Conditiile incheierii contractelor

Conditiile incheierii contractelor

Incheierea contractelor presupune sa analizam atat conditiile esentiale ale validarii contractelor, cat si mecanismul realizarii acordului de vointa al partilor asupra clauzelor contractuale la incheierea contractelor.

Conditiile validarii contractelor

Codul civil arata ca pentru validarea contractelor trebuie indeplinite urmatoarele patru conditii: capacitatea partilor; consimtamantul valabil al partii care se obliga; un obiect determinat; o cauza licita.

Elementele sau conditiile mentionate concretizeaza aptitudinea de a manifesta vointa de a contracta, de a obtine obligarea partenerului si de a realiza un anumit scop.

Contractele solemne impun, pentru formarea lor valabila, respectarea unor conditii de forma, adica redactarea unui act scris, iar contractele reale presupun remiterea materiala a lucrului.

Capacitatea partilor de a contracta

Capacitatea partilor de a contracta este o componenta a capacitatii civile generale a persoanei fizice si juridice.

a) Capacitatea contractuala a persoanei fizice. Aceasta capacitate rezulta din dispozitiile generale privitoare la capacitatea civila a persoanei fizice si din dispozitiile privitoare la capacitatea de a contracta.

Capacitatea de a contracta se refera la ambele aspecte ale capacitatii civile: capacitatea de folosinta, ca premisa de a contracta si capacitatea de exercitiu, ca posibilitate efectiva de a contracta.

Dispozitiile art. 949 C. civ. arata ca "poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege". Prin urmare capacitatea contractuala este regula, iar incapacitatea exceptia.

Potrivit Codului civil, poseda capacitatea de a contracta in mod valabil orice persoana care a implinit varsta de 18 ani, cu exceptia celor declarate prin lege incapabile.

Sunt lipsiti de capacitate contractuala minorii sub 14 ani si cei pusi sub interdictie judecatoreasca (bolnavii mintali). Minorii intre 14 si 18 ani au capacitate limitata. Astfel, minorii care au implinit 16 ani pot incheia contracte de munca sau pot dobandi calitatea de membri ai unei cooperative.

Incapabilii nu pot incheia personal contracte, ci numai prin reprezentanti. Incapacitatea este menita sa ocroteasca persoanele care nu au discernamant. Contractele incheiate prin incalcarea normelor imperative sunt lovite de nulitate absoluta.

Exista si incapacitati speciale care se refera la persoanele care nu pot i 313h74d ncheia anumite contracte. Astfel, sotii nu au capacitatea juridica de a incheia intre ei contractul de vanzare-cumparare.

b) Capacitatea contractuala a persoanei juridice. Aceasta capacitate imbraca si ea doua aspecte: capacitatea de folosinta, care incepe la data infiintarii si inceteaza la data desfiintarii persoanei juridice, si capacitatea de exercitiu, care se dobandeste in momentul alegerii organelor conducatoare.

Capacitatea contractuala a persoanelor juridice se manifesta conform cu principiul specialitatii, adica fiecare persoana juridica in parte poate avea numai acele drepturi care corespund scopului sau obiectului activitatii. Scopul este stabilit, dupa caz, prin lege, prin actul de infiintare sau prin statut.

In cazul societatilor comerciale, principiul specialitatii capacitatii de folosinta este raportat la operatiile cerute pentru a duce la indeplinire a obiectivelor societatii.

Capacitatea societatii comerciale de a incheia contracte comerciale in calitate de comerciant, sufera o dubla restrangere: legala si conventionala.

Restrangerea legala se realizeaza prin scopul pentru care se constituie orice societate comerciala si prin legi speciale. Astfel, de exemplu societatea cu raspundere limitata nu poate efectua operatiuni bancare (art. 5 din Legea nr. 33/1991) iar societatea in nume colectiv si in comandita simpla nu pot efectua operatiuni de asigurari si reasigurari.

Restrangerea conventionala a capacitatii juridice decurge din continutul actului constitutiv.

c) Aspecte specifice privind capacitatea partilor in contractele comerciale. Calitatea de parte in contractul comercial o pot avea atat comerciantii, cat si necomerciantii.

Necomerciantii persoane fizice pot incheia, in calitate de consumatori, orice contract comercial. Chiar si minorii sub 14 ani pot incheia in mod valabil acele contracte care sunt uzuale si cotidiene (de exemplu, cumpararea unui bilet de transport in comun). Minorii nu pot insa face parte dintr-o societate comerciala de persoane.

Necomerciantii, persoane fizice sau juridice, daca savarsesc acte de comert izolate nu pot fi considerati comercianti, dar operatiunea "este supusa legilor si jurisdictiei comerciale" (art. 9 C. com.).

Comerciantii, persoane fizice sau juridice, pot fi, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 26/1990, parti intr-un contract comercial. "In sensul prezentei legi, comerciantii sunt persoane fizice care exercita in mod obisnuit acte de comert, societatile comerciale, regiile autonome si organizatiile cooperatiste".

Capacitatea este regula, dar sunt reglementate si incapacitati speciale, de exemplu, functionarii publici si comerciantii (dupa deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului) nu pot face acte de comert.

Consimtamantul partilor

Notiune si conditii

Consimtamantul este necesar la formarea tuturor contractelor. In lipsa lui contractul este nul.

In teoria juridica consimtamantul inseamna mai intai vointa interna, individuala, distincta a fiecarei parti de a contracta. In al doilea rand, reprezinta insasi acordul de vointa al partilor la formarea unui contract sau adeziune la propunerea de a contracta a celeilalte parti.

La contractele negociate consimtamantul este necesar si pentru stabilirea continutului acestora, iar daca legea prevede o conditie de forma, consimtamantul intervine si pentru stabilirea formei contractelor.

La consimtamantul prin adeziune este necesar ca acceptantul sa fi aderat expres la conditiile generale de afaceri ale ofertantului si sa le fi cunoscut in momentul acceptarii, chiar daca nu le-a putut negocia.

Manifestarea consimtamantului presupune indeplinirea mai multor conditii: sa provina de la o persoana cu discernamant; sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice; sa fie declarat, exteriorizat, intrucat numai vointa interna nu produce efecte juridice; sa nu fie alterat de vreun viciu.

Conform principiului consensualismului, manifestarea de vointa nu este supusa unor formalitati. Aceasta prevedere faciliteaza incheierea contractelor. Cea mai mare parte a contractelor se incheie prin simplul acord de vointa (verbal). Instantele recunosc validitatea contractelor incheiate prin consimtamantul oral si impun executarea lor. Partile sunt libere sa convina ca exteriorizarea vointei lor juridice sa se faca prin consemnarea intr-un inscris, dar aceasta imprejurare nu are semnificatia unei conditii de validitate a actului juridic respectiv, ci se analizeaza doar ca un mijloc de proba privind incheierea si continutul contractuiui. Exceptie fac contractele solemne si contractele reale.

Viciile consimtamantului

Pentru a fi valabil consimtamantul trebuie sa fie neviciat. Viciile consimtamantului sunt: eroarea, dolul si violenta.

Eroarea. Este definita ca o falsa reprezentare a realitatii, o parere gresita cu privire la anumite imprejurari legate de incheierea contractelor. Se manifesta o opozitie intre scopul urmarit si rezultatul obtinut. Eroarea este considerata viciu de consimtamant cand se refera la urmatoarele aspecte: calitatile obiectului (o parte crede ca va cumpara un obiect de aur dar el este de arama); identitatea obiectului (o parte a voit sa cumpere un cal de cursa si i s-a oferit un cal obisnuit); natura juridica a contractului (o parte crede ca face o vanzare iar cealalta parte este convinsa ca primeste o donatie). Eroarea determina nulitatea contractului, daca este concludenta. Eroarea nesemificativa nu are influenta asupra validitatii contractului. De exemplu, se cumpara un obiect crezandu-se ca altul, similar, s-a pierdut. Ulterior se gaseste obiectul. Situatia nu duce la anularea contractului de vanzare-cumparare.

Eroarea poate avea drept consecinta anularea contractului sau numai a clauzei accesorii la care se refera.

Eroarea de drept nu este luata in considerare, ci numai cea de fapt. Astfel, necunoasterea legii nu poate constitui o aparare a unei persoane vinovate.

Dolul. Este o manopera frauduloasa pentru a determina o persoana sa contracteze. Fara folosirea unor mijloace viclene persoana nu ar fi contractat. Dolul este, prin urmare, o eroare provocata.

Promovarea unei erori fara rea-credinta, din simpla neglijenta, nu duce la realizarea dolului, ci numai intentia. De exemplu, disimularea de catre un mecanic auto a calitatii detestabile a automobilului, sub un strat gros de vopsea, constituie dol.

Mijloacele viclene folosite trebuie sa prezinte o anumita gravitate si sa poata induce in eroare partea cu care se contracteaza. Simpla exagerare a calitatilor marfii sau a pretului scazut intr-o economie de piata nu reprezinta dol.

Dolul se dovedeste, nu se presupune (prezuma). El trebuie sa emane de la cealalta parte contractanta ori de la mandatarul lui. De asemenea, trebuie sa fie anterior incheierii contractului.

Dolul are ca efect atat anularea actului, cat si acordarea de despagubiri.

Violenta. Consta in faptul ca o persoana incheie un contract sub constrangere sau cu amenintarea unui rau insemnat si imediat, de natura sa-i provoace o temere. Raul poate viza: integritatea fizica, morala sau patrimoniala.

Violenta presupune doua conditii: sa fie determinanta pentru incheierea unui contract, adica sa aiba un anumit grad de intensitate care sa inspire cu adevarat frica; sa fie nelegitima.

Spre deosebire de eroare si dol, care impiedica vointa de a se manifesta in cunostinta de cauza, violenta impiedica vointa de a se manifesta in mod liber. Violenta vizeaza vointa, dar nu o distruge. Exemplu de violenta este constrangerea fizica si morala a unui director pentru a semna un act juridic in favoarea salariatilor.

Presiunea conjuncturii economice nu este considerata violenta, pentru ca nu emana de la o parte contractanta.

Efectul principal al violentei, ca viciu de consimtamant, consta in nulitatea relativa a contractului.

Obiectul contractului

Consimtamantul partilor de a contracta se refera la un anumit obiect. Potrivit art. 962 C. civ., obiectul contractului "este acela la care partile sau numai una din parti se obliga".

Obiectul contractului consta in prestatiile pe care partile contractante se obliga a le indeplini prin acordul lor de vointa. Pot fi prestatii: livrarea unui bun, efectuarea unui serviciu, abtinerea de a face un anumit lucru etc.

Prestatia la care se obliga debitorul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie posibila sub aspectul material si juridic, sa fie licita, adica permisa de lege si executata in conformitate cu ea; sa reprezinte un fapt personal al aceluia care se obliga, pentru ca nimeni nu poate fi obligat prin vointa altuia.

Obiectul unui contract, care este un bun material, trebuie sa mai indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie deterrninat sau determinabil la incheierea contractului (determinat prin datele de identificare, determinabil prin elementele cu ajutorul carora va fi determinat in viitor); sa fie in circuitul civil sau comercial (bunurile proprietate publica sunt scoase din circuitul civil sau comercial); bunul sa existe in momentul incheierii contractului (bunurile viitoare pot forma, uneori, obiectul contractului de vanzare-cumparare, cum ar fi cazul vanzarii unei recolte ce urmeaza sa fie stransa).

In contractele comerciale partile contractante trebuie sa dea dovada de retinere in prezentarea calitatilor prestatiei. Orice falsa indicatie poate justifica o actiune pentru obtinerea de daune-interese, de catre victima erorii provocate in acest mod.

Determinarea prestatiei este bine sa fie efectuata cu maxima precizie, pentru a se evita echivocul.

Cauza (scopul) contractului

Este o alta conditie de validitate a contractului. Cauza este finalitatea, scopul urmarit de o persoana prin incheierea contractului. Astfel, intr-un contract de vanzare cauza obligatiei cumparatorului este dobandirea bunului, iar cauza obligatiei vanzatorului este obtinerea pretului.

Cauza se deosebeste de motiv, care este un element subiectiv si variabil de la om la om.

Cauza trebuie sa fie licita, morala, reala, nesimulata. Daca este ilicita, imorala, simulata, falsa atunci contractul este sanctionat cu nulitate. Astfel, s-a considerat operanta nulitatea pentru cauza ilicita a unui contract de vanzare-cumparare de bunuri mobile, in masura in care o parte importanta din pret constituie echivalentul renuntarii la un proces penal dintre parti. De asemenea, este o cauza falsa daca o intreprindere a incheiat un contract de asigurare, ignorand ca pentru acelasi risc incheiase anterior o alta asigurare.

Antecontractul sau promisiunea de a contracta

Notiune

Incheierea unui contract poate fi precedata de un acord prealabil al partilor, prin care se obliga sa incheie in viitor contractul dorit. Un asemenea act juridic obligational, preliminar este denumit antecontract, promisiune de a contracta, contract provizoriu, contract-cadru etc.

Antecontractul este un act juridic bilateral prin care partile se obliga sa incheie in viitor un anumit contract, in conformitate cu prevederile legale si vointa partilor.

Promisiunea de a contracta trebuie sa contina toate elementele esentiale ale conventiei proiectate. Daca este o vanzare-cumparare trebuie sa contina, neaparat, obiectul si pretul. Promisiunea este utila cand, de exemplu, partile nu dispun de toate conditiile pentru a realiza un contract definitiv.

Antecontractul se deosebeste de acordul de principiu, care este o conventie prin care partile se obliga sa negocieze ulterior un contract anumit, fara sa precizeze elementele esentiale ale viitorului contract. De asemenea, el se distinge si de oferta de a contracta. Daca oferta este un act unilateral, antecontractul este bilateral.

Consecintele juridice ale antecontractului sunt urmatoarele: nu poate fi revocat de promitent si nu devine caduc prin decesul acestuia, intrucat obligatiile, in principiu, trec asupra mostenitorilor; nerespectarea promisiunii de a contracta antreneaza raspunderea contractuala a vinovatului.

Forma si dovada contractului

Forma si dovada exteriorizeaza acordul de vointa al partilor contractante. Ele sunt cerinte distincte: forma priveste existenta contractului iar dovada se refera la confirmarea existentei contractului.

La unele contracte forma include dovada, la altele sunt separate. De exemplu, contractul sub forma verbala poate fi dovedit prin orice mijloc de proba: cu martori, prin marturisirea celui vinovat etc.

Contractele solemne pot fi dovedite numai prin inscris intocmit cu ocazia incheierii acestora. Inscrisul constituie atat forma cat si dovada contractului. Celelalte contracte, nesolemne, pot fi intocmite fie verbal, fie printr-un inscris, dupa vointa partilor.

Dintre contractele pentru a caror incheiere valabila este ceruta forma solemna, mentionam: contractul de vanzare a terenurilor, contractul de societate, contractul de transport s.a.

La alte contracte civile sau comerciale forma solemna este ceruta ca element de proba: contractul de asigurare, contractul de expeditie, contractul de depozit valutar s.a. Si in aceste cazuri, forma solemna este obligatorie si nu facultativa.

Avantajele incheierii contractelor comerciale prin forma inscrisurilor. Dreptul comercial contemporan recomanda sa fie incheiate in forma inscrisurilor contractele mai importante si complexe. Contractul verbal este considerat nesatisfacator, mai ales intre parteneri care coopereaza pentru prima oara. Inscrisurile contractuale voluntare prezinta avantajul ca incorporeaza cu mai multa exactitate vointa partilor. De asemenea, contractul scris constituie si cel mai sigur mijloc de probatiune. Un inscris poate fi combatut numai printr-un inscris (nu si cu martori). De altfel, cand Codul comercial cere proba prin inscris, proba testimoniala (cu martori) nu poate fi admisa decat in cazurile in care este admisa si de Codul civil (art. 55 C. com.).

Incheierea contractului in forma autentica prezinta avantaje deduse si din art. 66 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarilor publici, si anume: contractele incheiate in forma autentica reprezinta titluri executorii, putand fi investite direct cu formula executorie, fara a fi necesara deschiderea unui proces pentru valorificarea drepturilor ce decurg din contract.

In cazul in care legea sau partile prevad conditia formei scrise, modificarile, completarile si anexele la contract trebuie intocmite in aceeasi forma.

Odata nascut in mod valabil, contractul va avea in continuare o existenta independenta. Chiar daca inscrisul este distrus, contractul va supravietui.

Nulitatea contractului

Notiune

Nulitatea este o sanctiune civila care intervine in cazul incheierii contractului cu nerespectarea dispozitiilor legale. Sanctiunea consta in desfiintarea contractului cu efect retroactiv. Alaturi de functia sanctionatorie, nulitatea are si functia de garantie a principiului legalitatii si functie preventiva.

Nulitatea se aplica oricarui contract si provine din cauze anterioare sau concomitente incheierii contractului. Ea se poate intemeia pe considerente de aparare a intereselor generale sau pe necesitatea protejarii intereselor particulare.

Nulitatea absoluta

In situatia in care contractul se incheie prin fraudarea legii (de exemplu, vanzarea-cumpararea de droguri) sau cand contractului ii lipsesc una sau mai multe conditii de validitate (de exemplu, lipsa consimtamantului) sau nu s-a respectat forma solemna prevazuta de lege pentru valabilitatea contractului, nulitatea este absoluta. In acest caz, nulitatea poate fi invocata in fata instantei de catre orice persoana interesata ca actul sa nu produca efecte. Pe langa partile contractante, succesorii acestora, un tert interesat, mai poate invoca nulitatea absoluta procurorul si chiar instanta din oficiu.

Nulitatea absoluta este imprescriptibila, adica actul nu poate deveni niciodata valabil, oricat timp ar trece, deoarece nu se poate admite ca ceea ce este oprit de lege sa devina valabil prin scurgerea timpului. Instanta de judecata chemata sa se pronunte asupra validitatii actului nu va face decat sa constate nulitatea absoluta a actului.

Nulitatea relativa

Nulitatea este relativa in urmatoarele situatii: consimtamantul exprimat la incheierea contractului a fost viciat prin eroare, dol sau violenta; una din parti a incheiat contractul fara sa aiba capacitate de exercitiu sau avand capacitate restransa. Nulitatea relativa poate fi invocata numai de partea vatamata. Astfel, cumparatorul (sau mostenitorii) poate cere anularea contractului daca a fost in eroare asupra calitatii de proprietar a vanzatorului, prin vanzarea lucrului altuia.

Nulitatea relativa este prescriptibila in termenul general de 3 ani, in raporturile dintre persoanele fizice si 18 luni in raporturile dintre persoanele juridice. Daca anularea actului nu a fost ceruta in termenele aratate, actul ramane valabil.

Efectul principal al nulitatii absolute si al nulitatii relative este desfiintarea contractului cu efect retroactiv. Prestatiile care au fost efectuate in baza actului lovit de nulitate vor fi restituite, partile fiind repuse in situatia anterioara incheierii contractului. Fata de terti, nulitatea contractului produce acelasi efect retroactiv, deoarece se considera ca partile nu pot transmite mai multe drepturi decat au.

In unele cazuri, anumite exceptii justifica mentinerea situatiilor create de actul nul sau chiar mentinerea, in parte sau in intregime, a efectelor sale. Astfel, este cazul contractelor cu executare succesiva, unde prestatiile efectuate pana la momentul anularii contractului raman executate, nulitatea producandu-si efectele numai pentru viitor.