StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
management MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » MANAGEMENT » managementul productiei

Managementul sistemelor de productie si comercializare



MANAGEMENTUL SISTEMELOR DE PRODUCTIE  SI COMERCIALIZARE



Notiuni despre sisteme




In decursul ultimilor 500 de ani stiintele au evoluat atat sub aspectele descoperirilor in domenii specifice cat si pe linia dezvoltarii unei colaborari interdisciplinare aparand necesitatea dezvoltarii unor stiinte de sinteza care abordeaza in mod global diferite aspecte legate de realitatea inconjuratoare.

Sistemologia (una din aceste stiinte) sau Teoria Generala a sistemelor - este o stiinta de sinteza valabila in orice domeniu, constituind un sistem valoros de cunoastere de stapanire si de adaptare a problemelor complexe din zilele noastre.

Primele abordari sistemice au aparut inca in antichitate, in paralel cu abordarea celorlalte stiinte: matematica, astronomia, geometria. Treptat viziunea interdisciplinara s-a dezvoltat si in a doua jumatate secolului al XX-lea, filozoful Ludwig von Bertalanfy a pus bazele sistemologiei moderne; cu un numar restrans de concepte, cu metode unitare, utilizand la maxim avantajele modelarii matematice el a creat o teorie comuna pentru domenii foarte diferentiate, teoria prin care explica fenomenele care apar in economie, societate si chiar in univers.

Conceptele fundamentale ale sistematologiei sunt: (P-5)

1. Sistemul - definit ca o multime de componente (elemente) care, in limita unor conditii d 747b16h e spatiu si de timp, interactioneaza si functioneaza asigurand obtinerea unui anume rezultat; cu exceptia sistemului om si a sistemelor care il includ pe acesta, rezultatul obtinut este inconstient si reprezinta finalitatea, adica intersectia, interactiunea sistemului considerat cu alte sisteme. Orice sistem constituie un tot integrat al componentelor sale si in acelasi timp orice sistem este un subsistem al unui sistem mai autocuprinzator.

2. Ierarhia sistemelor - este practic infinita; ea foloseste celor ce utilizeaza sistemul.

3.Integritatea sistemului - insusirea sistemului de a avea anumite proprietati specifice, diferite de cele ale altor sisteme sau a altor componente cu care sistemul vine in legatura.

4. Observatorul sistemelor - este un sistem activ si constient care delimiteaza sistemele in concordanta cu scopurile urmarite de acesta. El poate fi plasat in interiorul sistemului sau in afara acestuia conform figuri nr. 1.


5. Frontiera sistemului - este limita prin care observatorul delimiteaza mediul extern de componentele sistemului.

Frontiera poate fi permisibila sau nepermisibila in functie de tipul de relatie existenta intre sistem si mediul exterior.

6. Geneza sistemului - este determinata informational prin programe si se realizeaza independent de observator. Delimitarea sistemelor de catre observator, a programelor acestor r sisteme este o faza a modelarii, a cunoasterii, a cercetarii si a exploatarii sistemelor; in contextul genezei orice sistem care conlucreaza cu mediul extern, dupa etapa de generare sau de nastere, functioneaza concurential cu alte sisteme din mediul extern. Aceasta functionare concurentiala este unul din elementele ce asigura, ierarhia sistemului si totodata defineste, pentru sistem, functia globala a acestuia.

7. Functia globala a sistemului - este data de: proprietatile sistemului utilizabile corespunzator cerintelor sau necesitatilor utilizatorului sistemului, cerintelor sistemului intern si extern a finalitatii sistemului considerat.

8. Capacitatea concurentiala a sistemului - este data de cantitatea iesirilor din  sistem cu un nivel calitativ impus de mediul extern, pe care sistemul o poate produce si livra rentabil, eficient consumatorilor (utilizatorilor) intr-un interval de timp considerat.

9. Calitatea unui sistem - este conceptul ce vizeaza totalitatea proprietatilor sistemelor mai mult sau mai putin apropiate de nivelul extern favorabil, care determina aptitudinea sistemului de a satisface in mod diferentiat cerintele sau necesitatile mediului intern, extern si ale consumatorilor sau a utilizatorilor in cadrul etapelor ciclului de viata a sistemului respectiv.

10. Structura unui sistem - este multimea componentelor sistemului, multimea relatiilor sau ale interconexiunilor dintre aceste elemente, interconexiuni care determina identitatea sistemului in ciclul lui de viata.

Ciclul de viata a unui sistem este constituit dintr-un ansamblu de perioade si etape care se repeta la fiecare noua generatie a timpului de sistem considerat.

Principalele etape sunt (figura nr.2):



1 - etapa de structurare (nastere)

2 - etapa de crestere (modelare)

3 - etapa de functionare in mediul extern

4 - etapa de destructurare.

Structurarea sistemului este desfasurata  in mediul extern de catre sisteme generatoare care favorizeaza geneza sistemului prin programe informationale specifice.

Structurare inseamna:

Conceptia sistemului (plan de afaceri); realizarea structurii sistemului; functionarea in mediul extern fara / cu restructurarea componentelor sistemului.

Functionarea in mediul extern inseamna:

inceperea functionarii (sistemul se adapteaza la conditiile mediului extern);

functionarea poate fi evolutiva (de dezvoltare a functiilor sistemului);

poate fi involutiva (cand se indreapta catre faza finala de reducere a functiunilor sistemului); incetarea functionarii sistemului.

Destructurarea sistemului se desfasoara in mediul extern si consta in descompunerea sistemului in elementele sale componente; a doua etapa este cea de reutilizarea elementelor sistemului, de recombinarea acestor elemente intr-un nou sistem cu o alta functiune globala ceruta de mediul extern.


1.2. Clasificarea sistemelor.

Este relativa si reflecta enorma diversitate de sisteme care se au in vedere

Clasificarea se face dupa mai multe criterii (figura nr.3):[P-5]

A) dupa provenienta (sisteme artificiale si sisteme naturale);

B) dupa natura componentelor (sisteme abstracte, sisteme reale);

C) dupa ierarhia sistemelor in actiune (sisteme sociale, sisteme economice, organizatii, sisteme ingineresti).





Sisteme sociale - sunt cele mai complexe sisteme care includ omul si incorporeaza toate celelalte sisteme(sisteme ingineresti, sisteme economice si organizatiile).

Sisteme economice - sunt sisteme de actiune ce pot fi definite in doua acceptiuni:

- in sens restrans - ex. Sistemul Financiar - Bancar (sistemul de asigurari sociale).

- in sens larg - sistemele economice sunt constituite din sisteme de productie, comercializare si consum.

Organizatiile - sunt sisteme de actiune formate din oameni cu conceptii, preocupari comune, uniti conform unui regulament sau a unui statut in vederea unor actiuni organizate, cu scopuri bine definite.

Sistemele ingineresti - sunt sistemele cele mai moderne si cele mai eficiente de actiune in lumea moderna.

Sisteme tehnice ca si componente ale sistemelor ingineresti, odata inglobate intr-un sistem de actiune permit realizarea unor functii de transfer specifice activitatilor de tip productie sau comercializare.

Sistemele de productie sunt sisteme de actiune specifice ce inglobeaza ca si componente fundamentale operatorii umani, ceea cele confera acestor sisteme o functionalitate si o complexitate cu mult mai mare decat a sistemelor tehnologice si tehnice.


1.3. Sisteme concrete

In categoria sistemelor reale se detaseaza  sistemele concrete, caracterizate in esenta de elementele prezentate anterior.[P.5]

Sub aspect conceptual sistemele concrete se pot defini diferentiat: in etapa de conceptie structura unui sistem concret prezinta o functie globala (Fg), un obiectiv(O) ce asigura finalitatea sistemului,un grup de relatii externe (Rc),un set de relatii interne care definesc structura sistemului concret si un program de functionare a sistemului (Pf), dupa care se asigura desfasurarea proceselor de transfer (Pt) din interiorul sistemului. Toate aceste elemente se bazeaza pe o structura bine definita a sistemului (C).


Sc= (Fg,O,Re,Ri,Pf,Pt,C)         (1)


In etapa de functionare vom regasi acelesi elemente specifice sistemului concret dar structurate diferentiat.


Sc= (C,Ri,Re,Pt,Pf,Fg,O)          (2) in care:


Printre elemente ce caracterizeaza sistemele concrete cele mai importante in aceasta faza sunt: structura sistemelor(C) - data de decompozabilitatea acestuia (posibilitatea lui de a fi descompus in elemente omogene sau eterogene care sunt intr-o interconexiune data de relatiile interne si pe baza carora se definesc relatiile externe). Ri sunt mult mai intense in aceasta faza decat Re:

Ri >> Re (3)


Orice sistem concret se descompune succesiv in urmatoarele subsisteme(figura nr.4):


Procesele ce au loc in cadrul oricarui sistem concret sunt:

- procese de conducere sau autoconducere;

- procese de executie (asigura transformarea elementelor intrari Uc in elemente iesiri performante Yp).

La realizarea acestei categorii de procese participa doua subsisteme:

- subsistemul informational si subsistemul operational.

Conexiunile externe(Re) sunt intotdeauna niste conexiuni de tip: substantial, energetic si informational. Ele exprima cerintele sistemului concret in raport cu mediul extern(U ) si oferta sistemului catre mediul extern (Y ).

Intre conexiunile externe Re ale unui sistem exista doua categorii de legaturi:

- conexiuni directe de tip: U - PROCESE - Y 

- conexiuni inverse de tip AY - procese - AU . Ele pot fi:

- pozitive (asigura cresterea si dezvoltarea sistemului);

- negative (asigura stabilitatea sistemului concret in timp, sau decompozabilitatea acestuia);

- prospective (asigura adaptarea previzionala a sistemului concret la mediul sau extern)

Orice sistem concret actioneaza intr-un anumit camp; campul este o regiune a spatiului generata in timp de catre sistemul concret, regiune in care sistemul isi exercita relatiile cu mediul extern. Acest mod de manifestare poate fi concretizat in comanda elemente intrari, asigurarea la un anumit nivel a elementelor iesiri.

In campul sistemului concret pot apare elemente necomandate (care sunt noncalitative) si elemente intermediare - nu satisfac toate interesele dar le folosim; aparitia lor duce la intarirea legaturilor de feedback.

Programele de functionare Pf sunt elemente sau structuri informationale de prima importanta in existenta si functionarea sistemelor concrete.

Exista trei categorii de programe de functionare:



- Programe de structurare sau restructurare.

- Programe de transformare a intrarilor in iesiri.

- Programe de descompunere a sistemelor in cadrul mediului exterior dupa incetarea functiunii sistemului concret.

Programele de structurare se diferentiaza dupa provenienta lor in:


- programe destructurare orientate catre elementele componente ale sistemului;

- programe de structurare generate dupa unele legi a societatii, ca rezultat al actiunii interne in organizatie;

- programe structurare ca rezultat al actiunii mediului exterior asupra sistemului concret.

Programele de transformare sunt constituite din succesiuni de stari a sistemului  concret (stare = multimea proprietatilor importante ale sistemului concret la un anumit moment dat). La nivelul unui sistem concret se deosebesc:

- Programe de transformare de tip conducere sau autoconducere si se mai deosebesc programe de executie (informationale), de culegere, de control, de prelucrare, de stocare, de transmitere, de generarea datelor si a informatiilor.

- Programe operationale, de transformare, de control, de transfer, de stocare a substantei, a energiei, a informatiei.

Functia globala a unui sistem concret (S.C.) este data de aptitudinea acestuia de a realiza iesiri de un anumit tip, definite de obiectivul sistemului concret.

In structura functiei globale sunt incluse mai multe categorii de functii.

a) functii de performanta:

- functiile finale

- functiile colaterale (cerute de mediul extern)

- functiile inutile (care apar la produs sau serviciu dar nu sunt cerute de mediul extern)

b) functii intermediare - cerute de insusi sistemul concret considerat pentru a putea indeplini conditiile impuse de asigurarea functiei globale a sistemului.

Modelul unui sistem concret este un model teoretic (logico-matematic) sau fizic, cu ajutorul caruia pot fi studiate indirect proprietatile si modul de functionare a sistemului concret original cu care modelul prezinta o analogie.

Cele mai frecvent utilizate modele in management sunt:

1. Modele iconografice - reprezinta  la scara un sistem concret.

2. Modele analogice - pastreaza caracteristicile sistemului concret, dar sunt reduse la o scara.

3. Modele procedurale - simularea pe calculator a functionarii unui sistem de

fabricatie flexibil.

4. Modele logice - relatii  cantitative intre procese si variabile ce caracterizeaza, un sistem concret.

5. Modele matematice - constau in  relatii matematice intre variabilele si parametrii ce caracterizeaza un sistem concret.

6. Modelele matematice sunt cele mai valoroase datorita faptului ca asigura o precizie a modelului sistemului si datorita faptului ca pot fi implementate pe calculator, dar ele necesita studii deosebit de complexe.

Optimizarea sistemelor concrete se face succesiv prin generatii diferentiate.


Optimizarea consta in maximizarea raportului intre performantele( Yi - performant) si consumul de resurse Ui. Se remarca doua moduri de optimizare a sistemului:

- optimizarea structural - functionala a sistemului concret, care consta in determinare a corelatiei optime intre functia globala si structura sistemului concret, avand drept scop minimizarea consumului de resurse (a costului sau a costurilor) pentru realizarea sistemului concret. La un nivel al calitatii impuse de consumatori, optimizarea functiilor sistemului concret - proces ce consta in optimizarea proceselor de transformare a programelor de functionare pentru anumite obiective prestabilite si pentru anumite relatii externe impuse de calitatea mediului extern.

Evolutia sistemelor concrete in succesiunea ciclurilor de viata a generatiilor mediului extern se bazeaza pe trei tipuri de mecanisme evolutive:[P.5][C-2]

Evolutia in camp a sistemului concret - este o evolutie lenta, indelungata, preponderent cantitativa, cu programe calitative reduse (ex. sistemele fizice).

Evolutia cu autoreglare concurentiala - este o evolutie rapida, de durata relativ redusa, cu selectia treptata a celei mai favorabile calitati (sisteme bilogice - evolutia agentilor economici intr-un camp legislativ imperfect).

Evolutia cu autoreglare concurentiala intr-un camp favorabil - o evolutie optima in care procesele interne se autoregleaza prin influenta relatiilor externe ale mediului (sisteme bilogice intr-un mediu nepoluat), evolutia sistemelor economice, sisteme bazate pe competitia agentilor economici intr-un camp natural (economic si legislativ) favorabil.


1.4. Sisteme economice

Sunt subsisteme de baza, esentiale ale sistemului social - economic care pot fi definite cu extinderi diferentiate. [M-13; P.5]

a) in sens larg - sistemele economice se pot defini ca niste macrosisteme cu ierarhia: economie mondiala, economie zonala, economie nationala si economie locala.

b) in sens restrans - se defineasca niste mezosisteme (societatile comerciale si institutiile similare de diverse marimi).

In sens foarte restrans - microsisteme (intreprinderi), sectii, compartimente comerciale, etc.

Intreprinderile (societatile comerciale) sunt subunitati de baza a oricarei economii nationale si au in componenta diverse sisteme functionale (o intreprindere de productie care are urmatoarea structura: sectii, servicii, ateliere de productie, birouri, formatii de lucru, colective de lucru pentru structuri de proiectare etc.).

Structura unei societati comerciale este prezentata in figura 5:





Resursele intreprinderii pot fi constituite din:

- timpul ca rezerva universala;

- intrarile in sistem de tip: forta de munca, substante diverse, diverse forme de energie, informatii

- elemente de sistem sunt constituite din: mijloace de munca, echipamente, utilaje, locuri de munca, spatii de productie, retele (apa, canal)

- resurse de management - vizeaza planul de coordonare a intregului sistem

Sistemele economice si societatile comerciale asigura productia si distributia resurselor in economia nationala, transformand Ui (intrarile) in iesiri de tip Yj (concretizate prin: produse, servicii,deseuri sau componente intermediare).

Cresterea economica reprezinta calea cea mai sigura de dezvoltare a organizatiilor, procesele de conexiune inversa, pozitiva se dezvolta pe doua circuite principale:

l. Cresterea veniturilor personale care determina cresterea consumului, consum care la randul lui determina cresterea productiei;

2. Cresterea veniturilor personale, coroborata cu cresterea veniturilor societatii comerciale, duce la cresterea dezvoltarii economice prin economiile rezultate prin cresterea volumului investitiilor, din progres tehnic, asigurandu-se cresterea volumului de productie.

Exista in economia mondiala mai multe categorii de sisteme economice care s-au dezvoltat in conditiile economiei de piata libera si in conditiile economiei  pietei centralizate.









Insasi sistemul economic isi modifica structura in timp. La fel ca orice sistem si economiile evolueaza in timp prin restructurari, readaptari periodice la noile cerinte impuse de mediul extern.

Pentru Europa, incepand cu anii 1950 se pot evidentia cateva etape ale economiei de piata libere (Tabelul nr 2)

Piata este un sistem complex multistructural care asigura desfasurarea in spatiu si timp a actelor de cooperare prin vanzare-cumparare si a relatiilor necesare pentru aceasta intre agentii economici.

Agentii economici sunt cei care initiaza dezvoltarea si functionarea dinamica a oricarei economii.

Functia pietei consta in asigurarea selectiei calitative optime a serviciilor si a produselor, a fortei de munca si a agentilor economici, a intreprinzatorilor. In piata are loc un proces de selectie efectuat prin lupta concurentei economice.

In cadrul pietei apare:

Cererea - data de necesitatea consumatorului cu capacitate de plata intr-o anumita perioada de timp;

Oferta - data de capacitatea de productie si de vanzare sau a comerciantilor dornici sa obtina un plus produs (beneficiu) intr-o anumita perioada.


Tipologia pietei poate fi descrisa dupa anumite criterii:

1. Dupa modul de formare a preturilor ;      2. Dupa nivelul ierarhic.

1. Piata poate fi concurentiala si neconcurentiala.

Piata concurentiala - este o piata libera (preturile se formeaza spontan prin actiunea de reglare a raporturilor dintre cerere si oferta). O forma de manifestare a economiei concurentiale este:

Piata dirijata (preturile sunt fixate de monopoluri sau oligopoluri pentru a obtine profituri suplimentare) sau fixate de stat pentru echilibrarea economiei sau pentru protectia sociala.

Economia de piata neconcurentiala (planificata) - preturile si volumul vanzarilor sunt planificate centralizat de catre stat.

2. Piata poate fi:

- piata interna (la nivel national, regional sau local)

- piata externa (la nivel mondial sau zonal).

In prezent pe plan mondial coexista trei categorii de piete:

- piata concurentiala libera;

- piata concurentiala dirijata;

- piata planificata.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact