StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Arta de a lua DECIZIA CORECTA
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » bancile in economie
Trimite articolul prin email Reforma sistemului bancar, a instrumentelor si politicii monetare, in perioada de tranzitie in albania : Bancile in economie Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Reforma sistemului bancar, a instrumentelor si politicii monetare, in perioada de tranzitie in albania



REFORMA SISTEMULUI BANCAR, A INSTRUMENTELOR SI POLITICII MONETARE, IN PERIOADA DE TRANZITIE IN ALBANIA.


Cuprins:





Restructurarea sistemului bancar.

Reforma instrumentelor de politica monetara in perioada de tranzitie.

Instrumente si tehnici de interventie directa.

Politica determinarii volumului creditelor.

Politica dobanzilor ca politica monetara si de credit.

Instrumente si tehnici de interventie indirecta.

Politica de open market.

Sistemul rezervelor minime obligatorii.






In Decembrie 1990, Albania se alatura tarilor din Europa rasariteana in procesul de democratizare a vietii politice si economice. Acesta se va dovedi a fi un proces greu si complex, care prin natura sa multidimensionala va cuprinde: inlocuirea unui sistem poiltic dictatorial monopartid cu un sistem politic democratic pluripartidist, trecerea de la o economie centralizata spre economia de piata cu intentia integrarii economiei pe plan european si mondial.

Procesul de reforma intampina diverse probleme legate de situatia foarte dificila, un adevarat colaps al economiei, pe care o parcurge Albania la inceputul anilor `90. Principalii indicatori m 949c22j acroeconomici inregistrau valori mult mai deplorabile comparativ cu cei din celelalte tari care se confruntau cu reforma economico-politico-sociala. In anul 1990, PIB inregistreaza o scadere de 10%, in 1991, 27% ; numarul somerilor in anul 1991, dupa statisticile oficiale, ajunge nivelul de 150`000 de persoane, investitiile inregistreaza o scadere de 5% in anul 1990, 60% in 1991 si 10% in 1992, deficitul din balanta de plati era in jur de 500 milioane USD, etc. . Singura cale de a iesi din acest colaps al economiei era inlocuirea vechiului model de economie dirijata cu cel al economiei de piata, transformarea economiei albaneze intr-o economie deschisa pentru a se integra in mod firesc in divizarea internationala a muncii si pentru a coopera cu capitalul strain. Pentru a realiza cu succes aceste scopuri erau necesare modificari radicale economice, legislative, structurale, tehnologice, etc. , care impreuna converg catre scopul final : crearea mediului economiei de piata in Albania.

Programul acestei transformari cuprindea un pachet de masuri cum sunt: privatizarea sectorului de stat, liberalizarea preturilor, eleminarea subventiilor, restructurarea institutiilor existente si crearea celor noi in intentia  crearii structurilor de baza aferente pietei muncii, pietei de bunuri si servicii si celei de capital.

In acest capitol vor fi tratate doar doua dintre masurile principale ale reformei, acestea reprezentand si obiectul acestei lucrari: restructurarea sistemului bancar si reforma instrumentelor politicii monetare.


Restructurarea sistemului bancar.

Sistemul bancar socialist era un sistem monobancar, banca centrala indeplinind in acelasi timp atat rolul de banca centrala, cat si cel de banca comerciala (distribuirea creditelor in economie si serviciul de casier al intreprinderilor de stat).

In prima sa functie si respectiv ca banca centrala ea raspundea de emisiunea monetara si controlul politicii monetare. In cea de a doua postura, banca centrala raspundea de satisfacerea necesitatilor intreprinderilor de stat prin distribuirea creditelor si serviciile de casierie sau de pastrare a conturilor acestora.

Cu prima lege de reforma bancara (1992), Banca Albaniei reia toate functiile de banca centrala: dirijarea politicii monetare si a celei de credit, politica ratelor de dobanda, emisiunea, modalitati de plata, etc. care, pana atunci erau considerate atributii ale guvernului iar celelalte banci secundare reinfiintate dobandesc o autonomie mai mare si reiau functiile de colectare a depozitelor, de acordare a creditelor atat agentilor nebancari cat si persoanelor fizice.. Banca centrala va fi declarata o institutie independenta de guvern, pastrand doar dependenta fata de parlament. Ea actioneaza in calitate de persoana juridica, are un capital initial de constituire de 500 milioane LEK, acesta se poate majora cu propunerea BoA si aprobarea Ministerului de Finante. BoA informeaza in mod periodic Consiliul de Ministri prin intermediul unei declaratii in care prezinta rezultatele inregistrate la nivelul politicii monetare adoptate in semestrul precedent, politica monetara care se va adopta in semestrul care urmeaza, principiile de baza in intocmirea si adoptarea dispozitiilor referitoare la bancile comerciale.

Banca Albaniei este condusa de catre Consiliul de Directie si Guvernatorul Bancii Nationale, care aproba structura organizatorica si numarul de angajati ai Bancii, determina principiile de baza in realizarea politicii monetare si de credit ale Bancii Albaniei, analizeaza si aproba planul financiar si raportul anual de Bilant al BoA, aproba statutul Bancii Albaniei; si Consiliul de Supraveghere, ca organ de decizie, care este condus de catre Guvernatorul Bancii in calitate de presedinte al Consiliului de Supraveghere, cei doi vice-guvernatori si patru membri.

Un aspect important il constituie raporturile intre Banca Albaniei si guvern, cu privire la procedurile de finantare ale acestuia din urma. Conform Legii, Guvernul poate primi avansuri temporare de catre Banca Centrala. Pentru fiecare avans se incheie un acord de credit intre guvern, reprezentat de Ministrul de Finante si Banca Centrala reprezenatat de Guvernator. In acest acord trebuie determinate suma exacta a avansului acordat, dobanda si termenul pana la scadenta.

Modelul ales in organizarea Bancii Centrale, asemenea altor tari din est, este justificat de urmatorii factori:

stadiul scazut de dezvoltare al institutiilor financiare mostenit de sistemul de economie centralizata, astfel in conditiile lipsei pietelor financiare dezvoltate, unica posibilitate de finantare a economiei in perioada de tranzitie ramanea cea a sistemului bancar.

deficitul din ce in ce mai mare in perioada de tranzitie. Pana in August 1994, cand pentru prima data se vor emite Bonuri de Tezaur, deficitul bugetar se finanta integral prin emisiune de cartmonede care constituia si principala cauza de inflatie. In aceste conditii o indipendenta maxima ar crea contradictii care ar accentua inflatia si ar frana procesul de tranzitie.

rolul statului in perioda de tranzitie: in conditiile in care lipseste o teorie coerenta si o experienta practica referitor la perioada de tranzitie de la economia centralizata la cea de piata, statului si Bancii Centrale le revine rolul principal in minimizarea efectelor care insotesc aceasta trecere.

In prezent, Banca Albaniei isi desfasoara activitatea in conformitate cu Legea Nr. 8269, dt 23.12.1996 “Despre Banca Albaniei”, care a inlocuit Legea Nr. 8076, dt 22.02.1996 “Despre Banca Albaniei”.

Restructurarile institutionale au adus de facto slabirea indipendentei Bancii Albaniei. Pentru aceasta, s-a vazut necesar sa se asigure si respecte independenta ei reala si formala. S-a impus, deci, cerinta unei noi formulari a Legii “Despre Banca Albaniei”.

In functie de obiectivul principal de reformulare, s-au imbunatatit acele parti care vizau Jurisdictia, Obiectivele, Finantarea Guvernului, Organizarea si Administrarea, Sistemul si Politica de Schimb Valutar.

Astfel, pentru intarirea indipendentei Bancii Albaniei, noua Lege stipuleaza in mod mai amanuntit indipendenta institutionala si cea functionala.

1. Indipendenta institutionala, este determinata in relatiile intre Banca Centrala inauntrul sistemului institutiilor guvernamentale si in procedurile aplicate cat si in angajarea si disponibilizarea autoritatilor Bancii. Astfel, orice subiect este obligat sa respecte indipendenta Bancii Albaniei, sa nu incerce sa influenteze pe membrii Consiliului de Supraveghere in interesul ignorarii obligatiilor sale fata de Banca Albaniei, si de asemenea sa nu interfereze in activitatea Bancii Albaniei.

2. Indipendenta functionala, este exprimata in puterea si capacitatea Bancii Albaniei in determinarea si aplicarea politicii monetare, cat si in autonomia ei in luarea deciziilor referitor la alte functii si responsabilitati specificate in Lege.

In afara de intarirea indipendentei, noua Lege specifica ca obiectiv primar al Bancii Albaniei este sa reuseasca sa pastreze stabilitatea preturilor, toate celelalte obiective de politica monetara fiind derivate de primul.


Reforma instrumentelor de politica monetara, in perioada de tranzitie.

Dupa introducerea sistemului bancar cu doua nivele, etapele pe care le poate urmari reforma monetara se prezinta dupa cum urmeaza :

Prima etapa : Cele mai importante instrumente sunt controlul direct al ratelor de dobanda si controlul creditului, iar instrumentele indirecte clasice (rezerva minima obligatorie, operatiunile de open market) au un rol complementar.

Cateva reforme partiale se refera la banca centrala si sectorul financiar – in mod special bilantul bancii, sistemul de compensare si plati, legi si regulamente care reglementeaza piata monetara si hartiile de valoare cu venit fix.

Etapa a doua : Eliminarea treptata a controlului direct al creditului, o libertate mai mare in utilizarea instrumentelor clasice indirecte. Astfel, icep sa actioneze instrumentele indirecte ceea ce incurajeaza pietele financiare primare si piata interbancara.

Rescontarea efectelor ramane sursa principala de lichiditate iar flexibilitatea ratelor de dobanda este suficienta.

Continua reforma sistemului bancar (in special a bancii centrale) si cea a sectorului financiar, operatiile pe pietele valutare, administrarea datoriei publice, perfectionarea sistemului contabil si celui informational, etc.

Etapa a treia : Ratele de dobanda devin perfect flexibile. Banca centrala actioneaza cu initiativa proprie prin intermediul instrumentelor indirecte de politica monetara. Banca centrala administreaza pe contul propriu si cu autonomie totala lichiditatea pietei monetare, ia masuri care stimuleaza si incurajeaza pietele secundare cu scopul ca rescontul sa nu prezinte singura sursa de lichiditate.

Sunt intreprinse numeroase reforme care intaresc piata de capital, stimuleaza dezvoltarea institutiilor bancare, incurajeaza atat restructurarea bancilor cat si a intreprinderilor, si modernizeaza sistemul de plati.

Comparand realitatea sistemului finaciar-bancar in prezent cu schema de mai sus putem aprecia ca sistemul bancar albanez a intrat in cea de a doua faza. Ratele de  dobanda sunt perfect flexibile, rata dobanzii la credite este liberalizata in intregime, iar cea aferenta depozitelor populatiei are o singura limita si anume o limita minima. Aceasta limita este modificata in permanenta in conformitate cu prevederile bancii centrale referitor la obiectivele politicii monetare (in special inflatia).


Instrumente si tehnici de interventie directa.

Pana in anul 1992, politica monetara in Albania era o politica pasiva,  dovada fiind finantarea automata pe care o primeau intreprinderile cu pierderi sau bugetul de stat, din partea sistemului bancar. Schimbarile radicale ale anului 1991, pierderea controlului asupra bugetului de stat si in special asupra realizarii veniturilor vor conduce la deficite bugetare enorme. Daca in anul 1990 deficitul bugetar constituia 15% din PIB, in primul trimestru al anului 1992 va inregistra nivelul record de 44% din PIB. Deficitul bugetar este insotit de o crestere rapida a volumului creditelor interne, cea mai mate parte avand ca destinatie finantarea bugetului (intreprinderilor si cooperativelor de stat), si o mai mica pondere era destinata noului sector privat (sfera comertului si cea a servicilor).

BoA, care incepe activitatea sa in aprilie 1992, este pusa in situatia de a face fata acestor schimbari continue. Se impune ca obiectiv primar controlul masei monetare, modificarea careia reprezenta cauza cresterii vertiginoase a indicelui preturilor (la sfarsitul anului 1992 indicele preturilor atinge cifra record de 442%) si deprecierii monedei nationale fata de celelalte valute. Cu scopul de a opri aceasta crestere masiva a masei monetare, BoA va adopta o politica monetara restrictiva. Aceasta politica restrictiva este justificata si de nevoia restabilirii echilibrului macroeconomic al tarii.

In principal, BoA si-a aplicat politica sa monetara restrictiva prin intermediul a doua instrumente de politica monetara:

controlul creditului (plafoane), si

controlul dobanzii (plafoane) - politica scumpirii ratelor de dobanda aferente creditelor acordate agentilor economici.

Aceste instrumente apartin grupei de instrumente si tehnici de interventie directa.

In continuare vom prezenta situatia actuala a instrumentelor directe de politica monetara, problemele care au aparut la utilizarea lor si unele sugestii la adresa lor.

Politica determinarii volumului creditelor.

Determinarea volumului de credite pe care le acordau bancile comerciale a constituit principalul instrument prin care Banca Albaniei isi infaptuieste politica sa monetara in perioada de tranzitie. Initial aceasta politica presupunea determinarea valorica a creditelor ce vor fi acordate de catre fiecare banca in parte, in cadrul unui semestru. Situatia era aproape aceasi cu planul de credit adoptat de fosta Banca a Albaniei.

Ulterior s-a adoptat sistemul plafoanelor de credite care va crea bancilor posibilitatea de a comercializa intre ele fondurile (surplusul) de credite.

Intr-o alta faza ulterioara s-a permis negocierea plafoanelor de credit intre bancile comerciale. Aceste faze intermediare erau astfel concepute pentru a creste abilitatea de acomodare cu noul sistem bancar si participare activa in dezvoltarea relatiilor reciproce intre bancile comerciale, in functie de pozitiile debitoare sau creditoare ale acestora la sfarsitul zilei. Aceste schimbari desemneaza inceputurile pietei interbancare ca parte constitutiva a pietei monetare. Cu toate acestea trebiue sa mentionam ca schimburile interbancare nu au inregistrat o valoare semnificativa fiind relativ limitate.

Trecerea de la determinarea volumului creditelor acordate de catre fiecare banca comerciala, la negocierea plafoanelor de credite intre acestea creaza posibilitatea crearii unei piete interbancare si cresterea posibilitatilor de creditare ale bancilor comerciale peste resursele traditionale ale scestora.



In general a fost adoptata o politica de credit intocmita cu mare atentie care presupunea alegerea clientilor care prezentau cele mai sigure garantii de rambursare a creditelor, minimizarea creditelor neperformante (nerambursate pana la scadenta), dar si calificarea personalului bancar. Toate acestea ar spori posibilitatile de creditare ale bancilor si sfera creditului.

Aplicarea politicii de determinare a volumului creditelor, in Albania, este justficata de umatorii factori:

Necesitatea aplicarii unei politici monetare restrictive. In aceasta perioada guvernul focuseaza ca prima obligatie combaterea inflatiei iar politica stabilirii volumului creditului este considerata ca un procedeu cu o mare eficacitate in reducerea inflatiei deoarece obiectivul monetar ales de aceasta data, creditele bancare, aproape coincide cu indicatorii pe care le fixeaza banca centrala pentru fiecare banca comerciala.

Acest instrument era cunoscut si larg utilizat in sistemul monobancar.

O alta cauza este si nivelul de dezvoltare al institutiilor si mecanismelor financiare. Stadiul redus de dezvoltare al acestor elemente va face ca, pentru foarte mult timp, politica determinarii volumului creditelor sa fie principalul instrument de politica monetara.

Evolutia creditului bancar in economie este prezentata in tabelul urmator :
















Dupa cum se poate observa si din tabelul de mai sus problema creditelor neperformante devine din ce in ce mai accentuata, acestea inregistrand in aceasta perioada (1993-1997) o evolutie de la 13.7% in 1993 la 41.48% din totalul fondului de credite acordate.

Cea mai mare pondere specifica, in total credite nerambursate, o reprezinta creditele pe termen scurt. Astfel din total credite pe termen scurt acordate in anul 1997, 66.6% din acestea sunt neperformante, in timp ce din total credite pe termen lung 25.45% din acestea sunt neperformante.

Observaand structura creditelor neperformante observam ca partea cea mai mare a acestora apartine sectorului privat : din 6443 total credite neperformante sectorul de stat contribuie cu 711 credite neperformante (sau 11%) iar cel privat cu 5732 de astfel de credite (89%) cea ce releva serioase deficiente in managementul operatiunilor active ale bancilor.

Politica de credit a acordat prioritate sectorului privat. In martie 1995 creditele pe termen scurt erau structurate astfel: sectorul de stat 17% si sectorul privat 83%. Structura creditelor pe termen lung se prezenta astfel: sectorul de stat 33% iar cel privat 67%.

Observand structura creditelor acordate pe sectoare de activitate rezulta ca ponderea cea mai mare a creditelor a primit-o sectorul comertului iar o pondere mai mica cel de activitati productive.

Politica monetara restrictiva urmarita de Banca Albaniei din aceasta peioada este impusa de conditiile tranzitiei caracterizata de un fenomen inflationist accentuat care solicita o interventie ferma a bancii centrale. Referitor la controlul masei monetare si al inflatiei, politica plafoanelor de credite utilizate de banca centrala este considerata a fi cel mai eficient instrument de politica monetara utilizat.

Cu toate acestea aplicarea unei politici monetare restrictive prin intermediul politicii de stabilire a volumului creditelor are unele neajunsuri printre care putem selecta:

Politica de creditare fiind o politica cantitativa de stabilire a volumului creditelor presupune o cerere de credite relativ stabila. Intr-o tara in tranzitie, cum este si cazul Albaniei, acest lucru nu este posibil.

In prezent, pe piata albaneza a creditului oferta de fonduri de imprumut nu prezinta elasticitate fata de modificarea ratei dobanzii. Intr-o reprezentare grafica oferta de fonduri are forma unei drepte verticale, deoarece rata dobanzii, care ar trebui sa determine cresterea sau reducerea volumului de credite, nu este stabilita ca punct de echilibru intre cererea si oferta de imprumut. Rata dobanzii nu este stabilita pe baza necesitatilor economiei sau ale sistemului bancar, ci in functie de obiectivele stabilite de crestere a masei monetare. Astfel modelul de functionare a pietei creditelor nu este identic cu modelul de functionare al pietei monetare. Situatia nu se schimba chiar daca  curba cererii prezinta elasticitate fata de modificarea ratei dobanzii.

Faptul ca rata dobanzii este fixata, face ca o parte din cerere (cea care apare ca rezultat al reducerii ratei dobanzii) sa nu intalneasca nici-o oferta (este afectata cererea de credite). Acest fenomen poate fi urmarit in graficul de mai jos.








E1 E2


Portiunea hasurata din grafic reprezinta surplusul de cerere care nu intalneste o oferta corespunzatoare de fonduri.

Fixarea plafoanelor de creditare nu permite concurenta intre institutiile financiare si nici cresterea cotei de piata a acestora. De asemenea, aceasta situatie nu poate stimula incercarea bancilor de a perfecta instrumentele financiare, deoarece acele banci care au suficiente surse de creditare nu sunt interesate sa mareasca depozitele, in special depozitele latente pentru care platesc dobanzi mai mari.

Astfel, Banca de Economii aplica in 1992 o rata de dobanda ridicata care ulterior s-a redus la 23%, si 14%. Aceste dobanzi vor stimula numerosi indivizi sa depuna banii la BK. Astfel depozitele incep sa creasca in ritmuri galopante de la 3.4 miliarde LEK la sfarsitul anului 1992, la 12.7 miliarde LEK la sfarsitul anului 1993. In conditiile specifice acestori ani, BK nu putea creste in mod semnificativ ponderea creditelor acordate, astfel, restituirea depozitelor si plata dobanzilor la scadenta a reprezentat un cost major pentru banca. Aceasta din urma inregistrand pirderi pe tot parcursul anului 1994.

Politica stabilirii volumului creditelor dauneaza initiativei bancilor. Acestea din institutii financiare importante care ar trebiu sa dea un impuls puternic reformei se transforma in niste institutii pasive cu tendinte burocratice.

Politica restrictiva este una din cauzele majore care a influentat negativ crearea unei piete speculative a dobanzilor. Pe aceasta piata creditorii si solicitantii de fonduri se intalnesc direct, fara intermediari. Sunt indivizi care in mod ilegal se ocupa cu acordarea de fonduri si colecteaza castiguri semnificative, dar in acelasi timp acesti indivizi evita controlul statului si in acelasi timp evita obligatiile fiscale.

Aceasta cantitate de bani care circula in paralel cu canalele sistemului bancar exercita o influenta negativa asupra masei monetare si creaza posibilitatea atragerii de castiguri abuzive, parazitism sau chiar victime.

Politica restrictiva a fost adoptata la un moment cand inflatia inregistra un nivel netolerabil iar punerea sub control al acestui fenomen se impunea cu prioritate fata de problema finantarii economiei.

In prezent, se apreciaza ca acest echilibru macroeconomic s-a realizat. Astfel se repozitioneaza pe prim plan problema finantarii economiei. In conditiile lipsei unei piete financiare propriu-zise, la care s-ar adresa agentii economici pentru a asigura o parte din resursele de finantare ale activitatilor lor, sistemul bancar ramane principala si singura cale de finantare a economiei.

Politica monetara restrictiva urmarita pana in prezent a condus la doua consecinte contradictorii: pe de o parte, aceasta politica a inregistrat rezultate pozitive in cea ce priveste reducerea inflatiei, pe de alta parte a exercitat o influenta negativa deoarece a redus semnificativ resursele de finantare care raspund necesitatilor de finantare ale economiei.

Revigorarea economiei cere ca politica monetara a Bancii Albaniei sa coincida cu politica de finantare bancara a economiei. Astfel, volumul creditelor ar trebui sa sporeasca, sau cele mai nevralgice sectoare ale economiei care sunt strans legate cu cele mai urgente necesitati ale populatiei, cum sunt constructia de locuinte, activitatea agro-alimentara, etc. , sa fie excluse din cota globala a plafoanelor de credite stabilite de BoA pentru fiecare banca comerciala in parte, care s-a realizat cu succes in anii urmatori.


Politica dobanzilor ca politica monetara si de credit.

Ratele de dobanda, un indicator macrofinanciar foarte important, au avut un rol pasiv in distribuirea resurselor in economia albaneza. Acestea s-au pastrat, pentru o perioada indelungata de timp, la un nivel de 0.5-3% pe an. Acelasi fenomen se observa si la nivelul dobanzilor active acestea inregistrand o marja calculata de 1-2% pana in anul 1991. Dupa acest an, cu inceperea reformei la nivelul sistemului bancar, ratele de dobanda si marjele intre acestea vor inregistra prima lor modificare (fluctuatie) in 50 de ani. Astfel, ratele dobanzii aferente depozitelor populatiei vor varia in functie de termenul de depunere si banca la care se constituie depozitul, de la 3 la 8%, in timp ce rata dobanzii la credite varia intre 8 si 12%. Acestea din urma sunt aplicate creditelor destinate intreprinderilor din sectorul de stat si nu erau diferentiate in functie de durata.

Cu privatizarea sectorului comercial si cel al serviciilor, in 1991, Banca Comerciala Albaneza (BTSh) crediteaza sectorul privat adoptand dobanzi care se cuprind intre 30 si 35%. In acelasi timp sunt adoptate masuri de penalizare atat in cazul creditelor nerambursate la scadenta, cat si in cazul depozitelor lichidate inainte de scadenta. Astfel, in cazul BKT, dobanda penalizatoare aferenta creditelor nerambursate la scadenta se calcula inmultind rata dobanzii aferenta creditului respectiv cu un coeficient de 1.5, in timp ce din dobanzile cuvenite deponentilor se retinea in jur de 5-8% din dobanda cuvenita depozitului retras inainte de scadenta.

Restructurarea in intregime a ratelor de dobanda isi are temeiul legal in legea “Despre Banca Albaniei” si legea “Despre Sistemul Bancar” care vor prezenta cadrul legal necesar pentru trecerea spre economia de piata a sistemului bancar ca parte extrem de importanta a economiei albaneze.

In 1992, diferentierea ratelor de dobanda va cuprinde pe langa termenul de acordare a creditelor si natura acestora, in functie de sectorul creditat. Pe de alta parte, din cauza unui fenomen inflationist de mari proportii, in acest an, vor rezulta dobanzi reale negative.

Dupa iunie 1992, BoA utilizeaza pentru prima data trei categorii de dobanzi :

dobanda aferenta creditelor de refinantare ;

dobanda la depozite ;

dobanda aferenta creditelor pe care le acorda celelalte banci.

Astfel, pentru prima data este introdusa dobanda de refinantare pentru creditele de aceasi natura pe care banca centrala le acorda celoralte banci care se confrunta cu probleme de lichiditate (nevoile de moneda centrala), acesta fiind totodata si un important instrument direct de infaptuire a politicii monetare. Prin intermediul acestuia banca centrala poate tine sub control volumul creditelor pe care le acorda bancilor secundare.

Rata dobanzii de refinantare este determinata in mod diferentiat. Astfel, in iulie 1992, rata dobanzii pe care o plateau bancile care recursesera mai mult de o singura data la creditele oferite de banca centrala era : 40% pentru prima data, 45% pentru cea de a doua oara si 50% la a treia refinantare. Astfel, ratele diferentiate erau compatibile cu obiectivul bancii centrale de a frana expansiunea masei monetare si implicit a inflatiei.

In acelasi an, ratele de dobanda vor creste simtitor ajungand la 32% pentru depozitele la termen de 12 luni si 39% pentru creditele de un an. Calcularea acestor rate nominale relativ mari avea ca scop implementarea unei dobanzi real pozitive si ca urmare atragerea resurselor financiare necesare care aveau sa sprijine investitiile propuse de un program ambitios de reforma si privatizare.



Cresterea dobanzilor nu s-a realizat repede, ci a fost una temperata, incercand sa nu impovarateasca simtitor costul creditelor acordate si in special celor acordate sectorului de stat. Aceasta crestere la nivelul dobanzilor va afecta, dupa cum era de asteptat, rata inflatiei, care in luna august 1992 va inregistra o crestere de 45%, dar care, in anul urmator se va reduce repede inregistrand in lunile aprilie si mai 1993 respectiv :–0,1% si – 0,5%.

Rate de dobanda real pozitive se vor inregistra si in primul trimestru al anului 1993. Ca rezultat al acestor realizari,  al temperarii inflatiei si al stabilitatii cursului de schimb, banca centrala va reduce rata minima a dobanzii aferenta creditelor de refinantare cu 4-9% si totdata se va reduce marja intre dobanda activa si cea pasiva de la 7% la 5%. Aceste modificari demonstreaza faptul ca masa monetara este mentinuta sub control si banca centrala ar fi mentinut aceasi politica restrictiva si in viitorul apropriat. Astfel, in concordanta cu reducerea inflatiei, ratele de dobanda se vor reduce de mai multe ori (de trei ori), si in 1994.

O evolutie neasteptata o reprezinta situatia din anul 1997, perioada ce este puternic remarcata de o paraliza economica si criza financiara, conditii nefavorabile de investitii si o depreciere accentuata a lek-ului ca urmare a impactului pe care l-a adus falimentul firmelor piramidale si semipiramidale.

Pornind de la aceste conditii si pe baza evolutiei asteptate a inflatiei, Banca Albaniei va modifica dobanda aferenta depozitelor trimestriale in sensul cresterii progresive a acesteia de la 27% (in martie 1997) la 34% (in mai 1997) si 37% (in iulie 1997). Aceasta politica temporara a bancii centrale va indeplini scopul propus: va influenta in mod favorabil cresterea increderii populatiei in mijloacele financiare in moneda nationala minimizandu-se fenomenul preschimbarii lor in alte  monede straine si implicit se va realiza stabilizarea cursului de schimb valutar. In parte aceste obiective s-au realizat si prin stabilirea unor marje zilnice pentru retragerile de numerar fie in LEK, fie in valuta, stabilite la un nivel considerat normal pentru efectuarea zilnici a tranzactiilor.

Ca urmare, are loc reintorcerea depozitelor populatiei in sistemul bancar. Astfel, dupa primele luni ale anului, masa baneasca in circulatie se va reduce simtitor ca rezultat a sporirii masei depozitelor la termen si in special a celor trimestriale care vor reprezenta 56% din total depozite.

Pe langa efectele pozitive mai aici prezentate, aceasta crestere a dobanzilor va produce si unele efecte nedorite cum sunt: - pentru a acoperi costul sporit al depozitelor, bancile vor mari rata dobanzii aferenta creditelor acordate si - dobanda aferenta bonurilor de tezaur; acest ultim fapt va conduce spre adancirea deficitului bugetar.

Stabilizarea monedei nationale, a veniturilor bugetare si reducerea cresterii inflatiei au creat conditiile ca Banca Albaniei sa reduca nivelul inferior al ratelor de dobanda la depozitele de 3 luni. In bancile cu capital de stat, aceasta modificare a nivelului dobanzii s-a efectuat de trei ori. Astfel pentru dobanzile aferente depozitelor de 3 luni, acestea s-au modificat de la 37%, care a reprezentat si nivelul maxim atins in luna iunie, la 26% la sfarsitul anului. Pentru dobanzile aferente depozitelor de 6 si 12 luni procentul de dobanda s-a redus de la 28% si 28.5% la respectiv 26% si 27% pe an.

Aceasta restabilizare a nivelului dobanzilor este reprezentata de graficul evolutiei dobanzii de refinantare, a dobanzii aferenta bonurilor de tezaur si a cele aferente depozitelor populatiei, aceste evolutii fiind totodata reprezentative si asemanatoare si pentru evolutiile celorlalte rate ale dobanzii (credite, obligatiuni de stat etc.).



Evolutia principalelor rate ale dobanzii.


Reluand tema plafonarii dobanzilor, cu scopul de a incuraja cele mai active banci in determinarea ratei dobanzii pe piata monetara, un pas important il va constitui faptul ca li se va permite bancilor sa modifice rata dobanzii cu ± 2% peste rata dobanzii de baza. Plafonul minim stabilit aferent depozitelor avea ca scop atragerea resurselor financiare disponobile de catre sistemul bancar. Rata dobanzii ridicata, din inceputul anului 1993, este factorul principal care explica cresterea depozitelor la termen pana la o pondere de 90% din total depozite ale populatiei. Pornind de la inceputul acestui an, ratele de dobanda au inregistrat numai cresteri. Astfel limita dobanzii aferenta depozitelor la termen si celor trimestriale va fi respectiv: 16% si 14%.

Ratele de dobanda au fost modificate in continuare in functie de fluctuatiile ratei inflatiei. O caracteristica specifica a acestei perioade este faptul ca rata inflatiei este stabilita in mod administrativ de catre banca centrala. Aceasta maniera centralizata de stabilire a indicatorilor macroeconomici nu pe baza cererii si ofertei de pe piata a fost conditionata de stadiul de dezvoltare al institutiilor financiare si fazele embrionale ale pietei financiare.

Cu toate ca ratele de dobanda au fost stabilite in mod administrativ, in modalitatea de formare a acestora s-a tinut cont de urmatorii factori :

In ptimul rand de nivelul dobanzilor pe plan international. Deschiderea economiei albaneze spre pietele internationale are un impact important asupra nivelului fluxurilor monetare si asupra cursului de schimb. Stabilirea unor dobanzi mai mari decat cele din tarile invecinate va atrage importante fluxuri monetare, in special din Grecia si Italia, care constau in depozite la termen de un an constituite, in principal, din veniturile din emigratie atrase tocmai de nivelul atractiv al dobanzii.

Un al doilea factor il constituie modul de formare al ratei dobanzii pentru instrumente financiare diferite (de exemplu, pentru depozite functie de termenul acestora; pentru credite functie de termenul de rambursare, sectorul de activitate creditat, riscul de neplata, etc). astfel , bancile comerciale prefera sa investeasca in bonuri de tezaur, care incepusera sa apara pe piata la inceputul anului 1994, decat sa acorde credite, cu toate ca acestea din urma aduc bancilor venituri mai mari decat veniturile aferente titlurilor de stat. Astfel bancile prefera varianta unui risc mai mic (in cazul bonurilor de tezaur riscul practic lipseste) si al unui castigh redus fata de cealalta alegere si respectiv un risc mai mare si castiguri mai susbstantiale.

In al treilea rand, in determinarea ratei dobanzii s-a tinut cont de binecunoscuta ecuatie a lui Fisher :

Text Box: rn = rr + rinfl



unde:     r: rata dobanzii nominale ;

r: rata reala a dobanzii ;

rinfl  : rata asteptata a inflatiei.

Dupa cum se opate observa din aceasta ecuatie, rata dobanzii nominale trebuie sa-l compenseze pe cel care economiseste in doua directii: in primul rand, reducerea puterii de cumparare a monedei (inflatia) si in al doilea rand, sa-l recompenseze pentru amanarea unei parti a consumului in prezent.

Corectarea ratei dobanzii prin luarea in calcul a ratei inflatiei, dupa ecuatia de mai sus, s-a efectuat din primul trimestru al anului 1993, fapt ce va conduce la stabilirea unor dobanzi real pozitive.

In anii ce vor urma, banca centrala va stabili numai limita minima a depozitelor, nemaiexistand plafoane maxime. Creditele s-au liberalizat in intregime. Iar ratele de dobanda din piata interbancara sunt determinate pe baza mecanismelor de piata, in functie de raportul cerere-oferta pe aceasta piata.








In continuare este reprezentata evolutia celor mai semnificative rate ale dobanzii pe piata monetara :


Instrumente si tehnici de interventie indirecta.

Reforma sistemului bancar si a politici monetare este strans legata de schimbarile necesare atat la nivelul arsenalului insrumentelor si reglementarilor monetare, cat si a regimului valutar. Pe de alta parte, reforma instrumentelor bancare este un proces evolutiv si complex care presupunea mai multe etape. Trecerea de la o etapa la alta era conditionata de reformularea functiilor bancii centrale si reforma intregului sistem financiar, in general.

In prima etapa de restructurare a sistemului bancar, instrumentele de interventie directa sunt considerate a fi mai folositoare si potrivite in infaptuirea politicii monetare. Pe parcursul acestei perioade, acestea pot suferi modificarile necesare. In mod gradual planul detaliat de credit va fi inlocuit de tavanele negociabile de credit care au deschis calea operatiilor de open market pe piata interbancara. Bancile pot fi refinantate de mai multe ori de catre banca centrala la o rata a dobanzii in crestere. Rata dobanzii minima a dobanzii aferenta deozitelor populatiei desi este stabilita in mod administrativ de catre banca centrala acestea nu sunt nemodificabile. Acestea au devenit mai elastice, modificarile intervenind, de fiecare data, in functie de rata inflatiei.

Pe langa perfectionarea instrumentelor directe, in prima etapa banca centrala incepe sa utilizeze instrumentele indirecte de politica monetara. Utilizarea acestor instrumente indirecte impreuna cu aplicarea unui regim fluctuant al cursului de schimb, care sa poata realiza convertirea interna a lek-ului, au influentat spre rationalizarea dirijarii sistemului bancar si realizarea trecerii graduale de la poiltica tavanelor de credit catre politica ratelor de dobanda stabilite pe piata, in functie de raportul cerere-oferta.

Utilizarea instrumentelor de control monetar directe, in prima etapa a liberalizarii economico-financiare, este justificata de structura si stadiul redus de dezvoltare a pietei financiare. Pe de alta parte, insusi instrumentele indirecte se aflau intr-o stare embrionala care nu permitea utilizarea lor.

In general, utilizarea instrumentelor directe prezinta urmatoarele neajunsuri:

Procentele care arata cresterea sau reducerea creditului de la o perioada la alta sunt indicatori administrativi. Acestia nu sunt determinati de nevoile reale ale economiei si nici de potentialul de creditare al bancilor. Pe parcursul acestei perioade nevoile economiei au fost mai mari decat volumul creditelor stabilite de banca centrala pentru sistemul bancar. Pe de alta parte resursele si potentialul de creditare sunt diferite pentru fiecare banca in parte, cu toate acestea bancile nu pot acorda credite peste aceste pafoane.

Plafoanele de credit au impiedicat atat libera concurenta intre banci, cat si incercarile acestora de a-si mari cota de piata. Bancile care dispun de resurse nu sunt interesate sa-si mareasca cota de piata deoarece aceasta le ar reduce rentabilitatea.

Cu stabilirea tavanelor de credit bancile, deseori, franeaza intreprinderile dinamice limitand creditarea acestora in favoarea unor sectoare strategice ale economiei nationale care se afla in dificultate. Aceasta politica transforma sistemul bancar intr-un instrument al politicii interventioniste a statului.

Deoarece instrumentele de politica monetara directe prezinta aceste inconveniente, reforma sistemului bancar incearca abandonarea acestor instrumente si inlocuirea acestora cu instrumente indirecte. Astfel, se tinde spre realizarea obiectivelor macroeconomice prin instrumente care se bazeaza pe mecanismele de piata. Aceste instrumente indirecte de politica monetara se utilizeaza pentru a influenta in mod indirect asupra masei monetare, asupra creditului si ratei dobanzii, prin modificarea starii lichiditatii bancilor si a celorlalte institutii financiare.

In strategia inlocuirii instrumentelor directe cu cele indirecte trebuie tinut cont de faptul ca eficienta interventiei indirecte a bancii centrale este conditionata de stadiul de dezvoltare si organizare al pietei monetare. De aceea, atunci cand reformele incep sa modifice procedurile de control si reglementare bancara, in mod paralel trebuie intreprinse masuri care promoveaza dezvoltarea pietei monetare si a concurentei pe aceasta piata. De asemenea se recomanda reducerea pe cat de mult posibil a ratei rezervelor minime obligatorii. De exemplu, aceasta rata, in prezent, este de 10% din totalul depozitelor. Pe de o parte, acest nivel, comparat cu cel din alte tari dezvoltate, este destul de ridicat, dar pe de alta parte, acesta este justificat de nivelul de dezvoltare economica al tarii.

In aceste conditii banca centrala trebuie sa creeze conditii mai bune de transparenta informationala si eficacitate pentru subiectii care opereaza pe piata financiara. In prezent nivelul de informare al publicului si accesul acestuia la informatii este destul de redus. Informatiile referitoare la rata dobanzii, agregatele monetare,  creditul, datoria externa, etc. nu se asigura usor, fapt ce reduce transparenta si increderea publicului in sistemul bancar.

Inlocuirea instrumentelor de politica monatara directe çu cele indirecte nu este un act, ci un proces. Acesta se desfasoara in mod gradul si presupune mai multe etape. In prima etapa de introducere a instrumentelor indirecte, banca centrala utilizeaza in continuare instrumente directe, fapt care se justifica de faza embrionala in care se afla instrumentele indirecte. Astfel utilizarea controlului volumului creditului prin intermediun plafoanelor lunare ale acestuia, sau controlul dobanzilor active si pasive sunt aproape indispensabile in aceasta prima etapa, deoarece utilizarea instrumentelor de control indirect al masei monetare nu are la acest moment eficienta maxima dorita.



Strategia din acest proces gradul de inlocuire consta in acordarea de prioritate utilizarii instrumentelor indirecte si activizarea celor directe numai atunci cand acest lucru este neaparat necesar. Cu crearea conditiilor propice instrumentele directe vor fi inlaturate din instrumentarul politicilor monetare.

Tehnicile interventiei indirecte sunt utilizate pentru controlul indirect asupra ofertei de moneda limitand, pentru intermediarii monetari, accesul la lichiditatea bancii centrale. Tehnicile de interventie globala si indirecta se sprijina pe un triplu fundament:

dependenta sistemului bancar fata de banca centrala ;

corelatia existenta intre volumul de credit si nivelul activitatii economice ;

caracterul elastic al cererii de credit fata de nivelul dobanzii.

Dintre instrumentele ce apartin acestui grup mentionam taxa scontului (rata dobanzii) si politica de open market.

In continuare este prezentata situatia actuala a instrumentelor indirecte de politica monetara, problemele care au aparut la utilizarea lor si unele sugestii la adresa lor.


Politica de open market.

In concordanta cu obiectivele politicii monetare din anul 1994, pe langa controlul direct al masei monetare, banca centrala va exercita si controlul indirect al acesteia prin operatiuni de open market. Astfel, in august 1994 se va realiza prima licitatie de bonuri de tezaur.

Banca centrala este cea care se ocupa cu organizarea activitatatii de vanzare a titlurilor guvernamentale pe piata primara, fapt ce-si are temeiul legal in hotararea Comitetului de Administrare a Creditelor Interne (KAHB).

Vanzarea hartiilor de valoare se efectueaza pe baza unei licitatii care este condusa de trei persoane, doua dintre care sunt angajati ai bancii centrale iar cea de a trea persoana este reprezentantul Ministerului Finantelor. De regula licitatiile au loc o data pe luna, dar KAHB poet hotara, daca este cazul sa mareasca frecventa acestora. De asemenea, banca centrala cu aprobarea Ministerului Finantelor, poate organiza licitatii extraordinare la care participa doar bancile sau alte institutii specificate prin hotarare.

Piata bonurilor de tezaur in Albania, este vasta, din punct de vedere al participantilor. Astfel, pe aceasta piata pot participa:

Banca centrala, in conformitate cu termenii si conditiile stabilite de Consiliul de Directie al acesteia, are privilegiul de a prezenta prima cererea (nu influenteaza concurenta) pentru aceste titluri. Partea ramasa a titlurilor se imparte in functie de cererile celorlalte institutii, in functie de hotararea KAHB.

Banca de Economii, celelalte banci si alte institutii nebancare (Institultul de Asigurari) care compun grupa institutiilor financiare care participa pe aceasta piata.

Firmele, societatile private si indivizii care prezinta la banca centrala o confirmare care atesta deschiderea la o banca comerciala a unui cont cu suma inghetata care sa acopere cererea persoanei respective.

La inceputurile sale, piata primara a bonurilor de tezaur nu va include persoanele fizice, ci doar institutiile financiare mai sus mentionate.

Instrumentele financiare care sunt negociate in aceste licitatii sunt bonurile de tezaur. La inceput acestea au fost negociate avand o maturitate de 90 de zile, iar in prezent, pe piata se negociaza bonuri de tezaur cu maturitate de trei luni, sase luni si un an. Inital aceste bonuri vor fi partial negociabile deoarece ele puteau fi vandute sau cumparate inainte de scadenta doar la banca centrala si in conformitate cu conditiile stabilite de aceasta. Deci, este vorba de o piata monetara secundara limitata. Crearea acestei piete, initial intre institutiile bancare, sub forma unei piete secundare din piata interbancara, si pe urma oferind acces si pentru ceilalti participanti, constituie alti pasi de continuare a reformei monetare. In prezent, bonurile de tezaur cu maturitate de 3 si 6 luni pot fi tranzactionate pe piata bonurilor de tezaur, iar cele cu maturitate de 1 an, la bursa.

Bonurile de tezaur sunt emise in forma 'book-entry' cea ce presupune ca cumparatorul sa primeasca un certificat care atesta achizitionarea titlurilor respective. Inregistrarile respective sunt gestionate de banca centrala. Sistemul 'book-entry' protejeaza cumparatorul de eventualele pierderi, falsificari, furt, etc.  De asemenea acest sistem face posibil gestionarea datoriei publice cu costuri reduse.

Procedeul de organizare al licitatiei este destul de simplu. Orice cumparator potential prezinta la banca centrala o cerere tip care cuprinde datele de identificare ale prsoanei sau institutiei, suma totala de bonuri care intentioneaza sa cumpere cat si procentul de scont de care doreste sa beneficieze in cazul in care cererea este de natura concurentiala. Daca cererea nu este de natura concurentiala, procentul se stabileste ca medie ponderata a cererilor satisfacute (care au intalnit oferta) din licitatie.

Comisia care conduce licitatia aliniaza cererile dupa cum urmeaza:

Banca Albaniei ;

Cererile de natura neconcurentiala in functie de data de inregistrare pana la acoperirea numarului de titluri alocate pentru aceasta categorie ;

Cererile de natura concurentiala, in ordine crescatoare functie de dobanda ceruta.

Pe baza raportului prezentat de Comisia care conduce licitatia, Ministerul de Finante ia hotararea finala, iar banca centrala publica, in mijloacele oficiale de informatie, rezultatele licitatiei.

Sistemul rezervelor minime obligatorii.

In iunie 1992 banca centrala utilizeaza pentru prima data rezerva minima obligatorie ca instrument indirect al politicii sale monetare. Toate bancile aveau obligatia sa depuna la banca centrala 10% din totalul depozitelor clientilor in lek si in valuta.

In aceasta perioada instrumentul principal de punere in practica a politcii monetare ramane politica creditului. In aceste conditii politica rezervelor obligatorii nu poate exercita influenta sa asupra ofertei monetare prin cresterea suu reducerea multiplicatorului creditului. Cu toate acestea, introducerea acestui instrument prezinta cateva avantaje deosebite:

In primul rand reprezinta primul pas in procesul de inlocuire a intrumntelor directe cu cele indirecte acestea din urma fiind apreciate ca raspund mai bine conditiilor economiei de piata.

In al doilea rand,  prin intermediul rezervelor obligatorii desi banca centrala nu influenteaza in sensul cresterii sau reducerii masei monetare, ea poate influenta lichiditatea bancilor.

In al treilea rand, stabilirea unei rezerve obligatorii a bancilor care se pastreaza la banca centrala creste credibilitatea si siguranta depozitelor.

Impreuna cu rezerva minima obligatorie, banca centrala a stabilit si o rata a lichiditatii obligatorie legata de depozitele in valuta. Aceasta prevedere are ca scop evitarea pozitiilor descoperite, ale bancilor, in valuta. Initial, in conditiile unui control riguros, aceasta acoperire va fi stabilita la nivel de 100%. Mai tarziu, in iunie 1993, aceasta acoperire se va reduce la 90% in ideea de a incuraja bancile in activitatea de finantare a comertului cu exteriorul cat si operatiile de plasament in bancile din strainatate in vederea imbunatatirii portofoliilor bancilor autohtone.

Evolutia rezervelor minime obligatorii ale bancilor la banca centrala in ultimii patru ani este prezentata in urmatorul tabel:


Tabel 1 :

Text Box: 1995 1996 1997 1998
1 2 3 4 1 2 3 4 1 2 3 4 1 2 Iul-98 
Text Box: Oferta monetara (mil lek)



Text Box: Rezerva minima obligatorie

Modificarea anuala (%)

Modificarea trimestriala (%)
Text Box: 4416 4588 5046 5678 6491 7086 7748 9205 11586 11070 10279 12004 13433 14446 14819



32 30 33 34 47 54 54 62 78 56 33 30 16 31 49



17 17 46 60 71 42 43 99 151 -17 -26 86 57 34 45













Bibliografie :

Banka e Shqiperise:     Rapoarte anuale 1993, 1994, 1995, 1996, 1997 ;

Declaratii ale guvernatorului BoA ;

Rapoarte statistice.

Banka e Kursimeve: Rapoarte anuale 1993, 1994, 1995, 1996, 1997.

Fatos Ibrahimi: “Probleme te reformimit te sistemit bancar ne Shqiperi ”, Revista Economia dhe Tranzicioni, nr. 2, viti 1994.

Fatos Ibrahimi: “Reformimi i sistemit financiar ne kushtet e tranzicionit te economise shqiptare”, disertacion, Tirane, 1995.

Lavdosh Zaho: “Probleme te qarkullimit monetar”.

Orfea Dhuci: “Roli i bancave tregetare ne economine e tregut te lire dhe sherbimet bancare per klientet, sidomos per bisnesin e imputeve ne Shqiperi”, prezentare, Tirana 1993.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact