StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Arta de a lua DECIZIA CORECTA
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » economie generala
Trimite articolul prin email Cererea de consum : Economie generala Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Cererea de consum



CEREREA DE CONSUM




Definitia cererii de consum




Functia cererii

Elasticitatea cererii

Elasticitate, versus inelasticitate

Elasticitate, versus inelasticitate perfecta

Elasticitate incrucisata

Surplusul consumatorului

Utilitate si cerere

Aspectul istoric

Teoria utilitatii

Constrangerea bugetara si utilitatea

Linia buget

Determeinantele venit si pret

Corespondenta cerere-utilitate

Dezvoltari contemporane in teoria cererii si utilitatii. Teoria “utilitatii revelate”


De revazut, in prealabil:

Metoda grafica in studiul economiei / Caiet de Seminar /Lectia I

Curbele izocuante si izocost /Lectia I

Curentul Marginalist / Istoria gandirii economie / Lectia I





Definitia cererii de consum


Se numeste cerere de consum:

(i)         o cantitate de bun (serviciu) individual, pe care

(ii)      un individ, un grup sau o totalitate de indivizi

(iii)            doreste si poate sa o achizitioneze (procure, cumpere)

(iv)            intr-o perioda data.

Se deosebeste cererea de consum (1) individuala de cererea (2) de piata, exclusiv dupa criteriul (ii) al definitiei, in sensul in care (2) cererea de piata reprezinta compunerea totalitatii cererilor individuale gravitand pe aceeasi piata.

Este la fel de important de observat situarea cererii -- ca functie economica de baza – intr-un domeniu restrans la:

sfera consumatorului individual, final si privat – distinctia se va clarifica complet in mi multe dintre lectiile viitoare;

respectiv drept numai o componenta – partial reprezentativa – a cererii agregate (Lectia VI).


Functia cererii


In calitate de functie economica fundamentala , cererea de consum se prezinta, cu unele diferentieri specifice intre (1) cererea individuala si (2) cea de piata.

Cererea individuala (dx) are drept variabile independente cel putin:

pretul bunului (Px);

preturile altor bunuri (Pa);

venitul consumatorului individual (y);

preferinta specifica a consumatoruli pentru acelasi bun “x” (P

asteptarile consumatorului fata de nivelul general al preturilor (E);

nivelul reclamei comerciale (A);

alti factori (Z):

dx = f (Px, Pa, y, P, E, A, Z)

Cererea de piata (Dx) prezinta, diferentiat fata de cererea individuala:

(3’) venitul total (Y) al consumatorilor, in locul celui individual (y), plus o functie de distributie a aceluiasi venit total (G). Concret, gradul de egalitate-inegalitate a distributiei venitului total confera cererii de consum comportamente indeajuns de diferite – intre extremele distribuirii perfe 111c25b ct egale si, respectiv, insusirii venitului total de catre un singur consumator dintr-o totalitate.

Dx = f (Px, Pa, Y, G, P, E, A, Z)

In randul urmator, cele deja expuse aici se atribuie functiei extinse a cererii – purtatoare a tuturor varaibilelor independente enumerate mai sus. Dimpotriva, functia restransa a cererii a rezultat din nevoile:

adaptarii la posibilitatile grafice (bi-dimensionale);

reflectarii concomitente, pe acelasi grafic, a cererii, impreuna cu oferta, ca doua functii simple, in vedere studiului echilibrului cerere-oferta, de semnificatie economica cruciala.

Functia restransa a cererii exprima dependenta negativa a nivelului ceererii de consum (cantitatii cerute) de nivelul pretului bunului (Px), “ceteris paribus”/celelalte variabile ramanand constante.

Dx = f (Px)

Practica indica acest fel de dependenta a cererii fata de pret pentru imensa majoritate a bunurilor (si serviciilor):

Px ¯Qx // ¯Px Qx

ceea ce identifica functia restransa cu termenul mai popularizat de legea cererii.

Observatie: Legea cererii exprima regula dinamicii inverse a cantitatii cerute, fata de nivelul pretului, dar ingaduie o libertate de forma a curbei destul de mare – o rigurozitate formala mult redusa fata de cazurile curbelor productiei pe teremn scurt (obligatoriu crescatoare-descrescatoare), izocuante (hiperbolic-convexe) sau izocost (rectilinii).

La aceasta regula, mai sunt identificate, in masa bunurilor, bunurile speciale (exceptionale):

(a)   bunurile “Giffen” – sau inferioare -- (re)prezinta un consum important la nivelul societatii, de aceea:

sunt percepute drept “barometru” pentru starea si dinamica pe termen scurt a nivelului general al preturilor;

respectiv ca “indice al puterii de cumparare”,

in fine, ca semnal al viitoarelor penurii de bunuri sau deteriorari ale nivelului de trai.

Iar toate acestea reprezinta perceptii, ca atare au mai putin legatura cu adevarul stiintific.

(b)   bunurile “Veblen” – sau de lux -- sunt percepute ca semnal al deprecierii monedei autohtone. Cresterea pretului lor poate atrage cresterea cererii, urmare nevoii de inlocuire a economiilor in moneda cu stocuri de valori mai stabile.






Astfel, reflectarea grafica a functiei restranse a cererii se observa in Graficele II.1.


Px               Px





(DX)                                                        (Dx)







O Qx               O Qx

(a) bunuri ordinare (b) bunuri speciale (Giffen & Veblen)


Graficele II.1


Comentariu grafic:

cazul (a) este al curbei ordinare a cererii – expresia legii cererii;

cazul (b) reflecta comportamentul cererii fata de pret al bunurilor speciale (exceptionale). De observat ca comportamentul bunurilor speciale se uniformizeaza oarecum si el – cererea este crescatoare, indiferent ca avem de a face cu bunuri inferioare sau de lux;

in fine, pentru ambele cazuri se observa rigurozitatea mult mai redusa a curbei cererii (fata de pret), decat este cazul curbelor productiei pe termen scurt, izocuanta sau izocost. Teoretic, curba cererii poate lua oricare forma, ami mult sau mai putin riguroasa, care respecta exclusiv formularea legii cererii, altfel destul de generala.


Dinamica grafica -- a curbei cererii -- este aspectul care lamureste influenta dinamica a fiecarei variabile independente (exogene) asupra functiei restranse – egal curba cererii. Rezulta, astfel, doua feluri de dinamici:

(a)    de-a lungul curbei cererii – pentru variatia exclusiva a pretului bunului;

(b)    a curbei cererii in totalitate – aceasta insemnand:

(b1) spre dreapta sau spre stanga;

(b2) cu pastrarea formei (izomorfismul) curbei cererii originare.

Diagrama II.1 enumera cateva variatii determinante pentru deplasarea curbei cererii (in intregime).





Diagrama II.1

Determinantele deplasarii curbei cererii


Catre stanga:

Catre dreapta:

tendintele inverse ale factorilor din coloana dreapta

cresterea venitului national

cresterea preturilor la inlocuitorii bunului


schimbari ale gustului consumatorului, in favoarea bunului


scaderea preturilor bunurilor complementare


intarirea reclamei


asteptari de crestere a pretului bunului



3. Elasticitatea cererii


Elasticitatea cererii este miscarea de raspuns (reactia) cererii la miscarea (fluctuarea) variabilelor independente ale functiei. Este o marime (cantitativa) caracterizeaza prin coeficientul de elasticitate:

ei DQ / Qo) / (Di /i0)

unde ei este coeficientul de elasticitate a cererii fata de marimea (exogena) i; DQ este variatia (indusa a) cantitatii cerute; Qo cantitatea de la care are loc variatia (detereminata); i0 si Di sunt, respectiv, marimea de baza a variabilei exogene si, respectiv, variatia ei.

Observatie: Raportul intre variatia cantitatii cerute si cantitatea initiala, ca si raportul intre variatia exogenei si valoarea ei in acelasi moment reusesc sa faca din marimea elasticitatii o marime abstracta – se raporteaza intre ele si astfel se anuleaza unitatile de masura specifice endogenei si exogenei.

Elasticitatea cererii fata de pret (ep capata importanta deosebita pentru functia restransa a cererii:

ep DQ / Qo) / (DP /P0)

dupa cum raman de retinut:

atat faptul ca si restul exogenelor functiei extinse se caracterizeaza, fiecare, prin propria elasticitate, coeficient de elasticitate si comportament al acestuia,

cat si faptul ca elasticitatea caracterizeaza si alte functii decat cererea de consum, astfel formula coeficientului de elasticitate de mai sus este una universala – iar elasticitatea este (asemeni indicilor) o marime abstracta (fara unitati specifice de masura).

Observatie: Cererea poate fi elastica in raport cu o variabila, respectiv inelastica in raport cu altele. Elasticitatea cererii este strict legata de fiecare dintre exogene si nu exista elasticitate “coroborata” (intre variabile) sau “agregata”, ca in cazul altor marimi. Aici observam cel mai bine diferenta intre functia cererii si functia productiei, spre cel mai bun exemplu: variabilele cererii nu se combina intre ele si nu ii deteremina functia in mod corelat.


3.1 Elasticitate, versus inelasticitate

In formula aratata, elasticitatea – respectiv coeficientul de elasiticitate ei – ia valori intre zero si infinit – chestiunea semnului algebric negativ al elasticitatii cererii este una separata, in speta indica, pentru relatia cantitate ceruta-pret, panta negativa a curbei, echivalenta enuntului legii cererii.

(a)   ep < 1 defineste starea de inelasticitate – variatia exogenei (i) induce variatii inferioare ale endogenei;

(b)   ep defineste starea de elasticitate unitara – variatiile exogenei si endogenei sunt echivalente;

(c)    ep >1 defineste starea de elasticitate (propriuzisa) – exogena induce, prin variatiile ei, variatii mai mari (importante) ale endogenei.


3.2 Elasticitate, versus inelasticitate perfecta

Revenim la functia restransa – astfel la legea cererii si respectiv la elasticitatea cererii fata de pret (ep intervalul de variatie a elasticitatii include cele doua extremitati, care sunt si importante:

Valoarea nula a elasticitatii fata de pret (ep = 0) exprima, de fapt, variatia de anvergura infinita a pretului, vizavi de variatia nula a cantitatii cerute – inelasticitatea perfecta.

Dupa cum valoarea infinita a aceleiasi elasticitati fata de pret (ep ¥) exprima variatia nula a pretului, vizavi de variatia de anvergura infinita a cantitatii cerute -- elasticitatea perfecta.

Observatie: Spre deosebire de restul intervalului de valori (ordinare) pe care este definita elasticitatea cererii, aceste doua valori – elasticitati – “extreme” exprima, fiecare, in masura egala sau simetrica, de facto, lipsa corelatiei – corelatia nula – intre pretul bunului si cantitatea ceruta pe piata (pretul bunului nu influenteaza cantitatea ceruta).

Astfel, odata fixate si capetele intervalului de variatie a elasticitatii, Graficul II.2 vizualizeaza cele explicate in aceste ultime doua subparagrafe.

















Px Do



(ep < 1) inelasticitate


elasticitate 450

(ep >

elasticitate perfecta D¥

(ep ¥

(ep

elasticitate unitara

(ep



inelasticitate perfecta

O Qx

Graficul II.2


Observatii grafice:

Deosebim, in Graficul II.2, situatiile curbelor cererii de elasticitati extreme – perfecta inelasticitate (ep = 0) si perfecta elasticitate (ep ¥) – de aceea a elasticitatii unitare (ep =1) – aparent, o drapta la 450 .  In realitate, pentru curbele ordinare ale cererii, respectiv de elasticitati nenule si finite, elasticitatea variaza de-a lungul curbei – lucru care nu se intampla de-a lungul curbei cererii perfect elastice sau perfect inelastice, ale caror elasticitati extreme raman invariabile de-a lungul curbei. Ca atare, si o curba a cererii presupus inclinata la 45o prezinta si ea o elasticitate variabila de-a lungul ei.

Pozitia perfect verticala a curbei cererii (nu mai putin si forma rectilinie) cu perfecta inelasticitate, versus pozitia perfect orizontala a curbei cererii cu elasticitate perfecta ajuta pe oricare observator sa compare si curbele ordinare ale cererii dupa nivelul elasticitatii fata de pret: o cerere mai elastica se apropie de pozitia orizontala, pe grafic.

Miscarea curbei cererii in sens crescator, de la zero la + ¥, este una de rasucire (torsiune) in sensul invers ceasornicului. Concomitent, sa nu uitam semnul algebric negativ automat primit de coeficientul de elasticitate.

Observatie: Dinamica grafica a curbei cererii – reprezentata pana aici de (a) miscarea de-a lungul curbei si (b) deplasarea curbei in intregime, cu pastrarea formei si pantei in cazul noii curbe – se completeaza aici cu (c) torsiunea – echivalenta variatiei elasticitatii.

In afara definirii raportului de variatie intre cerere (cantitatea ceruta) si exogenele sale functionale, elasticitatea cererii are si factori de influenta. In favoarea elasticitatii opereaza: (din nou) (i) pretul (propriuzis al) bunului, la oferta, (ii) existenta (versus inexistenta) inlocuitorilor, (iii) venitul consumatorului (individual, total si cheltuit pentru bunul “x” respectiv), respectiv (iv) timpul.


3.3 Elasticitate incrucisata

Elasticitatea incrucisata((ec exprima variatia cantitatii de bun “x” (Qx) cerute, in functie de variatia pretului altui bun “y” (Py):

ec DQ / DPx ) x [(P1+P2)y /(Q1+Q2)x ]

Variabilele elasticitatii incrucisate depind, la randul lor, de raportul intre bunurile “x” si “y” in consum. Daca bunurile sunt complementare (asociate), in consum, ec ia valori pozitive; invers in cazul bunurilor substitute.


Surplusul consumatorului


Surplusul consumatorului (Sc) reprezinta valoarea diferentei intre:

productia (utilitatea) totala a bunului “x”, oferit societatii – pana la nivelul cantitatii si pretului existene la momentul considerat;

valoarea corespunzatoare pretului real al bunului “x” – la momentul considerat

Grafic, surplusul consumatorului se identifica:

(i)         la stanga curbei cererii;

(ii)      deasupra pretului la momentul considerat (Graficul II.3).


Px


B


(Sc)


PA                   A


(Dx)


O QA Qx

Graficul II.3


Comentariu grafic:

surplusul consumatorului (Sc) este o valoare – respectiv implica, in egala masura preturi si cantitati ale bunului “x”, iar pe Grafic implica o suprafata – si nu curbe sau puncte;

de facto, suprafata defineste (grafic) cel mai bine surplusul consumatorului. Localizarea suprafetei este:

deasupra pretului considerat (PA);

(2) la stanga curbei cererii (Dx) propriuzise;

drept urmare, variatia surplusului consumatorului (DSc) respecta si ea aceeasi lege a cererii – este inversa fata de evolutia pretului bunului (Px).

Observatie: Surplusul consumatorului este un concept cu valoare teoretica (teoretico-didactica). Importante sunt insa doua lucruri. Mai intai, faptul ca motivul pentru care prezentam acest concept este relatia sa directa cu bunastarea consumatorului – poate fi considerat drept un adevarat indicator (indicativ) al bunastarii consumatorului, cel putin in lipsa altora, mai practici si mai precisi. Astfe, vom avea mai multe aplicatii ale surplusului consumatorului in alte lectii.

In al doilea rand, chiar si pentru un concept cu valoare teoretica este nevoie de explicat semnificatia concreta – cantitatea QA este asteptata la nivelul unui pret al bunului “x”, PA , inferior pretului primei unitati de bun cerute, aflat respectiv in vecinatatea pretului PB. Multiplicarea (optiunilor) consumatorilor pentru bunul “x” se dezvaluie, prin intermediul acestui concept, realmente paradoxala: in loc sa, sau inainte ca consumatorii sa concure intre ei la obtinerea bunului de pe piata, ia nastere un fel de “solidaritate” a lor care concura la reducerea pretului de cerere (optiune).


5. Utilitatea si cererea


In definitie, utilitatea este satisfactia obtinuta de catre un consumator individual, urmare consumului unui anume bun.

Utilitatea alimenteaza cererea, tot atat cat productia alimenteaza oferta, la randul ei – avand in vedere, cel putin, perspectiva confruntarii functionale intre cerere si oferta . Utilitatea, asemeni productiei, ofertei sau cererii, este si ea o functie economica fundamentala complexa.


5.1 Aspectul istoric

In cazul utilitatii, nu avem de a face cu un concept unanim acceptat in gandirea economica. Acceptarea categoriei de utilitate este, mai intai – inainte de aspectul economic si de gandire economica --, o chestiune de principiu filozofic: echivaleaza cu acceptarea existentei autonome a nevoii specifice (individuale), in afara, absenta sau inaintea existentei bunului / bunurilor care o satisfac(e). Acceptand utilitatea, ca un concept valabil, intelegem, inca o data, ca exista:

(a)     utilitati individuale, de atribuit unuia sau mai multor bunuri, in mod concomitent – aceste bunuri urmeaza sa fie substitute, in consum;

(b)    corespunzator, bunuri individuale, individual purtatoare a mai multor utilitati – numite si niveluri de utilitate.

Promotorul utilitatii a fost curentul de gandire economica marginalist, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea[4]. In opozitie cu marginalismul, marxismul – un curent de aceeasi varsta si, oarecum, de aceeasi origine in ceea ce a fost numit “Ideologia Germana” – neaga existenta utilitatii, inlocuind-o cu “valoarea de intrebuintare”, atribuibila fiecarui bun in parte -- ca unica dimensiune care individualizeaza bunul, in raport cu celelalte.


5.2 Teoria utilitatii

De origine marginalista, asadar, gandirea asupra utilitatii se sintetizeaza in teoria utilitatii marginale, care contine doua parti principale: (1) partea sau postulatele considerate de baza – respectiv, unanim acceptate in interiorul curentului marginalist; (2) dimpotriva, partea care a reprezentat “sciziunea intra-marginalista”.

postulatele de baza unanim acceptate sunt, la randul lor, doua la numar:

(a)    cresterea cantitatii (ofertei) unui bun genereaza descresterea utilitatii sale marginale; invers, in cazul descresterii cantitatii bunului.

A se deosebi aici cele doua marimi ale utilitatii, de care vorbim: (i) utilitatea marginala (Um), surprinsa ca descrescatoare, odata cu cresterea cantitatii bunului, si (ii) utilitatea totala (Ut), care se maximizeaza – respectiv indica acea cantitate integral necesara – in momentul in care utilitatea marginala scade pana la anularea ei;

(b)   pentru bunuri reciproc substitute (x, y, z, …) egalitatea multipla de raporturi intre cantitatile oferite si utilitatile marginale corespunzatoare defineste o stare normala si de echilibru a economiei:

Um(x) / Px = Um(y) / Py = Um (z) /Pz = …

sciziunea a avut loc intre marginalistii care s-au numit (a) cardinalisti si (b) ordinalisti.

(a)   Cardinalistii (Stanley Jevons, Alfred Marshall, …) considera utilitatea drept, concomitent:

comensurabila – atribuind astfel si o unitate de masura comuna tuturor utilitatilor;

iar pentru utilitatile individuale, purtand un punctaj individual, respectiv o calificare (ordonare) cifrica notata 1, 2, …

Intr-un cuvant, cardinalistii considera pe consumator suficient de riguros -- in optiunea sa fata de utilitati si fata de bunurile corespunzatoare acestora – si capabil, in final, a ordona toate bunurile intr-o ierarhie optionala unica.

(b)   Ordinalistii (Vilfredo Pareto, John Hicks, I. Allen…) considera, dimpotriva ca:

utilitatea nu poate primi o unitate de masura unica – comuna tuturor utilitatilor individuale;

si daca o astfel de comensurare comuna ar exista, ea ar ramane neesentiala teoriei.

In aceeasi intelegere curenta, ordinalistii vad un consumator mai putin riguros sau capabil de a ordona totalitatea bunurilor care fac obiectul optiunilor sale in materie de utilitate – consumatorul rational se limiteaza la ierarhizarea utilitatilor.

Observatie: Faptul ca ierarhizarea utilitatilor este ceva mai simpla si la indemana decat cea a bunurilor tine mai putin de raportul numeric dintre bunurile de pe piata si utilitatile individuale, cat de faptul ca ierarhizarea utilitatilor (in vederea marginalista) este prioritara -- ierarhizarea bunurilor este si ea, prioritar, una a utilitatilor.

Graficele II.4 vizualizeaza diferenta de viziune dintre cele doua componente ale curentului marginalist, asupra conceptului de utilitate.


U


(a)



UA A


UB B


O QA QB Qx







Qy Qy


(U3)

(b)

UA A (U2)


UB              B (U1)



O QA QB Qx O Qx


cardinalisti                              ordinalisti

Graficele II.4


Comentariu grafic:

Numai cardinalistii inteleg satisfacerea celor doua postulate asupra utilitatii concomitent prin:

(a)     comensurarea utilitatii marginale a bunului “x” in marime universala (U), in relatie negativa cu cantitatea aceluiasi bun “x” – rezulta intr-o curba de tip izocuanta (hipebola convexa) definind aceeasi utilitate a bunului “x”;

(b)    antrenarea bunului “x” in consum, respectiv in relatia de substitutie cu alt bun “y” – rezulta intr-o curba perfect similara cu aceea a utilitatii (U) propriuzise, o curba care lasa loc si celui de al doilea postulat al utilitatii marginale.

Observatie: Toate curbele hiperbolic-convexe din aceste grafice – (a) sau (b); cardinalisti sau ordinalisti -- identifica utilitatea marginala – utilitatea totala ramane invizibila acestui demers.

In opozitie cu cardinalistii, pentru ordinalisti nu exista comensurarea utilitatii bunului “x” (a) – exista numai (b) substitutia bunurilor in consum, care:

face vizibile, de-a lungul curbelor (Ui), cele doua postulate marginaliste, ca si la cardinalisti;

dar, mai important, lasa sa se individualizeze curbele (Ui) intr-o maniera proprie (ordinalista), cu castigul conceptual a ceea ce numim de aici curbele de indiferenta (Ui).











CASETA II.1 O IMAGINE PLASTICA A UTILITATII MARGINALE


Dar ce inseamna relatia directa intre cantitatea bunului si comensurarea utilitatii -- fara intermediul substitutiei intre bunuri (Graficul II.4.a, numai pentru cardinalisti) -- ilustreaza simplu si plastic, ca nimeni altul, Stanley Jevons, unul dintre cardinalistii de frunte – a se citi radicalii conceptului de utilitate. Pentru a-ti potoli setea, spune autorul, ai nevoie de mai mute pahare cu apa (vezi utilitatea totala / Ut); cel mai “valoros” este insa primul pahar, celelalte pahare (vezi cantitati unitare sau perfect egale intre ele), ingurgitate succesiv, inseamna, individual, tot mai putin (vezi descresterea utilitatii marginale / ¯Um


Se numeste curba de indiferenta locul geometric al cantitatilor de bunuri substitute (x, y…) care indica indiferenta consumatorului (in consumul unei cantitati de “x”, fata de consumul celeilalte cantitati de “y”) in ce priveste satisfacerea unei utilitati – unui nivel de utilitate.

Observatie: In conditiile in care toate curbele din Graficele II.4 sunt similare (izomorfe), putem vorbi si de similaritatea intre curba de indiferenta si izocuanta. Deosebirea intre cele doua este una de semnificatie: alaturi de situarile in zona utilitate-cerere (curba de indiferenta), respectiv productie-costuri (izocuanta):

(i)         punctele curbei de indiferenta indica indiferenta de tip: “sau cantitatea… din bunul “x”, sau cantitatea … din bunul “y”;

(ii)      in vreme ce punctele izocuantei indica asocierea de cantitati de factori de productie, una de tip: “numarul de … unitati de munca (angajate), combinate cu numarul de … unitati conventionale de capital”.

Corolar: Marginalismul si marxismul, aparent contrazicandu-se conceptual, reusesc sa schiteze impreuna conceptul de utilitate in gandirea economica contemporana. La doua extreme:

(i)         marxismul neaga utilitatea, pe o baza filozofica strict materialista;

(ii)      cardinalismul marginalist afirma utilitatea pana la unitatea de masura comuna tuturor bunurilor si pa a atribui fiecarui bun, prin intermediul ei, o valoare pe aceeasi scala unica.



Dimpotriva, vizavi de acestea:

(iii)            ordinalismul marginalist afirma utilitatea in mod limitat -- ca notiune abstracta sau ca satisfactie a consumatorului independenta de existenta bunului – apropiind-o atat de concretul bunurilor inter-substitute, cat si de diversitatea materiala a acestora care respinge orice scalarizare (apropie utilitatea marginalista de valoarea de intrebuintare marxista).


Castigul teoretic de partea ordinalistilor nu se opreste, insa, la definirea si reprezentarea curbelor de indiferenta, in maniera sintetic aratata pana aici. Corespondenta principial-metodologica intre curba de indiferenta si izocuanta continua cu “campurile” – de izocuante si respectiv curbe de indiferenta, ca in aceleasi Grafice II.4. Ca si in cazul izocuantelor individuale, curba de indiferenta individuala observa mai indeaproape cantitatile asociate ale celor doua bunuri, adica insasi “indiferenta” emanand de la consumator.

Campul curbelor de indiferenta – curbe hiperbolic-convexe, izomorfe si perfect paralele – muta accentul, de la indiferenta in consumul unei cantitati dintr-un bun sau altei cantitati din celalalt bun, pe diferentierea intre curbe. In cazul izocuantelor de productie, erau individualizate nivelurile productiei pe termen lung (diferentierea de talie a productiei) – pentru curbele de indiferenta, diferentierea lor in cadrul campului pune in evidenta nivelurile de utilitate. Ordinalistii, mai mult decat colegii lor cardinalisti si decat alte curente care au studiat utilitatea, raman in vizorul gandirii economice contemporane prin aceea ca au lasat aici loc acelor bunuri complexe si multifunctionale, produse deliberat pentru a servi, nu o singura satisfactie a consumatorului, ci un adevarat set de utilitati. Se poate astfel intampla ca doua sau mai multe bunuri sa fie inter-substitute pe setul de utilitati dictat de consumator.


CASETA II.2 NIVELURI DE UTILITATE: EXEMPLU


Astfel, desi am putea avea si alte exemple mai potrivite, ultimul grafic II.4 (b) poate imagina si doua tipuri de mijloace de transport (“x” si “y”), pentru care curbele de indiferenta Ui ar fi, pe rand, U1=siguranta deplasarii; U2=viteza de deplasare; U3=elemente ale confortului interior etc. Si in acest exemplu ramane, insa, evident modul in care ordinalistii pastreaza obligatoriu neatinsa una si aceeasi ierarhizare a nivelurilor de utilitate.


5.3 Constrangerea bugetara si utilitatea

Si data fiind aceeasi corespondenta principial-metodologica intre curba de indiferenta si izocuanta, dusa mai departe la nivelul campurilor de curbe corespondente, putem gandi in continuare si la complementaritatea izocuanta-izocost, ca pentru o presupusa corespondenta in planul utilitatii.


5.3.1 Linia buget

Reprezinta, in mod rational-economic, maximul venitului (bugetului) individual al consumatorului, posibil de alocat satisfacerii unei utilitati (unui nivel de utilitate). Grafic, este vorba de o tangenta la curba de indiferenta, ca in Graficul II.5 (pct. A, pe a doua curba de indiferenta, linia-buget (B)).

Qy


(U3)


(U2)

QyA A

(B)

(U1)

O QxA Qx

Graficul II.5


Comentariu grafic:

Linia buget (B) apare tangenta la (U2), dar si intrerupta pentru intersectiile ei naturale cu (U1). Aceasta pentru ca – spre deosebire de curbele corespondente, de tip izocost – pentru linia buget singura intersectie purtatoare de semnificatie este cea tangenta (punctul A).

Diferentierea fundamentala intre linia buget si curba izocost este aceea ca linia buget reprezinta un (buget) maxim, alocat nivelului respectiv de utilitate (Ui, in cazul de fata U2) – spre deosebire de izocost care reprezinta (indirect) costul minim al presupusei productii, atribuibil deci si altor productii inferioare. Drept urmare, pentru linia buget:

intersectarea curbelor de indiferenta aferente utilitatilor inferioare isi pierde sensul, intrucat linia buget reprezinta un buget maxim, aferent deja unui nivel de utilitate superior acestora;

punctul A, aferent liniei buget (B), isi pierde, la randul lui, calitatea de “punct de eficienta” – valida in cazul curbei izocost, pentru intersectia tangenta cu o curba izocuanta. Punctul de eficienta fiinta in conditiile in care alte intersectii (ineficiente) isi pastrau si ele semnificatia – punctul A este, aici, unic, ca intersectie intre linia buget si curba de indiferenta.

Dar care ramane semnificatia punctului A ? Daca curba de indiferenta (U) introducea criteriul satisfacerii uneia si aceleiasi utilitati prin bunuri si cantitati diferite, iar rezultatul era un loc geometric (curba), acum linia buget introduce in ecuatie si criteriul venitului consumatorului, respectiv al capacitatii de achizitie a utilitatii – rezulta astfel reducerea “paletei” de cantitati de bunuri asociate unei utilitati individuale la o singura combinatie (asociere) de cantitati din bunurile implicate. Acesta este punctul A, cu cele doua coordonate ale sale in materie de cantitati din bunul “x” si din bunul “y”;

In astfel de conditii, fiecare curba de indiferenta isi reclama propria linie buget unica, iar campul liniilor buget se vede – tot spre deosebire de curbele izocost – subordonate curbelor de indiferenta si nivelurilor de utilitate;

in aceleasi conditii, campul liniilor buget se construieste pe urmatorul principiu: bugetul existent se face aferent unui nivel de utilitate (preexistent); variatia sa (cresterea, respectiv descresterea) vine sa descopere un alt nivel de utilitate (superior sau inferior celui initial).

Exista – dincolo de diferentierile semnificative pronuntate -- si asemanari semnificative intre linia buget si curba izocost. Bunaoara, panta liniei buget identifica tot rata marginala de substitutie, intre bunurile “x” si “y”, Rms(x y) regasita concomitent in raportul variatiilor cantitatilor si respectiv raportul invers al preturilor bunurilor concurente:

Rms (x y) DQy /DQx = Px / Py

Observatie: Egalitatea intre raportul variatiilor cantitatilor si raportul preturilor, la cele doua bunuri, rezulta simplu din echivalenta valorilor (veniturilor) totale implicate, de o parte si de cealalta:

DQy /DQx = Px / Py Û DQy Py = DQx Px Û DVy = DVx


5.3.2 Determinantele venit si pret

Luand rata marginala de substitutie ca in definitia si formula de mai sus, atunci ea -- in calitate de raportor al variatiei cantitatilor de bunuri substitute – revine esential la influenta exogenelor (determinantelor): (1) venitul consumatorului si respectiv (2) preturile de piata ale bunurilor inter-substitute – practic, raportul intre preturi.

Cum se stabilesc aceste influente, fiecare in parte ?

(A) Efectul variatiei venitului (mai precis, al cresterii acestuia) il observam in Graficul II.6.

Qy


(U3)

(U1)

(U2) C

B (B3)

A (B2)

(B1)

O Qx

Graficul II.6


Comentariu grafic:

Linia buget este unica fiecarei curbe de indiferenta, ca in comentariile graficelor precedente. Ceea ce se observa mai bine aici este paralelismul liniilor buget, B1, B2 si B3, ceea ce echivaleaza constantei ratei marginale de substitutie inter-bunuri.

Concluziile sunt doua: (1) liniile buget difera prin accesul (diferentiat) la niveluri de utilitate diferit clasate (aici crescatoare) – acesta este efectul venit; (2) paralelismul liniilor buget pastreaza invariabilitatea ratei marginale de substitutie si respectiv raportului de preturi intre bunuri. Intr-un cuvant, variatia venitului consumatorului genereaza efectul venit unic.


(B) Efectul variatiei preturilor (Graficul II.7) este ceva mai complex Graficele II.7).


Qy Qy


(U2) (U1) (U2)


A

A B B

C

(B1) (U1) (B2) (B1) (B’2) (B2)

O Qx

(a)                                             (b)

Graficele II.7


Comentariu grafic:

Pentru ambele ipostaze imaginam diminuarea pretului bunului “x”, in raport cu pretul bunului “y” – grafic, uneia si aceleiasi cantitati de bun “y” (vezi intersectia unica a liniilor (B1) si (B2) cu axa OQy) ii corespund doua cantitati de bun “x” (intersectiile diferite ale curbelor (B1) si (B2) cu axa OQx).

Or, aceasta dubla echivalenta departajeaza doua linii buget, (B1) si (B2), in conditiile invariabilitatii venitului consumatorului. A variat (negativ) numai pretul unui bun (al bunului “x”, in speta) reusind sa genereze – asemeni variatiei (cresterii) venitului, in cazul (A) – accesul la un alt nivel de utilitate, adica tot efectul venit. Mai simplu spus, variatia preturilor genereaza (si ea) efectul venit – aidoma variatiei venitului consumatorului.

Mai evident se face in graficul (b) si alt efect al variatiei preturilor, decat est cazul efectului venit. Este vorba de variatia pantei liniei buget – de la (B1) la (B2). Paralela (B’2), trasa la ultima linie buget (B2), intersecteaza curba de indiferenta (U1) in punctul C, diferit de punctul A (intersectia aceleiasi curbe de indiferenta cu linia buget (B1), initiala). Graficul (b) pune astfel in evidenta – pe una si aceeasi curba de indiferenta (U1) – efectul substitutie – schimbarea ratei marginale de substitutie (a cantitatilor substituite) intre bunuri, ca al doilea efect al variatiei preturilor.


5.4 Corespondenta cerere-utilitate

Graficele II.8 incearca sa stabileasca o astfel de corespondenta prin procedeul numit compunere grafica.


Qy Qy

(B3)


(U1) (U3) (a) (U1) (U3)

(B2) C

(U2) (U2)

A B C

(B1) B

(B1) (B2) (B3) A


O QA QB QC Qx O Qc QB QA Qx



Px Px

A (Dx)

B (b)

C A

B

(Dx) C



O QA QB QC Qx O Qc QB QA Qx


bunuri ordinare                               bunuri “Giffen-Veblen”

Graficele II.8


Comentariu grafic:

Pentru bunurile ordinare, utilitatea (a) si cererea (b) se compun pe fundamentul diminuarii pretului bunului “x” (¯Px Qx), atat “ceteris paribus”, cat si fata de pretul bunului “y”.

Invers, pentru bunurile speciale, curba cererii este crescatoare ( Px Qx),: se reduce aici pretul bunului “y”, fata de pretul bunului “x”: de la A, la B si C are loc si aici reducerea pretului bunului “x” (Px), dar de la dreapta spre stanga.

De facto, punctele A, B si C sunt comune (a) intersectiilor curbe de indiferenta – linii buget si (b) curbelor cererii – care exprima, prin definitie, cantitatile pe care consumatorul doreste si poate sa le achizitioneze.


5.5 Dezvoltari contemporane in teoria cererii si utilitatii. Teoria “utilitatii revelate” (Paul Samuelson)

Ipoteza este ceea ce poarta numele de coerenta de comportament a consumatorului, in conditiile variatiei venitului consumatorului:

(i)         conservarea nealterata a “cosului de bunuri” (set de utilitati, respectiv preferinte),

(ii)      cresterea cererii (cantitatii cerute) pentru bunul ieftinit. .

Problema pusa este afectarea (posibila a) curbei cererii, in conditiile variatiei venitului.

Studiul poate fi surprins tot grafic – respectiv tot pentru doua bunuri substitute, “x” si “y” (Graficul II.9).



Qy


A



A’



D


O B C’ C Qx


Graficul II.9


Explicatie grafica:

Situatia seamana bine cu cele aratate in Graficul II.7 de mai sus:


¯Px AB AC A’C’ (Dx,y)= Qx; ¯Qy



Diminuarea pretului bunului “x”

efectul venit

eliminarea metodologica a efectului venit

efecte cumulate: venit & substitutie





In sinteza:


¯Px Qx

¯Qy

ceea ce inseamna si (i) pastrarea configuratiei descrescatoare a cererii de bun “x”; si (ii) cresterea relativa a preferintei pentru bunul ieftinit.


Concepte:

cardinalistii

bunurile “Giffen”

bunurile speciale (exceptionale):

bunurile “Veblen”

cerere de consum

cererea de piata (Dx)

cerere individuala (dx)

coeficientul de elasticitate:

dinamica grafica

efectul venit

efectul substitutie

elasticitatea cererii

elasticitatea cererii fata de pret (ep

elasticitatea incrucisata((ec

elasticitatea perfecta

functia extinsa

inelasticitatea perfecta

legea cererii

niveluri de utilitate

ordinalistii

rata marginala de substitutie

surplusul consumatorului (Sc)

teoria utilitatii marginale

utilitatea



Chestiuni:

Ce exprima panta negativa a curbei cererii ? Dar cea pozitiva, pentru bunurile speciale ?

Care este diferenta de fond intre forma rectilinie si cea curbilinie a functiei cererii ?

Care sunt ratiunile restrangerii functiei cererii la “legea” cererii (raportul cu pretul bunului) ?

Data fiind forma rectilinie a curbei cererii, studiati valoarea elasticitatii, pe exemplificari, de-a lungul curbei cererii.



Studiu de caz:

Sa trasam si sa explicam graficul functiei elasticitatii, fata de pret, a cererii de curba rectilinie si curbilinie propriuzisa.

ANEXA RECAPITULATIVA


Analiza comparativa:

Curbe de indiferenta

Curbe izocuante

Linii buget

Curbe izocost

(cerere-utilitate)

(productie-factori de productie)



GRAFIC

ECONOMIC

(A)

x

curbe indiferenta

izocuante


Sunt paralele

trepte de utilitate

niveluri ale productiei


Forma curbilinie -- panta variabila

Rms (x y) = DY /D X = Oy / Ox

Rms (L k) = Dk / DL = Ok / OL


Convexitate fata de Origine

Substitutia:

Substitutia:



creste spre mijlocul curbei

creste spre mijlocul curbei



scade spre extremitatile curbei

scade spre extremitatile curbei


Panta negativa

raport invers intre cresterile celor doua bunuri (substitutie):

raport invers intre cresterile factorilor:



“x”

munca (L)



“y”

capital (k)



cu pastrarea nivelului utilitatii

cu pastrarea nivelului productiei

(B)

x

linii buget

izocost


Forma rectilinie

Oy / Ox = Px/Py = K (constant):

Ok / OL = PL/Pk = K (constant):



pretul bunului 'x', in termenii bunului 'y', este constant, si reciproc,

pretul fortei de munca, in termenii capitalului, este constant, si reciproc,



rezultand din intersectia tangenta a la curba de indiferenta.

rezultand din intersectia tangenta la izocuanta.


Reprezinta:

(a)   definitia




(a)   constrangerea bugetara, in procurarea:

utilitatii;

bunurilor aferente


(a) unul si acelasi cost, in termenii materiali (cantitativi), ai factorilor (L, k)


(b) coordonatele punctului tangent

(b) echivaleaza maximului bugetului (de) alocat

(b) echivaleaza minimului costului aferent productiei.


(c) panta tangentei

(c ) rata marginala de substitutie:

(c ) rata marginala de substitutie:



intre x (Ox) si y (Oy),

intre L (OL) si k (Ok),



in satisfacerea unei utilitati (Ui)

intre factori, in materia costului.







Dupa numele lui Sir Robert Giffen, economis britanic al secolului al XIX-lea.

Dupa numele economistului american de origine suedeza Torsten Veblen.

Lectia III.

Vezi Lectura de la Lectia I.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact