legala in virtutea careia isi exercita prerogativele functiei;

c)   &nb 222e42c sp;  pozitia echipei de conducere fata de actionarii firmei, banci, administratia financiara etc.;

d)   &nb 222e42c sp;  referiri si aprecieri asupra stilului de conducere (pe obiective, autoritar, cu delegarea autoritatii, colegial, centralizat, descentralizat etc.);

e)   &nb 222e42c sp;  obiectivele negociate si prevazute in contractul de management;

f)   &nb 222e42c sp;    gradul de realizare a criteriilor de performanta.

In finalul acestui diagnostic evaluatorul formuleaza punctele forte si slabe ale managementului firmei.

Ca puncte forte se pot mentiona: echipa de conducere tanara, dinamica; realizarea si depasirea criteriilor de performanta negociate cu actionarii; imbunatatirea pozitiei firmei pe piata; colaborarea buna cu sindicatele etc.

Ca puncte slabe se pot avea in vedere: nerealizarea numitor criterii de performanta; slabirea pozitiei firmei in cadrul mediului ei concurential; tensiuni in relatiile cu sindicatele marcate prin cresterea numarului zilelor de greva; lipsa de preocupare pentru stimularea initiativei si creativitatii tehnice a personalului etc.


4.2.4. Diagnosticul comercial


Diagnosticul comercial vizeaza piata de desfacere a produselor intreprinderii si cea de aprovizionare. Obiectivul de baza al diagnosticului comercial consta in estimarea pietei actuale si potentiale a intreprinderii si a locului ei pe piata.

In cadrul diagnosticului comercial se recomanda a fi abordate urmatoarele aspecte esentiale: evolutia vanzarilor; analiza structurala a vanzarilor pe produse si piete de desfacere, a clientilor intreprinderii, a repartitiei vanzarilor in functie de ciclul de viata al produselor.


A. Analiza evolutiei vanzarilor

In activitatea de evaluare a unei firme intereseaza vanzarile de bunuri, lucrari si servicii care formeaza obiectul de activitate, exprimate prin cifra de afaceri.

Cifra de afaceri, din Contul de profit si pierdere, este evaluata in unitati monetare curente. Pentru o corecta apreciere a performantelor comerciale ale firmei in timp se impune corectarea acesteia cu indicele preturilor domeniului de activitate, respectiv evaluarea ei in preturi comparabile.

Relatia de calcul a cifrei de afaceri in preturi comparabile este:



Evolutia in timp a vanzarilor marfurilor trebuie analizata si comparativ cu dinamica vanzarilor pe piata sectorului de activitate ale acesteia pentru a se evidentia intarirea sau diminuarea pozitiei intreprinderii pe piata.

Pentru a exemplifica se folosesc datele din tabelul nr. 4.1:

Tabelul nr. 4.1

Nr. crt.

Specificatie

N-2

N-1

N

1.   &nb 222e42c sp; 

Cifra de afaceri in preturi curente 




Pondere (%) (gf)




2.   &nb 222e42c sp; 

Indicele mediu al preturilor (cu baza fixa)




3.   &nb 222e42c sp; 

Cifra de afaceri reala (in preturi comparabile)  (1:2)




Pondere (%) (gf)




4.   &nb 222e42c sp; 



Indicele vanzarilor pe piata sectorului de activitate




5.   &nb 222e42c sp; 

Diferenta fata de dinamica sectorului





Pe baza datelor astfel structurate se pot formula concluziile pertinente referitoare la:

evolutia vanzarilor in preturi curente si comparabile, marcandu-se astfel dimensiunea reala a volumului de activitate;

schimbarile intervenite in ceea ce priveste pozitia intreprinderii in cadrul sectorului in raport de firmele concurente.

Cuantificarea cresterii sau scaderii ponderii vanzarilor proprii in cadrul vanzarilor totale pe piata se face pe baza relatiei:


in care:

ICAf = indicele cifrei de afaceri a firmei evaluate

ICat = indicele cifrei de afaceri a sectorului

gf0 = ponderea vanzarilor proprii in vanzarile totale ale sectorului in baza de comparatie.

Se observa o evolutie pozitiva in anul N fata de media pietei.

Cifra de afaceri evolueaza sub influenta unor factori (directi sau indirecti) specifici domeniului de activitate al intreprinderii. Ca model de analiza general valabil se recomanda aprecierea dinamicii vanzarilor in functie de doi factori directi: volumul fizic al vanzarilor si preturile medii de vanzare:


in care:

qi = volumul fizic al vanzarilor pe produse sau grupe de produse;

pi = pretul (tariful) mediu pe unitate de produs.

Potrivit modelului prezentat, factori  directi de influenta sunt:

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; cantitatea totala vanduta (Q, daca productia este omogena):


in care:

= reprezinta pretul mediu de vanzare;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; structura productiei vandute:



§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; produsele de vanzare pe produse:


Modelul de analiza mentionat prezinta importanta pentru evaluator, deoarece furnizeaza informatii necesare estimarii evolutiei vanzarilor in perioada urmatoare.

Cifra de afaceri poate fi analizata si pe baza unor modele multiplicative specifice domeniului de activitate al intreprinderii. Astfel, pentru analiza vanzarilor in ramurile productive se recomanda urmatorul model:

in care:

N = numarul mediu de personal;

Mf = valoarea medie anuala a mijloacelor fixe folosite de intreprindere, indiferent daca sunt sau nu in proprietatea ei;

Qe = productia exercitiului;

CA = cifra de afaceri.

Pe baza acestui model evaluatorul obtine informatii referitoare la:

Ø   &nb 222e42c sp;  influenta modificarii factorului uman asupra vanzarilor;

Ø   &nb 222e42c sp;  dinamica gradului de inzestrare tehnica a muncii (MF / N) si impactul asupra vanzarilor;

Ø   &nb 222e42c sp;  eficienta utilizarii mijloacelor fixe, caracterizata prin volumul de activitate productiva (Qe) in corelatie cu valoarea medie a mijloacelor fixe (Mf) si impactul asupra vanzarilor;

Ø   &nb 222e42c sp;  evolutia gradului de valorificare a productiei exercitiului (factor extrem de important, ce pune in evidenta legatura activitatii firmei cu piata) si contributia acestuia la variatia cifrei de afaceri.

In cazul intreprinderilor din sfera comertului se recomanda urmatoarele modele:


in care:

Nl = numarul locurilor de munca;

Ks = coeficientul schimbarilor;

Nz = numarul mediu de zile lucrate;

Dz = desfacerea medie zilnica pe un salariat.

Modelul de mai sus se recomanda a fi folosit in cazul unitatilor comerciale care practica forma clasica de vanzare, cu plata la vanzator.

In cazul unitatilor comerciale care desfac marfurile prin sistemul cu autoservire se recomanda modelul:


in care:

Sc = suprafata comerciala;

d/m2 = desfacerea medie pe unitatea de suprafata;

gsi = structura suprafetei comerciale pe grupe de marfuri;

di/m2 = vanzarea medie pe unitatea de suprafata pe grupe de marfuri.

Pentru unitatile comerciale, in formularea concluziilor, in functie de profilul intreprinderii, are in vedere structura consumatorilor (clientilor), evolutia probabila a acestora, modificarea posibila a cererii solvabile, precum si alti factori care pot influenta volumul vanzarilor.


B. Analiza structurala a vanzarilor pe produse si pietele de desfacere

Vanzarile unei intreprinderi se impun a fi studiate de catre evaluator pe produse sau grupe de produse omogene, tinand seama, in acelasi timp, de pietele unde se desfac acestea.

Scopul acestui mod de analiza a cifrei de afaceri il reprezinta necesitatea furnizarii de informatii pentru fundamentarea proiectiilor (estimarilor) in perioada de previziune. Datele necesare se prezinta dupa modelul din tabelele nr. 4.2 si 4.3:


Tabelul nr. 4.2

Nr. crt.

Produse

N-2

N-1

N

suma


suma


suma


1.   &nb 222e42c sp; 

A







2.   &nb 222e42c sp; 

B







3.   &nb 222e42c sp; 

C







4.   &nb 222e42c sp; 

D







5.   &nb 222e42c sp; 

E







6.   &nb 222e42c sp; 

F







TOTAL








Tabelul nr. 4.3

Nr. crt.

Piata

N-2

N-1

N

suma


suma


suma


1.   &nb 222e42c sp; 

Piata interna







2.   &nb 222e42c sp; 

Export, din care:








Europa Occidentala (din 2)








Orientul Mijlociu (din 2)








- Alte zone (din 2)








TOTAL (1 + 2)








Informatiile astfel structurate permit formularea de concluzii cu privire la:

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; dinamica vanzarilor pe produse si piete;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; modificarea structurii vanzarilor pe produse si piete (zone geografice).

Acestea, corelate cu alte informatii de ordin economico-social si de alta natura permit echipei de evaluare sa aprecieze cat mai corect tendinta vanzarilor.


C. Analiza clientilor intreprinderii

Analiza vanzarilor prin prisma clientelei urmareste, in primul rand, evolutia structurala a cifrei de afaceri pe clienti. In formularea concluziilor este necesar sa se tina seama de pozitia intreprinderii intr-un lant al interconditionarii fabricatiei si consumului unui produs. Datele necesare pot fi prezentate ca in tabelul nr. 4.4 (model):

Tabelul nr. 4.4


Clienti

N-2

N-1

N

suma


suma


suma


Clienti interni majori




























n







Clienti externi majori




























n







Alti clienti interni (total)







Alti clienti externi (total)







T O T A L








Evolutia cifrei de afaceri pe principalii clienti interni si externi furnizeaza informatii cu privire la existenta unor relatii traditionale, relatii ce se pot constitui ca suport pentru evolutia viitoare a vanzarilor societatii comerciale. O asemenea concluzie este importanta pentru evaluator, indeosebi in ceea ce priveste proiectia activitatii firmei pentru aplicarea metodelor de randament.

Un alt aspect esential in ceea ce priveste analiza clientilor il reprezinta urmarirea duratei de imobilizare a creantelor (Di). Relatia de calcul este urmatoarea:


in care:

T = perioada de analiza exprimata in numar de zile;

= suma medie a soldurilor debitoare ale conturilor de creante;

= suma rulajelor debitoare ale conturilor de creante (in practica se utilizeaza adesea cifra de afaceri).

Durata medie de imobilizare a creantelor poate fi si in functie de structura creantelor (gi) si a duratei de imobilizare pe categorii de creante (di) pe baza relatiei de calcul:


in care:


Sursa de informatii pentru calculul duratei medii de imobilizare a creantelor o reprezinta contabilitatea sintetica si analitica (pe clienti). Daca in ceea ce priveste numitorul relatiei informatia se regaseste ca atare in fisa sintetica a contului „Clienti” (Contul 411) si in analiticele acestuia, numaratorul relatiei, respectiv soldul mediu, trebuie determinat pe total intreprindere si pe fiecare client in parte, folosindu-se media cronologica:


in care:

Sdi = soldul initial, respectiv soldul contului la sfarsitul exercitiului financiar precedent;

Sdf = soldul final, respectiv soldul la sfarsitul exercitiului financiar;

Sd1, Sd2, … = soldurile subdiviziunilor de timp luate in calcul in cursul anului (lunar, trimestrial) pe care le regasim in balantele de verificare.

Prin compararea duratei de imobilizare pe clienti cu termenul contractual de decontare se poate realiza o grupare a clientilor, respectiv a creantelor, pe grade de vechime, operatiune necesara in evaluarea acestora in functie si de termenul de incasare.

In finalul analizei clientelei intreprinderii, evaluatorul trebuie sa aprecieze in ce masura firma are o piata de desfacere care sa poata fi luata in considerare in calculul previziunilor necesare aplicarii metodelor de randament.


D. Analiza repartitiei vanzarilor in functie de ciclul de viata al produselor

O latura importanta a diagnosticului vanzarilor o reprezinta studierea cifrei de afaceri pe stadii ale ciclului de viata al produselor. Un asemenea diagnostic prezinta importanta pentru evaluator deoarece ii da posibilitatea aprecierii potentialului de evolutie a firmei fata de punctul critic al rentabilitatii si al asigurarii surselor necesare finantarii activitatii. Datele se structureaza ca in tabelul nr. 4.5:


Tabelul nr. 4.5


Nr. crt.

Faza ciclului de viata

N-2

N-1

N

suma


suma


suma


1.   &nb 222e42c sp;

Lansare









2.   &nb 222e42c sp;

Crestere







3.   &nb 222e42c sp;

Maturitate







4.   &nb 222e42c sp;

Declin







5.   &nb 222e42c sp;

T O T A L








Datele astfel prezentate permit formularea de concluzii cu privire la:

Ø   &nb 222e42c sp;  localizarea in timp a procesului de reinnoire a produsului;

Ø   &nb 222e42c sp;  evolutia vanzarilor pe fazele in care se afla principalele produse;

Ø   &nb 222e42c sp;  influenta pe care o au produsele din faza de lansare si declin asupra cifrei de afaceri.

Studierea repartitiei si dinamicii cifrei de afaceri in functie de ciclul de viata al produselor din portofoliul societatii comerciale permite evaluatorului estimarea cu un grad mai ridicat de certitudine a marimii cifrei de afaceri si a profitului in perioada de previziune.


E. Analiza pietei de aprovizionare

Piata de aprovizionare a firmei reprezinta un punct semnificativ in diagnosticul comercial pentru evaluare. Principalele aspecte urmarite de evaluator vizeaza:

Ø   &nb 222e42c sp;  gruparea furnizorilor pe categorii, respectiv furnizori de materii prime, materiale, semifabricate, utilitati, prestari de servicii etc.;

Ø   &nb 222e42c sp;  structurarea furnizorilor, in special a celor de materii prime si materiale in functie de cantitatea si valoarea aprovizionarilor;

Ø   &nb 222e42c sp;  stabilirea criteriilor de alegere a acestora (de exemplu, dupa preturile practicate, dupa cantitatile aprovizionate, distanta, termene si conditii de plata etc.);

Ø   &nb 222e42c sp;  analiza numarului de furnizori pentru tip de resursa aprovizionata si a calitatii aprovizionarilor;

Ø   &nb 222e42c sp;  aprecierea dependentei fata de anumiti furnizori si care sunt implicatiile acesteia;

Ø   &nb 222e42c sp;  analiza gradului de integrare a activitatii firmei evaluate;

Ø   &nb 222e42c sp;  durata medie de utilizare a surselor atrase reprezentate de obligatiile fata de furnizori (Df) calculata pe baza relatiilor:


in care:

= suma soldurilor medii creditoare ale conturilor de furnizori;

= suma rulajelor creditoare ale conturilor de furnizori.

Durata medie de folosire a surselor atrase poate fi studiata si pe baza relatiei:

in care:

dfi = structura obligatiilor fata de furnizori, stabilita pe baza rulajului creditor al acestora;

gfi = durata de folosire a sursei atrase reprezentata de datoria fata de furnizorul i.

Prin compararea duratei de folosire a surselor atrase pe fiecare furnizor in parte cu termenul contractual de onorare a obligatiilor rezulta daca intreprinderea considerata si-a respectat sau nu obligatiile contractuale. Totodata, trebuie estimate implicatiile pe care le-ar avea intreruperea relatiilor contractuale de catre unii furnizori cu firma evaluata.


F. Studierea concurentei si a modului de distribuire a produselor

Piata de desfacere a firmei, respectiv spatiul in care oferta specifica a societatii comerciale se intalneste cu cererea, reprezinta un segment esential al diagnosticului comercial, care nu poate fi completat daca nu se analizeaza si competitia, ca element fundamental al pietei.

Analiza concurentei trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte:

Ø   &nb 222e42c sp;  normalizarea principalilor concurenti;

Ø   &nb 222e42c sp;  stabilirea cotei de piata (cpi) detinuta de intreprinderea evaluata, precum si cea a principalilor competitori de pe piata, pe baza relatiei:


in care:

Cai = cifra de afaceri a firmei i;

Cat = cifra de afaceri totala a sectorului de activitate al firmei i.

Ø   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;    ierarhizarea firmelor care actioneaza pe piata sectorului de activitate pe baza cotei de piata detinute pe orizontul de timp supus diagnosticarii.

Referitor la concurenta externa pe piata se mentioneaza:

Ø   &nb 222e42c sp;  firmele concurente (denumire, tara de origine si locul unde se fabrica produsele);

Ø   &nb 222e42c sp;  modul de organizare si durata serviciilor de garantie si post-garantie. Se va aprecia daca dispun de unitati proprii sau activitatea de service este cedata unei singure firme sau la mai multe;

Ø   &nb 222e42c sp;  raport pret – calitate la produsele concurentei si la cele proprii. Sunt frecvente cazurile in care concurenta practica preturi mai mici la produsele care „aparent” sunt de calitate mai buna;

Ø   &nb 222e42c sp;  modalitati de distributie a produselor (retea proprie, distribuitor unic, etc.);

Ø   &nb 222e42c sp;  puterea concurentiala internationala, marcata prin cifra de afaceri, productivitatea muncii, cota de piata etc. (in masura in care se dispune de informatiile necesare);

Ø   &nb 222e42c sp;  forme de cooperare cu unii distribuitori internationali.

In analiza posibilitatilor de penetrare pe anumite piete trebuie sa se faca deosebire intre diferitele categorii de piete, cum ar fi:

Ø   &nb 222e42c sp;  piata deschisa, in care patrunderea sau extinderea cotei este posibila, neexistand anumite restrictii juridice sau de alta natura;

Ø   &nb 222e42c sp;  piata inchisa, in care nu exista posibilitatea de intrare datorita barierelor care protejeaza producatorii autohtoni;

Ø   &nb 222e42c sp;  piata protejata, respectiv o piata caracterizata prin existenta unor bariere de intrare care  inhiba intrarea noilor veniti.

Existenta de zone de liber-schimb, precum si angajarea unor acorduri internationale au drept consecinta o deschidere a pietelor, situatie ce face ca lupta intre competitori sa capete un caracter tot mai global.

Organizarea distributiei produselor constituie un  alt element al diagnosticului comercial, care se refera in principal la:

·   &nb 222e42c sp;    forma juridica a activitatii distribuitorului (distributia exclusiva, franciza etc.);

·   &nb 222e42c sp;    existenta unei retele proprii de distributie (numar de centre de desfacere, magazine, amplasarea in teritoriu, personal calificat etc.);

·   &nb 222e42c sp;    durata contractelor de distribuitori (analiza detaliata a contractelor cu durata sub un an si a celor de lunga durata – peste un an);

·   &nb 222e42c sp;    obligatiile si drepturile intreprinderii fata de distribuitori;

·   &nb 222e42c sp;    alte aspecte privind distributia produselor.

In ceea ce priveste promovarea produselor societatii, aceasta vizeaza:

·   &nb 222e42c sp;    evolutia costurilor cu reclama si ponderea lor in cifra de afaceri;

·   &nb 222e42c sp;    imaginea intreprinderii si a produselor/serviciilor sale pe piata.

In finalul diagnosticului comercial, evaluatorul trebuie sa faca referiri asupra perspectivelor activitatii comerciale, atat in ceea ce priveste posibilitatile de aprovizionare, cat si de desfacere a produselor in scopul estimarii veniturilor din exploatare pentru intervalul de prognoza. In acest context se recomanda prezentarea factorilor favorizati (puncte forte), precum si a celor defavorizati (punctele slabe), previzibil a actiona asupra rezultatelor si performantelor firmei.


4.3. Diagnosticul economico-financiar


4.3.1 Rolul diagnosticului economico – financiar in evaluarea intreprinderii


Diagnosticul economico – financiar este cel mai important diagnostic si are ca obiectiv esential studiul static si dinamic al activitatii desfasurate de intreprindere, care sa permita expertului sa-si exprime o opinie asupra rezultatelor obtinute, a echilibrelor financiare referitoare la sursele de finantare si destinatiile acestora, precum si in legatura cu randamentul capitalului investit.

Acest diagnostic se realizeaza pe baza datelor cuprinse in situatiile financiare de sinteza, intocmite in conformitate cu reglementarile contabile in vigoare.

Bilantul contabil, ca document oficial de gestiune, trebuie sa asigure imaginea clara, sincera, fidela, completa a patrimoniului, a rezultatelor si pozitiei financiare a acesteia.

In activitatea practica este recomandabil ca diagnosticul economic-financiar si aplicarea metodelor de evaluare bazate pe profit sau flux de disponibilitati (cash-flow), ce necesita proiectii economico-financiare, sa fie realizate de acelasi specialist sau grup de specialisti, tocmai pentru a asigura convergenta celor doua mari componente ale procesului de evaluare: analiza-diagnostic si evaluare propriu-zisa.

Din punct de vedere tehnic este necesar ca metodologia utilizata in diagnosticul economico-financiar sa fie practicata si in realizarea proiectiilor, asa cum se prezinta in fig.2.1.

Fiecare firma de consultanta isi construieste propria metodologia de realizare a evaluarii afacerilor, in general, si a diagnosticului economico-financiar, in special.

O mentiune speciala trebuie facuta in legatura cu nivelul indicatorilor calculati urmare analizei - diagnostic: cu se se compara acestia pentru a stabili daca nivelul lor este multumitor sau mai putin multumitor in cazul firmei diagnosticate? Nivelul indicatorilor-etalon, de referinta, cu care se compara indicatorii calculati, este stabilit de marile firme specializate in consultanta economico-financiara (pe baza unor cercetari periodice efectuate fie in cadrul firmelor carora le asigura evidenta contabila, audit, consultanta, etc., fie pe baza unor anchete periodice desfasurate pe un panel de 200 – 300 firme) pe perioade si zone caracteristice, pe domenii si tipuri de firme, intr-o activitate foarte specializata si dinamica (precum activitatea de afaceri in sine) si care se numeste elaborarea de Ghiduri de buna practica (Best Practice Guidelines). Folosind criteriile si indicatorii din aceste ghiduri de buna practica, ale firmelor-lider din domeniu, firmele isi pot compara nivelul indicatorilor cu acestea. Aceasta operatiune se numeste Benchmarking si are o mare importanta pentru pozitionarea firmelor intre competitori si pentru orientarea deciziilor managementului. Aceasta este o comparatie in plan orizontal (sincronic), cu alte firme care au aceleasi conditii - de aceeasi talie (micro-intreprinderi, intreprinderi mici si mijlocii, intreprinderi mari, etc.), din aceeasi zona si din acelasi domeniu. In lipsa unor niveluri reale de referinta, nivelul oricarui indicator calculat este lipsit de orice relevanta si utilitate.

Pe de alta parte, firmele isi pot compara propriile performante dintr-un an cu performantele lor din alti ani, realizand astfel o comparatie in plan vertical, in timp (diacronic).

In continuare ne propunem sa dezvoltam o metodologie generala de diagnostic economico-financiar si sa oferim puncte de vedere cu privire la zonele de interes ce pot fi abordate in cadrul raportului de analiza-diagnostic-evaluare a firmei.
















Figura nr. 4.1. Tipuri de analize-diagnostic


4.3.2. Diagnosticul financiar – patrimonial


A.   &nb 222e42c sp; Diagnosticul patrimonial net

Patrimoniul net se determina ca diferenta intre activele totale si datoriile totale, reflectand activele firmei negrevate de datorii la un moment dat (suma capitalurilor proprii). In esenta, patrimoniul net reprezinta averea intreprinderii la o anumita data (are un caracter static).

In activitatea de evaluare a unei firmei, cunoasterea evolutiei patrimoniului net reprezinta importanta in alegerea metodelor de evaluare, precum si in ceea ce priveste determinarea unor elemente necesare aplicarii diferitelor metode de evaluare.

Pentru determinarea patrimoniului net, informatiile din bilantul contabil se structureaza ca in tabelul 4.6.

Pe baza datelor din tabel, in raportul de evaluare se fac aprecieri asupra patrimoniului net, prezentandu-se semnificatia economica a elementelor care au determinat modificarea acestuia. Astfel, scaderea valorii ramase a activelor imobilizate, iar in cadrul acestora a mijloacelor fixe, poate fi pusa pe seama amortizarii lor.

Cresterea valorii activelor circulante trebuie apreciata diferit in raport cu elementele care au determinat-o. de exemplu, sporirea valorii creantelor in lei are o influenta negativa asupra valorii economice a intreprinderii, intrucat acestea raman la valoarea lor contabila de inregistrare. Cresterea stocului de produse finite are, de asemenea, influenta nefavorabila asupra valorii intreprinderii pentru ca, odata cu trecerea timpului, valoarea actuala a produselor finite este mai mica decat cea inregistrata, iar actualizarea preturilor de vanzare le poate face nevandabile.

Marirea disponibilitatilor poate semnifica o accelerare a vitezei de rotatie a activelor circulante, situatie care conduce la o amplificare a capacitatii de plata si la posibilitatea onorarii la timp a obligatiilor intreprinderii.

Stocul de productie in curs de executie trebuie apreciat in functie de stocul si de posibilitatile de valorificare in activitatea viitoare, stabilita prin diagnosticul tehnic (in cadrul acestui capitol al diagnosticului firmei se apreciaza care este valoarea stocurilor de materiale care nu mai pot fi utilizate in activitatea de productie, precum si eventualele comenzi sistate si care urmeaza a avea o alta semnificatie).

Tabelul nr. 4.6

Bilant contabil


Nr. crt.

Indicatori

N-2

N-1

N


Active imobilizate (total), din care:





-Imobilizari necorporale





- Imobilizari corporale, din care:





- Terenuri





- Mijloace fixe





- Imobilizari financiare





Active circulante (total), din care:





- Stocuri





- Creante





- Disponibilitati si plasamente





TOTAL ACTIV (1+2)





DATORII TOTALE





PATRIMONIUL NET (3-4), din care finantat pe seama:





- Capital social





- Rezerve





- Rezultat reportat





- Fonduri proprii





- Subventii pentru investitii




NOTA: Subventiile pentru investitii se cuprind in patrimoniul net dupa ce s-a dedus impozitul pe profit latent cuprins in aceste sume (se include in datorii). Patrimoniul net este finantat pe seama urmatoarelor surse:

Ø   &nb 222e42c sp;  capital social;

Ø   &nb 222e42c sp;  rezerve;

Ø   &nb 222e42c sp;  fonduri proprii;

Ø   &nb 222e42c sp;  rezultatul nerepartizat (profit nerepartizat / pierdere neacoperita);

Ø   &nb 222e42c sp;  subventii pentru investitii si diferente din reevaluare;

Primele patru surse formeaza ceea ce in literatura de specialitate poarta denumirea de „situatie neta”.

Referitor la structura surselor de finantare a patrimoniului net, se poate remarca faptul ca ponderea capitalului social scade in conditiile unei evolutii normale a activitatii firmei (capitalul social ca suma absoluta mentinandu-se) si creste ponderea rezervelor (pana la o anumita limita pentru rezervele legale) si a fondurilor proprii, etc.


B. Diagnosticul corelatiei fond de rulment – necesar de fond de rulment; trezorerie neta

Fondul de rulment (FR) reprezinta acea parte a capitalului permanent destinata si utilizata pentru finantarea activitatii curente, indeosebi a celei aferente exploatarii. In consecinta, se determina ca diferenta dintre capitalul permanent si activele imobilizate. In mod normal, fondul de rulment trebuie sa fie pozitiv. In situatia in care diferenta este negativa, intreprinderea se confrunta cu un deficit (insuficienta) de fond de rulment.

Nevoia de fond de rulment (NFR) reprezinta partea din activele circulante care trebuie finantata din fondul de rulment. Se determina ca diferenta dintre activele circulante (exclusiv disponibilitatile) si obligatiile pe termen scurt. In cazul in care diferenta este pozitiva, aceasta reprezinta activele circulante de natura stocurilor si creantelor ce urmeaza a fi finantate din fondul de rulment. Atunci cand diferenta este negativa se inregistreaza o degajare de surse atrase.

Variatia nevoii de fond de rulment este un element important in determinarea fluxului de disponibilitati si, implicit, in stabilirea valorii intreprinderii prin metoda fluxurilor actualizate de lichiditati. Ca urmare, se impune aprofundarea analizei NFR in functie de elemente aferente exploatarii care au caracter de continuitate, respectiv de cele din afara exploatarii.

Trezoreria neta (TN) se poate stabili ca diferenta intre fondul de rulment si necesarul de fond de rulment:

TN = FR – NFR


In diagnosticul corelatie dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment si trezoreria neta se are in vedere situatia existenta si dinamica in perioada analizata in vederea proiectiei elementelor necesare aplicarii metodelor de evaluare bazate pe remunerarea capitalului. In acest scop, informatiile din bilant se structureaza ca in tabelul nr. 4.7:










Tabelul nr. 4.7


Nr. crt.

Indicatori

N-2

N-1

N


Capital propriu





Datorii pe termen mediu si lung





Capital permanent (1+2)





Active imobilizate





FOND DE RULMENT (3 - 4) sau (6 – 9)





Active circulante





Disponibilitati si plasamente





Active circulante, exclusiv disponibilitati





Datorii pe termen scurt





Nevoia de fond de rulment (8 - 9)





Trezoreria neta (5 - 10)





Explicatia degajarii Fondului de rulment prin ambele formule (punerea in evidenta a relatiilor complementare dintre elementele bilantiere) se prezinta grafic astfel:



Utilizari permanente

Active imobilizate AI

Capitaluri permanente CP

Surse permanente

Active circulante

Fond de rulment


Utilizari ciclice UC

Surse ciclice SC

Datorii pe termen scurt

Surse de trezorerie ST

Utilizari de trezorerie UT


Figura nr. 4.2. Schema indicatorilor de echilibru financiar


In estimarea unor elemente necesare in cazul aplicarii metodei de evaluare bazate pe fluxul de lichiditati sunt necesari si indicatorii viteza de rotatie a NFR si viteza de rotatie a FR.

Relatiile de calcul ale vitezei de rotatie exprimata ca durata sunt:



unde T reprezinta numarul de zile ale perioadei.


C. Diagnosticul corelatiei creante - obligatii

Pentru activitatea financiara a firmei este importanta cunoasterea evolutiei dintre creante si obligatii, intrucat aceasta influenteaza in mod direct capacitatea de plata.

In ceea ce priveste notiunile utilizate, creantele reprezinta anumite drepturi banesti, realizabile la diferite termene. Formarea lor este in legatura directa cu rotatia capitalului, cu momentele parcurse in procesul schimbarii formei acestuia. Aparitia creantelor este determinata, in principal, de relatiile care se formeaza intre firma, in calitate de furnizor, si clientii sai.

Opusul creantelor il reprezinta obligatiile sau datoriile firmei catre terti, formate in cadrul relatiilor acesteia cu furnizorii, actionarii, salariatii, bugetul statului etc.

Intrucat in literatura de specialitate si in practica economica se folosesc mai multe notiuni, se propune urmatoarea terminologie:

Ø   &nb 222e42c sp;  obligatii, in care sa se includa datoriile firmei catre terte persoane fizice si juridice obligatiile fiscale;

Ø   &nb 222e42c sp;  datorii curente, care sa cuprinda obligatiile, imprumuturile pe termen scurt si ratele scadente pentru imprumuturile pe termen mediu si lung;

Ø   &nb 222e42c sp;  datorii totale, respectiv datoriile curente si imprumuturile pe termen mediu si lung.

O asemenea precizare este importanta pentru calcularea unor indicatori prin care se caracterizeaza starea financiara a firmei. Intreprinderea poate contracta un imprumut pentru productie, deci o sursa de finantare care poate fi utilizata pentru stingerea unei obligatii, dar care devine la randul ei obligatie la termenul de rambursare.

In cadrul diagnosticului se cerceteaza, in primul rand, evolutia creantelor si obligatiilor, in raport cu cifra de afaceri, pentru a pune in evidenta raportul dintre imobilizarile capitalului firmei si folosirea surselor atrase.

Asemenea aspecte pot fi puse in evidenta si cu ajutorul indicatorilor:

Ø  Durata de imobilizare a creantelor (Di)




in care:

Sd = soldul mediu debitor al conturilor de creante

Rd = rulajul debitor al conturilor de creante

CA = cifra de afaceri

T = perioada de timp considerata

In practica se foloseste de regula cifra de afaceri, datorita faptului ca bilantul nu furnizeaza informatii referitoare la rulajul conturilor.

Ø  Durata de folosire a surselor atrase (Df)


in care:

Sc = soldul mediu creditor al conturilor de obligatii

Rd = rulajul creditor al conturilor respective

Cunoasterea acestor aspecte este absolut necesara in practica evaluarii pentru a se putea determina capitalul permanent necesar exploatarii. Evaluatorul va trebui sa aprecieze si sa motiveze evolutia probabila a acestor indicatori, ce vor fi utilizati ulterior.

Pentru evaluarea intreprinderii, creantele si obligatiile trebuie analizate in raport cu vechimea lor. Intervalele utilizate sunt diferite, dar in mod normal consideram ca acestea pot fi grupate in:

§   &nb 222e42c sp; creante / obligatii pana la 30 de zile;

§   &nb 222e42c sp; creante / obligatii intre 30 si 90 de zile;

§   &nb 222e42c sp; creante / obligatii intre 90 de zile si un an;

§   &nb 222e42c sp; creante / obligatii peste un an.


D. Diagnosticul lichiditatii si solvabilitatii intreprinderii

Lichiditatea, la modul general, poate fi definita ca fiind proprietatea elementelor patrimoniale de a transformate in bani.

Solvabilitatea reprezinta capacitatea firmei de a face fata obligatiilor sale la termenele scadente.

In unele lucrari[1] se mentioneaza „Lichiditatea se refera la disponibilitatile in numerar in viitorul apropiat, dupa luarea in calcul a obligatiilor financiare aferente acestei perioade. In schimb, solvabilitatea se refera la disponibilitatile de numerar pe o perioada mai lunga ce urmeaza sa onoreze angajamentele financiare scadente”.

Pentru a caracteriza lichiditatea unei intreprinderi, in studiile de bonitate realizate de banci, in cazul solicitarii de credite, precum si in studiile de evaluare, se folosesc urmatorii indicatori:

Rata lichiditatii generale


Se apreciaza ca situatia lichiditatii generale este satisfacatoare in conditiile incadrarii in intervalul 1,2 si 1,8. In unele lucrari apar si limitele 2 - 2,25.


Rata lichiditatii curente (intermediare):



Intervalul 0,65 – 1 se considera ca fiind satisfacator. In mod normal, raportul trebuie sa fie supraunitar.


Rata lichiditatii imediate:



Rata solvabilitatii patrimoniale:



Valoarea minima a ratei solvabilitatii patrimoniale se apreciaza ca trebuie sa se incadreze in limitele 0,3 – 0,5, iar peste 0,5 situatia poate fi considerata normala.


Rata solvabilitatii globale:



Aceasta rata indica in ce masura datoriile totale sunt acoperite cu active circulante. Cu cat valoarea ratei solvabilitatii generale este mai mare decat 1, cu atat situatia financiara de ansamblu a intreprinderii e mai buna.


E. Diagnosticul pe baza ratelor de echilibru economico - financiar

Echilibrul financiar al firmei reprezinta un sistem de corelatii prin care se stabilesc anumite proportionalitati in cadrul si intre diferite fluxuri financiare. El reprezinta o premisa, dar si o consecinta a desfasurarii normale a activitatii firmei, in conformitate cu obiectul de activitate.

Ca premisa, trebuie avute in vedere corelatiile obiective dintre necesitatile de resurse, materiale (in sens general) si posibilitatile de finantare. De modul in care sunt utilizate si valorificate aceste resurse, depinde asigurarea echilibrului economico-financiar sau dereglarea acestuia. Evident, pentru fiecare corelatie si flux financiar exista indicatori specifici, care au fost utilizati in cadrul acestui diagnostic.

Pentru exprimarea sintetica a multiplelor corelatii impli­cate de echilibrul financiar, literatura de specialitate ofera o multime de indicatori (uneori calculati in mod diferit sau cu diverse denumiri). in practica se utilizeaza cu precadere urmatorii indicatori:


Rata autonomiei financiare



Rata de finantare a stocurilor



Rata de finantare activelor circulante



Rata de finantare a necesarului de fond de rulment



Rata de autofinantare a activelor



Rata datoriilor


F. Diagnosticul rentabilitatii

In teoria si practica finantelor, managementului financiar, analizei si evaluarii economico - financiare, diagnosticul rentabilitatii prezinta o deosebita importanta, intrucat ofera informatii asupra situatiei trecute si prezente, realizand premise utile pentru prefigurarea viitorului afacerii.

Cumparatorul potential al unei firme, cel care investeste, doreste nu numai sa recupereze suma avansata, dar si sa obtina un profit superior unui plasament fara risc. Cu cat o afacere este mai rentabila, cu atat valoarea rentabilitatii este absolut necesara pentru aplicarea metodelor de evaluare bazate pe randament, indiferent de modul de exprimare a acestuia (profit net, dividend pe actiune, flux de disponibilitati etc.). In activitatea de evaluare a intreprinderii, diagnosticul rentabilitatii poate fi structurat in forme diferite, care sa valorifice cat mai bine informatia furnizata de sistemul contabil.

Principala sursa de informare in realizarea diagnosticului rentabilitatii o reprezinta „Contul de profit si pierdere” care arata modul in care s-a atins o anumita stare, un anumit rezultat, care au fost fluxurile de venituri si cheltuieli.

Se recomanda ca diagnosticul rentabilitatii sa cuprinda probleme privind situatia generala a rezultatelor, analiza factoriala pe baza ratelor de rentabilitate, determinarea punctului critic si a intervalului de siguranta.

F.1. Situatia generala a rezultatului pe baza contului de profit si pierdere

Prezentarea situatiei generale a rezultatului vizeaza, in special, doua aspecte importante pentru operatiunea de evaluare, respectiv evolutia profitului si modul de formare. Primul dintre aspecte este necesar pentru aprecierea „trendului”, iar al doilea in formularea unor judecati de valoare asupra activitatilor desfasurate de firma in trecut si posibilitatile existente pentru perioada de previziune (prognoza).

Informatiile furnizate de contul de profit si pierdere pot fi structurate ca in tabelul nr. 4.8 (model pentru aplicatii):

Tabelul nr. 4.8

Nr. crt.

Indicatori

Anul N-2

Anul N-1

Anul N

1.   &nb 222e42c sp; 

Vanzari (cifra de afaceri neta)




2.   &nb 222e42c sp; 

Subventii




3.   &nb 222e42c sp; 

Alte venituri




4.   &nb 222e42c sp; 

Total venituri din exploatare




5.   &nb 222e42c sp; 

Cheltuieli variabile aferente veniturilor




6.   &nb 222e42c sp; 

Marja bruta de exploatare (4 – 5)




7.   &nb 222e42c sp; 

Cheltuieli fixe (nedeductibile) – se suporta din rezultate




8.   &nb 222e42c sp; 

Rezultatul exploatarii (6 – 7)




9.   &nb 222e42c sp; 

Rezultatul financiar (Venituri fin. – cheltuieli fin.)





Rezultatul extraordinar (Venituri extr. – cheltuieli extr.)





Rezultatul inainte de impozitare – profit brut





Impozitul pe profit (16%)





Profitul net





Componentele de mai sus se pot reprezenta grafic astfel:


PRODUCTIE


-livrata

-stocata

-imobilizata

CONSUMURI

-materii prime

-materiale

-alte consumuri


 

MARJA

ASUPRA

CONSUMU-

RILOR

CONSUMURI

INTERMEDIARE

 

VALOARE

ADAUGATA

-   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   Salarii

-   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   Taxe si imp.

-   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   Dobanzi

-   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   Amortizari

-   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   Provizioane

-   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp;   Profit net

Alte cheltuieli de

exploatare

-   &nb 222e42c sp;    cu personalul

-   &nb 222e42c sp;    impozite, taxe

-   &nb 222e42c sp;    alte obligatii

 

EXCEDENT

BRUT DE

EXPLOATARE

(E.B.E)

Cheltuieli

financiare


Capacitate de

autofinantare

DIVIDENDE

Autofinantare



Pe baza acestor date se formuleaza concluzii cu privire la:

dinamica rezultatului total si din exploatare;

modul de formare a rezultatului;

explicarea modificarii rezultatului prin componentele sale.

Intrucat datele sunt exprimate in preturile curente ale, perioadei, pentru aprecierea cat mai corecta a situatiei se recomanda si folosirea preturilor comparabile.

Asemenea elemente sunt necesare pentru estimarea rezultatelor in perioada de prognoza.


F.2. Diagnosticul factorial al rezultatului exploatarii

In operatiunea de evaluare, diagnosticul factorial al rezultatului din exploatare este necesar pentru a explica, care au fost principalii factori care, au contribuit la modificarea acestuia de la o perioada la alta. Cunoscandu-se aceste elemente, ele pot fi valorificate de echipa de evaluare in stabilirea rezultatului probabil pentru perioada de prognoza.

Literatura de specialitate recomanda mai multe modele. Astfel, un model cu aplicabilitate generala, indiferent de profilul de activitate al firmei, este:


in care:

RE = rezultatul exploatarii;

V = venituri din exploatare;

Ch = cheltuieli aferente veniturilor din exploatare.

Modificarea rezultatului fata de perioada precedenta se explica prin:

1)   &nb 222e42c sp;  Influenta sumei veniturilor din exploatare:



2) Influenta rezultatului la 1 leu venituri (sau a cheltuielilor la 1 leu venituri):


In baza diagnosticului, echipa de evaluare va alege si aplica solutia pe care o considera fezabila pentru perioada de prognoza, respectiv sporirea veniturilor cu mentinerea relativ constanta a ratei rentabilitatii sau o combinatie a posibilitatilor existente.

Pentru societatile comerciale cu profil industrial, diagnosticul rezultatului (profitului P) aferent productiei vandute poate fi realizat pe baza modelului:

in care:                      

q cantitatea vanduta;

p = pretul de vanzare (fara T.V.A.);

c = costul pe unitatea de produs.

Dupa cum se apreciaza in lucrarile de specialitate, factorii directi care influenteaza rezultatul din exploatare sunt analizati cu ajutorul urmatoarelor relatii de calcul:

Ø  influenta cantitatii vandute (volumului productiei) = P0 x Iq – P0

Ø  influenta structurii productiei vandute = (

Ø  influenta costului pe unitatea de produs = - (

Ø  influenta pretului de vanzare =

Iq reprezinta indicele productiei vandute stabilit pe baza relatiei:

Pentru aplicarea acestei metodologii este necesar ca informatiile furnizate de contul de profit si pierdere sa fie completate cu doi indicatori:

Ø   &nb 222e42c sp;  productia vanduta (sau cifra de afaceri) recalculata , respectiv cantitatea vanduta din perioada curenta exprimata in preturile de vanzare din baza de comparatie;

Ø   &nb 222e42c sp;  cheltuielile aferente productiei vandute recalculate respectiv, cantitatea vanduta din perioada curenta exprimata in costurile din baza de comparatie.

In urma acestor calcule pot fi formulate concluzii cu  privire la:

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; politica preturilor de vanzare in conditiile unei rate a inflatiei date in ce masura aceasta poate fi continuata si in perioada de prognoza si care va fi efectul asupra vanzarilor;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; evolutia volumului vanzarilor, ritmul acestora si informatiile necesare pentru prognoza acestuia;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; orientarea intreprinderii spre produse sau grupe de produse in raport de rentabilitate a acestora. Folosirea factorului de structura trebuie practicata cu prudenti Intrucat modificarea raportului cerere - oferta poate influenta substantial rentabi­litatea unor produse;

§   &nb 222e42c sp;   &nb 222e42c sp; evolutia costurilor reprezinta o deosebita importanta in stabilirea competitivitatii produselor.

In urma acestei analize, echipa de evaluare isi poate forma o imagine asupra rezultatelor obtinute in activitatea de baza a intreprinderii si, cunoscand domeniul, isi formuleaza optiunile pe perioada prognozata.

Asemenea calcule permit formularea unor concluzii utile evaluatorului pentru activitatea practica, cu privire la:

influenta numarului de personal, in conditiile in care intreprinderea se afla intr-un proces de restructurare si se impune o redimensionare a  necesarului de personal;

investitiile puse in functiune, precum si influenta lor asupra productivitatii muncii si implicit asupra volumului de activitate;

evolutia cheltuielilor la 1 leu venituri din exploatare si efectul lor asupra profitului;

modificarea gradului de valorificare a productiei exercitiului si cauzele care au generat-o.

Pentru intreprinderile comerciale, diagnosticul rezulta­tului din exploatare poate fi realizat cu ajutorul unor modele specifice, ca de exemplu:


in care:

= cota medie de adaos comercial

= nivelul mediu al cheltuielilor de circulatie




4.3.3 Diagnosticul factorial al profitului brut


Metodele de evaluare pe baza de randament opereaza cu profitul total al intreprinderii, si nu numai cu cel din exploatare. In acelasi timp, activitatea de exploatare poate fi complexa, in ea se pot regasi mai multe ramuri de activitate. Or pentru previzionarea profitului este necesar sa se cunoasca nivelul de rentabilitate pe sectoare de activitate, precum si contributia acestora la formarea rezultatului total al intreprinderii.

Pentru o astfel de analiza sunt necesare date suplimentare care pot fi obtinute din contabilitatea financiara si de gestiune.

Modelul de analiza este:

P = Vt x R

in care:

P = profitul inaintea impozitarii

Vt = venitul total

R = rata rentabilitatii veniturilor totale

sau:

in care:

Vi = veniturile pe categorii de activitati

Ri = rata rentabilitatii veniturilor pe categorii de activitati

Modificarea rezultatului total fata de anul precedent se explica prin influenta:

§   &nb 222e42c sp;    sumei veniturilor: Vt1 x R0 – Vt0 x R0;

§   &nb 222e42c sp;    structurii veniturilor pe activitati: Vt1 x R’ – Vt1 x R0;

§   &nb 222e42c sp;    ratei rentabilitatii veniturilor pe categorii de activitati: Vt1 x R1 x Vt1 x R’

Nota: R' reprezinta rata rentabilitatii veniturilor, recalculata in functie de structura din perioada curenta si rata rentabilitatii pe activitati din baza de comparatie. Prin compararea rezultatelor intreprinderii cu cele medii pe ramura sau la alte societati comerciale, analistul si evaluatorul va aprecia in ce masura, in viitor, mai poate fi aplicata o asemenea strategie.


F.3. Pragul de rentabilitate si intervalul de siguranta

Cunoasterea pragului de rentabilitate si a intervalului de siguranta este utila in activitatea practica de evaluare, intrucat se pot face judecati corespunzatoare asupra comportamentului firmei in cazul modificarii unor variabile care influenteaza mecanismul de functionare al acesteia.

Potrivit metodologiei oferite de literatura de speciali late, pragul de rentabilitate, respectiv cifra de afaceri minima care asigura in cazul initierii unei afaceri recuperarea cheltuielilor, este data de suma cheltuielilor variabile si fixe sau folosindu-se relatia (in cazul initierii unei afaceri):

Q = cifra de afaceri minima;

F = Suma cheltuielilor fixe;

= cheltuieli variabile

Pentru o afacere in derulare se foloseste relatia:


Pentru activitatea practica de evaluare, cunoasterea unei asemenea situatii este deosebit de importanta in alegerea metodelor de evaluare, precum si pentru previzionarea profitului care se va lua in calcul.

Metodele de diagnostic al rentabilitatii prin intermediul sumei profitului trebuie considerate ca fiind „tipuri” in baza carora pot fi construite si alte modele, in raport cu specificul fiecarei unitati.

F.4. Diagnosticul pe baza ratelor de rentabilitate

In efectuarea diagnosticului firmei, ratele de rentabilitate permit realizarea de comparatii in spatiu, precum si in raport cu anumite norme sau standarde elaborate si acceptate de organisme abilitate in domeniul evaluarilor .

Exprimarea relativa a nivelului de rentabilitate completeaza diagnosticul prin capacitatea informationala a indicatorilor respectivi. Fiecare forma de exprimare a rentabilitatii,in raport cu elementele luate in calcul, are o anumita putere informationala, indeplinind o functie specifica in activitatea practica de gestionare a capitalului si plasamentelor de capital.

Literatura de specialitate opereaza cu o multitudine de rate, avand diverse denumiri, indicandu-se si anumite limite, considerate a fi normale, in care trebuie sa se inscrie acestea.

Pentru activitatea practica de evaluare consideram ca se pot utiliza, in principal, urmatoarele forme de exprimare a rentabilitatii:

a)   &nb 222e42c sp;  Rata rentabilitatii veniturilor (Rv), care se determina prin raportul:


in care:

P = profitul inaintea impozitarii;

V = veniturile totale aferente perioadei.

Prin continut, rata rentabilitatii veniturilor caracterizeaza eficienta intregii activitati a firmei in cursul exercitiului si este utila in pozitionarea firmei pe piata in raport cu altele cu care este in concurenta.

b)   &nb 222e42c sp;  Rata rentabilitatii economice a activului (Re) caracterizeaza eficienta elementelor

patrimoniale angajate in activitatea firmei. Optiunea pentru o asemenea rata este data de faptul ca intregul capital folosit de firma este investit in elemente de activ, care intr-o forma sau alta, direct sau indi­rect, contribuie la obtinerea profitului. Acest indicator prezinta importanta in gestionarea capitalului, in dimensionarea eforturilor pentru obtinerea unui anumit profit in raport cu rezultatele concurentei sau diferite marimi normative, specifice domeniului in care functioneaza intreprinderea:

unde A reprezinta totalul activului, respectiv active imobilizate (Ai) si active circulante (Ac) (se recomanda folosirea de valori medii anuale).

Pentru analiza ratei rentabilitatii economice a activului poate fi utilizata si urmatoarea relatie:

in care:

V/A = viteza de rotatie a activului;

P/V = rata rentabilitatii veniturilor.

Acesti doi factori determina modificarea ratei rentabilitatii economice a activului fata de un anumit criteriu.

Ca parte componenta poate fi si rata rentabilitatii economice aferente exploatarii, ceea ce presupune luarea in calcul a rezultatului exploatarii si, corespunzator, activele de exploatare.

Modificarea ratei rentabilitatii economice se explica prin influenta:

vitezei de rotatie a activului:


rentabilitatii veniturilor:


In activitatea practica se impune analiza structurii activului, in vederea depistarii elementelor materiale care au contribuit la modificarea vitezei de rotatie, avand in vedere faptul ca fiecare element are o semnificatie proprie si, in consecinta, se impun masuri specifice pentru dimensionarea lor normala. In aceste conditii se recomanda urmatorul model de analiza a ratei rentabilitatii economice a activului, derivat din cel prezentat anterior:

in care:

Ai/V = 1/R, unde R reprezinta randamentul activelor imobilizate;

Ac/V = 1/n, unde n este viteza de rotatie a activelor circulante, exprimata in numar de rotatii. .

Ca atare:


In consecinta, factorii care influenteaza modificarea ratei rentabilitatii economice a activului sunt:

randamentul activelor imobilizate:



viteza de rotatie a activelor circulante:


-


rata rentabilitatii veniturilor:


Acest model il completeaza pe precedentul, intrucat viteza de rotatie a activului este defalcata pe elementele componente.

Rata rentabilitatii resurselor consumate (Rc) (in literatura de specialitate se regaseste sub denumirea de rentabilitatea costurilor Asa dupa cum rezulta din denumire, rata rentabilitatii resurselor consumate caracterizeaza eficienta costurilor. In activitatea practica ea prezinta importanta in estimarea si negocierea preturilor de vanzare a produselor sau tarifelor pentru prestari de servicii. De asemenea, permite pozitionarea produselor sub aspectul rentabilitatii fata de me­dia pe intreprindere. Elementele de calcul al ratei rentabilitatii resurselor consumate sunt rezultatul exploatarii (RE) si cheltu­ielile de exploatare (∑ q x c) aferente productiei vandute:

Din relatia de mai sus rezulta factorii directi de influenta, respectiv:

structura cifrei de afaceri (productiei vandute)



costurile pe produse:



preturile de vanzare pe produse:


In practica evaluarii intreprinderii, rata rentabilitatii costurilor este utila in estimarea profitului aferent productiei vandute, ca parte importanta a cifrei de afaceri pentru intreprinderile industriale.

O alta grupa de rate vizeaza eficienta capitalului investit, respectiv utilizat. Literatura de specialitate recomanda, in prin­cipal, doi indicatori, si anume:

rata rentabilitatii financiare a capitalului propriu (Rf), calculata ca raport intre profitul net (Pn) si capitalul propriu (Kp):

rata rentabilitatii financiare a capitalului permanent (Rp) (denumita impropriu in unele lucrari si rentabilitate economica)[2]:

in care:

P = profit brut;

Ki = capital imprumutat pe termen mediu si lung.

In contabilitatea financiara, respectiv in structura contului de profit si pierdere, nu apare notiunea de profit brut. De aceea, in activitatea practica s-a folosit profitul inaintea impozitarii sau rezultatul exercitiului inainte de deducerea sarcinilor financiare, respectiva dobanzilor si impozitului pe profit.

Criteriul principal in orientarea plasamentului de capital il constituie corelatia dintre rata rentabilitatii financiare a capitalului propriu (Rf), rata rentabilitatii financiare a capitalului permanent (Rp) si rata dobanzii (d). In consecinta, pentru calculul ratei rentabilitatii financiare a capitalului permanent se poate lua in calcul profitul net la care se adauga dobanda platita pentru capitalul imprumutat pe termen mediu si lung (costul capitalului).

In acest caz, legatura dintre cele doua rate de rentabilitate financiara se exprima prin relatia:

Firma poate apela la credite pe termen mediu si lung pentru finantarea activitatii cand Rp > d, asigurandu-si astfel si un profit suplimentar.

Intrucat rezultatul final este in directa legatura cu an­samblul activitatii firmei, rata rentabilitatii financiare a capitalului propriu poate fi evidentiata prin relatia:


Created by Readiris, Copyright IRIS 2005

in care:

Pn = profitul net;

V = veniturile totale;

A = activele totale.

Din relatia de mai sus rezulta ca rata rentabilitatii financiare a capitalului propriu este dependenta de:

viteza de rotatie a activelor totale (V/A), care exprima volumul vanzarilor pe unitate monetara investita. Cu cat rotatia activelor este mai mare, cu atat sporeste eficienta capitalului investit, daca in activitatea de exploatare se obtine profit;

parghia financiara (A/Kp), prin care se exprima in mod sintetic corelatia dintre structura financiara si capitalul imprumutat;

rentabilitatea neta a veniturilor (Pn/V) in care se reflecta, in principal, eficienta activitatii de exploatare. In acelasi timp, indicatorul este util in pozitionarea firmei in raport cu altele din aceeasi ramura sau domeniu de activitate. Daca rata este peste media sectorului (ramurii) exista un avantaj competitional fata de concurenti, ceea ce constituie un element de siguranta in activitatea viitoare.


In finalul etapei de diagnostic, echipa de evaluare trebuie sa realizeze o sinteza a principalelor concluzii (favorabile sau nefavorabile) in baza carora se vor face estimarile principalilor indicatori economico-financiari, necesari in aplicarea unor metode de evaluare.



5. BIBLIOGRAFIE GENERALA


1.   &nb 222e42c sp;  Alexandru Gheorghiu: Analiza economico-financiara la nivelul microeconomic, Editura Economica, Bucuresti, 2004.

2.   &nb 222e42c sp;  Aurel Isfanescu si colaboratorii: Analiza economico-financiara, Editura ASE, Bucuresti, 2003.

3.   &nb 222e42c sp;  Aurel Isfanescu (coordonator): Ghid practic de analiza economico-financiara, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 1999.

4.   &nb 222e42c sp;  Aurel Isfanescu, Claudia Serban, Marian Covlea: Evaluarea intreprinderii, Editura Cartea Studenteasca, Bucuresti, 2008.

5.   &nb 222e42c sp;  Dumitru Margulescu   (coordonator): Analiza economico-financiara a intreprinderii, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 1994.

6.   &nb 222e42c sp;  Dumitru Margulescu, Maria Niculescu, Vasile Robu: Diagnostic economico-financiar, Editura Romcart, Bucuresti, 1994.

7.   &nb 222e42c sp;  Maria Niculescu: Diagnostic global strategic, Editura Economica, Bucuresti, 1998.

8.   &nb 222e42c sp;  Maria Niculescu: Diagnostic economic (vol. 1 - 2003), Diagnostic financiar (vol. 2 - 2005), Editura Economica, Bucuresti.

9.   &nb 222e42c sp;  Marian Covlea: Analiza-diagnostic economico-financiara, Editura  Nomina Lex, Bucuresti, 2008.

Marian Covlea: Finantele intreprinderii. Indrumar practic, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2008.

Marian Covlea: Management financiar, Editura Nomina Lex, Bucuresti, 2008.

Marian Covlea: Finantele intreprinderii, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2009.

Ovidiu Nicolescu, Ion Verboncu: Metodologii manageriale, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 2006;

Jean P. Thibaut: Le diagnostic d’enterprises, Ed. Dunod, Paris, 1990.

Paul Halpern, J. Fred Weston, Eugene F. Brigham: Finante manageriale, Editura Economica, Bucuresti, 1999.

Gheorghe Valceanu, Vasile Robu,   Nicolae Georgescu: Analiza economico-financiara, editia a II-a, Editura Economica, Bucuresti, 2005.




M. Ristea, M. Dima, Contabilitatea societatilor comerciale, Editura Universitara, Bucuresti, 2002, pag. 16

Stim ca rentabilitatea economica se calculeaza ca raport intre profitul net si activele productive. Se are probabil in vedere faptul ca valoarea activelor productive egaleaza suma capitalurilor permanente (sursele lor de finantare).






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact