StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
drept DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare Ón relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept civil

Ocupatiunea, ca mod de dobandire a dreptului de proprietate

Ocupatiunea, ca mod de dobandire a dreptului de proprietate

Ocupatiunea este un mod originar de dobandire a dreptului de proprietate. Este considerata de doctrina ca reprezinta titlul prin care se dobandeste proprietatea unui lucru care nu apartine nimanui, prin luarea lucrului in stapanire in scopul de a-i dobandi proprietatea.[i] In prezent acest mod de dobandire este foarte restrans, tinand seama ca insusirea bunului gasit impune gasitorului predarea catre autoritati sub sanctiunea legii penale. Proprietarul bunurilor fara stapan devine statul, atat in cazul lucrurilor pierdute si nerevendicate de proprietar, cat si in cazul succcesiunilor vacante. Codul nostru civil reglementeaza la art.477 ca toate averile vacante si fara stapan, precum si ale persoanelor care nu lasa mostenitori "sunt ale domeniului public". Ideea este reluata de art.646: "Bunurile fara stapan sunt ale statului."; si, in fine, art.680 prevede ca in lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea statului. Din reglementarea data de C.civ.si din Decr.nr.111/1955, se uniformizeaza temeiul dobandirii acestor bunuri. De asemeni, nu pare sa faca vreo distinctie intre "persoanele care mor fara mostenitori" pe de o parte si cele "ale caror mosteniri sunt abandonate", pe de alta parte. Aceasta face sa se nasca intrebarea, daca in cazul succesiunilor vacante sau a celor parasite, dobandirea dreptului de proprietate de catre stat se face in temeiul succesiunii (art.644) sau al ocupatiunii (art.645). Tot astfel, am aratat ca trecerea bunului gasit in favoarea statului, practica judiciara a statuat ca opereaza in temeiul legii. Constatam diferentieri de abordare si opinie intre practica judecatoreasca si autorii de specialitate.



In privinta succesiunilor ramase fara urmasi, apreciem ca situatia este diferita de succesiunile parasite de urmasi, cu toate ca autorii le trateaza ca avand un temei unitar.[ii]

In doctrina s-au purtat discutii asupra naturii dreptului statului cu privire la 757h75h succesiunile vacante. Intr-o opinie s-a apreciat ca aceste bunuri se cuvin statului in virtutea dreptului sau de suveranitate, prin exercitiul dreptului de desherenta, dupa cum el culege orice bun fara stapan aflat pe teritoriul sau.[iii] Daca s-ar impartasi acest punct de vedere, fara discutie dreptul de proprietate al statului se dobandeste prin ocupatiune. Aici ramane valabil adagiul devenit maxima: Fiscus post omnes - fiscul in urma tuturor; cu alte cuvinte statul prin organele sale de administrarea averii publice culege ce ramane al nimanui. Intr-o alta opinie, s-a sustinut ca statul are calitatea de mostenitor. Mostenirea, dupa cum am vazut, este un mod distinct de dobandire, ce urmeaza sa fie analizat intr-un paragraf viitor.

In cazul succesiunilor parasite de mostenitori, trebuie sa facem distinctie daca au fost parasite inainte sau dupa ce au fost acceptate si preluate in posesie. In ipoteza ca au fost parasite inainte de acceptare, apreciem ca suntem in prezenta unei succesiuni fara urmasi, adica vacante si se pun aceleasi probleme pe care le-am aratat, adica dobandeste, fie in virtutea calitatii de putere suverana, fie in calitate de mostenitor. In ipoteza abandonarii dupa acceptare si preluare in posesie, nu mai avem de a face cu o mostenire vacanta, ci cu bunuri parasite, al caror regim este clar si inlatura orice alta discutie.

Impartasim punctul de vedere ca statul culege bunurile in virtutea calitatii sale de putere suverana. Aceasta a fost conceptia codului dupa modelul sau francez din care s-a inspirat. Dintr-un considerent rationalist decurge ca intre stat si de cuius nu exista nici o legatura specifica, precum acesta din urma o are cu ceilalti mostenitori. Persoana defunctului nu este continuata de stat, cum este cazul celorlalti mostenitori, apropierea de defunct sta la baza stabilirii claselor si gradelor de mostenitori.

Prin deschiderea succesiunii opereaza o transmitere patrimoniala catre persoane aflate in viata, care are o legatura de rudenie sau in puterea testamentului in consideratia persoanelor care sunt mostenitori. Statul nu poate avea nicidecum calitatea de mostenitor, el nu are nici un raport cu persoane defunctului, specifica ratiunilor de reglementare a succesiunii. Odata cu decesul persoanei inceteaza si calitatea sa de subiect de drept. Incetand calitatea de subiect de drept, patrimoniul sau ramane fara stapan, din lipsa de mostenitori legali, notarul public declara succesiunea vacanta si elibereaza la cererea reprezentantului statului certificatul de vacanta succesorala conform art.85 din Legea nr.36/1995. Vacanta succesorala nu este in raport cu statul ci certifica inexistenta mostenitorilor.

In dreptul nostru, dobandirea dreptului de proprietate are loc prin ocupatiune: a) lucrurile al caror uz este comun tuturor (art.647); b) vanatul si pescuitul dobandit de vanator in mod legal (art.648).[iv] Cele din prima categorie insusi Iustinian in "Institute" le numeste comun tuturor, ele sunt: aerul, lumina, apa naturala, ploaia, marea libera etc.[v] Nimeni nu le poate sustrage de la uzul comun al tuturor oamenilor si sa le aproprie in mod exclusiv.

Chiar asa fiind, este de precizat ca atunci cand o persoana a luat din aceste bunuri, de exemplu, apa pe care a depozitat-o intr-un recipient, a comprimat aer intr-o butelie etc., din acel moment devine proprietatea sa prin ocupatiune si tertii nu mai pot sa se foloseasca de ele.

In a doua categorie intra vanatul si pescuitul, de pe fondurile de vanatoare sau piscicole, unde aceste bunuri (vietati) traiesc in libertate. Ele sunt considerate de doctrina res nullius si devin in virtutea art.648 C.civ. proprietatea primului ocupant. Tot dupa Iustinian, ceea ce nu apartine nimanui, se cuvine, dupa dreptul natural, primului ocupant. Acestea sunt animalele, flora si fauna maritima, care traiesc si se dezvolta independent de activitatea umana, in deplina libertate naturala. Ocupatiunea nu stramuta proprietatea animalului la vanator, decat atunci cand vanatul a cazut in mana lui. Caderea animalului (pestilor) in captivitate, in posesia dobanditorului marcheaza momentul nasterii dreptului de proprietate. Proprietatea prin ocupatiune se pierde odata cu pierderea posesiei, indata ce animalul si-a redobandit libertatea, pentru ca el redevine res nullius.

In legislatia actuala sunt reglementari speciale in domeniu: Legea nr.26/1976, privind economia vanatului si vanatoarea si Legea nr.12/1974 privind piscicultura si pescuitul. Animalele salbatice domesticite sau aflate in rezervatii, sub dependenta omului, nu mai pot fi dobandite prin ocupatiune.

Tot prin ocupatiune se dobandeste si atunci cand proprietarul de drept al bunului mobiliar se leapada de bun, printr-o intentie exteriorizata si neechivoca. Apreciem delasarea voluntara de bun poate fi echivalenta indirect cu un dar facut nedeterminat catre primul venit. Acesta nu mai este un bun fara stapan sau pierdut in sensul deja analizat de noi mai inainte. Consideram ca cel care intra in posesia unui bun de care proprietarul s-a delasat cu scopul de a-l oferi primului gasitor, sau fiindu-i indiferent acest lucru, el intra prin ocupatiune in proprietatea acestui prim posesor. Situatia nu poate fi asimilata cu bunurile ce intra sub incidenta Decr.nr.111/1951. Tot prin ocupatiune sunt dobandire: comoara si tezaurul (art.649 C.civ.), aspect pe care l-am analizat la un capitol anterior. Mentionam acest lucru din nou deoarece apreciem ca le sunt asimilate pietrele, diamantele, coralii etc. gasite in ape, care in doctrina sunt analizate distinct.

Capturile luate de la inamic in timp de razboi (praeda bellica), ar fi ultima dobandire a proprietatii prin ocupatiune. Ea a fost consacrata de dreptul gintilor si se refera la dreptul invingatorului de a lua ca prada de razboi bunurile vrajmasului biruit. In dreptul Romei antice, in razboaiele sale de cucerire justifica nu numai dreptul asupra bunurilor, dar chiar si a persoanelor inamice pe care-i transforma in sclavi. Problema a stat in preocuparea juristilor timpului, atat din perspectiva analizei istorice, cat si a doctrinelor naturale sau rationale ale teoreticienilor. Razboiul era privit ca o fatalitate ce se conduce dupa legile eterne ale umanitatii. "Legile sa taca la sunetul armelor, insa numai legile civile si judecatoresti, care se aplica in timp de pace." a exclamat Hugo Grotius. Multa vreme s-a considerat ca popoarele se pot ucide intre ele, dar si de a se prada unele pe altele. Capturarea navelor de razboi si comerciale ale inamicului, precum si navele corsarilor au gasit variate justificari, cu distinctii dintre cele apartinand statelor beligerante, particularilor sau razvratitilor pentru a fi sau nu considerate d'occupatio bellica.[vi] De asemeni, trecerea proprietatilor domeniului public sau ale particularilor, ca urmare a anexarilor teritoriale, in fine, dreptul celor care au fost victime si mijloace de indestulare din ceea ce s-a dobandit prin ocupatiune de la adversari.[vii] Observam ca autorii citati situeaza captura de razboi ca un mod de dobandire a lucrurilor straine.

In prezent, documentele organismelor internationale si tratatele dintre state exclud razboiul ca mod de rezolvare a diferendelor dintre state. Din practica de dupa cel de-al doilea razboi mondial, consfintita in conventiile de armistitiu si tratatele dintre state care au pus capat conflagratiei, nu s-a acceptat, cel putin teoretic, dreptul statelor inamice de a-si lua unul altuia din proprietate valori patrimoniale. Mai mult, prin conventii de armistitiu s-a dispus restituirea acestor bunuri. Aceasta face ca in prezent, aspectul sa aiba doar o importanta teoretica si istorica. Sunt insa state care ignora obligatiile de restituire ale capturilor de razboi.

O ultima chestiune care isi are aici locul sa fie analizata aici este dobandirea prin ocupatiune a imobilelor, prin posesia pura si simpla a statului, pe timp de 2 ani, potrivit prevederilor Decretului nr.218/1960 si 712/1966. Pentru deplina lamurire a problemei, cele doua acte normative prevedeau o prescriptie speciala de 2 ani, socotiti de la data intrarii unui bun in posesia statului, in aceea a unei organizatii cooperatiste, obstesti, fie fara nici un titlu, fie in cadrul procedurii prevazute de Decr.nr.111/1951, fiind astfel considerate proprietate de stat sau obsteasca. In practica instantelor s-a retinut ca posesia de 2 ani, prevazuta de Decr.nr.218/1960, trebuia sa indeplineasca aceleasi conditii prevazute de art.1847 C.civ. potrivit carora: "ca sa se poate prescrie, se cere o posesie continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar."

Cu privire la conditia referitoare la caracterul netulburat al posesiei, prin art.1851 C.civ. se prevede ca "posesia este tulburata cand este fondata sau conservata prin acte de violenta in contra sau din partea adversarului." Conditia nu este indeplinita atunci cand este fondata si apoi conservata prin violenta morala, constand din temerea expunerii la un rau pe tot timpul cat a durat. De aceea, posesia exercitata de stat prin organele sale, s-a facut in conditiile existentei unei violente morale si aceasta face ca aceasta posesie sa nu fie utila si sa impiedice pe ocupant sa devina proprietar. Acest aspect a fost retinut in practica Curtii Supreme de dupa anul 1990.[viii] Practica Curtii Supreme a mai statuat ca nu se poate invoca dobandirea prin detinerea timp de 2 ani, potrivit acestor acte normative.[ix] Prin aceasta s-a incalcat chiar Constitutia din 1952, sub imperiul careia au fost emise cele doua acte normative, pentru ca in art.12 si aceasta constitutie garanta protectia generala a proprietatii. Dar si art.481 C.civ., care era in vigoare, prevede ca: "Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica.", fata de care, de asemenea, s-a contravenit.

Impartasim aceasta solutie a practicii judiciare si apreciem ca isi pastreaza actualitatea chiar daca ulterior a fost pronuntata Hotararea nr.1/2 febr.1995 a S.U. ale C.S.J., aceasta pronuntandu-se in sensul ca instantele judecatoresti nu au atributia de a cenzura si de a dispune restituirea imobilelor nationalizate prin Decr.nr.92/1950 si listele anexe la acest decret. Hotararea instantei supreme a lasat pe seama puterii legislative reglementarea situatiei imobilelor nationalizate, dar nu si cele trecute la stat in baza celor doua decrete. Inconsecventa instantei supreme, oscilarile de orientare dupa cum penduleaza si orientarile puterii politice, rezulta si din faptul ca prin Hot. nr. 1/28 septembrie 1998, s-a revenit asupra jurisprudentei Curtii Supreme constituita in S.U.A., acordand instantelor judecatoresti competenta sa solutioneze litigiile de proprietate respective.

Nici promulgarea Legii nr.112/1995 nu constituie dupa parerea noastra o opreliste pentru revendicare de catre fostii proprietari si inlaturarea consecintelor ocupatiunii de catre stat, pentru ca fac obiectul reglementarilor acestei legi numai acele case care au trecut la stat, cu titlu (art.1 din lege).[x] Ori, Decr.nr.218/1960 si Decr.nr.712/1966, nu constituie titlu. Ocuparea unui bun imobil mai mult de 2 ani de stat si nerevendicarea de proprietar, trecea la stat. Prin ele insele, cele doua decrete nu pot constitui titlu, nici alt mod de dobandire prevazut de art.644 si 645 din C.civ. Argumentul cel mai puternic este ca bunurile imobile nu sunt susceptibile sa fie dobandite prin ocupatiune, asa cum pe drept cuvant s-a subliniat in literatura de specialitate, punct de vedere pe care il impartasim.

In fine, preocuparea legiutorului de a clarifica situatia juridica a acestor imobile a fost materializata si prin Legea nr. 10/2001 ( Publicata in M.O., I, nr. 75/14 febr. 2001). Legea arata care sunt masurile reparatorii pentru fostii proprietari ale caror imobile au fost preluate abuziv de stat, organizatiile cooperatiste sau orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cele rechizitionate care se restituie de regula in natura. In cazul in care restituire in natura nu este posibila, se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent (art. 1 al. 1 si 2). Legea arata care sunt masurile raparatorii prin echivalent ele putand fi combinate intre ele (art. 1 al. 3).

In art. 2 sunt descrise ce se intelege prin imobile preluate in mod abuziv, fiind abandonata distinctia dintre imobiel preluate cu titlu si cele preluate fara titlu, consacrate de Legea nr. 112/1995.

In sectiunea de fata sub acest aspect este de retinut ca indiferent de modul in care statul a preluat proprietate fie si prin simpla lor ocupatiune ca bunuri considerate abandonate, fara stapan sau apreciate a nimanui, cu efecte juridice create de-a lungul timpului sunt supuse restituirii sau altor masuri reparatorii.




[i] C.Hamangiu, N.Georgean, op.cit., p.343.

[ii] St.D.Carpenaru, Drept civil-succesiunile, Ed.Did.si Ped., 1971, p.215-216.

[iii] D.Alexandresco, Principiile dreptului civil roman, vol.II, (partea I), Buc., 1927, p.65; M.Eliescu, Mostenirea si devolutiunea, E.Acad., 1966, p.145-146; D.Chirica, Drept civil-Succesiuni, Ed.Lumina Lex, 1996, p.68-70.

[iv] D.Alexandresco, op.cit., p.8-10.

[v] Instit. De divisione rerum et qualitate (Citat dupa D.Alexandresco).

[vi] M.Planiol, G.Ripert, op.cit., p.589-590.

[vii] Aceeasi autori isi intemeiaza sub titlul: "Capture de la propriete ennemie", facand referire la Acordul de la Paris din 28 martie 1918; Declaratia de la Paris din 1856 si Legea franceza din 15 martie 1916.

[viii] C.S.J., S.civ., Dec.nr.609/1992, publicata in "R.D." nr.10/1992, p.91-92.

[ix] A se vedea C.S.J., S.civ., Dec.nr.465/2 febr.1993, citata si comentata de E.Lupan si I.Sabau, in Pro Jure nr.2/1995, p.17-37.

[x] Publicata in M.O. nr.279/29 noi.1995.



Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact