StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Libertate financiara
finante FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » finante » finante internationale » Globalizarea pietelor financiare

Internationalizare si interdependenta financiara



Economia financiara, deconectata de cea reala, reprezinta fenomenul international caracteristic sfarsitului secolului XX, fenomen aparut in mai multe etape. Daca, la inceput, activitatile financiare insoteau schimburile de marfuri, intr-o a doua etapa acestea preceda sau urmeaza schimburilor. Creditele-furnizor, creditele-cumparator, platile la termen, operatiunile de acoperire a riscurilor au generat un proces in cadrul caruia mai multe operatiuni financiare corespundeau unei singure operatiuni comerciale. Intr-o a treia etapa apar europietele, respectiv se dezvolta fluxuri financiare pure, pentru operatiuni ce apartin intreprinderilor, fara a avea vreo legatura cu comertul: credite pentru investitii, arbitraje de trezorerie, cumparari de actiuni sau operatiuni cu obligatiuni.
Criza economica si fenomenul petrodolarilor determina trecerea de la e


conomia internationala a fluxurilor, legata de necesitatile directe ale intreprinderilor, la economia financiara a stocurilor, dependenta de plasamentele detinatorilor de excedente financiare si, in acelas timp, de necesitatile tarilor cu deficite. Aceasta economie financiara de stocuri domina in prezent economia mondiala, tinzand sa se suprapuna sau sa o estompeze pe cea reala. Fenomenul a fost generat si este intretinut de miscarile de capitaluri, de cursurile flotante, precum si de extinderea afacerilor bursiere.
Frenezia petrodolarilor si a imprumuturilor catre lumea a treia cunoaste o perioada de acalmie, incepand cu anii 1982-l984, o data cu primele dificultati de rambursare. Europietele, la randul lor, cunosc o incetinire a activitatii, determinata de problema riscului international, cu noile sale dimensiuni - politice, de credit, de piata - acesta din urma depinzand de volatilitatea cursurilor de schimb si de cresterea ratei dobanzilor.
Cu toate ca economisti ca James Tobin sau Rudiger Dornbush au propus, in acei ani, o reintoarcere la un anumit control asupra miscarilor de capitaluri, acestea isi continua expansiunea, in virtutea "regulei celor trei D": deschidere-dereglementare-dezintermediere.
Daca ne limitam sa analizam sistemul monetar international doar in functie de natura etalonului - aur, devize sau mixt - in baza caruia agentii monetari publici au pus in aplicare un regim de schimburi fixe sau flexibile, riscam sa ignoram schimbarile structurale majore ce au avut loc in economia mondiala, cum sunt cresterea deficitelor internationale, incepand cu anul 1973 si finantarea acestora, in cea mai mare parte, de catre agentii economici priti. Ulterior, s-a ajuns la o puternica concentrare a sistemelor bancare nationale. In paralel, internationalizarea bancilor s-a produs printr-o aderata auto-organizare a unui sistem monetar prit: cate zeci de banci comerciale concureaza, in prezent, sistemul public in functiile sale esentiale. Toate acestea au fost posibile prin progresul informaticii si telematicii. Acest progres a multiplicat posibilitatile de arbitraj si speculare, concomitent asupra activelor, cursurilor de schimb, dobanzilor, precum si asupra activului international privilegiat - eurodolarul.


Tendinte si mutatii pe pietele de capital
Sub acoperirea tendintei generale de "globalizare" mediul financiar international cunoaste, incepand cu prima parte a deceniului noua, o serie de mutatii. Astfel, se constata, in primul rand, trecerea de la un sistem economic in cadrul caruia intermediarii financiari (bancile) reprezentau circuitul principal de finantare la un sistem "de piata", finantarea realizandu-se, tot mai mult, prin contactul direct intre detinatorii de fonduri si solicitanti. in al doilea rand, suprimarea, in foarte multe tari, a reglementarilor protectioniste si controlului asupra schimbului monetar, inlesnirile fiscale au determinat o concentrare a activitatilor financiare in zonele cele mai favorabile din punctul de vedere al facilitatilor de executie sau antajelor fiscale. in al treilea rand, extinderea pietei monetare la scara mondiala, prin timentul sau piata de schimb, ca o consecinta a internationalizarii economiilor, confera bancilor un rol nou in cadrul acestui proces.
Pe pietele devenite mondiale, diferitele centre financiare si marile banci se lanseaza intr-un proces competitiv fara precedent. Centre cum sunt Londra, Frankfurt sau Paris se modernizeaza rapid pentru a face fata ofensivei marelui centru asiatic Tokyo. Accentul se pune de acum inainte pe inotie si imtari in strainatate* . Functia financiara dobandeste un continut nou: acesta consta in autofinantare si dezvoltarea logisticii financiare care permit inorea si investitiile in strainatate.
Progresele informaticii si telematicii sunt puse in slujba bancilor si intreprinderilor. Noile programe informatizate furnizeaza utilizatorilor atat elemente de decizie pentru a face fata evolutiilor pietelor, cat si noi oportunitati de arbitraj. Aceste evolutii au condus la aparitia si extinderea instrumentelor financiare noi, a caror utilizare necesita un plus de competenta si indrumare. Noile tehnici reflecta, tot mai mult, necesitatea de a supune si stapani incertitudinile. Protejarea contra riscurilor ce decurg din riatiile de curs de schimb sau de dobanda a devenit obiectivul primordial al bancilor si marilor intreprinderi. in consecinta, extinderea noilor instrumente a generat piete financiare autonome din punct de vedere volum si comportament. in acelasi timp, se poate vorbi de o "profesionalizare a pietelor, proces care amplifica miscarile sau tendintele. Este vorba, de fapt, de cresterea importantei investitorilor profesionisti care dispun de aceleasi informatii si au comportamente asemanatoare. Efectul actiunii lor poate provoca socuri, uneori brutale, intrucat toate reactiile merg adeseori in acelasi sens.
Pietele financiare sau, altfel spus, pietele de capital sunt acum mult mai complexe si supuse fluctuatiilor imprevizibile, asa incat, tot mai multe voci contesta atat euforia financiara de odinioara, cat si ,,deconectarea" de economia reala. Se constata, in acest sens, o mobilizare fara precedent din partea intreprinderilor, bancilor si autoritatilor publice pentru a se face fata situatiilor limita sau pentru prevenirea reactiilor in lant care scapa de sub control. Nu se pune problema infirmarii sau condamnani noilor piete sau instrumente financiare, ci a modului in care sunt adeseori utilizate. In aceasta optica, strategia financiara devine componenta principala a gestiunii intreprinderilor. Procesul de dereglementare si dezintermediere a condus la o oarecare deplasare a riscului financiar, din cadrul bancilor catre intreprinderi. Se vorbeste, in acest sens, din ce in ce mai mult de o logica financiara sau industriala prita.
Rolul bancilor devine mai consultativ, prestator de servicii si de organizare. Mai ales in cazul marilor intreprinderi se constata o modificare a obiectului si formelor intermedierii bancare. Banca zilelor noastre nu mai este o simpla banca de depozit si credit, devenind o banca financiara, la dispozitia acestor intreprinderi, care solicita inotii financiare tot mai sofisticate si au nevoie de ajutorul bancilor pentru a putea realiza montajul lor sau pentru a gasi contrapartizi. Procesul a condus la reorganizarea bancilor: apar directiile de piata, salile de schimb se deschid pietelor derite, apar specializari noi in cadrul profesiunii bancare. Mutatia isi continua cursul: de la operatorii comerciali catre operatorii de piata, fiind reprezentata prin ingineria financiara si asa-numitele back-office care sunt, celulele cele mai performante, insarcinate cu analiza consecintelor dezvoltarii produselor noi, in raport cu obiectivele bancilor si reglementarile in vigoare.
Liberalizarea a multiplicat numarul celor ce intervin pe piata cat si dispersia lor geografica, ceea ce presupune o crestere a riscurilor, adeseori necunoscute. Fenomenul are un revers si anume: se constata o vointa comuna din partea ansamblului profesiunii, dar, mai ales din partea autoritatilor publice, in vederea elaborarii unor reguli care sa limiteze eventualele debordari sau prabusiri ale pietelor financiare. S-au organizat, in acest sens, comitete de deontologie nationale si internationale in scopul elaborarii unor principii clare care sa ghideze comportamentul operatorilor pe pietele financiare.
Fluxurile financiare contemporane se mai caracterizeaza si prin alte trei evolutii importante si anume:
- cresterea si diversificarea portofoliilor financiare. Procesul de dezinflatie si de mentinere a unor dobanzi realpozitive ridicate, incepand cu anul 1982. a modificat considerabil comportamentul fata de investitii si economisire. Au luat nastere capacitati de finantare prite, in cautarea unor randamente financiare ridicate. Situatia economica din Statele Unite, incepand cu anul 1982 - inflatia scazuta, remunerarea ridicata a plasamentelor, relansarea economica - au incurajat deplasarea capitalurilor mondiale disponibile catre aceasta zona. In aceste conditii, S.U.A. au dobandit o pozitie de forta care le permite sa manevreze miscarile de capitaluri provenite din alte tari creditoare in profitul propriu, cu atat mai mult cu cat acestea sunt exprimate in dolari;
- substituirea crescanda a activelor financiare. Aceasta se datoreaza procesului de "titrizare" care a generat doua tendinte: in primul rand, disparitia separatiei intre creditele bancare si emisiunile obligatare si apoi, reducerea considerabila a ponderii creditelor bancare clasice in cadrul finantarii internationale, in favoarea emisiunilor de titluri (procesul de dezintermediere). Antajul cel mai evident al acestui fenomen il constituie lichiditatea. O banca, doritoare sa-si recupereze fondurile plasate, intampina greutati in cedarea unui credit international. Pentru creditele nationale exista piata monetara si banca centrala care joaca rolul de "creditor in ultima instanta". La scara mondiala, piata secundara este ingusta, limitata decotarile fiind adeseori importante, mai ales cand este vorba de credite cu grad mai mare de risc. Pe piata titlurilor financiare (bursa de lori) dimpotri, cotatiile sunt zilnice, iar cedarea unui plasament, in totalitate sau partial, se realizeaza cu usurinta.
O serie de inotii financiare cum sunt operatiunile "swap" si optiunile sau combinatia "optiuni asupra tranzactiilor swap" denumita swaptions au permis cresterea lichiditatii plasamentelor si crearea unor punti de legatura intre diferitele timente ale pietei capitalurilor. In multe cazuri, proiectele de emisiune sau plasamentele nu par a fi renile decat din momentul in care sunt, de la inceput, combinate cu tranzactii swap. Acest lucru este labil, de regula, pentru emisiunile efectuate in monede care nu detin un rol important in cadrul tranzactiilor internationale. Asemenea inotii, asa cum vom vedea in continuare, au determinat si o crestere a sensibilitatii detinatorilor de portofolii fata de diferentele de randament anticipate intre diferitele piete;
- cresterea mobilitatii internationale a capitalurilor. Reducerea obstacolelor in calea circulatiei capitalurilor a generat, cum era de asteptat, cresterea vitezei lor de deplasare. Informatica si telecomunicatiile, aplicate la tranzactiile financiare, au inlesnit intentiile de diversificare a portofoliilor. Asa s-a ajuns ca pietele sa "debordeze de informatii". S-a nascut, apoi, o concurenta dura intre institutiile financiare adepte ale unei gestiuni active a portofoliilor. Pietele devin tot mai animate si generatoare de arbitraje aducatoare de profit. Aceste noi posibilitati de arbitraj vizeaza obtinerea profiturilor din decalajele existente intre doua produse sau doua timente independente.
Toti acesti factori se combina, in prezent, exercitand o serie de influente asupra pietei de schimb, cu trei consecinte mai importante, si anume:
- piata de schimb s-a transformat intr-o piata de active financiare, mai precis, componente integrate pietei de capital care genereaza preturi fara un raport direct cu structurile tranzactiilor curente;
- prin atia continua a conditiilor oferite in diferite tari pe diferitele segmente ale pietei de capital, piata reactioneaza la contradictiile intre politicile economice si monetare aplicate in tarile dezvoltate, sanctionand divergentele izvorate din atitudini pur nationale care nu tin cont de repercusiunile asupra altor tari;
- evolutia cursurilor de schimb se bazeaza, tot mai mult, pe o logica pe termen scurt. Orice riatie, chiar neinsemnata, a randamentelor anticipate putand provoca o reactie de curs semnificati si durabila.


Internationalizarea sistemului bancar
Internationalizarea activitatilor si structurilor unitatilor bancare a creat ceea ce s-a numit o tehnostructura financiara transnationala. in prezent, marile banci comerciale detin monopolul asupra gestiunii mecanismelor de schimb, executarii platilor si reglementarilor internationale, prin transferul de devize in reteaua lor de corespondente. Piata de schimb este, ea insasi, o creatie a bancilor comerciale. Prelungind in spatiul international activitati traditionale, bancile creeaza, astfel, un spatiu transnational de circulatie monetara. Se asigura, deci, mobilizarea si afectarea resurselor necesare finantarii comertului international si productiilor delocalizate. Bancile internationale furnizeaza marilor firme transnationale resurse in vederea realizarii investitiilor directe si activitatilor curente ale filialelor in strainatate. Aceste resurse prezinta cate particularitati, si anume: este vorba de sume importante, de termene lungi si de devize diferite. Bancile utilizeaza, in acest sens, mijloacele de finantare in eurodevize: eurocreditele, euroobligatiunile sau euroemisiunile.
Bancile internationale reprezinta, deci, agentii de executie si organizare a gestiunii globale pentru lichiditatile firmelor transnationale, ceea ce reduce perioada de tranzit a acestor lichiditati. Bancile favorizeaza, de asemenea, jocurile asupra antajelor diferitelor regimuri fiscale prin utilizarea tehnicilor si preturilor de transfer.
Bancile vehiculeaza zilnic milioane de dolari, rezultati din operatiunile de schimb. Numai pe piata Londrei, cea mai importanta, tranzactiile se ridica la peste 300 miliarde de dolari zilnic, fata de numai 187 miliarde, in 1989. Recent, au fost elaborate sisteme de compensare a platilor interbancare (netting) , care permit, de exemplu, unei banci A, care trebuie sa plateasca, la sfarsitul zilei, 200 milioane dolari unei banci B care ii datoreaza, la randul sau, 100 milioane, sa nu realizeze decat un transfer efectiv de 100 milioane. ECHONET (Exchange Clearing House Organisation) la Londra, NACHO, in S.U.A., grupeaza numerosi aderenti, alaturi de organisme financiare specializate, precum Chase Netting, apartinand lui Chase Manhattan Bank. Eventuala lor interconectare forma baza unui sistem mondial de compensare intre bancile transnationale.
Structura sistemului bancar international contemporan este rezultatul mai multor strategii care comporta grade diferite de internationalizare si integrare.
Astfel, intr-o prima etapa, a avut loc o intensificare a legaturilor internationale traditionale, in baza acordurilor de corespondenta, care constau in deschiderea reciproca de conturi. Acestea reprezinta pivotii relatiilor monetare internationale, intrucat permit unei banci sa intervina in devize fara ca moneda nationala sa fie transferata, ceea ce este foarte important pentru operatiunile in eurodevize.
Spre deosebire de birourile de reprezentare si de participarile minoritare la o banca afiliata, expansiunea autocentrata consta in organizarea de banci transnationale, cu propria lor retea de filiale, cu participare majoritara a bancii-mama.
Sucursala este forma cea mai directa de imtare in strainatate. Scopul urmarit prin transnationalizare este gasirea unor noi conditii de renilitate: noi depozite, acces la alte piete nationale si la distribuirea de noi credite, indeosebi in eurodevize. Reteaua First National-City Bank este tipica pentru o astfel de strategie.
Societatile mixte bancare reprezinta astazi o reminiscenta a relatiilor economice est-vest.In sfarsit, internationalizarea poate fi indirecta sau partajata, tranzitorie sau permanenta, in cadrul sindicatelor si consortiilor bancare internationale, in scopul lansarii de imprumuturi in euroobligatiuni sau eurocredite pentru finantare de proiecte de mare anvergura. Gruparile bancare internationale - bancile consortiale, cu sau fara creare de filiale comune, s-au inmultit in anii 70. Bancile consortiale cu participari multiple au finalitati precise, cea mai importanta fiind finantarea pe termen mediu si lung, in baza fondurilor colectate pe piata euromonetara. in anii 70, s-a crezut ca bancile consortiale vor constitui etapa cea mai importanta a procesului de internationalizare bancara. Ca urmare a ineviilei concurente dintre marile banci, in sanul bancilor consortiale cu participare multipla, marile banci americane, japoneze si europene prefera, in prezent, strategia retelei autocentrate, ceea ce nu anuleaza sau interzice mentinerea asocierilor si acordurilor de cooperare intre aceste retele (EUROPARTNERS, EBIC, ABECOR ). Numai in acest context se poate intelege existenta si dezvoltarea pietei eurodevizelor, precum si realitatea existentei unui sistem monetar international prit, articulat pe tehnostructura oficiala a bancilor centrale si, indeosebi, pe Sistemul Federal de Rezer al S.U.A..
Integrarea financiara prin intermediul europietelor
Marea piata financiara mondiala din zilele noastre trebuie analizata, in primul rand, prin scoaterea in evidenta a etapelor si diferitelor grade de integrare, respectiv, directiilor pe care le-a urmat acest proces. in acest sens, disting


em stadiul initial, caracterizat printr-un proces de integrare indirecta, prin intermediul europietelor si, ulterior, procesul de integrare direct, reprezentat de transna-tionalizarea bancara si finantele globale.
Fenomenul de integrare financiara, foarte complex si multiform, neomogen in acelasi timp, a fost determinat de un factor esential - revolutia tehnologica. Electronica si telecomunicatiile au permis unificarea spatiului mondial, prin posibilitatea de functionare continua, in timp real, a intregului ansamblu. Integrarea financiara internationala reprezinta, deci, procesul de interconectare, din ce in ce mai accentuata, a pietelor nationale de capital, ceea ce a condus la o piata financiara mondiala in curs de unificare crescanda.In functie de tipurile de active avute in vedere: depozite pe termen scurt, obligatiuni, alte lori mobiliare, nivelurile de integrare sunt diferite. Putem distinge, in acest sens, o integrare perfecta si integrarea imperfecta. Procesul de integrare financiara internationala presupune, totodata, doua conditii: - mobilitatea capitalurilor si posibilitatea de substituire a activelor.
Mobilitatea capitalurilor reprezinta posibilitatea deplasarii geografice a acestora, de pe o piata financiara pe alta sau dintr-o tara in alta. Piata devine tot mai integrata atunci cand permite realizarea, cu usurinta, a miscarilor de fonduri, prin absenta controlului si discriminarilor de ordin fiscal.
Posibilitatea de substituire a activelor largeste campul de actiune al investitorilor, respectiv locul investitiei si moneda de suport. Ceea ce se urmareste este randamentul maxim, atat prin trecerea de pe o piata pe alta, cat si prin modificarea componentei in devize a portofoliului detinut. Astfel, orice operatiune de reamenajare a portofoliului in devize depinde de urmatorii factori:


- randamentul relativ;
- riscul de schimb, pentru monedele alese;
- alte riscuri, cum sunt cele politice, riscul inghetarii activelor etc;
- regimul fiscal.
Piata financiara internationala deveni cu atat mai integrata, cu cat activele financiare, detinute de agenti de nationalitate diferita, vor beneficia de egalitate in tratament ceea ce, pentru active echilente, se traduce prin egalizarea randamentelor, brut si net corectat cu rata riatiei cursului de schimb, diferentierile in politica fiscala si posibilele prime de risc.
Europietele au detinut si detin in continuare o importanta deosebita in procesul de integrare financiara internationala, in sensul dat de H. Bourguinat * , determinand "cresterea capilaritatii pietelor nationale susceptibile sa asigure o substituire crescanda a activelor financiare abile, de nationalitate diferita, care garanteaza circulatia internationala a capitalurilor si aculmularii". Europietele au permis, totodata, repartizarea lichiditatilor la nivel mondial, devenind multipolare si transnationale, prin reteaua bancilor transnationale si prin asocierea acestora in consortii sau sindicate bancare. Aceasta integrare se traduce de asemenea prin tendinta de uniformizare a ratelor dobanzii. Tehnic, practica exista prin exemplul LIBOR (London Interbank Offered Rate) care conduce eurobancile sa aplice masuri similare de determinare a ratelor si marjelor pentru diferitii beneficiari de credite.
Pana in anii '60, pietele financiare nationale erau inchise in raport cu piata internationala. Statele isi pastrau rezer nationala care nu se expatria decat in cazul finantarilor de investitii directe. in domeniul financiar, procesul de transnationalizare semnifica abolirea acestei segmentari in piete nationale protejate, respectiv o permeabilitate si accesibilitate sporita asupra activelor lichide transnationale, care sunt eurodevizele.
Osmoza treptata si progresi intre pietele interne si piata internationala a permis circulatia generalizata a capitalurilor. Pietele euromonetare au influentat cu certitudine structurile si functionarea sistemului monetar international, conducand la o multipolarizare a sistemului eurobancar. in ciuda riatiilor puternice de curs, dolarul ramane principala eurodeviza. Cu toate acestea, marca, yenul si alte cate monede europene sunt considerate, de asemenea, eurodevize, in jurul carora graviteaza. in prezent si alte monede.
Tendinta actuala catre un policentrism monetar si concurenta bancara internationala au determinat polarizari in trei directii:
- intarirea centrelor financiare traditionale din Europa - Londra, Frankfurt, Ziirich, Paris si, mai recent, New York care a reintegrat eurodolarul in zona sa bancara "onshore";
- dezvoltarea de noi centre financiare, placi turnante sau antrepozite, care colecteaza, gestioneaza si redistribuie lichiditatile nerezidentilor (Hong-Kong, Singapore);
- multiplicarea centrelor offshore (Bahamas, Barbados, Cayman, Panama s.a.), care constituie astazi aderate relee in circuitul mondial al eurodevizelor, la nivel interbancar sau intrabancar, in general, independente de comert sau de productie.
Aceasta multipolarizare a activitatii eurobancare a facilitat finantarea datoriilor externe la nivel international, timp de trei decenii, intarind, in acelasi timp, in mod continuu, pozitia internationala a dolarului.
paritia si dezvoltarea pietei eurodevizelor
Piata eurodevizelor reprezinta un rezervor de capitaluri lichide in monede convertibile pe termen scurt. Mobilul dezvoltarii sale il constituie faptul ca s-au putut obtine randamente superioare, ativ cu pietele interne. Marja de profit pentru eurobanci este, in general, foarte redusa, limitata; volumul important al tranzactiilor actioneaza, insa, in compensatie.
Europietele au demarat foarte lent in cursul anilor '50, pentru a se dezvolta simtitor in deceniul ulterior si a lua amploare in anii 70. La inceputul deceniului sase intervin primele operatiuni. S-a pretins atunci, in gluma, ca sovieticii au creat piata ce avea sa devina simbolul capitalismului financiar: prefixul euro era cel al telexului bancii tarilor Europei de Nord, cu sediul la Londra care, in timpul razboiului din Coreea, a atras active in dolari din U.R.S.S., detinute in banci din New York si transferate, de teama blocarii acestora de catre americani. In realitate, aderatul start pentru europiete a fost dat de comportamentul bancilor britanice: acestea, tot mai afectate de deprecierea lirei sterline, au inceput sa lucreze cu dolari americani care au devenit, astfel, eurodolari, nascuti din operatiuni facute in afara tarii de emisiune. in 1952, piata reprezenta 2 miliarde dolari, iar in 1960 mobiliza doar 4,5 miliarde.
Anii '60 vor da un anumit impuls europietelor dominate, in proportie de peste 80%, de catre dolar. De data aceasta, problemele economiei americane vor fi la originea procesului de expansiune. Astfel, S.U.A. intari piata externa a dolarului prin doua serii de masuri:
- reglementarea Q, din 1958, care plafona deja remunerarea conturilor la termen ale americanilor si constituia pentru investitori o incitare de a cauta in afara S.U.A. remunerari mai atractive. Acestea vor fi gasite, desigur, pe europiete;
- taxa de egalizare a ratei dobanzii (Interest Equalization Tax) din iulie 1963, creata de guvernul presedintelui L. Johnson, sili un impozit la sursa asupra dobanzilor capitalurilor imprumutate de rezidentii americani in strainatate. La acestea se adauga, in 1964, restrictiile voluntare asupra exporturilor de capitaluri (Voluntary Foreign Capital Restraints), care reprezentau angajamente de a nu majora iesirile de capitaluri. Toateaceste masuri rele dificultatile intampinate de S.U.A. in finantarea politicii "new frontier", angajata inca din timpul presedintelui J. Kennedy, dificultati intensificate de razboiul din Vietnam. in aceeasi perioada au aparut si primele probleme legate de balanta de plati. Rezultatul a fost incitarea societatilor transnationale americane sa imprumute direct pe piata externa a dolarului. Toate aceste evolutii reprezinta, in primul rand, o victorie relenta a legilor pietii asupra birocratiei, fiind favorizate de o serie de reglementari legislative. Procesul generat avea sa devina cel mai interesant fenomen financiar constituind si astazi o lectie pentru toti cei ce considera ca fenomenele economice pot fi domesticite cu usurinta prin intermediul unor legi, decrete, regulamente sau circulare administrative.
La inceputul deceniului sase, sistemul monetar si fiscal international era rudimentar si limitat. Agentii economici care aveau nevoie de fonduri pentru finantare nu se puteau adresa decat sistemului monetar si financiar national. La randul lor, cei ce dispuneau de fonduri beneficiau doar de suportul bancilor si caselor de economii din sistemul national sau puteau investi prin subscriere la emisiunile de actiuni sau obligatiuni interne. Dezvoltarea economica, reconstructia sistemelor financiare, liberalizarea progresi a comertului si miscarilor de capitaluri au creat celor interesati oportunitatea de a se adresa si altor sisteme economice si financiare, in afara granitelor nationale. Piata eurodevizelor se dezvolta si din momentul in care firmele, in general europene, descopera ca este mai usor si mai putin oneros sa obtina fonduri in dolari la Londra, decat la New York sau sa faca imprumuturi in moneda nationala si viceversa, respectiv, prin plasarea economiilor in strainatate. in anii 1973-l974, piata eurodevizelor ia ant si datorita excedentelor comerciale provenind din comertul cu titei, fenomen cunoscut sub denumirea de reciclare a petrodolarilor. O serie de alti factori, care tin de cererea de fonduri, au jucat, la randul lor, un rol important. in acest sens, se pot mentiona:
- in 1974, suprimarea reglementarilor si taxelor americane, anterior mentionate, indeosebi taxa de egalizare a ratei dobanzii care, pana atunci, izola intr-un fel S.U.A. dar, mai ales, frana arbitrajul pietei dolar -eurodolar;
- extinderea zonei in cauza: pe langa Europa si Canada, apar centrele offshore* alimentate cu fonduri provenite din afacerile cu titei. Acestea vor juca un rol tot mai important: Hong-Kong, Bahrein, Singapore, Bahamas, insulele Cayman s.a.. S-a propus atunci denumirea de xeno-devize, pentru a arata independenta acestora fata de bancile imtate in Europa, dar notiunea de eurodevize era prea incetatenita, iar prefixul "xeno" nu s-a impus;
- volumul cererii de fonduri apartinand intreprinderilor din sectorul public dintr-o serie de tari vest-europene, in continua crestere;
- deficitele de balanta rezultate din cresterea facturilor petroliere, acoperite prin imprumuturi pe piata eurodevizelor;
- marile proiecte industriale ce tin de aceste evenimente ca, de exemplu, exploatarea campurilor petrolifere din Marea Nordului.
Aceasta perioada este, in acelasi timp, caracterizata prin imprumuturile consortiale, acordate de eurobanci tarilor in curs de dezvoltare. Economia financiara mondiala, din ce in ce mai bine bransata la rezervorul intern al dolarului si, in subsidiar, cel al marcii, lirei sterline, francului elvetian sau yenului, incepe sa faca fata oricaror necesitati de finantare. Asistam la triumful economiei de indatorare, bazata pe credit. Europietele sunt astfel definitiv instalate, reprezentand imense piete de fonduri care functioneaza in afara statelor, cu propriile caracteristici, si anume:


- sunt piete en gros, care trateaza numai sume importante;
- sunt piete paralele, fara control strict din partea autoritatilor monetare;
- sunt, de fapt, piete interbancare care comportau la inceput, circa 200 de banci participante; dupa primul soc petrolier, numarul acestora a atins cate mii.
Dezvoltarea europietelor pe baza eurodevizelor este urmarita de Banca Reglementelor Internationale sau Morgan Guaranty Trust din New York. BRI isi intocmeste statisticile in baza cifrelor comunicate de bancile centrale sau in baza propriilor estimari. Zona de acoperire, initial limitata la Europa de Nord si Canada, s-a extins progresiv la Asia si asupra principalelo'r paradisuri fiscale.In martie 1988, piata eurodevizelor atingea, in baza cifrelor Morgan Guaranty Trust - 2 227 miliarde dolari, fata de 1973, cand se ridica doar la 160 miliarde; Cifrele BRI sunt putin mai scazute, intrucat zona acoperita si metodele de conilizare sunt diferite.
Repartitia monedelor in bilantul consolidat al eurobancilor (date BRI din anul 1988, in miliarde dolari)
Active Angajamente


Dolar 1328 65% 1535 66%
Marca 293 14% 340 15%


Franc elvetian 114 6% 139 6%
Yen 159 6% 141 6%


Lira sterlina 69 3% 86 4%
ECU 86 4% 87 3%


Total 2049 100% 2318 100%
Sursa: BRI, 1989 - Raport anual.In ceea ce priveste partea dolarului, acesta reprezenta 75-80%, in 1970, pentru ca in 1988 sa scada la 65%. in 1981, S.U.A. au initiat facilitatile bancare internationale (International Banking Facilities), care au scutit de obligatia de rezer obligatorie depozitele straine, creandu-se astfel zone financiare libere la New York si in alte mari centre americane. Scopul a fost recaptarea unei parti din eurooperatiuni.
Londra ramane si in momentul de fata centrul reprezentativ pentru tranzactiile cu eurodevize, depasind, ca volum al afacerilor, cu mult celelalte centre financiare.
Resursele acestei piete au fost, la origine, plasamente facute de investitorii internationali, sub forma depozitelor la termen sau certificatelor de depozit.
Piata eurodevizelor este alimentata, in primul rand, prin depozite la termen a caror scadenta riaza de la cate zile (pot fi depozite, si pentru 24 de ore), la cinci ani. Scadenta majoritatii acestor depozite este, insa, sub sase luni (trei luni sau o saptamana). Tehnica depozitelor la termen, simpla si traditionala, este utilizata de eurobanci pentru obtinerea sau colectarea de fonduri. Fiind in acelasi timp flexibila, este agreata de investitori, care aleg scadente si dobanzi corespunzatoare propriilor interese si necesitati. Sumele depuse sunt diferite, practic, insa, nu pot fi inferioare sumei de 25 000 dolari, mergand in sus pana la cate zeci de milioane. Majoritatea operatiunilor se inscriu in norma a 100 000 dolari. Dobanda este in functie de conditiile pietei, la Londra fiind indexata dupa LIBOR, fara sa corespunda neaparat cu aceasta. Pentru depozite ce depasesc cinci milioane dolari, rata dobanzii poate sa corespunda cu LIBOR; pentru depozite de mai mica importanta, scade sub aceasta.
Certificatele de depozit, desi nu reprezinta, in prezent, decat 30% din resursele atrase ale bancilor, sunt in plin proces de afirmare. Certificatul de depozit este un titlu care atesta faptul ca investitorul a efectuat un depozit in devize, de o anumita loare, pentru o perioada determinata, la o rata a dobanzii negociabila.
Certificatele de depozit nu sunt identice cu depozitele la termen. Ele difera printr-o caracteristica principala, si anume: posibilitatea de negociere a conditiilor de depozit.
Prima emisiune de certificate de depozit pe piata eurodevizelor a fost realizata de catre First National City Bank in 1966. Succesul primei emisiuni a condus la multe altele, incitand bancile emitente sa diversifice gama certificatelor utilizate, atragandu-se tot mai multi operatori si sporindu-se astfel volumul resurselor acestei piete.


Certificatele de depozit prezinta cate antaje importante:
- silizeaza resursele bancilor pe perioade de timp indelungate;
- aceasta silizare este in antajul investitorilor, care accepta scadente mai lungi, intrucat intervine piata secundara, unde se pot procura lichiditatile necesare fara a se astepta scadenta la depozite;
- conditiile referitoare la dobanda sunt atragatoare atat pentru investitori, cat si pentru banca.
Primele certificate de depozit, apartinand bancilor in cautare de fonduri, au fost emise "on tap" cu scadente ce puteau atinge cinci ani si loari minime de 25 000 de dolari, fiind ndute prin intermediul dealerilor. Valoarea minima poate atinge astazi 200 000 de dolari, media fiind de ordinul a 5 000 000 de dolari. Conditiile de emisiune sunt negociabile intre banca si deponent.Intrucat acest gen de certificate nu a atras suficiente fonduri, s-a recurs la emisiunile in transe. Primele certificate emise de catre banca Credit Lyonnais, dupa aceasta procedura, se refera la sume ce riaza intre 15 si 30 milioane de dolari, sub forma de cupoane de titluri de 10 000 de dolari. In prezent, sumele aferente sunt de 15-50 milioane, prin cupoane de 20 000 -50 000 de dolari. Aceste titluri, asemanatoare cu emisiunile de obligatiuni, sunt ndute dupa proceduri identice celor utilizate pe piata financiara.




Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact