Raspunderea civila contractuala

RASPUNDEREA   CIVILA  CONTRACTUALA

Notiune. Ori de cate ori debitorul nu executa benevol obligatiile asumate, creditorul este indrituit sa ceara si sa obtina o suma de bani compensatorie reprezentand echivalentul prejudiciului astfel suferit. Atunci cand obligatia incalcata a fost asumata printr-un contract, ne aflam in fata raspunderii contractuale.

Doctrina  defineste raspunderea contractuala ca fiind  obligatia debitorului unei obligatii contractuale de a repara prejudiciul cauzat creditorului prin neexecutarea lato sensu a acestei obligatii, adica a executarii ei cu intarziere, ori in mod necorespunzator, sau prin neexecutarea ei in inteles restrans, intrucat aceasta violare a contractului ii este imputabila (M.E. op cit. p. 7) sau obligatia debitorului de a repara pecuniar prejudiciul cauzat creditorului prin neexecutarea, executarea necorespunzatoare ori cu intarziere a obligatiilor izvorate dintr-un contract valabil incheiat ori dreptul creditorului de a pretinde si obtine de la debitor echivalentul prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutarii, executarii cu intarziere sau necorespunzatoare a obligatiei asumate , altfel spus,  obligatia de reparare a unui prej 747i83h udiciu cauzat printr-o fapta ilicita (CS CB op cit. p. 296 .

             Fara a avea pretentia unei noi definitii vom spune ca raspunderea contactuala consta in obligatia debitorului de a repara prejudiciul cauzat prin nerespectarea obligatiilor sale contractuale. Avand drept reper fundamental finalitatea reparatorie a intregii raspunderi civile, ne vom tine departe de a califica drept ilicita si neaparat culpabila fapta debitorului de a nu-si fi executat obligatiile izvorate din contract.

Conditiile raspunderii contractuale. Plecandu-se de la nevoia tratarii unitare a raspunderii civile,  se afirma ca pentru angajarea raspunderii contractuale sunt necesare urmatoarele conditii: fapta ilicita, adica incalcarea dreptului de creanta al celeilalte parti prin neexecutarea obligatiilor contractuale, existenta unui prejudiciu suferit de creditor, raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, precum si culpa debitorului, numita uneori vinovatie ( CSCB op cit . p. 299 IDPD op cit. p434).

Existenta acestor conditii este dedusa din interpretarea textelor de la art. 1073 - 1090 C. civ. plecand de la premiza ca orice ipoteza de raspundere vizeaza, in principal, sanctiunea conduitei vinovate si doar in subsidiar, indemnizarea victimei. Asa se explica extensia de care se bucura analiza vinovatiei debitorului in toata complexitatea celor doua laturi ale sale: intelectiva si volitiv afectiva ( ID PD op cit. p 434 - 448)

Inainte de a ne exprima o opinie in aceasta problema, vom examina totusi aceste conditii, asa cum sunt ele tratate in doctrina noastra de drept civil.

1. Prejudiciul reprezinta premiza oricarei situatii de raspundere. El nu este un element al acesteia, cum uneori se afirma, pentru ca nu deriva din ea. El este datul care impune raspunderea. De aceea, dupa noi, orice analiza a conditiilor raspunderii nu trebuie sa inceapa cu fapta supranumita  ilicita * (v LP op cit. p. 337) ci cu prejudiciul.

In limbajul juridic curent, termenul de prejudiciu are acelasi inteles cu cel de dauna sau paguba. Asa cum am aratat cand am examinat conditiile raspunderii delictuale, am putea concepe o distinctie intre acesti doi termeni: paguba si prejudiciu. Pentru o mai mare rigoare terminologica, am putea privi paguba sau dauna ca fiind orice vatamare, orice rau care afecteaza fie persoana, in atributele personalitatii, fie patrimoniul.

Paguba, dauna, este simpla leziune sau pierdere de valoare, privita in mod neutru, fara a o localiza in bunurile sau persoana cuiva, fara a se pune inca problema raspunderii, in timp ce prejudiciul ar urma sa fie expresia juridica a pagubei, avand, de aceasta data, un subiect care il resimte si o persoana desemnata a-l repara.

Pentru a se naste obligatia de reparare, prejudiciul trebuie sa fie cert, adica sa aiba o existenta sigura, neindoielnica. Sunt certe atat prejudiciile actuale cat si cele viitoare, in masura in care pot fi evaluate sau prezinta suficiente elemente pentru a fi determinate. Potrivit art. 1084 C. civ. daunele interese cuprind atat pierderea suferita, damnum emergens, dar si beneficiul de care creditorul a fost lipsit, lucrum cessans.

Art. 1085 limiteaza daunele interese la cele care au fost prevazute sau care au putut fi prevazute la facerea contractului, cu conditia ca prejudiciul sa nu fi fost creat printr-o fapta intentionata. Atunci cand incalcarea obligatiei contractuale este rodul dolului, daunele interese vor cuprinde intreg prejudiciul suferit de creditor, atat cel previzibil cat si cel neprevizibil. Aceeasi solutie se impune in cazul culpei grave potrivit adagiului Culpa lata dolo aequiparatur. Este unul dintre putinele cazuri in materia raspunderii contractuale unde forma culpei influenteaza intinderea reparatiei.

In privinta prejudiciilor morale, asa cum am aratat atunci cand am analizat conditiile raspunderii delictuale, pentru argumentele acolo prezentate, consideram ca ele nu sunt simple specii ale prejudiciilor reparabile, astfel incat actiunea pe care victima o are impotriva autorului nu poate fi in daune interese ci in remedii adecvate situatiei injuste in care se afla victima.

2. Incalcarea unei obligatii contractuale care poate fi: neexecutare totala sau partiala a obligatiei asumate prin contract, executare necorespunzatoare sau executare cu intarziere a obligatiei.

 Obsesia doctrinei noastre privind rolul educativ al raspunderii intemeiate pe culpa duce la calificarea acestei nerespectari a obligatiei izvorate din contract ca fiind ilicita pentru ca incalca dreptul subiectiv al creditorului (CS CB p cit. p. 298, LP p. 337, ID PD p. 433) Se promoveaza astfel un ilicit abstract si obiectiv ce decurge din insasi cauzarea prejudiciului.  In opinia noastra, ilicitul civil in materia raspunderii contractuale nu ajuta la nimic pentru ca el nu influenteaza cu nimic intinderea reparatiei. Simpla incalcare a obligatiei asumate prin contract este suficienta pentru antrenarea obligatiei de reparare. Termenul  "ilicit" risca sa isi piarda sensul sau adevarat daca il vom folosi ori de cate ori debitorul nu-si respecta obligatiile asumate. Bunaoara, credem ca ar fi  excesiv sa spunem ca nerespectand conditiile de calitate stipulate in contract, debitorul savarseste o fapta ilicita propriu zisa. Daca fapta de a incalca o obligatie contractuala este ilicita, ea poate primi, pe langa raspunderea civila si alte sanctiuni care exced dreptului civil.

Intr-o lucrare de referinta in materia obligatiilor civile, autorul face urmatoarea afirmatie pe care o gasim cat se poate de transanta : conditia necesara si suficienta a raspunderii contractuale este neexecutarea obligatiei (Boris Starck, op cit. p. 612) Teza este exacta la obligatiile de rezultat, unde simpla nerealizare a acestuia, atrage raspunderea debitorului care este aici o raspundere obiectiva. In cazul obligatiilor de mijloace, proba include, de aceasta dat, culpa debitorului.

3. Raportul de cauzalitate dintre neexecutarea lato sensu a obligatiilor contractuale si prejudiciul suferit de creditor. Aceasta conditie rezulta expres din art. 1086 C. civ. potrivit caruia  Daunele interese nu trebuie sa cuprinda decat ceea ce este o consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei Prin urmare, cauzalitatea ceruta de lege este una directa iar existenta ei este prezumata de lege.

Art. 1082 C. civ. dispune ca debitorul este indatorat la plata de despagubiri in afara de cazul in care neexecutarea, executarea necorespunzatoare, sau executarea cu intarziere provin dintr-o cauza straina car nu-i poate fi imputata iar art. 1083 C. civ. dispune ca debitorul nu poate fi obligat cand neexecutarea lato sensu a contractului se datoreaza cauzei straine, care, in aceasta materie este forta majora, cazul fortuit, fapta creditorului si fapta tertului. La obligatiile de rezultat, fapta prejudiciabila este dedusa din insasi nerealizarea rezultatului promis, in timp ce la obligatiile de mijloace culpa debitorului va trebui dovedita de creditor

4. Culpa debitorului. Conditia culpei este si ea dedusa din interpretarea art. 1080, 1082, 1083 C. civ. Gravitatea culpei avuta in vedere nu este in toate cazurile aceeasi.

La obligatiile de mijloace, stadardul obisnuit este cel al unui bonus pater familias, culpa fiind determinata in raport de continutul concret al obligatiei asumate. Daca in cazul medicului si culpa levissima este suficienta pentru declansarea raspunderii, in alte cazuri, gravitatea culpei este diferita, dupa natura contractului. Astfel, la contractul de mandat gratuit, potrivit art. 1540 alin. 2 C. civ. raspunderea se aplica cu mai putina rigurozitate decat in caz contrariu in timp ce la contractul de depozit cu titlu oneros, potrivit art. 1600 C.civ. raspunderea depozitarului este mai riguroasa. In jurisprudenta franceza este mult discutat transportul gratuit, unde doar culpa lata declanseaza raspunderea transportatorului.

Trebuie dovedita culpa debitorului?. Problema cea mai discutata este daca trebuie dovedita culpa debitorului. Asa cum am aratat, la obligatiile de rezultat, raspunderea contractuala seinfatiseaza ca o veritabila raspundere obiectiva pentru ca simpla nerealizare a rezultatului convenit atrage raspunderea, indiferent de existenta culpei, de forma si gravitatea ei. La obligatiile de mijloace insa, creditorul are a dovedi culpa debitorului.

 Aceasta distinctie nu jusitifica insa preocuparea doctrinei care, asimiland notiunea de vinovatie in vederea unei unificari terminologice in materia raspunderii, examineaza in detaliu cele doua laturi ale acesteia, intelectiva si volitiv-afectiva, cu luarea in considerare a tuturor proceselor psihice ale faptuitorului.

In ce ne priveste, o asemenea introspectie in latura subiectiva a faptei o gasim excesiva si inutila pentru scopul fundamental al raspunderii civile este repararea prejudiciului suferit de victima, astfel ca, de cele mai multe ori, simpla neexecutare a obligatiei contractuale naste obligatia de indemnizare a victimei, fara sa se puna vreodata in practica problema de a se dovedi daca si in ce conditii debitorul a prevazut sau ar fi trebuit sa prevada rezultatul pagubitor la care victima a fost expusa. Rareori dozarea culpei este necesara pentru stabilirea intinderii reparatiei.

Cat priveste termenul de vinovatie, asa cum am mai aratat, il gasim nepotrivit pentru raspunderea civila iar unificarea terminologica a raspunderii nu se jusitifica in conditiile in care intre cele doua raspunderi, civila si penala, exista o deosebire esentiala legata de finalitatea lor diferita. A spune ca debitorul este vinovat pentru incalcarea obligatiei sale contractuale ni se pare un limbaj artificial.

Consecventi conceptiei pe care o propunem de a privi intreaga raspundere civila indreptata catre victima care aspira la indemnizare si mai putin catre agentul care trebuie sanctionat, vom afirma ca de fapt doua sunt conditiile raspunderii contractuale: prejudiciul si cauzalitatea.