StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Fazele de desfasurare ale infractiunii intentionate : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Fazele de desfasurare ale infractiunii intentionate



FAZELE DE DESFASURARE ALE INFRACTIUNII INTENTIONATE

1. Notiune

Examinarea procesului complex – subiectiv si obiectiv – de realizare a activitatii infractionale, releva parcurgerea a doua perioade distincte si in ordine c 151j93b ronologica consecutiva: o perioada interna sau psihica, in care se contureaza vinovatia penala ca latura subiectiva sau element moral al infractiunii, si o alta externa sau fizica, in care se obiectivizeaza vinovatia penala, trecandu-se la exteriorizarea acesteia in actul material care caracterizeaza latura obiectiva a infractiunii. Asemanator oricarei activitati constiente, activitatea infractionala presupune o desfasurare in timp, o dezvoltare progresiva, pana la producerea urmarilor periculoase.

Orice infractiune intentionata este precedata, intotdeauna, de o perioada de formare a laturii subiective in care se naste gandul de a savarsi si se ia hotararea de a o comite. Acest proces psihic – formarea atitudinii psihice cu privire la fapta si urmari – se petrece exclusiv in constiinta faptuitorului si reprezinta prima etapa, denumita, in general, perioada interna sau intelectuala, pe care o comporta savarsirea oricarei infractiuni. Odata cu luarea hotararii infractionale, perioada interna se incheie, iar latura subiectiva a infractiunii apare pe deplin realizata in toate componentele sale, urmand a ramane neschimbata pana in momentul desavarsirii actiunii proiectate.



Perioadei interne ii urmeaza, in mod firesc, activitatea infractionala propriu-zisa, care se desfasoara in timp, din momentul efectuarii primelor acte materiale, in vederea realizarii rezolutiei, pana in momentul producerii rezultatului socialmente periculos, este ceea ce se numeste perioada externa a savarsirii infractiunii, perioada in care aceasta parcurge asa-numitul „iter criminis” (drumul infractiunii). Pe acest parcurs pot fi identificate mai multe faze – cu semnificatii juridice proprii – care reprezinta stadii distincte, de apropiere progresiva de momentul final, acela in care, toate elementele continutului infractiunii, inclusiv rezultatul, fiind realizate, infractiunea poate fi socotita consumata. Vom avea asadar, o faza a actelor de pregatire, in care faptuitorul, mai inainte de a pasi la efectuarea actiunii incriminate, ia diferite masuri sa faca posibila si sa usureze savarsirea acesteia, o faza a executarii propriu-zise, in care este infaptuita, in materialitatea sa, insasi actiunea incriminata si, in fine, o faza a urmarilor care se plaseaza intre momentul terminarii activitatii fizice ce constituie elementul material si momentul in care survine rezultatul specific infractiunii savarsite, cu precizarea ca, totusi, uneori, in cazul anumitor categorii de infractiuni, procesul producerii rezultatului se poate prelungi si dincolo de acest moment, pana cand – asa cum se spune – infractiunea se epuizeaza.

Fazele de desfasurare ale infractiunii intentionate sunt acele etape pe care le poate parcurge activitatea infractionala din momentul celei dintai materializari a hotararii de a savarsi infractiunea, pana in momentul producerii integrale a rezultatului acesteia.


2. Perioadele infractiunii intentionate

a) Perioada interna

Asa cum s-a aratat, activitatea fizica susceptibila sa duca la realizarea elementului material al infractiunii este precedata de o atitudine psihica fata de fapta ce se va comite. Asadar, intotdeauna, inainte de a se fi inceput activitatea fizica, exista o perioada interna, de formare a laturii subiective a infractiunii.

In cadrul acestei perioade se pot distinge trei momente. Primul moment este acela al conceperii infractiunii. Mai intai subiectul, determinat de un mobil oarecare, doreste sa realizeze un anumit scop si, in vederea atingerii acestei finalitati, concepe si mijloacele de infaptuire a scopului; daca mijlocele concepute de el pentru atingerea scopului produs apartin unei activitati infractionale, inseamna implicit ca in mintea lui s-a nascut ideea de a savarsi infractiunea. Momentul urmator este acela al deliberarii. Dupa ce in cugetul sau a prins contur gandul de a comite infractiunea, subiectul cumpaneste asupra aptitudinii acesteia, de a duce la realizarea scopului urmarit, asupra riscurilor ce ar putea decurge din savarsirea ei si, in general, asupra tuturor motivelor de natura sa-l determine a trece la actiune ori a se abtine. Ultimul moment este acela al luarii hotararii. Dupa ce a chibzuit cu privire la oportunitatea savarsirii faptei, subiectul se decide, ia hotararea de a comite infractiunea.

Fiecare din aceste momente poate dura mai mult sau mai putin – uneori ele pot fi reduse la durata unei singure clipe – dupa cum ele pot fi mai departate sau mai apropiate in timp, succesiunea lor producandu-se adesea fulgerator, incat pot fi departajate numai ideal, ele exista insa – toate – intotdeauna, chiar daca infractiunea este spontana.



Odata cu luarea hotararii infractionale, latura subiectiva a infractiunii se considera realizata si –exceptand cazurile in care subiectul si-ar modifica hotararea– ramane neschimbata pana la terminarea actiunii incriminate.

Nimic din ceea ce se petrece in perioada interna – inclusiv simpla exprimare orala a gandului de a savarsi infractiunea – nu cade sub incidenta legii penale si nu se sanctioneaza. Raspunderea penala intervine numai pentru savarsirea unor fapte concrete: gandurile sunt ale omului si nu intereseaza colectivitatea, atata timp cat nu formeaza obiect de infaptuire. Dreptul penal nu sanctioneaza ceea ce gandeste omul, ci ceea ce el face efectiv si starea de pericol obiectiv creata pentru valorile sociale ocrotite de lege.


b) Perioada externa

Perioada externa sau de executare cuprinde intregul proces de infaptuire a actului de conduita interzis, adica toate actiunile sau inactiunile necesare pentru realizarea hotararii de a savarsi infractiunea, cu alte cuvinte, atat infractiunile comisive, cat si cele omisive, atat infractiunile intentionate, cat si cele neintentionate, dand continut laturii obiective a acestora.

Dupa luarea hotararii infractionale, persoana fizica trece la efectuarea acelor activitati materiale destinate sa asigure realizarea acesteia, se intra astfel in perioada externa, sau perioada infaptuirii infractiunii.

Aceasta perioada incepe din momentul in care persoana care a luat hotararea de a savarsi o infractiune paseste la prima manifestare externa, prin care se tinde la infaptuirea rezolutiei si sfarseste in momentul in care activitatea fizica voita, in baza hotararii luate, a ajuns la punctul sau final si, de asemenea, s-a produs rezultatul in dimensiunile sale definitive.

Asa cum s-a aratat, in timpul perioadei externe, procesul de infaptuire a hotararii infractionale parcurge mai mute faze – fiecare caracterizata printr-un anumit grad de infaptuire a rezolutiei – pe parcursul carora infractiunea, in continutul sau integral, se realizeaza treptat, pe etape.

Distingem astfel:

– faza actelor preparatorii care cuprinde toate acele acte ce pregatesc savarsirea actiunii tipice;

– faza executarii propriu-zise, in care se efectueaza actiunea tipica, in materialitatea ei, cu toate actele care o compun;

– faza urmarilor care incepe din momentul in care actiunea tipica a fost efectuata integral, adica s-a facut tot ce trebuia pentru realizarea hotararilor infractionale si dureaza pana cand s-a produs rezultatul, constand in vatamarea sau starea de pericol pe care legea penala, incriminand fapta, a incercat sa o previna.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact