StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Ajutorul de care ai nevoie. Cand ai nevoie cel mai multe de el!
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Masurile de siguranta : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Masurile de siguranta



MASURILE DE SIGURANTA

a) Aspecte generale

Masurile de siguranta sunt sanctiuni de drept penal care se dispun in raport cu persoanele care au comis fapte prevazute de legea penala in scopul inlaturarii unor stari de pericol si al preintampinarii savarsirii altor fapte prevazute de legea penala.

Este evident ca masurile de siguranta ocupa un loc important in sistemul mijloacelor legale de lupta impotriva infractiunilor, mijloace reprezentate in principal sub forma sanctiunilor penale. Masurile de siguranta ca atare au patruns in sfera dreptului pozitiv ca sanctiuni penale alaturi de pedepse relativ tarziu, respectiv in secolul XX. Aparitia lor ca masuri de aparare sociala, specifice, este consecinta unor progrese inregistrate in sfera cautarilor, a demersurilor intreprinse in planul identificarii unor cai si mijloace noi pe care sa le urmeze, respectiv sa le foloseasca societatea in contextul reactiei necesare pentru stavilirea fenomenului infractional, cautari si demersuri desfasurate pe terenul unor cercetari criminologice.




Starea si dinamica fenomenului infractional a evidentiat realitati umane si sociale de natura obiectiva ce reprezinta surse reale de pericol social, pentru ca ele pot determina sau contribui la savarsirea unor fapte prevazute de legea penala.

Aceste realitati sunt considerate, din punct de vedere al reactiei sociale, in raport cu fenomenul infractional, ca „stari de pericol” de care trebuie sa se ocupe insasi legea penala si a caror combatere nu poate fi realizata prin aplicarea de pedepse, intrucat aceste stari izvorasc din situatii care nu in toate cazurile reprezinta incalcari ale legii penale.

Starea de pericol care constituie temeiul luarii unei masuri de siguranta, nu se confunda cu pericolul social pe care-l reprezinta fapta prevazuta de legea penala, infractiunea. Starea de pericol priveste persoana faptuitorului, anumite lucruri sau situatii si constituie o amenintare pentru viitor, pe cand pericolul social pe care-l prezinta fapta priveste actiunea sau inactiunea prin care s-a realizat aceasta fapta si constituie o trasatura esentiala a infractiunii si un criteriu de individualizarea a raspunderii penale.

Ca natura juridica, masurile de siguranta sunt sanctiuni de drept penal care au, in principal, caracterul unor mijloace preventive destinate sa previna, prin inlaturarea starilor de pericol, alte fapte prevazute de legea penala.

Masurile de siguranta se dispun fata de cei care au savarsit fapte prevazute de legea penala, dar luarea lor nu este determinata de pericolul social al acelei fapte ca infractiune, ci de starea de pericol obiectiva, relevata de persoana faptuitorului ori de anumite lucruri ce au legatura cu fapta savarsita de acesta. Datorita cauzei lor specifice, starile de pericol generatoare de fapte prevazute de legea penala nu pot fi combatute prin aplicarea unor pedepse, pentru ca, de cele mai multe ori, este vorba de fapte savarsite fara vointa sau de stari ce nu tin de vointa sau de constiinta faptuitorului.

In sensul celor aratate, putem defini masurile de siguranta ca fiind acele sanctiuni de drept penal care au in principiu un caracter preventiv si in subsidiar unul de constrangere, care se aplica de regula, de instantele de judecata persoanelor care au comis fapte prevazute de legea penala si cu privire la care exista temerea justificata ca si in viitor vor comite asemenea fapte datorita unor stari personale ori altor cauze ce au fost relevate prin savarsirea faptei.

Pentru ca fata de o persoana sa fie luata una din masurile de siguranta, prevazuta de lege, ca sanctiune unica sau alaturi de alta sanctiune penala, trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii:

sa fie savarsita o fapta prevazuta de legea penala in forma actelor pregatitoare/a tentativei pedepsibile sau in forma consumata;

sa existe o contributie la savarsirea faptei prin participarea persoanei in calitate de autor, instigator sau complice;

sa evidentieze o stare de pericol prin savarsirea faptei, stare de pericol care nu poate fi inlaturata prin aplicarea unei pedepse;

starea de pericol sa determine temerea justificata ca, in viitor persoana in cauza va savarsi din nou fapte prevazute de legea penala.


b) Felurile masurilor de siguranta


Masurile de siguranta sunt:

1) obligarea la tratament medical;

2) internarea medicala;

3) interzicerea de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o alta ocupatie;

4) interzicerea de a se afla in anumite localitati;

5) interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata;

6) expulzarea strainilor;

7) confiscarea speciala.

Obligarea la tratament medical

Potrivit art. 130 C. P., aceasta masura se dispune de catre instanta judecatoreasca, in momentul solutionarii unei cauze penale supusa judecatii. Masura obligarii la tratament se dispune de catre instanta atunci cand se constata ca faptuitorul a savarsit fapta din cauza unei boli sau intoxicatii cronice cu alcool, stupefiante sau orice alte substante asemanatoare si ca acesta prezinta in continuare pericol pentru societate, din cauza boli sau intoxicarii respective.

Masura obligarii la tratament medical poate fi dispusa si provizoriu in cursul urmaririi penale sau in timpul judecatii de catre procuror sau instanta.

Pentru ca instanta sa dispuna aceasta masura trebuie sa se verifice indeplinirea urmatoarelor conditii:

persoana fata de care se dispune sa fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala;

faptuitorul sa prezinte pericol pentru societate, in sensul ca el poate savarsi in viitor din nou, fapte prevazute de legea penala;

pericolul social prezentat de faptuitor sa provina din cauza bolii sau intoxicarii cronice cu alcool, stupefiante sau cu alte substante asemanatoare.

Important este sa se stabileasca legatura de cauzalitate intre boala de care faptuitorul sufera si pericolul pe care acesta il reprezinta pentru societate.

Starea de pericol poate fi generata si de intoxicarea cu alcool, stupefiante sau alte substante asemanatoare. Conditia este ca intoxicatia sa fie cronica, ceea ce presupune o dependenta a faptuitorului fata de consumul substantelor aratate si implicit o diminuare considerabila a responsabilitatii, mai ales in plan volitiv.

Masura obligarii la tratament medical se dispune pe o durata nedeterminata. Dupa ce hotararea judecatoreasca, prin care s-a dispus aceasta masura a ramas definitiva, o copie de pe dispozitivul acestei hotarari si o copie dupa raportul medico-legal se comunica directiei sanitare din judetul pe teritoriul careia persoana fata de care s-a luat aceasta masura s-a stabilit. Directia sanitara judeteana va comunica de indata persoanei respective, unitatea medicala la care sa faca tratamentul, avertizand-o, totodata, ca in caz contrar se va dispune internarea medicala.

Daca obligarea la tratament medical insoteste pedeapsa detentiunii pe viata sau a inchisorii, tratamentul se efectueaza si in timpul executarii pedepsei si in astfel de situatii comunicarea se va face catre administratia locului de detinere.

Unitatea sanitara care asigura tratamentul este obligata sa comunice instantei de judecata:



daca persoana obligata la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul;

daca dupa prezentare se sustrage de la efectuarea tratamentului;

daca eventual masura dispusa nu mai este necesara sau daca este necesar un alt tratament;

daca se impune internarea medicala pentru efectuarea tratamentului.

In raport cu comunicarile primite, instanta de judecata, dupa ascultarea concluziilor procurorului si a celui in cauza, daca apreciaza necesar, poate dispune inlocuirea obligarii la tratament cu internarea medicala. Instanta care ia o astfel de hotarare va trimite instantei de executare o copie dupa aceasta hotarare ramasa definitiva.

Masura de siguranta a obligarii la tratament medical se ia pe durata nedeterminata, dar ea va dura in mod normal pana la insanatosirea faptuitorului.


Internarea medicala

Potrivit art. 131 C. P. internarea medicala poate fi dispusa de catre instanta de judecata, in cazul in care cel care a savarsit fapta prevazuta de legea penala este bolnav mintal sau este toxicoman si se afla intr-o stare care prezinta pericol pentru societate.

La masura internarii medicale se au in vedere imprejurarile care denota ca faptuitorul este un bolnav mintal sau un toxicoman, care nu-si mai poate da seama in mod normal de actiunile sau inactiunile sale si nu poate fi stapan pe acestea. Nu orice persoana bolnava mintal sau toxicomana prezinta o stare de pericol grava; cand insa o astfel de persoana savarseste o fapta prevazuta de legea penala, ar mai putea savarsi si in viitor alte fapte asemanatoare.

Masura internarii medicale este o masura privativa de libertate, judiciar impusa si executata in conditii speciale si de aceea pentru dispunerea unei astfel de masuri, instanta de judecata trebuie sa constate indeplinirea urmatoarelor conditii:

persoana sa fi savarsit o fapta penala;

persoana care a savarsit fapta, este bolnava mintal sau este toxicomana;

faptuitorul prezinta pericol pentru societate datorita bolii mintale de care sufera sau toxicomaniei.

Masura internarii medicale se dispune de catre instanta pe o durata nedeterminata si poate fi luata in mod provizoriu si in cursul urmaririi penale sau al judecatii, daca procurorul sau instanta de judecata constata ca sunt indeplinite conditiile necesare.

Masura internarii medicale, luata printr-o hotarare definitiva, se pune in executare prin comunicarea copiei dupa hotarare si a unei copii de pe raportul medico-legal, catre directia sanitara din judetul pe teritoriul caruia locuieste persoana fata de care s-a luat aceasta masura. Directia sanitara este obligata sa efectueze internarea, incunostiintand despre aceasta instanta de executare. Dupa ce bolnavul mintal sau toxicomanul, considerat periculos este internat intr-o unitate sanitara, este obligat sa suporte privarea de libertate si deci, sa se lase condus si mentinut in unitatea spitaliceasca la care s-a dispus internarea. Cel internat medical este, de asemenea, obligat sa se supuna tratamentului medical prescris, in tot timpul cat se afla internat. Daca cel internat se supune tuturor conditiilor impuse si, dupa trecerea unei anumite perioade de timp, medicii constata o insanatosire a acestuia, unitatea sanitara la care s-a facut internarea este obligata sa incunostinteze judecatoria in a carei raza teritoriala unitatea respectiva se gaseste.

Daca judecatoria a primit incunostintarea in care se apreciaza ca executarea masurii nu mai este necesara, ascultand concluziile procurorului, dispune fie incetarea masurii, fie inlocuirea ei cu obligarea la tratament medical.

Incetarea sau inlocuirea masurii internarii medicale poate fi ceruta si de persoana internata sau de procuror.


Interzicerea unei functii sau profesii

Este o masura de siguranta restrictiva de drepturi prevazuta in art. 132 C. P., care poate fi aplicata de catre instanta de judecata atunci cand se constata ca faptuitorul a savarsit fapta prevazuta de legea penala datorita incapacitatii, nepregatirii sau din alte cauze care il fac impropriu pentru ocuparea unei anumite functii ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau ocupatii.

Inaptitudinea persoanei care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala de a efectua activitatea in exercitiul careia a comis acea fapta poate fi datorata nepregatirii, lipsei de pricepere sau de dexteritate, incapacitatii psihofizice sau oricaror alte stari care pun pe acea persoana in situatia de a fi socotita ca improprie pentru exercitarea activitatii in indeplinirea careia a savarsit fapta.

Prin aplicarea acestei masuri de siguranta nu se urmareste remedierea inaptitudinii faptuitorului sau incapacitatii lui de a efectua acea activitate, ci scopul ei este de a elimina starea de pericol, adica posibilitatea ca o asemenea stare a faptuitorului sa nu mai constituie in viitor cauza savarsirii altor fapte prevazute de legea penala.

Conditii:

sa se fi comis o fapta prevazuta de legea penala, indiferent daca, in concret, aceasta constituie sau nu infractiune;

fapta sa fi fost comisa cu prilejul indeplinirii unei functii, meserii, profesii sau unei ocupatii;

fapta savarsita sa fie consecinta incapacitatii, nepregatirii sau altor motive care il fac impropriu pe faptuitor pentru functia, profesia, meseria sau ocupatia in exercitarea careia a comis fapta.

Masura se dispune de catre instanta pe o perioada nedeterminata.

Interzicerea dreptului de a ocupa o functie sau o profesie formeaza atat obiectul masurii de siguranta supusa analizei, cat si a pedepsei complimentare prevazuta in art. 75 lit. c). In esenta, masura de siguranta a interzicerii unei functii se dispune pentru ca faptuitorul este inapt sa o exercite, in vreme ce interzicerea functiei ca pedeapsa complementara se aplica atunci cand faptuitorul este nedemn sa o exercite.



Dupa ce aplica o astfel de masura de siguranta, instanta de judecata trimite o copie de pe dispozitivul hotararii ramase definitive organului in drept sa aduca la indeplinire aceasta masura si sa asigure respectarea ei. De exemplu, in cazul in care aceasta masura de siguranta s-a aplicat unui medic, copia de pe dispozitivul hotararii se va trimite directiei sanitare judetene de la locul unde medicul isi desfasoara activitatea.

In cazul in care cel asupra caruia s-a luat masura se sustrage de la obligatiile ce-i revin, organul competent are obligatia sa sesizeze organul de urmarire penala, atitudinea faptuitorului putand atrage judecarea si pedepsirea lui pentru una din infractiunile prevazute in art. 351 alin. 4 C. P., art. 324 C. P. sau art. 365 C. P., in functie de faptele concrete comise prin nerespectarea obligatiilor ce decurg din masura de siguranta respectiva.

Masura de siguranta cu privire la interzicerea unei functii sau profesii poate fi revocata atunci cand au incetat temeiurile care impusesera luarea masurii. Revocarea poate avea loc la cerere, dupa trecerea unui termen de cel putin un an de la data cand hotararea, prin care a fost luata masura, a ramas definitiva.


Interzicerea de a se afla in anumite localitati

Daca instanta constata ca prezenta unei persoane condamnate la pedeapsa privativa de libertate de cel putin un an in localitatea unde a savarsit infractiunea sau in alte localitati constituie un pericol grav pentru societate, poate lua fata de aceasta masura interzicerii de a se afla in acea localitate sau in alte localitati, anume, determinate prin hotararea de condamnare.

Aceasta masura poate fi luata pe o durata de pana la cinci ani si poate fi prelungita daca nu a disparut pericolul care a justificat luarea masurii.

Prelungirea nu poate depasi durata masurii luate initial.

Interzicerea de a se afla in anumite localitati se aplica de catre instanta daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

– persoana sa fi savarsit o infractiune. Nu este suficient ca fapta comisa de faptuitor sa fie prevazuta de legea penala, ca in cazul altor masuri de siguranta, ci trebuie sa se constate ca aceasta are caracter penal, constituind infractiune;

– infractorul sa fi fost condamnat la pedeapsa inchisorii de cel putin un an;

In cuprinsul hotararii judecatoresti, prin care se dispune masura, trebuie sa se precizeze localitatea in care sederea infractorului este interzisa. Dupa ramanerea definitiva a hotararii prin care s-a dispus aceasta masura, instanta trimite o copie dupa hotarare organului in drept sa puna in executare si sa vegheze la respectarea masurii.

In art. 436 C. P. P. alin. 3 se prevede posibilitatea ca masura de siguranta a interzicerii de a se afla in anumite localitati sa fie amanata sau intrerupta de organul care are indatorirea sa asigure executarea masurii, in caz de boala sau pentru alt motiv care justifica amanarea sau intreruperea.

Aceasta masura de asigurare se pune practic in executare dupa ce a fost executata pedeapsa cu inchisoarea sau aceasta este considerata ca fiind executata. Acesta este momentul in care incepe, practic, executarea si din care se calculeaza si durata sa.

Daca cel in cauza respecta interdictia impusa de instanta, poate cere revocarea masurii dupa trecerea unui termen de cel putin un an de la aplicarea acesteia.

Daca cererea de revocare a fost respinsa de catre instanta, o noua cerere va fi formulata dupa trecerea a cel putin un an de la data respingerii cererii anterioare.


Interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata

Daca instanta constata ca prezenta, in locuinta familiei, a persoanei condamnate la pedeapsa privativa de libertate, de cel putin un an, pentru loviri sau orice alte acte de violenta cauzatoare de suferinte fizice sau psihice ori pentru vatamare corporala sau pentru act sexual cu un minor, ori pentru coruptie sexuala, savarsite asupra unui membru de familie, constituie un pericol grav pentru ceilalti membri ai familiei, poate lua fata de aceasta persoana masura interzicerii de a reveni in locuinta familiei, la cererea partii vatamate.

Aceasta masura poate fi luata pe o durata de pana la doi ani si poate fi prelungita daca nu a disparut pericolul care a justificat luarea masurii.

Prelungirea nu poate depasi durata masurii luate initial.

Masura poate fi luata in mod provizoriu si in cursul urmaririi penale sau al judecatii. Partea vatamata poate cere oricand revocarea masurii.


Expulzarea

Cetateanului strain care a comis o infractiune i se poate interzice ramanerea pe teritoriul tarii.

In cazul in care expulzarea insoteste pedeapsa privativa de libertate, aducerea la indeplinire a expulzarii are loc dupa executarea pedepsei.

Incetarea expulzarii se pronunta de instanta.

Cetatenii straini nu vor fi expulzati daca exista pericolul real de a fi condamnati la moarte ori de a fi supusi la tortura, tratamente inumane sau degradante in statul in care ar urma sa fie expulzati sau daca sunt casatoriti cu cetateni romani, au domiciliul si familia in Romania, iar casatoria este anterioara savarsirii faptei.

Expulzarea trebuie sa aiba ca destinatie statul al carui cetatean este infractorul sau pe teritoriul caruia are domiciliul strainul fara cetatenie.

Instanta care dispune masura de siguranta a expulzarii va arata in hotararea de condamnare ca aceasta masura este pe o durata nedeterminata, deoarece este dificil de stabilit in asemenea situatii cand dispare starea de pericol care a generat asemenea masura.

Masura de siguranta a expulzarii insoteste de regula pedeapsa inchisorii. Executarea masurii expulzarii este reglementata in art. 438 C. P. P. Procedura de punere in aplicare difera dupa cum masura de siguranta insoteste sau nu pedeapsa inchisorii.

Cand prin hotararea de condamnare la pedeapsa inchisorii s-a aplicat si masura de siguranta a expulzarii, in mandatul de executare a pedepsei inchisorii se va face mentiunea ca, la data eliberarii, condamnatul sa fie predat organelor de politie care vor proceda la executarea expulzarii.

Daca masura expulzarii nu insoteste pedeapsa inchisorii, comunicarea catre organele de politie se face imediat ce hotararea a ramas definitiva.


Confiscarea speciala

Confiscarea speciala este singura masura de siguranta cu caracter patrimonial. Confiscarea speciala se dispune in raport cu starea de pericol pe care unele lucruri, in anumite situatii si conditii, o evidentiaza.

Uneori starea de pericol izvoraste din insasi natura lucrului, coroborata cu anumite imprejurari (de exemplu: arme, otravuri, stupefiante, substante explozive etc.), iar in alte situatii, starea de pericol izvoraste din imprejurarea ca anumite lucruri au fost produse sau obtinute prin savarsirea infractiunii etc.



Confiscarea speciala priveste bunuri care, de regula, apartin faptuitorului.

Masura confiscarii speciale poate fi dispusa de procuror sau de instanta de judecata.

Conform art. 136 C. P. sunt supuse confiscarii speciale urmatoarele categorii de bunuri:

– bunurile produse ori care au dobandit un alt regim juridic prin infractiune;

Un lucru se considera a fi produs prin fapta prevazuta de legea penala atunci cand el este rezultatul actiunii ce formeaza elementul material al acestei fapte.

Sunt, de exemplu, produse ale unor fapte prevazute de legea penala alimentele, bauturile sau medicamentele falsificate, armele, substantele explozive confectionate fara drept etc.

– bunurile care au servit sau care au fost destinate sa serveasca la savarsirea unei infractiuni, daca sunt ale faptuitorului sau daca, apartinand altei persoane, aceasta a cunoscut modul lor de folosire. Aceasta masura nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor savarsite prin presa.

Prin bunuri care au servit la savarsirea unei infractiuni trebuie sa se aiba in vedere, in primul rand, bunurile cu ajutorul carora infractorul a realizat actiunea ce formeaza elementul material al infractiunii.

In categoria bunurilor destinate a servi la savarsirea infractiunii intra, desigur, cele care nu au fost efectiv folosite la savarsirea infractiunii, ci au fost doar procurate, adaptate sau confectionate in acest scop. Masura confiscarii se dispune in aceste cazuri chiar daca in practica nu s-a ivit nevoia folosirii lor.

Simpla folosire a unor lucruri la savarsirea unei infractiuni sau imprejurarea ca erau destinate acestui scop, in principiu nu justifica prin ea insasi, dispunerea masurii confiscarii. Pentru aceasta este necesar ca instanta sa constate existenta starii de pericol creata de lasarea lucrurilor in posesia celui care a savarsit infractiunea, in sensul ca acesta le-ar putea folosi din nou la savarsirea de alte infractiuni.

Daca intr-un anumit caz este incidenta una din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei, lucrurile respective nu pot fi confiscate.

Pentru ca lucrurile ce au servit sau au fost destinate a servi la savarsirea infractiunii sa poata fi confiscate, trebuie ca ele sa apartina faptuitorului sau altei persoane daca aceasta a cunoscut modul lor de folosire.

In categoria acestor bunuri intra si sumele de bani care au fost folosite la savarsirea infractiunii (ex. in cazul speculei, contrabandei etc.).

– Bunurile care au fost date pentru a determina savarsirea unei infractiuni sau pentru a rasplati pe infractor. Practica judiciara a evidentiat faptul ca anumite sume de bani sau lucruri sunt folosite ca mijloace pentru a determina savarsirea unor infractiuni, indiferent ca darea lor s-a realizat inainte sau dupa savarsirea infractiunii. Lasarea acestor lucruri sau sume de bani la indemana autorului sau a persoanei care a determinat savarsirea infractiunii (instigator) ori a celui care a rasplatit pe infractor ar fi de natura sa incurajeze infractionalitatea, motiv pentru care ele trebuie confiscate.

Bunurile date pentru savarsirea unei infractiuni vor fi confiscate si in ipoteza in care cel care le-a primit a savarsit o alta infractiune decat cea la care a fost determinat. Pentru a fi confiscate, aceste bunuri trebuie efectiv date si nu doar promise faptuitorului inainte sau dupa ce infractiunea a fost comisa.

In cazul confiscarii bunurilor care au fost date pentru a determina savarsirea unei infractiuni sau pentru a rasplati pe infractor, luarea acestei masuri este conditionata de cerinta ca bunurile respective, inclusiv sumele de bani sa fi fost in prealabil indisponibilizate.

– Bunurile dobandite prin savarsirea infractiunii, daca nu sunt restituite persoanei vatamate si in masura in care nu servesc la despagubirea acesteia. In principiu, lucrurile dobandite din savarsirea unei infractiuni au fost scoase ilicit din patrimoniul unei persoane si, ca atare, aceste lucruri trebuie sa reintre in patrimoniul acesteia.

Din aceasta categorie fac parte lucrurile furate sau sustrase prin diferite infractiuni, bunurile dobandite prin acte de coruptie sau specula etc. Pentru ca instanta sa dispuna confiscarea speciala a acestor bunuri trebuie sa dovedeasca, in fiecare caz in parte, ca ele au fost dobandite in mod vadit prin savarsirea infractiunii. Sunt asimilate acestor lucruri si sumele dobandite prin schimbarea de valute sau obtinute prin vanzarea lucrurilor obtinute din infractiune.

Bunurile dobandite prin savarsirea infractiunii vor putea fi confiscate doar in masura in care ele nu sunt restituite persoanei vatamate si daca nu servesc la despagubirea acesteia. Prima operatie care se efectueaza in momentul in care s-a descoperit infractiunea si s-au identificat lucrurile dobandite prin savarsirea acesteia, va fi aceea de a stabili cine sunt cei care au fost pagubiti prin savarsirea infractiunii.

– Bunurile detinute in contra dispozitiilor legale. Bunurile supuse in acest caz confiscarii sunt periculoase prin natura lor. Este motivul pentru care detinerea precum si alte operatii cu asemenea lucruri sunt supuse unui regim de autorizare. Regimul de autorizare este introdus tocmai pentru a da posibilitatea organelor de stat competente sa verifice daca persoanele care solicita autorizarea prezinta, in fiecare caz in parte, garantii, in sensul ca vor folosi aceste lucruri intr-o maniera care sa nu cauzeze o stare de pericol pentru valorile ocrotite de legea penala si pentru ordinea publica, in general.

Detinerea unor astfel de bunuri de catre persoane neautorizate, creeaza o stare de pericol, care justifica necesitatea confiscarii lor ca sanctiune penala. Detinerea sau efectuarea unor operatii cu asemenea bunuri este in majoritatea cazurilor sanctionata de legea penala (de exemplu, art. 406 C. P., care incrimineaza nerespectarea regimului armelor si munitiilor, art. 407 C. P. care incrimineaza nerespectarea regimului materialelor nucleare sau radioactive, art. 408 C. P., care incrimineaza nerespectarea regimului materiilor explozive etc.).

Masura de siguranta a confiscarii speciale va fi aplicata totdeauna cand vor fi identificate lucruri ce se includ in vreuna din categoriile examinate anterior. Aceasta sanctiune are deci un caracter obligatoriu, instanta neavand latitudinea sa evite o asemenea masura, ci doar sa probeze ca lucrul respectiv face parte din vreuna din categoriile prevazute in art. 136 C. P.

Competente a dispune aceasta masura de siguranta sunt, dupa caz, instanta de judecata sau organul de urmarire penala. Confiscarea speciala poate fi aplicata concomitent cu o alta masura de siguranta, executandu-se simultan cu aceasta.

Masura de siguranta a confiscarii speciale se executa potrivit reglementarilor din art. 439 C. P. P. Cand lucrurile confiscate sunt dintre acelea care urmeaza a fi preluate sau valorificate, ele se predau organelor in drept, de catre instanta de executare, prin intermediul judecatorului delegat cu executarea, ori de catre procuror.

Daca bunurile supuse confiscarii nu se gasesc, se confisca echivalentul lor in bani sau bunurile dobandite in locul acestora.

Instanta poate sa nu dispuna confiscarea bunului, daca acesta face parte dintre mijloacele de existenta, de trebuinta zilnica ori de exercitare a profesiei faptuitorului.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact