Cauzele care inlatura raspunderea penala

CAUZELE CARE INLATURA RASPUNDEREA PENALA

A. AMNISTIA

a) Notiune

Amnistia este un act de clementa al Parlamentului prin care, in temeiul unor considerente social-politice si de politica penala si in conditii anume prevazute, se inlatura raspunderea penala sau consecintele acesteia 636g64g pentru infractiuni savarsite pana la data adoptarii lui.

b) Trasaturile amnistiei

In primul rand, amnistia este un act de clementa, adica un fel de iertare pentru anumite infractiuni savarsite intr-un interval de timp dat.

Actul in sine este de competenta puterii legiuitoare, a Parlamentului. Fiind un act de clementa, a celor care au savarsit anumite infractiuni, este firesc ca aceasta iertare sa nu poata fi acordata decat de puterea care a incriminat faptele respective ca infractiuni. Clementa, ca atribut al amnistiei, nu este si nu trebuie sa fie un scop in sine, o bunavointa cu nimic justificata.

In sfarsit, o trasatura importanta amnistiei are in vedere efectele ei in sensul ca ea priveste anumite infractiuni, de regula, specificate in actul prin care se acorda si care sunt savarsite intr-o anumita perioada de timp, respectiv, inainte de adoptarea actului.

In privinta efectelor amnistiei, acestea se pot rasfrange asupra raspunderii penale, asupra executarii pedepsei si a altor sanctiuni penale si pot privi alte consecinte ce decurg dintr-o condamnare, in conditiile prevazute, in principal, de art. 137 C. P.

c) Felurile amnistiei

In functie de momentul in care se adopta actul de clementa, se distinge amnistia inainte de condamnare, amnistia dupa condamnare si amnistia post-executorie (dupa executarea pedepsei).

In raport de sfera de cuprindere, amnistia poate fi generala atunci cand se acorda pentru toate infractiunile savarsite pana la data acordarii ei si speciala, atunci cand este acordata numai pentru anumite infractiuni determinate dupa anumite criterii: natura infractiunilor, gravitatea acestora, persoana care le-a savarsit. Cel mai adesea si in mod firesc, amnistia se acorda in aceasta modalitate.

In sfarsit, trebuie sa facem distinctie intre amnistia neconditionata (pura si simpla), caz in care beneficiul ei, ca atare, nu este supus vreunei conditii si amnistia conditionata, situatie in care amnistia este conditionata de indeplinirea unor cerinte care pot privi infractiunile sub anumite aspecte, obiective sau subiective, conditiile in care au fost savarsite ori pe infractor prin prisma varstei, antecedentelor etc. Practic, intotdeauna amnistia apare sub aceasta forma, conditionata.

d) Caracteristicile amnistiei

Amnistia are intotdeauna un caracter real. Ca urmare, ea opereaza in rem, in sensul ca priveste faptele savarsite. In masura in care o infractiune savarsita intra sub incidenta actului de amnistie, efectele se produc in raport cu toti participantii. Efectele care decurg pentru participanti din caracterul penal al amnistiei pot fi limitate totusi, in ipoteza in care prin actul de acordare, amnistia este subordonata unor conditii care privesc persoana faptuitorului

Fata de subiectii raspunderii penale, amnistia are un caracter obligatoriu.

Caracterul obligatoriu al amnistiei se evidentiaza mai ales in raport cu organele de stat care exercita constrangerea ca element predominant in cadrul raspunderii penale si deriva din imprejurarea ca amnistia este acordata prin lege.

Caracterul obligatoriu se reflecta si in raport cu celalalt subiect al raspunderii penale, respectiv cu persoana care a savarsit fapta prevazuta de legea penala care cade sub incidenta actului de amnistie. In principiu, acesta nu poate refuza beneficiul amnistiei. Totusi legea asigura dreptul celui invinuit sau inculpat intr-un proces penal, de a cere continuarea procesului penal pentru a stabili nevinovatia lui.

e) Conditiile amnistiei

Prima conditie ce se cere indeplinita pentru ca amnistia sa fie incidenta (sa se aplice) priveste momentul savarsirii infractiunilor. Prin definitie amnistia nu se poate aplica decat faptelor comise pana la data adoptarii actului prin care ea se acorda. Cu alte cuvinte, activitatile infractionale pentru a intra sub incidenta actului de amnistie trebuie sa se situeze in timp, inainte de data la care a fost adoptat acest act. Faptele care sunt savarsite in ziua adoptarii actului sau ulterior acesteia nu cad sub incidenta amnistiei. Verificarea indeplinirii acestei conditii trebuie constatata in fiecare caz in parte, mai ales in cazul faptelor inca nedescoperite si in raport cu care s-au facut demersurile legale pe care raspunderea penala in procesul de realizare le presupune.

In cazul activitatilor infractionale ce se prezinta sub forme specifice unitatii naturale sau legale de infractiune, cum ar fi infractiunea continua, de obicei, progresiva sau continuata se opineaza, in general, ca acestea trebuie sa fie epuizate inaintea datei de aprobare a actului de amnistie.

Aceste conditii se stabilesc prin actul de acordare a amnistiei si sunt strans legate de considerentele social-politice si, mai ales, de politica penala pe care legiuitorul le-a avut in vedere in momentul adoptarii actului.

f) Efectele amnistiei

Daca amnistia intervine inainte de pronuntarea unei hotarari de condamnare, are ca efect inlaturarea raspunderii penale in temeiul art. 137 alin. 1 C.P. Practic, in sfera dreptului procesual penal efectul echivaleaza cu imposibilitatea inceperii procesului penal sau cu incetarea lui in ipoteza in care a inceput, indiferent de faza in care se afla.

De asemenea, amnistia, face imposibila aplicarea unei pedepse, indiferent de natura si felul ei. Efectele amnistiei in raport cu alte categorii de sanctiuni penale sunt insa limitate.

Potrivit art. 137 alin. 2, amnistia nu are efecte asupra masurilor de siguranta si a masurilor educative. Considerentele care justifica aceasta optiune a legiuitorului tin cont de caracterul eminamente preventiv si nerepresiv al celor doua categorii de sanctiuni de drept penal, care sunt luate in interesul faptuitorului pentru ca acesta sa nu fie expus la savarsirea din nou a faptelor prevazute de legea penala.

Amnistia nu produce efecte in raport cu consecintele civile care reies din infractiunea savarsita pentru ca dreptul la despagubire apartine celui pagubit si, ca urmare, statul nu poate renunta prin amnistie la un drept care nu-i apartine.

Amnistia nu are efecte imediate nici asupra altor consecinte ce rezulta din savarsirea infractiunii. Astfel, persoana care a savarsit anumite genuri de infractiuni nu poate sa mai indeplineasca functia de gestionar, chiar daca in timpul urmarii penale sau a judecatii a beneficiat de amnistie, decat dupa ce a trecut un interval de timp de la data acordarii amnistiei.

B. PRESCRIPTIA RASPUNDERII PENALE

a) Aspecte generale privind prescriptia in dreptul penal

Normele juridice, in general, au caracter temporar, atat sub aspectul duratei lor in timp, cat si sub aspectele pe care le produc. In drept, trecerea unui interval de timp in anumite conditii poate fi generatoare de consecinte juridice, deci a unor drepturi si obligatii. Institutia ca atare este cunoscuta sub denumirea generica de prescriptie. In domeniul dreptului penal, tinand cont desigur de caracteristicile lui sub aspectul finalitatii urmarite, este consacrata doar prescriptia extinctiva.

Prescriptia in dreptul penal este reglementata sub doua modalitati, respectiv prescriptia raspunderii penale si prescriptia executarii pedepsei. Intre cele doua modalitati ale prescriptiei penale, consacrate ca atare, exista asemanari dar si multe deosebiri care tin de finalitatea lor diferita, motiv pentru care au fiecare in parte reglementari de sine statatoare.

b) Notiunea prescriptiei raspunderii penale

Realitatea a demonstrat ca sunt cazuri in care tragerea la raspundere a infractorilor nu s-a putut realiza prompt si deci, in timp util, fie datorita imprejurarii ca infractiunile nu au fost descoperite la timp, fie datorita faptului ca infractorii nu au putut fi identificati sau prinsi.

In aceste situatii este evident ca trecerea timpului are consecinte reale care nu pot fi trecute cu vederea in planul raspunderii penale.

In primul rand, trecerea timpului stinge rezonanta, ecoul pe care fapta l-a avut in plan social. Fapta ca atare, in general, se stinge din memoria oamenilor, probele dispar sau se degradeaza in materialitatea lor sau din memoria martorilor, imprejurare ce ingreuneaza considerabil sau face chiar imposibila tragerea la raspunderea penala.

Din alta perspectiva, este de observat ca infractorul a trait totusi sub amenintarea raspunderii penale, fapt care, coroborat cu imprejurarea ca in timpul scurs de la savarsirea infractiunii, el nu a mai savarsit o alta infractiune, permite concluzia indubitabila ca el s-a indreptat chiar fara a fi tras la raspundere.

Pentru rezolvarea acestor situatii legiuitorul a creat institutia prescriptiei raspunderii penale.

In lumina celor expuse putem defini prescriptia raspunderii penale ca fiind o cauza care inlatura raspunderea penala pentru o infractiune, datoria trecerii in anumite conditii, a unui anumit interval de timp de la data savarsirii ei.

Prescriptia raspunderii penale, are un caracter real, pentru ca tine in principal de fapta, de momentul in care aceasta s-a savarsit.

c) Termenele prescriptiei raspunderii penale

Stabilirea termenelor, a duratei lor, reprezinta, in cazul prescriptiei o chestiune care tine de insasi esenta institutiei.

Marimea acestor termene este in relatie proportionala cu gravitatea infractiunii savarsite, gravitate exprimata de natura si limitele speciale ale pedepsei stabilite in legea penala.

Potrivit art. 139 C. P. termenele de prescriptie a raspunderii penale sunt:

a) 25 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa cu detentiunea pe viata;

b) 20 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii severe;

c) 15 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii stricte mai mare de 10 ani;

d) 10 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii stricte mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 10 ani;

e) 5 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii stricte intre un an si 5 ani;

f) 3 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii, amenda sub forma zilelor-amenda ori munca in folosul comunitatii.

In cazul infractiunilor savarsite de minori, termenele prescriptiei raspunderii penale se reduc la jumate.

d) Calculul termenelor de prescritie

Durata termenelor este stabilita de lege, in timp ce calculul implinirii lor este atributul organelor judiciare.

Potrivit art. 139 alin. 3 C. P., termenele prescriptiei raspunderii penale se socotesc de la data savarsirii infractiunii, adica din ziua in care a luat sfarsit activitatea infractionala, indiferent de forma pe care a imbracat-o infractiunea (tentativa sau fapta consumata). In calculul termenelor de prescriptie a raspunderii penale a minorilor, ne vom raporta la pedepsele si limitele lor prevazute in norma de incriminare, si nu limitele conform art. 123 C. P.

Se va avea in vedere pedeapsa prevazuta de legea penala si nu pedeapsa la care s-ar ajunge ca efect al existentei unor cauze de atenuare a raspunderii penale.

In cazul prevederii in lege pentru infractiunea savarsita a unor pedepse alternative, se are in vedere pedeapsa cea mai grea, respectiv maximul special al acesteia.

In cazul infractiunii progresive, calculul termenului de prescriptie se face in raport cu momentul in care s-a produs ultimul rezultat si nu in raport cu momentul de realizare a actului care l-a determinat; in cazul infractiunii continue termenul se calculeaza de la data incetarii activitatii infractionale, iar in cazul infractiunii continuate, calculul se face in raport cu data la care s-a savarsit ultimul act din compunerea infractiunii.

e) Intreruperea cursului prescriptiei

Potrivit art. 140 alin. 1 C. P., cursul termenelor de prescriptie se intrerupe prin indeplinirea oricarui act care, potrivit legii, trebuie comunicat invinuitului sau inculpatului in desfasurarea procesului penal.

In practica judiciara s-a decis ca actele de cercetare, chiar prealabile pornirii procesului penal si oricat de sumare, efectuate de organele de urmarire penala in vederea descoperirii faptei, intrerup cursul prescriptiei raspunderii penale.

Nu orice act realizat in cursul procesului penal intrerupe cursul prescriptiei, ci numai acela care, potrivit legii, trebuie in mod obligatoriu adus la cunostinta, comunicat invinuitului sau inculpatului.

Potrivit art. 140 alin. 2 C. P., dupa fiecare intrerupere, incepe sa curga un nou termen de prescriptie. Noul termen de prescriptie se calculeaza din momentul/de la data efectuarii actului de intrerupere.

Intreruperea produce efecte in raport cu toti participantii, chiar daca actul de intrerupere priveste numai pe unii dintre ei.

Prescriptia inlatura raspunderea penala, oricate intreruperi ar fi intervenit, daca termenul prevazut de lege in raport cu situatia data este depasit cu inca jumatate.

In acest caz avem de-a face cu o prescriptie speciala prevazuta in art. 140 alin.4 CP in scopul de a se evita posibilitatea taraganarii la nesfarsit a tragerii la raspundere penala, taraganare ce contravine ideii de realizare a unei bune justitii penale.

f) Suspendarea cursului prescriptiei

Cursul prescriptiei raspunderii penale este suspendat pe timpul cat o dispozitie legala sau o imprejurare de neprevazut ori de neinlaturat impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal (art. 141 alin. 1 C. P.).

Doua sunt categoriile de cauze care pot determina suspendarea cursului prescriptiei raspunderii penale. In prima categorie intra acele situatii in care tragerea la raspundere este impiedicata de nerealizarea unei conditii expres prevazuta de o dispozitie legala. Astfel, pentru punerea in miscare a actiunii penale, in cazul unor infractiuni contra securitatii nationale savarsite in strainatate de catre straini, este necesara autorizarea procurorului general, in conformitate cu art. 12 alin. 2 C. P. Cat timp aceasta autorizare lipseste, cursul prescriptiei este suspendat.

A doua categorie de cauze care determina suspendarea prescriptiei raspunderii penale priveste imprejurarile de neprevazut sau de neinlaturat care impiedica pentru o anumita perioada desfasurarea activitatii judiciare, cum ar fi: un cutremur, o inundatie, o catastrofa, starea de razboi etc.

Cauzele amintite au ca efect oprirea cursului prescriptiei in momentul in care apar. Cursul este reluat in momentul in care cauza ca atare nu mai exista. Timpul scurs anterior aparitiei cauzei de suspendare va fi luat si el in calculul termenului.

g) Efectele prescriptiei raspunderii penale

Prescriptia raspunderii penale are ca efect inlaturarea raspunderii penale pentru orice fel de infractiuni savarsite, cu exceptia infractiunilor contra umanitatii care sunt imprescriptibile. Aceasta exceptie este prevazuta in art. 138 alin. 2 C. P. si se intemeiaza pe ideea ca in cazul savarsirii acestor infractiuni, datorita gravitatii lor si a periculozitatii deosebite a faptuitorului, trecerea timpului nu produce in plan social acele mutatii care sa justifice renuntarea la constrangerea penala.

Efectele prescriptiei sunt mult mai ample in planul raspunderii penale, comparativ cu cele ale amnistiei, in sensul ca implinirea prescriptiei inlatura posibilitatea de a aplica orice sanctiune penala.

Fiind o cauza reala de inlaturare a raspunderii penale, efectele ei se produc in raport cu toti participantii.

Trecand cu vederea temeiurile care justifica pe deplin prescriptia raspunderii penale, trebuie sa aratam ca beneficiul efectelor sale este de multe ori si consecinta unor carente ce exista in activitatea organelor judiciare, avand in vedere ca acestea au datoria, potrivit legii, sa descopere infractiunile, sa identifice si sa prinda pe cei care le-au savarsit, aplicandu-le sanctiunile prevazute de lege.

C. LIPSA PLANGERII PREALABILE SAU RETRAGEREA ACESTEIA

a)          Aspecte generale

Dreptul conferit statului de a supune pe infractori obligatiilor derivand din savarsirea infractiunii in cadrul limitelor si conditiilor reglementarilor specifice dreptului penal substantial, ii corespunde si un drept de actiune in justitie continut virtual si impersonal in fiecare norma juridica, drept insotit de obligativitatea exercitarii sale conform principiilor oficialitatii si legalitatii, adica in cadrul unei actiuni cu caracter si in interes public.

Deoarece infractiunea este cea mai grava fapta antisociala in sfera incalcarilor legii, in general, reactia sociala, reactia de constrangere care se realizeaza in cadrul raspunderii penale este obligatorie. In plan concret obligativitatea raspunderii penale sau inevitabilitatea acesteia presupune ca in cazul savarsirii unei infractiuni, statul, prin organele sale specializate sa aiba dreptul si obligatia, in acelasi timp, sa identifice faptuitorul si sa-i aplice o sanctiune, conform prevederilor legii. Normele dreptului procesual penal exprima aceasta idee prin principiul oficialitatii tragerii la raspundere penala.

Exista insa numeroase genuri de infractiuni ale caror efecte sunt limitate, in sensul ca prin ele se aduc atingeri de o gravitate relativ scazuta si care privesc interesele personale ale celui lezat prin savarsirea infractiunii. In cazul acestor infractiuni, legiuitorul a apreciat ca este preferabil sa lase persoanei vatamate posibilitatea de a aprecia si de a decide daca infractorul sa fie sau nu tras la raspundere penala. Se creeaza in acest fel posibilitatea ca scopul legii penale sa fie realizat in afara cadrului pe care institutia raspunderii penale il ofera. Posibilitatea creata este binevenita, tinand cont ca de multe ori, intre infractor si victima exista legaturi apropiate bazate pe casatorie, rudenie sau pe alte considerente sau fapta in sine are legatura cu aspecte ce privesc viata intima a persoanei vatamate care, de multe ori, nu are interesul de a le expune in public.

Pornind de la aceste realitati, legiuitorul a considerat ca este potrivit si necesar ca raspunderea penala, in cazul anumitor infractiuni, sa fie conditionata de plangerea prealabila a persoanei vatamate.

b) Plangerea prealabila, conditie a raspunderii penale

Plangerea prealabila este o institutie cu dubla natura juridica, fiind reglementata atat de normele dreptului penal, cat si de normele dreptului procesual penal. Din punctul de vedere al dreptului penal, plangerea prealabila apare ca o conditie a raspunderii penale. Plangerea prealabila se deosebeste de plangerea ca mod de sesizare a faptei.

Pentru ca plangerea prealabila sa fie o conditie a raspunderii penale, trebuie sa indeplineasca cumulativ anumite cerinte:

1) sa fie in primul rand prevazuta ca atare, in mod expres in continutul textului de lege care incrimineaza fapta ca infractiune. In Codul Penal, plangerea prealabila ca o conditie de care depinde tragerea la raspundere penala este prevazuta in mod expres in cadrul unor infractiuni de un pericol social abstract relativ scazut, care pun in pericol sau vatama anumite atribute ale persoanei cum ar fi sanatatea sau integritatea fizica, libertatea, demnitatea sau interese personale de ordin patrimonial.

2) plangerea prealabila trebuie sa fie facuta de persoana vatamata. Prin persoana vatamata intelegem persoana care a suportat nemijlocit consecintele faptei savarsite.

3) plangerea prealabila, pentru a produce efecte, trebuie sa mai indeplineasca anumite cerinte cu privire la forma, locul si termenul de introducere. Aceste cerinte sunt prevazute si reglementate de normele dreptului procesual penal.

c) Lipsa plangerii prealabile

In conformitate cu art. 143 alin. 1 C. P., in cazul in care tragerea la raspundere penala se face la plangerea prealabila, lipsa plangerii prealabile inlatura raspunderea penala.

Plangerea prealabila lipseste in primul rand in situatia in care persoana vatamata nu a formulat-o ca atare. Neintroducerea plangerii echivaleaza cu o manifestare de vointa unilaterala a persoanei vatamate, care potrivit legii, are ca efect inlaturarea raspunderii penale pentru infractiunea savarsita.

Se considera ca plangerea prealabila lipseste si in cazul in care ea s-a facut fara respectarea conditiilor legale. Asimilarea acestei situatii in care plangerea nu respecta conditiile de forma, loc si timp cu situatia in care plangerea nu a fost efectiv facuta, urmareste crearea unor premize de regularitate si operativitate in procesul penal.

d) Retragerea plangerii prealabile

Retragerea plangerii prealabile are o semnificatie juridica asemanatoare cu lipsa plangerii cu mentiunea ca, in acest caz, este vorba de o reevaluare a unei manifestari de vointa initiale, in sensul ca se revine asupra intentiei exprimate prin introducerea anterioara in conditiile legii a plangerii prealabile. Retragerea plangerii trebuie sa intervina inainte de solutionarea cauzei printr-o hotarare judecatoreasca definitiva. Retragerea plangerii prealabile trebuie sa imbrace o forma explicita. Totusi, in cazul infractiunii prevazute in art. 185, 189 alin. 1, art. 210, 225, 251, 256, 266 C. P., lipsa nejustificata a partii vatamate la doua termene consecutive, in fata primei instante, este considerata ca o restrangere a plangerii prealabile, potrivit art. 284 C. P. P.

Retragerea plangerii prealabile trebuie sa fie totala si neconditionata, adica sa priveasca atat aspectul penal, cat si pe cel civil si sa nu fie intemeiata pe anumite conditii.

Retragerea plangerii penale ca si lipsa plangerii are ca efect inlaturarea raspunderii penale. Procesual, lipsa plangerii determina neinceperea procesului penal, iar retragerea ei, incetarea procesului.

e) Indivizibilitatea raspunderii penale

Potrivit art. 143 alin. 3, fapta care a adus vatamare mai multor persoane atrage raspunderea penala, chiar daca plangerea s-a facut sau se mentine numai de catre una din ele (indivizibilitate activa). In alin. 4 al aceluiasi articol se prevede ca fapta atrage raspunderea penala a tuturor participantilor la savarsirea ei, chiar daca plangerea prealabila s-a facut sau se mentine cu privire numai la unul dintre ei (indivizibilitate pasiva).

f) Exceptie cu privire la efectele lipsei plangerii prealabile

Potrivit art. 143 alin. 5 C.P., plangerea prealabila nu este necesara in cazul in care cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa. Pe cale de consecinta, in ipoteza ca persoana vatamata este un minor, lipsa plangerii sau retragerea acesteia nu mai reprezinta cauze care inlatura raspunderea penala. Actiunea penala se pune in miscare din oficiu, in scopul protejarii prin efectul legii a intereselor minorului.

D. IMPACAREA PARTILOR

a) Notiune

Impacarea partilor vizeaza aceeasi sfera de infractiuni ca si celelalte doua cauze de inlaturare a raspunderii penale mentionate. S-a vrut a se crea un cadru juridic in care sa se poata realiza o conciliere intre persoanele angajate intr-un conflict care, altminteri, implica incidenta legii penale.

In literatura juridica impacarea partilor este definita ca o intelegere intervenita intre persoana vatamata si infractor de a pune capat conflictului nascut din savarsirea infractiunii, intelegere care, in anumite cazuri prevazute de lege, inlatura raspunderea penala a infractorului.

Dupa cum se observa, spre deosebire de lipsa plangerii prealabile sau retragerea acesteia, impacarea partilor este un acord de vointa bilateral. Alte deosebiri rezulta din conditiile ce trebuie indeplinite pentru ca impacarea partilor sa inlature raspunderea penala.

b) Conditiile impacarii partilor

Aceste conditii privesc cazurile in care impacarea poate interveni, persoanele intre care ea intervine, obiectul impacarii, caracterul impacarii si intervalul de timp in care impacarea se poate realiza.

1) Impacarea partilor se poate realiza in cazul acelor infractiuni la care legea prevede, in mod expres, ca ea reprezinta o cauza care inlatura raspunderea penala. In principiu, in cazul infractiunilor la care legea conditioneaza tragerea la raspundere penala de existenta unei plangeri prealabile, se admite si impacarea ca modalitate de inlaturare a raspunderii penale. Este normal sa fie asa pentru ca atata vreme cat legea permite inlaturarea raspunderii penale printr-un act de vointa unilateral, cu atat mai mult trebuie sa permita inlaturarea raspunderii printr-un acord de vointa care, de regula, ofera posibilitati mai bune de stingere a conflictului penal si de restabilire a ordinii juridice incalcate.

2) Impacarea trebuie sa se faca intre persoanele implicate in conflictul penal, adica intre partea vatamata si infractor. In cazul in care persoana vatamata si infractorul sunt minori cu capacitate de exercitiu restransa, impacarea intervine intre ei cu incuviintarea reprezentantilor legali. Daca partea vatamata este un minor fara capacitate de exercitiu, impacarea este permisa intre reprezentantul legal al minorului si infractor. In cazul in care partea vatamata este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu o capacitate restransa, impacarea poate interveni chiar daca actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu.

3) Impacarea trebuie sa fie personala, adica sa precizeze persoanele care s-au inteles sa puna capat conflictului. Deci, in caz de pluralitate de infractori sau de persoane vatamate, efectele impacarii nu se produc "in rem", ci "in personam".

4) Impacarea trebuie sa fie explicita, de regula expresa, neputand fi dedusa din anumite situatii sau imprejurari.

5) Impacarea trebuie sa fie totala, neconditionata si definitiva. Numai in acest caz impacarea rezolva complet si durabil conflictul intre parti. Caracterul total al impacarii implica stingerea atat a conflictului penal, cat si a celui civil, nascut in urma savarsirii infractiunii. Impacarea trebuie sa fie definitiva, adica irevocabila si nu poate fi supusa unor conditii de viitor.

6) Impacarea poate sa intervina in orice etapa de realizare a raspunderii, dar inainte ca hotararea instantei cu privire la infractiunea savarsita sa ramana definitiva.

c) Efectele impacarii partilor

Daca impacarea partilor cu respectarea tuturor conditiilor necesare s-a realizat, raspunderea penala a celui care a savarsit infractiunea este inlaturata. Spre deosebire de celelalte cauze care inlatura raspunderea penala, impacarea partilor are efecte mai largi, in sensul ca ea inlatura si consecintele civile care se nasc din savarsirea infractiunii.