StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept civil
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Proceduri speciale



Proceduri speciale

            Procedura ordonantei pesedintiale

Conceptul de ordonanta presedintiala este folosit in  doctrina si jurisprudenta in varii acceptiuni. Astfel, intr-o prima acceptiune prin ordonanta presedintiala se desemneaza “ansamblul de norme dupa care se conduc partile si instanta in solutionarea unei pricini urgente”. Inteleasa astfel, ordonanta presedintiala se infatiseaza ca o procedura speciala reglementata de lege in scopul luarii unor masuri vremelnice in cazuri urgente. Acesta este si sensul care va fi folosit frecvent in cuprinsul lucrarii de fata.



Intr-o alta acceptiune, ordonanta presedintiala evoca insusi actul final si de dispozitie prin care instanta statueaza asupra cererii promovate de partea interesata.

Conceptul de ordonanta presedintiala este folosit de asemenea pentru a desemna actul de investire al instantei in acele cazuri in care reclamantul invoca o interventie urgenta a justitiei. In aces 717e48h t sens, in jurisprudenta noastra s-a decis ca cererea de ordonanta presedintiala trebuie sa indeplineasca in mod obligatoriu cele doua conditii fundamentale: urgenta si aparenta dreptului.

Adeseori Codul de procedura civila se refera la ordonanta presedintiala in acceptiunea de hotarare a conceptului analizat. Astfel, de pilda, potrivit art. 581 alin. (3) C. proc. civ. ordonanta va putea fi data si fara citarea partilor, si chiar atunci cand exista judecata asupra fondului dreptului.  Acelasi text precizeaza in alineatul urmator ca: “Ordonanta este supusa recursului…”. In toate aceste situatii este evident ca legea are in vedere insusi actul – hotararea – prin care instanta se pronunta asupra cererii pentru luarea unei masuri vremelnice.

            In prezent, institutia ordonantei presedintiale este reglementata in art. 581-582, texte ce alcatuiesc primul Capitol (intitulat Ordonante presedintiale) din cartea VI a Codului de procedura civila.

            Importanta institutiei decurge din natura masurilor ce pot fi luate de judecator, dar si din eficienta deosebita a procedurii instituite in acest scop. Intr-adevar, legea a creat un mijloc procedural rapid si lipsit de formalism pentru luarea unor masuri provizorii in cazuri ce reclama urgenta.

            Scopul ordonantei este acela de a evita pierderea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, de  a preveni o dauna iminenta ce nu s-ar putea repara si de a inlatura eventualele piedici ivite in cursul executarii silite. Este evident ca asemenea masuri si o interventie atat de prompta a justitiei nu se poate realiza in cadrul procedurii de drept comun, ci numai in conditiile unei proceduri suple si operative. De aceea, legea stabileste principiul potrivit caruia ordonanta se poate solutiona chiar si fara citarea partilor. In acelasi timp, legea ingaduie ca executarea ordonantei sa se faca fara somatie si fara trecerea vreunui termen.

            Rolul ordonantei presedintiale nu a scazut in perioada in care s-a scurs de la reglementarea acestei institutii procesuale, ci dimpotriva s-a amplificat continuu avand o aplicare in cele mai varii materii, inclusiv in litigiile comerciale. Si in prezent institutia isi mentine valentele sale preventive. Este in afara de orice indoiala ca ordonanta presedintiala poate evita adeseori declansarea ulterioara a unui proces asupra fondului dreptului. Este ceea ce se intampla atunci cand partea impotriva careia s-a luat o masura isi da seama de justetea acesteia si de netemeinicia unei actiuni pe care ar putea-o exercita cu privire la fondul dreptului.

            Datorita utilitatii sale practice ordonanta presedintiala se infatiseaza in prezent ca una din institutiile judiciare la care cetatenii recurg in mod frecvent si in cele mai diferite materii. Intr-adevar, adeseori ordonanta presedintiala este folosita in materie locativa, in materia raporturilor de vecinatate, pentru luarea unor masuri provizorii pe timpul procesului de divort, in litigiile comerciale etc.

            Problema afirmarii unui drept subiectiv nu se mai pune in cazul cererilor de ordonanta presedintiala. Afirmarea unui drept in cazul cererilor de ordonanta presedintiala ar determina transformarea acestora in veritabile actiuni de drept comun.

            Cercetarea fondului este incompatibila cu natura si caracterul procedurii reglementate in art. 581-582 C. proc. civ. Totusi, jurisprudenta admite in mod unanim ca instanta are posibilitatea de  a cerceta, in cadrul procedurii ordonantei presedintiale, de partea cui este aparenta dreptului. Aceasta cerinta este intim legata de problema neprejudecarii fondului in cadrul cererilor de ordonanta presedintiala.

            In literatura de specialitate nu exista un consens cu privire la determinarea conditiilor specifice ale ordonantei presedintiale. Astfel, in opinia unor autori cererea de ordonanta presedintiala trebuie analizata in prezenta a doua conditii specifice: urgenta si nerezolvarea fondului cauzei.

            Cel mai adesea, insa, ordonanta presedintiala este cercetata in raport cu urmatoarele trei conditii de admisibilitate: urgenta, masura ordonata de instanta sa fie vremelnica si masura luata sa nu prejudece asupra fondului.

            Procedura divortului

            In mod firesc casatoria inceteaza o data cu decesul unuia dintre soti. Cu toate acestea, imprejurari dintre cele mai diverse, fac dificila sau chiar imposibila continuarea casatoriei. De aceea, marea majoritate a legislatiilor permit desfacerea casatoriei prin divort.

            Dispozitii privitoare la divort intalnim in legislati noastra atat in Codul familiei (art. 37-44), cat si in Codul de procedura civila, acesta din urma consacrand materiei un capitol distinct (Capitolul VI) din Cartea VI (art. 607-619).

            Modificarile aduse Codului familiei si Codului de procedura civila, prin Legea nr. 59/1993, au fost menite sa simplifice in mod substantial procedura divortului, consacrand si posibilitatea desfacerii casatoriei prin consimtamantul ambilor soti.

            Actuala reglementarea pastreaza, asa cum s-a remarcat si in doctrina recenta, distinctia dintre incetare casatoriei, care intervine in cazul decesului unuia dintre soti, declararii judecatoresti a mortii unuia dintre soti, si desfacerea casatoriei prin divort.

            Intr-adevar, potrivit art. 37 alin. (1) din C. fam.: “Casatoria inceteaza prin moartea unuia dintre soti sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre soti.” Dupa aceasta statuare, cel de-al doilea alineat al textului mentionat este neechivoc in sensul, precizat: “casatoria se poate desface prin divort.”

            Practica judiciara a consacrat o multitudine de motive ce pot conduce la desfacerea casatoriei prin divort, cum sunt infidelitatea unuia dintre soti, actele de violenta exercitate de unul dintre soti impotriva celuilalt, despartirea in fapt a sotilor, daca se datoreaza culpei unuia dintre soti etc.

            Procedura divortului are un caracter particular chiar si in raport cu alte proceduri speciale, imprejurare determinata, in mod indoielnic, de necesitatea ocrotirii deosebite a unor valori sociale importante cum sunt cele privitoare la familie. Astfel, se explica in unele tari nu numai existenta unor reguli derogatorii de la dreptul comun, ci chiar si a unor instante de familie.

            Caracterul special al procedurii este marcat, in unele tari, de instituirea de catre legiuitor a unor termene de gandire si a unei concilieri obligatorii, solutii legislative destinate a realiza o ultima incercare de salvare a casatoriei.



            Actiunea de divort este de competenta materiala a judecatoriilor, in baza dispozitiilor de principiu statornicite de art. 1 pct. 1 C. proc. civ. Dispozitii derogatorii de la dreptul comun au fost stabilite de legiuitor numai in materia competentei teritoriale. Astfel, potrivit art. 607 C. proc. civ. actiunea de divort este de competenta judecatoriei in circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor.

            Pentru determinarea competentei teritoriale prezinta relevanta numai domiciliul comun al sotilor de la data introducerii actiunii; schimbarile ulterioare de domiciliu nu influenteaza asupra competentei definitiv stabilite prin sesizarea instantei.

            In situatia in care sotii nu au avut domiciliu comun sau daca nici unul dintre soti nu mai locuieste in localitatea corespunzatoare ultimului domiciliu comun competenta de solutionare a actiunii revine instantei in a carei raza teritoriala se afla domiciliul paratului. In cazul insa in care paratul nu are domiciliu in tara competenta revine judecatoriei in circumscriptia careia se afla domiciliul reclamantului.

            Determinarea competentei in procesele de divort ridica uneori problema intinderii atributiilor instantei sesizate si asupra cererilor accesorii.

Asadar cererile accesorii privitoare la incredintarea copiilor minori, plata alocatiei de stat, plata pensiei de intretinere, atribuirea locuintei si la incuviintarea purtarii numelui dobandit prin casatoriei sunt de competenta instantei sesizate cu actiunea de divort. Mentionam ca pentru  aceasta solutie avem si un text expres, respectiv art. 611 C. proc. civ., care precizeaza ca cererea de pensie alimentara se face la judecatoria investita cu cererea de divort, chiar daca intre timp s-au ivit schimbari cu privire la domiciliul partilor.

            Jurisprudenta a decis ca si cererea de impartire a bunurilor comune se judeca de instanta competenta sa solutioneze actiunea de divort. Solutia este promovata si pentru ipoteza in care printre bunurile comune se afla si imobile. Daca insa actiunea de imparteala este promovata dupa ramanerea definitiva a hotararii de divort, iar printre bunurile partajabile figureaza si un imobil, competenta va reveni instantei in a carei raza teritoriala se afla acel imobil.

            In incheierea acestor consideratii trebuie sa precizam ca normele privitoare la competenta teritoriala  a instantelor judecatoresti in materie de divort  au un  caracter imperativ, iar nesocotirea lor poate fi invocata de parti sau de instanta din oficiu.

                       

Texte legale.

Codul de procedura civila (extras)

            Art. 581. (1) Instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.

            (2) Cererea de ordonanta presedintiala se va introduce la instanta competenta sa se pronunte asupra fondului dreptului.

            (3) Ordonanta va putea fi data si fara citarea partilor si chiar atunci cand exista judecata asupra fondului. Judecata se face de urgenta si cu precadere. Pronuntarea se poate amana cu cel mult 24 ore, iar motivarea ordonantei se face in cel mult 48 de ore de la pronuntare.

            (4) Ordonanta este vremelnica si executorie. Instanta va putea hotari ca executarea sa se faca fara somatie sau fara trecerea unui termen.

            Art. 607. Cererea de divort este de competenta judecatoriei in circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Daca sotii nu au avut domiciliu comun sau daca nici unul din soti nu mai locuieste in circumscriptia judecatoriei in care se afla cel din urma domiciliu comun, judecatoria competenta este aceea in circumscriptia careia isi are domiciliul paratul, iar cand paratul nu are domiciliu in tara, este competenta judecatoria in circumscriptia careia isi are domiciliul reclamantul.

           

PRACTICA JUDICIARA

Speta I

Potrivit art. 616 C. pr. civ., daca la termenul de judecata se prezinta numai paratul, cererea de divort va fi respinsa ca nesustinuta.

Textul respectiv porneste de la prezumtia ca reclamantul, prin absenta sa, manifesta intentia de a nu-si mai sustine actiunea.

Prezumtia nu mai subzista insa atunci cand cel in cauza invoca si dovedeste o cauza care l-a impiedicat de a se prezenta la judecata (reclamantul a depus un act medical prin care justifica absenta de la judecata).

Trib. Suprem - sect. civ., decizia nr. 1372/1989

Dreptul nr. 4 din 1990, pag. 64

Speta II

            Prin sentinta civila nr. 461/1994, pronuntata de Judecatoria Sannicolaul Mare a fost admisa actiunea reclamantei si s-a dispus desfacerea casatoriei din vina ambelor parti, reclamanta sa isi reia numele avut anterior incheierii casatoriei, i-a fost incredintata reclamantei spre crestere si educare minora si a fost obligat paratul la plata contributiei de intretinere lunara.

De asemenea, i s-a atribuit reclamantei beneficiul contractului de inchiriere privind apartamentul domiciliu comun al paratilor, dispunandu-se evacuarea paratului.

Impotriva acestei hotarari paratul a declarat apel, pe care a criticat-o in parte privind atribuirea spatiului locativ, aratand ca intrucat locuinta se compune din 4 camere si dependinte, era comod partajabila si solicitand casarea sentintei in sensul partajarii folosintei apartamentului.




Prin incheierea de sedinta din 29 martie 1995, Tribunalul Timis care are pe rol solutionarea apelului a dispus in baza art. 244 C. pr. civ., suspendarea judecarii apelului pana la solutionarea actiunii civile ce formeaza obiectul dosarului nr. 375/1995, al Judecatoriei Sannicolaul Mare.

Curtea de Apel Timisoara, prin decizia civila nr. 570/1995, a admis recursul declarat de reclamanti, a desfiintat incheierea de suspendare si a dispus trimiterea cauzei pentru continuarea judecatii apelului la Tribunalul Timis, retinand ca paratul, pe calea unei actiuni separate inaintate Judecatoriei Sannicolaul Mare, a solicitat acelasi lucru, respectiv partajarea folosintei locuintei din litigiu.

Astfel, in mod nejustificat, instanta de apel a suspendat judecarea apelului, in baza dispozitiei art. 244 pct. 1 C. pr. civ., apreciind eronat ca dezlegarea pricinii atarna de noua actiune de chemare in judecata formulata de parat, intrucat instanta de apel este cea chemata sa se pronunte asupra cererii paratei de partajare a locuintei din litigiu.

Curtea de Apel Timisoara - sect. civ., decizia civila nr. 570/1995

Revista cercului juridic banatean nr. 4 din 1995, pag. 79-80

Speta III

Judecarea actiunilor de divort este reglementata de dispozitiile inscrise in Capitolul VI al Codului de procedura civila, 'Despartenia', articolele 607-619.

Potrivit articolului 616 indice 1 Cod procedura civila, 'Daca procedura de chemare a sotului parat a fost indeplinita prin afisare, iar acesta nu s-a prezentat la primul termen de judecata, instanta va dispune cercetari pentru a verifica daca paratul isi are domiciliul la locul indicat in cerere si, daca constata ca nu domiciliaza acolo, va dispune citarea lui la domiciliul sau, precum si, daca este cazul, la locul sau de munca'.

In cauza, procedura de citare cu paratul pentru toate termenele de judecata a cauzei la instanta de fond, precum si comunicarea sentintei primei instante s-a facut 'prin afisare' la domiciliul indicat de reclamanta in cererea de chemare in judecata.

Cum, instanta de judecata nu a cerut dovezi si nu a dispus cercetari pentru a verifica daca paratul are domiciliul la locul indicat in cerere, pentru a stabili modalitatea citarii acestuia, la domiciliul indicat in cerere ori si la locul sau de munca, hotararile pronuntate cu incalcarea articolului 616 indice 1 Cod procedura civila, sunt nelegale fiind incident motivul de casare inscris in articolul 304 pct. 5 Cod procedura civila.

Curtea de Apel Iasi, decizia civila nr. 73 din 26.01.1998

Culegere de practica judiciara - Curtea de Apel Iasi 1998 nr.  din 1999, pag. 75-76

Speta IV

            Dispozitiile art. 17 C. pr. civ. fac vorbire in mod expres de existenta a trei categorii de cereri de chemare in judecata, respectiv principale, accesorii si incidentale.

Ceea ce defineste o actiune ca fiind principala este imprejurarea ca - raportat la ea - se pot formula alte actiuni a caror rezolvare depinde de solutia din actiunea principala. Aceste actiuni sunt denumite accesorii, iaratunci cand - desi pot avea o existenta de sine statatoare sunt formulate intr-un proces deja inceput - se numesc incidentale. Din aceasta perspectiva, in litigiul de divort cu care reclamanta a sesizat instanta de judecata, actiunea principala are ca obiect desfacerea casatoriei, iar actiunea accesorie priveste impartirea bunurilor comune.

Sub raportul competentei, conform art. 17 C. pr. civ., actiunile accesorii si incidentale sunt in caderea instantei competente sa judece actiunea principala.

Prin urmare, fata de prevederea legala mentionata, chiar daca in speta instanta a disjuns cererea accesorie a reclamantei, vizand impartirea bunurilor comune, aceasta cerere urma sa fie solutionata in continuare de judecatoria care a rezolvat si actiunea principala de divort, intrucat independent de imprejurarea ca a fost disjunsa, respectiva cerere si-a pastrat caracterul accesoriu.

Pe de alta parte, invocarea de catre curtea de apel a prevederilor art. 36 C. fam. pentru a justifica stabilirea competentei judecatoriei in rezolvarea capatului de cerere vizand partajul bunurilor comune este irelevanta deoarece aceeasi instanta a indicat si dispozitiile art. 17 C. pr. civ. care constituie temeiul de drept al solutiei adoptate.

In ce priveste argumentul reclamantei prin care au fost aduse in discutie cele doua ipoteze ale art. 36 C. fam. pentru a se sustine ca impartirea bunurilor comune la desfacerea casatoriei, respectiv in timpul casatoriei, nu pot avea un tratament diferentiat sub aspectul instantei competente, este gresit. Astfel, asa cum deja s-a evidentiat, daca partajarea bunurilor dobandite in timpul casatoriei se solicita o data cu divortul, cererea respectiva are caracterul unei actiuni accesorii, iar instanta competenta sa judece este conform art. 17 C. pr. civ. aceeasi care solutioneaza si actiunea principala, in speta desfacerea casatoriei.

In fine, apare gresita si fara suport legal si sustinerea reclamantei potrivit careia in ipoteza prevederilor art. 36 alin. 1 C. fam. prin disjungerea cererii de impartire a bunurilor comune de cea privind desfacerea casatoriei, cererea de partaj isi pierde caracterul unei actiuni accesorii. In adevar, pe de o parte, nu exista nici o dispozitie legala care sa confirme o asemenea sustinere, iar pe de alta parte, rezolvarea partajului depinde intotdeauna de modul in care este solutionata cererea de divort, respingerea acesteia avand drept rezultat si respingerea cererii de impartire a bunurilor comune ceea ce releva o data in plus caracterul accesoriu al acestei cereri.

CSJ - sect. civ., decizia nr. 3238 din 05.10.1999

Dreptul nr. 12 din 2000, pag. 119-120

Speta V

            1. Potrivit legii, ceea ce urmeaza a se lua in considerare la incredintarea copilului minor, odata cu pronuntarea divortului, este interesul copilului. Sub acest aspect, s-a retinut de instanta ca, in timpul conveituirii lor, ambii parinti s-au ingrijit de cresterea si educarea minorului si ca amandoi ii ofera conditii corespunzatoare pentru a-i asigura buna dezvoltare, iar ca dupa despartirea lor in fapt minorul a ramas la tata. Aceasta imprejurare, precum si aceea ca minorul - in varsta de peste 10 ani - a declarat ca doreste sa ramana sub ingrijirea tatalui sau, nu au fost insa considerate ca determinante intrucat, dupa cum s-a mai retinut, minorul aflandu-se sub ingrijirea acestuia, a obtinut rezultate slabe la invatatura, avand si foarte multe absente nemotivate (art. 42 C. fam.).



2. Imprejurarea ca, atunci cand s-a solutionat cererea de ordonanta presedentiala, instanta nu a luat in discutie toate aspectele deduse in cadrul actiunii ulterioare, nu impiedica functionarea principiului autoritatii de lucru judecat, intrucat esential din acest punct de vedere este cuprinsul cererii prin care reclamantul a sesizat instanta, iar, in speta, se constata ca cele doua cereri, privind aceleasi parti, au acelasi obiect si aceeasi cauza juridica - art. 1201 C. civ. si art. 163 C. pr. civ.

Trib. Mun. Bucuresti - sect. a III-a civ., decizia nr. 2 din 02.01.1990

Dreptul nr. 2 din 1992, pag. 80-81

Speta VI

            Prin cererea de ordonanta presedintiala, reclamantul a solicitat revocarea paratei D.V. din functia de administrator al societatii comerciale, motivata pe prevederile art. 145 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, pentru fapte si imprejurari care-i sunt imputabile.

Ca urmare, a solicitat si obligarea celorlalti parati asociati, sa-i permita exercitarea obligatiilor si drepturilor ce-i revin ca asociat si administrator.

In conformitate cu art. 581 C. pr. civ., pe calea ordonantei presedintiale se pot lua doar masuri provizorii, grabnice, cu privire la pastrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente, ori pentru inlaturarea pierderilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari, si nu masuri cu caracter definitiv, care echivaleaza cu solutionarea in fond a pricinii. Revocarea calitatii de administrator nu poate fi considerata o masura vremelnica, deoarece este o masura care vizeaza fondul cauzei si care nu poate fi luata pe baza procedurii instituite de art.581 C.pr.civ. In consecinta, recursul se respinge ca neintemeiat.

CSJ - sect. com., decizia nr. 59 din 23.01.1996

Dreptul nr. 8 din 1996, pag. 133

Speta VII

            Potrivit prevederilor art. 280 C. pr. civ.  'cererea pentru suspendarea executiei vremelnice se va putea face fie o data cu apelul, fie deosebit de tot cursul instantei de apel'.

In speta, Judecatoria Carei a dispus prin incheierea nr. 737 din 20 aprilie 1995 inceperea executiei silite imobiliare in favoarea creditoarei 'B. A. ' S. A.  - Filiala Carei impotriva debitoarei S. C.  'C' S. A.  Carei pentru incasarea creantei de 1 662 225 000 lei. Din probele administrate in cauza rezulta ca aceasta incheiere a ramas definitiva fiind investita cu formula executorie la data de 19 mai 1995, situatie in care recurenta nu mai putea solicita suspendarea executarii pe calea ordonantei presedintiale, dupa ramanerea definitiva a incheierii nr. 737/1995, o atare cerere incalcand prevederile imperative ale art. 280 C. pr. civ.  Asa fiind, se constata ca instanta de apel, facand o corecta interpretare a dispozitiilor art. 280 C. pr. civ. , a fost indreptatita sa retina ca masura suspendarii executarii, dispusa pe calea ordonantei presedintiale, este nelegala. Nici imprejurarea ca, ulterior pronuntarii deciziei atacate, recurenta a rambursat creditul integral, cum s-a invocat in recurs, nu poate fi retinuta, o atare situatie avand relevanta cu prilejul executarii.

CSJ - sect. com., decizia nr. 1016 din 25.06.1996

Revista de drept comercial nr. 3 din 1997, pag. 114-115

Speta VIII

            Potrivit dispozitiilor art. 581 C. pr. civ., instanta poate sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, pe calea ordonantei presedintiale, hotararea fiind vremelnica si executorie.

In raport cu prevederile legale mentionate, este gresita hotararea instantei (sentinta civila nr. 12337/1995 a Judecatoriei Piatra Neamt) prin care s-a dispus evacuarea sotului-parat din domiciliul comun, chiar daca s-a dovedit ca acesta, prin comportarea sa face imposibila convietuirea in aceeasi locuinta a sotiei si copiilor. Ca, aceasta masura, nu poate fi luata pe timp nelimitat, ci doar pana la divort sau pana la partajarea bunurilor comune, cauze in care se poate statua definitiv asupra spatiului de locuit.

Curtea de Apel Bacau, decizia civila nr. 564 din 27.05.1996

Jurisprudenta CA Bacau 1996 nr.  din 1997, pag. 52

Speta IX

            Pronuntarea instantei prin ordonanta presedintiala asupra valabilitatii unui contract de credit si a unui contract de garantie, prin radiere din cartea funciara, este inadmisibila, intrucat aceasta masura este de natura sa prejudece fondul, contravenind dispozitiilor art. 581 C. pr. civ.

CSJ - sect. com., decizia nr. 1060 din 12.12.1995

Buletinul Jurisprudentei nr.  din 1996, pag. 378-379







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre drept civil

Dreptul familiei
Codul civil








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics