StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare Ón relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Principiile fundamentale ale procesului penal : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Principiile fundamentale ale procesului penal



PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI PENAL



Definitie

Prin principiile de baza ale procesului penal se inteleg reguli cu caracter general in temeiul carora este reglementata intreaga desfasurare a procesului penal.

Principiile fundamentale ale procesului penal sunt inscrise ca reguli de baza in Codul de procedura penala. In afara acestor principii, doctrina procesuala, practica judiciara si alte dispozitii legale mai consacra si alte idei fundamentale care pot fi considerate principii.




a) Principii inscrise expres ca reguli de baza in Codul de procedura penala:

- principiul legalitatii procesuale - art. 2 Cod proc. pen. 'Procesul penal se desfasoara atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege'.

Principiul legalitatii presupune ca intreaga desfasurare procesuala, toate activitatile participantilor la procesul penal, sa aiba loc si sa se realizeze numai in conformitate cu dispozitiile legii, consecinta efectuarii unui act de procedura cu nerespectarea dispozitiilor legale fiind nulitatea si refacerea acelui act.


- principiul oficialitatii - art. 2 alin. 2 Cod procedura penala - ' Actele necesare desfasurarii procesului penal se indeplinesc din oficiu, afara de cazul cand prin lege se dispune altfel'.

Procesul penal incepe din oficiu, fara a fi nevoie de o sesizare venita din partea cuiva sau de o solicitare anume ca organul judiciar sa porneasca procesul. Principiul oficialitatii presupune posibilitatea organelor judiciare de a se sesiza, din oficiu, cu privire la comiterea unei infractiuni. De asemenea, dupa inceperea urmaririi penale, procesul penal se desfasoara din oficiu, activitatile si masurile procesuale infaptuindu-se din initiativa organelor judiciare. Oficialitatea presupune excluderea posibilitatii pentru parti de a opri continuarea procesului penal, stingerea cauzei intrand exclusiv in atributiile organului judiciar.

Exceptii de la principiul oficialitatii:

- o restrangere a principiului oficialitatii se manifesta daca legea nu permite organului judiciar sa declanseze actiunea penala din oficiu, fiind necesara o incuviintare sau o autorizare prealabila ( ex: infractiuni savarsite de senatori, deputati, presedintele Romaniei, judecatori, infractiuni contra






circulatiei pe caile ferate s.a.).

- principiul oficialitatii nu se regaseste cand legea conditioneaza desfasurarea procesului penal de exist 151b11b enta unei plangeri prealabile formulate de partea vatamata, caz in care oficialitatea este inlocuita cu aspecte proprii disponibilitatii, iar procesul penal nu se poate declansa decat urmare introducerii unei plangeri prealabile de catre persoana vatamata.


- principiul aflarii adevarului - art. 3 Cod procedura penala ' In desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana faptuitorului.'

A afla adevarul in cauza penala inseamna a realiza o concordanta deplina intre situatia de fapt, asa cum s-a petrecut acesta in materialitatea ei si concluziile la care a ajuns organul judiciar cu privire la imprejurarile respective. Principiul aflarii adevarului este completat cu diferite dispozitii legale dintre care, poate cea mai importanta este aceea din art. 1 Cod procedura penala conform careia 'Procesul penal are ca scop constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infratiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.


- principiul rolului activ al organelor judiciare - art. 4 Cod procedura penala ' Organele de urmarire penala si instantele de judecata sunt obligate sa aiba rol activ in desfasurarea procesului penal'.

Potrivit acestui principiu organele judiciare sunt obligate in stabilirea adevarului sa cerceteze toate probele necesare in cauza, chiar daca faptuitorul recunoscand fapta renunta la administrarea probelor; - organele judiciare sunt obligate sa stabileasca toate faptele care au concurat la producerea rezultatului. tot conform acestui principiu organele judiciare sunt obligate sa explice partilor drepturile si obligatiile lor procesuale si posibilitatile de realizare.


- principiul garantarii libertatii persoanei - art. 5 Cod procedura penala - 'In tot cursul procesului penal este garantata libertatea persoanei.'

Nici o persoana nu poate fi retinuta, arestata sau privata de libertate in alt mod si nici nu poate fi supusa vreunei forme de restrangere a libertatii decat in cazurile si in conditiile prevazute de lege.

Daca cel impotriva caruia s-a luat masura arestarii preventive sau s-a dispus internarea medicala ori o masura de restrangere a libertatii considera ca acesta este





ilegala, are dreptul, in tot cursul procesului penal, sa se adreseze instantei competente, potrivit legii.

Orice persoana care a fost, in cursul procesului penal, privata de libertatesau careia i s-a restrans libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul la repararea pagubei suferite, in conditiile prevazute de lege.


- principiul respectarii demnitatii umane - art. 5 ind. 1 Cod procedura penala - 'Orice persoana care se afla in curs de urmarire penala sau de judecata trebuie tratata cu respectarea demnitatii umane. Supunerea acesteia la tortura sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante este pedepsita prin lege', astfel de acte fiind incriminate ca infractiuni de art. 266 - 268 Cod penal.


- principiul prezumtiei de nevinovatie - art. 5 ind. 2 Cod procedura penala - 'Orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva'.

Prezumtia de nevinovatie garanteaza protectia persoanelor in procesul penal impotriva arbitrariului in stabilirea si tragerea la raspundere penala. Pe de alta parte, acest principiu il scuteste pe inculpat de a-si dovedi nevinovatia , stabilind acuzatorului sarcina de a proba vinovatia prin mijloacele de proba reglementate de lege. Astfel, conform art. 66 Cod procedura penala invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa. In cazul cand exista probe de vinovatie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temenicie.


- principiul garantarii dreptului la aparare - art. 6 Cod procedura penala - 'Dreptul la aparare este garantat invinuitului, inculpatului si celorlalte parti in tot cursul procesului penal'.

In cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege si sa administreze probele necesare in aparare.

Organele judiciare au obligatia sa incunostinteze pe invinuit sau inculpat, inainte de a i se lua prima declaratie, despre dreptul de a fi asistat de un aparator, consemnandu-se acesta in procesul verbal de asculare. In conditiile si in cazurile prevazute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia masuri pentru asigurarea asistentei juridice a invinuitului sau inculpatului, daca acesta nu are aparator ales.

In tot cursul procesului penal invinuitul sau inculpatul poate cere punerea in

libertate provizorie pe cautiune sau sub control judiciar.


- principiul folosirii limbii materne - art. 7 Cod procedura penala - 'In procesul penal procedura judiciara se desfasoara in limba romana'




In fata organelor judiciare se asigura partilor si altor persoane chemate in proces folosirea limbii materne, actele procedurale intocmindu-se in limba romana iar potrivit art. 8 Cod procedura penala 'Partile care nu vorbesc sau nu inteleg limba romana ori nu se pot exprima li se asigura, in mod gratuit, posibilitatea de a lua la cunostinta de piesele dosaruluii, dreptul de a vorbi, precum si dreptul de a pune concluzii in instanta, prin interpret.'



b) Alte principii ale procesului penal


principiul egalitatii persoanelor in procesul penal

Potrivit acestui principiu desfasurarea procesului penal se realizeaza de aceleasi organe in raport cu toate persoanele, dupa aceleasi reguli procesuale, toate partile avand aceleasi drepturi, neexistand privilegii procesuale pentru anumite persoane ori restrictii procesuale pentru alte persoane.


- principiul respectarii vietii intime, familiale si private in procesul penal

Printre drepturile omului se inscrie si dreptul la respectarea vietii sale intime de catre organele statului. Art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului protejeaza expres viata privata a tuturor persoanelor prohibind orice imixtiune in alte conditii decat cele limitat prevazute de lege. Acest principiu rezulta din modul de reglementare a unora din masurile procesuale sau a administrarii unor probe. Astfel, pentru perchezitia domiciliara a unei persoane este necesara autorizatia prealabila a instantei. De asemenea, pentru inregistrarea audio sau video, a convorbirilor unei persoane, legea prevede posibilitatea unor astfel de inregistrari numai in cazul infractiunilor grave si numai dupa o prealabila autorizare data de instanta de judecata pe un termen limitat ce nu poate depasi 30 de zile, dar poate fi prelungit la cerere.




- principiul operativitatii procesuale

Operativitatea presupune promptitudine in desfasurarea activitatii judiciare, calitate in efectuarea actelor procesuale si procedurale, simplificare in indeplinirea formelor procesuale si eficacitate optima in realizarea scopului procesului penal.











Sesizarea organelor judiciare penale. Conceptul de sesizare

Modurile generale de sesizare a organelor de urmarire penala

Sesizarea inseamna aducerea la cunostinta organelor judiciare penale competente a imprejurarii savarsirii unei fapte prevazute de legea penala in vederea luarii masurilor procesuale si procedurale prevazute de lege. Prin sesizare, organul de urmarire penala sau instanta de judecata sunt puse in situatia de a actiona potrivit prevederilor procedurale legale si ea nu reprezinta o simpla formalitate de informare ci constituie totodata si temeiul legal de desfasurare a activitatilor procesuale si procedurale specifice. In doctrina, se apreciaza ca sesizarea nu trebuie sa fie confundata cu investirea, investirea fiind actul intern al organului judiciar prin care acesta, considerandu-se legal sesizat, primeste cererea, o inregistreaza, avand din acest moment obligatia desfasurarii activitatilor prevazute de lege in vederea realizarii obiectului urmaririi penale sau al judecarii.

In ceea ce priveste modurile de sesizare, este necesar a se distinge intre moduri de sesizare a organului de urmarire penala si moduri de sesizare a instantei.


Sesizarea organului de urmarire penala


Organele de urmarire penala sunt, potrivit art. 201 Cod procedura penala, procurorul si organul de cercetare penala care la randul lor se subdivid in organe de cercetare ale politiei judiciare si organe de cercetare speciala.

Modurile de sesizare ale organelor de urmarire penala sunt descrise in art. 221 - 227 Cod procedura penala si pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

a) in raport de persoanele sau organele care fac sesizarea distingem intre moduri de sesizare externe (plangere, denunt) si moduri de sesizare interne (sesizarea din oficiu);

b) dupa efectele pe care le produc avem moduri de sesizare generale (plangere, denunt etc) sau moduri de sesizare speciale ( plangere prealabila, sesizarea sau autorizarea organului prevazut de lege, exprimarea dorintei guvernului strain);

c) in raport de organul de urmarire sesizat distingem intre moduri de sesizare primare (cand informatia este adusa la cunostinta pentru prima data unui organ judiciar) si complementare ( in caz de declinare de competenta sau trimitere a cauzei la organul judiciar competent);

d) in raport de numarul sesizarilor avem sesizari principale ( atunci cand exista o singura sesizare) si sesizari secundare ( cand cauza revine ca urmare a restituirii in vederea refacerii sau completarii urmaririi penale)






Potrivit art. 221 Cod procedura penala organul de urmarire penala este sesizat prin plangere sau denunt, ori se sesizeaza din oficiu cand afla pe orice alta cale ca s-a savarsit o infractiune.

Cand, potrivit legii, punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevazut de lege , urmarirea penala nu poate incepe in lipsa acestora.

De asemenea, urmarirea penala nu poate incepe fara exprimarea dorintei guvernului strain in cazul infractiunii prev. de art. 171 din Codul penal.

Cand prin savarsirea unei infractiuni s-a produs o paguba uneia din unitatile la care se refera art. 145 din Codul penal, unitatea pagubita este obligata sa sesizeze de indata organul de urmarire penala, sa prezinte situatii explicative cu privire la intinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuita si sa se constituie parte civila.

Asa cum rezulta din dispozitiile legale expuse mai sus, modurile de sesizare a organului de urmarire penala sunt: plangerea, denuntul, sesizarea din oficiu si sesizarea din partea persoanelor cu functii de conducere sau angajate in munca.

1. Plangerea este incunostintarea facuta de o persoana fizica sau de o persoana juridica, referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune.

Plangerea trebuie sa cuprinda:

- numele, prenumele, calitatea si domiciliul petitionarului;

- descrierea faptei care formeaza obiectul plangerii;

- indicarea faptuitorului daca este cunoscut;

- indicarea mijloacelor de proba.

Plangerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatarul trebuie sa fie special, iar procura ramane atasata plangerii. Cum potrivit art. 721 Cod procedura civila dispozitiile codului de procedura civila se aplica si in alte materii prevazute de alte legi, in masura in care acestea nu cuprind dispozitii potrivnice, mandatul dat cu introducerea plangeriiva trebui sa fie facut prin inscris legalizat, iar in cazul mandatului dat unui avocat, semnatura va fi certificata potrivit legii avocatilor.

Plangerea facuta oral se consemneaza intr-un proces verbal de organul care o primeste.

Plangerea se poate face si de catre unul dintre soti pentru celalalt sot, sau de catre copilul major pentru parinti. Persoana vatamata poate sa declare ca nu-si insuseste plangerea, din acest punct de vedere existand obligatia corelativa a organului de urmarire penala de a chema persoana vatamata si de a o intreba daca isi insuseste plangerea. Desigur ca, in virtutea principiului oficialitatii, refuzul persoanei vatamate de a-si insusi plangerea nu va constitui un impediment in efectuarea actelor de urmarire penala de catre organele competente. Numai ca, in acesta situatie, plangerea neinsusita de persoana vatamata nu va putea constitui




actul de sesizare al organului sesizat, ci acesta, dupa efectuarea unor acte premergatoare, daca apreciaza ca se impune inceperea urmaririi penale, se va sesiza, din oficiu, printr-un proces- verbal.

Pentru persoana lipsita de capacitate de exercitiu (minor sub 14 ani sau persoana pusa sub interdictie), plangerea se face de reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exercitiu restransa (minorul intre 14 si 18 ani ) poate face plangere cu incuviintarea persoanelor prevazute de legea civila.

2. Conform art. 223 Cod procedura penala denuntul este incunostintarea facuta de catre o persoana fizica sau de catre o persoana juridica despre savarsirea unei infractiuni. Denuntul trebuie sa contina aceleasi date ca si plangerea. Denuntul scris trebuie sa fie semnat de denuntator, iar in cazul denuntului oral, acesta se consemneaza printr-un proces -verbal de catre organul in fata caruia a fost facut.



La fel ca si in cazul plangerii, in cazul unui denunt anonim, acesta nu va putea produce efectele juridice prevazute de lege, adica sesizarea legala a organului de urmarire penala, ci eventual, organul de urmarire penala va putea folosi informatiile din denunt, iar in urma unor acte premergatoare efectuate se va putea sesiza din oficiu.

Spre deosebire de plangere, in cazul denuntului legea nu mai face vreo precizare cu privire la capacitatea juridica a denuntatorului, fiind vorba despre un interes general. In tot cazul, este de precizat ca potrivit art. 170 si art. 262 Cod penal, constituie infractiune omisiunea de a denunta de indata savarsirea vreuneia dintre infractiunile enumerate de aceste texte de lege.

3. Sesizarea din oficiu. Acest mod de sesizare are caracter intern si consta in posibilitatea (dreptul si totodata obligatia) organului de urmarire penala de a se autosesiza, ori de cate ori a luat la cunostinta, prin orice mijloc, fara vreo interventie din afara, ca s-a savarsit o fapta prevazuta de legea penala. Organul de urmarire penala se poate sesiza din oficiu ca urmare a propriilor constatari realizate, poate, cu ocazia cercetarii unei alte fapte penale, ca urmare a zvonului public, a sesizarilor din presa etc. in toate cazurile, pentru a putea incepe urmarirea penala, organul de urmarire penala trebuie sa intocmeasca un proces verbal de sesizare din oficiu, care constituie temeiul legal in baza caruia se dispune ulterior inceperea urmaririi penale si efectuarea celorlalte acte de procedura.


4. Sesizarea din partea persoanelor cu functii de conducere sau angajate in munca, se refera la sesizarea pe care o fac persoanele din conducere sau alte persoane angajate la o unitate dintre cele prev. de art. 145 Cod penal(institutii si autoritati publice, persoane juridice de interes public) si care potrivit art. 221 alin. 4 Cod procedura penala sunt obligate sa sesizeze de indata organul de urmarire penala daca prin savarsirea unei infractiuni s-a cauzat unitatii o paguba si sa prezinte note explicative cu privire la intinderea pagubei si date cu privire la





faptele care au cauzat paguba.De asemenea, art. 227 Cod procedura penala prevede ca orice persoana cu functie de conducere intr-o unitate la care se refera art. 145 din Codul penal sau cu atributii de control, care a luat cunostinta de savarsirea unei infractiuni in acea unitate, este obligata sa sesizeze de indata pe procuror sau organul de cercetare penala si sa ia masuri sa nu dispara urmele infractiunii, corpurile delicte si orice alte mijloace de proba. Obligatiile prevazute in alin. 1 revin si oricarui functionar care a luat cunostinta despre savarsirea unei infractiuni in legatura cu serviciul in cadrul caruia isi indeplineste sarcinile.


In afara de aceste moduri de sesizare generale, exista si unele moduri de sesizare speciale fara de care organul de urmarire penala nu poate sa inceapa din oficiu urmarirea penala. Este vorba despre plangerea prealabila, sesizarea sau autorizarea organului prevazut de lege si exprimarea dorintei guvernului strain in cazul infractiunii contra reprezentantului strain prev. de art. 171 Cod penal.

Daca in ceea ce priveste plangerea prealabila, aceasta va fi analizata in paragrafele de mai jos, in privinta sesizarii organului competent amintim:

- sesizarea comandantului navei, in cazul infractiunii de a executa un ordin privitor la indatoririle de serviciu privind siguranta navigatiei si a navei;

- sesizarea organelor competente ale cailor ferate, in cazul neindeplinirii indatoririlor de serviciu sau a indeplinirii defectuase a acestora , cu intentie sau din culpa, de catre personalul cailor ferate, daca acestea ar fi putut pune in pericol siguranta circulatiei mijloacelor de transport ale cailor ferate;

- sesizarea comnadantului unitatii in cazul infractiunilor comise de militari sau civili in legatura cu obligatiile militare;

- sesizarea Camerei Deputatilor, Senatului sau Presedintelui Romaniei in cazul infractiunilor savarsite in exercitiul functiunii de catre membrii guvernului;

- sesizarea Camerei de Comert si Industrie in cazul infractiunii prev. de art. 5 din Legea nr. 11/1991;

- sesizarea Consiliului Concurentei in cazul infractiunilor prev. de art. 63 din Legea nr. 88/1996.

De asemenea, mai exista anumite situatii cand inceperea urmaririi penale este conditionata de existenta autorizarii organului competent:

- exprimarea dorintei guvernului strain, in cazul amintit mai sus;

-autorizarea prealabila a procurorului general, in cazul infractiunilor urmarite in baza principiului realitatii legii penale, respectiv a infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii contra Statului Roman sau contra vietii unui cetatean roman ori prin care s-a adus o vatamare grava integritatii corporale a unui cetatean roman;

- incuviintarea camerei din care face parte parlamentarul, in cazul infractiunilor savarsite de deputati sau senatori;

- avizul Ministerului Justitiei in cazul infractiunilor savarsite de judecatori.



Acte premergatoare

In vederea inceperii urmaririi penale, organul de urmarire penala poate efectua acte premergatoare.

De asemenea, in vederea strangerii datelor necesare organelor de urmarire penala pentru inceperea urmaririi penale, pot efectua acte premergatoare si lucratorii operativi din Ministerul de Interne, precum si din celelalte organe de stat cu atributii in domeniul sigurantei nationale, anume desemnati in acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenintari la adresa sigurantei nationale.

Legea stabileste ca procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba. In practica, de obicei, inainte de inceperea urmaririi penale, atunci cand din cuprinsul actului de sesizare (plangere, denunt etc.) nu rezulta cu claritate toate circumstantele comiterii faptei si nici suficiente temeiuri de a crede ca s-a savarsit o infractiune, ori pentru a se verifica seriozitatea unei anumite plangeri sau denunt, se dispune efectuarea unor acte premergatoare care consta in unele investigatii preliminare, supravegherea unei anume persoane, a unui anumit loc etc., fara ca aceste acte premergatoare sa fie obligatorii.

Urmare a ultimelor modificari suferite de Codul de procedura penala, in disp. art. 224 ind. 1 - 224 ind. 3 Cod procedura penala s-a instituit procedura de efectuare a actelor premergatoare de catre investigatori sub acoperire.

Astfel, conform art. 224 ind. 1 in cazul in care exista indicii temeinice si concrete ca s-a savarsit sau ca se pregateste savarsirea unei infractiuni contra sigurantei nationale prevazute de Codul penal si in legi speciale, precum si in cazul infractiunilor de trafic de stupefiante si de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede si alte valori sau a unei infractiuni prevazute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu modificarile si completarile ulterioare ori a unei infractiuni grave care nu poate fi descoperita sau ai carei faptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace, pot fi folositi, in vederea strangerii datelor privind existenta infractiunii si identificarea persoanelor fata de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune, investigatori sub o alta identitate decat cea reala.

Investigatorii sub acoperire sunt lucratori operativi din Ministerul de Interne, precum si din organele de stat care desfasoara, potrivit legii, activitati de informatii pentru realizarea sigurantei nationale, anume desemnati in acest scop, si pot fi folositi numai pentru o perioada determinata, in conditiile prevazute in art. 224 ind. 2 si 224 ind. 3.

Conform art. 224 ind. 2 Cod procedura penala persoanele prevazute in art. 224 ind. 1 competente a efectua investigatii, pot efectua investigatii numai cu autorizarea motivata a procurorului desemnat de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel.





Autorizarea este data prin ordonanta motivata, pentru o perioada de cel mult 60 de zile si poate fi prelungita pentru motive temeinic justificate. Fiecare prelungire nu poate depasi 30 de zile, iar durata totala a autorizarii, in aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, nu poate depasi un an.

In cererea de autorizare adresata procurorului se vor mentiona datele si indiciile privitoare la faptele si persoanele fata de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune, precum si perioada pentru care se cere autorizarea.

Ordonanta procurorului prin care se autorizeaza folosirea investigatorului sub acoperire trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile prevazute la art. 203, urmatoarele:

a) indicii temeinice si concrete care justifica masura si motivele pentru care masura este necesara;

b) activitatile pe care le poate desfasura investigatorul sub acoperire;

c) persoanele fata de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune;

d) identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmeaza sa desfasoare activitatile autorizate;

e) perioada pentru care se da autorizarea;

f) alte mentiuni prevazute de lege.

In cazuri urgente si temeinic justificate se poate solicita autorizarea si a altor activitati decat cele pentru care exista autorizare, procurorul urmand sa se pronunte de indata.

Dar, ca regula generala, investigatorul sub acoperire culege date si informatii in baza autorizatiei emise potrivit dispozitiilor prevazute in art. 224 ind. 2, pe care le pune, in totalitate, la dispozitia organului de urmarire penala.



Modul de folosire a datelor obtinute in urma investigarilor realizate conform celor expuse mai sus sunt reglementate si ele de lege, respectiv de art. 224 ind. 3 Cod procedura penala care prevad ca datele si informatiile obtinute de investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai in cauza penala si in legatura cu persoanele la care se refera autorizatia emisa de procuror. Aceste date si informatii vor putea fi folosite si in alte cauze sau in legatura cu alte persoane, daca sunt concludente si utile.

Pentru protectia investigatorilor sub acoperire, legea stabileste ca identitatea reala a acestora nu poate fi dezvaluita in timpul ori dupa terminarea actiunii acestora. Procurorul competent sa autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul sa-i cunoasca adevarata identitate, cu respectarea secretului profesional.







Plangerea penala prealabila

Asa cum rezulta din cele expuse mai sus, in procedura penala functioneaza principiul oficialitatii, cu consecintele pe care acest principiu le presupune. De la acest principiu exista insa o exceptie prin aceea ca in cazul anumitor infractiuni, legiuitorul a conditionat inceperea urmaririi penale sau a procesului penal in fata instantei de existenta unei plangeri prealabile a persoanei vatamate. Ceea ce este de retinut este principiul: de regula, infractiunile sunt urmarite penal, din oficiu, adica si in lipsa unei plangeri sau denunt, daca organul judiciar are cunostinta despre savarsirea vreunei fapte penale din alte surse; prin exceptie, urmarirea si judecarea se face numai in conditiile existentei unei plangeri prealabile in cazurile expres prevazute de lege, lipsa plangerii impiedicand desfasurarea procesului penal si exercitarea actiunii penale.

Existenta acestei exceptii de la principiul oficialitatii se justifica prin aceea ca faptele urmarite la plangerea prealalbila a persoanei vatamate fiind, de regula, cu un pericol social mai redus, in raport cu cele urmarite din oficiu, legiuitorul a preferat sa puna in prim-plan interesul personal al persoanei vatamate inaintea interesului general al societatii de a trage la raspundere penala infractorii, cu atat mai mult cu cat, uneori astfel de infractiuni se petrec adesea in grup social restrans (lovire, insulta etc.), alteori dezvaluirile din proces ar putea pune intr-o lumina nefavorabila persoana vatamata(violarea secretului corespondentei), sau i-ar dauna victimei cu toate ca infractiunea are grad ridicat de pericol social(viol).

Ca regula, plangerea prealabila se adreseaza organului de urmarire penala (procuror sau organ de cercetare penala) dar exista si situatii cand legiuitorul a suprimat una din fazele procesului penal - urmarirea penala - stabilind ca plangerea prealabila se adreseaza instantei. In acest din urma caz, procesul penal se desfasoara fara o urmarire penala prealabila desfasurata de catre procuror ci aidoma unui proces civil in care persoana vatamata preia rolul reclamantului iar faptuitorul, care dobandeste calitatea de inculpat ca urmare a sesizarii instantei, preia rolul paratului. Procurorul, de regula, participa obligatoriu si la judecarea acestor actiuni penale, puse in miscare la plangerea prealabila adresata direct instantei, desi, in unele cazuri, participarea sa este facultativa. In aceste situatii, rolul procurorului ramane acelasi din punct de vedere teoretic, acela de a reprezenta interesele generale ale societatii si de a apara ordinea de drept, drepturile si libertatile cetatenilor si de a prezenta concluziile pe care le apreciaza intemeiate potrivit probelor administrate.

Infractiunile in privinta carora plangerea prealabila se adreseaza instantei sunt:

- lovire - art. 180 Cod penal;

- vatamarea corporala din culpa, in forma prev. de art. 184 alin. 1 Cod penal;

- amenintarea - art. 193 Cod penal;

- insulta - art. 205 Cod penal;

- calomnia - art. 206 Cod penal;

- furtul prev. de art. 210 Cod penal;

- abuz de incredere - art. 213 Cod penal;

- tulburarea de posesie - art. 220 Cod penal;

precum si insulta, calomnia si amenintarea savarsite prin presa sau alte mijloace de comunicare in masa.

In cazul celorlalte infractiuni pentru care legea prevede necesitatea existentei unei plangeri prealabile, acesta se adreseaza organului de cercetare penala sau procurorului, cu exceptia cazului in care faptuitorul este un judecator, procuror, notar public, militar, judecator si controlor financiar de la Camera de Conturi judeteana, controlor financiar de la Curtea de Conturi sau o alta persoana dintre cele aratate in art. 29 pct. 1 Cod procedura penala cand, datorita calitatii acestora, plangerea prealabila se adreseaza organului competent sa efectueze urmarirea penala.

Ca si continut, plangerea prealabila se deosebeste putin de plangerea penala, iar acest lucru este explicabil deoarece, in lipsa unei urmariri penale si al unui rechizitor intocmit de catre procuror, plangerea trebuie sa cuprinda toate datele necesare demararii procesului penal.Potrivit art. 283 Cod procedura penala plangerea trebuie sa cuprinda descrierea faptei, indicarea autorului, aratarea mijloacelor de proba, indicarea adresei partilor si a martorilor, precizarea daca persoana vatamata se constituie parte civila si, atunci cand este cazul, indicarea persoanei responsabile civilmente.

Daca, in general, singurul impediment in calea tragerii la raspundere penala a infractorilor ca efect al scurgerii timpului este prescriptia raspunderii penale, in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, legea mai stabileste o conditie si anume ca plangerea sa fie introdusa in termen de 2 luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul. Acelasi art. 284 Cod procedura penala mai prevede ca atunci cand persoana vatamata este un minor sau un incapabil, termenul de 2 luni curge de la data cand persoana indreptatita a reclama a stiut cine este faptuitorul. Asa cum se poate remarca, termenul nu curge de la data savarsirii infractiunii, ci de la data cunoasterii faptuitorului, ceea ce este firesc, atata vreme cat plangerea prealabila trebuie sa cuprinda numele si prenumele acestuia precum si domiciliul. In situatia in care faptuitorul nu este cunoscut, art. 279 alin. 2 lit. a) teza a II-a stabileste ca persoana vatamata se poate adresa organului de cercetare penala.

Cum se calculeaza acest termen de 2 luni?

Fiind un termen procedural de sesizare a instantei, stabilit pe luni, sunt aplicabile disp. art. 186 alin. 3 Cod procedura penala potrivit carora termenele socotite pe luni sau pe ani expira, dupa caz, la sfarsitul zilei corespunzatoare a ultimei luni ori la sfarsitul zilei corespunzatoare din ultimul an. Daca acesta zi cade intr-o luna ce nu are zi corespunzatoare, termenul expira in ultima zi a acelei luni.




Tinand cont si de prev. art. 186 alin. 2 Cod procedura penala care stabilesc ca numai in cazul termenelor pe ore sau pe zile, nici ora sau ziua de la care incepe sa curga termenul si nici ora sau ziua la care expira, nu se socotesc, inseamna ca pentru o infractiune de lovire comisa de un faptuitor asupra prietenului sau la data de 25 mai, termenul de introducere a plangerii incepe sa curga la 25 mai si se implineste la 25 iulie (prezumand ca persoana vatamata cunoaste persoana faptuitorului). Din punctul nostru de vedere, desi doctrina si practica nu sunt unitare in acest sens, in cazul infractiunilor continue termenul trebuie sa curga tot de la data la care persoana vatamata a cunoscut cine este faptuitorul. De asemenea, apreciem ca solutia este valabila si in cazul infractiunilor continuate.

Asa cum rezulta din cele expuse mai sus, plangerea prealabila se adreseaza: fie instantei si atunci are valoarea unui act de sesizare a instantei, declansand un proces penal fara o prealabila urmarire penala; fie organului de urmarire penala(procuror sau organ de cercetare penala) caz in care se desfasoara o urmarire penala iar sesizarea instantei se face prin rechizitoriul parchetului.In cazul plangerii prealabile adresata direct instantei, , chiar daca titularul actiunii penale este Statul Roman, exercitarea acesteia este realizata de catre partea vatamata. De aceea, art. 284 ind. 1 Cod procedura penala a stabilit ca in cazul acestor infractiuni, lipsa nejustificata a partii vatamate la doua termene consecutive in fata primei instante este considerata drept retragere a plangerii prealabile, instanta urmand a inceta procesul penal in temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap la art. 10 lit. h) Cod procedura penala.

Exista situatii in care plangerea prealabila, din lipsa de cunostinte juridice a partii, sa fi fost gresit introdusa la instanta sau la organul de urmarire penala. In acest caz, conf. art. 285 Cod procedura penala plangerea prealabila se trimite la organul competent si se considera ca fiind facuta in termen, daca a fost introdusa in termen la organul necompetent.

De asemenea, conf. art. 286 Cod procedura penala, daca intr-o cauza in care s-au facut acte de cercetare penala se considera ulterior ca fapta urmeaza a primi o incadrare juridica pentru care este necesara plangerea prealabila, organul de cercetare penala cheama partea vatamata si o intreaba daca intelege sa faca plangere. In caz afirmativ, organul de cercetare penala, dupa caz, continua cercetarea sau trimite dosarul instantei competente. In caz contrar, trimite actele procurorului in vederea incetarii urmaririi penale. Cand schimbarea incadrarii juridice se face in fata instantei, acesta va chema persoana vatamata si o va intreba daca intelege sa faca plangere pentru infractiunea respectiva si, dupa caz, va continua sau va inceta procesul penal.

Procedura judecarii actiunilor penale puse in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate se interfereaza cu dispozitiile care reglementeaza procedura judecarii infractiunilor flagrante si cu dispozitiile referitoare la indivizibilitate si



conexitate. In primul caz, respectiv in cazul in care infractiunea, pentru a carei urmarire sau judecare este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate savarsita, este flagranta art. 280 Cod procedura penala prevede ca organul de urmarire penala este obligat sa constate savarsirea acesteia, chiar in lipsa plangerii prealabile. Daca infractiunea savarsita este dintre cele aratate in art. 279 alin. 2 lit. a), constatarile facute vor fi trimise, la cerere, instantei sesizate prin plangere. Cand infractiunea savarsita este dintre cele aratate in art. 279 lit. b) si c) organul de urmarire penala cheama persoana vatamata si daca acesta declara ca face plangere prealabila, dupa caz, continua urmarirea penala sau trimite cauza organului competent.

Din normele generale referitoare la indivizibilitatea si conexitatea cauzelor, se desprinde principiul conform caruia conexarea cauzelor este regula iar disjungerea este exceptia. Spre deosebire de acet principiu, in cazul infractiunilor pentru a caror urmarire sau judecare este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate, disjungerea este regula. Astfel, art. 281 Cod procedura penala stabileste ca in caz de conexitate sau de indivizibilitate intre infractiunile aratate in art. 279 lit. a) - c), daca disjungerea nu este posibila , se aplica procedura prevazuta in art. 35 Cod procedura penala. Aceeasi procedura se aplica si in cazul cand conexitatea sau indivizibilitatea priveste o infractiune pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila si o alta infractiune pentru care nu se cere plangere prealabila daca disjungerea nu este posibila.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact