StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » economie generala
Trimite articolul prin email Diversitatea activitatilor economice. structurile economiei. sistemul economic : Economie generala Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Diversitatea activitatilor economice. structurile economiei. sistemul economic



Diversitatea activitatilor economice. Structurile economiei. Sistemul economic


Activitatile economice sunt acele forme sociale specifice ale actiunii umane, prin care se dobandesc bunurile materiale si serviciile necesare oamenilor. Ansamblul activitatilor economice, privite in interdependenta lor functionala, constituie economia reala.




Continutul economiei reale a evoluat de-a lungul istoriei: de la economia naturala a comunitatii gentilice la gospodaria familiei si a orasului-cetate (in antichitate), de la aceasta la economia inchisa, preponderent naturala, de tip feudal si de la economia de tip feudal la economia capitalista (moderna) in care, pe baza diviziunii sociale a muncii si a preponderentei proprietatii private, s-au dezvoltat marea industrie masinista cu numero 646i84g asele sale ramuri si subramuri, agricultura mecanizata, transporturile si telecomunicatiile, comertul si bancile s.a.


Economia moderna din zilele noastre se caracterizeaza printr-un nivel de dezvoltare si tehnicitate, printr-o diviziune sociala a muncii extrem de extinsa, care a diversificat ramurile productiei materiale si a consacrat serviciile ca pe cel mai important domeniu al progresului tehnico-stiintific. Marea diversitate a activitatilor economice specializate, diversificarea bunurilor si serviciilor, informatizarea si inaltul nivel tehnic-calitativ al produselor, precum si actiunea simultana a unui mare numar de agenti economici, independenti, care se concureaza intre ei, sunt trasaturile fundamentale ale economiei reale contemporane de tip modern.


Forma principala prin care se manifesta economia reala contemporana o constituie economia nationala. Aceasta cuprinde toate activitatile care participa direct si indirect la reproducerea vietii economice a societatii si se prezinta ca un sistem complex de sfere, sectoare, ramuri si subramuri ale productiei de bunuri materiale si de servicii, consacrate prin diviziunea sociala a muncii si generate de amplificarea nevoilor economice.

Marea complexitate a economiei unei societati date implica existenta unor structuri care ii redau coerenta si functionalitatea.


Structura economiei reprezinta modul de alcatuire, de asociere si de organizare a componentelor unei economii nationale, numarul si dimensiunile (ponderile) acestora, precum si relatiile dintre ele, care ii redau echilibrul si dinamica (tendinta de dezvoltare). Exista numeroase structuri ale economiei nationale, mai importante fiind: structura tehnologica, structura sectoriala si de ramura, structura teritoriala (zonala) si structura comerciala si financiar-bancara.


Structura tehnologica reflecta raporturile dintre componentele tehnologice ale unei economii nationale, respectiv capacitatea acesteia de a genera, promova si asimila progresul tehnico-stiintific contemporan si de a participa la revolutia stiintifico-tehnica.


In lumea de azi se cunosc trei categorii de tehnici si tehnologii:

de varf (avansate), bazate pe microprocesoare, roboti, tehnologii neconventionale, tehnici informatice s.a.,


tehnologii intermediare (masiniste);


tehnologii premasiniste (traditionale). in functie de ponderea acestor categorii de tehnologii in ramurile economiei nationale se disting: economii cu structuri tehnologice avansate (moderne), economii nationale cu structuri tehnologice in curs de modernizare si economii nationale cu structuri tehnice perimate.



Structura de ramura si sectoriala consta in raportul dintre subramurile, sectoarele si sferele economiei nationale, generate de diviziunea sociala a muncii si de structura nevoii sociale. Daca avem in vedere ponderea ramurilor in totalul activitatii economice, o economie nationala se poate incadra in unul din urmatoarele tipuri de economie:

a) economie agrara (cand partea principala din PIB si a populatiei ocupate este detinuta de agricultura);

b) economie agrar-industriala (cand industria incepe sa aduca o contributie insemnata, dar nu preponderenta la dezvoltarea economiei nationale;

c) economie industrial-agrara (cand industria devine preponderenta in ocuparea populatiei si in producerea PIB, dar agricultura detine inca o pondere importanta);

d) economie industriala (cand industria devenita preponderenta in economia nationala are capacitatea de a industrializa puternic celelalte ramuri);

e) economie industriala si de servicii, denumita si economie tehnologica sau informatizata (cand sectorul serviciilor si inalte tehnologii, inclusiv cele informatice, joaca rolul hotarator in dezvoltarea economica).




Ramurile economiei se grupeaza pe sectoare, ponderile acestora redand structura sectoriala a economiei nationale. Sectoarele principale ale economiei sunt:

sectorul primar cuprinzand agricultura, silvicultura, piscicultura si industria extractiva;

sectorul secundar cuprinzand ramurile industriei prelucratoare;

sectorul tertiar cuprinzand serviciile din toate categoriile.


Colin Clarck si Jean Fourastie mai sustin ca tarile subdezvoltate s-ar caracteriza prii preponderenta primului sector, celelalte sectoare fiind aproape inexistente, tarile cu dezvoltare medie prin preponderenta sectorului doi, iar tarile dezvoltate prin preponderenta sectorului trei.

Clasicii, indeosebi Adam Smith si Marx grupau ramurile economie nationale in doua sfere: sfera productiva, care cuprindea toate ramurilt producatoare de bunuri materiale sau care adaugau valoare acestor bunur (transporturile de marfuri, comertul, etc.) si sfera neproductiva, formata in principal din administratie, aparare, sanatate, cultura si arta etc. Marx si marxistii imparteau apoi sfera productiva in doua sectoare, in functie de destinatia economica produselor ce se realizau in cadrul ramurilor lor: sectorul I, care cuprindea ramurii care produceau mijloace de productie (industria extractiva, industria prelucratoare grea, constructiile industriale si o parte din agricultura), si sectorul II sau sectorul producator de bunuri de consum. Aici ar intra in primul rand industria usoara si o parte din agricultura.

Legaturile dintre ramurile si subramurile economiei nationale imbraca doua forme principale: legaturi sau raporturi de coordonare si cooperare. in acelasi timp, si legaturi sau raporturi de subordonare. Economia nationala a oricarei tari are deci un caracter sistemic. Aceasta este, de altfel, in prezent trasatura sa principala. Sa ne reamintim ca un sistem reprezinta un intreg format din mai multe elemente intre care exista cele doua categorii de raporturi, raporturi de coordonare (si cooperare) si raporturi de subordonare.

Intre doua ramuri de activitate ori intre doua intreprinderi din cadrul acestora nu pot exista decat raporturi sau relatii de cooperare si coordonare: ele pot coopera la obtinerea unui produs si, in acest scop, ele isi ordoneaza activitatea, fiecare in functie de activitatea celorlalte. Acelasi lucru este valabil intre doua sectii ale aceleiasi intreprinderi, intre doua ateliere ale aceleiasi sectii sau intre doua echipe. in acelasi timp, un atelier se afla fata de sectie, sau sectia fata de intreprindere s.a.m.d., in raporturi de subordonare; ele reflecta necesitatea integrarii activitatii subdiviziunilor unei ramuri, sa zicem, in activitatea de ansamblu a ramurii sau a activitatii ramurilor in activitatea de ansamblu a economiei.

Totalitatea acestor raporturi sau legaturi poarta numele de relatii de productie. Ele constituie obiectul unei dezbateri mai ample in cadrul unei alte stiinte, stiinta conducerii economiei sau a unitatilor sale de baza - intreprinderile.


In raport cu sferele reproductiei sociale, structura economiei reale cuprinde patru mari grupuri de activitati, care s-au format si functioneaza pe baza unor relatii orizontale: productia, distributia (repartitia), circulatia (schimbul) si consumatia.


Productia cuprinde toate activitatile din agricultura, industrie si alte domenii care constau in modificari de forma si de fond asupra bunurilor pentru a le face utile sau a le spori utilitatea initiala. Functia primordiala a productiei o constituie imbinarea si utilizarea factorilor de productie, in vederea producerii de bunuri materiale si de servicii. in functie de rezultatele ei, productia poate fi: materiala, cand rezultatul consta in bunuri materiale (bogatie materiala), si prestari de servicii, cand se produc bunuri materiale (bogatie imateriala).


Distributia consta in repartizarea venitului global (total) obtinut in economie intre indivizi, agenti economici, grupuri si categorii sociale, pe baza unor reguli (principii) statornicite in societate. Se formeaza astfel veniturile tuturor factorilor de productie, ale agentilor economici, populatiei si statului, ca suport al continuitatii activitatilor economice si al procurarii bunurilor si serviciilor necesare populatiei.


Circulatia se refera la transportul, depozitarea, conservarea si schimbul de produse si servicii, pentru ca bunurile economice create sa fie puse la dispozitia detinatorilor de venituri (cumparatorilor).

Consumatia consta in actele de utilizare a bunurilor economice, create, repartizate si introduse in circulatie, pentru satisfacerea diferitelor trebuinte. Dupa scopul sau destinatia bunurilor, se disting:

a) consumatia productiva (intermediara): consta in consumarea unor bunuri materiale si servicii pentru crearea altor bunuri si servicii;



b) consumatia neproductiva (consum final): reprezentata de consumarea bunurilor economice pentru satisfacerea trebuintelor personale.


Ambele forme ale consumatiei, distrugand utilitatea bunurilor, implica reluarea productiei, astfel ca orice proces social de productie devine un proces de reproductie.

Economia contemporana se bazeaza pe schimburi comerciale, moneda, pret, cerere, oferta, sistem bancar si financiar. Ca urmare, printre structurile economiei, care dubleaza, respectiv tripleaza toate structurile mentionate anterior se disting structurile comerciala si bancar-financiara, cu rol de liant si de catalizator ce asigura coeziunea si fluiditatea tuturor activitatilor dintr-o economie nationala.



Sistemul economic caracteristici:

Elementele principale care caracterizeaza sistemul economiei de piata sunt:

1. Proprietatea privata, care este forma principala de proprietate existenta in tarile cu economie de piata si care nu exclude existenta si a altor forme de proprietate. Desi economia de piata se caracterizeaza prin pluralismul formelor de proprietate, subliniem faptul ca proprietatea privata este suportul de neinlocuit al autonomiei decizionale si raspunderii patrimoniale a agentilor economici, este suportul libertatii economice al acestora;

2. Autonomia agentilor economici in desfasurarea activitatii economice, in luarea deciziilor necesare atingerii scopurilor urmarite;

3. Concurenta reprezinta o conditie de neinlocuit a economiei de piata, ea determinand progresul economic si social al unei tari;

4. Preturile se stabilesc in mod liber, prin confruntarea cererii si ofertei pe piata, fara interventii administrative, asigurand alocarea si utilizarea resurselor in functie de nevoile reale ale societatii;

5. Existenta unui cadru institutional adecvat care sa asigure libertatea de actiune si de decizie a agentilor economici in limitele impuse de sistemul social pe care sistemul economic il deserveste;

6. Statul democratic este prezent in activitatea economica in masura in care este un agent economic ca oricare altul (este cumparator sau producator de anumite bunuri economice) si respecta integral regulile de functionare a economiei de piata.


Economia de piata existenta, in zilele noastre in tarile capitaliste prezinta o serie de caracteristici, intre care:

Este o economie multipolara in sensul ca prezinta o multitudine si varietate de centre de activitate economica, respectiv de agenti economici, legati intre ei prin numeroase retele de schimb, fiecare avand un comportament propriu, diferentiindu-se, prin rationalitate, orizont, forta de influenta a celorlalti agenti economici.

Este o economie subordonata prioritar consumatorului, producatorul, ofertantul dimensionandu-si activitatea ca nivel, calitate si structura potrivit cerintelor consumatorului.

Este o economie descentralizata intrucat deciziile sunt luate de catre agentii economici independenti, actiunile acestora fiind coordonate spontan si automat prin intermediul pietei, fiecare avand autonomie de initiativa, de optiune, de decizie si de actiune in domeniul sau.

Este o economie de intreprindere, deoarece spatiul microeconomic reprezinta cadrul pentru desfasurarea activitatii, intreprinderea fiind unitatea economica de baza care asigura legatura intre diferitele categorii de piata, intre oferta si cererea finala.

Este o economie de calcul in expresie monetara, moneda servind drept numitor comun tuturor activitatilor agentilor economici, usurand activitatea de estimare si de cuantificare a costurilor si rezultatelor.

Este o economie in care profitul este mobilul activitatilor intreprinse de agentii economici, motivatia intregii activitati la nivel microeconomic. Pentru

realizarea lui, agentii economici sunt limitati decat de propriilor lor capacitati si competente si de respectarea drepturilor celorlalti agenti economici.

Este o economie in care rolul statului se manifesta indirect si global, adica statul, prin actiunile sale sustine si completeaza piata, inlatura consecintele negative ale functionarii ei. Astfel, interventia statului este indirecta intrucat respecta libertatea de decizie a agentilor economici si cea de formare a preturilor, dar orienteaza economia influentand-o prin politica financiara, monetara sau sociala: ea este deopotriva, globala, caci nu patrunde in mecanismul economic la nivel micro, ci actioneaza asupra elementelor majore ale activitatii economice.

In literatura economica sunt prezentate o serie de modele teoretice ale economiei de piata al caror continut a facut obiectul disputelor intre economisti: modelul neoclasic, modelul keynesian, modelul dezechilibrelor inerente, modelul institutionali st, modelul libertarian etc, precum si o serie de tipuri practice, concrete de economie sociala de piata, tipul nordic, economia paternalista, economia orientata puternic spre exterior etc.



In viata reala nici unul dintre modelele teoretice sau tipurile practice de organizare a economiei de piata nu functioneaza in forma pura. In orice economie contemporana se intrepatrund, in proportii diferite, elemente, caracteristici si mecanisme ale diferitelor tipuri de economie de piata, astfel incat se poate aprecia ca delimitari transante intre tipuri concrete de economie de piata sunt greu de realizat.

In literatura economica intalnim aprecierea ca in sistemul capitalist s-au diferentiat doua mari modele (tipuri) ale economiei de piata: modelul neoamerican si cel renan. Modelul neoamerican ar fi specific pentru S.U.A., Marea Britanie, Australia, Noua Zeelanda, tarile industrializate din Asia etc, iar cel renan in Germania, Elvetia, Olanda, Suedia, Finlanda, Norvegia, Danemarca, Austria si Japonia. Desi ambele modele sunt o creatie a sistemului capitalist si a liberalismului economic, au insa la baza elemente diferite in ceea ce priveste pozitia persoanei in intreprindere, locul pietei in societate si importanta pe care trebuie sa o aiba ordinea legala in economia institutionala.


Modelul (tipul) neoamerican cuprinde economiile de piata care se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

-sectorul public producator de bunuri noncomerciale, este neglijabil si are tendinte de reducere, piata are rolul hotarator in circulatia bunurilor de la producator la consumator;

-preturile bunurilor economice si salariile depind in cea mai mare masura de conditiile pietei;

-fiscalitatea este redusa iar implicarea statului in economie este neglijabila;

-intreprinderea privita ca centru al deciziilor economice este considerata ca fiind un bun comercial; piata financiara (in special bursa) are un rol decisiv in viata economica,

- pe termen scurt se realizeaza o mobilitate ridicata in ierarhia economico-sociala: clasa mijlocie (familii care detin venituri in jurul mediei sociale) relativ redusa (50% in S.U.A.);

-invatamant elitist, care cauta sa se adapteze la regulile pietei;

-gradul redus de securitate economica fata de riscuri (somaj, boala, saracie) protectia fiind o problema individuala.


Tipul renan se intemeiaza pe urmatoarele principii:

-piata are un rol hotarator in viata economica insa, singura nu poate sa asigure functionarea ansamblului vietii sociale, ceea ce impune

-interventia statului, care trebuie sa fie aparatorul protectiei sociale si a liberei negocieri intre parteneri sociali. Acest tip de economie se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: cea mai mare parte din bunurile economice imbraca forma de marfa,

insa consumul unei parti importante nu se realizeaza dupa regulile pietei;

- fiscalitatea directa ridicata - fiind impozitate atat veniturile cat si capitalul;

- se realizeaza o redistribuire interzonala a veniturilor pentru reducerea decalajelor dintre zonele aceleiasi tari;

- sistemul bancar este puternic ancorat cu firmele, asigurand finantarea acestora pe termen lung;

- intreprinderea nu poate functiona in afara dialogului social iar nivelul salariilor depinde atat de conditiile pietei cat si de alti factori, fiind asigurata stabilitatea salariatilor;

- sistemul de invatamant este mai egalitar iar

-miscarea sindicala este deosebit de puternica, avand un rol important in mersul vietii economice;

-la baza relatiilor sociale dintre indivizi sunt acceptate urmatoarele valori: egalitate si echitate sociala corelate cu criteriile de eficienta; comunitatea din care face parte individul ar o importanta deosebita, aceasta asumandu-si responsabilitatea in rezolvarea unor probleme ale acestuia; gradul ridicat de securitate economica a populatiei fata de riscuri (boala, somaj, accidente);

-clasa mijlocie numeroasa (75% in Germania, 80% in Elvetia);

-un sistem avantajos de pensii si alocatii familiale care asigura un grad ridicat de protectie sociala prin grija autoritatile publice]





Olah Gheorghe Macroeconomie- Editura Treira, Oradea 1997, pag 16

Manolescu Adriana Principii de economie Ed.Universitatii Agora, Oradea 2001, pag. 13-15

Manolescu Adriana Principii de economie Ed.Universitatii Agora, Oradea 2001, pag. 34-36






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact