Cererea si oferta de capital

Cererea si oferta de capital

Legea economica a cererii si ofertei de marfuri are o conotatie speciala in domeniul tranzactiilor cu valori mobiliare.

Oferta de capital provine, in principal, din economisire (venituri minus consum propriu). Masa acestei oferte este data de micii investitori[1]. Investitorii individuali sunt persoane fizice sau juridice care se implica in tranzactii de di 131c29b mensiuni reduse pe piata titlurilor financiare. Investitorii individuali ce investesc pe termen lung (long term trade) cumpara si pastreaza valorile mobiliare cu scopul de a-si asigura castiguri de capital pe termen lung (growth stock). Investitia lor are un impact redus asupra pretului zilnic al actiunii. Investitorii individuali care speculeaza asupra cursului actiunilor, incearcind sa valorifice miscarea cursului bursier in vederea obtinerii unui profit pe termen scurt , au un anumit impact asupra cursului zilnic al actiunilor, cu atit mai mare cu cit numarul lor este mai ridicat. O influenta semnificativa asupra volumului tranzactiilor si a cursului bursier o au, insa, investitorii institutionali, adica societatile sau institutiile financiare (cum sunt bancile, societatile de asigurare, societatile de investitii, fondurile mutuale, organizatiile care gestioneaza fondurile de pensii) care se implica in tranzactii de dimensiuni mari. Tranzactiile mari pot cauza pe o piata de licitatie fluctuatii mari de scurta durata, pana in momentul in care suficiente ordine vor exista in cealalta parte a pietei. Negocierea (specifica pietei extrabursiere) furnizeaza, in schimb, timp pentru identificarea cumparatorilor si vanzatorilor si pentru revizuirea pretului sau volumului.

Valoarea unei actiuni este, in principiu, direct proportionala cu capacitatea firmei de a produce profit. Sansele de a obtine profit prin tranzactionare de actiuni depend, insa, si de valorile capitalizarilor bursiere si ale tranzactiilor la bursa respectiva. Cumparand actiunile unei firme cotate ale carei venituri sunt in crestere, se poate spera intr-un profit la o eventuala vinzare. Soliditatea economico-financiara a firmei este cu atat mai buna, cu cat EPS ("Earning Per Share") este mai ridicat. Un raport P/E ("Price/Earning Ratio") cat mai scazut este un indiciu ca prin cumpararea acelor actiuni in viitor s-ar putea sa se obtina profit. In tranzactiile speculative, se cumpara actiuni in scadere ("Bear Market"), lucru, in general, evident atunci cand piata bursiera scade (indicii bursieri scad) , acestea urmind a fi re-vindute cind se va instaura tendinta de crestere a valorii acelor actiuni ("Bullish").

Pietele bursiere, ca si pretul fiecarei actiuni in parte evolueaza ciclic (Bearish-Bullish), dar unele actiuni pot avea tendinte de crestere sau scadere contrarii evolutiei indicelului busier, fie datorita unei performante sau contra-performante diferite de trendul bursier, fie datorita unor manipulari ale pietei respectivelor actiuni. Aceasta evolutie ciclica este publicata sub forma unor diagrame de evolutie a preturilor pe diferite perioade de timp ("Price Charts"). Cumparand actiuni emise de firme solide si care nu se indreapta spre faliment atunci cand curba de pret este jos, exista sanse ca in viitor pretul sa creasca, deci sa se obtina profit

Evolutia indicilor bursieri si a pretului actiunilor este influentata si de factori subiectivi, intre care cei mai importanti sunt increderea si sperantele de cistig ale investitorilor. Stirile bune (anunturile ca profitul va fi mai mare decat cel planificat, ca s-a obtinut o comanda importanta etc.) au o influenta pozitiva puternica asupra preturilor de la bursa. Promovarea si alimentarea pietei cu stiri pozitive fara o baza reala se situeaza, totusi, la limita intre informare si manipulare. In aceste conditii, strategia bazata pe evolutia ciclica a indicilor bursieri ("buy-and-hold") poate provoca pierderi. Criza bursiera din 2001-2002 a demonstrat acest lucru : investitorii au pierdut mai ales in sectorul IT (denumit pe atunci "dotcom", de la terminatia adreselor de e-mail), unde expectatiile au fost complet nerealiste. Acelasi lucru se intimpla in prezent pe piata bancara si bursiera americana, fenomenul fiind asociat crizei "sub-prime" de pe piata imobiliara. Randamentul real al actiunilor "dotcom" sau al celor afectate de criza "sub-prime" in perioada amintita s-a situat in jurul valorii de 7%. Investitorii si-au formulat, insa, anticipari ultrafavorabile asupra dividendelor, care s-au dovedit a fi excesiv de optimiste comparativ cu situatia economiei americane. Criza se explica si prin comportamentul mimetic al investitorilor (un cerc vicios de atitudini investitionale care se copiau intre ele, plecind de la ideea ca, fiind vorba de inovatii tehnologice sau financiare care vor produce profit sigur in viitor, performantele prezente sau pe termen scurt nu importa). Trendul fiind investitia in actiuni IT sau produse ale ingineriei financiare din industria de hedging (instrumente financiare construite in jurul unui pariu intre doi subiecti, din care unul paria pe cresterea valorii caselor in SUA, iar celalalt pe scaderea acestei valori), investitorii au adoptat atitudinea comoda de a se alatura acestui trend, omitind sa calculeze riscurile.

Libera circulatie a capitalului, principiu fundamental al legislatiei UE si conditie a liberei stabiliri a societatilor, permite internationalizarea tranzactiilor cu valori mobiliare si generalizarea unei piete lichide de capital, in care pretul sa se stabileasca in functie de cererea si oferta de capital, fara distorsiuni. O piata este lichida atunci cand exista posibilitatea de a vinde si de a cumpara active financiare in mod operativ si fara intreruperi, existand o abundenta de fonduri disponibile, pe de o parte, si de active financiare, pe de alta parte. Lichiditatea garanteaza functionarea continua a pietei