Capacitatea de a incheia acte
juridice civile si discernamantul
37. Stare de drept si stare de fapt. Capacitatea de a face acte juridice civile este, dupa cum
am vazut, o parte a capacitatii de folosinta, care este la randul 656b15g ei o premisa
a capacitatii de exercitiu a persoanei, cealalta premisa fiind discernamantul.
Asadar, capacitatea de a face acte juridice civile este o stare de drept (de iure) a carei fizionomie juridica
este stabilita de lege.
Aflate intr‑o relatie de
interconditionare, capacitatea si discernamantul sunt insa notiuni distincte . Astfel, discernamantul este o stare de fapt (de facto) care se apreciaza de la
persoana la persoana (in concreto),
in functie de aptitudinea si puterea sa psiho‑intelectiva de a aprecia si
deosebi intre bine si rau , licit si ilicit, moral si imoral etc., instanta fiind
suverana in a aprecia daca intr‑o situatie anume o persoana a avut
discernamant.
Existenta ori inexistenta
discernamantului sunt luate in seama de legiuitor atunci cand reglementeaza
capacitatea de exercitiu a persoanei, capacitate care intereseaza in materia
incheierii de acte juridice. Se prezuma relativ ca o persoana care are
capacitate de exercitiu are si discernamant. Legea admite insa ca o persoana ce
are capacitate de exercitiu se poate afla intr‑o situatie in care,
pasager, nu are discernamant, situatie care trebuie dovedita de cel care o
invoca. Pe de alta parte, nu este exclus ca o persoana lipsita de capacitate de
exercitiu sa actioneze in anumite imprejurari cu discernamant.
