StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Sa facem proiecte sanatoase
MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » MANAGEMENT » management comparat
Trimite articolul prin email Economia organizatiilor in era cunoasterii : Management comparat Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Economia organizatiilor in era cunoasterii



Economia organizatiilor in era cunoasterii


1. Active si investitii imateriale


In era postmoderna capitalul strategic al organizatiilor economice sufera o transformare radicala. Aceasta schimbare profunda se incadreaza in logica deplasarii accentului in activitatea economica dinspre cantitativ spre calitativ, dinspre corporal spre intangibil. Doua concepte reprezinta miezul mutatiei respective: activele si investitiile imateriale.




Activele si investitiile imateriale ale firmei sunt adesea invaluite de mister. Prea multi decidenti din cadrul firmei au, confruntandu-se cu ele, un sentiment de neincredere si chiar de incompetenta. De aici adesea rezulta inclinatia de a neglija tot ce este imaterial intr-o firma. Dar Noua Economie ne obliga la un demers de cu totul alta factura.

Emergenta unui univers caracterizat prin flexibilitate si inovatie - ceea ce indeobste se cheama Noua Economie - are loc prin renuntarea la rigiditatea organizationala specifica economiei industriale si axarea avantajelor concurentiale la nivel de firma pe inteligenta, competente umane avansate si cunoastere. Aceasta schimbare este insa una lenta pentru ca deseori incorporarea cunoasterii si competentelor in rutine si practici organizationale creatoare de valoare economica ridicata necesita timp, dar si cheltuieli de alta natura. Investitiile imateriale pot fi considerate promotoare 535b16f ale Noii Economii. Rolul activelor imateriale constituite prin aceste investitii este, de departe, unul fundamental. De aceea, evaluarea si recunoasterea acestui tip de active si de investitii este o problema capitala. Axarea strategiilor de firma doar pe constituirea si exploatarea unor imobilizari corporale nu mai este o solutie viabila. In acelasi timp, exista destule elemente confuze care impiedica o definire clara si univoca a investitiilor imateriale. In continuare vom incerca sa lamurim unele dintre dificultatile conceptuale existente.

Investitiile imateriale pot fi considerate 'investitii intangibile', avand un caracter foarte dinamic, si care includ, intr-o perspectiva durabila, o parte a cunostintelor si competentelor dominante (din punctul de vedere al logicii financiare, comerciale si tehnologice a sectorului) in scopul asigurarii unui spor substantial de competitivitate si valoare a firmei. Conceptul de investitii imateriale se refera la totalitatea cheltuielilor pe termen lung, altele decat cele efectuate cu ocazia achizitiei de imobilizari corporale, pe care o firma le suporta in vederea imbunatatirii performantelor sale. Rezulta ca investitiile imateriale acopera, pe langa investitiile in dezvoltarea tehnologica si investitiile in formarea resurselor umane, ameliorarea modului de organizare a productiei, optimizarea relatiilor comerciale si parteneriale cu alte firme, realizarea unor cercetari de piata, cumpararea si exploatarea unor softuri, etc. Realizarea acestor investitii devine tot mai importanta din urmatoarele motive:

1)dobandirea unor pozitii strategice in sector nu mai poate fi asigurata doar pe baza unor achizitii externe de competente, fiind absolut indispensabile si investitiile imateriale angajate in vederea adaptarii si perfectionarii competentelor externe;

2)cresterea complexitatii investitiilor productive presupune intreprinderea unor eforturi tot mai consistente pentru adaptarea reciproca a sistemelor tehnice si resurselor umane.

Noua Economie este prin excelenta o lume a serviciilor dominata de imaterial. Nici o resursa economica nu mai poate fi valorificata corespunzator fara contributia unor investitii imateriale. Paleta acestor investitii este foarte larga: cheltuielile de cercetare-dezvoltare, marcile comerciale, calificarea personalului, competenta si competitivitatea managementului, capitalul uman si capitalul social, etc. Linia de demarcatie intre imobilizarile necorporale traditionale si investitiile imateriale, sintetizate cu ajutorul notiunii de good-will, este foarte greu de trasat.

In ultima perioada, activitatea productiva si implicit sistemele tehnice de productie au suferit sub impactul dezvoltarii explozive a tehnologiei informatiei si a comunicarii o dubla schimbare:

-un proces de dematerializare, vizand deplasarea accentului dinspre factorii de productie corporali spre cunoastere si informatie;

-un proces de complexificare, constand in diversificarea si cresterea interdependentei sistemelor productive.

In ultimii cincizeci de ani se observa, in toate tarile dezvoltate, o tendinta de scadere a ponderei industriei in favoarea serviciilor. In acelasi timp, componenta materiala a PIB s-a redus continuu in comparatie cu valoarea adaugata de provenienta imateriala. Cu alte cuvinte asistam la un proces istoric de inlocuire a materiei si energiei cu informatia, proces care permite o crestere nemaiintalnita a productivitatii si eficacitatii proceselor de productie. Valoarea creata in industrie incorporeaza tot mai multe elemente de natura unor servicii. Un efect major al dematerializarii este deplasarea atentiei dinspre costuri si valoare corporala spre activitatile de concepere, proiectare, inovatie, coordonare si control. In aceste conditii se pune tot mai acut problema gasirii acelui model productiv care sa asigure dezvoltarea eficienta a activitatilor 'de tip Noua Economie'. Un model productiv se fondeaza pe articularea de structuri de interactiune sociala si de criterii specifice de eficienta socio-economica, care promoveaza rationalitatea tehnico-organizationala . Sunt cunoscute trei modele productive:

1)modelul de standardizare, folosit cu succes in contexte economice stabile si previzibile, care este centrat pe realizarea in serii mari a unor produse standard, destinate sa satisfaca o cerere omogena. Strategia de afaceri presupusa de acest model se axeaza pe obtinerea unor economii de scara pentru reducerea costurilor si pe integrarea verticala pentru controlul intregului lant de creare a valorii;

2)modelul diferentierii amanate, bazat pe coabitarea intre standardizare si diferentiere. Ca raspuns la diversificarea cererii si cresterea exigentei privind calitatea, firmele isi diferentiaza oferta, incorporand in aval un set de servicii-suport. Desi nu renunta la economiile de scara, aceasta strategie plaseaza standardizarea in amontele procesului productiv;

3)modelul reactiv-flexibil, generat de un mediu complex si dinamic, care reclama de la firme o capacitate de reactie si de schimbare foarte ridicata. In acest scop, firmele sunt nevoite sa-si dezvolte flexibilitatea pentru a-si mentine marjele de manevra.

Sistemele productive se afla intr-un proces de schimbare radicala, concretizata in emergenta unor noi logici centrate pe decorporalizarea productiei, pe cresterea gradului de integrare productiva a fluxurilor informationale si pe cristalizarea de modele de productie bazate pe moduri de organizare ce asigura o flexibilitate si o reactivitate sporita. Aceasta inseamna ca in toate sectoarele, fara vreo exceptie, sursele valorii economice se localizeaza la nivelul informatiei, organizarea si managementul cunoasterii devenind functii economice esentiale. Mai mult, producerea cunostintelor este inseparabila de productia propriu-zisa. In acesta ordine de idei, rolul investitiilor imateriale devine tot mai important.

O chestiune fundamentala este daca, in cazul investitiilor imateriale, este posibila o masurare exacta a efectelor generate in vederea compararii lor cu efectele angajate. In 1996, OCDE a elaborat o serie de indicatori pe baza carora este posibila masurarea cunostintelor si a achizitiilor de cunostinte noi: evaluarea aporturilor de cunostinte, a fluxurilor si a stocurilor de cunostinte, a productiei de cunostinte, estimarea rentabilitatii cunostintelor in investitii, etc . Insa toti acesti indicatori reflecta numai indirect si imperfect ceea ce ar trebui sa reflecte si, prin urmare, nu exprima cu exactitate potentialul si dinamica unei economii bazate pe cunoastere. Trebuie sa recunoastem ca in prezent nu dispunem de nici un model care sa permita masurarea precisa a efectelor economice a cunostintelor. In acelasi timp ar fi incorect sa punem problema in aceasta maniera intrucat informatia si cunoasterea, spre deosebire de o masina sau un echipament de exemplu, nu sunt caracterizate printr-o capacitate productiva fixa. Efectele economice ale unei idei noi sau ale unui concept nou sunt puternic conditionate de contextul in care ele au aparut si de calitatea mijloacelor de propagare.

Oricum, dezbaterile privind evaluarea si masurarea rentabilitatii investitiilor imateriale reprezinta un camp prodigios pentru stiintele financiar-contabile.

Activitatea firmei are ca suport patrimoniul economic alcatuit din active tangibile care sunt reflectate in bilant. Noi suntem obisnuiti sa gandim rentabilitatea (comerciala, economica, financiara) a firmei in special in termenii productivitatii acestor active. De cele mai multe ori analiza scapa din vedere faptul ca respectivele active nu sunt singurii factori generatori de rentabilitate. Rentabilitatea are si alte surse decat activele tangibile si anume asa-numitele activele intangibile ('lucrurile care nu se vad') care, desi nu sunt reflectate in contabilitate, contribuie, deseori in mod decisiv, la succesul economic al firmei.

Logica economica a noilor sisteme productive pune accent pe procesele de dematerializare a productiei, pe cresterea ponderii serviciilor informationale in crearea de valoare economica, pe crearea unor modele de organizare capabile sa asigure reactivitatea si flexibilitatea necesara supravietuirii in contexte dinamice, pe incorporarea tot mai activa a cunoasterii avansate in activitatea productiva. Informatiile, managementul cunostintelor si organizarea sau transformat in principalele surse ale valorii economice. Productia si administrarea noilor cunostinte si competente functionale nu mai poate fi conceputa in afara activitatilor de productie propriu-zise. Un fenomen conex se refera la faptul ca in totalul cheltuielilor ponderea celor legate de formarea resurselor umane, producerea de inovatii, conceperea de noi produse, tehnologii si metode, perfectionarea organizarii si managementului sau exploatarea pietelor devine tot mai mare. Aceasta tendinta explica de ce investitiile imateriale substituie treptat investitiile in activele tangibile.

Structural, investitiile imateriale se refera in principal la cheltuielile cu cercetarea-dezvoltarea, formarea resurselor umane, elaborarea produselor-program si publicitatea. In afara de aceasta, prin efectuarea investitiilor imateriale se urmareste imbunatatirea modului de organizare a productiei, optimizarea relatiilor parteneriale, realizarea unor studii de piata, etc. Necesitatea acestei categorii de investitii este data de faptul ca pentru diferentierea strategica favorabila a firmei nu mai sunt suficiente doar achizitiile externe de competente, ci tot mai mult se simte nevoia unor investitii specifice de perfectionare si adaptare a acestora. De asemenea, complexificarea sistemelor productive face absolut indispensabila permanenta imbunatatire a metodelor tehnologice, procedeelor de munca si aptitudinilor umane.



Principalele caracteristici ale investitiilor imateriale in raport cu cele materiale sunt: absenta unei existente corporale, fizice; durata de viata nedefinita; specificitate si unicitate pronuntata; dificultati in individualizarea lor; incertitudine legata de avantajele economice pe care le-ar putea asigura. Trebuie mentionat ca investitiile imateriale sunt destul de riscante, iar rentabilitatea lor, in numeroase situatii, are un caracter incert. Cu alte cuvinte, efectele lor nu sunt intotdeauna perceptibile direct, masurabile usor si predictibile. Natura lor intangibila si impalpabila se constituie ca factor ce restrange considerabil posibilitatile de recunoastere patrimoniala si juridica a activelor pe care le creaza.

Sursele valorii unui activ intangibil sunt urmatoarele: o cheltuiala sau o investitie voluntara destinata crearii sau cumpararii unui activ necorporal; efectele pozitive indirecte pe care le are asupra unui activ consumul de prestatii imateriale; efectele benefice indirecte ale realizarii activitatii; actiuni, conditii sau evenimente din afara firmei. De regula, investitiile imateiale se concentreaza in amontele fluxurilor productive, au un caracter ireversibil, genereaza active specifice sau greu de valorificat pe piata.

In analiza financiara productivitatea activelor imateriale ale firmei este abordata cu ajutorul instrumentului numit 'good-will'. Notiunea de good-will (GW) se refera la acele active intangibile ale firmei ce aduc un surplus de valoare fata de valoarea activelor tangibile, identificabile individual si inregistrate in bilant. Valoarea patrimoniala a firmei este data tocmai de aceste active tangibile, substantiale. De regula, capitalul investit in crearea structurii patrimoniale a firmei este remunerat cu o rata de rentabilitate 'normala', generand un profit 'normal'. Supraprofitul, ca baza a GW, apare atunci cand la elementele substantiale de activ se adauga un activ imaterial, intangibil, avand o utilitate economica reala, insa de durata nedefinita si imposibil de identificat precis. Remunerarea acestui activ imaterial asigura un surplus de rentabilitate fata de rentabilitatea considerata 'normala', fiind cauza supraprofitului si, prin implicatie, a GW.

In realitate, supraprofitul reprezinta remunerarea financiara a activelor imateriale, dar, in virtutea caracterului greu sesizabil al acestora, se transfera asupra activelor substantiale.

Rolul economic al activelor imateriale, care stau la baza GW, consta in crearea unor conditii structurale si conjuncturale cat mai favorabile de valorificare a activelor substantiale ce formeaza patrimoniul economic al firmei. Activele imateriale reprezinta un fel de catalizator al operatiunilor financiar-economice realizate pe baza activelor substantiale, iar GW este acea parte a valorii globale a firmei care este obtinuta prin exploatarea activelor imateriale.

Asa cum am vazut, GW este masura valorii unor elemente imateriale care, de regula, nu pot fi in totalitate evaluate si inregistrate in contabilitate. Aceste elemente nu intra, de obicei, in calculul valorilor patrimoniale ale firmei, determinate pe baza bilantului, ca de exemplu activul net contabil corectat.

Aceste elemente imateriale reprezinta factori de excelenta pentru firma, referindu-se in principal la clientela, performanta aparatului tehnico-productiv, potentialul uman, cultura organizationala, strategia financiara, calitatea solutiilor de marketing si de logistica, sistemele si competentele manageriale, imaginea si reputatia, etc. Desi imateriale, aceste elemente pot contribui intr-o maniera decisiva la crearea de valoare economica pentru firma.

De regula, efectele economice ale acestor elemente sunt interdependente, manifestandu-se sinergic; de aceea ele nu pot fi estimate explicit, ci numai in ansamblul lor.

In terminologia franceza alaturi de notiunea de good-will sunt folosite alte doua notiuni care au un continut asemanator (sfera de cuprindere ce se interfereaza) si anume: fondul de comert si fondul comercial. Fondul de comert alaturi de elementele imateriale (necorporale) mai cuprinde si elemente corporale ( materiale, utilaje, etc. ce nu au caracter de imobilizari prin destinatie) care ajuta la stabilitatea firmei. Fondul comercial este prezentat ca partea cea mai importanta a fondului de comert, si spre deosebire de acesta nu contine elemente corporale. In legislatia din Romania este cunoscuta notiunea de fond comercial ca fiind alcatuit din active necorporale care nu sunt inregistrate in bilant in alte conturi de imobilizari necorporale intr-un cont sintetic la valoarea de utilitate sau la costul de cumparare.

In conceptia financiar-contabila GW este diferenta intre valoarea globala a firmei si valoarea patrimoniala a acesteia. Pe de alta parte, GW este un supraprofit capitalizat sau actualizat. De aceea, principalele controverse privind determinarea GW se refera la:

elementele imateriale ce trebuie luate in calcul

modul de stabilire a supraprofitului, mai exact care anume valoare patrimoniala este retinuta in calcule, ca expresie a capitalurilor investite in firma

determinarea ratei de remunerare 'normala' a capitalurilor investite in crearea patrimoniului economic al firmei

orizontul de prognoza sau perioada de reproducere a GW

marimea ratelor de capitalizare sau de actualizare folosite in calcule.

Diversitatea modelelor (metodelor) de estimarea GW si, pe baza acestuia, a valorii firmei se explica tocmai prin controversele mentionate. GW apare ca expresie a capacitatii firmei de a realiza in spirit de inalta performanta functiile sale specifice prin valorificare judicioasa a potentialului economic si a pozitiilor dobandite in angrenajele de afaceri locale, nationale si internationale.

In termeni de strategie, GW este consecinta actiunii cumulate a avantajelor competitive dobandite de firma, care ii asigura o rentabilitate superioara fata de media de pe piata . Se poate spune ca principala cauza a aparitiei si functionarii GW este diferenta intre doua rate de rentabilitate.

Originile acestui excedent de rentabilitate trebuie cautate in facultatea firmei de a crea si dezvolta eficient o diferentiere strategica pozitiva, apreciata ca atare de catre mediul economic in general si piata in particular, in raport cu principalii concurenti sau fata de ceea ce in domeniul de afaceri considerat reprezinta un agent 'mediu' sub aspectul celor mai importanti parametri ai sistemului de afaceri, a pozitiilor de piata dobandite si a rezultatelor economice obtinute.

A te diferentia in lumea afacerilor inseamna a detine competente organizationale dinstinctive, producatoare de avantaje concurentiale, care deschid accesul spre castiguri mai mari decat cele obisnuite. GW, prin urmare, nu este altceva decat contrapartida financiara a pozitiei strategice a firmei, obtinuta prin controlul anumitor avantaje concurentiale.


2. Instrumente noi pentru o lume noua


In economie, ca de altfel in foarte multe alte aspecte ale vietii, aparentele inseala. Lucrurile rareori sunt ceea ce par a fi. In spatele unor valori patrimoniale ale firmelor impresionante se pot ascunde numeroase si grave dificultati economico-financiare, care reduc valorile contabile ale activelor la valori juste (de utilitate) cu totul neimportante. In acelasi timp, structuri patrimoniale in aparenta 'lejere' pot da dovada de o robustete si vitalitate economico-financiara iesite din comun. Exemplele sunt la tot pasul: giganti industriali muribunzi exista alaturi de IMM-uri dinamice sau firme 'egale' sub aspectul principalelor parametri tehnico-economici, dar care inregistreaza performante sensibil diferite, etc. In ultimul timp, tot mai des, diferentele functional-strategice dintre firme dobandesc un caracter 'invizibil'. A ne preface ca 'invizibilul' nu exista, eliminandu-l din rationamentele manageriale si din calculele financiare, nu poate fi nicidecum o solutie rezonabila. Mai ales atunci cand 'forta invizibila' a firmei se transforma intr-o conditie esentiala a competitivitatii. Afirmarea economiei bazate pe cunoastere duce la emergenta unui mediu economic foarte diferit de contextul industrial cu ale sale evolutii uniforme, lineare si oarecum cognoscibile. Materialul si palpabilul trec pe un plan secund. Iar sursele valorii economice evadeaza tot mai mult in evanescenta, nedefinit si imaterial. Instrumentele de analiza si gestiune cu care ne-a obisnuit 'economia materialului' nu se mai potrivesc 'economiei imateriale'. Totul are un inceput si un sfarsit. Oamenii imbatranesc, iar uneltele se uzeaza si trebuie inlocuite cu altele noi. O noua generatie de concepte si tehnici analitice, care sa fie in stare sa surprinda si sa administreze imaterialul, este tot mai indispensabila. Aceasta directie constituie una dintre provocarile esentiale ale stiintelor financiare.



Cresterea importantei componentelor informationale si organizationale in activitatile economice moderne determina contestarea criteriilor clasice de evaluare a investitiilor si activelor. Tot mai frecvent tehnicile si instrumentele de evaluare si de gestiune care au la baza criteriile traditionale nu mai reusesc sa-si dovedeasca eficienta in estimarea realelor valente economice ale unor optiuni de investitie:

contabilitatea financiara se axeaza esentialmente pe o optica corporationala si juridica a activelor firmei, ceea ce afecteaza rationamentele si deciziile strategice;

contabilitatea de gestiune privilegiaza repartizarea cheltuielilor indirecte pe criteriul manoperei directe. Insa, in prezent, cheltuielile indirecte sunt comparabile cu cele directe, fapt care nu mai justifica un asemenera mod de repartizare;

controlul de gestiune are un caracter ex-post, surprinzand majoritatea costurilor abia dupa ce acestea au fost realizate.

In virtutea acestor consideratii, tehnicile de evaluare a activelor si investitiilor, in special ale celor imateriale, sunt tot mai des repuse in discutie si aceasta cu atat mai mult cu cat estimarea rentabilitatii investitiilor si activelor, in conditiile dominatiei imaterialului, devine tot mai dificila. Reperele traditionale de evaluare a investitiilor fac de regula trimitere la indicatori ca valoarea actualizata neta, rata interna de rentabilitate sau termenul de recuperare. Pentru a estima aceste valori este necesara intrunirea anumitor conditii:

variabilele ce descriu investitia sa fie cuantificabile si exprimabile in termeni financiari;

evolutia lor sa fie structurabila sub forma unor faze de proces ce pot fi alocate cu exactitate unor perioade de timp;

variabilele investitiei sa fie evaluabile in termeni diferentiali in raport cu anumite standarde sau criterii de performanta;

efectele investitiei sa fie asociate cu precizie cauzelor care le-au determinat.

Trebuie sa recunoastem ca in majoritatea cazurilor investitiile imateriale nu indeplinesc aceste conditii. De cele mai multe ori, activele si investitiile imateriale nici nu pot fi exprimate in termeni monetari; crearea, maturizarea si exploatarea lor economica nu poate fi esalonata cu exactitate in timp; nu exista situatii de referinta pentru evaluarea lor, iar relatia intre efectele lor economice si cauzele care le-au generat este una indirecta intrucat impactul acestor investitii se concretizeaza in special in crearea unui potential. Cu toate acestea, firmele nu accepta sa renunte la folosirea criteriilor economico-financiare traditionale in fundamentarea investitiilor imateriale.

Insa aprecierea sporului de potential creat pe seama investitiilor imateriale poate fi facilitata de elaborarea unor indicatori calitativi. In acest fel calculul economic specific fundamentarii traditionale a investitiilor trebuie inlocuit cu un calcul de tip organizational care sa faciliteze evaluarea si analiza impactului organizational si propagarea efectelor investitiilor imateriale. Concomitent cu elaborarea si aplicarea indicatorilor calitativi trebuie incercata conceperea unor criterii financiare pentru fundamentarea deciziilor de investitii, criterii care sa fie aplicabile in medii caracterizate prin turbulenta informationala si incertitudine.

In acest scop pot fi avute in vedere cateva repere .

In primul rand, trebuie sa se tina cont de originea valorii unui activ imaterial. Un asemenea activ de obicei provine din urmatoarele surse:

o investitie sau o cheltuiala voluntara destinata creerii sau dobandirii unui activ (de exemplu, cumpararea unei marci);

consumul de prestatii imateriale are un efect indirect asupra activului (de exemplu, cheltuielile cu cercetarea pietei firmei pot imbunatati calitatea managementului acesteia);

realizarea activitatii exercita efecte indirecte asupra activului ( de exemplu, alcatuirea unei baze de date privind clientela);

fapte, circumstante sau actiuni ce provin din afara firmei influenteaza valoarea activului (de exemplu, adoptarea de catre firma a unui sistem TQM permite explorarea unor noi segmente de piata externa).

In al doilea rand trebuie sa se tina seama de faptul ca, spre deosebire de activele corporale, in cazul carora investitia determina achitia sau revalorizarea acelor active, in cazul activelor imateriale aceasta relatie nu este verificabila. In acest fel: 1)anumite cheltuieli, cum ar fi cele cu formarea capitalului uman al firmei, desi pot fi considerate investitii, nu duc in mod direct la constituirea unui activ si 2)anumite active imateriale, cum ar fi competentele sau calificarile, nu pot fi create decat in mod voluntar.

In al treilea rand analiza activelor imateriale nu se poate reduce la o simpla distinctie contabila intre cheltuieli si imobilizari, chiar daca in virtutea deficitelor de care sufera referentialele contabile, activele imateriale isi pastreaza intr-un grad ridicat caracterul de cheltuiala, iar subdiviziunile firmei care le administreaza sunt organizate de regula sub forma de centre de costuri si nu ca centre autonome de profit.

In al patrulea rand, ca si in cazul activelor si investitiilor corporale, trebuie avute in vedere urmatoarele consecinte ale unei investitii:

investitia imateriala reprezinta o esalonare de cheltuieli si venituri viitoare, avand insa eminamente un caracter aleator;

cheltuielile cu investitiile imateriale se efectueaza prin sustragerea unor fonduri de la aplicatii imediat productive;

investitia imateriala reprezinta un arbitraj, respectiv o alegere dintre mai multe variante de proiecte;

investitia imateriala are la baza o decizie strategica intrucat nu este determinata de operatiunile curente ale firmei.

Datorita acestor caracteristici, foarte multe cheltuieli imateriale pot fi calificate ca investitii. Actualmente se observa urmatoarele tendinte in angajarea unor cheltuieli imateriale: formarea capitalului uman al firmei; dezvoltarea infrastructurii si logisticii comerciale; perfectionarea sistemelor de organizare si administrare a operatiunilor; cercetare-dezvoltare; perfectionarea suportului informatic al activitatii firmei. Principalele obiective ale acestor cheltuieli sunt :



sa consolideze capacitatea de reactie a firmei fata de fluctuatiile imprevizibile ale cererii;

sa sporeasca eficienta sistemelor de fabricatie si distributie;

sa induca efecte pozitive de natura neeconomica, dar cu consecinte benefice pe termen lung pentru firma.

Cu toate acestea, incadrarea tuturor cheltuielilor imateriale in categoria investitiilor nu este nici posibila si nici dezirabila din urmatoarele motive, care tin de diferentele dintre o investitie materiala si una imateriala:

investitiile imateriale comporta un grad ridicat de risc;

rentabilitatea lor este de cele mai multe ori incerta;

efectele lor economice nu sunt intotdeauna perceptibile si masurabile;

natura lor 'invizibila' reduce in mod considerabil posibilitatile de reglementare juridica si incorporare patrimoniala;

aceste investitii nu intotdeauna determina o crestere a valorii firmei intrucat bunul investit nu apartine in toate cazurile firmei considerate.   

In sfarsit, investitiile imateriale sunt caracterizate prin urmatoarele particularitati:

investitiile imateriale intevin masiv in amonte de procesul de productie;

investitiile imateriale sunt, de regula, ireversibile;

investitiile imateriale genereaza active specifice, care sunt dificil de vandut pe piata;

investitiile imateriale sunt, ca orice investitie, riscante, dar acest risc este dificil perceptibil la prima vedere.

Caracterul mult mai riscant al investitiilor imateriale in comparatie cu cele materiale se datoreaza in principal urmatorilor factori:

caracterul partial observabil al competentelor si cunostintelor oamenilor; in afara de aceasta datorita faptului ca oamenii nu sunt proprietatea firmei acestia o pot abandona retragand cu ei rezultatele efortului investitional privind dezvoltarea capitaluilui uman;

cele mai importante investitii imateriale (perfectionarea resurselor umane, cercetarea si proiectarea) intervin in amontele proceselor productive, ceea ce le atribuie un caracter ireversibil;

investitiile imateriale atrag un risc sporit de uzura morala intrucat intr-un univers economic dominat de incertitudine si turbulente, competentele si cunostintele sunt supuse permanent unei 'invechiri'.

In ceea ce priveste efectele investitiilor imateriale acestea pot fi:

efecte pe termen scurt, la fel ca si cheltuielile, de exemplu, impactul unei campanii publicitare are efect direct asupra volumului vanzarilor;

efecte pe termen lung, la fel ca si investitiile, de exemplu, cheltuielile cu publicitatea contribuie si la crearea unui capital intangibil de notorietate.

In aceasta viziune, se poate incerca administrarea activelor imateriale dintr-o perspectiva temporala mixta, pe termen scurt si pe termen lung. Oricum, este clar ca organizatia postmoderna, bazata eminamente pe activele imateriale, nu poate fi condusa ca o 'gramada de fiare'. Organizatiile economice au suferit metamorfze atat de complexe si de adanci, incat transformarea conceptiilor si practicilor manageriale nu mai este un deziderat, ci o necesitate stringenta. Un supersonic nu poate fi condus ca o caruta.




Epingard P., L'investissement immaterial, coerur d'une economie fondee sur le savoir, CNRS Editions, Paris, 1999

OCDE, La croissance et la gestion de l'investissement immateriel, Rapot TEP, 1996

Dumitrascu V., Dumitrascu R., Tudoran G., Elemente de evaluarea firmelor, Editura Junimea, Iasi, 2002, pp. 129-148

Feleaga N., Malcociu L., Provocarile contabilitatii internationale la cumpana dintre milenii. Modele de evaluare si investitii imateriale, Editura Economica, Bucuresti, 2004, pp. 127-138







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2020 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact