StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » bancile in economie » Revirimentul economic si al activitatii bancare 1933 - 1944
Trimite articolul prin email Evolutia institutiilor bancare pentru finantarea agriculturii : Revirimentul economic si al activitatii bancare 1933 - 1944 Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Evolutia institutiilor bancare pentru finantarea agriculturii



Activitatea bancilor, destinate sa solutioneze finantarea proprietatii rurale si urbane, prezinta urmatoarele caracteristici: Creditul Agricol Ipotecar, in primul an de dupa conversiunea datoriilor agricole, a acordat majoritatea imprumuturilor pentru lichidarea datoriilor mosierilor. in acest fel, capitalul institutiei a scazut in scurt timp, ogligand-o la retineri in acordarea altor imprumuturi.
Dupa 1935, desi a continuat sa preia imprumuturi convertite, a repartizat si o parte mai mare din resurse pentru inzestrarea cu inventar a exploatarilor agricole, clar, pe total, plasamentele au avut o dinamica descrescanda.In anii 1932-l937, Creditul Agricol Ipotecar a acordat 1.371 de credite, in suma de 1,1 miliarele lei. Cu toat



e ca, in 1937, banca a primit de la stat ultima transa de 300 milioane lei din capitalul subscris, plasamentul s-a mentinut, in perioada urmatoare, sub nivelul mediu al anilor 1932-l937.
Pana la 31 decembrie 1941, banca acordase, de la infiintare, 1.930 de imprumuturi, in valoare de 1,5 miliarde lei, epuizand toate resursele de care dispuneau si care se cifrau la 1,6 miliarde lei.
Casa Rurala a manifestat opozitie fata de legea asanarii datoriilor agricole atat prin aplicarea unei reduceri mai mici a creantelor si dobanzilor, cat si prin reinvierea" debitelor intrate in conversiune.
Fata de obstile de cumparare a pamanturilor, ale caror membri nu puteau beneficia individual de legea asanarii, pana ce obstea nu rambursa toate datoriile, consiliul de administratie al Casei Rurale a admis, din septembrie 1936, sa scoata din obligatia solidara a obstii si sa ridice ipoteca asupra loturilor taranilor care achitau integral datoriile, in conditiile prescrise de legea conversiunii, ceea ce a influentat structura obstilor, prin excluderea din cadrul lor a taranilor ce nu puteau achita ratele pentru loturile cumparate, acestea fiind preluate de alti tarani care-.si platisera creditele. in urma acestei masuri, s-a accelerat incasarea datoriilor intrate in conversiune, ceea ce a imbunatatit situatia financiara a Casei Rurale, dar debitele fiind micsorate, prin lege, cu 60-70%, a pus-o in situatia ele a nu mai putea face noi plasamente. Pierderile suferite de Casa Rurala, ca urmare a legii conversiunii datoriilor agricole, au fost de 66,7 milioane lei, din care 55,8 milioane lei i s-au acoperit de stat, uba reducandu-se la 10,9 milioane lei, amortizata, insa, ulterior tot din ajutorul statului, chiar cu un castig de 4,2 milioane lei . Problema restituirii ratelor, urmata de procese, de pierderea inventarului agricol de catre tarani, a continuat si in preajma si in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Dupa convesiune, Casa Rurala a desfasurat o activitate restransa, ca si in primii 10 ani dupa Marea Unire, incetand plasamentele cativa ani, ocupandu-se cu lichidarea patrimoniului de pamanturi si paduri pe care le poseda. Atitudinea de precautiune, fata de noi plasamente, se datora incapacitatii de plata a debitorilor, cauzata de lipsa de renilitate a agriculturii, de datoriile nelichidate care grevau inca proprietatile, iar dupa conversiune, si de greutatea de plasare a bonurilor rurale emise.In 1936, Casa Rurala a reluat creditarea, insa numai pe termen scurt si mijlociu, de cel mult 5 ani, acordand imprumuturi si taranilor (cu mai putin de 5 ha si societatilor cu profil agricol), dar cea mai mare parte a plasamentelor a fost orientata spre mosierime. in acelasi timp, a finantat statul, care, urmare a legii din mai 1930, avea dreptul de preemtiune asupra mosiilor scoase la vanzare libera. Banca a incercat sa sprijine guvernul, care, prin parcelarea in loturi si vanzarea acestora la sateni, intentiona sa consolideze proprietatea mijlocie.
Prin legea din 16 iunie 1939, Casei Rurale i s-a dat o noua organizare, prelungindu-i-se, pe inca 30 de ani, privilegiile de care beneficia. Capitalul social urma sa fie majorat la 100 milioane lei, cu scopul de a inlesni cumpararea, vanzarea si exploatarea proprietatii agricole, in vederea sustinerii proprietatii mijlocii.
Acest scop nu a fost atins, insa, din cauza insuficientei mijloacelor financiare si a imobilizarii unei parti din fonduri in imprumuturile intrate in conversiune. Singurul fapt demn de remarcat in activitatea Casei Rurale, in aceasta perioada, este consolidarea pozitiei statului in cadrul bancii, prin participarea la sporirea capitalului social si prin interventia sa, tot mai activa, in orientarea plasamentelor. Dar, datorita neapelarii la reeescontul Bancii Nationale si limitarii la fondurile proprii reduse, plasamentele Casei Rurale au fost mici.
La sfarsitul anului 1941, Cara Rurala avea plasamente in imprumuturi acordate de 74,6 milioane lei si debitori, inclusiv cei din conversiune, de 43,5 milioane lei, fata de un capital ele 100 milioane lei".
Conducerea Casei Rurale a fost asigurata de un consiliu de administratie, format din 9 membri: 4 ales de actionari, 3 numiti prin decret regal, 1 delegat al Bancii Nationale si 1 delegat al Casta Autonome de Finantate si Amortizare.In februarie 1941, presedintele Consiliului de adminsitratie era prof. Ion Raducanu; membri: G. Cesianu A. Frunzanescu, Stelian Loga, M. Mereacre, I. C. Nicolaescu, C. Niculescu. C. Panelele, T. Pisani; cenzori: prof. Gromoslav Mladenatz - expert conil, Th. Voinea si Pavel Stoica. Comisarul guvernului era I. Oancea, iar director general, Nestor Badea .
Casele Judetene de imprumut pe g.aj au fost afectate de criza economica si de legea conversiunii datoriilor agricole. Caselor li s-au micsorat sumele de incasat din imprumuturile acordate, ele 160 milioane lei, reducandu-li-se dotatia de 300 milioane lei acordata de stat, la mai putin de jumatate. Numai primind fonduri de la Banta Nationala, Casele judetene de imprumut pe gaj au mai efectuat operatiuni ele preschimbare a unor imprumuturi si ele incasare a unor debitori pana in anul 1937. cand au fost desfiintate. impatimiturile, ramase ele incasat ele la debitori, se cifrau, in 1939, la 114 milioane lei si au fost preluate, spre incasare, ele catre BINAG (Banca pentru Industrializarea si Valorificarea Produselor Agricole) .
Toate operatiunile Caselor judetene ele imprumut pe gaj s-au efectuat prin sucursalele Bancii Nationale. Conducerea, la nivel judetean, a Caselor a fost asigurata ele un comitet compus din administratorul financiar, directorul sucursalei Bancii Nationale, consilierul agricol si un delgat al agricultorilor. Controlul operatiunilor, efectuate ele Case, a fost exercitat ele o comisie centrala elin Ministerul Finantelor.
Criza clin 1931 a influentat negativ si situatia Creditului Funciar Rural, ceea ce a determinat o noua interventie a statului.
Prin legea conversiunii datoriilor agricole, s-a dispus retragerea scrisurilor funciare 5%, reprezentand obligatiile imprumutatilor, pana la 1 ianuarie 1932 si inlocuirea acestora cu alte titluri, insa cu o valoare nominala redusa la 50%, pierderile suferite, de Creditul Funciar Rural, fiind preluate de stat.
Dupa criza, cu toata inviorarea economica, incasarea ratelor din creditele ramase ele incasat, dupa legea conversiunii datoriilor agricole, s-a efectuat intr-un ritm destul de lent in perioada 1934-l938.
La 31 decembrie 1941, bilantul Creditului Funciar Rural se prezenta astfel: pasiv, 680 milioane lei, din care: 155 milioane lei - capital propriu; 32 milioare lei - reescont la Banca Nationala; 85 milioane lei - datoria catre stat si 199 milioane lei - diversi creditori; activ: 127 milioane lei disponibili in efecte, 32 milioane lei disponibil in numerar, 131 milioane lei - imprumuturi pe gaj si virament in conversiune. 96 milioane lei ' diversii debitori .
Totalul creditelor, acordate de Creditul Funciar Rural, a insumat aproape 900 mlioane lei, in activitatea de aproape 7 decenii, pana la intrarea Romamei in cel de-al doilea razboi mondial, fara a putea ajuta mica agricultura taraneasca, Societatea fiind constituita sa serveasca interesele marilor mosieri.In ceea ce priveste Creditul Funciar Urban Iasi, statul a inteles sa-l sprijine, prin acordarea unui credit de 50 milioane lei in 1933-
Cea mai grea perioada a fost, insa. cea din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Astfel, dupa un studiu din anul 1940, din punct de vedere teritorial, imprumuturile neachitate acordate de societate, erau plasate dupa cum urmeaza: Bucovina de Nord (171,4 milioane lei); Basarabia (69,7 milioane lei); Transilvania (11,2 milioane lei); Vechiul Regat si Bucovina de Sud (237,7 milioane lei). Dezmembrarea teritoriului Romaniei a procat Creditului Funciar Urban din Iasi pierderea a 59.98% din totalul impatimiturilor acordate si nerestituirea de debitori pana la acea data, clin care 35,9%, in Bucovina de Nord, 14,63%, in Basarabia si 2,36%, in Transilvania.
In conducerea acestei institutii, al carei capital, format clin cota de 2% asupra imprumuturilor acordate, se ridica, in decembrie 1940, la suma de 58,3 milioane lei, au urat personalitati cunoscute ale societatii iesene: Th. Rosetti, S. Dudescu, V. Pogor. M. G.me, M.B. Cantacuzino, C. Meissner, I. Leatris, Gh. Zane s.a.~.
Creditul Funciar Urban Bucuresti, a trecut cu bine prima critica din 1929-l933 si si-a preluat activitatea. intre cele doua razboaie, a acordat credite de peste 2 miliarde lei pentru reconstructia si modernizarea imobilelor din Bucuresti, in principal si din alte orase ale tarii.
Un rol important. in asanarea datoriilor micilor agricultori si in consolidarea bancilor populare, dupa criza, 1-a avut Banca Centrala Cooperativa, intemeiata in baza legii de organizare a cooperatiei, din martie 1929, care, de fapt, era continuarea vechii centrale, infiintata in 1903. Spre deosebire de centrala din 1903. in care statul avea un rol dominant, Banca Centrala Cooperativa era o institutie de drept privat care functiona pe baza unui statut si servea ca centrala de finantare pentru toate organizatiile cooperative. Capitalul a fost sporit la 1 miliard lei, din care. initial, 50% era aportul statului, restul, de 50%, putand fi subscris de cooperative si federalele lor. Institutia era condusa de o adunare generala, un consiliu de adminsitratie, un comitet de directie si era verificata de o comisie de cenzori si consilieri, in majoritate alesi.
Structura resurselor Bancii Centrale Cooperative a variat in perioada existentei sale: creditorii s-au redus (de la 58,1% - in 1930, la 12,6% - in 1937), iar rezervele si depunerile au sporit (de la 17,4% - in 1930, la 49,1% - in 1937), din lumul total al resurselor financiare, situatii cauzate, indeosebi, de transformarea aportului statului la capitalul institutiei in fonduri puse la dispozitia acesteia, pentru asanarea bancilor populare si a federalelor acestora.
De asemenea si plasamentele si-au schimbat structura: portofoliul imprumuturilor acordate a scazut de la 88% - in 1934, la 41% - in 1937, datorita legii conversiunii si conventiei, incheiate cu statul la 24 iulie 1936, conform careia portofoliul detinut de la banci populare si federale a fost lichidat prin desubirile, in suma ele 2 miliarde lei, primite de la stat.
Beneficiile bancii au scazut de la 303 milioane lei - in 1930, la 30 milioane lei - in 1935, pentru a creste din nou in anii urmatori (58 milioane lei - in 1930; 46 milioane lei - in 1937).
Prin legea de modificare a codului cooperatiei din martie 1935, s-a instituit o Casa Centrala a Cooperatiei care pastra 4 centrale clin cele 5 sectiuni din 1919, dintre care una era Banca Centrala Cooperativa, la care, de data aceasta, aportul statului la capital a fost redus de la 500 milioane lei la 100 milioane lei, expresie a cresterii autonomiei cooperatiei.
In baza legii din 1935, consiliul de adminsitratie al Bancii Centrale Coopertive era alcatuit din 9 membri, din care 8 alesi si 1 desemnat de Banca Nationala, iar comisia de cenzori din 4 membri (2 alesi si cate 1 desemnat de Ministeml Agriculturii si de Banca Nationala). Adunarea generala se compunea din delegati desemnati de cooperativele si federalele asociate, care aveau un t plural, in raport cu numarul membrilor pe care ii reprezentau.
Pe tot parcursul existentei Bancii Centrale Cooperative (1929-l938), presedintele consiliului de adininsitratie al Bancii a fost profesoail de drept constitutional de la Academia de inalte Studii Comerciale si Industriale din Bucuresti, doctor docent Cesar G. Partheniu, eminent jurist, dialectician al reciprocitatii si cooperatist.In mai 1938, consiliul de administratie al Bancii Centrale Cooperative era format din: prof. C. G. Partheniu - presedinte; Nerva Traian Cosma, Adrian Otoiu, Vasile G. Barca, Iconom Ion Arbore, Nicolae Jecheanu, Iconom Marin Preotescu. Dumitru Savitchii, Ion Sandulescu, Vintila Caftangioglu - membrii; comisaail guvernului - Vasile M. Ionescu; directorul general al Bancii - G. Popovici. Cenzori erau: D. Alevra, Ep. Balamace, D. N. Fetcu, G. Vierescu.
Cooeprativele de credit din Romania, in numar de 3-954 (romanesti + ale nationalitatilor concoluitoare), in anul 1939, cu 873-543 membri, au avut un rol important, in timpul celui cle-al doilea razboi mondial, in asigurarea schimburilor de marfuri intre satele si orasele tarii. in 1940, numarul bancilor populare s-a redus prin pierderea unor importante parti din teritoriul national, ceea ce a dus la reducerea activitatii acestora, accentuata, apoi, prin intrarea Romaniei in razboi.
Prin legea din 23 iunie 1938, Banca Centrala Cooperativa, impreuna cu alte 4 centrale cooperative, s-au transformat in Institutul National al Cooperatiei care a preluat atat finantarea, cat si controlul cooperatiei, revenindu-se la unitatea de finantare si control a vechii Case Centrale a bancilor populare, creata in 1903.
Aceasta lege avea la baza urmatoarele principii cooperatiste:
- asociatii erau si cei ce se foloseau de intreprindere: potrivit legii, la impartirea beneficiului, dupa remuneratia capitalului, restul se impartea membriloi asociati, in raport cu participarea la obtinerea beneficiului respectiv, iar partea creata de neasociati se aloca fondului de rezerva si cultural, ceea ce stimula cresterea numarului de membri asociati;
- impartirea beneficiilor nu se facea ca la societatile comerciale, ci dupa criterii cooperatiste: nu capitalul, ci munca juca primul rol; risturna (dobanda capitalului) era un venit redus fata de serviciile pe care membrul aso


ciat le primea ele la cooperativa, sub forma de premii, in raport cu munca depusa la obtinerea beneficiului;
- asociatii erau strans legati de societate; pentru aporturile aduse, ei nu primeau titluri negociabile, cum erau actiunile la societatile comerciale, ci parti care nu puteau fi nici cedate, nici gajate;
- intre asociati domnea egalitatea; fiecare asociat avea un singur t, oricare era valoarea partilor sociale pe care le poseda, deci hotaratoare era persoana asociatului;
- societatea era deschisa pentru noi aderenti, ceea ce rezulta si din variabilitatea capitalului, caracteristica de esenta cooperativa; dreptul, celor ce doreau sa devina cooperatori, era asigurat prin dreptul de apel la uniune in caz de respingere;
- societatea era deschisa si pentru cei ce iau s-o paraseasca, silindu-se, insa, prin lege. anumite conditii pentm a nu fi lezata cooperativa.
Cu toate greutatile procate de schimbarile organizatorice continui care nu solutionau, decat in masura redusa, problemele taranilor improprietariti dupa primul razboi mondial, numarul cooperativelor de credit romanesti a avut o elutie crescanda pana in preajma crizei din 1929-l933, ca o expresie a necesitatilor economiei taranesti si a relativei silizari economice din acea perioada. Astfel, in 1929 s-a atins cifra de 4.732 cooperative de credit satesti si orasenesti, cu un numar de peste 1 milion mebri si un capital de 1,8 miliarde lei. Dupa marea criza, numarul cooperativelor de credit a scazut (1.000 din acestea fiind lovite de criza), incat peste un deceniu, in 1939, numarul cooperativelor de credit romanesti era de 3-731, cu aproape 802 mii membri si 1,7 miliarde lei capital.
Conform celor aratate de A. G. Galan , sursele de finantare ale cooperativelor de credit au scazut de la 6,3 miliarde lei, in 1931, la 4,8 miliarde lei, in 1939.In ce priveste plasamentele, imprumuturile au detinut o pondere de circa 80%.
Din analiza debitorilor si creditorilor din anul 1936, rezulta, in mod evident, caracterul de mutualitate al bancilor populare, calitatea de client si de societar era intrunita in aceeasi persoana: la aproape 730 mii de debitori, corespundeau 731 mii de societari si depunatori, in calitate, deci, de creditori. Aproape 90% din numarul societarilor si debitorilor erau agricultori, revenindu-le 76,2% din totalul imprumuturilor si 77,6% din capitalul social, ceea ce demonstreaza ca bancile populare au indeplinit scopul social pe care-l urmareau.
Repartizate dupa scopuri, imprumuturile din anul 1931, acordate de bancile populare satesti, care insumau 540 milioane lei, erau motivate de: necesitatea cumpararii de pamant si imobile (31,8%), cumparari de inventar si alte scopuri agricole (26%), scopuri de consum (12,6%), achitarea de datorii particulare (12,5%), scopuri comerciale si industriale (8,8%), nutret, seminte (5,1%), arendare de pamant (3,2%).In ciuda tuturor vicisitudinilor intampinate, bancile populare satesti au indeplinit un serviciu economic real, prin raspandirea lor pe toata suprafata tarii, fiind apropiate de domiciliul debitorilor si distribuind credite in sume mici, ceea ce nu s-ar fi putut obtine de la bancile comerciale decat in conditii foarte oneroase.
Dupa criza si inceputul revirimentului economic si pana la cel de-al doilea razboi mondial si bancile populare orasenesti au marcat o crestere continua a numarului de unitati, de membri si ai capitalului social, iar resursele din depuneri spre fructificare, desi mai mici, in 1939 fata de 1931, s-au mentinut la un nivel de 33% din capitalul social, asa cum rezulta din situatia ce urmeaza :

Anul Numarul bancilor populare urbane


1931 1939 434 476



Capital social Depuneri Numarul membrilor
- in miliarele lei -


0,6 0,6 0,4 0,2 143.367 166.657
In 1939, bancile populare urbane reprezentau 13% din totalul cooperativelor, detineau 20% din totalul membrilor si 39%) din capitalul tuturor cooperativelor de credit.
Resursele financiare si plasamentele bancilor populare urbane au eluat, in anii 1931, 1939, dupa cum urmeaza"":
Denumire 1931 1 1939 1931 1939


in miliarde lei in procente
Total resurse financiare din care: 1,6 1,6 100 100
- Capital social, rezerve, amortismente si depuneri 1,1 1,1 71,6 68,3
- Credite 0,4 0,4 24,1 22,8


Total plasamente din care: 1,6 1,6 100 100
- Impnimuturi 1,4 1,2 88,6 71,6
In atie cu bancile populare satesti, la cele orasenesti proportia capitalului social si a depunerilor era mai mare, in schimb, creditele luate au avut o pondere mai redusa.Imprumuturile acordate au fost in jur de 80% din resurse, aproximativ la acelasi nivel ca la cooperativele de credit satesti, cu exceptia anului 1939, cand acestea, sub impactul pregatirilor ele razboi, au scazut la peste 70%.
Situatia societarilor, a depunatorilor si structura profesionala a acestora la bancile populare urbane, in anul crizei bancare, 1931, se prezenta astfel:


Profesiunea Numarul Capital social Depuneri
societarilor depunatorilor - miliarde lei -


Total cifre absolute 141.739 14.890 0,6 0,3
Procente 100,0 100,0 100,0 100,0


Functionari, invatatori si preoti 31,7 31,7 36,9 20,3
Agricultori 32,6 17,2 23,9 27,3



Profesiunea Numarul Capital social Depuneri


societarilor depunatorilor - miliarde lei -
Meseriasi, comercianti si alte profesiuni 35.7 36,0 39,2 32,7


Minori _ 11,3 _ 7,3
Persoane juridice si comitete - 3,8 - 12,4

Rezulta ca atat ca numar cat si ca valoare, meseriasii st comerciantii, functionarii si agricultorii detineau proportii asemanatoare in structura societarilor si depunatorilor. Agricultorii apareau si la bancile populare orasenesti, si anume, la cele din unele cartiere periferice, a caror populatie se ocupa si cu agricultura.Imprumuturile acordate, de bancile populare urbane, in anul 1931, pe destinatii, se prezentau astfel:


Scopul imprumuturilor Numar Valoare - mld. lei -
Total, cifre absolute 62.365 0,5


Procente 100,0 100,0
Scopuri de consum 53,0 35,4


Cumparare de pamant si alte imobile 14,8 27,2
Scopuri industriale si comerciale 12,2 18,3


Cumparari de inventar si alte scopuri agricole 7,9 7,1
Plata de datorii particulare 6,0 6,9


Arendare de pamant 2,7 2,8
Nutret, seminte etc. 3,4 2,3

Rezulta ca dominau scopurile de consum (35,4%), urmate de celelalte scopuri agricole si urbane.
Beneficiile si cheltuielile bancilor populare urbane au fost mari pana in 1930, dupa care, datorita crizei si legii conversiunii, au scazut continuu.
Astfel, fata de veniturile nete de aproape 1 miliard lei, in 1930, s-a operat o marcata reducere a acestora, ajungand la 177 milioane lei, in 1937.
Bancile populare urbane au raspuns, in mare masura, cerintelor micilor meseriasi, dar forta lor financiara era redusa in raport cu necesitatile, ceea ce a facut ca statul sa caute alte cai de finantare, organizand, in acest scop, o Banca de Credit a Meseriasilor, care a desfasurat o importanta actvitate de creditare a dezltarii micilor ateliere mestesugaresti.
In cadrul acestui modul, prezentam succint cooperatia de credit a unor nationalitati, cum sunt cooperativele de credit sasesti si maghiare din Transilvania, cele germane din Bucovina si cele svabesti din Banat.
Astfel, la 31 decembrie 1936, numaail cooperativelor de credit apartinand nationalitatilor conlocuitoare, resursele financiare si principalele plasamente, imprumuturile, se prezentau dupa cum urmeaza :



Explicatii Total din care:
sasesti svabesti germane maghiare


' Numar de
cooperative de credit (rurale si urbane) 602 185 68 60 289


- Resurse
(milioane lei) 777 378 75 49 275


din care:
- capital, rezerve, depuneri (milioane lei) 627 279 64 44 240


' credite 129 99 5 5 21
- Plasamente


(milioane lei) 777 378 75 49 275
din care: Imprumuturi acordate (milioane lei) 695 342 60 43 250
In 1939, numarul total al acestor cooperative scade la 223, urmand acelasi proces de concentrare si consolidare a cooperativelor mai bine organizate, urmare a aplicarii conversiunii datoriilor agricole.
Resursele financiare ale acestor cooperative erau formate din depuneri spre fructificare (53%), urmate de rezerve (20%), credite (17%) si capital social (8%).In anul 1936, intreaga cooperatie de credit din Romania, dispunea de un capital insumand 5 miliarde lei. din care 4,8 miliarde lei (95,1%) apartinea bancilor populare romanesti si 246 milioane lei (4,9%), bancilor populare ale celorlalte nationalitati conlocuitoare.
Bancile populare romanesti aveau ca principala sursa de finantare capitalul social (45%), spre deosebire de bancile populare ale nationalitatilor conlocuitoare, a caror principala resursa de finantare erau depunerile spre fructificare (52%).In 1936, s-a inregistrat o scadere a resurselor de finantare, fata de 1931, ale cooperatiei de credit, cu 3 miliarele lei, urmare, in principal, a efectelor legii conversiunii (lichidarii datoriilor) din 1934.
Ca urmare a legii contra cametei si legii conversiunii datoriilor, veniturile au scazut, intre 1931 si 1939, de la 721 la 198 milioane lei anual si, ca o consecinta, cheltuielile au scazut de la 678 la 152 milioane lei.
Dobanzile, percepute la imprumuturi, erau, in 1930, la cooperativele de credit romanesti si sasesti de 17%, iar la cooperativele de credit maghiare de 21%.
Organizatiile de credit ale functionarilor au continuat sa se dezlte.
Astfel, Casa de imprumut si Ajutor a Functionarilor si Pensionarilor din Unitatile Ministerului de Interne avea, in 1937, fonduri de 134,1 milioane lei si credite de 82,4 milioane lei acordate functionarilor din administratia locala si centrala a statului;
- Casa de Economie, Credit si Ajutor a Clerului Ortodox, creata in 1929, cumulase fonduri mai modeste (53,7 milioane lei, in 1937) si imprumuturile erau reduse (40,7 milioane lei);
- Casa de Economie, Credit si Ajutor a Magistratilor, creata in 1931, acumulase fonduri si acordase imprumuturi, de asemenea, reduse (80 milioane lei, in 1941, respectiv, 25,9 milioane lei).
In anii 1937-l941, lumul depunerilor si plasamentelor primelor 7 astfel de institutii se ridicau la 3,5 miliarele lei total fonduri, din care: 1,9 miliarde lei depuneri obligatorii; 0,2 miliarde lei depuneri benele; 0,4 miliarde lei creditori diversi si 0,9 miliarele lei fonduri proprii. imprumuturile acordate insumau 2,1 miliarde lei.
Cel mai mare lum de credite a fost distribuit de Casa Ostirii (864,4 milioane lei), urmat de Casa Corpului Didactic (703,9 milioane lei), Casa PTT (280 milioane lei) si Societatea Generala (157 milioane lei) ete.
Din elul creditelor, acordate de cele 7 Case nominalizate in lucrare, un lum de 875,5 milioane lei au reprezentat credite de consumatie, pe termen scurt si mijlociu si numai 388,9 milioane lei au reprezentat credite pentru constructii sau achizitii de locuinte, pe termen lung, insuficiente pentru rezolvarea problemei grele a locuintelor functionaresti. Casa de credit PTT a facut exceptie: creditele de constructie ale acesteia s-au ridicat la 193 milioane lei, fata de 87 milioane lei - creditele ele consumatie.
Avand in vedere ca finantarea necesitatilor numeroase ale functionarilor nu se putea rezolva decat de o institutie centrala de credit pentai functionari, prin legea din 12 octombrie 1941, a luat fiinta Institutul General de Asigurare, Economie, Credit si Asistenta a Functionarilor si Pensionarilor Publici, pus sub autoritatea Minsiterului de Finante.
Fondul initial, de 500 milioane lei, a fost acordat de stat, in titluri de renta a Consolidarii (3% - 1935) si a fost alimentat continuu dm primele de asigurare de 5%, din salariul functionarilor publici si din retineri de 2% asupra pensiilor. Toti functionarii si pensionarii publici au devenit membri de drept ai Institutului. Toate casele de credit pentm functionari - in afara de Societatea Generala - au devenit sucursalele Institutului. Pentai ministerele si institutiile publice, care nu aveau organizate case de credit si asistenta, Institutul suplinea functiile acestor case, prin cele doua sectiuni ale sale, pentru functionari si pentru pensionari.
Toate aceste case de credit au construit localuri, care se pot vedea si astazi in Bucuresti, cum sunt: Casa Ostirii, din str. Gr. Cobalcescu. Palatul Casei de Credit a Magistratilor (de pe B-dul Magheru). Casa Corpului Didactic (de pe B-dul Kogalniceanu, intre intretaierea cu str. Schitu Magureanu si Piata Kogalniceanu), Caminul Casei de Credit PTT din Tekirghiol, Sala de teatru a Casei de Credit PTT (devenit, ulterior, Teatrul companiei Alhambra si, in prezent, Teatail Constantin Tanase" din Calea Victoriei, aproape de Palatul Telefoanelor), Internatul din Bucuresti, al Casei Corpului Didactic, (B-dul Kogalniceanu), Caminul Maritim de la Eforie al Casei Corpului Didactic, Caminul de studente din Bucuresti al Casei Corpului didactic s.a. Toate aceste case si-au adus o contributie reala in satisfacerea neilor de credit ale functionarilor.





Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact