StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Notiunea generala de infractiune : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Notiunea generala de infractiune



NOTIUNEA GENERALA DE INFRACTIUNE

A. INFRACTIUNEA – INSTITUTIE FUNDAMENTALA A DREPTULUI PENAL


Infractiunea, in sensul ei cel mai larg, este un act de conduita exterioara a omului, care din cauza tulburarii pe care o produce ordinii sociale si de drept este supusa represiunii penale. Din aceasta acceptiune, rezulta ca infractiunea reprezinta o realitate complexa cu valente si exprimari in plan material-obiectiv, social, moral si juridico-penal.

Dreptul penal, in totalitate, este structurat in jurul a trei institutii fundamentale: infractiunea, raspunderea penala si pedeapsa.



Intre cele trei institutii sus-mentionate exista o stransa legatura si conditionare, in sensul ca existenta infractiunii determina existenta si functionarea celorlalte doua. Fara infractiune nu poate exista raspundere penala si fara raspundere penala nu se poate concepe aplicarea unei pedepse. Savarsirea oricarei infractiuni atrage, pentru cel care a comis-o, o pedeapsa, iar pedeapsa implica, din partea pers 111b18b oanei care o suporta, raspunderea sa penala pentru fapta savarsita.

Codul penal da expresie acestei relatii in art. 17 alin. 2, in care se arata ca – „Infractiunea este singurul temei al raspunderii penale”. In ipoteza in care, datorita unor cauze determinate prevazute de lege (legitima aparare, starea de necesitate, constrangerea fizica sau morala etc.) caracterul penal al faptei savarsite este inlaturat, nu exista nici raspundere penala si, desigur, nici pedeapsa.

De subliniat ca, totusi, din cele trei institutii fundamentale, cea a infractiunii este mai importanta pentru ca, asa cum s-a subliniat in doctrina penala, ea constituie „piatra de temelie a oricarui sistem de drept penal, deoarece reglementarile sale se rasfrang asupra tuturor normelor incriminatoare din acel sistem de drept penal”.

Infractiunea, ca institutie fundamentala, presupune, prin urmare, un ansamblu de norme penale prin care se reglementeaza, in general, conditiile de existenta si trasaturile caracteristice comune tuturor infractiunilor descrise in legea penala, si nu in special, adica prin perspectiva diferitelor infractiuni ca de exemplu: furt, omor, talharie, fals etc.


B. DEFINITIA INFRACTIUNII


In viata sociala se pot savarsi fapte (actiuni, inactiuni) neconvenabile, care vatama sau pun in pericol interesele membrilor societatii, fie ca aceste interese apartin tuturor, adica colectivitatii in ansamblu, fie ca ele apartin numai unora dintre ei. Toate aceste fapte, intrucat tulbura ordinea sociala, sunt antisociale, insa ele nu pot fi caracterizate ca infractiuni decat in masura in care sunt incriminate prin legea penala si sanctionate cu o pedeapsa.

Infractiunea este in general privita, in teoria dreptului penal sau in diferitele legislatii, din doua puncte de vedere: fie ca un fenomen social, fie ca un fenomen juridic.

Considerata ca fenomen social, notiunea de infractiune evolueaza ca si notiunea de moralitate. In fiecare epoca si in fiecare tara, statul are o conceptie particulara despre conditiile fundamentale ale vietii sociale, despre importanta, mai mare sau mai redusa, a unor valori sociale si, ca urmare, considera un anumit numar de reguli de conduita ca absolut necesare pentru existenta societatii, si, pe aceasta baza, determina in cuprinsul legii penale, actiunile sau abstentiunile pe care le impune cetatenilor, sub amenintarea unei pedepse. Este vorba deci, de fapte care aduc atingere ordinii sociale.

Ca fenomen juridic, infractiunea este o fapta – o actiune sau o omisiune – imputabila autorului sau, prevazuta de legea penala si sanctionata cu o pedeapsa. Ceea ce caracterizeaza infractiunea ca fenomen juridic este, pe de o parte, incriminarea, adica proclamarea unei actiuni sau inactiuni socialmente neconvenabile ca infractiune – si, pe de alta parte, prevederea, in lege, a unei pedepse pentru savarsirea ei.

Pornindu-se de la prima caracteristica sus-mentionata, aceea de a fi o fapta incriminata de legea penala, infractiunea – ca fenomen juridic – a fost uneori definita ca o violare a legii penale. In legatura cu aceasta definitie este de observat ca legea penala nu stabileste in mod expres reguli de conduita, ci numai pedepse. De aceea, in loc de a se defini infractiunea ca o violare a legii penale, uneori, pentru definirea infractiunii se recurge, in mod exclusiv, la cealalta caracteristica a ei – pedeapsa – spunandu-se ca infractiunea este o fapta pedepsita de legea penala.

In contrast cu definitiile formale ale infractiunii, Codul penal roman in vigoare, pornind de la caracterul social al faptelor penale, da o definitie materiala a infractiunii, fara a omite aspectul juridic, iar accentul este pus pe pericolul social al infractiunii, adica pe aptitudinea unei conduite umane de a vatama sau de a pune in pericol valori esentiale pentru normala desfasurare a vietii sociale.



Articolul 17 din Codul penal defineste infractiunea ca fiind „fapta prevazuta de legea penala, care prezinta pericol social si este savarsita cu vinovatie.”

Definitia infractiunii este rezultatul unui proces mental de generalizare, comun formarii oricarei notiuni generale. Intr-adevar, pe langa notiunea generala de infractiune, Codul penal descrie, in partea sa speciala, numeroase tipuri particulare de infractiune, adica tot atatea notiuni abstracte ale unor infractiuni determinate (de exemplu: omor, furt, delapidare, ultraj etc.); ori, examinand toate aceste tipuri particulare de infractiuni in parte, raman drept caracteristici esentiale si comune tuturor urmatoarele: pericolul social, vinovatia si incriminarea, cu corolarul sau – sanctiunea. Aceste trei trasaturi esentiale nu lipsesc nici uneia din faptele carora legea penala le atribuie caracter infractional; din aceasta cauza ele dau notiunea generala de infractiune. Metoda folosita pentru stabilirea notiunii generale de infractiune si pentru definirea acesteia este cea obisnuita, si anume metoda inductiva, de la concret la abstract, prin inlaturarea caracteristicilor specifice si retinerea a tot ceea ce este comun si esential.

Codul penal defineste, in texte distinctive, fiecare din cele trei trasaturi esentiale ale infractiunii: pericolul social in art. 18, vinovatia in art. 20 si legea penala in art. 1, 2 si 3. Intre aceste trasaturi esentiale exista o interferenta si o corelare dialectica, in sensul ca fiecare este relevanta penal numai prin raportare la celelalte. De exemplu, pericolul social dobandeste semnificatie penala numai daca se refera la o fapta savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala; vinovatia – ca sa fie relevanta din punct de vedere penal – trebuie sa caracterizeze o fapta socialmente periculoasa, incriminata prin lege. In fine, o fapta, chiar prevazuta prin legea penala, nu constituie infractiune decat daca prezinta pericol social si daca a fost comisa cu vinovatie.

Incriminand unele fapte – de exemplu, omorul (art. 178 C. P.), furtul (art. 249 C. P.), ultrajul (art. 323 C. P.) – legea penala descrie in abstracto continutul fiecareia, prin indicarea atat a activitatii materiale ce le caracterizeaza, a rezultatului pe care ele trebuie sa il realizeze, cat si a unor cerinte indispensabile pentru considerarea lor ca infractiuni. Atata vreme cat legea este respectata, infractiunea isi pastreaza acest caracter formal si ipotetic, dar cand prevederile sale sunt incalcate, iesim din sfera ilicitului abstract pentru a ne aflam in situatia unei infractiuni concrete. Pentru ca in asemenea situatii sa se poata constata daca intr-adevar s-a comis o infractiune, este necesar ca organele de urmarire penala si instantele sa procedeze la o dubla verificare: sa verifice mai intai, daca fapta concreta savarsita corespunde descrierii pe care norma incriminatoare o face infractiunii abstracte si apoi sa verifice daca acea fapta prezinta trasaturile esentiale caracteristice conceptului general de infractiune, astfel cum sunt formulate in definitia data la art. 17 C. P., intrucat s-ar putea ca fapta savarsita, desi corespunzatoare, in materialitatea ei, descrierii din norma de incriminare, sa nu prezinte pericol social ori sa nu fie comisa cu vinovatie. Definitia legala a infractiunii constituie astfel un instrument deosebit de util pentru practicienii dreptului care, raportand faptele concrete savarsite la conceptul legal de infractiune, vor fi in masura sa stabileasca daca acestea au sau nu caracter infractional.

Definitia legala a infractiunii are si alte semnificatii pentru dreptul penal. Acestea reflecta unele principii fundamentale ale dreptului penal, cum sunt: principiul legalitatii incriminarii si principiul raspunderii subiective.

De asemenea, definitia generala a infractiunii are un rol primordial in delimitarea sferei ilicitului penal de ilicitul extrapenal si serveste drept ghid pentru legiuitorul insusi in elaborarea de noi norme de drept penal, prin care se incrimineaza anumite fapte ca infractiuni, precum si in scoaterea de sub incidenta legii penale a acelor fapte care nu mai prezinta pericol social.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact