STATUL SI DREPTUL ROMAN MODERN (1859-1918)

1. Evolutia organizarii de stat in perioada domniei lui AL. I. Cuza

Constituirea statului roman modern, Romania, sub impulsul ideilor democratice ale revolutiei din 1848, prin unirea Tarii Romanesti si Moldovei in ianuarie 1859, a reprezentat o victorie a luptei seculare romanesti si expresia mersului firesc a societatii romanesti pe calea progresului;

poporul roman, condus de intelectuali democrati si infruntand opozitia feudala, a infaptuit Unirea Principatelor, deschizand o era noua in istoria nationala;

AL I. Cuza, in ciuda nerecunoasterii Unirii si a dublei alegeri de catre Turcia si Austria, a inceput sa organizeze puterea centrala a statului necesara conducerii unitare. Depasind Conventia din 1858, Cuza a unificat organele centrale ale statului; a numit in fiecare guvern ministri din ambele principate, iar ministerele din Iasi le-a organizat ca directorate in cadrul ministerelor din Bucuresti; a procedat la formarea Adunarii Elective din deputati din ambele principate;

a realizat unificarea armatei sub conducerea unui singur ministru,

a creat mijloace comune de posta, telegraf, sanitare si de transport;

pentru inlaturarea amestecului strain in treburile Bisericii ortodoxe romane, au fost inlaturati egumenii straini si s-au secularizat averile manastirilor;

au fost unificate reprezentantele diplomatice din Constantinipol, iar statele straine, recunoscand Romania, trimiteau la Bucuresti reprezentante unice;

masurile unificatoare ale lui Cuza au fost recunoscute la Conferinta de la Constantinopol (sept. 1861), insa numai pe timpul domniei lui Cuza;

pe temeiul acestor infaptuiri istorice a fost proclamata intemeierea statului national roman si s-a trecut la consolidarea acestuia prin organe proprii de conducere.

Organele centrale ale statului national roman (1859-1866)

organizarea de stat a Romaniei moderne in anii domniei lui Cuza s-a intemeiat pe Conventia de la Paris din 1858 si pe Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris, adoptat in 1864. Ambele documente, prin continut si prin natura juridica pot fi considerate ca prime constitutii una externa si alta interna a statului national roman. Prevederile lor 353b17d au fost aplicate prin intermediul legilor ordinare adoptate de statul roman suveran si independent;

potrivit constitutiei si legilor ordinare, organele centrale ale statului national roman au fost:

PARLAMENTUL TARII :- s-a constituit pentru prima oara prin dispozitiile Conventiei de la Paris, care au prevazut cate o Adunare Electiva pentru fiecare principat, organizata unicameral. Statutul dezvoltator a impus organizarea bicamerala a parlamentului roman si largirea corpului elector, fara a se introduce insa votul universal. Cele doua camere au fost:

Adunarea electiva - formata din deputati alesi prin scrutin diferit de catre alegatori primari indirecti si alegatori directi cu dispensa de cens, format mai ales din intelectuali romani-preoti, profesorii academiilor si colegilor, avocatii, inginerii, arhitectii, doctorii in stiinte, conducatorii de institutii culturale si stiintifice;

Adunarea ponderatrice (Senatul), format din 64 de membri numiti; 32 desemnati de Cuza din randul personalitatilor romane, iar ceilalti 32 fiind desemnati din randul consiliilor judetene, cate unul de judet;

Senatul adopta sau respingea proiectul de lege supus dezbaterii. Dupa adoptare, legea era supusa promulgarii de catre domn. Daca proiectul era amendat de Senat, el era restituit Adunarii Elective, care trebuia sa aprobe amendamentele, dupa care legea era supusa promulgarii;

SEFUL STATULUI ROMAN : in ianuarie 1859 in fruntea statului roman a fost ales Alex.I.Cuza;

Domnitorul urma sa fie ales pe viata de catre Adunarea Electiva, moldovean sau muntean, peste 35 de ani, cu un venit financiar minim de 3.000 de galbeni pe an, dispozitii pe care Statutul dezvoltator nu le-a schimbat;

seful statului cumula atributii executive si legislative, putand emite decrete fara consultarea parlamentului, atunci cand situatia impunea masuri urgente;

Statutul prevedea ca puterea publica in stat se exercita de catre domn, Adunarea Electiva si Senat;

Puterea legislativa o exercita parlamentul impreuna cu domnul, initiativa legislativa apartinea doar domnului, care pregatea proiectele cu ajutorul juratilor din Consiliul de Stat al Romaniei. Proiectele erau sustinute in parlament de catre ministri sau de catre functionarii Consiliului de Stat:

GUVERNUL ROMANIEI:

puterea statului national roman dupa 1859 s-a consolidat considerabil prin contopirea celor doua guverne si formarea guvernului Romaniei in decembrie 1861, urmata de unificarea deplina a administratiei centrale si proclamarea Bucurestiului drept capitala unica;

in edificarea statului modern roman, se impunea realizarea unui sistem administrativ unitar, organizat la inceput pe baze centraliste

organizarea guvernului national cu ministere de profil si apoi a unei administratii locale, subordonata guvernului, intr-o etapa ulterioara urma sa se produca descentralizarea administrativa si ingustarea prerogativelor guvernului;

puterea executiva era incredintata domnitorului, care o exercita prin guvernul sau si prin ministri numiti si revocati de el;

domnitorul era si comandantul armatei nationale; statul national roman modern a fost inzestrat cu institutii politico-juridice moderne, ceea ce facea din Romania o forta capabila sa finalizeze lupta pentru dobandirea independentei de stat si modernizarea societatii romanesti.

2. Organizarea de stat in perioada

in acea perioada statul national roman modern a faurit oranduirea capitalista, principiile ei democratice si civilizatoare devenind dominante pana la primul razboi mondial;

reformele lui Cuza, amplificate in deceniile urmatoare, au contribuit la impulsionarea economiei vechii Romanii. Productia agricola s-a dublat, iar cea industriala s-a triplat pana la sfarsitul secolului al XIX -lea;

cucerirea independentei de stat (1877 - 1878) a inlaturat un mare obstacol in calea afirmarii capitaliste a tarii, a permis incheierea de tratate comerciale si vamale cu alte state, conditie esentiala a dezvoltarii economice si modernizarii statului roman;

structura sociala a tarii devine una capitalista, multiforma si anume: burghezia si mosierimea, mestesugarii, intelectualii si functionarii, taranii. Muncitorii romani mai pastrau inca legaturi cu mediul rural, unde familiile lor continuau sa cultive pamantul, iar taranimea detinea trei patrimi din volumul productiei materiale;

viata politica era dominata de cele doua principale partide de guvernamant: Partidul National Liberal si Partidul Conservator; in 1908 a mai aparut Partidul Conservator Democrat, condus de Tache lonescu, iar la 1893 - P.S.D.M.R., deci pluripartidismul este o caracteristica a vietii politice romanesti pana la 1918;

forma de guvernamant devine monarhia constitutionala, regele tinand cont de reprezentanta nationala, organ legislativ ales si reprezentand toate categoriile sociale;

― Constitutia din 1866 a definit clar corelatia dintre regimul parlamentar si guvernarea constitutionala. S-a definitivat sistemul bicameral, formandu-se un forum national cu largi prerogative legislative si politice;

regimul parlamentar romanesc si-a dovedit trainicia:

guvernul minoritar a reusit sa formeze un parlament majoritar in 1875 (B.Catargiu), in 1895 (D.Sturza), in 1899 (Take lonescu), in 1910 (P.Carp);

regele Carol I, adept al democratiei, nu a abuzat de dreptul de a numi si demite pe seful cabinetului, rezistand chiar presiunii unor formatiuni politice;

democratia romaneasca, cu toate limitele ei, intemeiata pe ideile revolutiei de la 1848, era mai avansata decat cea existenta in unele tari vecine, facand din sistemul ei un avanpost al constitutionalismului si liberalismului democrat in sud-estul Europei. Impotriva democratiei romanesti se vor indrepta in prima jumatate a secolului al XX-lea atacurile in numele democratiei solidaritate si a regimurilor politice autoritare;

Romania, stat democrat burghezo-mosieresc, a fost o monarhie constitutional-parlamentara, in care regele a avut prerogative largi, devenind centrul vietii politice, factorul determinant in politica interna si externa a tarii;

Constitutia din 1866, modificata in parti neesentiale pana in 1918, organiza statul pe baza principiului suveranitatii nationale exercitata prin delegare si a principiului separatiei puterilor, organizand functionarea a trei categorii de organe ce executau cele trei puteri independente una de alta;

Organele centrale ale statului roman au fost:

PARLAMENTUL ROMANIEI: a aparut odata cu statul national roman modern. Constitutia prevede ca toate puterile statului emana de la natiune, care nu le poate exercita decat numai prin delegatiune ;

parlamentul este bicameral, format din Adunarea Deputatilor si Senat (camera superioara). Legile deveneau valabile dupa ce erau votate in ambele camere;

sistemul electoral, potrivit Constitutiei si Legii electorale din iulie 1866, era cenzitar;

Adunarea deputatilor era formata din parlamentari alesi de corpul electoral impartit in patru colegii. Colegiul l si 2 al proprietarilor funciari, colegiul al burgheziei orasenesti si colegiul 4 al celor care plateau statului o taxa cat de mica. Prin legea electorala din 1884 s-a redus numarul colegilor la trei, desfiintandu-se colegiul l. Sistemul electoral cenzitar a rezistat pana la Marea Unire;

Senatul era format din senatori de drept si senatori alesi. Senatorii de drept erau: mostenitorul tronului, mitropolitul si episcopii eparhiati, iar senatorii alesi cuprindeau pe proprietarii de imobile rurale si orasenesti cu un venit de cel putin 300 de galbeni, reprezentantii Universitatilor din Bucuresti si Iasi, alesi de corpurile profesorale;

activitatea principala a parlamentului, pe langa unele atributii administrative, era cea legislativa;

Adunarea Deputatilor avea si o oarecare ascendenta asupra Senatului. Ea trebuia sa voteze prima legile privind veniturile sau cheltuielile tarii si contingentele militare. Bugetul statului se vota numai de catre Adunarea Deputatilor;

doua prerogative erau cele mai importante: a)dreptul de a modifica sau revizui Constitutia si b) dreptul de a ratifica conventiile incheiate de rege cu statele straine;

REGELE: Constitutia din 1866 a institutionalizat monarhia ereditara din familia Hohenzollern Siegmaringen, pe care a consacrat-o ca irevocabila (puterea pe viata ereditara) si inviolabila;

s-a reglementat si locotenenta domneasca pentru caz de vacanta a tronului tarii si regenta, care putea fi instituita cand succesorul la tron era minor sau monarhul in imposibilitatea de a conduce tara mai ales din motive de boala;

regele avea preponderenta in sistemul conducerii statului, el era investit cu prerogative largi iar guvernul era organ executiv al regelui. Regele era titularul puterii executive si o exercita cu ajutorul ministrilor, pe care ii numea si ii revoca, avea initiativa legislativa, sanctiona si promulga legile, putandu-se opune, fara motivare, legilor votate de parlament;

el ii numea pe functionarii in functii publice, emitea regulamente, incheia conventii si tratate cu alte tarii, avea dreptul de amnistie si gratiere, era comandantul suprem al armatei si in numele lui se executau hotararile judecatoresti;

ca centru al vietii politice, monarhia era "un arbitru impartial" situat deasupra partidelor si disputelor politice.

3.Formarea dreptului roman modern(1859-1866)

Legat de Unirea Principatelor si formarea statului roman modern, s-a format si sistemul dreptului roman modern, cu institutiile sale, in perioada si cu marea contributie a domnitorului Al.I.Cuza.

Asimiland valorile durabile ale vechiului drept romanesc si uzand de modelele moderne occidentale, s-a format un sistem de drept romanesc dintre cele mai avansate de pe continent.

El este dominat de principii progresiste, democrate si are structura unui sistem national unitar de drept, lichidandu-se definitiv paralelismele feudale in tarile romane . El este expresie a vointei nationale, exprimata legislativ prin opera unui parlament . Hotararile judecatoresti se dau de acum "in numele legii", ceea ce exprima  "vointa suverana a natiunii romane ".

El este unui sistem de drept nou si prin faptul ca este codificat in stil modern, este scris si cuprinde toate domeniile vietii economico-sociale si politice, iar codurile sunt pe ramuri de drept .

Codificarea a dus la lichidarea sistemului cutumiar. Obiceiul pamantului sau legea tarii inceteaza de a mai fi un sistem de drept valabil, el capata un rol secundar, derivat si autorizat de legea scrisa.

Sistemul de drept roman modern aparut in vremea lui Cuza se intemeia pe legile elaborate de Parlamentul tarii si cuprinde institutiile juridice reglementate in Codurile: civil, penal, de procedura civila, de procedura penala .

a) Dreptul agrar roman: Dupa respingerea proiectului de lege agrara in 1862 de catre fortele politice reprezentand marea proprietate funciara, prin legea agrara promulgata de Cuza la 14 august 1864, la initiativa lui M. Kogalniceanu, statul national roman modern a putut infaptui reforma agrara.

Prin acea lege taranii clacasi devin "deplini proprietari" pe terenul pe care-l lucrau ,intr-o intindere stabilita de lege .Se desfiinteaza clacasia, in schimbul unei despagubiri ,platibila boierilor in 15 ani ;

Legea a recunoscut vechiul drept de folosinta al clacasilor asupra loturilor de pamant date in posesie de obstile satesti si a decis ca ele sa apartina taranilor "cu titlu de proprietate deplina".

Alaturi de Cuza -intemeietorul Romaniei moderne, juristul istoric M. Kogalniceanu, prin legile privind secularizarea averilor manastiresti, reforma agrara ("legea rurala") si a altor legi progresiste, favorabile taranimii, ramane ca fondatorul dreptului agrar roman in istoria neamului .

b) Codul civil :conform dreptului de initiativa legislativa, Cuza a cerut Comisiei centrale de la Focsani elaborarea Codului Civil si a Codului de procedura civila;

In elaborarea proiectului s-au folosit :vechile izvoare romanesti , Codul civil italian Passanelli si Codul civil francez al lui Napoleon din 1804.

Codul civil a fost adoptat in 1864 si a intrat in vigoare la 1 decembrie 1865.

El cuprinde :in cartea intai : regimul persoanelor, in cartea a doua-regimul bunurilor si in cartea a treia- regimul proprietatii ;

La art.1 este statuata regula neretroactivitatii legii, cu exceptia unor dispozitii exprese ;

Titlul I reglementeaza drepturile persoanelor fizice, bazate pe principiul egalitatii tuturor in fata legii .Majoratul este stabilit la 21 de ani, dar cetateanul putea incheia acte si angaja raspunderea civila si inainte de 21 de ani;

Regimul persoanelor juridice urma sa fie reglementat de Codul comercial . Persoanele juridice fara scop lucrativ (institutii de cultura, arta, invatamant) se infiintau prin decret al domnitorului.

In privinta familiei s-a mers pe reformarea dreptului anterior , excluzand normele dreptului canonic din regimul juridic legal . Casatoria devine un act pur civil, deplin valabila daca a fost celebrata in fata ofiterului starii civile ;

S-a mentinut divortul pe baza vechii legislatii ,spre deosebire de Codul civil francez, s-a prevazut egalitatea de tratament a sotilor in cazul desfacerii casatoriei pentru adulter .

Privind regimul proprietatii ,se mentine clasificarea in "bunuri mobile "si "bunuri imobile ". Proprietatea ca drept fundamental este definita ca dreptul cuiva "de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut ,insa in limitele prevazute de lege ". Codul reglementeaza si celelalte drepturi reale : uzufructul, servitutiile etc.

Proprietatea se dobandeste si se transmite prin succesiune ,prin legate, prin conventie si prin tradutiune, reglementate de Cartea a treia .

Privind obligatiile si contractele, se instituie principiul potrivit caruia: raspunderea civila este fie contractuala ,fie delictuala; Cine produce un prejudiciu este obligat a-l repara.

Se instituie principiul raspunderii personale .Se admite raspunderea pentru fapta altuia , doar in cazul parintilor pentru fapta minorilor si in cazul prejudiciului cauzat de animale .

Toate reglementarile anterioare se abroga.

c)      Codul de procedura civila: A fost elaborat dupa o procedura    identica si a intrat in vigoare la aceeasi data cu Codul civil.

In cele sapte carti cuprinde :procedura in fata judecatoriilor de plasa, tribunalelor judetene, curtilor de apel, arbitrilor judiciari, executarea silita, proceduri speciale si dispozitii finale .

Atributiile judecatorilor de plasa, din lipsa de magistrati au fost date subprefectilor pana in 1879si apoi au fost abrogate prin legea pentru organizarea judecatoriilor comunale si de ocoale.

Tribunalele judetene primesc o competenta judiciara generala, limitata la cauze civile si la un plafon valoric.

Curti de apel erau la Bucuresti, Iasi, Craiova, Focsani(apoi la Galati) si judecau apelurile impotriva hotararilor instantelor inferioare ;

Caile de atac prevazute erau :apelul, opozitia, recursul si contestatia .La apel se judeca din nou procesul ,iar la recurs si contestatie se verifica daca legea a fost respectata.

Procedura dezbaterilor judiciare era orala, publica si contradictorie .Se admit probele orale (martori ,juratori etc.) si probele scrise (acte, expertize judiciare etc.).

Aplicarea in practica a Codului civil a intampinat dificultati: desfasurarea greoaie a procesului civil din cauza termenelor lungi de judecata,a taxelor judiciare, a administrarii probelor etc.

d) Codul penal si Codul de procedura penala

In vremea si din initiativa lui Cuza ,s-a elaborat si pus in aplicare la 1 mai 1865 Codul penal roman, avand la baza traditia romaneasca dar si codurile penale francez din 1810 si prusian din 1851.

Codul penal roman purta amprenta trinitatii : liber arbitru (oamenii rationali au capacitatea de a alege intre ce este permis si nepermis), culpabilitate si pedeapsa. Se considera ca infractorii sunt dominati de porniri antisociale (culpabile) si trebuie pedepsiti si exclusi din societate.

In cartea I este cuprins sistemul pedepselor penale ,in cartea II -sistemul crimelor si delictelor, iar in cartea III -sistemul contraventiilor si sanctiunilor contraventionale ;

Faptele periculoase sunt categorisite in :crime, delicte si contraventii, iar pedepsele erau : pedepse criminale, pedepse corectionale si pedepse politienesti;

Partea speciala a Codului penal incrimina infractiunile in mai multe categorii: crime si delicte contra sigurantei statului ; crime si delicte contra ordinii constitutionale ; crime si delicte contra intereselor particularilor. Tentativa la fapte din categoria crimelor era sanctionata cu pedeapsa infractiunii consumate ; Complicele era sanctionat ca si autorul faptei;

Codul penal din 1865,cu modificari ulterioare ,s-a aplicat in Romania, pana in 1936;

Codul de procedura penala: a fost elaborat tot in cadrul operei legislative a lui Cuza si a intrat in vigoare la 30 aprilie 1865. Era inspirat de traditia romaneasca si de Codul de instructie criminala al Frantei (1808).

El cuprinde in cartea I: descoperirea, urmarirea si cercetarea (instructia) penala iar in cartea a doua -procesul penal;

Descoperirea crimelor si delictelor intra in competenta politiei judiciare ,care sesiza procurorul . In cauze complexe, procurorul inainta dosarul judecatorului, care efectua ancheta penala ,dupa care sesiza instanta pentru judecarea procesului ;

Procesul parcurgea : faza descoperirii, urmaririi si instructiei si faza judecatii . In faza judecatii s-au introdus reguli moderne : publicitatea si contradictorialitatea dezbaterilor judiciare.

Organizarea judecatoreasca cuprindea :judecatoriile de plasa , tribunalele judetene, Curtile de juri si Inalta curte de Justitie si Casatie a Romaniei. La nivelul plasei tot subprefectul era judecator. Delictele erau in competenta tribunalelor judetene iar crimele in competenta Curtilor cu juri. Si acest cod a fost folosit pana in 1936 .

Concluzie : In vremea lui Cuza si din ordinele sale s-a format sistemul de drept modern al Romaniei moderne .Opera legislativa a lui Cuza, conditie a progresului tarii, a plasat Romania intre statele europene civilizate si a deschis calea democratiei romanesti;

Codurile de legi aparute acum au cunoscut perfectionari demne de scoala juridica romaneasca, intemeiata de savanti ca :Dem. Alexandresco, Matei Cantacuzino, N.Titulescu, I. Tanoviceanu,Vintila Dongoroz etc.

4.Dreptul roman modern in perioada 1866-1918

Izvoarele dreptului roman modern continua sa fie legea, cutuma, doctrina si jurisprudenta ;

Constitutia de la 1866 si toate legile adoptate conform constitutiei erau izvoare de drept ;

Cutuma , obiceiul pamantului ,continua sa fie izvor formal de drept .Codul civil mentine cutuma in materie de servituti , uzufruct, executarea contractelor si interpretarea vointei partilor contractuale, vanzare, locatiune ,aspecte ale vietii de familie . Codul comercial roman din 1877mentine cutuma doar in practica judiciara, pe cand in dreptul administrativ cutuma s-a mentinut ca izvor de drept modern .

Doctrina : a fost considerata izvor formal al dreptului pozitiv prin intermediul jurisprudentei. Atrasi de practica judiciara intemeiata pe doctrina dreptului, unii autori au cautat sa acorde o importanta sporita jurisprudentei, ca izvor de drept, practica sa fie considerata ca "izvorul prin excelenta al dreptului roman "

Doctrina a ajuns la impartirea dreptului in drept natural si drept pozitiv, iar acesta din urma in drept public si drept privat;

Institutiile juridice (1866-1918):-se intemeiaza pe Constitutia de la 1866 si au contribuit la afirmarea specificului si modelului romanesc de viata .

a) Dreptul civil roman :a fost dominat de principiile moderne europene, a pastrat ce era valoros din obiceiul pamantului si a fost definit de Codul civil din 1865;

O lege din 1906, in completare, prevedea dreptul sotului de a tagadui paternitatea copilului nascut dupa 300 de zile de la intentarea actiunii de divort sau mai inainte de 180 de zile de la revenirea sotiei in domiciliul conjugal sau impacarea sotilor .

Tutela legala asupra copilului minor (sub 20 de ani), la moartea unui parinte revenea parintelui ramas in viata . Tutela putea fi si testamentara, parintele desemnand o persoana ca tutore dupa moartea sa .

Minorul putea fi emancipat (majorat )de parinti la 18 ani in mod expres, iar consiliul de familie la 20 de ani. Prin casatorie avea loc emanciparea tacita .

Regimul juridic al femeii, considerata fara experienta si dominata de slabiciuni datorate sexului, ca in dreptul roman, nu era identic cu al barbatului. Femeia casatorita era pusa sub puterea maritala a sotului, nu avea capacitatea sa incheie singura acte juridice, se considera ca femeia nu are vocatie pentru studii superioare si functii publice. Din aceasta cauza romanca Sarmiza Bilcescu, prima femeie doctor in drept din Europa la 1862, Paris si Elena Popovici licentiata in drept, 1904,Univ. Bucuresti , au fost respinse la intrarea in baroul Bucuresti.

In materie de acte civile , s-a produs o reala reforma prin Codul civil din 1865 cap.1-6, iar regimul numelui a fost reglementat doar in 1895. Femeia maritata avea dreptul sa poarte numele sotului pana la divort sau anularea casatoriei.

Familia, avand ca baza economica proprietatea privata capitalista, a fost reglementata dupa modelul occidental in Codul Civil. Ea pastreaza totusi inegalitatea sotilor.Casatoria este incheiata ca "un contract" intre doi oameni pentru tot restul vietii, si este garantata juridic prin consimtamantul "de bunavoie".

In 1906, dupa model german, prin lege s-a renuntat la consimtamantul parintilor , dupa varsta de 21 de ani ; S-a permis casatoria sotului adulterian cu complicele sau, dupa desfacerea primei casatorii. S-a mentinut functia religioasa a familiei .

Patrimoniul :-institutie fundamentala in dreptul civil modern este conceput ca un drept fundamental al persoanei umane investita cu plenitudinea drepturilor si libertatilor moderne .

Drepturile patrimoniale puteau fi reale sau de creanta. Drepturile reale sunt: proprietatea , uzufructul, uzul, abitatia , servitutea , emfiteoza, superficia (drepturi reale principale) si gajul, privilegiile, ipoteca si antihreza (drepturi reale accesorii), menite sa garanteze o creanta.

Proprietatea, esenta dreptului de patrimoniu, genera dreptul asupra unui lucru, aflat exclusiv si perpetuu in puterea unei persoane , drept manifestat prin facultatea de a se servi (usus),a dispune in mod liber de acel lucru (abusus ) si de a se bucura de fructele lucrului (fructus). S-au impus si unele restrictii prin coproprietate, prin servituti naturale sau legale, prin exproprieri "pentru utilitate publica" operate de statul roman .

Obligatii si contracte: se pastreaza regimul instituit in 1865.Se admite orice conventie intre persoane capabile, conform dispozitiilor legale si ordinii de drept . Bunacredinta este pusa la baza intregii reglementari in materie de obligatii si contracte.

Contractul sau conventia (art.442 Cod Civil) este definit ca acordul de vointa a doua sau mai multe persoane in scopul producerii unui efect juridic (a crea, a transmite sau a stinge un drept ) .Prin contributii stiintifice de drept civil, jurisprudenta si doctrina romana au reusit, prin Dem Alexandresco, Matei Cantacuzino, N.Titulescu, sa dezvolte institutiile juridice chiar peste textele codurilor occidentale.

b) Dreptul procesual civil roman :pe langa codul de procedura civila din 1865, dreptul procesual s-a imbogatit cu : Legea Curtii de Casatie , Legea proprietarilor , Legea privind autentificarea actelor, Legea contenciosului administrativ, Codul familiei, Codul comercial roman.

Procedura contenciosului administrativ are la baza :principiul libertatii partilor in litigiu, judecatorul fiind coordonator al procesului, publicitatea dezbaterilor judiciare contradictorialitatea si oralitatea dezbaterilor si alte principii moderne.

Institutiile dreptului procesual civil sunt :a) competenta -dreptul de judecata revine unei instante prevazuta de lege cu excluderea altora; b) actiunea in justitie -prin care o persoana se adresa instantei pentru valorificarea drepturilor sale legale; c) probele -orale (martori, juramant, marturia partilor) si scrise administrate pentru dovedirea actiunii civile; d) hotararea judecatoreasca investita cu formula executorie prin care se solutiona procesul ; e) caile de atac: opozitia, apelul si recursul impotriva hotararilor nedefinitive; f) executarea silita pentru indeplinirea hotararilor. Deci aveau o reglementare moderna a procesului civil dar cu formalitati procesuale greoaie, costisitoare care afectau justitia civila, adevarul si dreptatea sociala.

c) Dreptul comercial:se dezvolta continuu in a doua jumatate a sec. XIX institutiile de drept comercial . Apar, pe langa targuri , bursele, vanzarile libere de la o piata la alta, societatile comerciale, bancile etc.; au aparut titlurile de credit, cu multiple forme, asigurate prin sanctiuni riguroase care sa le asigure circulatia, predominarea dreptului comercial asupra celui civil. Incep sa functioneze banci de depozit, care adunau capitalurile nefolosite, la dispozitia celor doritori sa imprumute;

La 1877 s-a adoptat Codul comercial roman la care a lucrat si juristul filosof Vasile Conta.

El reglementa :a)cumpararile de produse in scopul revanzarii si obtinerii unui beneficiu; b)operatiile privind folosirea fortei de munca in productie si comercializare; c)cooperatii de constructii; d)cooperatii bancare; e)depozite aferente comertului ; f)operatii asupra riscului comercial;

Este reglementat si statutul comerciantului -"cei care exercitau comertul ca profesiune obisnuita si care indeplineau trei conditii: sa faca acte de comert , sa le faca in nume propriu si sa exercite comertul ca o profesiune ";

Firma constituia numele comercial, pe acest nume se facea aprovizionarea cu marfuri;

Statul, judetul sau comuna nu puteau fi comercianti ;

S-a creat monopol de stat pentru comercializarea sarii, tutunului, chibriturilor, bauturilor alcoolice, iar unele activitati comerciale se exercitau sub controlul statului (ex. farmaciile particulare);

d) Dreptul maritim a aparut sub regimul codului comercial din 1840 si evolueaza prin legile din 1879,1909 si 1910, domeniu in care s-au afirmat juristii Al. Lahovari, D. Zamfirescu, N. Dascoviciu. Ei au aparat regimul dreptului comercial legat de comertul maritim si fluvial pe Dunare, prevazut in cartea a II-a a Codului comercial roman.

e) Dreptul penal roman: Codul penal roman din 1865 , modificat de mai multe ori (1874,1882,1893 si 1894-1895) a ramas valabil pana in 1918,ca o legiuire progresista indreptata impotriva arbitrariului justitiei penale feudale, avand la baza principul modern al legalitatii incriminarii (nullum crimen sine lege); Asta insemna ca fapta generatoare de raspundere penala sa fie prevazuta ca infractiune iar normele juridice penale sa determine continutul fiecarei infractiuni.

Se impune si principiul legalitatii pedepselor penale (nulla poena sine lege) , fata de dreptul feudal dur si crud; se asigura ca pedeapsa se va aplica numai pentru fapta considerata de legiuitor infractiune si sanctionata cu pedeapsa anterior savarsita.

f) Dreptul procesual penal: Actiunea penala ca institutie procesuala este inteleasa potrivit Codului de procedura din 1865 ca facultatea de a recurge la autoritatea judecatoreasca pentru a obtine recunoasterea unui drept violat si restabilirea lui prin mijloace legale . Actiunea penala era incredintata corpului de magistrati, cunoscut sub denumirea de Ministerul public. Ea se putea intenta ca urmare a unui denunt , prin plangerea partii vatamate, din oficiu si prin ordin scris al procurorului general si ministrului justitiei. Ea se stingea prin hotarare judecatoreasca, impacarea partilor si prin prescriptie, dar si din cauze speciale : amnistia sau moartea inculpatului.

Subiectii procesului penal erau: judecatorul,inculpatul, Ministerul public, partea civila si partea civilmente responsabila;

Prin legile din 1890si1909 se separa judecata de instructia preparatorie. Instructia se impartea in cercetare ,urmarire si instructie preparatorie.Acesta din urma era secreta.Din 1902 s-a admis asistarea inculpatului de catre avocatul sau.

Institutiile dreptului procesual roman (1866-1918) se caracterizeaza prin stabilitate dar si schimbari impuse de evolutia cercetarii intreprinsa de mari legiuitori si penalisti romani.

Regimul penitenciar roman modern

Serviciul penitenciar unic organizat in 1862 si 1864 stabilea ca locuri de detentie :a)preventive pana la hotararea pedepsei ; b)corectionale pentru pedepsele de la 6 zile la 2 ani; d)de recluziune la munca silnica -ocna pe viata si pe termene; de recluziuni la munci silnice mai usoare; e)corectionale pentru cei intre 18 si 20 de ani (nevarsnici) si pentru femei.

Penitenciarele se subordonau Inspectorului general din Ministerul de interne. Pe langa fiecare tribunal exista o "casa de arest" iar pe langa Curtea cu jurati o "casa de opreala" pentru arest preventiv.

Prin modificarile din 1874 si 1877 s-a introdus sistemul celular mixt (auburnian) ,de izolare noaptea si de munca in comun ziua;

Pe langa penitenciarul Vacaresti a luat fiinta o sectie cu dubla destinatie de ospiciu si inchisoare.

In 1914 Directia generala a inchisorilor a trecut de al Ministerul de interne la Ministerul de justitie pentru o mai legala executie a pedepselor.