StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Crede in EFICIENTA TA
MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » MANAGEMENT » management public
Trimite articolul prin email Valori fundamentale pentru organizatiile publice : Management public Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Valori fundamentale pentru organizatiile publice



VALORI FUNDAMENTALE PENTRU ORGANIZATIILE PUBLICE


Organizatiile publice nu pot exista in afara unui sistem, ele sunt influentate de componentele sistemului din care fac parte si influenteaza semnificativ fiecare subsistem al acestuia. Integritatea unui sistem este puternic determinata de un set de valori si principii fundamentale ce precizeaza, prin continutul lor, coordonatele de baza intre care functioneaza componentele intregului.

Sectorul public reprezinta o componenta a macrosistemului cu implicatii majore asupra functionalitatii ansambl 656f52g ului. Acest aspect este evident daca se ia in considerare diversitatea domeniilor de activitate integrate in sectorul public.




Dincolo de aceasta diversitate, exista un set de valori-principii fundamentale universal valabile care trebuie luate in considerare si care determina semnificativ continutul proceselor si relatiilor de management din institutiile publice. Ele marcheaza semnificativ misiunea organizatiilor publice, influenteaza comportamentul organizational al acestora si al angajatilor implicati direct in procesele de realizare si furnizare de servicii publice sau de administrare a intereselor statului in relatie cu cetatenii clienti ai institutiilor publice.

Un sistem de valori ar putea fi structurat dupa doua criterii:

1. apartenenta: valori interne si externe

Asupra acestor categorii de valori se va insista in unul din capitolele urmatoare. Valorile interne vizeaza prin continutul lor acele aspecte ce tin de activitatea organizationala interna a fiecarei institutii publice, care imprima o nota puternica de specificitate organizarii si conducerii. Valorile externe provin din mediul extern institutiei publice si determina organizarea si managementul acestora, misiunea si obiectivele organizatiilor publice, gradul de diversificare a activitatilor, optiunile strategice prioritare etc.

2. grad de generalitate: valori universale si particulare

Gruparea valorilor in doua categorii dupa acest criteriu determina distinctia intre valorile universale, care, indiferent de domeniul in care isi desfasoara activitatea institutia publica, trebuie respectate si integrate in managementul tuturor organizatiilor si cele particulare, specifice, care implica o serie de conotatii distincte determinate de domeniul de activitate din sectorul public in care activeaza institutia publica. Este absolut evidenta compatibilitatea si complementaritatea de continut intre cele doua categorii de valori.

Cateva dintre valorile cu impact deosebit asupra managementului institutiilor publice sunt abordate in detaliu in continuare. In orice stat de drept, in sectorul public si in activitatea desfasurata de institutiile publice, indiferent de domeniul de activitate: administratie, sanatate, invatamant, cultura, transport, turism etc., sunt unanim recunoscute si considerate ca fundamentale urmatoarele valori, abordate frecvent ca principii fundamentale pentru managementul organizatiilor publice:

1. etica,

2. morala,

3. democratia.



Fiecare are relevanta deosebita asupra comportamentului organizational, in general asupra comportamentului individual al resurselor umane din institutiile publice si, implicit, asupra modalitatilor de actiune pentru care opteaza managerii publici in special si fiecare functionar public antrenat in procesele de management si de executie, in activitatile effective prin care sunt realizate si furnizate serviciile publice.


1 Etica si morala

Continutul eticii si al moralei in general

Pentru a intelege implicatiile celor doua valori ridicate la rang de principiu in sectorul public, este absolut necesara o incursiune in etimologia lor. Astfel intelegem cand au aparut, cu ce sens au aparut, cum a evoluat gandirea care a dezvoltat si clarificat continutul lor si care au fost implicatiile lor asupra membrilor societatii, in general si asupra angajatilor unei organizatii publice, in special.

Despre etica se spune ca este un domeniu al stiintei care studiaza principiile morale, legile de dezvoltare istorica a acestora, rolul lor in viata sociala, respectiv totalitatea normelor de conduita morala corespunzatoare ideologiei unei societati sau unui grup reprezentativ din cadrul acesteia.

Despre morala se spune ca este o forma a constiintei sociale care cuprinde normele de convietuire, de comportare a oamenilor intre ei si in societate. Dezvoltand in continuare rationamentul, obiceiul indica un comportament constant, supus unor reguli, pe o perioada mai lunga de timp.

Prin bisemantismul lor, cele doua cuvinte disting doua concepte: morala colectiva si morala individuala, desi la origine cei doi termeni, unul grecesc, altul latinesc, aveau aproximativ aceeasi semnificatie. Pe parcursul evolutiei lor etimologice, cele doua concepte se disociaza, se specializeaza si se fixeaza. Astfel, azi intelegem prin morala un fenomen real, care tine de viata reala, a membrilor societatii, in timp ce etica desemneaza teoria sau stiinta ce investigheaza acest fenomen real.

Aceste precizari faciliteaza intelegerea distinctiei dintre teorie, care este etica si obiectul ei, morala, desi in limbajul cotidian aceasta distinctie nu se face intotdeauna. Astfel, despre un comportament uman se poate spune ca este moral, dar si etic in acelasi timp. De fapt, aceasta sugereaza necesitatea unui acord intre planul reflectiei etice, chiar spontana si nesistematica si cel al manifestarii sau al comportamentului real, altfel spus necesitatea acordului intre vorba si fapta, intre teorie si practica.

MORALA este un fenomen real, colectiv si individual, care cuprinde atat normele, principiile care reglementeaza relatiile umane si tipurile umane de activitati, cat si toate manifestarile realizate in diverse grade si modalitati, sub semnul acestor norme supuse aprecierii colective si individuale.

ETICA are misiunea de a realiza un acord optim intre natura si nivelul existentei sociale si constiinta morala, ceea ce presupune eliminarea mentalitatilor intarziate si contributia la modelarea unor constiinte care sa devanseze existenta sociala actuala, care sa gandeasca si sa actioneze prospectiv.


Functiile eticii

Exista o serie de factori care influenteaza continutul eticii si faciliteaza intelegerea rolului pe care etica il are intr-o societate in general. Principalii factori determinanti ai eticii sunt: modelul epistemologic si axiologic al stiintei, traditiile de gandire la care ne raportam, specificul obiectului eticii, calitatea receptorului valorilor etice, natura problemelor morale, gradul de receptivitate si personalitatea indivizilor.

Avand in vedere acesti factori de modelare, se disting trei functii specifice ale eticii:

1. functia cognitiva

2. functia normativa

3. functia persuasiva

Functia cognitiva sau de cunoastere este principala functie a eticii care le precede pe celelalte. Ea se poate realiza pe trei trepte succesive:

• descriptiva

• analitico-sintetica

• explicativa

Treapta descriptiva consta in elaborarea unor valori: atitudini morale, relatii morale, credinte morale, calitati sau defecte morale. Este interesant sa amintim aici ca in acceptiunea lui Aristotel se disting trei atitudini fundamentale, pe care oamenii le pot avea in viata sociala si organizationala:

􀂾 atitudinea hedonista, proprie oamenilor care traiesc pentru cat mai multa, mai variata si mai intensa placere,

􀂾 atitudinea politica, proprie celor care traiesc pentru exercitarea puterii,

􀂾 atitudinea contemplativa proprie celor care traiesc pentru cunoasterea dezinteresata a adevarului.

Treapta analitico-sintetica permite identificarea componentelor intrinseci ale moralei:

• normele

• constiinta

• manifestarea

• aprecierea

• valorile

• relatiile

Fiecare din aceste componente poate fi analizata in cel putin trei moduri:

􀂊 analiza intrinseca si conceptuala a normei, constiintei etc.,

􀂊 analiza empirica prin care se investigheaza numarul si natura normelor care regleaza viata unei colectivitati sau calitatea, intensitatea si aria opiniei publice morale,

􀂊 analiza interdisciplinara prin care sunt puse in evidenta implicatiile, suporturile si factorii de determinare extramorala a acestor componente, ca si a moralei in totalitatea ei.



Treapta explicativa echivaleaza cu dezvaluirea factorilor cauzali sau generatori ai moralei, deoarece morala poate fi descrisa, dar nu poate fi explicata numai prin ea insasi.

Functia normativa sau axiologica

Functia axiologica consta in distinctia pe care gandirea etica o face, sau o poate face, in viata morala, intre valori, pe de o parte si antivalori, pseudovalori, nonvalori, pe de alta parte. Prin intermediul acestei functii pot fi create normele, dupa gradul lor de valoare indicandu-se care sunt discutabile sau perimate, care sunt valabile si au sanse de generalizare in viitor.

Functia persuasiva in forma ei optima se realizeaza de la inceput in si prin realizarea primelor doua functii, cea cognitiva si cea normativa. Exercitarea functiei persuasive implica apelarea la o serie de strategii.

􀂾 Prin strategia de constrangere sau represiva se atrage atentia subiectilor asupra consecintelor unor manifestari contrare normelor morale recunoscute. Se poate atrage atentia asupra consecintelor comportamentului deviant al individului insusi.

􀂾 Strategia stimulativa poate recurge la o serie de procedeevpersuasive, intre care: se dezvaluie perspectiva de armonie colectiva, climat moral pe care o antreneaza promovarea valorilor colective prin comportamente dezirabile, se stimuleaza sentimentul moral de demnitate pe care o presupune o imagine pozitiva despre sine, intemeiata pe un

comportament corect si pe aprecierea pozitiva a colectivitatii, se invoca exemple edificatoare etc.

􀂾 Strategia euristica este mai complexa si pleaca de la premisa ca subiectul este potential moral si ca moralitatea lui poate fi dezvaluita, cristalizata, intemeiata prin problematizare, dialog sau disputa colocviala.


Morala si faptul moral

Continutul moralei ca valoare poate fi explicat in sens restrans si in

sens larg.

In sens larg, prin „morala” intelegem totalitatea fenomenului pe care cuvantul il desemneaza, indiferent de conotatia pozitiva sau negativa. In sens restrans prin morala se intelege doar zona descrisa de valorile pozitive.

Prin urmare, morala este un fenomen omniprezent in viata sociala si organizationala. Aceasta inseamna ca atunci cand sau acolo unde morala nu iese in evidenta, ea nu este absenta, ci exista intr-o forma anonima.


Componentele fundamentale ale faptului moral

Pentru a intelege implicatiile faptului moral, in general si intr-o organizatie publica, in special, este important sa delimitam principalele componente ale acestuia:

• normele si principiile,

• manifestarea,

• aprecierea,

• subiectul constient,

• valorile,

• relatiile.

Normele morale sunt enunturi prescriptive prin care se indica ce trebuie sa faca sau sa nu faca, respectiv cum trebuie sa fie sau sa nu fie subiectul constient in situatii similare pentru ca manifestarea sau felul lui de a fi sa fie apreciate ca bune si nu ca rele.

Toate normele morale au doua componente fundamentale care se cristalizeaza in doua forme: calitativa si imperativa. Cea calitativa indica cum anume trebuie „sa fii” sau „sa faci” si cea imperativa ce anume trebuie „sa faci” sau „sa fii”.






Tipologia normelor morale


Normele morale pot fi diferentiate in functie de cateva criterii:numarul de subiecti, dimensiunea grupului social, durabilitatea in timp a valorilor, tipurile de relatii si activitati umane pe care determina.

Considerand aceste criterii, pot fi distinse trei categorii de norme:

1. norme generale sau universale cu urmatoarele caracteristici: o prezente in toate colectivitatile umane, o durabilitate mare in timp, o regleaza toate tipurile de relatii, o coreleaza toate activitatile umane.

2. normele particulare se caracterizeaza prin urmatoarele: o se adreseaza unor grupuri sau colectivitati determinate, o au o anumita variatie in timp, care poate fi masurata si evaluata, o regleaza tipuri de relatii sau activitati umane particulare.

In aceasta categorie se inscriu normele morale pentru angajatii fiecarui domeniu de activitate din sectorul public.

3. normele speciale se caracterizeaza prin aceea ca: o se adreseaza unor grupuri restranse, o vizeaza relatii si manifestari cu totul specifice sau ocazionale.

In aceasta ultima categorie se inscriu normele cavalerismului, normele vietii nobiliare, normele de protocol, normele de comportare civilizata in familie si societate etc. Aceasta ultima categorie reprezinta norme elementare identificate cu “moda” in morala.

Se poate conchide ca valoarea morala, in sens strict, ramane expresia obiectiva a normei. Norma poate fi privita in cel putin doua ipostaze: abstracta si concreta. Norma este abstracta atunci cand este enuntata teoretic, cand este formulata „expresis verbis” intr-un Cod scris sau cand este asimilata sau insusita la nivel pur cognitiv: insusirile morale recomandate de norma sunt percepute ca simple cuvinte, ca expresii vide de continut sau iluzorii. Norma concreta este aceeasi norma, dar asimilata si interiorizata si la nivel afectiv-emotional si la nivel volitiv pana la punctul limita la care devine o componenta a constiintei si un element motivational al comportamentului subiectului.

In elaborarea normelor, in cadrul unui cod, trebuie identificate nu numai valorile si continutul lor, ci si strategiile de insusire organica a acestor norme de catre toti angajatii sectorului public si strategiile de conversiune in procesele de training a normelor abstracte in norme concrete dezvoltate pe baza unui set de principii morale.


Principiile morale

Principiul moral este un fundament al sistemului normativ si totodata o modalitate de coordonare a normelor morale, a unui sistem de norme morale sau a unui grup de norme morale. Specialistii fac distinctia intre principiile generale sau fundamentale si cele particulare. Daca explicam morala numai printr-un principiu fundamental, asa cum a procedat Kant, riscam sa o intelegem formal, ca esenta universala, eterna. Invers, daca explicam morala numai prin principii particulare, nu putem sa-i intelegem unitatea, caracterul de totalitate structurata si orientata unitar spre un sens colectiv si individual. Pornind de la aceste consideratii generale, sunt cunoscute trei principii morale fundamentale:


1. principiul renuntarii

2. principiul individualismului

3. principiul colectivismului

Principiul renuntarii sau al resemnarii este propriu mai multor tipuri istorice de morala, dintre care mentionam: morala budista, morala stoica, morala crestina, mai ales in forma ei prima, originara. Baza socialeconomica a acestora o constituie relatiile de inegalitate, de exploatare si dominatie, in virtutea carora o clasa este deposedata de bunurile si valorile vietii de catre alta.

Principiul individualismului este si el propriu diverselor forme istorice ale moralei, intre care cele mai reprezentative sunt variantele moralei burgheze. Si acest principiu are la baza proprietatea privata, dar exprima in esenta morala celor care domina. Nici un cod, indiferent de principiul care sta la baza elaborarii lui, nu contrazice codul de norme universale, deci ceea ce specialistii au numit etosul normativ al umanitatii. Ceea ce este insa esential aici este modalitatea concreta de decodificare a normelor si deci functia lor concreta in cadrul unor relatii determinate, functie care este contradictorie si instrainata tocmai fata de esenta normelor.



Principiul colectivismului este considerat principiul moral al oricarei morale pozitive, exemplare. Coerenta si stabilitatea unei forme de colectivitate nu este posibila fara respectarea de catre toti membrii comunitatii si ai organizatiei a unui minim de cerinte morale comune.


Comportamentul moral

Comportamentul moral este produsul acestui proces de exteriorizare sau obiectivare a unui subiect constient in conformitate cu cerintele normelor morale, proces si produs apreciate de opinia publica.

Elementele componente ale comportamentului moral sunt:

• atitudinea, inteleasa ca atitudine exteriorizata,

• conduita, explicata ca o succesiune coerenta si integrata de atitudini,

• personalitatea morala,

• activitatea desfasurata pentru realizarea unui scop avand finalitate estrasubiectiva si extraindividuala.

Aceste elemente, identificate prin formele lor de manifestare, ne apropie cel mai mult de profilul comportamentului moral al functionarului public care trebuie sa se incadreze concomitent, prin modul propriu de manifestare, intr-un cod de norme morale universale si specifice.


Constiinta morala

Constiinta morala reprezinta un ansamblu structurat si orientat de idei, reprezentari, sentimente, stari de spirit, atitudini interioare, cu referire la ceea ce este bine sau rau in relatiile dintre oameni, ansamblu obiectivat in comportamentul moral. In istoria gandirii au fost determinate mai multe modele ale constiintei morale, din care sunt prezentate cateva.

􀂾 Modelul Zeul sau Daimonian a fost explicat de Socrate, marele intelept atenian. Elaborarea modelului a pornit de la o traire speciala pe care insusi Socrate a avut-o. El marturisea oricui dorea sa-l asculte ca, atunci cand se afla intr-o situatie mai delicata si identifica mai multe alternative de atitudine sau actiune, el isi consulta demonul sau interior, care, sub forma unei voci misterioase, intima si totodata imperativa, il opreste de la anumite atitudini. El a constatat cu timpul ca, de cate ori a ascultat de aceasta voce, faptele lui au fost bune. Interesant este, dupa cum marturisea inteleptul, ca niciodata vocea nu i-a spus ce sa faca, ci numai ce sa nu faca. Referindu-se la acest aspect, Hegel afirma ca pentru prima data ne aflam in prezenta constiintei morale subiective de sine.

Acest model face referire la constiinta morala pe care fiecare individ, ca membru al societatii si fiecare functionar public, ca membru al unei colectivitati distincte, trebuie sa le posede ca parte intrinseca a comportamentului moral organizational si individual.

􀂾 Modelul Oglinda reflecta una din functiile fundamentale ale constiintei, respectiv functia de reflectare sau reflectoriu cognitiva. Limita acestui model consta in faptul ca nu sesizeaza caracterul activ si creator al constiintei, unghiul de reflectare implicat in oglindire fiind nerelevant in comparatie cu izomorfismul dintre realitatea oglindita si imaginea ei virtuala. Dincolo insa de limitele lui, modelul oglinzii este relevant pentru natura reflectorie a constiintei, in general si a celei morale, in particular. Potrivit acestui model, se poate conchide ca acele comportamente morale ale functionarilor publici sunt o reflectare a constiintei lor morale restrictive, dominata de un sistem de valori mecaniciste, care limiteaza la maximum dimensiunea creativa a constiintei morale a angajatului dintr-o astfel de institutie publica, de altfel absolut obligatorie, daca ne raportam la obiectivul fundamental al managementului public si la misiunea organizatiilor publice in general care are o puternica determinare morala.

􀂾 Modelul Cutia Neagra este de data mai recenta, inspirat de un rationament cibernetic elementar. Potrivit modelului, se considera ca aceasta constiinta poseda mecanisme interne de prelucrare a informatiilor, precum o masina si este astfel asociata cu o cutie. Dar intrucat aceste mecanisme raman necunoscute, ea este o cutie neagra. Restul enunturilor despre constiinta raman ipotetice si speculative. Raportand acest model de constiinta morala la sectorul public se poate afirma ca fiecare organizatie publica stocheaza in constiinta membrilor sai un volum reprezentativ de date si informatii despre conduita morala, despre atitudini morale, norme morale etc., pe care le prelucreaza

prin rationamente (mecanisme) mai simple sau mai complexe, mai profunde sau mai selective, oferind in schimb un comportament moral care se incadreaza sau nu intr-un cod de norme generale sau specifice.

􀂾 Modelul Tensiunea Instantelor ne infatiseaza o interpretare dinamica si functionala a constiintei. In acceptiunea lui Freud, se disting trei instante sau niveluri ale constiintei, organizate piramidal:

• idul definit ca ansamblul de energii cu caracter instinctual, biologico-fiziologic.

• supraeul este o interiorizare a imaginii paternale, interiorizare contradictorie reglata de mecanismele psihice.

• eul mediaza conflictul intre id si supraeu.

Rezultatul reflectarii acestui model in constiinta morala a functionarului public are trei coordonate fundamentale care influenteaza semnificativ conduita morala a acestuia. Mai intai este considerat fondul genetic de valori de baza pe care le are fiecare individ integrat intr-o colectivitate. La acesta se adauga imaginea creata in timp despre normele morale de baza care trebuie integrate in conduita morala. A treia coordonata se situeaza la confluenta primelor doua si reuneste bilateral valorile de conduita pe care functionarul public le considera potrivite, incadrate intr-un sistem de norme comune specifice si pe care le apeleaza in comportamentul lui individual in cadrul organizational.


2 Democratia si valorile democratice

La inceputul acestui secol, numerosi observatori afirma ca exista dovezi in sprijinul afirmatiei ca lumea se afla in pragul unei noi epoci de libertate politica si economica.

In viziunea lui Jacques Barzun idealurile democratiei: libertatea, egalitatea, suveranitatea poporului sunt atat de atragatoare, incat o mare diversitate de regimuri le proslavesc in principiu. Totusi, aspectul cheie il constituie aparatul de guvernare “intrucat ceea ce face ca un sistem de guvernare sa fie sau sa nu fie liber nu este o teorie, ci modul in care functioneaza acest aparat”. Aparatura guvernarii democratice nu poate fi importata, ci trebuie sa reflecte specificul istoric al fiecarei natiuni in parte si cultura specifica poporului respectiv.

O lectura selectiva asupra catorva lucrari fundamentale prin care inalte personalitati definesc democratia ne face sa constatam ca exista raspunsuri diferite, ceea ce denota deja un punct slab asupra teoriei democratiei. Cateva exemple care demonstreaza aceasta afirmatie sunt prezentate in continuare: Declaratia de independenta si Codul Constitutional Federal al SUA, volumele operei lui Alexis de Tocqueville Democracy in America si o minunata lucrare scrisa de Walter Bagehot despre Codul Constitutional Englez, ca sa nu mai vorbim de The Federalist si nenumarate pagini elocvente ce au fost lasate de John Adams, Thomas Jefferson si Abraham Lincoln. Aceste scrieri ar putea fi considerate de multi ca alcatuind teoria democratiei.

Intre aceste elemente nu exista insa un acord, ele nu formeaza un sistem. Autorii eseurilor din The Federalist se tem de democratie, John Adams contesta opiniile lui Thomas Paine si este doar in parte de acord cu Jefferson. Burke si Rousseau par sa se afle in contradictie directa.

Tocqueville invoca atat de multe dintre conditiile specifice intalnite de el in America, incat concluziile lui nu sunt transferabile. Bagehot face acelasi lucru in cazul Marii Britanii, unde se constata ca un cod constitutional este viabil in practica. Asadar, sansele de constituire a unei teorii unificate asupra democratiei sunt neglijabile. Mai mult decat atat, lecturand aceste documente, ne dam seama ca fiecare teoretizeaza cu privire la cateva dintr-un numar mare de teme care, intrutotul justificabil, poarta denumiri diferite. Astfel avem democratie, republica, guvernare libera, guvernare prin reprezentare, monarhie constitutionala. In plus, avem drepturi nationale, drepturi civile, egalitate in fata legii, egalitate de sanse. Apoi exista sufragiul universal, guvernare de catre majoritate, separarea puterilor in stat si sistemul bi sau multi partit. In sfarsit, sa nu uitam alte cateva notiuni care, in vremurile moderne, sunt strans asociate cu ceea ce numim procesul democratiei − alegeri preliminare, referendum, reprezentare proportionala si asa mai departe.

Aceasta gama de idei nu poate decat sa-i copleseasca pe sustinatorii democratiei. Se pune intrebarea, insa, care sunt cele esentiale. Democratia nu poseda nici o teorie care sa cuprinda functionarea numeroaselor ei tipuri de mecanisme. Eforturile catre cristalizarea unei teorii a democratiei demonstreaza tendinta regretabila catre o gandire limitata la abstractii, neimbinand niciodata enunturile generale cu realitatile experientei practice si ocolind pana si observarea unor deosebiri importante existente intre abstractii, care se intampla sa fie legate intre ele in virtutea obiceiului sau uzantei. Spre exemplu, democratia este considerata a fi sinonima cu guvernarea libera, “poporul suveran” este un termen considerat a denota totalitatea, majoritatea sau parte a oamenilor care traiesc pe teritoriul unui stat. Ce tipuri de libertati sunt garantate de catre stat, cum este asigurata existenta lor si care sunt categoriile de cetateni si indivizi care se bucura cu adevarat de aceste libertati sunt intrebari cu raspunsuri delicate, la care atat teoreticienii cat si ziaristii evita sa raspunda.



Teoria democratiei presupune trei obiective importante:

􀂔 transpunerea in realitate a vointei cetatenilor unei tari,

􀂔 asigurarea egalitatii de sanse pentru toti cetatenii,

􀂔 distribuirea unei diversitati de libertati.

Realizarea acestor obiective implica existenta unor mecanisme. In cazul traditiei anglo-americane, mecanismele necesare in acest scop au doua origini. Una este procesul lung, lent, de cristalizare a codului constitutional englez, proces care a inceput in 1265 cu parlamentul lui Simon de Montfort si a continuat cu nenumaratele lupte pentru drepturi, care au fost castigate si inscrise pe rand: „Magna Carta”, „The Bill of Rights” etc. Din aceasta istorie, Montesquieu, Lock si altii au extras in moduri diferite preceptele si precedentele care au influentat elaborarea Codului Constitutional al Statelor Unite. Rousseau a subliniat un aspect primordial pentru intelegerea democratiei, in general, si anume faptul ca “istoria, caracterul, obiceiurile, religia, baza economica si nivelul de educatie care caracterizeaza o natiune trebuie luate in considerare inainte de instituirea oricarui mecanism de guvernare. Nu exista nici o regula universal valabila”. Egalitatea politica poate fi decretata, dar nu si libertatea, deoarece aceasta este un bun cat se poate de dificil. Se naste astfel o intrebare: Cum este oare posibil ca popoarele care doresc sa raspandeasca libertatea in lume sa propuna drept model propriile lor institutii, daca aceste institutii depind de obiceiurile formate de-a lungul timpului? O intreaga populatie nu poate copia un sistem de guvernare prin simpla decizie de a-l adopta. Paradoxul ar putea continua gandindu-ne la intrebarea: Cum poate invata un popor modul liber de functionare a guvernarii inainte de a se bucura el insusi de libertate si cum isi poate pastra un popor libertatea, daca nu poate folosi structurile implicate de autoguvernare. Desi in ultimii 70 de ani in societatile democratice schimbarile petrecute au fost similare, ele nu au fost nicidecum uniforme. Notiunile de libertate si egalitate au capatat intelesuri care difera de la o tara la alta sau chiar se contrazic. Putem intelege cum s-a ajuns la constrangerile moderne menite sa asigure drepturi. Vechile inechitati erau atat de crase, atat de irationale si de nemeritate, excluderile si prejudecatile erau atat de dure si contraziceau adesea intr-o atat de mare masura chiar si legile din vremurile respective incat numai masurile ample luate de catre stat puteau reduce contradictiile sociale. Orientarea ferma catre paritate sociala si economica in intreg ansamblul societatii a cauzat o mare schimbare in ceea ce priveste sursa autoritatii ce guverneaza viata cotidiana a cetatenilor.

Drepturile si libertatile nu mai sunt garantate de catre un aparat politic - regimul in care traiesc americanii este astazi de natura administrativa si juridica. De altfel asa se explica si dezinteresul lor fata de viata politica si drepturile politice. Pentru a-si exercita libertatea, cetateanul liber trebuie sa actioneze pe cai lungi si complexe, care sunt arareori politice. Pentru a vedea aceasta situatie in perspectiva, nu trebuie decat sa-l citim pe Tocqueville si sa vedem ce considera el drept esenta sistemului democratic american. El descopera ca aparatul de stat federal avea o mica importanta in comparatie cu forurile de stat ale fiecarui stat in parte, iar aceasta era, in 1835, si parerea tuturor americanilor. Statul insemna pentru ei adunarea legislativa din capitala statului lor. Mai mult decat atat, in tot ce are tangenta cu viata cotidiana a individului, de la drumuri si politie pana la scoli si impozite, Tocqueville ne spune ca rolul primordial este jucat de municipalitate sau forurile comitatului. El ofera drept dovada situatia din Noua Anglie, unde adunarile municipale determina vointa cetatenilor, iar reprezentantii alesi o traduc in viata. Aceasta este o manifestare autentica a democratiei. Toti cetatenii contribuie la luarea deciziilor, toti au posibilitatea de a ocupa o functie de reprezentare, toti inteleg obiectivele comune, precum si masura in care orice opinie merita sa fie adoptata. Acesta era sistemul democratic al Atenei in zilele ei de glorie, cel despre care Rousseau spunea ca „este prea perfect pentru a putea fi folosit de fiintele umane”.

Astazi, insa, aparatul de guvernare se aseamana mai degraba cu reteaua de circuite a unui calculator electronic central, atat de complexa, incat nu poate fi pe deplin inteleasa decat de catre experti. O alta caracteristica a democratiei moderne este dispretul cu care sunt tratati politicienii. Sistemul actual impune existenta lor, ii inzestreaza cu putere si pune tot ceea ce fac ei in lumina reflectoarelor, iar aceiasi cetateni care ii aleg ii iau in deradere si ii critica necontenit. Daca s-ar limita la aceste aspecte, putine sunt democratiile care ar avea cu ce se lauda in fata celorlalte. In ceea ce priveste SUA, exista un aspect important si relevant, pe care Tocqueville l-a remarcat si admirat, anume obiceiul infiintarii de asociatii libere. La fel ca in trecut, astazi oricine poseda o masina de scris si un aparat de fotocopiat poate infiinta o organizatie, un club, un „hink tank”, o biblioteca, un muzeu, un spital, un colegiu sau un centru pentru o activitate sau alta si poate apoi sa inceapa sa stranga fonduri, sa publice o gazeta – toate aceste activitati fiind scutite de taxe fiscale si implicarea statului, a carui aprobare nu este necesara, iar societatea inconjuratoare priveste totul ca fiind absolut firesc. In aceasta sfera, obiceiurile democratiei americane se manifesta cu o forta deplina. Aceasta tendinta demna de admiratie permite americanilor sa realizeze singuri si in propriul lor folos lucruri care, in alte societati democratice, necesita aportul statului.

Libertatile trebuie sa aiba o baza materiala este un alt adevar de necontestat care tine de teoria democratiei. Independenta de gandire este stimulata puternic de un venit independent, insa acest suport a fost slabit progresiv, atat de legi cat si de dezvoltarea industriala. Oricare din cetatenii unui stat democratic este capabil sa exemplifice intr-un fel sau altul avantajele democratiei din statul in care traieste, dar aceasta poate fi doar in mica masura de ajutor cetatenilor din alte state. Parerea unor specialisti este ca statele aflate in plin proces de construire a democratiei nu pot prelua nimic din ceea ce democratiile dezvoltate au in propriul lor sistem de valori, deoarece „elementele masinariei nu sunt detasabile, organismul este in realitate imposibil de definit, iar ceea ce face ca el sa functioneze, „obiceiurile inimii” cum le numea Tocqueville, sunt unice si imposibil de definit.

Ceea ce este important de retinut este ca o abordare retrospectiva a teoriei democratiei in tarile dezvoltate poate oferi celor interesati aceleasi sisteme de valori, dublate de o mare varietate de modele de abordare si aplicare, ceea ce le face inedite, complexe si foarte greu accesibile. Daca la acestea adaugam si cauza efectului sinergic al teoriei democratice, respective rolul valorilor culturale, atunci intelegem de ce este necesar ca cetatenii sa identifice prin reprezentantii politici structura aparatului guvernamental reprezentativ, pentru ca elementele teoriei democratiei sa poata deveni o realitate concreta si nu doar o ideologie formala, cu efecte declarative si fara efecte palpabile resimtite de membrii societatii.

In acceptiunea lui Toffler, al doilea bloc de constructie a sistemelor politice de maine trebuie sa fie principiul „democratiei semi-directe” – o trecere de la dependenta de reprezentanti la auto-reprezentare. Combinarea celor doua reprezinta democratia semi-directa. Instrumentarul folosit in procesul democratic nu mai este deloc potrivit cu noile conditii ale inceputului de secol XXI. Spectaculoasele progrese actuale in tehnologia comunicatiilor permit o larga diversificare a posibilitatilor de participare directa a cetatenilor in luarea deciziilor politice.

Cu ani buni in urma a avut loc un eveniment istoric, crearea primei primarii electronice din lume, prin sistemul de cablu TV Qube din Columbus statul Ohio. Folosind acest sistem, locuitorii orasului au participat efectiv, pe cale electronica, la o intrunire politica a comisiei locale de planificare. Actionand un buton, au putut vota de acasa, pe loc, propunerile legate de chestiuni practice ca impartirea locala pe zone, codurile locative si planul de construire a unei sosele. Ineditul a constat nu numai in votul exprimat prin da sau nu, dar si in posibilitatea oferita de a participa la discutii in emisie pe parcursul dezbaterilor. Ei puteau, tot prin accesare directa, sa solicite presedintelui sedintei cand ar fi recomandat sa se treaca la urmatorul punct pe ordinea de zi a sedintei, ceea ce a reprezentat o premiera mondiala la acea vreme. Acesta a fost doar un exemplu al implicatiilor clare pe care tehnologia informationala a sfarsitului de secol XX si inceputului de secol XXI le va avea asupra continutului asa numitei „democratii semi-directe”.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact