StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
drept DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare Ón relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept civil

Dreptul de retentie

DREPTUL  DE  RETENTIE


           Definitie. In lipsa unei reglementari legale, dreptul de retentie este definit de doctrina ca fiind dreptul real al creditorului de a retine bunul, refuzand restituirea,  pana cand debitorul, creditor al obligatiei de predare a bunului, va plati datoria nascuta in legatura cu bunul respectiv.

Aceasta posibilitate a creditorului este recunoscuta de Codul civil in mai multe situatii:

            - in materia vanzarii, art. 1322 C. civ. dispune ca " vanzatorul nu este dator sa predea lucrul, daca cumparatorul nu plateste pretul si nu are dat de vanzator un termen de plata ";



            - in materia depozitului, art. 1619 C.civ. permite depozitarului sa retina lucrul pana la plata integrala a sumelor datorate de catre deponent in legatura cu depozitul;

            - in materia raportului donatiilor la succesiune, art. 771 C. civ. permite coeredului care raporteaza imobilul in natura sa retina posesia acestuai pana la plata cheltuielilor facute pentru imobil;

            - la contractele de locatiune si arenda, potrivit art. 1444 C. civ. locatarii si arendasul nu pot fi lipsiti de stapanirea bunului, in cazul vanzarii bunului, inainte de a fi despagubiti de catre locator sau de cumparator;

            - in cazul bunurilor mobile furate sau gasite care au fost cumparate de terti de buna credinta la balci, targ sau orice vanzare publica. (art. 1910 C. civ.). Ele pot fi retinute de cumparatori pana cand proprietarul va achita pretul cu care au fost cumparate.


           Alte situatii admise de jurisprudenta:

- dreptul sotului de a retine bunurile comune partajate pana la plata sultei;

- dreptul constructorului pe terenul altuia de a pastra constructia, plantatia, lucrarea, pana la plata, de catre proprietarul terenului care invoca accesiunea imobiliara, a despagubirilor cuvenite in temeiul art. 494 C. civ;

- dreptul paratului care a pierdut actiunea in revendicare a unui bun de a retine bunul pana la despagubirea sa;

- dreptul mandatarului de a retine bunurile incredintate prin mandat pana la plata de catre mandant a cheltuielilor facute cu acestea. Un inventar complet al acestor situatii nu are a fi facut aici. Cazurile in care dreptul de retentie poate fi invocat sunt diverse, judecatorul pastrand libertatea de a-l acorda in raport de situatia litigioasa concreta.


Conditiile dreptului de retentie vizeaza datoria, pe creditor si pe debitor.

 1. Debitum cum re iunctum, conexitatea datoriei cu lucrul ce se tinde a fi retinut de creditor, este principala conditie a dreptului de retentie.

Asa cum s-a remarcat, ( LP op cit. p. 453 ) aceasta conexitate poate fi, atat materiala, atunci cand cheltuilile facute de creditorul retentor  privesc strict lucrul, cat si juridica, atunci cand detinerea lucrului si creanta invocata rezulta din acelasi raport juridic. Exemplul care se da, este cel privind mandatul, unde mandatarul poate retine bunurile incredintate prin contract pana la achitarea tuturor cheltuielilor efectuate cu mandatul. Se constata o extindere a aplicabilitatii acestei garantii reale datorita eficientei acesteia, certitudinii  pe care o are creditorul ca va fi despagubit si ca nu va fi expus aventurii pe care o presupune executarea silita.


2. Creanta creditorului trebuie sa fie certa, lichida si exigibila. (LP op cit. loc cit )

Daca  teoretic conditia este  fireasca, evocand interesul la actiune, practic, la momentul cand se invoca, dreptul de creanta al debitorului este vag configurat. Cand se cere restituirea bunului printr-o actiune in realizarea dreptului sau chiar prin executarea silita, debitorul parat poate invoca exceptia, fie pe calea cererii reconventionale fie pe calea contestatiei la executare, daca  n-a fost parte in procesul in care s-a pronuntat titlul executoriu, sau cand dreptul retentorului s-a nascut ulterior titlului supus executarii silite. Privita la acest moment, posibilitatea debitorului este doar aceea de a refuza predarea bunului invocand efectuarea cheltuielilor pe care le solicita de la reclamantul titular al dreptului. Creanta sa va deveni certa, lichida, exigibila de-abia cand se va pronunta o hotarare executorie pe baza probelor ce vor fi administrate in contradictoriu cu reclamatul. Pana la acea data, paratul creditor nu va fi evacuat, dreptul sau de retentie, privit ca exceptie,  producand efecte din chiar momentul invocarii, cu conditia ca existenta lui sa aiba o aparenta suficient de bine conturata. Interesul sau la actiune se naste chiar in momentul cand I se notifica predarea bunului, dreptul de creanta configurandu-se ulterior. Ceea ce conditioneaza indiscutabil existenta dreptului de retentie este ca lucrul sa se afle in stapanirea creditorului retentor.


3 In privinta debitorului, el trebuie sa fie proprietarul exclusiv si actual al bunului.


Natura juridica a dreptului de retentie. De cele mai multe ori dreptul de retentie este caracterizat ca un drept real imperfect.

Este real pentru ca priveste un bun fiind opozabil nu numai debitorului titular al bunului dar si creditorilor acestuia posteriori intrarii bunului in posesia bunului, fara a-I deosebi dupa cum sunt chirografari, ipotecari sau privilegiati.

Este drept real imperfect pentru ca nu-I confera retentorului atributul de urmarire a bunului in mainile oricui s-ar afla si nici pe cel de preferinta. Cu toate acestea, retentorul are posibilitatea de a fi indestulat inaintea celorlalti creditori dat fiind interesul debitorului de a-si recapata bunul. De aceea, el constituie o garantie eficienta a executarii obligatiilor de catre debitorul titular al bunului.

Privit din punctul de vedere al efectelor sale procesuale, dreptul de retentie este in acelasi timp o exceptie, o aparare in sens larg, pe care o invoca retentorul. El se apropie de exceptia de neindeplinire a contractului (exceptio non adimpleti contractus) pentru ca sanctioneaza interdependenta obligatiilor, asigurand echilibrul dintre parti. Numai ca in timp ce exceptia neindeplinirii contractului are efecte relative, in raport doar cu cealalta parte contractanta, dreptul de retentie este opozabil tuturor.

Apoi, dreptul de retentie se aplica ori de cate ori datoria este legata de bunul aflat in litigiu, in timp ce exceptia neindeplinirii contractului se aplica doar la contractele sinalagmatice, cele care dau nastere la obligatii reciproce.

Dreptul de retentie este indivizibil in sensul ca garanteaza intreaga datorie. Cu toate acestea, titularul retentor nu este decat un detentor precar pentru ca el exercita posesia, nu cu intentia de a stapani pentru sine, in nume de proprietar, cu animus sibi habendi ci  in numele proprietarului, al debitorului, adica animo alieno. Prin urmare, posesia indelungata nu duce la dobandirea proprietatii prin uzucapiune.




Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact