StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Ajutorul de care ai nevoie. Cand ai nevoie cel mai multe de el!
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email O noutate pentru procedura penala romana: invalidarea probelor obtinute in mod ilegal : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

O noutate pentru procedura penala romana: invalidarea probelor obtinute in mod ilegal



O noutate pentru procedura penala romana: invalidarea probelor obtinute in mod ilegal


Prevederi ale Cod de procedura penala straine referitoare la probele obtinute ilegal


Precizari prealabile

Codul de procedura penala


In prezent, textul art. 64 C.proc.pen. este completat cu un alineat nou (al. 2), introdus prin Legea nr. 281/2003, dupa care „nu pot fi folosite in proces mijloacele de proba obtinute in mod ilegal”. Este adevarat a textul este destul de vag, fiind sat, aparent, la nivelul unui principiu, fara nici o consecinta procesuala concreta si fara nici o sanctiune. Cu toate acestea, in virtutea noului text, in literatura de specialitate[1] s-a considerata de aici inainte, pentru a asigura preeminenta dreptului in materia probelor si a mijloacelor de 434j91e proba, nu pot ramane nesanctionate probele „obtinute in mod ilegal”. Astfel, daca o proba a fost prezentata judecatorului, cu incalcarea dispozitiilor procedurale sau daca o proba admisibila, in principiu, in fata lui a facut obiectul unei administrari neregulate, trebuie aplicate sanctiuni, cel putin in anumite cazuri. Din multitudinea de sanctiuni aplicabile, cea mai importanta si cea mai eficace este invalidarea probei. Juristii din Europa continentala vorbesc de nulitate si din common law de excludere (exclusionary rules


Elemente de drept comparat


Codurile de procedura penala moderne contin adesea dezvoltari importante ale invaliditatii probei (de pilda, art. 170-174 Cod de procedura penala francez, art. 118-123 Cod de procedura penala portughez, art. 177-186 Cod de procedura penala italian). Sub acest aspect, in general, codurile socialiste sunt extrem de discrete asupra invaliditatii unei probe neregulate. De pilda, Codul chinez de procedura penala din anul 1980 nu cunoaste termenii de „nulitate” sau de „excludere”, iar doctrina nu face nici cea mai mica referire la aceste notiuni.[2] Este adevarat ca este cunoscuta o procedura de „control judiciar”, in virtutea careia, de pilda, daca o jurisdictie de grad superior descopera o eroare decizie facuta de o jurisdictie inferioara, ea poate sa rejudece cauza sau sa caseze hotararea si sa trimita cauza judecatorului inferior pentru o noua judecata. De asemenea, parchetul popular care descopera „erorile” intr-o judecata trebuie sa prezinte un „apel de protectie”, care este un apel propriu parchetului.

Traditia engleza este puternic ostila excluderii unei probe inadmisibile.[3] Totusi, o anumita schimbare a intervenit, in aceasta privinta, in Anglia, o data cu „Police and Criminal Evidence Act 1984” (PACE). Astfel, conform art. 76 din aceasta lege, marturisirea acuzatului este respinsa ca proba daca urmaritul nu poate demonstra ca a fost obtinuta de o maniera normala, textul vorbind de o „marturisire obtinuta prin presiune sau prin orice alt comportament, care are tendinta sa o faca putin credibila”. De asemenea, art. 78, mai general, permite tribunalului sa suprime o proba „daca i se pare a, tinand seama de toate circumstantele in care a fost obtinuta, primirea sa ar avea un efect atat de prejudiciabil pentru echitatea procesului incat tribunalul nu trebuie sa o primeasca. Criteriul legal este, deci, al subsidiaritatii procedurii, respectiv a corelatiei morale in cercetarea probei. In acest cadru, in jurisprudenta engleza s-a admis deja ca o marturisire trebuie sa fie suprimata in caz de violare a regulilor asupra redactarii declaratiilor sau a dreptului la asistenta de catre un avocat, in absenta acestuia din urma permitandu-se politiei sa convinga un suspect sa vorbeasca.

In Tarile de Jos, materia nulitatilor, mult timp jurisprudentiala, a fost modificata printr-o lege din 14 septembrie 1995, care, de o maniera generala, supune nulitatile unor conditii stricte. Aceasta lege a intrat in vigoare la 2 noiembrie 1996. referitor la formele care trebuie respectate in cursul audientei, legea distinge intre nulitatile formale sau prevazute de lege pe care judecatorul trebuie sa le constate, dar care sunt putin numeroase si nulitatile materiale care nu sunt prevazute de lege si pe care judecatorul nu le recunoaste decat daca iregularitatea este grava. In privinta formelor care trebuie sa fie respectate in cursul fazei preparatorii, art. 359 C.proc.pen. ofera judecatorului diverse alternative: sa declare inadmisibila actiunea penala; sa excluda proba care a fost neregulat obtinuta; sa reduca pedeapsa; sa lase situatia neschimbata.

Dreptul francez este, fara indoiala, unul in care chestiunea nulitatii a fost cel mai des modificata pe cale legislativa. Dupa codul din 1959, exista doua feluri de nulitati: nulitati textuale (prevazute de lege) si nulitati substantiale (neprevazute de lege, dar referitoare la violarea unei reguli importante).[5] Ulterior, pentru a reduce nulitatile, a caror admitere obliga la neinceperea procedurilor, o lege din 1975 a adaugat la cod un articol 802 care subordona pronuntarea unei nulitati a probei unei „plangeri” sau prejudiciu dovedit de partea care-l invoca. In continuare, in urma a doua legi din anul 1993 (una din 4 ianuarie si alta din 4 august) situatia este astazi urmatoarea: exista mai intai ceva nulitati textuale, interesand in special perchezitia si interceptarile telefonice privind linia unui avocat (art. 59 si art. 100.7 alineatele finale C.proc.pen.); Exista, de asemenea, nulitati substantiale referitoare la „nesocotirea unei formalitati substantiale prevazute printr-o dispozitie a Codului de procedura penala sau orice alta dispozitie de procedura penala” (art. 171 C.proc.pen.); in fine, atat in primul caz cat si in celalalt, judecatorul nu poate pronunta nulitatea „decat atunci cand a avut ca efect lezarea intereselor partii la care se refera”. Acest sistem scoate in evidenta importanta rolului judecatorului care determina nulitatile substantiale si care, in toate cazurile, apreciaza in concreto daca exista un prejudiciu.



In Italia, Codul de procedura penala vorbeste despre „inutilizabilitatea probei”, invaliditatea probei constituind o regula generala, in care limitele nu se aplica deloc. Doctrina italiana[7] a creat conceptul de „invaliditate” care cuprinde, pe de o parte, nulitatile relative sau absolute si, pe de alta parte, inutilizabilitatea, notiune proprie probei (art. 191 paragraful 1)si al carei regim este acelasi ca in cazul nulitatilor absolute. Inutilizabilitatea poate fi ridicata din oficiu de catre judecator, chiar si pentru prima data in casatie si fara sa fie necesara producerea vreunui prejudiciu vreuneia din parti. Potrivit textului art. 191 C.proc.pen. italian „probele obtinute cu violarea interdictiilor stabilite prin lege nu pot fi utilizate”, iar conform art. 526 „judecatorul nu poate utiliza alte probe decat cele care au fost realizate, in mod legitim, in urma dezbaterilor”.

In SUA, daca, initial, „teoria excluderii probei”, cladita de Curtea Suprema, era ridicata la nivelul unui principiu general de drept, fundamentandu-se pe faimoasele Amendamente („Bill or rights”), putandu-se vorbi, deci, de o constitutionalizare a a cestei reguli, dupa care „o proba neregulata putea fi exclusa oricand din dezbateri”, astazi, Curtea Suprema este mult prea rezervata in privinta regulii excluderii. Asa cum s-a subliniat, ea utilizeaza 2 procedee pentru a reduce domeniul excluderii: primul este acela al erorii nesemnificative, utilizat frecvent in privinta violarii celui de-al IV-lea Amendament asupra perchezitiilor sau a declaratiilor facute de coinculpati, iar al doilea procedeu este acela al bunei-credinte a politistului.


Regula excluderii mijloacelor de proba in dreptul roman


Categorii de probe inadmisibile


In dreptul nostru, regula excluderii mijloacelor de proba neregulate, asa cum este enuntata de art. 64 al. 2 C.proc.pen., se fundamenteaza pe Conventia Europeana a Drepturilor Omului si pe principiile generale de drept, avand, insa, putine sanse sa fie acceptate de jurisprudenta, in conditiile nemodificarii corespunzatoare a art. 197 C.proc.pen., in materia nulitatilor. Ea este de natura sa afecteze principiul libertatii probei care, la noi, este departe de a fi absolut, fata de enumerarea limitativa a mijloacelor de proba din cuprinsul aliniatului 1 al art. 64 C.proc.pen. Mai mult, atunci cand jurisdictia te gaseste in imposibilitatea de a verifica legalitatea mijloacelor de proba sau a conditiilor in care proba a fost obtinuta, ea este tinuta sa inlature aceasta proba, precum si toate actele care decurg din ea.[8]

Ilegalitatea poate rezulta fie din mijloacele de proba insusi (de pilda, marturisirea provocata sub efectul torturii), fie din conditiile in care a fost administrata proba (de pilda, ascultarea convorbirilor telefonice efectuate in cazurile in care legea nu o permite). In acest fel, ar putea fi excluse fie probele inadmisibile datorita conditiilor in care ele au fost obtinute, fie, in fine, probele inadmisibile datorita conditiilor in care ele au fost administrate.

Din categoria probelor inadmisibile prin natura lor, am putea cita: marturisirea obtinuta in urma utilizarii violentei si, indeosebi, a torturii sau a tratamentelor inumane ori degradante, expres prohibite de art. 3 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului si de art. 68 al. 1 C.proc.pen.; proba obtinuta prin violarea dreptului la tacere (de exemplu, informatiile obtinute sub presiunea amenintarii cu sanctiunile penale); utilizarea marco-analizei.



Din categoria probelor inadmisibile datorita conditiilor in care au fost administrate ar putea face parte, astazi, cele furnizate prin declaratiile anonime ale martorilor, cu incalcarea dispozitiilor art. 861-864 C.proc.pen. (referitoare la protectia martorilor).

Ascultate sau interceptarile comunicatiilor si a telecomunicatiilor private efectuate cu violarea dispozitiilor legale fac parte (alaturi de perchezitiile ilegal dispuse si executate cu violarea domiciliului, probele obtinute cu violarea secretului profesional, provocarea politieneasca) din categoria probelor inadmisibile datorita conditiilor in care au fost obtinute.

O speta controversata solutionata diferit de procurorii din cadrul parchetului de pe langa Tribunalul Maramures, avand ca obiect infractiunea de luare de mita, dedusa judecatii prin rechizitorul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj, ne ofera motivatia de a readuce in discutie problema valorii de mijloc de proba a inregistrarilor audio pe bana magnetica puse la dispozitia organului de urmarire penala.




Gh. Mateut, Revista Dreptul nr. 7/2004, p. 142.

Tsien Tche Hao, Analyse des récents Code pénal et Code de procédure pénale de la République populaire de Chine, in Revue de science criminelle et du droit pénal comparé, 1980, p. 641.

L. Leigh, La phase préparatoire du procès pénal en droit compare in Revue internationale de droit pénal, 1985, p. 213.

Ed Cape, Incompetent Police Station Advice and the Exclusion of Evidence in The criminal Law review, iunie 2003, p. 478-483

R. Merle, A. Vitu, Traité de droit criminel, Paris, 1979, p. 550-552.

Gh. Mateut, Revista Dreptul nr. 7/2004, p. 135.

Paolo Tonini, Lineamenti di diritto processuale penale, Seconda Edizione, Giuffrè Editore, Milano, 2004, p. 106 si urmatoarele.

P. Marcus, L’exclusion de la preuve aux SUA, rapport au congres international de droit comparé, Montreal,






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact