StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare īn relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept maritim
Trimite articolul prin email Introducere in dreptul maritim : Drept maritim Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Introducere in dreptul maritim



INTRODUCERE IN DREPTUL MARITIM


Izvoarele dreptului maritim


IZVOARELE DREPTULUI INTERNATIONAL PUBLIC in masura in care, in raporturile dintre state, o practica desi repetata, si constanta, nu este acceptata de state ca reprezentand o norma juridica, aceasta practica ramane o simpla uzanta, moralei ori curtoaziei internation 151e45b ale, asa cum este de exemplu protocolul diplomatic.

Cutuma este izvorul cel mai vechi al dreptului international. Materii intregi ale acestuia s-au format pe cale cutumiara (dreptul diplomatic, dreptul marii, legile si obiceiurile razboiului). Pe masura codificarii dreptului international si a cresterii numarului tratatelor internationale, cutuma pierde din importanta pe care a avut-o in trecut, in formarea si evolutia istorica a acestui drept.



In doctrina s-au exprimat si opinii controversate in legatura cu factorul timp, ce reprezinta un element constitutiv al cutumei. Crearea unei cutume necesita, mai ales in trecut, o practica indelungata, constand din acte repetate si cu caracter de uniformitate, care sa duca la consolidarea cutumei. in prezent insa, cand ritmul evolutiei relatiilor internationale s-a accelerat si nevoile reglementarii juridice devin adesea urgente, timpul si-a diminuat insemnatatea in procesul formarii unei cutume.

Intr-un timp relativ scurt s-au format o serie de norme cutumiare in dreptul aerian si in dreptul spatial, cum ar fi libertatea de trecere a obiectelor spatiale prin spatiul aerian al altor state, admiterea satelitilor de recunoastere; in dreptul marii cat priveste platoul continental, zona economica exclusiva, libertatea cercetarii stiintifice, care in dreptul marii, ulterior, au fost codificate prin Conventia din 1982.

Tinand seama de faptul ca si cutuma reprezinta o forma de exprimare a acordului de vointa al statelor, rezulta ca in general statele care nu au consimtit la crearea unei reguli cutumiare, nu pot fi obligate la respectarea unei astfel de norme.

in ceea ce priveste campul de aplicare al cutumei, se face distinctia intre cutuma generala si regionala sau locala.

Generalitatea regulilor se poate intelege in doua feluri diferite: ori in ceea ce priveste obiectul - de exemplu determinarea competentelor statelor - sau in ceea ce priveste campul de aplicare.

Conditiile de aplicare a cutumelor generale pot fi formulate sub doua aspecte principale.

In primul rand se considera ca nu este necesar pentru ca un stat sa fie legat de cutuma sa fi participat prin comportarea sa la formarea acesteia. in acest sens, se intentioneaza ca treburile cutumiare ale dreptului marii au fost constituite in sec. XVII si XVIII in principal de catre statele europene dar considerate ca opozabile tuturor statelor.

In al doilea rand s-a sustinut ca nu trebuie ca statul sa fi acceptat expres (teoria acordului tacit).

Referitor la cutumele regionale sau locale care leaga un grup de state sau chiar numai doua state, participarea statelor la formarea acestor tipuri de cutuma este mai stricta decat in cazul cutumelor generale.»

In esenta diferenta esentiala intre cutumele generale si cutumele regionale sau locale, in ceea ce priveste campul lor de aplicare, ar parea sa rezide in faptul ca, cutumele speciale nu pot fi aplicate decat statelor care au participat efectiv la formarea lor. Aceasta participare permite sa se determine sfera statelor respective si deci gradul de specialitate a cutumei in cauza.

Un fenomen nou in legatura cu formarea cutumei rezida in participarea organizatiilor internationale la acest proces de formare a cutumei.

Aceasta participare se manifesta prin acte care desi emana de la organele organizatiilor reprezinta in ultima analiza pozitia adoptata de catre satele membre. Asadar, este vorba de o noua cale de manifestare a consimtamantului statelor in procesul cutumiar.

S-ar putea afirma ca, o rezolutie ar contine o opinie juridica colectiva si instantanee, in loc de a fi expresia unor acte unilaterale raspandite in spatiu si in timp. in plus, opinia juridica precede practica in loc de a o urma ca in cazul cutumei traditionale. insa, ca sa exprime o opinie juridica, rezolutiile organizatiilor internationale trebuie sa fie adoptate cu o foarte mare majoritate de voturi, fara opozitie semnificativa.

Rezolutiile trebuie sa contina o formulare abstracta si generala sau sa fie intarite de o serie de alte rezolutii convergente care sa formuleze aceeasi regula.

Pe langa acestea este indispensabila existenta unei practici care sa confirme si sa intareasca aceste rezolutii, ceea ce permite atestarea existentei regulii cutumiare.

Ca exemplu de rezolutii ale Adunarii Generale a O.N.U. care au impulsionat formarea unor reguli cutumiare de drept international pot fi citate:

- Declaratia universala a drepturilor omului [Rezolutia 217 (III), 1948];

- Declaratia cu privire la acordarea independentei tarilor si popoarelor coloniale [Rezolutia 15144 (XV),



- Declaratia privind suveranitatea permanenta asupra resurselor naturale [Rezolutia 1803 (XVII), 1962];

- Declaratia relativa la eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala [Rezolutia 1904 (VIII), 1963];

- Carta drepturilor si indatoririlor economice ale statelor [Rezolutia 3281 (XXIX), 1974].

O alta problema o constituie cutuma si codificarea dreptului international.

Fiind caracterizata prin incertitudine, cutuma nu permite sa se ajunga la o fixare clara a regulilor sale din punct de vedere al intinderii acesteia, precum si in ceea ce priveste continutul si durata sa, precum si al momentului aparitiei si disparitiei sale.

Ca urmare, in cadrul O.N.U. s-a procedai si continua sa se procedeze la o opera sustinuta de codificarea dreptului international prin conventii internationale avand ca obiect domenii importante ale acestuia.

Se pot retine astfel 4 conventii asupra dreptului marii adoptate in 1958, la Geneva, privind marea teritoriala si zona contigua, platoul continental, marea libera, pescuitul si conservarea resurselor vii ale marii libere, inlocuite cu Conventia asupra dreptului marii, care cuprinde totalitatea aspectelor acestui drept, adoptata in 1982, Conventia asupra relatiilor diplomatice (1961) si Conventia asupra relatiilor consulare (1963), Conventia asupra reprezentarii statelor la organizatiile internationale (1975) si Conventia asupra succesiunii statelor la tratate (1978).

In privinta codificarii dreptului international, se pot mentiona existenta unor trasaturi caracteristice care o diferentiaza de codificarea interna, si anume:

- codificarea in dreptul international nu pune pe un plan inferior cutuma, care subzista ca factor formativ al dreptului international, fiind situata pe plan egal cu tratatele si deci nu transforma structura acestui drept;

- codificarea trebuie insotita, potrivit art. 13 din Carta O.N.U., de o dezvoltare progresiva a dreptului international. Participarea statelor noi la codificarea dreptului international accentueaza procesul de innoire a dreptului international, de stabilire a unor reguli noi;

- codificarea dreptului international nu inlatura cutuma. Aceasta se substituie numai partial cutumei existente sau mai exact i se suprapune dar ea nu este totala.

In afara tratatului si cutumei ca izvoare principale ale dreptului international, exista si izvoare secundare sau mijloace auxiliare pentru determinarea, precizarea si interpretarea regulilor de drept. Art. 38 din Statutul Curtii Internationale de Justitie (CU) se refera la 'hotararile judecatoresti si doctrina celor mai calificati specialisti in drept international public ai diferitelor natiuni, ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept'.

Hotararile instantelor judiciare si arbitrale internationale (ale CU), ale Curtii de la Luxemburg si ale tribunalelor internationale arbitrale, nu au propriu-zis un rol creator in procesul normativ, insa ele pot servi ca mijloc de constatare si de interpretare a unor norme de drept international invocate de partile in litigiu. in acelasi sens pot fi mentionate si sentintele tribunalelor internationale de la Nurnberg (1946) si Tokio (1948) privind sanctionarea crimelor de razboi, a crimelor contra pacii si umanitatii.

Doctrina de drept international este constituita atat din lucrarile specialistilor de drept international, cat si ale organizatiilor stiintifice internationale cum sunt: Asociatia de Drept International, Institutul International de Drept Spatial, lucrari care au ca obiect si elaborarea unor proiecte de codificare a diferitelor probleme de drept international. in aceasta categorie pot fi incluse si lucrarile Comisiei de Drept International a O.N.U. Doctrina, nu are insa functie creatoare de drept, ci are rolul de a constata, sistematiza sau interpreta Dreptul international.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre drept maritim








































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare