Intreprinderea - celula de baza a economiei

Obiective:

Ø   &nb 525e41f sp;  explicarea originii intreprinderii;

Ø   &nb 525e41f sp;  prezentarea obiectivelor si functiilor intreprinderii;

Ø   &nb 525e41f sp;  cunoasterea modalitatilor de dezvoltare ale firmei;

Ø   &nb 525e41f sp;  prezentarea diferitelor forme ale intreprinderii si a criteriilor lor de clasificare.

*

Productia poate fi definita ca o generare de bogatie care contribuie la bunastarea societatii. Aceasta reprezinta o legatura viabila in procesul satisfacerii nevoilor, deoarece nevoile sunt nelimitate in comparatie cu resursele disponibile. Prin urmare, in productie este important ca resursele sa fie utilizate in mod eficient pentru a crea un maxim de prosperitate posibil.

La nivel general, toate economiile, indiferent de organizarea lor, se confrunta cu aceleasi decizii esentiale in legatura cu ce, cum, cat si pentru cine sa produca, in functie de posibilitatile lor de productie.

Intr-o economie de piata, majoritatea deciziilor privind productia sunt lasate in seama firmelor private si a mecanismelor de piata, in timp ce altele sunt preluate de guvern, atunci cand piata nu reuseste sa aloce eficient resursele.

1.1. Originea firmei

Cand un agent economic (individ, intreprindere, tara) doreste un bun oarecare, are doua alternative: fie il cumpara, fie il produce el insusi. Cu alte cuvinte, agentul economic poate opta fie in favoarea pietei si a schimbului, fie in favoarea firmei si a productiei, iar alegerea va depinde de compararea costurilor celor doua variante.

Un individ va crea o firma daca are posibilitatea sa produca ceva intr-o maniera mai eficienta decat o fac altii. Ca urmare, firma este o modalitate de organizare a resurselor in scopul obtinerii unui bun, avand drept caracteristica faptul ca reprezinta o alternativa mai ieftina decat piata.

Decizia de a produce el insusi acest bun impune agentului intreprinzator doua costuri: costul factorilor de productie (capital, munca, teren, materii prime) si costurile organizationale (de organizare a procesului de productie). Daca insa decide sa cumpere bunul de pe piata, agentul economic achita un pret, dar suporta si costurile legate de schimbul in sine, adica costurile tranzactionale, provenite mai ales din informatia imperfecta asupra preturilor si a calitatii, incertitudinea asupra viitorului si rationalitatea limitata a agentilor economici.

1.1.1. Costuri specifice pietei

a)   &nb 525e41f sp;  Informatia imperfecta

Pentru un agent al pietei timpul necesar pentru analiza si compararea preturilor diferitilor ofertanti constituie un cost de cautare. Agentul trebuie sa verifice de asemenea daca pretul este in concordanta cu capacitatea reala a bunului de a satisface nevoile sale. Mercurialele (listele de preturi) au fost elaborate pentru a reduce costurile de informare. Acelasi scop se urmareste si prin dezvoltarea comertului electronic, dar nici o solutie actuala nu a putut elimina complet aceste costuri. Au aparut si pietele de informatii, cum ar fi cea a certificarii, a clasamentelor sau a marcilor, dar si furnizarea de informatii se face contra cost.

b)   &nb 525e41f sp;  Incertitudinea asupra viitorului

O serie de evenimente imprevizibile pot surveni, impiedicand achizitionarea unui bun de pe piata. Astfel, ofertantul poate avea stocuri insuficiente, caz in care va prefera sa aprovizioneze doar clientii mai importanti. La fel, el poate da faliment sau se poate confrunta cu o greva a transportatorilor. Este posibila instaurarea unui embargo care sa impiedice livrarea (daca furnizorul este in strainatate). In fine, pot interveni conditii climaterice nefavorabile, catastrofe naturale sau razboaie. Toate aceste evenimente neprevizibile il pot obliga pe agent la suportarea unor costuri mai mari.

Desigur, se pot introduce in contracte clauze de protectie impotriva instabilitatii preturilor si/sau a livrarilor sau se poate incheia o asigurare cu o firma specializata, dar si aceste solutii au un cost specific.

c)   &nb 525e41f sp;  Rationalitatea limitata

Costurile tranzactionale pot sa apara si din cauza limitelor intelectuale ale indivizilor care sunt nevoiti sa analizeze o mare cantitate de informatii. Multitudinea si complexitatea acestor informatii fac ca indivizii sa nu fie intotdeauna in stare sa gaseasca solutia optima, caz in care scaderea profitului se identifica cu un cost tranzactional.

1.1.2. Costuri specifice firmei

O firma poate economisi costurile tranzactionale daca ocoleste piata, adica integreaza ansamblul fazelor de productie, producand totul de la A la Z (autarhie). De exemplu, o firma de panificatie poate avea propriile terenuri de cultura a graului, proprii fermieri, propriile mori, propriile mijloace de transport, propriile brutarii si magazine. O asemenea organizare interna a diferitelor stadii de productie pana la consumatorul final i-ar permite reducerea la zero a costurilor tranzactionale, dar in schimb va trebui sa suporte costuri organizationale foarte ridicate, deoarece cu cat o firma este mai mare cu atat devin mai complexe activitatile sale si cu atat sunt mai mari costurile organizationale. Ca urmare, practica afacerilor ofera multe exemple de firme care au cunoscut o crestere spectaculoasa si totusi au pierdut in competitivitate datorita problemelor manageriale (vezi exemplul General Electric).

Din cele de mai sus putem desprinde o prima concluzie: analiza costurilor organizationale si a costurilor tranzactionale joaca un rol important in geneza firmelor, in crearea de noi activitati in cadrul unei firme existente sau in disparitia firmelor.

1.2. Intreprinderea si obiectivul ei fundamental

Intreprinderea (firma) reprezinta o entitate economica functionala in cadrul careia are loc combinarea si transformarea unor cantitati de intrare (factori de productie, inputuri) in iesiri (rezultate, outputuri). Principalul scop al intreprinderii este de a produce si de a vinde bunuri si servicii. Aceste activitati genereaza un flux de venituri, care va fi ulterior repartizat intre angajatii si proprietarii firmelor.

In general, o intreprindere utilizeaza diferiti factori de productie: capitalul (uzine, masini, calculatoare etc.), munca si materia prima (energie, metale, pamant etc.), pe care le combina conform tehnologiei de care dispune.

Teoria economica clasica presupune ca firma tipica are un singur obiectiv: sa-si maximizeze profiturile si nu face nici o distinctie intre scopul unui proprietar de magazin neinsemnat si cel al unei intreprinderi mari.

Teoria economica moderna remarca insa ca de obicei proprietarii unei mari companii publice, actionarii, isi transfera autoritatea catre un consiliu directorial care, la randul lui, plaseaza controlul efectiv al companiei in mainile unor manageri profesionisti. Interesele actionarilor pot fi diferite de ale managerilor. Actionarii vor fi probabil interesati in obtinerea unor dividende cat mai mari, ceea ce ar cere maximizarea profitului pe termen lung. Dimpotriva, managerii - care nu castiga neaparat o parte din profit - pot sa nu aiba ca prim scop maximizarea profitului, ci castigarea unei cote mai mari de piata sau maximizarea incasarilor din vanzari, ceea ce le-ar spori prestigiul, siguranta locului de munca sau le-ar asigura un salariu mai mare.

Cu toate acestea, deoarece nici managerii nu pot ignora in totalitate problema profiturilor, deoarece ei trebuie sa obtina un nivel satisfacator de profit pentru a asigura dividende rezonabile pentru actionari, presupunerea standard a majoritatii modelelor economice este ca obiectivul prioritar al firmelor il constituie maximizarea profitului. Ce s-ar intampla intr-o firma care nu este condusa eficient sau care inregistreaza pierderi? Concurentii o vor scoate de pe piata, managerii isi vor pierde postul si foarte greu isi vor gasi alte locuri de munca. Pentru a mari cointeresarea managerilor in maximizarea profiturilor, in multe firme se practica sistemul actiunilor preferentiale si alte sisteme de premiere.

1.3. Functiile si obiectivele intreprinderii

Ansamblul proceselor de natura tehnico - productiva, economico - financiara si sociala care au loc in cadrul intreprinderii sunt puse in evidenta de functiile acesteia:

a)   &nb 525e41f sp;  functia de cercetare - dezvoltare cuprinde activitatile prin care se studiaza, se concepe si se realizeaza innoirea productiei in vederea ridicarii performantelor acesteia;

b)   &nb 525e41f sp;  functia de productie include activitatile de baza ale intreprinderii, prin care se realizeaza combinarea factorilor de productie in vederea obtinerii produselor finale;

c)   &nb 525e41f sp;  functia comerciala cuprinde activitatile prin care intreprinderea isi realizeaza aprovizionarea tehnico - materiala si pune la dispozitia pietei produsele rezultate in urma procesului de productie;

d)   &nb 525e41f sp;  functia financiar - contabila integreaza activitatile prin care se asigura si se utilizeaza rational resursele financiare necesare desfasurarii activitatii economice, inregistrarea si evidenta fenomenelor economice din cadrul firmei si urmarirea modului de realizare a rezultatelor economice;

e)   &nb 525e41f sp;  functia de personal se refera la activitatile prin care se asigura resursele umane necesare realizarii obiectivelor intreprinderii si gestionarea lor eficienta.

Prin realizarea acestor functii, firma urmareste atingerea mai multor obiective, care in raport cu modul lor de exprimare pot fi cantitative sau calitative. Cele cantitative se pot masura riguros si au in vedere maximizarea profitului, cresterea cotei de piata, sporirea cifrei de afaceri, reducerea costurilor de productie etc. Cele calitative sunt mai ales de natura psiho - sociologica, urmarind imbunatatirea conditiilor de munca, prestigiul, satisfacerea clientilor, calitatea relatiilor interpersonale, puterea etc.

Deoarece sursa satisfacerii producatorului este profitul, obiectivul lui fundamental ramane maximizarea acestuia. Intre conceptul economic de profit si conceptul contabil de profit (beneficiu) exista insa o mare diferenta. Beneficiul contabil al unei intreprinderi rezulta in urma acoperirii din incasari a cheltuielilor explicite (efective) care se inregistreaza in contabilitate. Daca se obtine profit contabil, activitatea firmei este eficienta din punct de vedere contabil, dar nu-i sigur ca este si oportuna, adica eficienta si din punct de vedere economic. Intreprinzatorul are si costuri ce nu se contabilizeaza, dar care sunt foarte reale (cheltuieli implicite). Aceste cheltuieli intra in costul de oportunitate sub forma unor sacrificii acceptate de intreprinzator. Pentru ca afacerea sa fie eficienta si din punct de vedere economic (nu numai contabil) este necesar ca incasarile sa fie mai mari decat aceste costuri de oportunitate (cost economic).

Cea mai mare parte a celorlalte obiective avute in vedere de firma poate fi realizata in special prin profit. Daca intreprinderea nu obtine profit pe termen lung, ea este condamnata la disparitie. Urmarirea altor obiective presupune mereu, sub forma de obiectiv intermediar, obtinerea unui profit minim (profit normal), aproximat prin rata dobanzii in vigoare.

Deoarece intreprinderea actioneaza in conditii de concurenta, ea va fi interesata sa-si maximizeze profitul, deoarece pe piata acele firme au competitivitatea cea mai mare care au costurile cele mai mici, au acces mai usor la finantare externa si au o cota de piata mai mare, elemente care tocmai concura la maximizarea profitului.

1.4. Dezvoltarea firmei

Firma prefera sa recurga la achizitia de pe piata a unui produs de care are nevoie daca pretul sau este redus, ori daca producerea lui este costisitoare. Pretul pietei poate fi competitiv in conditiile in care furnizorii de pe piata au o talie suficient de mare incat sa utilizeze din plin economiile de scara sau daca concurenta dintre ei pe segmentul de piata dat este foarte mare.

De ce este de preferat ca o otelarie sa cumpere energie electrica de la o companie specializata decat sa o produca singura? Sau de ce este mai eficient sa cumparam un sistem de operare Windows decat sa dezvoltam singuri un nou sistem?

Talia unui furnizor specializat este cu certitudine mai aproape de dimensiunea optima la care costurile unitare sunt minime, in comparatie cu un mic atelier destinat acoperirii nevoilor proprii ale firmei, al carui volum de productie este foarte departe de dimensiunea optima, deci costurile unitare sunt incomparabil mai mari. In acest caz piata va fi preferata chiar daca costurile tranzactionale depasesc costurile organizationale. Firmele specializate, cu o talie adecvata, obtin economii de scara, deci au costuri unitare mai competitive.

La fel, costurile de productie ale unei firme care realizeaza mai multe produse (diversificate) pot fi mai reduse daca aceasta reuseste sa exploateze sinergiile dintre activitati (partajarea unor costuri: costuri intermediare, de marketing, de cercetare-dezvoltare etc.). Asemenea economii se numesc economii de gama.

Firmele care obtin economii de scara si/sau economii de gama au costuri unitare mai competitive si sunt in avantaj fata de firmele care recurg la achizitionarea de pe piata in loc sa produca singure produsul dat.

Din cele de mai sus rezulta motivatia de crestere a firmelor prin integrare verticala sau integrare orizontala.

a)   &nb 525e41f sp;  Integrarea verticala se realizeaza prin fuzionarea a doua firme care apartin aceleasi industrii, dar care sunt implicate in stadii diferite ale procesului de productie. O asemenea manevra poate conduce la reducerea costurilor de productie (de exemplu, in industria metalurgica, in industria prelucrarii lemnului, in industria petroliera etc.). Integrarea verticala se realizeaza fie in amonte, spre stadii anterioare, fie in aval, spre faze ulterioare ale lantului vertical al industriei date.

Studiu de caz

Din 2000, Nokia s-a lansat in dezvoltarea de aplicatii software. De ce a optat pentru aceasta integrare verticala in aval? Dezvoltarea unui serviciu de internet mobil fiabil ridica mari dificultati din punct de vedere tehnologic. In amonte, presupune ca operatorii construiesc o retea mondiala si ca stapanesc un software capabil sa localizeze abonatul oriunde s-ar afla. Firme ca France Telecom, Deutshe Telekom sau AT&T au rezolvat aceasta problema in mod eficient. La fel, fabricantii de aparate ca Nokia, Sony sau Samsung au intrat in cursa pentru punerea la punct a aparatelor G3. Problemele se puneau insa in aval. Dezvoltarea pietei depinde de investitiile si de progresele realizate de multimea firmelor producatoare de software pentru Internet. Ca sa nu mai depinda de acestia, Nokia a decis sa consacre o mare parte din bugetul sau si peste 20.000 de angajati s-au ocupat de punerea la punct a programelor de soft pentru Internet: programe de e-comert, sisteme de operare, programe de securizare sau programe middleware destinate gestionarii traficului etc. In acest fel, Nokia reduce incertitudinea in privinta existentei softului pentru aparatele sale viitoare. Cand Microsoft a decis sa intre si pe aceasta piata, Nokia si-a extins si mai mult eforturile si a refuzat alianta propusa de Bill Gates. Dimpotriva, s-a aliat cu Motorola si Ericsson, creand impreuna Symbian, o firma de soft destinata sa creeze un sistem de operare pentru telefoane mobile, concurentul lui Singer dezvoltat de Microsoft.

b)   &nb 525e41f sp;  Integrarea orizontala are loc atunci cand fuzioneaza doua firme care apartin aceleasi industrii si care sunt implicate in acelasi stadiu al procesului de productie (de exemplu, preluarea companiei Jaguar de catre Ford in 1989, fuziunea dintre Lloyd Bank si TSB in 1996 etc.). Scopul integrarii orizontale este obtinerea de economii de scara, adica reducerea costurilor de productie, dar si o rationalizare a capacitatii de productie.

In ultimii ani, integrarea orizontala se realizeaza inspre industrii inrudite sau limitrofe, in vederea exploatarii mai eficiente a competentelor deja dobandite sau pentru a se debarasa de activitatile in declin.

Studiu de caz

·   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp; Sfarsitul "razboiului rece" a obligat firmele din industria de armament sa-si caute noi activitati. La inceputul anilor 1990, firma aeronautica Hughes Aircraft incerca sa gaseasca noi directii de dezvoltare. Know-how-ul sau in conceperea si fabricarea de sateliti militari de comunicare a condus-o sa aleaga un nou segment - cel al televiziunii prin satelit. In acest scop insa, firma trebuia sa se perfectioneze in programe si comunicare de divertisment. Ea a creat o filiala - Direct TV, care s-a dovedit a fi un mare succes tehnologic si comercial. Este un exemplu de reconversie "constructiva".

·   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp; In anii 1970, firma aeronautica Grumman, pornind de la competentele sale in negocierea de contracte publice si in dezvoltarea de materiale noi (ultralejere) a decis sa intre pe segmentul transportului public, fabricand si comercializand autobuze de aluminiu. Insa, fiind mult prea usoare, autobuzele de aluminiu nu erau stabile, firma fiind astfel obligata sa renunte la ele. Iata deci un exemplu de reconversie "distructiva".

Exista si o a treia varianta de integrare orizontala, cand extinderea firmei se realizeaza in cele mai diferite domenii de activitate (afaceri), fara a fi inrudite sau macar limitrofe. Aceasta optiune poate fi motivata ca fiind cheia supravietuirii si cea mai buna perspectiva pentru dezvoltare, deoarece o firma diversificata poate rezista mai bine in conditii de piata vitrege, avand in vedere faptul ca deconjunctura nu are loc concomitent in toate industriile. Astfel, fabricile de tigari si tutun care actualmente se confrunta cu o stagnare, inclusiv cu o reducere a pietelor traditionale, se diversifica spre industrii noi: textila, alimentara, turism sau spre domeniul financiar.

In plus, diversificarea conduce si la economii de scara (exploatarea sinergiilor), reducand costurile si marind cota de piata a firmei.

De-a lungul timpului, o firma isi poate abandona complet activitatea originala, extinzandu-se spre domenii complet noi. In acest caz vorbim despre o diversificare de redesfasurare. Astfel, ATT era pe vremuri o firma celebra de telecomunicatii din SUA, insa astazi are ca principala activitate administrarea de hoteluri si cazinouri. La fel, General Dynamics - producatorul celebrului avion de lupta F-16 si Rockwell - producatorul bombardierului B-1, astazi nu mai produc avioane.

1.5. Clasificarea intreprinderilor

Pe baza unor criterii economice si juridice intreprinderile imbraca mai multe forme de existenta:

A.   &nb 525e41f sp; Din punct de vedere a ramurii de activitate, distingem intreprinderi:

a.   &nb 525e41f sp;   industriale;

b.   &nb 525e41f sp;  agricole;

c.   &nb 525e41f sp;   comerciale;

d.   &nb 525e41f sp;  bancare;

e.   &nb 525e41f sp;   de asigurari;

f.   &nb 525e41f sp;    servicii etc.

B.   &nb 525e41f sp; Din punct de vedere al tipului de proprietate, avem:

1. Intreprinderi ce apartin sectorului privat, care pot fi:

a.   &nb 525e41f sp;   Individuale, cand o singura persoana este proprietara si foloseste direct factorii sai de productie, beneficiind de rezultatele pe care le genereaza, fiind responsabila direct si de pierderile inregistrate. Aceste intreprinderi sunt simple si flexibile, ceea ce este un avantaj, dar capacitatea financiara si de munca este limitata, ceea ce este un dezavantaj.

b.   &nb 525e41f sp;  Societati comerciale in cazul carora exista mai multi proprietari. Aceste societati apar sub trei forme consacrate, constituite pe baza a tot atatea criterii:

   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp; i.   &nb 525e41f sp;  Societati comerciale de persoane (infiintate dupa criteriul persoanelor), in cadrul carora aportul subiectilor ia forma de parti sociale netransmisibile. Asociatii sunt in mod personal, nedefinit si solidar responsabili in ceea ce priveste tertii si obligatiile sociale. In raport cu gradul de responsabilitate a subiectilor de proprietate fata de unitate, aceste societati pot fi:

·   &nb 525e41f sp;    in nume colectiv, cand aportul asociatilor sub forma de parti sociale este netransmisibil, iar obligatiile financiare ale societatii sunt garantate de toti asociatii, fiecare raspunzand nelimitat, subsidiar si solidar pentru obligatiile asumate de firma;

·   &nb 525e41f sp;    in comandita simpla, cand aportul asociatilor nu este transmisibil si nici negociabil. Asociatii se impart in doua categorii: comanditati (care raspund subsidiar, solidar si nelimitat pentru obligatiile organizatiei) si comanditari (care raspund numai in limita aportului lor la capitalul social).

   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp; ii.   &nb 525e41f sp;  Societati comerciale de capitaluri (infiintate dupa criteriul capitalului adus la constituire) al caror capital social se formeaza prin aportul subiectilor sub forma subscrierii de titluri de valoare. Responsabilitatea celor care subscriu la capitalul social este limitata la suma aportului propriu si nu angajeaza patrimoniul lor. Obiectivul principal este profitul. Pot fi:

·   &nb 525e41f sp;    in comandita pe actiuni, cand actionarii se impart in doua grupe, comanditati si comanditari, fiecare cu functii si raspunderi diferite;

·   &nb 525e41f sp;    anonime (pe actiuni) - forma contemporana cea mai reprezentativa de intreprindere, cand capitalul social se formeaza pe baza contributiei actionarilor (persoane fizice si/sau juridice) sub forma unor inscrisuri numite actiuni. Prin aceasta forma s-a asigurat concentrarea resurselor financiare necesare pentru crearea unor mari unitati in sectoarele moderne ale economiei.

   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;   &nb 525e41f sp;    iii.   &nb 525e41f sp;  Societati comerciale cu raspundere limitata (infiintate prin integrarea unor elemente mixte - unele imprumutate de la societatile de persoane, altele de la societatile de capital), la care capitalul social este divizat in parti sociale, numarul asociatilor fiind limitat prin lege, iar asociatii raspund pentru obligatiile societatii numai in limita aportului lor la capital.

2.   &nb 525e41f sp;  Intreprinderi ce apartin sectorului cooperatist, care reprezinta o cale de mijloc intre economia capitalista in care rolul capitalului privat este predominant si economia dirijata unde statul are rol esential. Si aceste intreprinderi fac parte din sectorul privat al economiei, insa obiectivul lor principal nu este profitul, ci solidaritatea fata de componentii lor. Participantii au drepturi egale, neexistand relatii directe intre aportul de capital si luarea deciziilor. Ele pot avea rolul de a regrupa mijloacele necesare si de a le investi (cooperative de productie, cooperative de credit), de a realiza distributia produselor societatii (cooperative de comert) sau de a asigura "mutual" membri impotriva unor riscuri (riscuri mutuale).

3.   &nb 525e41f sp;  Intreprinderi ce apartin sectorului public, in care intregul capital (intreprinderi publice) sau o parte a acestuia (intreprinderi semipublice), respectiv toata puterea de decizie sau o parte a ei apartine unei colectivitati publice, adica statului (intreprinderi publice nationale), unei regiuni, unui oras sau unei comune (intreprinderi publice locale).

4.   &nb 525e41f sp;  Regia autonoma (publica) este acea forma de intreprindere ce are ca obiectiv producerea de bunuri economice in scopul obtinerii de profit si gestionarea bunurilor aflate in proprietatea statului sau executarea unor functii acordate de stat, precum perceperea de impozite, administrarea unor domenii publice etc. Ele au personalitate juridica, iar gestiunea lor este separata de bugetul statului. Isi exercita drepturi de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul lor, dispunand asupra acestora, posedandu-le si folosindu-le.

C.   &nb 525e41f sp; Din punct de vedere al naturii sectorului de activitate, distingem:

a.   &nb 525e41f sp;   Sectorul primar, care cuprinde intreprinderile a caror activitate principala este legata direct cu natura (agricultura, silvicultura, pescuitul, vanatoarea);

b.   &nb 525e41f sp;  Sectorul secundar, care cuprinde intreprinderile de prelucrare, respectiv industriile de transformare si constructiile;

c.   &nb 525e41f sp;   Sectorul tertiar, care grupeaza intreprinderile prestatoare de servicii, structura sa fiind foarte eterogena, incluzand toate unitatile care nu apartin primelor doua sectoare.

D.   &nb 525e41f sp; Din punct de vedere al dimensiunii, intreprinderile sunt grupate pe clase de marime cu scopul de a desprinde unele caracteristici comune in comportamentul acestora. Pentru a cuantifica diferite laturi ale dimensiunii se utilizeaza diferite criterii, care tin de:

a.   &nb 525e41f sp;   natura si cantitatea factorilor de productie utilizati (numar de salariati, volumul capitalului investit, cantitatea de materie prima prelucrata);

b.   &nb 525e41f sp;  volumul activitatii prestate exprimat mai ales prin cifra de afaceri;

c.   &nb 525e41f sp;   eficienta activitatii, apreciata prin nivelul profitului, nivelul valorii adaugate etc.

Pe baza acestor criterii se delimiteaza intreprinderi foarte mici (microintreprinderi), intreprinderi mici, mijlocii si mari.

Concepte cheie

Ø   &nb 525e41f sp;  cooperativa;

Ø   &nb 525e41f sp;  costuri tranzactionale;

Ø   &nb 525e41f sp;  diversificare;

Ø   &nb 525e41f sp;  economie de gama;

Ø   &nb 525e41f sp;  economie de scara;

Ø   &nb 525e41f sp;  integrare orizontala;

Ø   &nb 525e41f sp;  integrare verticala;

Ø   &nb 525e41f sp;  intreprindere;

Ø   &nb 525e41f sp;  sector primar;

Ø   &nb 525e41f sp;  sector secundar;

Ø   &nb 525e41f sp;  sector tertiar;

Ø   &nb 525e41f sp;  societate comerciala;

Ø   &nb 525e41f sp;  societate de capital;

Ø   &nb 525e41f sp;  societate de persoane.

Rezumat

·   &nb 525e41f sp;    Intreprinderea reprezinta o entitate economica functionala in cadrul careia are loc combinarea si transformarea inputurilor si outputului.

·   &nb 525e41f sp;    Cand se decide infiintarea unei intreprinderi se compara costurile specifice pietei (costuri tranzactionale datorate informatiei imperfecte, incertitudinii asupra viitorului si rationalitatii limitate) cu costurile specifice firmei (costuri organizationale).

·   &nb 525e41f sp;    Obiectivul fundamental al firmei este maximizarea profitului. Alte obiective pot fi de natura cantitativa (cresterea cotei de piata, reducerea costurilor etc.) sau calitativa (imbunatatirea conditiilor de munca, satisfacerea mai buna a clientilor etc.).

·   &nb 525e41f sp;    Intreprinderea indeplineste functii diverse: de cercetare-dezvoltare, de productie, comerciala, financiar-contabila, de personal.

·   &nb 525e41f sp;    Principalele cai de dezvoltare ale intreprinderii sunt: integrarea verticala, integrarea orizontala si diversificarea.

·   &nb 525e41f sp;    Intreprinderile se clasifica in functie de multiple criterii: ramura de activitate, tipul de proprietate, natura sectorului de activitate si dimensiunea.

Intrebari pentru fixarea cunostintelor

1.   &nb 525e41f sp;  Explicati pe scurt ce intelegeti prin notiunea de intreprindere si in ce conditii se infiinteaza o asemenea entitate economica.

2.   &nb 525e41f sp;  Care sunt principalele functii ale unei intreprinderi si ce continut are fiecare?

3.   &nb 525e41f sp;  Explicati care este obiectivul primordial al unei intreprinderi? Ce alte obiective au firmele?

4.   &nb 525e41f sp;  Care sunt principalele costuri specifice pietei? Ce continut au ele?

5.   &nb 525e41f sp;  Care sunt principalele costuri specifice firmei? Ce continut au ele?

6.   &nb 525e41f sp;  Care sunt principalele cai de dezvoltare pentru o intreprindere?

7.   &nb 525e41f sp;  Explicati principalele criterii de clasificare ale intreprinderilor.

Intrebari pentru verificarea cunostintelor

1.   &nb 525e41f sp;  Ratiunea de a fi a oricarei intreprinderi este

a.   &nb 525e41f sp;   maximizarea incasarilor;

b.   &nb 525e41f sp;  minimizarea costurilor de productie;

c.   &nb 525e41f sp;   asigurarea perenitatii;

d.   &nb 525e41f sp;  cresterea continua a cotei de piata;

e.   &nb 525e41f sp;   satisfacerea unor nevoi reale si socialmente necesare.

2.   &nb 525e41f sp;  Care din urmatoarele obiective organizationale sunt de natura calitativa?

a.   &nb 525e41f sp;   imbunatatirea performantei produselor proprii;

b.   &nb 525e41f sp;  cresterea bunastarii salariatilor;

c.   &nb 525e41f sp;   ameliorarea conditiilor de munca ale lucratorilor;

d.   &nb 525e41f sp;  sporirea cotei de piata;

e.   &nb 525e41f sp;   imbunatatirea competitivitatii firmei;

f.   &nb 525e41f sp;    satisfacerea mai buna a clientilor;

g.   &nb 525e41f sp;   cresterea renumelui marcii de fabricatie.

3.   &nb 525e41f sp;  Care din urmatoarele sunt costuri specifice pietei

a.   &nb 525e41f sp;   costul informarii imperfecte;

b.   &nb 525e41f sp;  costurile de promovare a vanzarilor;

c.   &nb 525e41f sp;   costurile incertitudinii privind viitorul;

d.   &nb 525e41f sp;  costurile de transport;

e.   &nb 525e41f sp;   costul rationalitatii limitate.

4.   &nb 525e41f sp;  Care din urmatoarele costuri sunt specifice deciziei de a crea o firma?

a.   &nb 525e41f sp;   costurile tranzactionale;

b.   &nb 525e41f sp;  costul incertitudinii privind viitorul;

c.   &nb 525e41f sp;   costurile organizationale;

d.   &nb 525e41f sp;  costul informatiei imperfecte.

5.   &nb 525e41f sp;  Infiintarea unei intreprinderi este oportuna si eficienta economic daca

a.   &nb 525e41f sp;   incasarile sunt mai mari decat costurile explicite;

b.   &nb 525e41f sp;  piata are nevoie de outputul firmei;

c.   &nb 525e41f sp;   incasarile sunt mai mari decat costurile contabile;

d.   &nb 525e41f sp;  incasarile sunt mai mari decat costurile economice.

6.   &nb 525e41f sp;  Costurile economice reprezinta

a.   &nb 525e41f sp;   costuri de oportunitate;

b.   &nb 525e41f sp;  costuri alternative;

c.   &nb 525e41f sp;   suma costurilor explicite si implicite (atat contabilizate cat si necontabilizate);

d.   &nb 525e41f sp;  toate raspunsurile sunt corecte.