StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » economie europeana
Trimite articolul prin email Extinderea uniunii economice si monetare. procesul de aderare a statelor candidate : Economie europeana Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Extinderea uniunii economice si monetare. procesul de aderare a statelor candidate



Extinderea Uniunii Economice si Monetare. Procesul de aderare a statelor candidate

Conform aprecierilor, Europa Centrala si de Est vor atinge in 2010 un venit pe locuitor estimat la 75% din media comunitara. Pe cat de lunga fusese negocierea aderarii statelor candidate, pe atat de reusite se estimeaza rezultatele in asumarea de obligatii de la bun inceput de catre acestea, in cadrul Uniunii (Yves-Thibault de Silguy 1998d). Mentinem insa diferenta specifica intre UE si UEM in procesul aderarii – aderarea la UEM priveste si statele “pre-in”.

Trei etape de aderare a tarilor candidate la zona Euro:




aderarea la Uniune, cu cateva conditii generale de indeplinit;

preluarea intregului acquis comunitar, in special in zona economica si monetara a acestuia;

Preluarea (respectarea) criteriilor de convergenta prevazute in Tratat.

II.1 Conditiile aderarii la Uniune

Constituie prima etapa, cu respectarea prevederilor Consiliului European (CE) intrunit la Copenhaga, in Iulie 1993: conditiile politice, legate de democratie si respectarea drepturilor omului. Se adauga aici conditii de natura economica: economia de piata functionala si concurentiala – inclusiv , capacitatea concurentiala a intregii economii autohtone.

 Mai in detaliu, 

(i) o economie de piata functionala presupune:

Un sistem financiar eficient -- capabil sa orienteze economiile personale si ale companiilor catre investitii productive. Este nevoie aici de un sistem bancar si unul financiar performante.

Un sistem juridic modern – aducator de securitate activitatii economice. Sa existe un drept de proprietate, altul al contractelor si altul al concurentei.

Un cadru macroeconomic stabil si neinflationist – indispensabil dezvoltarii fenomenului investitional, cresterii si creerii de locuri de munca.

Comisia considera, intr-un astfel de context, ca Cehia, Ungaria, Estonia, Polonia si Slovenia dispuneau, in mod global, de cea mai mare parte dintre conditiile economiei de piata inca din 1998 (Yves-Thibault de Silguy 1998d).

(ii) capacitatea concurentiala vizavi de piata unica Este nevoie de: produse performante, la standarde Unionale; infrastructuri de calitate; resurse umane apte.

Liberalizarea cadrului activitatii economice este pe calea cea buna in tarile Europei centrale si de est. Numai ca cea mai mare parte dintre ele inca pastreaza reguli restrictive pentru piata utilitatilor publice, bancara si a asigurarilor. Or, tocmai acestea sunt domenii de importanta esentiala pentru buna functionare a pietei unice. La randul ei, institutiile comunitare raman destul de vigilente la respectarea regulilor jocului de catre statele membre (implicit de catre statele candidate).

Dupa parerea Comisiei, daca politicile puse in practica la ora Euro (1999) erau urmate intocmai, atunci Ungaria si Polonia ar fi putut fi socotite in masura sa suporte concurenta si economia de piata (unica), pe termen mediu, inca de la inceput. Pentru Republica Ceha si Slovenia mai era nevoie de ceva eforturi suplimentare. Estonia avea sa isi reduca dezechilibrul de cont curent, pentru a preveni orice noua deteriorare a deficitului sau extern pe termen extins, acesta cauzand participarii sale la piata unica in perspectiva. Totusi, cele cinci tari mentionate au primit deja aviz favorabil in ce priveste abilitatile economica si politica de participare pe termen lung la Uniunea Europeana. Fapt pentru care si negocierile se derulau cu prioritate (Yves-Thibault de Silguy 1998d), iar in 2004 erau admise in UE imprreuna cu alte trei state: Slovacia si celelalte Baltice: Letonia si Lituania. Toate cele opt economii foste totalitare se alaturau UE impreuna cu mediteraneenele Cipru si Malta, tari cu o istorie mult diferita. Bulgaria si Romania aveau sa se alature “valului 2004” la inceputul anului 2007. 

II.2 Primele doua faze

In “Agenda 2000” a Comisiei (1997) se sublinia ca aderarea presupune “capacitatea tarii candidatae de a-si asuma obligatii, cu precadere de a subscrie la obiectivele Uniunii politice, economice si bineinteles monetare.” Astfel, aceeasi aderare implica adoptarea “acquis”-ului in materie economica, monetara si de curs de schimb. Adoptarea Euro mai presupune separat respectarea conditiilor si criteriilor de convergenta, explicitate in Tratat, si aplicate de Consiliul din 2 Mai, 1998.  

Consiliul European de la Copenhaga a fixat drept principiu adoptarea acquis-ului, la capitolul UEM, de catre statele candidate – aceasta fie si in conditiile in care tara nu indeplineste, inca de la aderarea la Uniune, si conditiile zonei Euro. Ca atare, obligatiunile “primare” aderarii la Uniune sunt: 

politici economice mai convergente Mai intai, tara candidata trebuie sa subscrie la obiectivul integrarii in Uniune (art. 103), sa asigure libertatea miscarii capitalurilor si transferurilor financiare (art. 73b) si sa respecte disciplina bugetara (art. 104 si urmatoarele)[1].

In contextul pregatirii pentru partajarea monedei unice, toate statele membre sunt tinute sa isi considere propriile politici economice cu titlu de interes comun(itar). In acest scop, inca de la aderare ele vor fi supuse obligatiei coordonarii in materie de politici economice. Exista, in acest scop si instrumente juridice, vezi programe nationale de convergenta, supravegherea multilaterala si supravegherea asupra deficitelor publice excesive. Aceleasi state adera si la dispozitiile Pactului de Stabilitate si Crestere, al carui obiectiv este garantarea caracterului durabil al convergentei intre statele membre. Acest Pact prevede explicit dispozitii specifice pentru statele asanumite “pre-in”, respectiv membre ale UE si nemembre Euro.



(2) politici monetare mai independente si mai bine coordonate Aceste dispozitii relative la disciplina bugetara presupun ca fiecare stat membru renunta la finantarea monetara a deficitelor publice de catre banca centrala nationala (art. 104) si isi refuza accesul privilegiat al sectorului public la institutiile financiare (art. 104A).

Altfel, bancile centrale nationale ale statelor membre nu participa la UEM, dar sunt totusi membre SEBC chiar daca nu primesc inca dispozitii de la BCE. Din acest moment, in calitate de membri ai SEBC se asigura independenta bancii centrale (art. 107), retinandu-si drept obiectiv de prim ordin stabilitatea preturilor.

Noile state membre ale Uniunii Europene isi pot conduce politica monetara in mod autonom pana la adoptarea monedei Euro. In acest interval de timp, asemeni cazului tuturor statelor “pré-in”, ele sunt fortate sa isi coordoneze politica monetara (impreuna) cu BCE. Drept care au asigurata, de la momentul aderarii, si calitatea de membru in Consiliul General al BCE.

In continuare, astfel, autoritatile monetare ale statelor membre Uniunii sunt apelate sa isi asigure si propria independenta in stat, si instrumentarul politico-monetar, in spatele caruia se gasesc la randul lor si sectorul bancar si pietele financiare.

Politici mai solidare ale cursului de schimb. Pana la accesul in Euroland, statele membre isi vor trata politicile cursului de schimb drept “problema de interes comun”(Art. 109M). Isi vor coordona astfel politica proprie a cursului cu aceea a zonei, tot cu obiectivul stabilitatii preturilor. Consiliul General al BCE ii va fi, in acest scop, incinta apropriata.

Ceea ce va lipsi dintre obligatiile acestor state si autoritati monetare este cursul fix fata de Euro – din nou, de la momentul aderarii. Intr-adevar, si fixarea irevocabila a cursului monedei proprii fata de Euro este conceput a avea loc la momentul accesului in zona Euro.

De altfel, participarea noilor state membre la Mecanismul Cursurilor de Schimb (MCS) – intrat in vigoare la Consiliul European de la Amsterdam, 1997 – nici nu este imaginata ca posibila inaintea aderarii la Uniune. Dimpotriva, ea va presupune o convergenta fundamentala a politicilor economice, o reapropiere structurala prealabila. Astfel:

cea mai mare parte a monedelor statelor din Europa Centrala si de Est sunt deja convertibile, totusi limitat pentru unele restrictii ale miscarilor de capital;

cursul de schimb al acestor monede este, in general, caracterizat drept “crawling peg”, respectiv presupune fluctuatii limitate fata de dolarul american sau, pana la 1 Ianuarie 2002, fata de marca germana.

Drept urmare, vor trebui construite alte raporturi de curs al monedelor acestor tari, intre momentul aderarii la Uniune si cel al accesului in Euroland – eventual un sistem “ad-hoc”.

In sinteza, aceasta noua tranzitie va mai presupune dezbatere si reglementari suplimentare.

In anul 2004, alaturi de lotul vechi al celor 15 sate membre UE - Austria, Belgia, Dademarca, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Grecia, Spania, Suedia, Marea Britanie, Portugalia - a fost admis in Uniune un lot de 15 state, in primul rand est-europene - Cipru, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia si Malta. Urmatorul val este preconizat pentru 1 ianuarie, 2007, iar el include Romania si Bulgaria. Uniunea incepe tratativele cu Croatia si FRI Macedonia, iar cele cu Turcia sunt actualmente inspre aprobare din partea statelor membre


II.3 Intrarea in faza a treia. Respectarea conditiilor Tratatului

Noii aderenti vor fi chemati sa respecte, la randul lor, conditiile fixate la Consiliul din 2 Mai, 1998, inclusiv criteriile de convergenta. Numai respectarea acestora din urma va putea fi examinata “à posteriori” aderarii – persista distinctia intre criteriile aderarii la Uniune si, respective, de convergenta pentru admiterea in zona Euro:

(i)  unele concepte utilizate in Tratatul de la Maastricht – ca de exemplu rata dobanzilor pe termen lung sau nivelul deficitului public – sunt categoric inaplicabile inca pentru tarile candidate. Rata dobazilor pe termen lung este calculata “pe baza obligatiunilor de stat pe termen lung” . Or, aceste obligatiuni nici nu exista in unele dintre tarile candidate, sau cel putin pietele lor de capital sunt inca prea putin dezvoltate.



(ii) respectarea acestor criterii cere, oricum, un anume interval de timp. A le impune cu strictete si rapiditate inseamna crearea de constrangeri interne cvasi-imposibile acestora.

In acest context, implementarea unei pieti concurentiale, unui sistem bancar eficient si reformelor fiscale necesare se cere a fi un set de masuri prioritare in perspectiva participarii la uniunea monetara.

II.4 Reactia pozitiva a statelor candidate

Reactia statelor candidate nu s-a lasat asteptata. Au fost redusa substantial rata inflatiei, desi pentru unele tari ea a ramas una de doua cifre. Mai sunt de intreprins masuri pana a cobora o astfel de valoare la una in jur de 2,7%, cat este valaorea de referinta a ratei inflatiei prevazute in Tratat.

Cat priveste deficitul public, unele tari candidate au reusit sa intretina o valoare chiar inferioara celei de referinta din Tratat (3%). Problema este aici alta. Aceea ca nu pot fi inca comparate calculele acestui deficit in tarile candidate si in cele membre, din cauza diferentierii regulilor contabile. In detaliu, unele tari candidate iau in calculul deficitului bugetar si valorile aferente privatizarii.

Foarte diferentiata este si situatia datoriei publice. Apoi se cere a se tine cont de riscul cresterii acesteia in anii urmatori, considerand si eforturile interne de restructurare deja angajate. In fine, si sinteza celor trei etape in accesul tarilor candidate la zona Euro:

prima etapa: satisfacerea criteriilor de la Copenhaga;

a doua etapa: preluarea acquis-ului comunitar in materie de uniune economica si monetara;

a treia etapa: satisfacerea criteriilor de convergenta stabiliti in Tratatul de la Maastricht.

Au fost stabilite, impreuna cu statele candidate, “parteneriatele de aderare”. Comunitatea in ansamblu a mobilizat mijloace importante in folosul strategiei extinderii – programele PHARE au insumat 6,7 miliarde ECU in perioada 1994-99. In comunicarea proprie asupra Agendei 2000, Comisia propunea apoi prevederea a 38 miliarde ECU cu titlu de fonduri structurale, la dispozitia statelor candidate pentru perioada 2000-2006 (Ibidem).


II.5 Largirea Uniunii si aspecte institutionale

Anii 2004 si respectiv 2007 contineau doua « valuri » de aderare a caror importanta este inca depaarte de a fi evaluata. Conditiile priliminare de aderare erau: stabilitatea institutiilor democratice, domnia legii, drepturile omului si protectia minoritatilor, existenta economiei de piata functionale, capacitatea de concurenta cu fortele economice ale Uniunii, capacitatea de a-si asuma obligatii de tara membra, inclusiv a Uniunii Monetare.

Este adevarat ca largirea Uniunii cu noi membri avea sa complice procedurile decizionale. Uniunea intampina deja probleme, cum ar fi finantarea politicii agricole sau coeziunea Fondurilor Structurale in beneficiul tarilor membre. Comisia era instruita de Consiliu sa pregateasca o serie de rapoarte asupra tarilor candidate si impactului bugetar al largirii Uniunii.

II.6 Conventia Schengen

Este vorba despre o initiativa in afara jurisdictiei Uniunii, legata de stoparea controlului persoanelor la frontierele interne, a sapte state – Germania, Franta, tarile Benelux, Spania si Portugalia. Austria, Grecia si Italia au semnat Conventia dar nu au aplicat-o. Acordul primea prima semnatura in 1985, in satul Schengen, Luxemburg, si era implementat odata cu Piata Unica, la 1 Ianuarie, 1993. Intrarea in vigoare avea sa fie amanata pentru Martie, 1995. Franta isi limita apoi participarea la Conventie cu scopul declarat anti-terorist si trafic de droguri. Dar chiar si intarindu-si controlul la frontiera spaniola si la cea germana, Franta cerea Olandei si Benelux-ului sa inceteze o astfel de procedura, in litera Conventiei.

In 1996, Danemarca, Finlanda si Suedia adera la Schengen, in vreme ce ne-membri ai Conventiei, ca Islanda si Norvegia, semneaza pacturi de cooperare cu aceasta in ordinea pastrarii “Uniunii de Nord a Pasapoartelor”, veche de patru decenii. Aceste doua tari nemembre Uniunii vor participa apoi deplin la implementarea Conventiei (vezi reteaua informationala sau controlul vizelor), totusi fara drepturi de vot. Implementarea termenilor Conventiei este asteptata in cativa ani.

Conventia avea sa isi modifice functionalitatea odata cu noile valuri de aderare la Uniune din anii 2004 si respectiv 2007.




Aici poate fi admis totusi un oarecare control provizoriu al miscarii capitalurilor, in conditii cazuale, lasate la indemana celor negociate.


Ultimul stat care isi exprima rezervele la aderarea Turciei a fost Austria, actualmente in 2005.

Vezi textul Tratatului.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact