StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Lumea poate si a ta
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale Fise fiscale Situatii financiare Raportari anuale)

StiuCum Home » finante » finante internationale » Globalizarea pietelor financiare
Trimite articolul prin email Piata monetara si economisirea interna : Globalizarea pietelor financiare Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Piata monetara si economisirea interna



Piata monetara, accesibila in prezent, pentru imprumut si plasamente, tuturor categoriilor de agenti economici nationali, cuprinde doua timente suprapuse, si anume:
- piata interbancara, rezerta profesiunii, caracterizata prin libertate aproape deplina privitoare la tipul de operatiuni, durata, dobanda s.a.m.d.;
- piata titlurilor de creanta negociabile, deschisa atat bancilor, cat si agentilor economici, in general, care permite emisiunea, subscrierea si negocierea unor active financiare standardizate, cu scadente pe termen scurt si mediu.
Cu aproximativ 15 ani in urma, s-a facut simtita necesitatea reglementarii titlurilor de creanta pe termen scurt si mediu si pe pietele europene de capital, dupa modelul celor existente in SUA. Legislatia europeana face distinctie intre termenul scurt: 7-l0 zile, mergand pana la 1 an sau 2, uneori, si termenul mediu, rezert bonurilor de tezaur, emise de stat sau titlurilor din categoria "bonurilor pe termen mediu negociabile" (BTMN), care pot fi emise de catre orice emitent.
Emitentii unor asemenea active pot fi:


- in primul rand, bancile, prin certificatele de depozit;
- trezoreria publica, prin bonurile de tezaur negociabile;


- intreprinderile, emitente ale biletelor de trezorerie;
- institutiile, societatile financiare sua fondurile mutuale de investitii, cu certificatele de investitor sau biletele aferente.


Biletele de trezorerie
Biletele de trezorerie reprezinta versiunea continentala a ceea ce anglo-saxonii numesc "commercial papers". Originea acestor titluri o regasim in SUA, in secolul al XlX-lea. Finantarea societatilor americane si straine, indiferent de talie, se caracterizeaza astazi prin utilizarea cu regularitate a acestor emisiuni. Scadentele americane riaza intre 1 si 270 de zile, cea mai frecvent utilizata fiind 30 de zile.
Tehnica s-a raspandit cu rapiditate, mai intai in Canada si Australia, fiind importata si adaptata cu succes, in ultimii ani, in tari ca Suedia, Regatul Unit, Spania, Franta, Germania s.a..
Biletul de trezorerie reprezinta, practic, un produs hibrid, o adaptare pentru termenul scurt a instrumentului clasic care este obligatiunea, putand fi asimilat juridic cu biletul la ordin negarantat, rascumparat la scadente ce riaza in functie de legislatia nationala si cu lori minime standardizate. Spre deosebire de obligatiune, biletul de trezorerie nu este purtator de dobanda. Costul imprumutului, pentru emitent, este reprezentat din diferenta intre suma obtinuta in momentul plasamentului emisiunii si suma platita la maturitate.
Biletele de trezorerie se prezinta astazi sub forma titlurilor dematerializate, transmisibile si producatoare de plusloare calculata, in prealabil, pe baza taxei scontului corespunzatoare scadentei in cauza. Emisiunile constituie o formula simpla, supla si atracti pentru intreprinderi, intrucat permit reducerea costului finantarii, ativ cu creditul clasic si, totodata, o mai mare autonomie fata de sistemul bancar.
Biletele de trezorerie s-au nascut din necesitatea trecerii in legalitate sau, altfel spus, normalizarii acelor operatiuni de finantare specifice perioadelor de restrictionare a creditului bancar obisnuit. Asemenea finantari se realizeaza oricum, oriunde, prin aranjamente directe de compensare bilaterala a excedentelor de trezorerie, disponibile la unele intreprinderi, cu deficitele altora, fara tranzitarea vreunui bilant bancar. in tarile care au legiferat sistemul, emisiunile se realizeaza sub controlul bancii centrale, in baza reglementarilor elaborate de comisiile nationale pentru lori mobiliare.
Reglementarile nationale stipuleaza ca emisiunile pot fi efectuate de intreprinderi in activitate de cel putin 2 ani, respectiv detinatoare a doua bilanturi, cu credibilitate financiara, eventual cotate la bursa. Aceste intreprinderi pot fi:
- societati pe actiuni, nationale sau straine, al caror capital permite a se apela la oferta publica de economisire;
- intreprinderi de stat care fac apel la economisirea marelui public;
- societati de tip cooperatist pe actiuni, cooperative agricole sau asociatii de acest gen;
- societati in nume colectiv sau grupari de interese organizate pe principiul societatilor pe actiuni, abilitate sa emita asemenea titluri;
- organisme internationale din care face parte tara respecti;
- institutii de credit straine care emit titluri in devize, nesupuse prevederilor nationale cu privire la rezervele obligatorii.
Investitorii potentiali sunt atrasi, in primul rand, prin remunerare, mai importanta ativ cu alte titluri, la care se adauga gama de scadente posibile. Titlurile se intalnesc, cu preponderenta, in portofoliile oficiilor de plasament colectiv in lori mobiliare sau portofoliile bancare. Urmeaza, apoi, cu o pondere mai redusa, portofoliile societatilor de asigurare, caselor de pensii sau agentilor economici obisnuiti.
Bancile intervin in cadrul emisiunilor in calitate de intermediari, in scopul domicilierii acestora, facilitarii plasamentului sau chiar acordarii imprumuturilor in sine, in baza unor linii de credit (back-up lines). Legislatia ii obliga pe emitenti sa domicilieze emisiunile la ghiseele bancare, bancile and rolul de supraveghere a aplicarii reglementarilor in vigoare, prin tinerea de registre la zi asupra biletelor emise, lorii, scadentelor si purtatorilor succesivi, percepand, in acest sens, comision pentru fiecare titlu in parte. Plasamentele se fac direct, la ghiseu sau prin intermediul brokerilor. Pentru a convinge banca sa-si dea concursul la obtinerea fondurilor printr-o linie substituti de credit, se poate invoca, la inceput, existenta unui acreditiv confirmat sau a unei linii de credit acordate anterior intreprinderii in cauza. Emitentii activi pe piata negociaza, de regula, una sau mai multe linii de credit pe durata nedeterminata, echilente loric cu programele de emisiune.
Atata vreme cat titlurile de creanta erau emise si garantate de stat (BTN) nu se punea problema eluarii riscurilor legate de plasamente. Extinderea rapida a emisiunilor prite a scos in evidenta cate falimente de rasunet: Penn Central (1971), Manville Corp. (1982) sau Integrated Resources (1989) corporatii care detineau emisiuni de cate zeci de milioane de dolari. S-a cautat atunci posibilitatea inlocuirii procedeului clasic, de studiere a dosarului de imprumut, solutia acceptata fiind notarea acordata emisiunii in cauza de catre o agentie specializata in studiul riscului. Investitorii potentiali isi elueaza riscul la care se expun in baza calitatii semnaturii emitentului, notata de agentii nationale sau internationale. Notele, facute publice, se acorda in prezent atat programelor de emisiune de bilete de trezorerie, cat si certificatelor de depozit sau investitor, bonurilor pe termen mediu dar, mai ales, obligatiunilor. Cu toate ca pentru biletele de trezorerie notarea este, deocamdata, facultati, majoritatea emitentilor se supun, initial, procedurii de notare, suportand costurile aferente.





Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact