StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Sistemul probator in dreptul procesual penal : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Sistemul probator in dreptul procesual penal



SISTEMUL PROBATOR IN DREPTUL PROCESUAL PENAL


Preliminarii


Tema sistemului probator constituie obiect de preocupare si sta in atentia atat a practicienilor dreptului, cat si a cercetarii stiintifice si a autoritatii legislative romanesti.

De modul de abordare a sistemului probator – probele, mijloacele de proba si procedeele probatorii – depinde realizarea unui proces penal echitabil, ceea ce este de esenta justitiei intr-o societate civilizata.



Procesul penal, ca si cel civil de altfel, este, inainte de toate, un proces cognitiv asemanator cu demersul stiintific – in general – care are ca scop sa cuprinda adevarul lucrurilor, evenimentelor sau fenomenelor supuse analizei.

Specificitatea demersului cognitiv in cazul procesului penal consta in aceea ca judecatorul afla (ia cunostinta, constata) si stabileste situatia de fapt din dosar prin intermediul sau servindu-se de anumite elemente de fapt – probe – care contin si dezvaluie informatii cu privire la existenta infractiunii, savarsirea acesteia de catre o anumita persoana (sau de mai multe persoane), vinovatia faptuitorului(lor), circumstantele atenuante si agravante.[1]

Avand in vedere functionalitatea lor in procesul penal, probele au fost definite ca fiind „elemente de informatiune (notitia certae rei care pot arunca o lumina asupra existentei infractiunii sau asupra vinovatiei faptuitorului.[2]

Adevarul, in orice domeniu de activitate umana, nu se releva spontan; el trebuie descoperit si dovedit sub toate aspectele sale. In acest sens, in vederea aflarii adevarului organul de urmarire penala si instanta de judecata sunt obligate sa lamureasca sub toate aspectele cauza, pe baza de probe. 

Desi aceasta lucrare isi propune sa trateze unele din cele mai importante mijloace de proba – interceptarile si inregistrarile audio sau video – o prezentare a acestora ar fi neindestulatoare fara a face referiri, chiar si sumare, la probe. Cele doua elemente, probe si mijloace de proba, sunt indispensabile si indisolubil legate intre ele.

Probatiunea, prin importanta sa, este pivotul central al intregului proces penal. Cu ajutorul ei se dovedesc elemente de fapt, pe baza carora, instanta judecatoreasca va da o hotarare conforma cu realitatea.

De aceea, strangerea probelor, aplicarea mijloacelor de proba, trebuie sa se faca cu maximum de atentie si profesionalitate. Nu trebuie ocolita nici una din modalitatile care ar duce la formarea unei pareri juste in vederea aflarii adevarului.[3]Levasseur si Chavanne sustineau ca probele domina intregul proces penal. Ele sunt mecanismul ce pune in functiune derularea activitatilor procesuale.

Codul roman de procedura penala prevede in art. 62 ca: „in vederea aflarii adevarului, organul de urmarire penala si instanta de judecata sunt obligate sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe baza de probe”. Deci, probele constituie baza activitatii procesuale ale stabilirii adevarului.


Probele


Etimologie


Cuvantul „proba” deriva din latinescul „probo, probare, probavi, probatum” care inseamna „a dovedi” sau de la „probatio” care inseamna dovada. Proba este, deci, cea care dovedeste adevarul, formandu-le organelor judiciare convingerea asupra realitatii faptei.


Importanta probelor in procesul penal


Datorita rolului insemnat pe care il au probele in administratia justitiei penale, unii autori au afirmat ca intregul proces penal este dominat de problema probelor.

Astfel, legea procesual penala prevede ca:

urmarirea penala are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora (art. 200 C.proc.pen.);

procurorul, daca constata ca au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea adevarului, ca urmarirea penala este completa, existand probele necesare si legal administrate, dispune trimiterea in judecata (art. 262 C.proc.pen.);

instanta de judecata isi formeaza convingerea pe baza probelor administrate in cauza (art. 287 C.proc.pen.) si nu poate condamna pe inculpat daca nu exista probe suficiente din care sa rezulte vinovatia sa.[5]

Justificarea importantei probelor in procesul penal rezida in aceea ca, odata ce a fost declansat procesul penal si pana la solutionarea lui definitiva, toate problemele fondului cauzei sunt rezolvate cu ajutorul probelor. Infaptuirea justitiei penale depinde, in principal, de sistemul probelor.[6]

Potrivit art. 63 al. (2) C.proc.pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilita. Aprecierea fiecarei probe se face de organul de urmarire penala si de instanta de judecata, potrivit convingerii lor, formata in urma examinarii tuturor probelor administrate si conducandu-se dupa constiinta lor.

Principiul liberei aprecieri a probelor presupune ca fiecarei probe i se confera o anumita importanta justificata, de altfel, prin informatiile pe care aceasta le ofera in scopul aflarii adevarului intr-o cauza penala.[7]


Notiune. Distinctia dintre proba si mijloace de proba


Art. 63 din C.proc.pen. da urmatoarea definitie a probelor: „Probele sunt elementele de fapt ce servesc la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea unei persoane care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei”.

De-a lungul anilor, s-au dat probei diferite definitii care incercau sa surprinda cat mai exact continutul acestei notiuni. Astfel, probele au fost definite ca fiind acele elemente de fapt cu relevanta informativa asupra tuturor laturilor cauzei penale[8], ori acele fapte sau imprejurari care stabilesc existenta sau inexistenta faptelor care trebuie retinute.

Ca imprejurari de fapt, probele se situeaza in afara procesului penal. Cu toate acestea, intrucat privesc obiectul procesului prin administrarea lor in cadrul acestuia, ele dobandesc caracter procesual.

Din analiza definitiei, rezulta caracterul dublu al probei in procesul penal:[10]

- proba constituie un „instrument de cunoastere” prin intermediul caruia organele judiciare cauta adevarul;

- proba constituie un „instrument de dovedire”, partile utilizand probele (propunandu-le spre administrare) in scopul dovedirii sustinerilor si argumentarilor facute in cadrul procesului.

Deseori, in literatura de specialitate si doctrina se face confuzie referitor la delimitarea dintre probe si mijloace de proba, afirmandu-se uneori ca probele sunt compuse din mijloace de proba si probe propriu-zise. N. Volonciu, in lucrarea sa „Drept procesual penal”, atrage atentia ca, de multe ori, neavizatii considera ca mijloacele de proba apartin probelor.

Matei Basarab[11] face o distinctie clara intre cele doua elemente ale probatiunii, dand un exemplu ce releva, in acelasi timp, atat diferenta dintre proba si mijloace de proba, precum si legatura existenta intre ele: A l-a vazut pe B cand l-a lovit pe C. In acest exemplu, declaratia lui A constituie mijloc de proba, iar cele relevate – proba. Delimitarea dintre cele doua se face si prin evidentierea caracterului si functiilor lor: probele au un caracter procesual, iar mijloacele de proba – caracter extraprocesual. Primele indeplinesc rolul de a procura niste elemente informative care sa duca la stabilirea adevarului, pe cand secundele urmaresc darea in vileag a elementelor de fapt ce constituie probe.

In concluzie, desi cele doua elemente sunt strans legate, trebuie facuta diferenta intre ceea ce numim „proba” si „mijloc de proba”.


Mijloacele de proba


Notiune si importanta


Mijloacele de proba reprezinta mijloacele prevazute de lege prin care se constata elementele ce pot servi ca probe in procesul penal[13] sau mijloacele legale utilizate pentru dovedirea unui fapt.

Din aceasta definitie rezulta ca intre notiunea de „proba” si cea de „mijloc de proba” exista o legatura indisolubila, intrucat probele nu se pot obtine decat prin mijloacele de proba prevazute de lege. [15]Pentru ca organele judiciare sa poata identifica si folosi probele, ele trebuie sa aiba anumite mijloace prevazute de lege, necesare in administrarea probelor.



Astfel, art. 64 C.proc.pen. stipuleaza ca mijloacele de proba sunt acele mijloace legale prin care se constata elemente  de fapt ce pot servi ca proba in procesul penal.

In limbajul practicii judiciare, cuvantul „proba” este folosit adeseori atat in intelesul notiunii de „proba”, cat si in acel al notiunii de „mijloc de proba”. Intrucat, insa,  proba si mijloacele de proba sunt categorii juridice distincte, Codul de procedura penala intrebuinteaza termenii corespunzatori pentru fiecare categorie, evitand astfel confuziile.

Potrivit art. 64 C.proc.pen., mijloace de proba sunt:

declaratiile invinuitului sau ale inculpatului (alte caractere)

declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile civilmente

declaratiile martorilor

inscrisurile

inregistrarile audio sau video si fotografiile

mijloacele materiale de proba

constatarile tehnico-stiintifice si constatarile medico-legale

expertizele.

In abordarea institutiei mijloacelor de proba se cunosc doua modalitati de reglementare[17]: potrivit primei modalitati se procedeaza la enumerarea mijloacelor de proba in textul de lege, asa cum se prevede in Codul de procedura penala roman (enumerarea fiind limitativa, inseamna ca administrarea probelor se poate face numai prin intermediul acestora, alte modalitati de administrare nefiind permise); in celalalt sistem, mijloacele de proba indicate au caracter exemplificativ, organele judiciare nefiind obligate a le utiliza numai pe acestea, existand, deci, posibilitatea adaugarii si a altor mijloace de proba.

Datorita importantei deosebite pe care o au mijloacele de proba in derularea procesului penal (prin ele se ajunge la cunoasterea situatiei de fapt si, implicit, la solutionarea cauzei respective), in ultimii ani, reglementarea acestora a cunoscut modificari in sensul cresterii functionalitatii lor. Actuala reglementare este superioara celei anterioare care, in art. 131 alin. 1,2 prevedea ca proba in materie penala se face prin procese-verbale, inscrisuri, martori, informatori, expertize, etc. Actuala legislatie include ca mijloace distincte inregistrarile audio sau video si fotografiile.

Acestea pot deveni, daca intrunesc conditiile cerute de lege, mijloacele de proba ca inscrisuri ori ca mijloace materiale de proba. Reglementarea completa, pana la detalii, a inregistrarilor audio sau video si a fotografiilor ca mijloace de proba (acestea putand fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, partilor sau din oficiu), dublata de profesionalismul si constiinta nealterata a organelor judiciare, constituie o garantie sigura impotriva trucarilor si erorilor judiciare, ele contribuind la aflarea adevarului.

Superioritatii noului Cod de procedura penala fata de cel anterior i se mai pot aduce numeroase argumente in ceea ce priveste reglementarea mijloacelor de proba. Astfel, codul vechi amintea in enumerarea din art. 131, mentiunile cu privire la declaratia invinuitului, inculpatului, a partii vatamate si acelei civile, carente pe care legiuitorul le-a sesizat, acordand acestor mijloace de proba importanta cuvenita.[19]

Functionalitatea mijloacelor de proba in procesul penal denota importanta deosebita a acestora la aflarea adevarului si, in final, la solutionarea cauzei penale.[20]

Prin intermediul mijloacelor de proba, organele judiciare pot administra probele in procesul penal, ceea ce conduce la posibilitatea constatarii faptelor si imprejurarilor care trebuie dovedite in cauza penala respectiva.

Prin intermediul procedeelor probatorii, organe de urmarire penala si instanta de judecata ajung in contract cu mijloacele de proba si, implicit, cu probele. Prin acest ansamblu de activitati trebuie sa se poata trage concluzia daca fapta penala exista, daca a fost savarsita cu vinovatie si de catre cine, care au fost circumstantele care au condus la producerea infractiunii, daca acestea sunt atenuante ori agravante, etc. Astfel, numai in conditiile existentei de probe, a administrarii prin intermediul mijloacelor de proba se poate dispune, de catre procuror, trimiterea in judecata ori o solutie de netrimitere in judecata, sau instanta va pronunta condamnarea sau achitarea inculpatului.

De asemenea, prin folosirea mijloacelor de proba nu se urmareste, in mod strict, numai rezolvarea fondului cauzei, avandu-se in vedere toate aspectele conexe desfasurarii normale a procesului penal. In acest sens, spre exemplificare, nu se poate lua impotriva inculpatului masura arestarii preventive daca la dosar nu exista probe, puse in evidenta prin mijloace de proba, ca o data pus in libertate acesta ar savarsi alte infractiuni.[21]

Datorita importantei institutiilor probelor si mijloacelor de administrare in procesul penal, legea confera un spatiu relevant acestora in Codul de procedura penala si Codul penal prin instituirea unui ansamblu de garantii procesuale referitoare la administrarea probelor (art. 68,  83, 85 C.proc.pen.), cat si a unor institutii cu caracter de constrangere ce pot fi implicate acelora care incalca legea cu ocazia administrarii lor (art. 260 C.pen. si art. 266 al. (2) C.pen.).


Corelarea mijloacelor de proba cu principiile care guverneaza procesul penal


1) Procesul penal functioneaza pe baza libertatii probelor, si anume, atat sub aspectul libertatii de a produce probe, cat si sub aspectul aprecierii acestora.

Principiului libertatii probelor in procesul penal ii corespunde libertatea mijloacelor de proba, inteleasa in sensul ca deducerea in fata organelor judiciare a situatiilor de fapt care constituie probe se poate realiza prin orice mijloc de proba.[23]

Libertatea mijloacelor de proba trebuie folosita in functie de natura faptei savarsite si de particularitatile concrete ale acesteia, iar in unele cazuri legea obliga expres la folosirea unui anumit mijloc de proba sau procedeu si anume: art. 114 C.proc.pen. prevede ca in caz de moarte violenta, de moarte a carei cauza nu se cunoaste ori este suspecta sau cand este necesara o examinare corporala asupra invinuitului ori a persoanei vatamate,  pentru a constata pe corpul acesteia existenta urmelor infractiunii, organul de urmarire penala dispune efectuarea unei constatari medico-legale si cere organului medico-legal, caruia ii revine competenta, potrivit legii, sa efectueze aceasta constatare. In acest caz, legea cere administrarea unui anumit mijloc de proba (procedeu probator), nelasand la libera apreciere a organului judiciar alegerea unuia dintre mijloacele de proba enumerate de art. 64 C.proc.pen.

Un alt caz de stabilire expresa, prin lege, a mijloacelor de proba ce urmeaza a fi aplicate este cel prevazut de art. 304 C.pen., care in al. 4 precizeaza: proba adulterului se poate face numai prin proces-verbal de constatare a infractiunii flagrante sau prin scrisori care emana de la sotul vinovat. Legiuitorul a inteles in acest caz sa acorde o valoarea deosebita inscrisurilor pentru dovedirea acestei infractiuni.

Art. 44, al. 2 C.proc.pen. expune o alta situatie asemanatoare si anume aceea ca in cazul judecatii chestiunilor prealabile se vor folosi regulile si mijloacele de proba privitoare la materia careia-i apartine acea chestiune.

2) Principiul legalitatii procesuale: ca urmare a acestui principiu, activitatea procesuala desfasurata de organele judiciare se va putea face doar in conformitate cu legea. In folosirea mijloacelor de proba, subiectii procesului oficial vor face apel la prevederile art. 64 C.proc.pen., care mentioneaza, limitativ, modurile prin care se face proba intr-o cauza penala.

Legalitatea aplicarii corespunzatoare a acestora este prezentata si garantata prin reglementarea nulitatii actelor efectuate cu incalcarea unor drepturi procesuale (art. 197 C.proc.pen.), a decaderii din exercitiul unor drepturi procesuale (art. 185, C.proc.pen.), prin aplicarea unei amenzi judiciare pentru incalcarea obligatiilor procedurale (art.198, C.proc.pen.).

3) Cu referire la principiul prezumtiei de nevinovatie, s-ar putea face urmatoarea remarca: ca urmare a aplicarii acestei prezumtii, cel care vrea sa dovedeasca vinovatia acuzatului va trebui sa se foloseasca de unul din mijloacele de proba reglementate prin lege. La randul sau, invinuitul sau inculpatul va putea proba lipsa de temeinicie a acuzatiilor ce i se aduc. Astfel, mijloacele de proba vor fi instrumentele puse la dispozitia partilor procesului penal pentru a rasturna sau, dimpotriva, a dovedi prezumtia de nevinovatie. Fiind vorba de un principiu relativ, nedovedirea prin probe certe a vinovatiei va face ca orice indoiala sa fie in favoarea invinuitului sau inculpatului. Ca urmare, pentru a fi posibila rasturnarea acestei prezumtii, cei interesati vor trebui sa administreze probe cu ajutorul acelor mijloace de proba care sunt de natura a-i crea judecatorului convingerea asupra vinovatiei acuzatului.

4) Potrivit art. 3 C.proc.pen., activitatile desfasurate in cadrul procesului penal trebuie sa asigure aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana faptuitorului. Este vorba de principiul aflarii adevarului, in scopul aratat de art. 3 C.proc.pen., organele judiciare au obligatia de a afla adevarul in fiecare cauza penala (art. 202, 287 C.proc.pen.), iar partile au obligatia de a dovedi in cursul procesului penal orice imprejurare care contribuie la aflarea adevarului. Ca urmare, acesti subiecti procesuali vor recurge la efectuarea mijloacelor de proba cele mai potrivite pentru a pune in evidenta probe apte sa conduca la solutionarea cauzei penale.

5) Oficialitatea procesului penal este un alt principiu cu implicatii profunde in domeniul probatiunii. Ca urmare a acestei idei calauzitoare, organele judiciare  au obligatia ca, in cazul in care legea nu dispune altfel, sa procedeze din oficiu la administrarea probelor si a mijloacelor de proba. Chiar si in situatiile prevazute de Codul de procedura penala, in care urmarirea penala nu poate incepe din oficiu, dupa luarea initiativei de catre persoanele sau organele competente, potrivit legii, organele judiciare vor avea obligatia de a dispune din oficiu efectuarea mijloacelor de proba necesare. Acest principiu este foarte important in desfasurarea procesului penal, intrucat nu permite perimarea acestuia prin instituirea obligarii organelor competente de a lua initiativa in vederea inceperii actiunii de solutionare a cauzei.



6) Art. 4 C.proc.pen. instituie un alt principiu, si anume, cel al rolului activ al organelor judiciare penale. Astfel, conform cursului de procedura penala, acestea au obligatia de a interveni, din initiativa proprie in procesul penal pentru a ajuta partile sa desfasoare o activitate de calitate pentru a suplini inactivitatea acestora, in vederea solutionarii legale si temeinice a cauzei.[24]

Drept urmare, ori de cate ori considera necesar, organele judiciare vor proceda la efectuarea mijloacelor de proba ce ar putea duce la valorificarea unor probe, fie impotriva invinuitului sau inculpatului, fie in favoarea lui.

7) Nemijlocirea este urmatorul principiu ce guverneaza procesul penal si deci, implicit, si sistemul mijloacelor de proba. Conform acestui principiu, organele judiciare trebuie sa ia contact direct cu mijloacele de proba existente. Prin aceasta ele vor putea surprinde si alte aspecte ale cauzei, nu doar cele ce ar rezulta in mod teoretic prin aplicarea mijlocului respectiv. Daca mijlocul de proba nu s-ar efectua nemijlocit, organul judiciar n-ar mai beneficia de posibilitatea perceptiei elementelor subiective.

Cu toate acestea, legea prevede doua cazuri ce constituie exceptiile acestui principiu si care dovedesc caracterul sau relativ: comisia rogatorie si delegarea. Acestea se pot referi doar la actele si masurile procedurale, actele sau masurile procesuale neputand face obiectul acestor mijloace.

8) Un alt principiu este cel al garantarii libertatii persoanei. Aplicarea cestuia isi gaseste reglementarea in art. 23 din Constitutia Romaniei, unde vorbindu-se de perchezitie (alaturi de retinere si arestare), se arata ca aceasta este permisa numai in cazurile si cu procedura prevazuta de lege. Cu referire la perchezitie, s-ar putea mentiona faptul ca, prin efectuarea ei), se aduce atingere inviolabilitatii persoanei (prin perchezitie corporala) sau inviolabilitatii domiciliului (prin perchezitie domiciliara). Aceasta atingere, insa, trebuie admisa doar in limitele impuse de lege.

Mijloacele de proba servesc, insa, si la formarea convingerii organelor judiciare ca aplicarea masurilor procesuale privative de libertate pe care ele le considera este justificata. Art. 143 si 148 din C.proc.pen., referindu-se la conditiile in care se poate lua masura retinerii si arestarii, precizeaza a trebuie sa existe probe sau indicii temeinice ca s-a savarsit o fapta prevazuta de legea penala. Aceste probe temeinice sunt puse in valoarea prin folosirea mijloacelor de proba potrivite.

9) ca urmare a aderarii Romaniei la Conventia impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptata la New-York in 10 decembrie 1984, s-a instituit si in legislatia noastra principiul respectarii demnitatii umane.

Codul de procedura penala contine o aplicare generala in materia probelor a acestui principiu, prin inserarea in art. 68 a prevederilor conform carora este oprit a se intrebuinta violenta, amenintarile si alte mijloace de constrangere, precum si promisiuni sau indemnuri in scopul de a obtine probe.

Pe parcursul reglementarii mijloacelor de proba se pot observa prevederi ce ofera garantii ale respectarii demnitatii umane in aplicarea masurilor luate de catre organele judiciare. Asa de pilda, art. 105 al. 3 precizeaza ca faptele si imprejurarile din viata personala a celui perchezitionat, ce nu au legatura cu cauza nu vor fi facute publice. Aceste obligatii ale organelor judiciare au fost instituite pentru a apara viata intima a persoanei respective, pentru a nu exista posibilitatea crearii, in anumite situatii a unei imagini compromise in societate, aducandu-i astfel atingere demnitatii sale.

O alta reglementare care cuprinde aplicarea acestui principiu este cea inscrisa in art. 266, al. 2, 3 din C.pen. Astfel, intrebuintarea de promisiuni, amenintari sau violente impotriva unei persoane aflata in curs de cercetare, ancheta penala ori de judecata, pentru obtinerea de declaratii, se pedepseste cu inchisoarea de la 1-5 ani.

10) Urmatorul principiu este garantarea dreptului la aparare. Urmare a instituirii acestui principiu este aceea ca da dreptul garantat de aparare invinuitului sau inculpatului si celorlalte parti in tot cursul procesului penal. Ca urmare a acestui fapt, si in cazul in care partile nu au cunostintele necesare sau nu si le pot fructifica prin administrarea anumitor mijloace de proba, organele judiciare vor fi obligate s-o faca. De asemenea, invinuitul sau inculpatul va fi incunostintat inainte de a se lua declaratia despre dreptul de a fi asistat de un aparator, iar acest lucru va fi consemnat in declaratie. In cazul in care partile se pot apara singure, ele vor putea combate invinuirea ce li se aduce, folosind in scopul valorificarii probelor, mijloacele de proba. Codul de procedura penala mentioneaza, in art. 250 si 294, dreptul partilor de a cunoaste partile ce le invinuiesc. Acest principiu le ofera posibilitatea de a cunoaste si mijloacele de proba ce trebuie folosite pentru combaterea acestor probe.

In acelasi timp, in vederea apararii lor, partile au dreptul sa prezinte, ele insele, anumite mijloace de proba ca, de pilda, o urma a nevinovatiei lor.

Avand dreptul sa probeze lipsa de temeinicie a probelor aduse impotriva lor, invinuitul sau inculpatul va avea posibilitatea sa se serveasca de orice mijloc de proba pe care il considera potrivit si concludent. Partile au posibilitatea de a asista la efectuarea anumitor mijloace de proba, iar uneori prezenta lor este chiar obligatorie (in cazul reconstituirii).

11) Un alt principiu este cel al egalitatii persoanelor in procesul penal.

Conform acestuia, tuturor persoanelor implicate intr-un proces penal le sunt aplicabile aceleasi reguli procesuale de catre aceleasi organe competente. Ca urmare, nu se va putea astfel ingadui de catre instanta de judecata utilizarea unui mijloc de proba pentru una din parti si pentru cealalta nu, in cazul in care i-ar profita acesteia din urma. Organele judiciare si, in general, participantii la procesul penal vor trebui sa evite aparitia oricarui fel de discriminare. in caz contrar, acestor organe li se vor aplica pedepse, instituite prin normele Codului penal (de exemplu, art. 247, C.pen. care incrimineaza abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi). Partile vor trebui sa beneficieze de aplicarea acestor mijloace de proba care se puna in evidenta cat mai fidel adevarata situatie in care se gasesc.

12) Operativitatea procesului penal nu este un principiu reglementat expres in legislatia noastra procesual penala.

In vederea rezolvarii cat mai rapide a acestei cauze, organele judiciare vor trebui sa dispuna aplicarea acelor mijloace de proba care sa valorifice probele cele mai concludente si pe care sa le puna cat mai bine in valoare.

Tot in acest scop a fost instituita in C.proc.pen. sectiunea a XIII-a, cap. I, titlul III care reglementeaza comisia rogatorie si derogarea. Astfel, conform art. 132, atunci cand un organ de urmarire penala sau o instanta de judecata nu are posibilitatea sa asculte un martor, sa faca o cercetare la fata locului, sa procedeze la ridicarea unor obiecte sau sa efectueze ori ce alt act procesual, se poate adresa unui alt organ de urmarire penala ori unei alte instante, care are posibilitatea sa le efectueze.

Dupa cum releva acest aliniat 1 al art. 132, anumite mijloace de proba vor putea fi efectuate in scopul accelerarii evolutiei procesului penal si de catre alte organe judiciare, care, in conditii normale, nu ar fi competente. In acest fel, mijloacele de proba aplicate vor putea folosi mai eficient la evidentierea numitor probe necesare si concludente.

Trebuie remarcat faptul ca legiuitorul nu a mentionat printre mijloacele de proba ce se pot efectua prin comisia rogatorie si delegarea si ascultarea invinuitului sau inculpatului, si aceasta pentru ca aceste declaratii sunt deopotriva si mijloace prin care se asigura dreptul la aparare a acestora.[25]

13) Ultimele doua principii calauzitoare ale procesului penal sunt limba in care se desfasoara procesul penal si folosirea limbii oficiale prin traducator.

Conform art. 7, C.proc.pen., in desfasurarea procesului penal se foloseste limba romana. Ca urmare, dispunerea efectuarii mijloacelor de proba se va face in limba romana, iar actele, inscrisurile (procesele-verbale, si orice alte inscrisuri) vor fi redactate tot in limba romana.

Ultimul principiu este reflectat de art. 8, C.proc.pen., in care se specifica: partile care nu folosesc limba in care se desfasoara procesul penal li se asigura posibilitatea de a lua cunostinta de piesele dosarului si dreptul de a vorbi in instanta si a pune concluzii prin traducator. Deci, in cazul in care parte nu cunoaste limba romana participa Ia un mijloc de proba, ea va beneficia de prezenta unui interpret care ii va asigura intelegerea celor ce se intampla. Daca partea nu va participa direct la efectuarea mijlocului de proba, ea va lua la cunostinta despre aceasta din datele existente la dosar, tot cu ajutorul interpretului. De asemenea, acest traducator ii va asigura intelegerea oricarui inscris existent la dosar, redactat in limba romana si al carui continut ii este astfel partii respective inaccesibil.[26]

Prin corelarea mijloacelor de proba cu aceste principii ce guverneaza si materia probatiunii, s-a urmarit in acelasi timp relevarea importantei deosebite pe care aceste modalitati de valorificare a probelor o detin in procesul penal.

Procedeele probatorii


Mijloacele de proba nu trebuie confundate cu procedeele probatorii, deoarece acestea din urma nu constituie o categorie  a mijloacelor de proba, ci moduri de a proceda in folosirea mijloacelor de proba.

Codul de procedura penala prevede multiple si variate procedee probatorii prin care pot fi examinate diversele mijloace de proba, in vederea obtinerii probei.

Dispozitiile legale referitoare la procedeele probatorii sunt cuprinse fie laolalta cu dispozitiile referitoare la mijloace de proba, fie in cadrul unor dispozitii autonome ce privesc numai procedeele de probatiune care, insa, sunt situate tot in capitolul consacrat mijloacelor de proba.

Din prima categorie fac parte interceptarile si inregistrarile audio sau video (care, de fapt, sunt procedee probatorii; referitor la acest aspect vom discuta in detaliu in capitolul consacrat naturii juridice a interceptarilor si inregistrarilor audio/video), precum si dispozitiile Codului de procedura penala referitoare la ascultarea invinuitului sau inculpatului (modul de ascultare) si la declaratiile invinuitului sau inculpatului.

Din a doua categorie, a dispozitiilor autonome privind procedeele probatorii, dar situate tot in cuprinsul capitolului dispozitiilor referitoare la mijloace de proba fac parte prevederile care reglementeaza: confruntarea (art. 87-88 C.pr.pen.), ridicarea de obiecte si inscrisuri (art. 96-99 C.pr.pen.); perchezitia (art. 100-111 C.pr.pen.); cercetarea la fata locului si reconstituirea (art. 129-131 C.pr.pen.).[28]

Fiecare mijloc de proba, in functie de specificul sau, isi are procedeele sale de administrare: astfel, declaratiile martorilor pot fi obtinute prin ascultare, confruntare sau inregistrare pe banda de magnetofon; inscrisurile pot fi examinate prin traducere, descifrare sau comparare cu alte scripte. Tot procedee de administrare a inscrisurilor, dar si a mijloacelor materiale de proba sunt: ridicarea silita de obiecte si inscrisuri, predarea obiectelor si inscrisurilor, retinerea si predarea corespondentei, gasirea si ridicarea acestora in cadrul unei perchezitii sau cercetari la fata locului, etc.

Totusi, exista posibilitatea ca, prin acelasi procedeu probator sa se ajunga la administrarea unor mijloace de proba diferite. In acest sens, ascultarea unei persoana constituie un procedeu probator atat in cazul invinuitului sau inculpatului, cat si in cazul declaratiei altor persoane.[29]



Aceasta scurta incursiune in sistemul probator are menirea de a ajuta la o mai buna intelegere a termenilor „proba”, „mijloc de proba”, „procedeu probator” si de a evita confuziile frecvente, care se fac cu privire la acestia. Totodata, nu se poate dezbate problema interceptarilor si inregistrarilor audio sau video fara ca, in prealabil, sa se fi discutat toate elementele sistemului probator.




Revista de Drept nr. 6/2001, I. Doltu, Consideratii in legatura cu sistemul probator in dreptul procesual penal, p. 73-79.

V. Dongoroz si colaboratorii, Noul Cod de procedura penala si Codul de procedura penala anterior. Prezentare comparata, Editura Politica, Bucuresti, 1969, p. 59.

O.R. Botas, P. Stetcu, N. Gabor, Mijloacele de proba in procedura penala, Editura Concordia, Arad, 2005, p.9.

G. Levasseur, S. Gaston, A. Chavanne, Droit pénal et procédure pénale, Paris, 1972.

Al Boroi, St. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Magureanu, Drept procesual penal, Editura All Beck, Bucuresti, 2001, p. 132.

I. Neagu, Tratat de procedura penala, Editura Pro, Bucuresti, 1997, p. 257.

Al Boroi, St. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Magureanu, Drept procesual penal, Editura All Beck, Bucuresti, 2001, p. 132.

V. Dongoroz si colaboratorii, Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala. Partea generala, Vol. I, Ed. Academica, Bucuresti, 1975, p. 168.

Gr. Theodoru, Drept procesual penal. Partea generala, Editura Cugetarea, Iasi, 1996, p. 287.

N. Volonciu, Tratat de procedura penala. Partea generala, vol. I, Editura Paideia, Bucuresti, 1999, p. 154.

M. Basarab, Drept procesual penal, Cluj, 1971.

R. Botas, P. Stetcu, M. Gabor, Mijloacele de proba in procedura penala, Editura Concordia, Arad, 2005, p.20.

I. Neagu, Drept procesual penal. Tratat, Editura Global Lex, Bucuresti, 2002, p. 346.

M. Costin, I. Les, M. Minea, D. Radu, Dictionar de drept procesual civil, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983, p. 373.

C.S. Paraschiv, M. Damaschin, Drept procesual penal, Editura Lumina lex, Bucuresti, 2004, p.185.

V. Dongoroz si colaboratorii, Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala. Partea generala, Vol. I, Ed. Academica, Bucuresti, 1975, p. 168.

N. Volonciu, Tratat de procedura penala. Partea generala, vol. I, Editura Paideia, Bucuresti, 1999, p. 358.

A. Crisu, Drept procesual penal. Parte generala, Editura All Beck, Bucuresti, 2004, p. 161.

R. Botas, P. Stetcu, M. Gabor, Mijloacele de proba in procedura penala, Editura Concordia, Arad, 2005, p.60.

I. Neagu, Drept procesual penal. Tratat, Editura Global Lex, Bucuresti, 2002, p. 347.

C.S. Paraschiv, M. Damaschin, Drept procesual penal, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004, p.186.

Al Boroi, St. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Magureanu, Drept procesual penal, Editura All Beck, Bucuresti, 2001, p. 132.

I. Tanoviceanu, Tratat de drept si procedeu penala, vol. IV, Tipografia Curierul Juridic, Bucuresti, 1924, p611.

Gh. Mateut, Procedura penala. Partea generala, vol. II, Editura Chemarea, Iasi, 1994.

R. Botas, P. Stetcu, M. Gabor, Mijloacele de proba in procedura penala, Editura Concordia, Arad, 2005, p.74.

Idem 53, p. 25.

V. Dongoroz si colectivul, Noul Cod de procedura penala si Codul de procedura penala anterior. Prezentare comparativa, Ed. Politica, Bucuresti, 1969, p. 62.

Revista Dreptul nr. 6/2001, p. 73-79; I. Doltu, Consideratii in legatura cu sistemul probator in dreptul procesual penal.

C.S. Paraschiv, M. Damaschin, Drept procesual penal, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact