StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Arta de a lua DECIZIA CORECTA
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » bancile in economie
Trimite articolul prin email Institutiile financiare internationale : Bancile in economie Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Institutiile financiare internationale



Institutiile financiare internationale

'Dominatia consta in capacitatea unei tari de a exercita influente disimetrice si ireversibile asupra partenerilor ei.'

Fr. Perroux

U




n rol important in derularea si orientarea fluxurilor financiare internationale revine institutiilor internationale create de-a lungul timpului in scopul promovarii cooperarii financiare internationale, a facilitarii accesului la resursele financiare a tarilor mai putin dezvoltate sau a celor care se confrunta cu dezechilibre interne temporare, al promovarii investitiilor straine private sau al stimularii dezvoltarii economice si sociale a tarilor membre. Odata cu extinderea si adancirea procesului de globalizare si pe pietele financiare internationale, rolul acestor institutii internationale a crescut semnificativ. In prezent exista un numar insemnat de asemenea organisme financiare internationale cu obiective si mecanisme de finantare diferite: Fondul Monetar International, Grupul Bancii Mondiale (B.I.R.D., I.D.A., C.F.I.), Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare, Banca Europeana de Investitii, sau Banca Reglementelor Internationale. Fiecare dintre aceste institutii s-au dezvoltat in permanenta de-a lungul timpului, marindu-si in permanenta forta financiara de care dispun, incercand practic sa-si asume un rol cat mai activ in finantarea internationala.

Fondul Monetar International

F

Dupa al doilea razboi mondial, situatia dificila cu care se confruntau toate statele lumii a impus organizarea de reuniuni internationale care sa gaseasca solutii in vederea relansarii economiei mondiale. Desfasurata intre 1 si 22 iulie 1944, conferinta de la Bretton Woods a ramas in amintirea participantilor ca una dintre cele mai stralucite reuniuni internationale consacrate vreodata unor scopuri specifice. Aceasta conferinta internationala s-a tinut in statiunea estivala Bretton Woods, din statul New Hampshire (SUA), si la ea au participat cateva mii de specialisti in probleme economice, politice si financiare, doctrinari, experti, juristi, reprezentanti ai 44 de state. Impunatorul hotel “Mount Washington” din Bretton Woods a gazduit, pe durata a trei saptamani, convorbirile si lucrarile ce aveau ca scop cautarea si prezentarea remediilor pentru combaterea dezordinii si instabilitatii monetare cronice, solutii de inlaturare a barierelor vamale excesive si a restrictiilor netarifare din calea comertului international si alte probleme acute cu care se confruntau statele; solutionarea acestor probleme viza un nou stil de viata economica internationala, care sa aiba la baza dezvoltarea schimburilor, a tranzactiilor si miscarea capitalului international in context multilateral. „Planul Keynes' (dupa numele autorului sau - John Maynard Keynes, recunoscut ca cel mai mare economist al lumii intre cele doua razboaie mondiale) preconiza infiintarea unei „Uniuni Internationale de Clearing', care sa administreze un fel de moneda internationala cu valoare fixa in raport cu aurul, denumita „BANCOR', emisa intr-un volum corespunzator nevoilor comertului international si din care fiecare tara trebuia sa detina automat o cota necesara dezvoltarii schimburilor sale comerciale externe. „Planul White' (dupa numele ministrului de finante al SUA - Harry B. White) preconiza infiintarea unui „Fond Monetar International', constituit din aur si monede nationale, care sa fumizeze tarilor membre, in schimbul monedei lor nationale, valuta straina necesara pentru realizarea tranzactiilor comerciale externe si pentru stabilirea echilibrului balantelor de plati. Pozitia americana a avut castig de cauza, Conferinta adoptand in liniile sale principale „Planul White'. Astfel, prin acordurile incheiate Conferinta monetara din iulie 1944 a prevazut infiintarea a doua institutii: Fondul Monetar International (F.M.I.) si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD). In conformitate cu acordurile de la Bretton - Woods, F.M.I. urma sa detina rolul principal in cadrul noului sistem monetar international. In acelasi timp, s-a facut precizarea ca o „tara nu poate deveni membra a BIRD, atata timp cat nu este membra a F.M.I'.


F

La 15 noiembrie 1947, F.M.I. a obtinut statutul de institutie specializata a O.N.U., dupa ce Adunarea Generala a O.N.U. a aprobat acordul incheiat de ECOSOC cu F.M.L, in conformitate cu Articolele 57 si 63 din Carta Natiunilor Unite. Ca institutie specializata a sa, O.N.U. coordoneaza actiunile F.M.I. prin consultari si recomandari, insa nu poate interveni direct in activitatea acestuia. Statutul initial al F.M.L, cuprins in acordurile de la Bretton - Woods, a fost modificat de doua ori: in 1969, prin adaugarea prevederilor referitoare la Drepturile Speciale de Tragere (primul amendament al statutul F.M.I.) si in 1978, prin ratificarea Acordurilor de la Kingston (Jamaica), care au adus statutului initial importante modif 828g69i icari de fond (al doilea amendament). Numarul tarilor membre ale F.M.I. a crescut rapid, de la 29 de tari in 1945 la 125 de' tari in 1973, la 151 de tari in 1989 si 181 de tari membre in 1996 (octombrie). Romania este membra din 15 decembrie 1972.

De retinut:

Potrivit Articolului 1 din statutul sau, F.M.I. are urmatoarele obiective majore:

sa promoveze cooperarea monetara;

sa faciliteze expansiunea comertului international;

sa inlature restrictiile valutare din calea comertului international si a fluxurilor financiare internationale;

sa acorde tarilor membre credite pe termen scurt si mijlociu, in vederea reducerii dezechilibrelor temporare din balanta de plati externe provocate de cauze imprevizibile, fara ca aceste tari sa recurga la masuri care ar putea impieta asupra prosperitatii nationale si internationale;

sa promoveze stabilitatea cursurilor valutare si evitarea devalorizarilor monetare ca mijloc de concurenta internationala;

sa scurteze durate si sa micsoreze dezechilibrul balantelor de plati externe ale tarilor membre.


In functie de obiectivele sale si de mijloacele de care dispune F.M.I. pentru realizarea lor, se pot distinge urmatoarele segmente mai importante ale activitatii sale:

a. acordarea de credite membrilor sai pe baza de garantii (in moneda nationala), astfel incat, pe de o parte, acestia sa fie sprijiniti la nevoie in eforturile proprii de echilibrare a balantelor de plati, iar, pe de alta parte, sa contribuie la stabilirea unui sistem multilateral al decontari, care sa faciliteze tranzactiile comerciale si financiare internationale. in principiu, tara membra a F.M.I. care a primit un credit de la Fond este obligata sa-1 foloseasca numai pentru echilibrarea balantei sale de plati;

b. limitarea cat mai mult posibil a restrictiilor valutare care franeaza dezvoltarea comertului international. In acest sens, membrii F.M.I. simt obligati sa evite restrictiile valutare asupra platilor curente. in acelasi timp, F.M.I. are sarcina de a veghea si interzice incheierea de acorduri valutare discriminatorii intre tarile membre;

c. mentinerea paritatii monedelor nationale ale tarilor membre si urmarirea stabilitatii cursului de schimb. Potrivit prevederilor statutare initiale ale F.M.L, cursul de schimb al monedei unei tari membre putea sa oscileze in raport cu valutele celorlalti membri in cadrul unei marje inguste, de ± 1% fata de paritatea oficiala. Acest principiu insa nu se mai aplica dupa 15 august 1971, cand s-a declansat criza sistemului monetar international initiat la Bretton - Woods, cursurile de schimb ale monedelor fiind lasate sa floteze liber.

F

F.M.I. are doua categorii de membri: membri originari si alti membri. Membrii originari sunt considerate acele tari care au ratificat acordul de creare a F.M.I. pana la intrarea lui in vigoare (27 decembrie 1945). Alti membri sunt socotite toate celelalte tari care au aderat la F.M.I. dupa intrare in vigoare a acordului. Aceasta delimitare a membrilor F.M.I. in membri originari si alti membri are, in principal, caracter onorific, dar uneori se tine cont de acest lucru m desfasurarea activitatii F.M.I. Conform statutului F.M.I, orice tara membra se poate retrage oricand de la Fond, pe baza unui aviz scris. Totodata, orice tara membra poate sa fie privata de drepturile sale de a folosi resursele F.M.I, daca nu-si indeplineste obligatiile asumate prin semnarea acordului.

De retinut:

Pentru constituirea, la dispozitia F.M.I., a unei rezerve de aur si devize, potrivit statutului initial, fiecare membru este obligat sa subscrie o suma (cota), varsata integral la aderare, din care 25% se varsa in aur si 75% in moneda nationala. Aurul este depus la unul dintre cei patru „depozitari' acreditati: Banca (Sistemul) Federal de Rezerve din New - York, Banca Angliei, Banca Frantei si Banca Indiei, iar moneda nationala este pastrata intr-un cont special la Banca centrala sau o alta banca a tarii emitente, la dispozitia F.M.I. Acest nivel de 75 % din cota are o importanta deosebita in activitatea Fondului. El reprezinta “ pozitia neutra “ sau “ ideala “ a unei tari fata de Fond, in care tara nu este nici creditoare nici debitoare a Fondului. Ca urmare, Statutul FMI interzice tarilor membre sa reduca prin rascumparare disponibilitatile Fondului in moneda nationala sub 75 % din cota; totodata el interzice ca la rascumparare sa se utilizeze o valuta care ar determina majorarea disponibilitatilor Fondului in aceasta valuta la peste 75 % din cota statului membru. In aceste conditii, sumele in moneda nationala cu care disponibilitatile Fondului depasesc nivelul de 75 % din cota, reflecta datoria tarii membre fata de Fond, iar sumele cu care disponibilitatile sunt inferioare acestui nivel reflecta datoria Fondului fata de tara membra. Aceasta din urma provine din creditele pe care FMI le-a acordat in aceasta moneda la solicitarea tarilor membre.

Marimea cotei fiecarei tari membre, exprimata in dolari, a fost stabilita initial in functie de o formula, bazata pe: marimea P.I.B., marimea rezervelor oficiale de aur si devize convertibile si volumul comertului exterior[1]. Stabilirea cotelor tarilor care au aderat dupa 1963 s-a facut dupa criterii mai elastice, prevaland comparatia cu cotele tarilor membre care au aproximativ acelasi nivel de dezvoltare. Prin prevederile celui de-al doilea amendament al F.M.I. (1978), „transa-aur' s-a transformat in „transa-rezerva' si ea poate fi varsata, la alegere, in: Drepturi Speciale de Tragere (DST) sau valute acceptate de Fond. Periodic, pentru a permite F.M.I. sa faca fata solicitarilor de credite din ce in ce mai mari, se procedeaza la o majorare generala a cotelor de participare, anterior la 5 ani, in prezent la 3 ani, care insa nu se face in mod uniform, ci diferentiat de la tara la tara. Dupa ultima majorare a cotelor (1994), volumul total al acestora, exprimate in D.S.T., a crescut de la 28,4 miliarde in 1970 la 59,6 miliarde in 1980, la 91,1 miliarde in 1990 si la 144,9 miliarde in 1994. Tarile dezvoltate detin impreuna 88,4 miliarde DST, iar tarile in dezvoltare 56,5 miliarde DST . Cota de participare a unei tari care prezinta cerere de admitere la FMI este determinata dupa o formula cu variabile financiar-economice, cum ar fi, PIB contul curent al balantei de plati si marimea rezervelor oficiale. Atunci cand o tara adera la FMI expertii calculeaza cota si o compara cu marimea cotelor pentru celelalte tari de acelasi nivel economic. Serviciile FMI propun o cota arte initiala intr-un document pe care il supun examinarii unui comitet emanat din Consiliul de Administratie. Dupa ce tara a acceptat conditiile de aderare la FMI si cota-parte, Consiliul de Administratie examineaza recomandarile Comitetului si dupa ce le-a aprobat, intocmeste un proiect de hotarare de admitere catre Consiliul Guvernatorilor. O data aprobata de catre Guvernator si indeplinite formalitatile aferente, tara semneaza Statutul si devine membra a FMI. Marimea cotei de participare este hotaratoare pentru pozitia unei tari in cadrul F.M.I: de ea depinde numarul voturilor de care dispune tara respectiva, precum si capacitatea sa de imprumut de la Fond.

Cotele cele mai mari le au tarile dezvoltate, care detin 3/4 din cotele de participare si, deci, din voturi. Statele Unite ale Americii, singure, detin o cota de participare de aproximativ 20% din resursele totale ale F.M.I. (aproape jumatate din cota de participare totala a tarilor in dezvoltare), avand astfel putere de veto asupra deciziilor importante, luate in cadrul Fondului cu o majoritate de 4/5. Dreptul de a primi credite in valuta si alocatii de DST de la FMI este si el proportional cu cotele-parti varsate Fondului. Acest fapt creeaza diferentieri accentuate in redistribuirea resurselor Fondului. Diferentierile se manifesta cel putin sub doua aspecte. Astfel, tarile cu o buna situatie economica si financiara au si posibilitati mai mari de a apela la creditele FMI si, in plus, primesc cele mai mari alocatii de DST, ceea ce constituie un paradox, deoarece nevoi suplimentare de resurse manifesta tarile in curs de dezvoltare, tari cu situatie financiara slaba, reflectata si in marimea cotei lor subscrise si varsate Fondului. Deci dupa acest sistem de repartizare sunt dezavantajate tarile in curs de dezvoltare, carora le este limitat accesul la resursele Fondului. Reglementarile de conduita a tarilor sunt impuse de catre organele conducatoare ale FMI, de regula prin conditionarea ce insoteste acordarea de credite. La nivelul anului 1994, dupa ultima majorare generala, cota de participare la F.M.I. a S.U.A. se ridica la 26,5 miliarde D.S.T. (cca 38,5 miliarde dolari), in timp ce, spre exemplu, cota Romaniei este de 754 milioane D.S.T. (cca 1,1 miliarde dolari).

F

In cadrul F.M.I. se aplica un sistem de vot ponderat cu cota de participare. Fiecarei tari membre ii sunt acordate 250 de voturi, la care se adauga cate un vot suplimentar pentru fiecare factiune de 100 000 dolari din cota de participare a tarii respective; astfel ca participarea statelor membre la luarea deciziilor este proportionala cu numarul total de voturi. Totusi, pentru anumite hotarari de importanta deosebita pentru tarile membre (de exemplu modificarea cotelor de participare) este necesara unanimitatea. Organele de conducere ale F.M.I. sunt reprezentate de: Consiliul Guvernatorilor, Consiliul de Administratie si Directorul General. Forul conducator al F.M.I. este Consiliul Guvernatorilor, unde fiecare tara membra este reprezentata de un guvernator, care, in general, este presedintele Bancii Centrale sau Ministrul de Finante, si un supleant, numiti de tara respectiva pe o perioada de 5 ani. in atributiile exclusive ale Consiliului Guvernatorilor intra: primirea de noi membri, retragerea membrilor, modificarea statutului F.M.L, stabilirea si revizuirea cotelor de participare, incheierea de aranjamente de cooperare cu alte organizatii internationale s.a. De regula, in luna septembrie a fiecarui an, Consiliul Guvernatorilor se intruneste intr-o sesiune ordinara, in cadrul careia se examineaza activitatea Fondului in cursul anului financiar incheiat (1 aprilie - 31 martie) si se stabilesc liniile directoare ale activitatii viitoare.

De retinut:

Tragerile asupra F.M.I. se efectueaza strict in functie de marimea cotei de participare a tarii membre care le efectueaza, avantajand din start tarile dezvoltate, cu cote mari la Fond. Termenul de rascumparare a monedei nationale (adica termenul de rambursare) este stabilit in functie de posibilitatile de echilibrare a balantei de plati, dar, de regula, nu depaseste 5 ani. Asupra „creditelor' astfel acordate, F.M.I. percepe un comision bancar de 0,50%, aplicat o singura data asupra sumelor date de si o dobanda ce variaza intre 1 si 5% pe an, in functie de marimea creditului si de perioada de folosire a acestuia.

Tragerile obisnuite pot fi efectuate in doua mari categorii: transele propriu-zise si facilitatile de finantare. Primul mecanism, destinat finantarii deficitelor generale ale balantelor de plati, prevede 5 transe, fiecare de marime egala cu 25% din cota de participare a tarii solicitatoare. Tragerea in prima transa, denumita „transa rezerva' (fost „transa-aur') se face automat, in momentul in care doreste tara membra. In plus, fata de aceasta transa, exista 4 „transe de credit', in care tragerile in cadrul lor se pot face succesiv, dupa epuizarea disponibilitatilor din „transa rezerva' si dupa examinarea situatiei concrete din tara solicitatoare de catre expertii F.M.I. in acordarea transelor de credit, F.M.I. aplica principiul „conditionalitatii': cu cat sumele trase cumulativ de o tara membra sunt mai mari comparativ cu cota sa, cu atat F.M.I. va trebui sa se asigure ca politica dusa de statul respectiv este de natura sa echilibreze balanta de plati si sa ramburseze fondurile imprumutate. Prin mecanismul transelor, o tara poate obtine maxim 125% din cota sa de participare, dar transele de credit superioare se obtin cu conditionalitate sporita.

De retinut:

Mecanismul largit de credit - a fost instituit in 1974 - permitand Fondului sa furnizeze statelor ajutoare echivalente cu un procent mai mare din cota lor parte si pentru o perioada mai lunga decat prin mecanismul transelor de credit. Durata acordului largit este in mod normal de 3 ani ( in cazuri exceptionale ajunge la 4 ani ). Obiectivul este ajutorarea statelor membre pentru a depasi dificultatile de origine structurala ale balantei de plati, care necesita in general o perioada de ajustare mai mare. Tragerile in mecanismele transelor se pot face fie sub forma cumpararii directe si imediate cu moneda nationala a sumei corespunzatoare, fie sub forma unor aranjamente speciale, pe baza carora tara solicitatoare poate sa obtina sumele cuvenite, atunci cand are nevoie, intr-un interval stabilit de 1-3 ani (aranjamente sau credite „stand - by'). in prezent, majoritatea creditelor acordate de F.M.I. se efectueaza in baza aranjamentelor „stand - by' incheiate de statele membre, acestea prezentand si avantajul ca, pentru perioada convenita, conditiile stabilirii transelor de credit se stabilesc o singura data.

De retinut:

Spre deosebire de mecanismul „transelor', tragerile in cadrul „facilitatilor de finantare' pot fi obtinute numai in anumite cazuri, bine specificate, de deficite ale balantelor de plati, in special de catre tarile in dezvoltare, dupa cum urmeaza:

Facilitatea de finantare compensatorie, creata in 1963, permite tarilor membre care inregistreaza scaderi bruste si importante ale incasarilor valutare din exporturi (in special de materii prime semifabricate din acestea) si, in consecinta, majorari ale deficitelor balantelor de plati, sa traga asupra F.M.I. pana la 75% din cota de participare.

Facilitatea de finantare a situatiilor neprevazute consta in faptul ca tarile pot obtine in contul acestui mecanism 30 % din cota-parte pentru deficitul incasarilor din export, 30 % pentru situatii neprevazute. In plus, se acorda tarii o transa de credit facultativa de pana la 20 % din cota-parte. In total, dreptul de tragere in contul. este de 80 % din cota-parte. Atunci cand situatia balantei de plati este satisfacatoare, accesul la credite nu poate fi mai mare de 65 % din cota-parte.

Facilitatea de finantare a stocurilor tampon - este destinata tarilor care au dificultati ale balantelor de plati cauzate de participarea lor la acorduri sau aranjamente internationale privind formarea si functionarea stocurilor de materii prime. Tragerile in aceasta facilitatea pot atinge 50% din cota;

Facilitatea petroliera - a functionat temporar in anii 1974-1975 si a fost destinata sa finanteze tarile membre care au inregistrat deficite ale balantelor de plati ca urmare a majorarii pretului titeiului, consecinta a primului „soc' petrolier (octombrie 1973);

Facilitatea de finantarea pe termen prelungit, este destinata tarilor membre care inregistreaza deficite importante si de structura ale balantelor de plati. Tragerile in cadrul acestei facilitati pot atinge 140% din cota de participare, iar rambursarea se face intr-o perioada de 4-8 ani. Pentru a beneficia de aceasta facilitate, tara solicitatoare trebuie sa dovedeasca si sa aplice im program adecvat de masuri de corectare a dezechilibrului;



Facilitatea „ Witteveen' - a fost infiintata in 1980 (dupa numele di-rectorului general al F.M.I. din acea perioada) si este destinata sa acorde asistenta financiara suplimentara acelor tari membre care inregistreaza deficite ale balantelor de plati si care au epuizat celelalte posibilitati de tragere asupra F.M.I.

Facilitatea de ajustare structurala ( FAS ) si facilitatea de ajustare structurala extinsa ( FASE ). Aceste credite contribuie la modificarea structurala a economiei. Sunt credite acordate pe o perioada de 10 ani, din care 5,5 ani este perioada de gratie, iar dobanda ce trebuie platita de tarile debitoare este de 0,5 % pe an.     Esalonarea platilor si criteriilor de realizare sunt compatibile cu cele ale acordului stand - by, chiar daca varsamintele pot fi semestriale. Cuantumul total al unui credit F.A.S. este echivalent cu 50 % din cota-parte a tarii, platibila in 3 anuitati

Facilitatea pentru Transformare Sistemica (F.T.S.) a fost o facilitate infiintata special pentru a raspunde nevoilor tarilor in tranzitie. A functionat intre aprilie 1993 si decembrie 1995. A avut ca obiect asigurarea asistentei financiare tarilor membre cu dificultati ale balantei de plati datorate gravelor perturbatii ale sistemului lor traditional de comert si de plati.

Facilitati concesionale sunt credite proriu-zise pe care F.M.I. le acorda tarilor membre foarte sarace. Sunt credite conditionate si sunt destinate numai rezolvarii unor dezechilibre ale balantei de plati externe. Creditele se acorda in conditii de favoare. Pentru aceste credite se platesc dobanzi, nu comisioane.

De retinut:

In scopul sporirii lichiditatii monetare internationale, cu prilejul sesiunii anuale a Consiliului Guvernatorilor al F.M.I, din luna septembrie 1969, a fost hotarata crearea de „drepturi speciale de tragere' asupra Fondului. Noul activ de rezerva creat in cadrul F.M.I. sporeste posibilitatile tarilor membre de tragere asupra Fondului. El a fost denumit „drepturi speciale de tragere' („Special Drawing Rights'), intrucat - spre deosebire de drepturile de tragere obisnuite asupra F.M.I. - sumele care sunt utilizate in cadrul noilor drepturi de tragere urmeaza sa fie rambursate in proportie de 30%, restul de 70% fiind alocate cu titlul nerambursabil, iar folosirea D.S.T. se face fara indeplinirea formalitatilor si conditiilor care insotesc drepturile obisnuite de tragere. Alocarea de DST insemna deci transcrierea in „contul de drepturi speciale' al unui stat membru al F.M.I, a unei sume proportionale cu cota sa de participare la Fond. D.S.T. constituie o linie automata de credit asupra F.M.I. si dau posibilitatea tarilor membre la Fond cu balanta de plati deficitara sa obtina devize libere de la tarile membre care au balante de plati excedentare, prin intermediul F.M.I, pentru echilibrarea acesteia. Avantajele DST pentru participantii la FMI sunt numeroase. Astfel, achizitionand D.S.T in locul dolarilor., tarile dezvoltate isi reduc riscurile legate de operarea pe pietele valutare. Tarile in curs de dezvoltare pot oferi creditorilor o garantie, alocarile de DST pentru imprumuturile bancare obtinand astfel mai multe fonduri. Noile emisiuni de DST contribuie la ameliorarea imaginii si credibilitatii FMI.

Tranzactiile si operatiile in D.S.T. pot fi grupate in doua categorii:

tranzactii si operatii intre detinatorii de D.S.T.: tranzactii de desemnare, tranzactii prin acord direct si alte utilizari;

tranzactii si operatii intre tarile membre si Contul de Resurse Generale al F.M.I..

Tranzactiile de desemnare constituie mecanismul initial de utilizare al D.S.T.. In cadrul acestui mecanism, tarilor membre li se asigura posibilitatea de a cumpara D.S.T in schimbul valutelor liber-convertibile numai daca exista un dezechilibru al balantei de plati. F.M.I. este cel care decide daca una dintre tarile membre va primi D.S.T. si va da in schimb, echivalentul in valuta liber-convertibila. Functionarea acestui mecanism este asigurata de Directorii Executivi ai Fondului, care trimestrial inlocuiesc lista tarilor si sumele pentru care fiecare dintre acestea ar putea fi desemnate in urmatoarele trei luni. Stabilirea sumelor de D.S.T. pe care fiecare tara poate fi desemnata sa le primeasca, contra valuta convertibila, se face pe baza unor principii. Statutul F.M.I. stabileste ca un stat membru nu poate furniza moneda atunci cand disponibilitatile sale de D.S.T. ating triplul alocatiilor sale cumulative nete. Tranzactiile cu desemnare reprezinta mecanismul principal de utilizare al D.S.T. de catre tarile membre ale F.M.I.. Totusi, din septembrie 1987 nu a avut loc nici o tranzactie cu desemnare.

Tranzactiile prin acord de credit sunt prevazute in noul statut al F.M.I.. Acesta prevede ca tarile membre si ceilalti detinatori acceptati prin acord direct, fara a mai fi nevoie de intermedierea Fondului. Prin aceste tranzactii tarile membre si detinatorii acceptati pot sa schimbe D.S.T. contra oricarei monede pentru care Fondul a stabilit un curs reprezentativ, printr-un acord mutual. Nu exista obligatia de a demonstra ca exista nevoi de balanta si nici de a cere aprobarea Fondului. Singura obligatie este de a informa Fondul despre efectuarea tranzactiilor respective.

Alte utilizari ale D.S.T - urmarind ameliorarea caracteristicilor D.S.T ca unitate de rezerva internationala, F.M.I. a autorizat pe detinatorii de D.S.T. sa le utilizeze si in alte operatii. Aceste utilizari suplimentare sunt efectuate tot pe baza de acord direct intre participanti. In prezent exista urmatoarele modalitati de utilizari de acord:

in acordurile de swap, in cadrul carora o tara poate transfera D.S.T. altei tari in schimbul echivalentului in alta moneda sau in alt activ monetar, altul decat aurul;

in operatiile la termen, statele membre sau alti detinatori pot cumpara sau vinde D.S.T. cu livrare la o data ulterioara, in schimbul unei monede sau a altui activ monetar la un curs convenit mai inainte cu un alt detinator;

pentru efectuarea de imprumuturi in D.S.T., insotite de dobanda si scadenta convenita intre parti; pentru reglementarea obligatiilor financiare;

Oferind o mare varietate de facilitati de finantare, Fondul Monetar International ramane pilonul de baza al Sistemului Monetar International actual. Nu sunt putine cazurile in care insa recomandarile sau politice 'impuse' de F.M.I. ca o conditie prealabila acordarii fondurilor solicitate s-au dovedit a avea efecte contrare asupra economiilor vizate, adancind si mai mult criza acestora. Exista in ultima perioada tot mai multe voci care sustin reformarea acestei institutii si adaptarea ei la noile conditii din economia mondiala. In spiritul acestei reforme se actioneaza in prezent pentru crearea unui „cod de buna conduita economica' agreat de toate cele 181 de tari membre care sa includa o serie de angajamente din partea acestora in vederea crearea unui mediu economic favorabil economiilor sectorului privat, reducerea inflatiei, pornind de la credibilitatea acceptata dificil in materie de politica monetara restrictiva, incurajarea trecerii la convertibilitatea monedelor si la libera circulatie a capitalurilor, adoptarea unei gestiuni sanatoase a sectorului public, respectandu-se legea si lupta contra coruptiei sau intarirea supravegherii sistemului bancar, pentru a controla si elimina riscurile si a lupta contra falsificarii banilor.

Grupul Bancii Mondiale

F

Grupul Bancii Mondiale este format din trei institutii: Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.), Corporatia Financiara Internationala (C.F.I.) si Agentia Internationala de Dezvoltare (I.D.A.). Banca Mondiala, ca institutie internationala, s-a remarcat printr-o activitate concreta pe planul reconstructiei si dezvoltarii economice a tuturor tarilor membre, iar mai apoi in exclusivitate, a tarilor in curs de dezvoltare; paradoxul polarizarii activitatii Bancii Mondiale in jurul procesului de dezvoltare a tarilor din lumea a treia se explica prin faptul ca aceste tari nu au fost reprezentate la Conferinta de la Bretton Woods.

Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare

Un stat poate deveni membru al B.I.R.D. cand accepta regulile de conduita in materie de finante internationale, respectiv adera, mai intai, la Fondul Monetar International. In articolul 2, sectiunea 1, punctul b din statut se prevede ca orice stat membru al Fondului poate adera la Banca, lista ramanand deschisa. O alta conditie necesara pentru ca o tara sa devina membru al Bancii o reprezinta subscrierea unei contributii la fondul statutar. Subscriptia fixata unei tari doritoare de a deveni membru al BIRD se negociaza, nivelul ei depinzand de situatia economica si financiara a tarii solicitante, care intra in corelatie si cu participarea la FMI. Formal, calitatea de membru al BIRD confera o egalitate deplina oricarui stat, faptul fiind reflectat de numarul egal de voturi in Consiliul Guvernatorilor, cate 250 de fiecare stat membru.

De retinut:

Capitalul autorizat al Bancii la infiintare a fost de 10 miliarde dolari (curs 1 iulie 1944), divizat in 100000 de actiuni cu o valoare nominala de 100000 dolari fiecare. Decizia de suplimentare a capitalului e conditionata de un minim de ¾ din totalul voturilor. Numarul partilor subscrise a crescut treptat, ajungand in 1988 la 786 500 cu o valoare totala de aproximativ 98,88 mld dolari, in 1994 valoarea capitalului ridicandu-se la aproximativ 170 miliarde dolari, iar in 1997 la 182,426 miliarde dolari (97% din capitalul autorizat de 188 miliarde dolari), in timpul anului fiscal 1997, subscriptiile la marirea de capital din 1988 fiind inchise. 27 de tari au subscris impreuna in acest an 1,8 miliarde dolari. Subscriptiile totale la majorarea de capital din 1988 au fost de 79,1 miliarde dolari. Pana in prezent au fost consemnate trei mari majorari de capital: in 1959 dublarea capitalului de la 10 miliarde la 20 miliarde dolari; in 1979 marirea cu 97,5% de la 41 la 81 miliarde dolari si ultima in 1989, ca urmare a acordului semnat in primavara anului 1988. Principalii actionari ai BIRD sunt: SUA cu 162773 parti ce reprezinta 17% din fondurile subscrise, Japonia cu 94020 parti (9,8%), Germania (7,29%), Marea Britanie (6,99%), Franta (4,76%), Canada (2,78%), Italia (2,55%). Romania a aderat la Banca Mondiala in 1973, cu o subscriptie de 162,1 milioane dolari (1621 parti), aceasta reprezentand, in 1982, 0,41% din totalul fondurilor Bancii, respectiv 0,43% din voturi. In functie de marimea fondurilor subscrise, tara noastra se plaseaza intre primele cincizeci de state membre ale BIRD.

F

Organul superior de conducere al B.I.R.D. il reprezinta Adunarea anuala a Consiliului Guvernatorilor, care reuneste cate un guvernator (ministrul de finante) si cate un supleant (de obicei, conducatorul bancii centrale sau al altei banci din tara respectiva) din fiecare tara membra. Ei sunt numiti pe o perioada de 5 ani, cu posibilitatea de a fi realesi. Supleantul are drept de vot doar in lipsa guvernatorului. Consiliul se intruneste odata pe an, cand are loc si o sedinta comuna cu Consiliul Guvernatorilor FMI, analizand Raportul anual prezentat de administratori si alte probleme legate de   desfasurarea activitatii viitoare a Bancii Mondiale. Conform statutului Bancii, guvernatorii deleaga conducerea activitatii Consiliul Directorilor Executivi, obligat sa conduca toate institutiile membre ale Grupului Bancii Mondiale, cu exceptia admiterii de noi membrii si a conditiilor de aderare a acestora, a hotararii de a proceda la majorari sau micsorari de capital, suspendarii de membri, angajarii in colaborarea cu alte organizatii internationale, suspendarii operatiunilor Bancii sau a hotararii de distribuire a venitului net realizat.


Consiliul Directorilor Executivi are 24 de membri, primii 5 actionari numesc cate un director executiv, iar ceilalti 19 reprezinta fiecare cate un grup de tari (in total 175 de tari, Banca avand in prezent peste 180 de membri). Drepturile de vot sunt distribuite proportional cu capitalul investit, administratorii alesi avand un numar de voturi rezultat din numarul partilor subscrise. Consiliul este condus de un presedinte ales pe 5 ani, care este si seful intregului personal. Consiliul Directorilor Executivi se intruneste de doua ori pe saptamana, luand hotarari in prezenta unei majoritati a directorilor, cu cel putin o jumatate din totalul voturilor. Membrii acestui consiliu trebuie sa apere interesele Bancii si ale celor pe care ii reprezinta. In subordinea Consiliului Administratorilor se gasesc mai multe comitete de specialitate permanente sau constituite ad-hoc in vederea studierii unei anumite probleme a Bancii (Comitetul mixt de control al gestiunii, Comitetul pentru politica de personal, Comitetul pentru studierea costurilor si eficacitatii practicilor bugetare, Comitetul special pentru determinarea valorii capitalului Bancii, Comitetul mixt Banca-FMI, Comitetul special pentru studierea atribuirii echitabile a numarului de voturi etc.).

Potrivit statutului sau, obiectivele BIRD sunt :

sa contribuie la reconstructia si dezvoltarea statelor membre, stimuland investitiile de capital in scopuri productive, inclusiv refacerea economiilor afectate de razboi, readaptarea aparatului de productie la necesitatile din timp de pace si incurajarea dezvoltarii mijloacelor si resurselor productive in tarile mai putin dezvoltate;

promovarea investitiilor straine private prin garantii sau participatii la imprumuturi si alte investitii efectuate de furnizorii de capitaluri private. Atunci cand nu sunt disponibile capitaluri private in conditii rezonabile, Banca completeaza, cu fonduri suplimentare, investitia privata; mijloacele financiare din capitalul sau propriu, din cel atras sau din alte surse sunt furnizate in conditii favorabile si pentru scopuri productive;

promovarea dezvoltarii echilibrate, pe termen lung, a comertului international si echilibrul balantelor de plati, prin stimularea investitiilor destinate dezvoltarii resurselor productive ale statelor membre, contribuind, in acest mod, la cresterea productivitatii, ridicarea nivelului de trai si ameliorarea conditiilor de munca pe teritoriul statelor membre;

sa coordoneze imprumuturile acordate sau garantate de ea cu imprumuturile internationale de alta provenienta, vizand acordarea de prioritate celor mai utile si mai urgente proiecte, indiferent de dimensiunile lor;

sa-si conduca operatiunile in functie de efectele investitiilor internationale asupra conditiilor economice din statele membre si, in primii ani dupa razboi, sa faciliteze tranzitia de la economia de razboi la economia de pace.


Gradul de angajare a fondurilor Bancii este mentinut relativ constant, intrucat valoarea imprumuturilor acordate este restrictionata de asa-numitul “multiplicator 1:1” ($/$), criticat adesea de catre statele sarace datorita efectului de limitare a accesului lor la fondurile Bancii Mondiale. Regula adoptata de Banca potrivit careia totalul imprumuturilor acordate nu poate depasi intregul capital subscris, inclusiv rezervele si beneficiile, confera acesteia siguranta, reflectand o prudenta extrema, insa ii limiteaza mult posibilitatile de ajutor. Creditele acordate de BIRD vizeaza guvernul tarii membre, organisme politice sau intreprinderi de stat din tara respectiva, precum si organisme sau societati private, insa doar cu conditia garantarii de catre stat a imprumuturilor. De asemenea, Banca nu acorda imprumuturi pentru obiective si proiecte militare sau in scopuri ce vizeaza facilitarea exporturilor unei anumite tari industrializate. Imprumuturile BIRD difera de cele obtinute pe pietele particulare, Banca dispunand o analiza economica, premergator acordarii imprumutului; aceasta analiza economica se realizeaza in contextul unor parametri de eficienta si solvabilitate financiara a imprumutului, accesul la fonduri revenind doar tarilor cu capacitate de indatorare, considerate solvabile. In termeni subiectivi, Banca considera solvabila tara a carei politica si performante economice inspira incredere. Criteriul de referinta, in functie de care se admite la imprumut o tara sau alta, este nivelul dezvoltarii, apreciat prin indicatorul economic “produsul national brut” (PNB) pe cap de locuitor.

Cand tara solicitatoare atinge un anumit nivel de dezvoltare, isi realizeaza capacitatea de administrare si obtine accesul la pietele financiare care ii permit renuntarea la sprijinul financiar al Bancii Mondiale, are loc asa-numita operatiune de “reclasare”. Politica de reclasare are urmatoarele caracteristici:

reprezinta un proces suplu si echitabil, avand in vedere conditiile specifice de dezvoltare a fiecarei tari; reclasarea nu trebuie sa intervina mai repede de 5 ani, de la data cand tara respectiva a atins limita stabilita pentru aceasta, respectiv nivelul stabilit al PNB pe locuitor;

dupa reclasare, sprijinul BIRD continua sub forma de asistenta tehnica pentru lucrari sau pentru organizarea unor institutii de management, studii de politica economica sau acorduri pentru obtinerea de ajutor financiar de la alti creditori etc.;

problema reclasarii e supusa unei reexaminari anuale, alaturi de posibilele dificultati ce ar putea surveni in urma aplicarii sistemului de apreciere a momentului operarii reclasarii, bazat pe nivelul PNB pe locuitor.


Agentia Internationala de Dezvoltare


F

I.D.A. (International Development Association), infiintata in 1960, este o agentie internationala care acorda imprumuturi preferentiale tarilor membre mai putin dezvoltate din punct de vedere economic, capabile sa realizeze proiecte productive de mare prioritate, bine fundamentate din punct de vedere tehnic si economic, tari care nu au mijloace sa obtina imprumuturi in conditii clasice, similare celor acordate de catre BIRD sau alte institutii internationale de credit. Imprumuturile acordate de IDA genereaza o povara financiara relativ suportabila pentru tarile indatorate, intrucat prevad un termen lung de rambursare, au un nivel redus al comisionului si se renunta la perceperea oricaror dobanzi. Datorita acestui fapt, IDA acorda credite in conditii mai favorabile decat BIRD, fiind un organism ce preia sarcina de creditare pe termen lung a statelor membre foarte sarace, alaturi de riscurile ce decurg din situatia precara a acestora. Spre deosebire de BIRD, fondurile IDA nu provin din emisiuni de obligatiuni, ci din contributia initiala a statelor membre bogate, majorata cu varsaminte ulterioare. Resursele IDA se mai constituie si din rambursarea creditelor anterioare acordate de catre ea, la care s-a adaugat, incepand de la 1 iulie 1985, Fondul Special de Ajutor African (FSA), infiintat special in vederea finantarii programelor de ajutor al tarilor africane cel mai putin dezvoltate.


Creditele pentru dezvoltare acordate de IDA sunt rambursabile in termen de 40 de ani, pentru tarile mai putin dezvoltate si respectiv, in termen de 35 de ani, pentru celelalte tari beneficiare, conform clasificarii O.N.U. In timp ce imprumuturile BIRD se acorda in conditii de piata, percepandu-se dobanzi corespunzatoare conjuncturii de pe pietele financiare, creditele IDA sunt acordate in conditii de favoare si cu un mare grad concesional sau procent de donatie (subventie), ajungand pana la 80% ; mai mult decat atat, aceste credite nu sunt purtatoare de dobanzi, ci doar de un comision de serviciu de 0,75% si unul de angajare de 0,50%, ceea ce face din IDA institutia financiara internationala cu cel mai ridicat grad de imobilizare a fondurilor sale, care incumba si posibilele riscuri legate de necunoscut, de insuficienta previziune, etc. Acest grad sporit de imobilizare a fondurilor IDA este generat si de acordarea unei perioade de gratie de 10 ani, urmata de o alta perioada de 10 ani, in care se ramburseaza cate 1% din datorie anual, in timp ce, in urmatorii ani se vor rambursa cate 3% anual.




Membrii IDA se impart in doua categorii: in prima categorie sunt cuprinse statele cu economie dezvoltata, furnizori ai majoritatii fondurilor de ajutoare (peste 95% din totalul fondurilor subscrise si a resurselor suplimentare) si subscriptori integrali ai fondului african si ai fondului special. In categoria secunda intra statele in curs de dezvoltare, atat cele indreptatite la imprumuturile BIRD, cat si cele cu acces la creditele IDA. Statutul Asociatiei, completat cu acorduri ulterioare, prevede ca varsamintele in moneda nationala nu pot fi utilizate de IDA pentru finantarea proiectelor localizate in afara teritoriului tarii membre a carei moneda este in joc, cu exceptia situatiei cand tara respectiva si-a dat acordul.


Partea cea mai reprezentativa a fondurilor utilizate de IDA pentru finantarea concesionala provine din reconstituirile periodice ale resurselor, proces indelungat si complicat, ce dureaza, de obicei, intre 12-16 luni. Pana in 1990 au avut loc noua reconstituiri, ultima reconstituire si-a propus operarea pe trei directii in politica de credite IDA si anume: lupta impotriva saraciei, sustinerea unei politici macroeconomice si sectoriale adecvate si protectia mediului inconjurator. Activitatea desfasurata de IDA in ultimele decenii justifica increderea si optimismul in viitorul acestei institutii de ajutor financiar interguvernamental, principala sursa multilaterala de finantare concesionala pentru tarile membre cu venituri scazute. Obiectivul acestei filiale integrate a Bancii Mondiale este combaterea saraciei, lucru constatat prin analizarea structurii finantarilor pe obiective, sectoare economico-sociale si regiuni ale Globului. IDA se remarca prin sprijinul acordat agriculturii si dezvoltarii rurale, mentinut la 1/3 din eforturile sale, avand o rentabilitate superioara a proiectelor finantate, comparativ cu BIRD.


Corporatia Financiara Internationala


F

Intrucat BIRD, potrivit statutelor de organizare si functionare, nu-si poate angaja fondurile in operatiuni cu intreprinderile din sectorul privat al statelor membre, in 1956 s-a infiintat, pentru a acoperi aceasta deficienta, Corporatia Financiara Internationala (International Finance Corporation). Primul articol al statutului sau precizeaza scopul IFC ca fiind acela de “ a stimula expansiunea economica, incurajand dezvoltarea intreprinderilor particulare cu caracter productiv… in special cele din regiunile mai putin dezvoltate, completand astfel operatiunile BIRD “. Aceasta filiala a Bancii Mondiale are un vast spectru de activitate, contribuind la identificarea si propunerea proiectelor, realizarea de studii de preinvestitii, de studii tehnice si ale pietelor, gasirea de parteneri susceptibili, furnizarea de fonduri si asistenta tehnica, participa la organizarea institutiilor speciale de finantare a dezvoltarii economice, incurajeaza intrarea capitalurilor in tarile care au nevoie de ele, cedand investitorilor din tarile generatoare de capitaluri fractiuni din investitiile sale, colaboreaza cu guvernele respective masurile de luat in vederea cresterii investitiilor private, studiaza raportul dintre rata de schimb, politicile tarifare, fiscale si practicile de contingentare, acordarea licentelor, pe de o parte si expansiunea industriala pe de alta parte, dar intretine si intreprinde si actiuni de cooperare pentru furnizarea de asistenta tehnica.


Imprumuturile acordate de IFC sunt pe termen lung, iar dobanzile sunt fixate pe baza conditiilor existente pe pietele monetare internationale pe termen lung, in stransa legatura cu volumul investitiilor, tipul proiectului si riscurile pe care le implica. Imprumuturile respective pot fi utilizate in tarile membre sau in Elvetia, pentru achizitionari de echipamente, acoperirea operatiunilor de schimb, cheltuieli locale, fonduri de rulment sau pentru oricare alte operatiuni comerciale legitime­; avand in vedere toate acestea, Corporatia functioneaza ca o banca de investitii, participand la riscurile intreprinderilor in care s-a angajat. In ceea ce priveste originea fondurilor de finantare a proiectelor care au beneficiat de asistenta corporatiei, contributia cea mai mare o aduc tarile in curs de dezvoltare, beneficiare ale acestor proiecte, urmate de IFC cu circa 21% din fonduri si sursele statelor dezvoltate, putin peste 10%. In ochii tarilor industrializate, finantarea tarilor lumii a treia apare ca plina de riscuri, la care acestea subscriu rareori. De aceea, IFC accepta aceste riscuri, lansandu-se in initiative pe care altii nu le-ar putea concepe, cauta sisteme juridice pentru diminuarea riscurilor si metode de stimulare a fluxurilor de capital strain in sectorul privat al acestor tari, plecand de la ideea ca principala cauza care se opune canalizarii resurselor de investitii neguvernamentale este legata de frica: “frica riscurilor politice, expropriere, nationalizare, schimbarea reglementarilor o data investitia terminata, precum si schimbari in reglementare ce se aplica repatrierii beneficiilor” . In acest sens, conducerea Grupului Bancii Mondiale s-a preocupat de “gasirea mijloacelor de actionare utile in vederea atenuarii, chiar suprimarii anumitor obstacole ce opresc investitiile straine” .


F

Solutia prefigurata in aceasta directie de Grupul Bancii Mondiale, a constat in infiintarea unui sistem multilateral de asigurare a investitiilor, care sa vizeze si programele nationale existente si ajungerea la un sistem global de asigurare pe scara mondiala si care sa –si aduca contributia la stimularea investitiilor straine directe in tarile beneficiare .In acest scop, a fost creata, in 1985, Agentia Multilaterala de Garantare a Investitiilor (AMGI),avand ca obiectiv sprijinirea tarilor in curs de dezvoltare de a mobiliza investitiile straine productive, intarirea intelegerii si increderii intre tarile beneficiare si investitorii straini, o informare mai buna asupra posibilitatilor investitionale. Agentia si-a propus atingerea acestui obiectiv prin acoperirea a patru mari categorii de riscuri necomerciale:

riscul transferurilor – ce rezulta din restrictiile create de guvernul tarii – gazda la primirea conversiunii si la transferurile de devize;

riscul pierderilor ce rezulta din masuri legislative, administrative sau de omisiune a guvernului de primire;

denuntarea de catre un guvern a unui contract care il leaga pe investitor, acesta neavand acces la instante competente;

riscurile datorate conflictelor armate si tulburarilor civile.

Inca de la infiintarea AMGI, IFC a stabilit contracte cu aceasta, lucrand in stransa colaborare, prin intermediul unui serviciu consultativ comun, a carui functionare e supravegheata de inalti functionari ai ambelor institutii.


Capacitatea de ajutorare dovedita de Corporatie pana in prezent nu se datoreaza doar sporirii mijloacelor financiare proprii alocate sau a celor mobilizate si dirijate spre tarile in curs de dezvoltare, ci intr-o mai mare masura eficacitatii si rentabilitatii cu care au fost consumate in sectoarele economice prioritare, cu influente pozitive asupra cresterii macroeconomice si cu efecte benefice in combaterea saraciei. IFC a adoptat criteriul eficientei economice, finalizate cu rentabilitatea generala, printr-o tehnica si o procedura de lucru bazate pe trei etape distincte. In prima etapa se studiaza bilantul si se face evaluarea intreprinderii, urmata de un studiu financiar detaliat, dupa care se negociaza ajutorul si investitia. Aceasta procedura s-a dovedit a fi corespunzatoare, intrucat analizele finale ale proiectelor au confirmat precizia evaluarilor si calculelor la promovarea investitiilor, precum si nivelul corespunzator al rentabilitatii economice.


Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare


F

Tranzitia de la sistemul centralizat la cel de piata a devenit un eveniment de importanta majora atat pe plan politic, cat si economic, al ultimului deceniu al secolului al XX-lea, cuprinzand peste 1/3 din populatia Globului, respectiv tarile din Europa   Centrala si de Est, noile state independente din fosta URSS, precum si China, Mongolia si Vietnam. Intr-un interval de timp foarte scurt (de doar 1 an) si intr-un curent de integrare europeana, a aparut si prima institutie financiara internationala consacrata tranzitiei, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), orientata pe linia sprijinirii doar a tarilor din Europa Centrala si de Est, care aveau tangente geografice, afinitati culturale si multe elemente istorice comune cu celelalte tari europene. Romania a aderat de la inceput la aceasta institutie, devenind si membru fondator, in scopul obtinerii de ajutor financiar pe linia inscrierii in randul statelor dezvoltate cu economie de piata din Europa.


BERD a fost infiintata din necesitatea finantarii tarilor in tranzitie de la sistemul centralizat la cel de piata. Banca a fost conceputa ca o institutie financiara regionala, buna cunoscatoare a particularitatilor tranzitiei, care sa elaboreze politici adecvate si sa opereze in zona dupa procedee specifice. In aceste conditii, la 29 mai 1990 s-a semnat la Paris acordul de infiintare a BERD, la care au aderat 42 de membri (40 de tari si doua institutii internationale: Comisia Comunitatii Europene si Banca Europeana de Investitii ) din patru continente.       La 16 aprilie 1991 BERD lua fiinta la Londra, ca institutie specializata in finantarea tarilor din Europa Centrala si de Est pe linia tranzitiei la economia de piata. BERD a fost proiectata ca o banca de dezvoltare si comerciala, care sa asigure resursele pe termen mediu si lung pentru economiile in tranzitie. Imbinarea acestor tipuri de activitati reprezinta o noutate in materie bancara, atentia urmand sa se concentreze pe nevoile tarilor beneficiare, renuntandu-se la specializarea clasica pe cele doua domenii distincte. Conceptia mai prevedea ca BERD, care e o institutie publica formata prin contributii ale guvernelor sa se orienteze aproape in exclusivitate catre sectorul particular, sectorul de stat fiind in mod limitat si temporar finantat, doar in masura in care creeaza conditii pentru dezvoltarea sectorului privat. Banca trebuie sa fie sursa principala de finantare a acestor tari, pana cand acestea vor patrunde pe piata financiara, la inceput cu sprijin BERD, ulterior, pe masura progreselor realizate, urmand sa opereze independent. Acest proces se estimeaza a fi mai lung, intrucat patrunderea pe piata se face progresiv, accesul fiind mai usor pentru finantarea pe termen scurt si mai dificil pentru finantarea pe termen lung.


Principalele obiective si directii de actiune pentru care a fost creata aceasta institutie financiara internationala sunt:

intrarea pe pietele de capital din tarile beneficiare, prin infiintarea unei varietati de fonduri de investitii, care sa sprijine procesul post privatizare si sa contribuie la dezvoltarea tranzactiilor de valori mobiliare:

finantarea infrastructurii ca o conditie pentru dezvoltarea economica si in special a telecomunicatiilor, transporturilor, alimentarilor cu apa, altor servicii municipale, etc., care sa sprijine aparitia si extinderea sectorului privat;

finantarea cu prioritate, a proiectelor regionale de infrastructura (autostrazi, cai ferate, poduri), la care participa mai multe tari si care creeaza posibilitati pentru extinderea si consolidarea relatiilor intre tari, dezvoltarea unor zone geografice inter-tari, care au anumite afinitati etnice, culturale, etc., precum si pentru integrarea europeana;

finantarea proiectelor din sectorul privat, fara garantia statului, pe baza conditiilor de piata, concentrandu-se asupra analizei de eficienta economica si de marketing, bonitatii investitorilor, precum si asupra introducerii mecanismelor de piata pentru finantare si creditare;

protejarea mediului inconjurator, conditie esentiala a finantarii, ridicata la rang de principiu obligatoriu si nu facultativ, ca in cazul altor institutii financiare sau banci comerciale;

acordarea de asistenta tehnica gratuita (studii de piata, de mediu, organizare de licitatii, supravegherea tehnica a investitiilor, asistenta de specialitate pentru bancile comerciale care finanteaza proiecte din resurse BERD, etc) pentru proiecte de valori mai mari sau pentru cele de protejare si conservare a mediului.


BERD e o banca multilaterala de dezvoltare, care se deosebeste de celelalte institutii similare si din punct de vedere al actionariatului, capitalului, organizarii si conducerii. BERD e constituita sub forma unei societati pe actiuni, cu un numar de 60 de actionari, din care 58 de tari si cele doua institutii internationale. Acordul de infiintare grupeaza actionarii fondatori si proportia de participare la capital, dupa cum urmeaza (situatia initiala): U.E (51%), tari membre (45%), institutii U.E. si BEI (6%), alte tari europene (11,37%), tari beneficiare (13,45%), tari ne-europene (24,16%). BERD s-a infiintat cu un capital subscris de 10 miliarde ECU, din care 3 miliarde ECU capital varsat (30%), iar in 1997 capitalul s-a majorat la 20 miliarde ECU, din care 5,25 miliarde ECU capital varsat. Majoritatea deciziilor se iau de catre Consiliul Directorilor Executivi, organul suprem al BERD fiind Consiliul Guvernatorilor. Acesta se intruneste o data pe data pe an, cu ocazia adunarii generale, pentru aprobarea bilantului pe anul expirat, bugetul pe anul curent si stabilirea directiilor de activitate ale bancii. Pentru evaluarea progreselor inregistrate in tranzitie, atat pentru nevoi de analiza, cat si pentru politicile de finantare, BERD a elaborat un sistem de indicatori proprii, care vizeaza principalele fenomene ale tranzitiei din zonele: intreprinderile, piata, sectorul bancar si juridic, cu un punctaj de la 1 la 4 pentru fiecare indicator, dupa cum urmeaza:

ponderea sectorului particular in PIB;

privatizarea pe scara mare;

privatizarea pe scara mica;

liberalizarea preturilor;

liberalizarea comertului si schimbului valutar;

politica concurentei;

reforma bancara si liberalizarea dobanzii;

dezvoltarea   pietei de capital si a institutiilor financiare nebancare.

Pe baza evaluarii acestor indicatori, tarile ce primesc asistenta financiara BERD au fost departajate in trei grupuri : avansate, intermediare (este si cazul Romaniei) si in faza timpurie a reformei.


F

Investitiile de capital, in cadrul B.E.R.D. sunt prezente sub doua forme: investitii directe si fonduri de investitii. Investitiile directe de capital (actiuni) vizeaza, in special, intreprinderile de marime medie, care trebuie sa fie unitati economice rentabile si constau in majorarea capitalului social prin emisiuni de actiuni noi, care sunt cumparate de catre BERD. Conditiile generale ale bancii pentru investitiile directe de capital ar putea fi rezumate astfel: investitii de pana la 35 din capitalul social al intreprinderii, rata financiara si cea economica de rentabilitate de minimum 15 , orizont de iesire din investitie de circa 5-8 ani, beneficiari numai din sectorul particular sau in curs de privatizare. Participarea BERD la fondurile de investitii are la baza de asemenea o serie de criterii asemanatoare: conducere experimentata, bazata pe investitii finalizate cu succes pe piete similare si remunerata in functie de performantele fondului, partener local experimentat, cu acces pe piata locala, capacitatea si dorinta de a acorda sprijin intreprinderilor cliente (asistenta si supraveghere in realizarea, si ulterior, exploatarea investitiilor), angajamentul ferm al partenerilor de a pune la dispozitie capitalul subscris, mobilizarea unor resurse de catre BERD, prezenta reprezentantilor BERD in organele de conducere ale fondului, pentru a se asigura adoptarea de politici adecvate si reguli prudentiale, o rata de rentabilitate, in functie de gradul de risc al investitiei. In plus de aceste participari la investitiile directe sau la fondurile de investitii, B.E.R.D. mai este implicata puternic in finantarea de proiecte destinate accelerarii procesului de privatizare in tarile in tranzitie, sprijinirea intreprinderilor mici si mijlocii sau finantarea unor programe de restructurare in aceste tari.


Banca Europeana de Investitii


F

Odata cu Tratatul de la Roma, care a prevazut obiectivul unei piete comune si a analizat impactul acesteia asupra dezvoltarii regionale, s-a decis si constituirea unei institutii de credit independente, Banca Europeana de Investitii (EIB - European Investment Bank), pentru partajarea costurilor reconstructiei intre regiunile Europei, prin acordarea de imprumuturi pe termen lung in vederea integrarii europene. Astfel, banca finanteaza proiecte de investitii de importanta deosebita pentru dezvoltarea Uniunii Europene.

Obiectivul BEI este acela de a asigura ca toate regiunile Europei sa beneficieze de posibilitatile oferite de piata comuna. Decizia de a constitui nu un fond ci o banca, capabila sa selectioneze proiecte si sa decida   asupra conditiilor de credit si astfel sa poarte responsabilitatea mentinerii bonitatii, a fost deosebit de semnificativa. A insemnat ca banca se va comporta cu raspundere in tranzactiile ei de afaceri si va investi banii in proiecte de investitii sanatoase si rentabile. Daca s-ar fi decis infiintarea unei institutii sustinute cu fonduri din taxele statelor membre, riscul unor conflicte politice ar fi fost mult mai mare, fiecare tara exercitand presiuni politice pentru a castiga beneficii maxime din facilitatile bancii.


Pozitia independenta a BEI in cadrul Uniunii Europene in raport cu institutiile comunitare, poate fi comparata cu pozitia similara a institutiilor de la Bretton Woods in raport cu Natiunile Unite; in concluzie, statutul BEI e foarte asemanator cu articolele Acordului Bancii Mondiale. Instituirea BEI nu a fost in intregime lipsita de dispute, in masura in care Banca Mondiala functiona deja eficient in sfera de activitate, care era avuta in vedere si pentru BEI. Cu toate acestea, consideratiile politice au prevalat: prin recastigarea fortei economice, europenii voiau sa se distanteze de ceea ce se considera o institutie dominata de SUA. BEI trebuie privita ca un compromis intre italieni, care vizau un fond pentru ajutorarea sudului Italiei (Mezzogiorno) in conditii favorabile si ministrul german al afacerilor economice, lipsit de entuziasm, care nu a vazut nimic de castigat, decat “o alta institutie controlata de la centru” BEI e o institutie autonoma, la care participa toate statele membre ale UE, functionand ca o banca independenta juridic. Consiliul de Ministri si Parlamentul European nu exercita vreun control direct asupra BEI. Oficial, ea trebuie sa ceara sfatul Comisiei cu privire la proiecte, insa aceasta nu a creat niciodata greutati. Statutul ei face parte integranta din Tratatul de la Roma, neputand fi amendat decat cu aprobarea si ratificarea statelor membre. Autoritatea suprema este Consiliul Guvernatorilor, in care statele membre sunt reprezentate prin ministrii de finante. Consiliul, care se reuneste o data pe an, stabileste liniile directoare ale politicii de credit, decizand normal cu o majoritate de voturi, care trebuie sa reprezinte cel putin 45% din capitalul subscris, dar se cere unanimitate pentru decizii importante, cum ar fi majorarea capitalului. Presedintia se detine prin rotatie. Comitetul Director decide in privinta alocarii imprumuturilor si garantiilor, strangerii de fonduri si fixarii ratei dobanzii. Este format din oficiali cu state vechi de serviciu din ministerele de finante, ai afacerilor economice, ai bancilor comerciale si institutiilor publice de credit si un director numit de Comisie. Tarile mari au cate trei directori, Spania are doi, iar celelalte tari, cate unul fiecare si dispun de voturi egale.


BEI acorda imprumuturi in primul rand, pentru proiecte in statele membre ale UE si tarile asociate, dar in situatii exceptionale pot fi finantate proiecte si in alte tari; insa, cu toate acestea, aproximativ 95% din imprumuturi merg spre tarile UE.      Sarcina BEI este de a-si aduce contributia, prin recurgerea la pietele de capital si folosirea propriilor resurse, la dezvoltarea echilibrata si continua a pietei comune in interesul Comunitatii. Astfel, banca functioneaza pe baza de nonprofit si acorda imprumuturi si garantii care faciliteaza finantarea urmatoarelor proiecte in toate sectoarele economice:



proiecte pentru dezvoltarea regiunilor mai sarace;

proiecte pentru modernizarea sau reprofilarea unor obiective sau pentru dezvoltarea unor activitati noi, cerute de instaurarea progresiva a pietei comune, in care aceste proiecte sunt de o astfel de amploare sau natura, incat nu pot fi finantate integral cu ajutorul diferitelor mijloace la dispozitie in fiecare stat membru in parte;   

proiecte de interes comun pentru mai multe state membre, care sunt de o asemenea amploare sau natura, incat nu pot fi finantate in intregime cu mijloace disponibile in fiecare stat membru in parte.


Pentru BEI nu are nici o importanta daca proiectele sunt propuse aprobarii de catre companii particulare sau institutii (cvasi) guvernamentale. Proiectele din cadrul U.E trebuie sa indeplineasca una din urmatoarele conditii:

trebuie sa contribuie la dezvoltarea regiunilor mai putin dezvoltate;

sa faciliteze modernizarea intreprinderilor;

sa fie de interes comun pentru doua sau mai multe tari membre.


F

Imprumuturile bancii pot acoperii doar o parte din costurile totale ale proiectului: maxim 50%, dar, practica a demonstrat ca banca nu a depasit, in medie, 25% pentru cofinantare. Ca urmare, banca este in esenta, o sursa financiara suplimentara si coopereaza intens cu alte institutii financiare publice (BERD) si private. In principiu, imprumutul este furnizat in rate si valute la dispozitia bancii, la momentul respectiv, rambursarea facandu-se in aceleasi valute. Rata dobanzii este fixata pe baza conditiilor in care banca poate obtine fonduri pe pietele de capital. Prin statut, bancii nu ii este permis sa acorde subsidii la dobanda; subsidiile la dobanzi, la imprumuturile conditionate acordate tarilor in curs de dezvoltare din Africa – CaraibePacific asociate la U.E prin Conventiile de la Lome (Togo), sunt platite din Fondul European de Dezvoltare. Durata imprumutului este conditionata de perioada de devalorizare (depreciere) a proiectului, adesea cu o perioada fara amortizare si este in general de la 10 la 15 ani. In afara de furnizarea de fonduri din propriile resurse, BEI administreaza, de asemenea, imprumuturi pentru statele membre, pentru Comunitate sau pentru EURATOM.


BEI este implicata in cofinantarea a peste 4% din investitiile globale de capital din Europa, totusi, in unele regiuni ale U.E, mai putin dezvoltate, ponderea BEI poate ajunge pana la 12%. Aceasta include, de asemenea, activitate mai intensa in Europa Centrala si de Est, partial cofinantata de BERD, in care BEI este coactionar printr-un aranjament unic. BEI finanteaza proiecte de infrastructura, finanteaza activitatea de energie nucleara, evidentiindu-se in punerea unor standarde stringente de securitate. In ceea ce priveste mediul inconjurator, banca s-a implicat cu uzine de tratare a reziduurilor si proiecte de operare mai curata a rafinariilor. In ceea ce priveste structura financiara, toate statele membre ale UE participa la BEI cu un capital proportional cu puterea lor. In 1991, capitalul s-a dublat la 56,6 miliarde ECU, din care nu a trebuit platit, de fapt, decat 7,5%. A fost ridicat apoi la 62 miliarde ECU prin aderarea Austriei, Suediei si Finlandei la UE. Restul de capital subscris are rol de capital de garantie. Cea mai mare parte a resurselor necesare sunt imprumutate de pe pietele de capital nationale si internationale.


Imprumuturile pe care le acorda banca pot depasi capitalul subscris cu maxim 250%, limita creditului fiind de 155 miliarde ECU. In aceasta privinta, BEI se deosebeste de Banca Mondiala si celelalte banci regionale de dezvoltare, care, fiecare, are un raport de manevra maxim de 1:1 (raportul dintre imprumuturile acordate si capital). Motivul acestei posibilitati financiare mai largi rezida in faptul ca proiectele finantate de catre banca sunt amplasate in principal, in tarile industrializate, in timp ce capitalul de garantie este, de asemenea, detinut exclusiv de aceste tari puternice financiar. Cu toate acestea, cresterea privatizarii in Europa implica faptul ca guvernele sunt acum mai putin pregatite decat in trecut, sa garanteze imprumuturi ale BEI, doar 50% din imprumuturi sunt sustinute acum de garantii guvernamentale, fata de 80-90% la inceputul anilor ’80. De asemenea, BEI se deosebeste de celelalte banci regionale de dezvoltare in ceea ce priveste rapiditatea cu care sunt executate proiectele odata ce au fost incepute. Perioada dintre angajarea imprumutului si achitarea fondurilor este, de regula, scurta pentru tarile in curs de dezvoltare contractante a unor astfel de imprumuturi. In Europa, BEI functioneaza ca un important mijloc de canalizare a capitalului furnizat de tarile cu surplus in balanta de plati tarilor cu resurse de capital deficitare.


Banca Reglementelor Internationale


F

B.I.S. este o institutie financiara internationala creata in scopul intensificarii cooperarii intre Bancile Centrale din lume si alte agentii si institutii financiare internationale pentru o mai mare stabilitate a sistemului financiar si monetar international. Aceasta institutie actioneaza ca un adevarat forum de promovare si facilitare a proceselor decizionale la nivelul Bancilor Centrale, ca finantator al Bancilor Centrale atunci cand acestea se confrunta cu crize grave, centru important de cercetare in domeniul economic si financiar. Aceasta banca internationala are sediul la Basel (Elvetia), si este cel mai vechi institut financiar din lume, care constituie sa joace un rol important in lume in promovarea cooperarii la nivelul Bancilor Centrale. Banca a aparut in 1930 in urma planului „Young” care prevedea plata de compensatii de razboi din partea Germaniei (cuantumul acestora fiind stabilit prin Tratatul de la Versailles). Initial aceasta banca a fost creata pentru a facilita recuperarea acestor datorii de razboi, foarte rapid insa banca si-a concentrat activitatea asupra cooperarii intre Bancile Centrale.


Dintre principalele obiective si directii generale de actiune ale acestei institutii financiare amintim:

B.R.I. reprezinta un forum de cooperare al Bancilor Centrale din intreaga lume, facilitand schimbul de informatii intre acestea;

este un important institut de cercetare in domeniul financiar;

actioneaza ca o banca independenta, furnizand importante fonduri financiare membrilor sai (in anul 2000, valoarea totala a depozitelor la aceasta banca se cifrau la aproximativ 128 miliarde dolari);

actioneaza ca un finantator de urgenta in cazul unor crize profunde ale Sistemului Monetar si Financiar International (aceasta banca si-a asumat un rol activ in solutionarea acestor crize din 1930 incoace, inclusiv in criza din Mexic –1982 sau Brazilia - 1998).


Aceasta banca internationala este condusa de un Consiliu General si de Consiliul Director Subordonat acestuia. 49 de Banci au drept de vot si de reprezentare in Consiliul General. Consilul Director – organul executiv al institutiei este condus de 17 membrii din care 11 sunt guvernatori de Banci Centrale. Pe langa facilitatile de finantare clasice oferite Bancilor Centrale, B.R.I. accepta in custodie aur si alte valori monetare, sconteaza, resconteaza sai disconteaza efecte comerciale (cambii, bilete la ordin), vinde valuta in contul sau sau in contul Bancilor Centrale pe care le reprezinta, cumpara si vinde titluri financiare negociabile (certificate de depozit, angajamente de rascumparare), accepta depozite in cont curent ale Bancilor Centrale. Dupa cum se poate observa cu usurina, B.R.I. se comporta ca o adevarata banca a Bancilor Centrale oferindu-le o mare varietate de servicii si facilitati de refinantare.


Printre operatiunile „interzise” de statutul sau se numara: imposibilitatea acceptarii de cambii trase asupra sa, furnizarii de sume in avans guvernelor tarilor membre, deschiderea unui cont curent in numele guvernelor tarilor membre, emiterea de titluri de creanta platibile la vedere, impunerea de dobanzi oneroase celor care-i solicita sprijinul. Toate aceste lucruri „nepermise”, vin practic sa intareasca independenta si credibilitatea acestei institutii financiare internationale. Pentru o si mai mare credibilitate a institutiei, in 8 Ianuarie 2001, Consiliul General a hotarat rascumpararea actiunilor detinute de diferiti investitori privati restrictionand participarea la capital doar la nivelul Bancilor Centrale. Pe viitor aceasta institutie financiara internationala cu o traditie indelungata pe pietele financiare se anunta un pilon de baza in asigurarea stabilitatii Sistemului Monetar si Financiar International alaturi de celelalte institutii amintite. In plus, aceasta institutie continua sa ramana un sprijin direct si activ la indemana Bancilor Centrale, care, pe langa facilitatile de finantare oferite, beneficiaza de posibilitatea accesului la un forum de informare si cooperare intre acestea.


In concluzie se poate observa ca odata cu adancirea relatiilor economice si politice intre tari, au aparut si s-au dezvolta o serie de institutii financiare internationale (in general publice) care au un rol din ce in ce mai important in supravegherea si stabilizarea sistemului financiar – monetar international. Se poate prevedea cu claritate ca pe masura ce pietele financiare devin din ce in ce mai integrate, aceste institutii vor trebui sa se implice si sa-si asume un rol activ in eliminarea imperfectiunilor si disfunctionalitatilor pietei financiare internationale.








Studiu de caz: Metodologia B.I.R.D. de analiza a proiectelor de investitii


Doua companii din Romania solicita finantarea unor proiecte de investitii printr-un credit acordat de Banca Mondiala (B.I.R.D.) pe o perioada de 5 ani. Comparativ, cele doua proiecte de investitii se estimeaza ca genereaza in timp urmatoarele fluxuri de numerar:


An

Proiectul A

Proiectul B


- 1000 USD



- 500 USD



- 300 USD



+ 200 USD

+ 400 USD


+ 300 USD

+ 350 USD


+ 500 USD

+ 450 USD


+ 600 USD

+ 500 USD


+ 400 USD

+ 600 USD


Se cere:

  1. Folosind metodologia de analiza a proiectelor de investitii folosita de catre Banca Internationala de Reconstructie si Dezvoltare sa se precizeze care dintre proiecte ar avea sansele cele mai mari de a fi ales pentru a fi finantat (coeficientul de actualizare k = 10 % pentru ambele proiecte de investitii);
  2. Sa se compare aceasta metodologie cu cea folosita de Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare.

Nota: fluxurile negative din primii trei ani corespund perioadei de realizare a proiectului de investitii, darea in folosinta a acestora fiind estimata la sfarsitul anului al treilea.


q Intrebari recapitulative

Care sunt principalele facilitati de finantare oferite de Fondul Monetar International ?

Care sunt institutiile ce formeaza Grupul Bancii Mondiale si cu ce se ocupa fiecare dintre acestea ?

Ce sunt drepturile speciale de tragere si principalele operatiuni efectuate cu acestea ?

Care este rolul Bancii Europene de Reconstructie si Dezvoltare si al Bancii Europene de Investitii in finantarea internationala ?

Ce este si in ce consta activitatea Bancii Reglementelor Internationale ?



Cotele-parti initiale pentru membrii fondatori ai FMI erau calculate, dar nu in mod strict, pe baza mai multo variabile: 2 % din venitul national; 5 % din rezervele in aur si dolari; 10 % din media importului; 10 % din variatia exporturilor.

International Monetary and Financial Issuesfor the 1990s', Vol. VII, New-York, 1996, pag. 22 si 26.


A.W.Clausen, presedintele Bancii Mondiale, interviu acordat revistei “Finances et Developpement”, nr.4, dec. 1982, pag. 6-7

Ibidem






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact