StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » economie comerciala » Evolutia comertului international in perioada postbelica
Trimite articolul prin email Instrumentele de politica comerciala de natura : Evolutia comertului international in perioada postbelica Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Instrumentele de politica comerciala de natura



Barierele netarifare sunt un complex de masuri si reglementari de politica comerciala (publice sau prite) care impiedica, limiteaza sau deformeaza fluxul international de bunuri si servicii si care au ca principal scop_ apararea pietei interne de concurenta straina si/sau echilibrarea balantelor de plati.
Spre deosebire de barierele tarifare (male), cele netarifare prezinta anumite particularitati, mai importante fiind urmatoarele:
a) prin formele pe care le imbraca, barierele netarifare urmaresc marfurile pe tot parcursul lor de la exportator si pana la consumatorul final, actionand esalonat, din momentul in care s-a efectuat comanda pentru un anumit produs ce urmeaza sa fie importat si pana in momentul consumului final al acestuia;



b) marea diversitate si gradul lor diferentiat de protectie reprezinta o a doua particularitate a acestor bariere;
c) domeniile extrem de riate de aplicabilitate, legate de sfera relatiilor economice internationale reprezinta o a treia particularitate a acestora;
d) in al patrulea rand, in marea lor majoritate, aceste bariere sunt mai greu de cunoscut de catre exportatori si din aceasta cauza se elueaza mult mai greu gradul lor de protectie si mai ales gradul lor de discriminare;
e) in sfarsit, barierele netarifare pot influenta direct volumul fizic al marfurilor importate (in sensul limitarii acestuia), pot influenta indirect volumul importurilor prin mecanismul preturilor sau pot crea alte conditii care sa ingreuneze realizarea importurilor.Incepand cu cel de-al optalea deceniu al secolului nostru, ca urmare a fenomenelor negative cu care s-a confruntat economia mondiala, protectionismul netarifar s-a accentuat foarte mult. A avut loc o proliferare pe scara larga a barierelor netarifare, ceea ce a determinat o serie de economisti contemporani sa vorbeasca de neoprotectionism.
Dupa estimari facute de GATT si UNCTAD, numarul barierelor netarifare ar fi sporit de la cea 800 la inceputul deceniului opt la peste 2000 in deceniul noua, inainte de declansarea Rundei Uruguay (a VlII-a runda de negocieri comerciale multilaterale din cadrul GATT-uiui).
Odata cu inventarierea lor, Acordul General pentru Tarife si Comert a facut si o prima clasificare1 a acestora dupa criterii riguroase, singura la care ne vom referi in cadrul acestui modul.
Astfel, GATT-ul a clasificat barierele netarifare in cinci mari grupe si anume:
1) bariere care implica o limitare cantitati directa a importurilor (restrictiile cantitative la import);
2) bariere care implica o limitare indirecta a importurilor prin mecanismul preturilor;
3) bariere care decurg din formalitatile male si administrative la import;
4) bariere care decurg din participarea statului la activitatile comerciale;
5) bariere care decurg din standardele aplicate produselor importate si celor indigene (obstacole tehnice).
Bariere netarifare care implica o limitare cantitati
directa a importurilor
Aceste bariere netarifare, care se mai numesc si restrictii cantitative la import, imbraca urmatoarele cinci forme: interdictiile (prohibitiile) la import; contingentele de import; licentele de import; limitarile "voluntare" la export (autolimitari la export); acordurile privind comercializarea ordonata a produselor.
a) Interdictiile (prohibitiile) la import sunt reglementari adoptate de catre stat care interzic total sau partial, pe o perioada determinata de timp sau nelimitat, importul anumitor produse sau grupe de produse. Ele sunt folosite in special din motive economice (asigurarea unei protectii sporite a unor produse, ramuri etc. fata de concurenta straina, echilibrarea balantei comerciale si de plati), din motive politice (si atunci sunt folosite in scopuri de discriminare comerciala), sau din alte motive (asigurarea starii sanatatii si securitatii populatiei, protectia fitosanitara etc).
Interdictiile se realizeaza, de regula, prin refuzul organelor de stat de a elibera licente de import pentru produsele supuse interdictiilor (prohibitiilor).In unele tari cum sunt cele ale Uniunii Europene se folosesc si asa numitele interdictii selective si temporare la importul de produse agricole din tarile terte cu scopul de a pastra echilibrul necesar intre cererea si oferta de produse agricole comunitare si pentru a asigura prioritar desfacerea in tarile membre a produselor agricole comunitare. Potrivit acestor reglementari, se admite importul de produse agricole numai la produsele la care gradul de autosatisfacere in Comunitate este sub 100% si numai in alte perioade decat cele in care se comercializeaza produsele agricole indigene.
b) Contingentele de import sunt plafoane maxime, cantitative sau lorice, admise la importul anumitor produse (sau grupe de produse) pe o perioada determinata de timp (de regula un an). Actiunea de plafonare a importurilor anumitor produse sau grupe de produse poarta denumirea de contingentare.
Contingentele de import sunt de doua feluri: globale si bilaterale.
Contingentele globale se silesc de catre stat in mod independent sub forma unor plafoane maxime (cantitative sau lorice) admise la import pe o perioada determinata de timp (de ex.: in anul 1994 Romania importa o cantitate maxima de 15 milioane tone titei sau 10 milioane tone de minereu de fier, sau produse medico-farmaceutice in suma totala de 15 milioane dolari SUA etc), fara o repartitie a acestora pe tari de provenienta.
Contingentele bilaterale sunt plafoane maxime admise la importul anumitor produse pe o perioada determinata de timp si dintr-o anumita tara de provenienta (de ex.: in anul 1994 Romania importa 3 mii. tone petrol din Iran, 4 mii. tone din Arabia Saudita.etc). Aceste contingente se negociaza cu tarile de provenienta si sunt inscrise in listele anexa la acordurile sau protocoalele comerciale incheiate cu acestea.
Uneori, practicarea contingentelor bilaterale permite si aplicarea unor restrictii diferentiate pe tari de provenienta si chiar discriminari fata de importurile provenind din anumite tari.
c) Licentele de import sunt autorizatii pe care statul le acorda firmelor importatoare pentru un anumit produs sau grupa de produse si pe o perioada rezonabila de timp (2 luni, 4 luni, 5 luni etc), in functie de natura produsului si distanta geografica fata de tara de provenienta.
Pe international si cu precadere in tarile dezvoltate sunt folosite doua tipuri de licente pentru import: automate si neautomate.
Licentele automate sunt folosite pentru produsele liberalizate la import, cererea de import fiind automat acceptata intr-un termen presilit. Ele sunt folosite numai din motive de ordin statistic (pentru evidenta operatiunilor de comert exterior).
Licentele neautomate sunt folosite pentru produsele neliberalizate la import si se mai numesc din aceasta cauza licente pentru administrarea restrictiilor cantitative la import. Acestea se acorda selectiv, in functie de produs, de tara de origine etc. Prin intermediul lor se exercita un control riguros cu privire la respectarea contingentelor de import si au in prezent o larga raspandire pe international.
Licentele neautomate imbraca doua forme: licente globale (sau generale) si licente individuale (sau bilaterale).
Licentele globale, eliberate de catre stat pe baza contingentelor globale, silesc volumul marfurilor care pot fi importate intr-o anumita perioada de timp cu indicarea tarilor de provenienta a importurilor. Ele nu au un caracter restrictiv, pe baza lor importatorii obtinand dreptul de a deschide acreditive in favoarea exportatorilor fara existenta unor licente individuale.
Licentele individuale sunt, in general, folosite de catre stat pentru urmarirea si realizarea contingentelor bilaterale la produsele pentru care tara importatoare doreste sa asigure o protectie mai mare pe piata interna. Aceste licente precizeaza obligatoriu tara de origine a importului si pot fi de doua feluri: deschise (din categoria celor automate) si specifice (neautomate).
Licentele individuale deschise precizeaza numai tara de provenienta a importurilor fara o plafonare cantitati sau lorica a acestora. Prin intermediul lor se urmaresc anumite modificari in orientarea geografica a importurilor, favorizandu-se importurile din anumite tari si restrangandu-se din altele, in general, din motive legate de evolutia balantei comerciale si de plati.
Licentele individuale sA£ecifice precizeaza, pe langa tara de provenienta a importurilor si plafonul maxim (fizic sau loric) al acestora din tara respecti. Acestea sunt cele mai restrictive, prin-intermediul lor urmarindu-se uneori chiar discriminarea comerciala fata de anumite tari1.
d) Limitarile "voluntare" la export (autolimitari la export) sunt intelegeri oficiale sau neoficiale care intervin intre anumite state, prin care tara exportatoare, la cererea (sau sub presiunea) tarii (tarilor) importatoare, se obliga sa reduca volumul exportului unui produs sau grupa de produse pana la un anumit nivel si pe o perioada determinata de timp. Cu alte cuvinte, ele sunt diminuari ale exporturilor acceptate de insusi tarile exportatoare sub amenintarea ca, in caz contrar, tarile importatoare vor aplica ele insele masuri foarte restrictive la import si pe o perioada mai indelungata de timp.
Ele sunt de data relativ recenta introduse de catre tarile dezvoltate in practica relatiilor comerciale internationale (sfarsitul deceniului sapte si inceputul deceniului opt).
Limitarile "voluntare" la export pot fi bilaterale sau multilaterale, in functie de numarul tarilor participante la astfel de intelegeri. Pentru ca aceasta masura restricti la import sa dea rezultate (desi practica a aratat ca nu intotdeauna au dat rezultatul scontat), conditia este ca tara (tarile) importatoare sa fie o piata insemnata de desfacere pentru tara (tarile) exportatoare la produsul (produsele) la care se cere restrangerea "voluntara" a exportului.
Primele astfel de intelegeri au intervenit intre SUA si Japonia pentru produsele industriei usoare (textile, produse din piele), apoi si pentru produsele siderurgice, automobile, produse ale industriei electrotehnice si electronice etc. SUA au urmarit ca prin intermediul acestor intelegeri sa-si echilibreze balanta comerciala cu Japonia, dar obiectivul n-a fost atins, soldul negativ in balanta comerciala a SUA cu Japonia atingand in ultimii 7-8 ani lori uriase (40-60 milioane dolari). Aceasta s-a datorat nu faptului ca Japonia n-ar fi respectat intelegerile convenite in cea mai mare masura, ci faptului ca, concomitent cu restrangerea acestor exporturi catre SUA, Japonia si-a micsorat substantial importul unor produse din SUA (bumbac, piei, minereuri etc.) si au penetrat totodata piata americana cu alte produse competitive.Intelegeri similare au intervenit si intre CEE si Japonia pentru o serie de produse foarte competitive la exportul acesteia din urma (produse siderurgice, automobile, produse electronice etc), dar si dezechilibrele in balanta comerciala a CEE cu Japonia au continuat sa creasca. Aceste presiuni exercitate asupra Japoniei pentru limitarea exportului pe pietele acestor tari (inclusiv SUA) au derminat monopolurile japoneze sa faca uriase investitii de capital in tarile respective.
Treptat, in deceniile opt si noua, tarile dezvoltate au inceput sa impuna limitari la export si altor tari (in curs de dezvoltare si foste socialiste) la o serie de produse considerate a fi sensibile sau foarte sensibile la concurenta acestora1.
Experienta a aratat ca folosirea acestui gen de restrictii determina modificari in orientarea si reorientarea fluxurilor comerciale la produsele vizate, pe de o parte, iar pe de alta parte, incurajeaza sectiunelizarea industriilor de export, crearea de sectiuneluri intre tarile exportatoare in vederea repartizarii cotelor de productie si export intre producatori si exportatori, cu incidente nedorite asupra schimburilor comerciale internationale.
De asemenea, experienta ultimelor doua decenii a pus in evidenta si faptul ca, desi folosirea acestor acorduri de limitare "voluntara" a exporturilor a fost justificata ca fiind o masura temporara menita sa permita tarii (tarilor) importatoare sa-si modernizeze si rationalizeze industria (industriile) respecti pentru a redeveni competiti in raport cu concurenta, aceste acorduri s-au permanentizat, aparand in continuare industrii necompetitive ale statelor importatoare.
e) Acordurile privind comercializarea ordonata a produselor sunt intelegeri bi sau multilaterale care intervin intre state si care vizeaza limitarea negociata si controlata a comertului international cu anumite produse sau grupe de produse. Ele implica, pe langa autolimitarea la export, anumite prevederi referitoare la limitele de pret si la clauza de salvgardare, de care pot face uz tarile importatoare cand interesele lor comerciale sunt lezate.
Si aceste acorduri sunt de data relativ recenta in practica relatiilor comerciale internationale. Un exemplu tipic de astfel de acord privind comercializarea ordonata a produselor il reprezinta "Aranjamentul privind comertul international cu produse textile", conoscut si sub denumirea de "Aranjamentul Multifibre" din 1973, prelungit in mai multe randuri, ultima editie expirand in timpul derularii Rundei Uruguay. Acest acord a scos de sub incidenta GATT-ului comertul cu produse textile (reintrodus potrivit acordului negociat la Runda Uruguay).
Extinderea acordurilor privind comercializarea ordonata a produselor la un numar mare de produse manufacturate ar duce, potrivit economistilor occidentali, la asa numitul "Comert liber organizat", care presupune negocierea intr-un context global de acorduri sectoriale privind impartirea pietelor de desfacere intre tarile dezvoltate si care implica limitarea convenita a importurilor pentru marfurile respective pana la anumite niveluri . Acest gen de comert afecteaza in primul rand interesele tarilor in curs de dezvoltare. » Spre deosebire de interdictii, contingente si licente, care se pun in aplicare de catre tara importatoare, in general fara a fi negociate, limitarile "voluntare" la export si acordurile privind comercializarea ordonata a produselor se negociaza pe cale bi sau multilaterala si se pun in aplicare de catre tarile exportatoare la cererea sau sub presiunea tarilor importatoare.
De asemenea, aceste ultime doua bariere netarifare vizeaza produsele manufacturate si, ca urmare, in primul rand, comertul dintre tarile dezvoltate. Ele au fost extinse ulterior si asupra celorlalte tari intr-o masura insemnata.
Barierele netarifare care implica indirect limitareaImporturilor prin mecanismul preturilor
Cele mai importante bariere netarifare care fac parte din aceasta grupa sunt: prelerile riabile la import (taxe de prelere); preturile minime si maxime la import; impozitele indirecte si alte taxe cu caracter fiscal (ajustarile fiscale la frontiera sau barierele paratarifare); taxele de retorsiune (taxele antidumping si taxele compensatorii); depunerile (depozitele) prealabile in luta la import.
a) Prelerile riabile la import (taxele de prelere) se practica in cadrul Comunitatii Economice Europene si fac parte din instrumentele de politica comerciala (cu dubla natura: tarifara si netarifara) cu care se opereaza in cadrul mecanismului politicii agricole comunitare1.Ele vizeaza importurile de produse agricole din tarile terte si care intra sub incidenta politicii agricole comunitare. Acestea sunt tot un fel de taxe male suplimentare, care se percep peste taxele male obisnuite prezute la importul produselor respective (in tariful mal comun fata de terti) si care se calculeaza ca diferenta intre pretul de import (pretul de ecluza) si pretul comunitar (pretul indicativ sau orientativ), la care se comercializeaza produsele respective pe piata tarilor membre, din care se scad cheltuielile de transport pe parcurs comunitar (respectiv pretul prag), pret care, de regula, este mai ridicat decat pretul international la produsul respectiv.
Acestor taxe de prelere li se spune si preleri riabile la import pentru ca limita de jos (pretul de import din afara CEE - pretul de ecluza) oscileaza permanent in timp ce pretul comunitar (limita maxima - pretul indicativ sau orientativ - respectiv pretul prag) ramane neschimbat pe timp de un an si, ca urmare, volumul incasarilor prin perceperea acestor taxe male suplimentare riaza in timp. in masura in care preturile internationale scad fata de preturile comunitare, taxele de prelere cresc si invers si prin aceasta ele joaca un rol protectionist mai eficient decat o taxa mala obisnuita.
b) Preturile minime si maxime la import constituie un mijloc restrictiv insemnat folosit cu precadere de catre tarile dezvoltate in practica relatiilor comerciale internationale.
- Preturile minime de import se folosesc ca instrument de politica comerciala in cazul in care produsele indigene au costurile de productie mult mai ridicate decat cele ale concurentei sau in cazul in care pe piata internationala preturile la anumite produse scad si produsele respective devin din acest punct de vedere mai competitive la export.
In acest caz, tarile importatoare recurg la silirea unor preturi minime de import care sunt foarte apropiate de nivelul preturilor interne cu ridicata la produsele indigene, urcand in felul acesta preturile la import la produsele respective. O astfel de masura atrage dupa sine limitarea importurilor la produsele respective si protejarea ramurii industriale sau agricole vizate. Nerespectarea de catre anumite firme importatoare a preturilor minime de import silite de catre stat atrage dupa sine anularea licentelor de import si/sau aplicarea unor masuri antidumping (taxa antidumping).
Mai ales SUA si CEE au recurs in deceniul opt la folosirea preturilor minime de import la produsele siderurgice provenind din Japonia, precum si la o serie de produse agricole importate de CEE din tarile terte.
Preturile maxime de import se folosesc ca instrument de politica comerciala in cazul in care unele tari incearca o ridicare artificiala a preturilor la anumite produse pe care le exporta. Ca raspuns la o asemenea politica, tarile importatoare silesc preturi maxime de import la produsele respective la un nivel care sa nu depaseasca preturile produselor similare indigene sau sa le depaseasca cu un anumit procent (2-6%). Efectul realizat prin silirea preturilor maxime este limitarea importului si reducerea preturilor de export la produsele respective. Ca regula generala, pot recurge la silirea de preturi maxime de import acele tari care joaca un rol insemnat ca importatori pe piata mondiala la produsele respective.
c) Impozitele indirecte si alte taxe cu caracter fiscal (ajustarile fiscale la frontiera)
Sistemul fiscal aplicat marfurilor de import si celor indigene difera de la o tara la alta, de la un grup de tari la altul, permitand discriminareAğ in relatiile comerciale internationale.In principiu, ajustarile fiscale la frontiera reprezinta un regim fiscal potrivit caruia produsele de export sunt scutite de impozitele indirecte, iar produsele de import sunt supuse la aceleasi impozite ca si cele indigene. Pentru respectarea acestui principiu, tarile negociaza asa numitele conventii privind evitarea dublei impuneri.
Cu toate acestea, desi produsele importate sunt supuse aceluiasi .regim fiscal ca si cele indigene, discriminarea marfurilor de import poate avea loc "prin eluarea diferentiata a bazei de impunere si ordinea perceperii taxelor. Desi nivelul impunerii este acelasi pentru marfurile de import ca si pentru cete indigene, majoritatea tarilor iau in calcul lori diferite ca baza a impunerii fiscale.
Daca pentru produsele indigene, impozitele se percep la preturile cu ridicata, pentru marfurile de import ele se calculeaza la pretul "CIF", majorat cu taxa mala si cu alte eventuale


taxe percepute cu ocazia importului. Aceasta ridica pretul produsului importat peste nivelul produsului indigen, facandu-l mai putin competitiv si determinand o limitare a importului.
In unele tari dezvoltate actioneaza asa numitul "prag al impunerii progresive", aplicat in functie de calitatea, cantitatea si caracteristicile tehnice ale marfurilor importate, impunerea fiscala fiind direct proportionala cu aceasta. Efectul acestui regim fiscal este limitarea importurilor la produsele respectiwe.In practica internationala, ajustarile fiscale la frontiera imbraca o multitudine de forme, mai raspandite fiind urmatoarele: taxa asupra lorii adaugate (TVA), taxa in cascada, taxa de acciza, taxele oculte, taxele portuare, sanitare, statistice, consulare etc.
Taxa asupra lorii adaugate (TVA) este un impozit general de consum .care se percepe la fiecare stadiu al circulatiei marfurilor, insa nu la intreaga loare a marfii ci numai la loarea nou adaugata la fiecare stadiu. Aoest sistem se aplica in prezent in multe tari ale lumii, inclusiv in Romania.
Taxa in cascada este tot un impozit de consum care se aplica la fiecare stadiu al circulatiei marfurilor, dar, spre deosebire de TVA, se percepe la intreaga loare a marfii. Ea are un caracter cumulativ in sensul ca se aplica asupra lorii produsului care include si taxele percepute in fazele anterioare ale circulatiei marfurilor supuse impunerii fiscale, ridicand foarte mult pretul de nzare la produsele respective.
Taxa de acciza este un impozit care se percepe indeosebi la produsele care constituie monopolul statului (hidrocarburi, tutun, bauturi alcoolice etc.) sau la o serie de bunuri de lux (automobile, televizoare, video etc), cu scopul de a limita consumul la produsele respective si a proteja productia interna. Aceste taxe au, in general, un nivel foarte ridicat (pot depasi uneori si 100%), urcand mult pretul de desfacere al produselor vizate.
Taxele oculte (ascunse) sunt impozite percepute, in general, asupra bunurilor destinate consumului productiv (bunuri de echipament, mijloace de transport, materiale destinate productiei etc). Nu au un nivel foarte ridicat, dar contribuie si aceste taxe la ridicarea pretului produselor respective.
Alte forme pe care le imbraca impozitele indirecte sunt: taxele portuare, care se percep asupra lorii documentelor de transport (si eventual asupra cheltuielilor de prelucrare a marfurilor in porturi), taxele statistice, care se percep pentru serviciile statistice prestate in ma, taxele sanitare, care se percep cu prilejul controlului sanitar sau fitosanitar la import, taxele consulare, care se percep de consulatul tarii importatoare cu sediul in tara exportatoare, pentru legalizarea unor documente (certificat de origine, certificat de control sanitar, factura etc.) sau pentru eliberarea unor facturi consulare etc
Desi, in general, nivelul acestor taxe este scazut, cumulate, ele adauga la pret facand produsele respective mai putin competitive in raport cu cele indigene si limitand in felul acesta importul.
d) Taxele de retorsiune (taxele antidumping si taxele compensatorii) au, asa cum s-a zut in modulul precedent, o dubla natura, tarifara si netarifara. Ele se aplica numai ca masuri de raspuns fata de o politica comerciala neloiala (de dumping si de subventionare a exporturilor). Dar, pentru ca aceste masuri sa poata fi luate, potrivit celor doua coduri de conduita revizuite sau adoptate la Runda Tokio1, trebuie declansata o procedura de ancheta prin care sa se faca doda ca aceste politici au cauzat tarii importatoare un prejudiciu grav. In perioada cat dureaza aceasta ancheta sunt sistate practic relatiile comerciale cu firmele acuzate de astfel de politici neloiale si in aceasta consta, de fapt, caracterul netarifar al acestor suprataxe male.
Experienta a aratat ca au fost foarte frecvente cazurile cand tarile dezvoltate au acuzat de practici de dumping (si de subventionare a exporturilor) o serie de tari in curs de dezvoltare sau foste socialiste care n-au putut fi dovedite dar, perioada cat a durat procedura de ancheta, aceasta s-a constituit intr-o aderata bariera in calea schimburilor comerciale.
Fenomenul practicilor masurilor de raspuns a luat o larga raspandire pe international devenind una dintre barierele netarifare cu efecte negative asupra comertului international.
Datele din elele ce urmeaza (2.1 si 2.2) confirma aceasta constatare


Tabelul nr.2.1
Initieri de investigatii antidumping in perioada 1985-l992
State 1985/86 1986/87 1987/88 1988/89 1989/90 1990/91 1991/92 Total
SUA 65 41 30 25 24 53 62 300


Australia 55 40 21 20 23 47 76 282
Comunitatile Europene 26 29 62 42 36 24 23 242


Canada 27 24 21 14 15 12 16 129
Mexic 0 2 17 17 9 14 25 84


Noua Zeelanda 0 0 4 5 1 6 13 29
Polonia 0 0 0 0 0 24 0 24


Finlanda 0 5 5 2 0 1 0 13
Suedia 2 0 0 2 4 2 1 11


Rep.Coreea 3 1 0 0 3 2 0 9
India 0 0 0 0 0 0 5 5


Austria 0 0 0 0 0 0 4 4
Japonia 0 0 0 0 0 0 3 3


Brazilia 0 0 1 1 0 2 9 13
Total 178 142 161 129 115 186 237 1148

Sursa: GATT Council, 13 mai 1993 (Overview of development in internatinal trade and the Trading System, .29)


Tabelul nr. 2.2
Initieri de investigatii compensatorii in perioada 1985-l992
Tari 1985/86 1986/87 1987/88 1988/89 1989/90 1990/91 1991/92 Total
SUA 42 11 13 9 7 7 15 104


Australia 3 3 0 2 7 10 8 33
Chile 11 0 0 0 0 2 5 18


Canada 1 4 0 1 2 0 0 8
Brazilia 0 0 0 0 0 0 8 8


Noua Zeelanda 0 1 4 0 0 1 0 6
Comunitatile Europene 0 0 1 2 0 0 0 3


Total 57 19 18 , U 16 20 36 180
Sursa: GATT, Council, 13 mai 1993 (Overview of development in international trade and the Trading System, . 31).

e) Depunerile (depozitele) prealabile in luta la import.
Odata cu sfarsitul deceniului sapte si inceputul deceniului opt o serie de tari dezvoltate au adoptat reglementari potrivit carora firmele importatoare sunt obligate sa depuna in contul organelor male ale tarilor lor o anumita cota in luta pentru plata viitorului import, cu cel putin 6 luni inainte de efectuarea acestuia. in unele tari aceste cote se ridica pana la 50% din loarea probabila a viitorului import.
Sumele depuse in contul organului mal nu sunt purtatoare de dobanzi. Ca urmare, importatorul, in masura in care nu renunta la import, cauta sa recupereze pierderea dobanzii fie prin ridicarea pretului la produsul importat, fie prin solicitarea unor reduceri de pret din partea exportatorului. in acest mod, depunerile prealabile in luta la import constituie masuri de politica comerciala care actioneaza prin intermediul pretului si care descurajeaza importurile.
Pe de alta parte, aceasta masura reprezinta in acelasi timp si creditarea statului pe termen scurt, fara dobanda, in deosebi in perioade de dezechilibru ale balantelor de plati.
Bariere netarifare care decurg din formalitatile male si


administrative privind importurile
Desi, la prima vedere, formalitatile male si administrative la import sunt simple eermte de ordin tehnic, aplicarea lor in practica permite in unele cazuri discriminarea comerciala si limitarea importurilor. Aceasta decurge din obligatia prezentarii de catre importator a numeroase documente cat si din formalitati male greoaie si complicate care se cer a fi indeplinite in unele tari, indeosebi dezvoltate, si care deseori bareaza sau limiteaza importul de marfuri. Din categoria acestor bariere netarifare fac parte: eluarea lorii marfurilor In ma (eluarea mala) si documente si formalitati suplimentare cerute la import sau coi ocazia importului si respectiv exportului.


a) Elunrea lorii marfurilor in ma.
Primele prevederi referitoare la metodologia de eluare mala le gasim inscrise in articolul VII din Acordul General pentru Tarife si Comert. Acest articol a prezut ca eluarea mala se face pornind de la pretul facturat (pret CIF) cu conditia ca acesta sa fie un pret real platit (sau de platit) si nu mai mare sau mai mic, iar transformarea acestui pret din luta straina in care s-a tranzac-tionat afacerea, in moneda nationala a tarii importatoare sa se faca la un curs agreat de Fondul Monetar International. Aceste prevederi au fost apoi dezvoltate in Conventia internationala cu privire la eluarea mala, semnata la Bruxelles in 1950.
Exprienta a aratat insa ca nu toate statele membre ale GATT au respectat in decursul timpului prevederile celor doua documente internationale mentionate, folosind alte metode de eluare mala, neconforme cu cea prescrisa in documentele de mai sus.
De aceea, la Runda Tokio a fost negociat un cod de conduita privind eveluarea maia1 (denumit Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului General pentru Tarife si Comert), care, plecand de la prevederile GATT-ului si ale Conventiei male de la Bruxelles, a silit cinci metodologii de eluare mala, cu conditia sa se inceapa cu prima si daca aceasta nu poate fi aplicata sa se treaca la a doua si asa mai departe. Dar si dupa intrarea in vigoare a acestui cod (1980) s-au inregistrat incalcari ale acestor reglementari, ele devenind o bariera netarifara in calea schimburilor comerciale internationale.


b) Documente si formalitati suplimentare cerute la import.
Cu toate ca au existat preocupari pe international (Camera Internationala de Comert, Acordul General pentru Tarife si Comert, Consiliul de Cooperare mala de la Bruxelles etc.) pentru simplificarea formalitatilor si tipizarea documentelor legate de circulatia marfurilor pe international, inregistrandu-se chiar unele progrese pe aceasta linie, un numar inca mare de tari dezvoltate indeosebi, cer indeplinirea si a altor formalitati si a unor documente suplimentare care ingreuneaza sau limiteaza importul de marfuri. De regula, numarul mare de documente si formalitati cerute la import, formatul uneori diferit al acestora, reguli foarte greoaie de completare, penalizari aplicate pentru comiterea unor greseli in completarea acestora constituie aderate obstacole care ingreuneaza sau impiedica desfasurarea normala a schimburilor comerciale internationale.
Bariere netarifare care deri din participarea statului la
activitatile comerciale
Daca in perioada capitalismului premonopolist, participarea directa a statului la comertul exterior se limita numai la importul centralizat al unor produse, precum alcoolul, tutunul, sarea etc, care constituiau obiectul monopolului fiscal al statului, in etapa urmatoare de dezvoltare a capitalismului, participarea statului la activitatile comerciale s-a largit.
Ca urmare, potrivit clasificarii facute de GATT, cele mai importante bariere care decurg din participarea statului la activitatile comerciale sunt: achizitiile guvernamentale (sau piata publica), comertul de stat si monopolul de stat asupra importului anumitor produse.
a) Achizitiile guvernamentale (piata publica) sunt cumpararile de bunuri si servicii de catre stat (departamente, ministere, institutii centrale etc.) Acestea pot deveni bariere netarifare in calea schimburilor comerciale internationale numai in masura in care in baza unor reglementari in vigoare in anumite state, firmele nationale au prioritate deplina fata de cele straine in ce priveste aprovizionarea organelor de stat cu bunurile si serviciile de care acestea au nevoie. Uneori, aceste reglementari admit, in anumite proportii, si importul, favorizand insa si in aceste cazuri firmele nationale.Intrucat experienta a aratat ca achizitiile guvernamentale s-au transformat in bariere extrem de importante in calea comertului international in cea mai mare parte a tarilor dezvoltate, la Runda Tokio a fost negociat un acord special in acest domeniu (Acordul cu privire la achizitiile guvernamentale care a intrat in vigoare la 1 iunie 1981). Acesta prevede ca achizitiile guvernamentale (de la o anumita suma in sus) trebuie sa se faca pe calea licitatiilor la care sa poata participa atat firmele nationale cat si firmele straine. Nu intra sub incidenta acestui acord produsele care constituie obiectul secretului de stat sau militar.
b) Comertul de stat (din tarile nesocialiste) reprezinta totalitatea operatiunilor de nzare-cumparare efectuate de intreprinderile de stat. Activitatile comerciale efectuate de aceste intreprinderi nu constituie un obstacol in calea schimburilor comerciale internationale decat numai in masura in care statul ofera acestor intreprinderi o serie de privilegii de ordin fiscal sau de alta natura in raport cu intreprinderile particulare. Prin aceste privilegii se renilizeaza activitatea acestora si pot participa la schimburile comerciale in conditii mai antajoase in raport cu intreprinderile particulare si aceasta constituie o bariera in calea schimburilor comerciale internationale (pentru intreprinderile particulare).


c) Monopolul de stat asupra importului anumitor produse.
Instituirea monopolului de stat asupra importului anumitor produse permite statelor sa limiteze importul la produsele respective si sa sileasca preturile de nzare cu amanuntul la aceste produse, de regula, foarte ridicate, pentru a restrange consumul acestora. Din aceasta cauza, monopolul de stat asupra importului anumitor produse constituie in cele mai multe cazuri o bariera importanta in calea comertului international.
Trebuie subliniat insa ca uneori instituirea monopolului de stat asupra importului anumitor produse se face din motive legate de asigurarea starii de sanatate a populatiei, a animalelor si atunci el se justifica, chiar daca conduce la limitarea importului sau chiar interdictia acestuia o perioada determinata de timp.
Bariere netarifare care decurg din standardele aplicate


produselor importate si celor indigene (obstacole tehnice)
Obstacolele tehnice sunt reglementari in vigoare pe international (standarde internationale) sau in anumite state (standarde nationale) cu privire la diferitele caracteristici tehnice si de calitate care trebuie sa fie indeplinite de produsele importate ca si de cele indigene. Ele au ca scop protejarea sanatatii si securitatii consumatorilor, protectia fito-sanitara, securitatea publica etc.In general, aceste norme si reglementari sunt pe deplin justificate si nu pot sa fie considerate ca obstacole in calea schimburilor comerciale internationale.
Ele pot deveni totusi obstacole atunci cand, existand standarde internationale, ele nu se respecta de catre anumite state (agentii economici producatori) sau, in absenta acestora, cand statele adopta norme si reglementari proprii care pot fi foarte diferite si neuniforme de la un stat la altul si care, prin diversitatea lor, devin aderate obstacole in calea schimburilor comerciale internationale.
Cele mai raspandite obstacole din aceasta grupa sunt: normele sanitare si fitosanitare, normele de securitate si normele privind ambalarea, marcarea si etichetarea.
a) Normele sanitare si fitosanitare sunt reglementari care vizeaza produsele destinate consumului oamenilor si animalelor (produse alimentare, coloranti sau alti ingredienti folositi in industria alimentara, produsele medico- farmaceutice de uz uman si veterinar, produsele chimice folosite in agricultura, furajele pentru animale, semintele si materialul saditor, animalele vii etc).In deosebi in tarile dezvoltate aceste reglementari sunt foarte severe, prezand respectarea anumitor conditii de compozitie pentru anumite produse, un anumit proces tehnologic de realizare a produselor respective, conditii suplimentare de calitate etc. Pentru unele din aceste produse procedura de omologare ceruta, prezentarea certificatelor sanitare si/sau fitosanitare care trebuie sa insoteasca produsele respective, precum si examinarea foarte temeinica a acestora pentru a se vedea daca s-au respectat toate conditiile cerute, implica cheltuieli suplimentare care ingreuneaza desfasurarea tranzactiilor comerciale si in multe cazuri limiteaza schimburile comerciale cu aceste produse.
Pe mondial, in comertul cu produse agroalimentare exista patru categorii de obstacole sanitare si fitosanitare: obstacole chimice, obstacole mocrobiologice, obstacole legate de prezenta insectelor si a rozatoarelor si obstacole legate de etichetaj.
Preblema aceasta fiind de o importanta deosebita, in cadrul GATT-ului s-au facut urmatoarele propuneri pentru armonizarea specificatiilor de certificare si a procedurilor de inspectie vizand produsele agroalimentare:
- constituirea unui Comitet al Codexului pentru inspectia si certificarea alimentelor cu urmatorul mandat:
- adoptarea internationala a normelor si codurilor privind inspectia alimentara cu referire speciala la supravegherea produselor in cadrul fabricatiei si la calitatea garantata;
- elaborarea unui cod de uzante privind certificarea produselor;
- examinarea posibilitatilor practice ca certificatele sa fie elaborate in limba tarii exportatoare etc.1
b) Normele de securitate sunt reglementari care vizeaza bunurile destinate consumului productiv si care cer indeplinirea unor conditii de calitate, a unor prescriptii tehnice de igena si securitaea muncii carora trebuie sa la corespunda produsele importate ca si cele indigene.
Lipsa unor standarde internationale sau abaterea de la aceste standarde, in masura in care exista, ingreuneaza desfasurarea schimburilor comerciale internationale cu aceste produse. De aceea, pe international se manifesta proecupari pe linia uniformizarii reglementarilor tehnice care vizeaza produsele destinate consumului productiv. In acest sens se inscrie si acordul negociat la Runda Tokio denumit: Acordul privind obstacolele tehnice in calea comertului, denumit si Codul de normalizare , intrat in vigoare la 1 ianuarie 1980.
c) Normele privind ambalarea, marcarea si etichetarea sunt reglementari care vizeaza cerintele speciale cu privire la ambalarea, marcarea si etichetarea produselor de import, foarte diferite de la o tara la alta si care ocazioneaza cheltuieli suplimentare, intarzieri in derularea contractelor si chiar limitarea importurilor.In mare masura aceste reglementari se justifica, dar daca difera de normele internationale si situatia se prezinta foarte diferentiat de la o tara la alta, acestea se trensforma in aderate bariere in calea comertului.
Considerarea acestor norme ca fiind simple cerinte de ordin tehnic care n-ar juca un rol important in derularea schimburilor comerciale poate duce la pierderea unor piete importante de desfacere.
Succint prezentate, acestea sunt cele mai importante bariere de ordin netarifar care au o incidenta si eficienta sporita asupra comertului interentional ca instrumente de realizare a unei protectii asupra pietei interne si uneori chiar ca instrumente de discriminare comerciala.






Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2020 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre evolutia comertului international in perioada postbelica

Aspecte specifice ale finantarii pe termen lung
Evolutia comertului international in perioada postbelica
Integrarea economica din diferite tari
Acordul general pentru tarife si comert (g.a.t.t.)
Conferinta natiunilor unite pentru comert si dezvoltare (unctad)
Sistemul generalizat de preferinte vamale (s.g.p)
Politica comerciala a romaniei in perioada postbelica
Impactul proceselor de reforma
Teorii si modele privind comertul international
Locul comertului in economia nationala
Implicatiile mecanismului de piata asupra activiatii comerciale
Cererea de marfuri
Preturile in comert
Coordonatele pietei bunurilor si serviciilor
Politica stocurilor de marfuri in comert
Politici privind aprovizionarea cu marfuri in
Cercetarea stiintifica in comert






































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare