StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » economie politica » Sectorul public in raport cu cel privat
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Modelul pietelor disputabile



Dupa modul de alocare a resurselor si de luare a deciziilor, sistemul pieteAŽlor concurentiale nu are o structura omogena. in teoria economica a pietelor concurentiale apar trei categorii de modele care simuleaza cele trei moduri de functionare a acestor piete: concurenta perfecta, concurenta monopolista si concurenta pe pietele dispuile.
Concurenta perfecta implica un numar mare de firme care functioneaza in ramura fara sa existe diferente de putere intre ele, fara sa intampine baAŽriere de intrare in ramura si de iesire din aceasta, iar productia, schimbul si consumul se realizeaza la niveluri maxime oglindite de valorile marginale. Functionarea optima a acestui tip de piata este descris de modelul paretian pe care l-am analizat mai sus.
Concurenta monopolista implica existenta oligopolurilor si monopoluriAŽlor cu bariere de intrare si de iesire. Concurenta monopolista este generata, pe de o part


e, de puterea firmelor in calitate de unic producator sau distribuitor in ramura, care urmareste profitul maxim, iar, pe de alta parte, de diferentieAŽrea calitativa si valorica a produselor substituibile, care pot satisface aceleasi necesitati de consum. Prin substitutie produsele diferentiate devin concurenAŽte, fapt ce accentueaza insusi gradul de concurenta a firmelor implicate in productia si comercializarea acestora. Modul de functionare a pietei concu-rentiale monopoliste a fost analizat in lumul 3 al Tratatului de economie1.In ambele modele mentionate atentia este focalizata pe interactiunea firmelor existente in ramura2.
Concurenta pe pietele dispuile implica existenta unui numar reAŽstrans de firme sau chiar prezenta numai a uneia singure. Spre deosebire de teoria concurentei monopoliste, teoria concurentei de pe pietele dispuile focalizeaza atentia spre barierele de intrare in ramura si de iesire din ramura a firmelor, precum si spre relatia dintre firmele existente in sistem (incumbent firms) si firmele care intra in sistem (entrant firms). Intrarea si iesirea sunt strict legate atat de barierele artificiale generate de reglemenAŽtari, cat si de barierele naturale create de investitiile si costurile neAŽrecuperabile in mijloace specifice cum sunt conducte, retele de tranAŽsport, cai de acces, cai de transport, explorari geologice etc, legate de functionarea obiectivelor industriale in domenii cum sunt gazele, electricitatea, exploatarile miniere s.a.
Piata dispuila este considerata perfecta si se ia ca reper in analizele economice si in actiunile de politica economica in urmatoarele cazuri3: atunci cand investitiile si costurile nerecuperabile sunt considerate egale cu zero, cand intrarile si iesirile din ramura se realizeaza rapid, cand pretul produAŽsului este egal cu costul marginal, iar costul marginal este egal cu costul mediu. Piata dispuila se poate realiza prin crearea cadrului juridic necesar si a facilitatilor care sa faca posibila in mod practic libertatea intrarii si iesirii. Firmele pot intra pe o asemenea piata atunci cand profitul intrece rata normala a profitului1.In analiza care urmeaza pornim de la convingerea ca noua interpretare a structurii pietelor bazata pe teoria pietelor dispuile reprezinta un arguAŽment puternic pentru mentinerea relatiilor concurentiale care sa inlature sau sa contracareze acele tendinte de indepartare a sistemului economic de conAŽditiile paretiene de echilibru si de eficienta. De aceea, in cele ce urmeaza ne m concentra atentia catre acele aspecte care, pe de o parte, sa explice moAŽdul de functionare a pietelor dispuile, iar, pe de alta parte, sa releve posiAŽbilitatea aplicarii unor politici care sa duca la realizarea unui mecanism de luare a deciziilor cu un nivel inalt de performanta.


Caracterizarea teoriei pietelor dispuile
Teoria pietelor dispuile reprezinta un nou mod de a privi pietele. Este o noua teorie care postuleaza urmatoarele: daca intrarea si iesirea competitoriAŽlor potentiali sunt facute fara costuri, comportamentul firmelor din ramura este constrans sa sileasca o conuratie de pret care maximizeaza bunaAŽstarea pietei2. Willig face distinctia dintre conceptul de piata dispuila perAŽfecta (numita de el piata idealizata) si notiunea de piata competitiva perfecta, asa cum este ea cunoscuta in manuale. Ambele concepte implica piete in care exista intrare libera fara frictiuni. insa modelul concurentei perfecte presuAŽpune ca exista pe piata un mare numar de firme si ca deciziile de productie ale fiecareia in parte nu au nici un efect asupra preturilor de piata. Prin contrast, noul concept considera ca pe piata dispuila, atat firma existenta, cat si firma care va intra influenteaza asupra preturilor si realizeaza ca ele (firmele), nu pot vinde mai mult decat permite cereAŽrea consumatorilor la preturile date, fara scaderea preturilor produAŽselor oferite pe piata. in consecinta, conchide Willig, o piata dispuila nu are neie sa fie populata de multe firme, ci ea poate cuprinde numai o sinAŽgura intreprindere monopol ori firme duopoliste sau oligopoliste3 .
Piata perfect dispuila reprezinta o alternativa la piata perfect concuAŽrentiala pentru atingerea reperului de bunastare de prim rang (first-best welfare benchmark). Pentru ca pietele sa fie perfect dispuile a€“ subliniaza Morrison si Winston - firmele trebuie sa fie capabile de a se angaja in intraAŽrea rapida (hit and run entry) fara a sustine sau suporta pierderile datorita costurilor nerecuperabile. Aceasta necesita ca noii intrati sa poata, fara restrictie, sa serveasca aceleasi cereri ale pietei si sa aiba aceleasi tehnologii ca firmele existente si ca noii veniti sa poata intra si iesi inainte ca firmele existente sa poata raspunde cu schimbarea preturilor lor1.In mod justificat se poate pune intrebarea daca pentru descrierea strucAŽturii pietei nu este potrivita interpretarea concurentei monopoliste. RaspunAŽsul este categoric negativ intrucat teoria clasica traditionala a competitiei moAŽnopoliste apartine tipului strategic de interactiune axat mai mult pe probleAŽma intrarii tratata printr-un tip de modele focalizate pe comportamentul firAŽmelor existente in ramura2. Cel de-al doilea tip de modele - (al pietelor dispuile) aflate intr-o situatie mai apropiata de realitate si care fundamenteaza mai bine proiectele de politica economica - trateaza problema interactiunii strategice dintre firmele existente in ramura si cele aflate in starea potentiala de intrare in ramura. Aceasta clasa de modele, formand nucleul dur al teoriei pietelor dispuile, exaAŽmineaza mult mai profund comportamentul de intrare al firmelor imAŽplicate in acest proces. Asa cum subliniaza Bauer, Panzar si Willig, presuAŽpusele modele ale comportamentului post-intrare nu sunt considerate a fi asemanatoare cu cele dinainte de intrare. Firmele care intra calculeaza profiAŽturile pe care intrarea poate sa le aduca, iar firmele existente in ramura se angajeaza la investitii si la tactici de afaceri care sa le maximizeze profitul, luand in considerare efectele acelor actiuni asupra probabilitatii intrarii. in toate aceste modele intrarea era presupusa a fi libera, in sensul ca actiunea nu pretinde costuri explicite si ca firmele care intra nu sufera de dezavanAŽtajele tehnicilor disponibile. in ciuda presupusei absente a barierelor de inAŽtrare - precizeaza autorii mentionati mai sus - o varietate a avantajelor priAŽmului venit totusi serveste ca bariera de intrare acelora care intra mai tarAŽziu3. Stigler defineste prezenta unei bariere de intrare atunci cand noul venit potential intampina costuri mai mari decat poate intampina firma prezenta in ramura. Acestea se numesc costuri de intrare si ele definesc barierele de intrare. Absenta acestor bariere inseamna libertatea de intrare iar aceasta conduce la realizarea unei piete dispuile.
Politici preconizate in baza teoriei pietelor dispuileIn practica, multe piete nu au caracteristicile necesare cerute unor piete dispuile perfecte. insasi trasaturile caracteristice exprimate prin indicatori de performanta arata carente in aceasta directie, carente date in special de fenomenele existente cum sunt: concentrarea, discriminarile de preturi, fuziunea firmelor in conglomerate industriale, integrarea verticala si orizonAŽtala s.a. La acestea se mai adauga cel putin doua categorii de carente care nu sunt de natura sa faca posibila functionarea normala a pietelor, unele fiind legate chiar de insasi interventiile guvernamentale: (1). Impedimente legale de intrare in ramuri ca acelea care caracterizeaza toate industriile reglemenAŽtate; (2). Bariere practicate indreptate spre ajustarea preturilor sau alte poliAŽtici ori instrumente in scopul de a asigura supravietuirea noilor veniti sau de a inhiba firmele existente in calea unor masuri de respingere a noilor veniti.
Fata de asemenea situatii si practici, Joskow si Klerick pledeaza pentru analiza atenta si testarea dorintelor de realizare a interventiilor, parcurgand in acest scop urmatoarele cai1: (1). Examinarea caracterului dispuil al pietelor; (2). Luarea in considerare a propunerilor de interventie pe baza unei evaluari a costurilor si beneficiilor daca criteriul privind caracterul dispuil este violat.
A lua ca model comportamentul pietei concurentei perfecte, dupa care sa se ghideze agentiile antitrust in formularea politicilor lor, devine o actiune lipsita de orice temei real. De aceea, cei mai multi economisti au parasit modelul mentionat, indreptandu-si atentia spre cel al pietei dispuile ca reper real ce trebuie avut in vedere in formularea politicilor economice. Noul model nu invita nicidecum la eliminarea interventiei guvernamentale ci spre modificarea scopurilor si mijloacelor acestor interventii. In domeniile in care conditiile tehnologice si alte circumstante ineviile impun costuri nerecuAŽperabile ridicate, precum si alte obstacole de intrare si iesire - subliniaza Baumol, Panzar si Willig - pietele nu pot fi dispuile iar mecanismul pietei nu poate fi intotdeauna ceva pe care sa te poti bizui sa produca rezultate benefice, in atare imprejurari, de exemplu, va rezulta clar ca o singura firma producaAŽtoare intr-o ramura reprezinta un monopol natural care va reprezenta un canAŽdidat legitim in politica de reglementare sau in politica antitrust, fie ca firma respectiva produce un singur produs sau mai multe produse, iar piata este caAŽracterizata prin bariere de intrare si prin costuri nerecuperabile foarte inalte2.In legatura cu problema interpretarii si proiectarii politicii economice vaAŽzuta prin prisma noului model, trebuie precizat urmatoarele. Acest model exclude ambitia de a formula un ghid pentru realizarea unor analize si forAŽmularea unor reguli de urmat. El vrea sa sublinieze mai mult ca reprezinta un reper apropiat de realitate si aplicabil in mod virtual la toate structurile industriale, inclusiv la cele in care predomina monopolurile si oligopolurile. in lipsa sistemului pietei dispuile - subliniaza autorii mentionati - interAŽventia guvernamentala ar trebui sa-si gaseasca expresia in doua tipuri prinAŽcipale de de actiuni: stimularea caracterului dispuil al pietelor si aplicarea

unor politici ferme de atenuare a efectelor pe care le proaca costurile nereAŽcuperabile asupra intrarii si iesirii.
Stimularea caracterului dispuil al pietelor si cai de inlaturare a unor impedimente
La intrebarea ce s-ar putea face pentru a structura o piata dispuila performanta, Baumol, Panzar si Willig raspund ca, pe de o parte, ar trebui reduse impedimentele artificiale asupra intrarii si iesirii si mai cu seama acelea impuse prin politica publica deliberata, iar pe de alta parte, de a incerAŽca folosirea puterii publice de a reduce barierele naturale impuse de conditiile tehnologice si de starea cunostintelor. Desi orice exemplu privind neia unor investitii nerecuperabile ne-ar putea induce un grad ridicat de scepticism in legatura cu putinta decidentilor politici de a inlatura sau de a reduce impediAŽmentele intrarii, totusi politica publica este departe de a fi in mod real lipsita de puterea de a lua decizii in aceasta directie, asa cum m vedea mai jos.
Politicile interventioniste si de reglementari pot crea o serie de restrictio-nari care sa conduca la formarea unor bariere artificiale importante in calea dispuilitatii pietelor.



Iata cele mai importante bariere artificiale create de o seama de restrictionari.
(1) Limitarea intrarilor prin politicile de licente acordate unor firme de caAŽtre autoritati. Asemenea limitari au loc in diverse situatii cum sunt: intrari in anumite industrii (mai ales cu caracter special unde implica o supraveghere directa a autoritatilor de stat); silirea distribuitorilor pentru anumite zone care deja sunt deservite de alte firme sau, dimpotriva, nu sunt deservite de alte firme; acordarea dreptului, prin licente, unei firme cu statut de unic disAŽtribuitor pe anumite piete sau regiuni.
(2) impiedicarea iesirilor de pe piata folosind o gama larga de metode cum sunt, de exemplu, acte de interventie directa a autoritatilor avand ca scop prevenirea abandonarii unor activitati neprofiile (de exemplu, anumite rute de transport, fabricarea unor produse speciale etc).
(3) impiedicarea intrarii competitorilor straini pe anumite piete, prin poliAŽtici protectioniste (taxe de import, subventii etc.) incandu-se adeseori ca arAŽgument protejarea ramurilor nationale.
Evident, inlaturarea restrictionarilor de mai sus, ca si altele de acest gen, ar contribui la structurarea pietelor dispuile. Un rol important pe acest ar reveni intrarii competitorilor straini pe piete, ceea ce ar face ca insasi oligopolurile si monopolurile sa fie obligate sa-si schimbe statutul si comAŽportamentul, acestea transformandu-se din dominatori ai pietelor in veritaAŽbili agenti economici concurenti.
Eliminarea barierelor de intrare nu ar avea efectul scontat daca ea nu ar fi insotita de reducerea corespunzatoare a constrangerii asupra silirii pretuAŽrilor. Ca urmare - asa cum precizeaza Baumol, Panzar si Willig - libertatea de silire a preturilor si libertatea de intrare sunt benefice numai daca ele sunt lasate libere sa actioneze impreuna1. De altfel, experienta a dovedit din plin cat de daunatoare poate fi decuplarea celor doua categorii de libertati. Pe de o parte, libertatea deplina a silirii preturilor pe pietele pe care firmele existente sunt puternic protejate de amenintarea oricarei intrari (deci, fara liAŽbertatea intrarii) nu reprezinta altceva decat crearea, pentru firmele respecAŽtive, a unor conditii farabile de a exploata consumatorii prin practicarea su-praprofiturilor de monopol, restrangerea lumului productiei, slabirea caliAŽtatii produselor si serviciilor, deoarece firmele nu au nici o teama de concuAŽrenta. Pe de alta parte, o libertate deplina a intrarilor in conditiile unui puAŽternic control al preturilor exercitat de catre guvern (deci fara libertatea preAŽturilor) conduce la sporirea birocratiei si la distorsionarea pietelor.In general, datorita aplicarii reglementarilor si politicilor interventioniste, preturile relative nu mai raman conectate la conditiile cererii si la costurile relative. De exemplu, atunci cand preturile sunt reglementate, firmele supraAŽvietuiesc ori prospera nu atat prin eforturile lor de imbunatatire a calitatii produselor si de sporire a eficientei activitatii lor ci adeseori datorita protecAŽtiei conferite prin aceste reglementari.
Dintre toti agentii economici cel mai ubit ramane consumatorul care este lipsit de efectele reducerii preturilor care ar putea avea loc daca formaAŽrea acestora (a preturilor) ar fi libera iri conditiile unei libertati depline de intrare. Dualitatea libertatii - de intrare si a preturilor - confirma si intareste, in fapt, disponibilitatea pietelor dispuile pentru asigurarea performantei sistemului economic.
Atenuarea costurilor nerecuperabile si crearea unor facilitati in aceasta directie
Asa cum s-a subliniat mai sus, unul dintre impedimentele de prim rang in calea realizarii pietelor cu adevarat dispuile il reprezinta costurile nerecuAŽperabile. Cu tot scepticismul exprimat adeseori in legatura cu putinta reala de solutionare a acestui impediment2, Bailey subliniaza ca in acest scop ar trebui instrumentate anumite reguli si decizii care sa vizeze transformarea structurii pietelor si operabilitatea lor. In acest scop Bailey, Baumol s.a. proAŽpun ca solutii practice de politica economica o gama variata de cai si metode.
Prima cale se refera la incurajarea schimbarilor tehnologice. Acestea vizeaza inlocuirea tehnologiilor rigide si care au costuri nerecuperabile ridiAŽcate cu tehnologii flexibile care sa ofere mai multe oportunitati de folosire, ori trecerea de la tehnologiile inalt specializate la tehnologii modularizate care permit obtinerea unui grad inalt de combinatii constructive si tehnologice si de substitutii1. Acest proces este sustinut astazi de tendintele de computeriAŽzare ale produselor si proceselor si de aplicarea tehnologiilor cu inteligenta artificiala, precum si de extinderea rapida pe mondial a standardizarii produselor si proceselor.
A doua cale pe care ar trebui sa o aiba in vedere decidentii politici se refeAŽra la elaborarea si aplicarea unor reguli de acces (deschis si pus pe baze comerciale) a noilor veniti la mijloacele sau facilitatile cu cosAŽturi nerecuperabile ridicate, la elaborarea si aplicarea regulilor de inchiriere sau subinchiriere pe termen lung a unor spatii construite, precum si a regulilor de folosire a unor facilitati de interes comun, crearea asa-numitelor parcuri tehnologice. De regula, intr-o piata neregleAŽmentata si puternic concentrata, intreaga putere de decizie pentru a alege oportunitatile apartine monopolurilor private. In scopul de a evita aceasta siAŽtuatie apare necesitatea ca puterea publica (guvernul) sa aiba dreptul de impuAŽnere si de supraveghere asupra aplicarii regulilor mentionate. Cand este rba de mijloace si facilitati care cer investitii nerecuperabile foarte mari insa de larg interes (cum sunt cladiri, infrastructuri etc.) este necesar ca acestea:
- ori sa fie finantate de guvern sau de puterea publica locala si administraAŽte de firme specializate pe baza de contracte sau de licenta;
- ori sa fie imputernicite consortii de firme nationale si internationale care sa finanteze investitiile si sa administreze obiectivele respective.
Obiectivele pot fi inchiriate sau concesionate producatorilor si distribuiAŽtorilor pe baza de licente potrivit regulilor silite de puterea publica, fara discriminari, insa pe baza unor criterii de performanta.
Costurile nerecuperabile nu sunt raspandite in intreaga economie. Ele se concentreaza in anumite ramuri, iar in cadrul acestora, pe anumite activitati si operatii. Pentru a se evita instalarea unor monopoluri private care sa coAŽmande in punctele cheie ale ramurilor si ale economiei ar fi mai potrivit ca statul insusi sa se implice in realizarea unor investitii in acele segmente care necesita costuri greu recuperabile, urmand ca el (statul) sa inchirieze sau chiar sa vanda licente pe termene limitate diferitelor firme participante la licitatii publice. Alegerea firmelor competitoare participante trebuie sa aiba la baza criteriul de performanta economica exprimat prin diferiti indicatori reprezentativi. Pentru a se asigura mentinerea pietelor dispuile este neceAŽsar ca guvernul sa aiba in vedere functionarea, in paralel, a doua sau mai multe firme in acelasi domeniu sau/si sa tina permanent deschisa posibilitaAŽtea intrarii pe piata a unor noi potentiali competitori in calitate fie de produAŽcatori, fie de distribuitori.
A treia cale se refera la folosirea unor instrumente economico-finan-ciare care sa stimuleze in mod indirect reducerea costurilor nerecuAŽperabile. Printre acestea pot fi mentionate, de exemplu, folosirea unor taxe si impozite care sa avantajeze deprecierea valorica-nominala cat mai rapida a unor mijloace investite foarte costisitoare; reduceri de impozite pentru reuti-larea fabricilor; impozite stimulative pentru reutilizarea vechilor cladiri de fabrici in noile activitati1.
Toate aceste cai atenueaza sau chiar inlatura costurile nerecuperabile si faciliteaza intrarile in ramura a noilor firme, creand atfel conditiile pentru dezltarea pietelor dispuile.
In cadrul sistemului economico-social general, subsistemul economic con-curential de piata ocupa locul central. Deciziile luate in cadrul acestui subAŽsistem au la baza rationalitatea economica. Aceasta rationalitate se caracAŽterizeaza prin urmatoarele trasaturi: trecerea de la formularea trebuintelor la formularea scopurilor sub forma de obiective ale unor actiuni anticipate; precizarea resurselor sau mijloacelor pentru atingerea obiectivelor atunci cand acestea au un caracter deficitar; fixarea aranjamentelor institutionale pentru realizarea obiectivelor; alegerea solutiei dintre mai multe alternative, folosind metoda ordonarii preferintelor.
Deciziile privind alocarea resurselor in conditiile concurentei de piata au loc descentralizat, adica la nivelul fiecarui agent economic. Mecanismele pietei concurentiale perfecte fac posibila realizarea unei bunastari economice optime atunci cand - potrivit modelului paretian - sunt indeplinite anumite premise si conditii.
Ca premise pentru realizarea optimului paretian pot fi mentionate: posibiAŽlitatea de a realiza bunastarea la toti membrii societatii (bunastarea sociala); individul considerat ca cel mai bun judecator al bunastarii sale; organizarea societatii dupa principiile nonorganice conform carora individul nu poate fi subordonat interesului grupurilor sociale. Modelul paretian de eficienta cauta sa demonstreze ca in conditiile concurentei si ale echilibrului concurential, procesele de productie, de schimb si de consum se desfasoara la nivelul de eficienta cel mai inalt.
Potrivit conceptiei modelului paretian, starea de eficienta este asigurata atunci cand nici un membru al unei comunitati nu poate obtine un avantaj suplimentar fara ca alt individ sa nu fie dezavantajat. in formularea tehnica, eficienta paretiana cere ca rata marginala de substitutie, comuna tuturor inAŽdivizilor, sa fie egala cu rata marginala de transformare la toate perechile de bunuri din economie, precum si cu rata marginala de substitutie a factorilor de productie. in cazul in care conditiile impuse de model nu se realizeaza, sistemul trece la o stare de eficienta de rang secund.

Trecerea de la conceptul de concurenta perfecta la cel de concurenta monopolista si de concurenta a pietelor dispuile inseamna adoptarea unor modele mai apropiate de realitatile economico-sociale, precum si posibilitati in plus nu numai de a constata virtutile reale ale mecanismelor concurentiale ci si de a actiona pentru a crea mecanisme institutionale adecvate care sa asigure o functionare mai buna a mecansimelor concurentiale de piata.In concluzie, in sectorul pietelor concurentiale mecanismele decizionale au un automatism propriu de functionare fara a fi necesara interventia altor forte. Statul intervine doar pentru crearea mediului institutional si pentru supravegherea modului de functionare a acestuia si a respectarii de catre agentii economici a regulilor silite. De asemenea, asa cum s-a aratat, guAŽvernul poate interveni si prin aplicarea unor masuri directe fara insa sa dis-torsioneze ori sa inhibe mecanismele concurentiale, ci, dimpotriva, sa le stiAŽmuleze si sa le dezlte.






Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre sectorul public in raport cu cel privat

Relatia reciproca dintre politica si economie
Sectorul public in raport cu cel privat
Politici economice aplicate in tarile aflate in tranzitie
Sistemele de nevoi si activitatea economica
Necesitatea si continutul tranzitiei postsocialiste
Proprietatea, munca si repartitia - elementele de baza in economia romaneasca
Sistemul resurselor economice
Economia de piata si legitatile ei
Piata produselor. sistemul de preturi
Piata serviciilor. sistem de tarife
Piata informatiilor. protectia proprietatii intelectuale
Piata capitalului si dobanda. bancile si bursele de valori
Piata fortei de munca si somajul. sistemul de salarizare
Piata monetar-valutara si inflatia
Consumul. structura si legile sale economice
Oferta de marfuri in economie
Economia si politica








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics