StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Crede in EFICIENTA TA
MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » MANAGEMENT » managementul intreprinderii
Trimite articolul prin email Capitalul intreprinderii : Managementul intreprinderii Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Capitalul intreprinderii



CAPITALUL INTREPRINDERII

Termenul “capital”, se foloseste in mod curent cu urmatoarele sensuri asociate, chiar daca formularea nu este explicita:
capital-factor de productie
capital tehnic
capital economic
capital juridic
capital social
capital lichid
capital-patrimoniu
capital contabil.

Toate denumirile sunt puncte de vedere diferite asupra unei realitati complexe.

Capitalul economic este un ansamblu de resurse eterogene, materiale si nemateriale, evaluate in bani, implicate in procese economice de valorificare;




In sens financiar-contabil strict, capitalul reprezinta ansamblul surselor intreprinderii (arata de unde provin mijloacele ei, ce obligatii are pentru acestea) fiind echivalentul pasivului din bilant, in echilibru cu “averea” (mijloacele intreprinderii), respectiv activul bilantului.

Cele doua definitii reflecta perspective opuse.  Pentru ca atat mijloacele cat si capitalul reflecta aceeasi realitate, este foarte frecventa utilizarea lor cu acelasi sens. Prezenta abordare are in vedere sensul de CAPITAL AVERE (resursa, nu obligatie).

Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii din Romania, art.35 defineste, in sensul de capital-obligatie: “Capitalul propriu reprezinta totalitatea capitalurilor proprietate individuala sau a asociatilor care se inscriu in pasivul bilantului si se compun din: aporturile de capital (capital social) si primele legate de capital, diferentele din reevaluare, rezervele si 353h75d alte fonduri proprii, beneficiile nerepartizate reportate din anii precedenti, subventiile pentru investitii si provizioanele reglementate.”

Structura  capitalului intreprinderii poate fi detaliata dupa criterii cum ar fi: natura tehnico-economica, utilizarea in procesul productiv, provenienta capitalului.
A. Dupa natura tehnico-economica se disting: bunurile sau activele nemateriale, bunurile sau activele reale si bunurile sau activele financiare.

Bunurile nemateriale grupeaza componentele necorporale necesare activitatii intreprinderii cum ar fi: drepturile (dreptul de licenta, dreptul de utilizare a unor capacitati, dreptul de a exercita anumite activitati), elementele de notorietate (marca inregistrata, numele, clientela) si anumite cunostinte (tehnici de organizare, fabricatie, gestiune). Anumite active nemateriale au un suport real; este cazul contractelor de inchiriere, de brevetare, al licentelor sau al diplomelor. Altele depind exclusiv de persoanele care activeaza in intreprindere si nu pot fi evaluate si inscrise in evidentele intreprinderii (nivelul de calificare, experienta, loialitatea, creativitatea). Ele constituie, totusi, unele dintre cele mai importante variabile de succes ale intreprinderii. Contabilitatea le reflecta, partial, la pozitia “imobilizari necorporale” sub forma de: cheltuieli de infiintare, cheltuieli de cercetare-dezvoltare, concesiuni, brevete, licente, marci inregistrate, procedee si tehnologii, altele similare, fond de comert etc.

Bunurile reale desemneaza ansamblul bunurilor fizice de care dispune intreprinderea, fie ca sunt rezultatul procesului de productie din intreprindere, fie ca au fost achizitionate in scopul facilitarii productiei. Dupa modul in care un capital este folosit pentru a aduce un profit utilizatorului si dupa durata folosintei in procese productive se deosebeste capitalul fix de capitalul circulant. Mijloacele (reale)fixe (echivalentul tehnico-economic al capitalului fix) pot fi folosite in mai multe procese productive ale intreprinderii, ele sunt supuse uzurii, isi transfera treptat valoarea asupra bunurilor la a caror obtinere au fost utilizate (pe o perioada mai lunga de un an). Se inregistreaza in contabilitate ca “imobilizari corporale.” Ele cuprind: terenuri, constructii, instalatii, echipamente, masini, utilaje, mobilier, mijloace de transport. Mijloacele (reale) circulante cuprind bunurile care se consuma integral intr-un proces de productie (conventional – sub un an). Ele se inregistreaza in contabilitate ca “stocuri” si cuprind: materii si materiale, obiecte de inventar, stocuri aflate la terti, productia in curs de executie, marfuri, animale, alte produse.

Bunurile financiare se constituie din sume de bani si creante (datorii ale tertilor fata de intreprindere). In cazul in care sunt de durata se numesc “imobilizari financiare” si cuprind: titluri de participare (la capitalul altor societati sau la fonduri), titluri de valoare detinute pe o perioada indelungata, imprumuturi acordate pe termen lung si veniturile din dobanzi aferente. Mijloacele financiare circulante sunt cele cu o prezenta medie in intreprindere de sub un an. Ele sunt grupate in bilant cu denumirea de”alte active circulante” si cuprind: datoriile clientilor fata de intreprindere; disponibilul in casa, in conturi si acreditive; plasamentele in valori mobiliare (obligatiuni sau actiuni), alte creante. Pentru a aduce un venit, mijloacele financiare ale intreprinderii pot fi utilizate in activitatile productive (cu banii din casa se platesc salarii pentru salariatii care produc un bun, acesta este vandut si se castiga, in acest fel) sau in operatiuni financiare, de valorificare directa (cu o suma de bani disponibila se cumpara titluri de valoare emise de o institutie sau o banca, acestea vor aduce, la scadenta, un venit; daca se cumpara actiuni la bursa, si daca valoarea acestora creste intr-un interval, prin vanzarea lor se obtine un venit).

B. Din perspectiva surselor de provenienta a capitalului intreprinderii se distinge capitalul propriu de cel atras din surse externe intreprinderii.




Capitalul propriu apartine intreprinderii, nu este exigibil de nici un tert si constituie baza stabilitatii acesteia. El se formeaza din:

aporturile asociatilor, actionarilor sau proprietarului unic (dupa caz)

eventuale emisiuni de actiuni si subscriptie publica;

autofinantare.

Capitalul social subscris si varsat de catre fondatori este determinat, ca marime, de resursele financiare si materiale ale acestora si de intentia lor de a asigura sau nu un grad ridicat de autonomie financiara.

Subscrierea de actiuni este numai la indemana societatilor pe actiuni si poate fi realizata in anumite conditii, de catre semnatarii actului constitutiv sau prin subscriptie publica. Solutia este larg utilizata si pentru majorarea capitalului la societatile pe actiuni.

Autofinantarea consta in utilizarea amortizarilor si a unei parti din profituri pentru dezvoltarea capitalului intreprinderii prin investitii. Este o solutie de finantare “sanatoasa”. Sacrificiul proprietarilor care renunta partial sau integral la partea de profit ce li se cuvine poate fi recompensat prin dezvoltarea intreprinderii, cresterea productivitatii si a fortei pe piata si, dupa o anumita perioada, profituri si dividende mult mai consistente.


Capitalurile atrase de la terti pot proveni din urmatoarele surse (vezi cap 27 'Finantarea intreprinderii'):
de la furnizori;
de la clienti;
de la populatie
de la alte intreprinderi
de la institutii finantatoare de la fonduri (de pensii, de asigurare, de investitii) de la banci.

Furnizorii pot sprijini intreprinderile in care au incredere prin acceptarea unor plati la termene decalate fata de momentul livrarii. In acest fel clientul are la dispozitie lichiditatile care se degajeaza din valorificarea treptata a marfurilor pe o perioada importanta. In conditiile economiei romanesti actuale, creditul furnizor este cea mai importanta sursa de finantare pentru intreprinderile mici si mijlocii (care nu au acces la credite). Importanta acestei surse depinde de forta financiara a furnizorilor si de volumul achizitiilor.

In anumite situatii, clientii sunt dispusi sa achite in avans, partial sau integral, valoarea bunurilor sau serviciilor pe care le cumpara. Este cazul unor produse si servicii realizate la comanda, unicate, al produselor pentru care cererea este mai mare decat oferta, al situatiilor in care furnizorul are neaparat nevoie de garantia cumpararii si achitarii produsului de catre client. Regulile sunt determinate de uzantele pe anumite piete.

Creditele constituie surse de capital lichid demne de luat in calcul numai in conditiile unui nivel acceptabil al dobanzilor si al riscurilor din economie. Ele se acorda in anumite conditii, cu obligatia restituirii integrale a creditului, a platii unei dobanzi si a penalizarilor in caz de intarziere ca si a existentei unor garantii asiguratorii.



Marimea si structura capitalului necesar intreprinderii depind de domeniul si obiectul activitatii, intentiile fondatorilor in legatura cu anvergura afacerii, capacitatea pietei de a absorbi produse/servicii ale intreprinderii, masa critica adecvata fiecarei activitati (acel volum de activitate care asigura obtinerea de profit) .

Capitalul initial trebuie sa asigure acoperirea cheltuielilor cu obtinerea si amenajarea spatiilor, achizitia de echipamente, utilaje si instalatii, acoperirea costurilor    de productie, functionare si desfacere ale intreprinderii cel putin pana la realizarea primelor incasari. In structura capitalului initial trebuie sa existe intotdeauna o dominanta puternica a capitalului lichid (mai multi bani decat echipamente) si o mare flexibilitate in utilizarea acestuia.

Pe parcurs, marimea capitalului poate sa creasca foarte mult in conditiile accesului favorabil la surse externe. Capitalul, alaturi de oameni,  este forta productiva a intreprinderii. In conditiile unui management inteligent, el se dezvolta odata cu cresterea intreprinderii.

Capitalul intreprinderii acopera imobilizarile in bunuri reale de durata (cladiri, instalatii, echipamente, titluri de valoare) ca si un fond de rulment. Dimensiunea aparatului productiv al intreprinderii trebuie corelata cu volumul pietei pentru a nu imobiliza resursele in capacitati neproductive.

Intreprinderea care imobilizeaza toate resursele ei poate ajunge in incapacitate de plata chiar daca, pe ansamblu, are un capital foarte mare. Platile curente se fac din trezoreria firmei (partea lichida a   fondului de rulment).

Fondul de rulment initial apare ca acea parte din resursele intreprinderii ramasa lichida,   dupa achizitionarea mijloacelor fixe necesare. El se constituie din capitalul circulant utilizat integral in fiecare proces de productie.

Din perspectiva contabila, fondul de rulment cuprinde activele circulante din bilant (stocuri + alte active circulante) care sunt sau pot fi transformate relativ usor in mijloace de plata (numerar, bani de cont, cecuri, bilete la ordin).

Fondul de rulment propriu este acea parte din fond acoperita de surse proprii (fond de rulment total minus datorii). O parte din fondul de rulment se afla la dispozitia intreprinderii pe termen lung, constituind un “fond permanent” (total fond de rulment minus valorile exigibile pe termen scurt din pasivul bilantului).

Marimea fondului de rulment necesar depinde de:

caracteristicile activitatii firmei

durata medie a unui ciclu de exploatare (productie)

intervalul mediu de creditare din partea furnizorilor

perioada medie de creditare acordata de intreprindere clientilor

natura activelor si facilitatea transformarii acestora in bani

variatiile sezoniere si conjuncturale in activitatea de baza a intreprinderii.

Fondul de rulment necesar este cu atat mai mare cu cat procesele de exploatare sunt mai lungi; intreprinderile care produc echipamente complexe au un ciclu lung de fabricatie si lucreaza numai cu un fond de rulment consistent, intreprinderile de productie agricola vegetala, au, de asemenea, un ciclu de exploatare de cel putin un an; cele care vand en gros produse alimentare au un ciclu de exploatare de aproximativ o luna, deci un raport mult mai favorabil intre cifra de afaceri si fondul de rulment.

Trezoreria firmei cuprinde sumele de bani aflate in casierie, in banci, valorile de incasat (cecuri sau alte efecte comerciale), creditele bancare pe termen scurt, acreditivele deschise in banci pentru efectuarea de plati - resurse cu un grad foarte ridicat de lichiditate, de care intreprinderea se poate folosi in orice moment pentru realizarea platilor curente.

Intreprinderea trebuie sa aiba la dispozitie numerar suficient exact in momentul (data si ora) cand sunt plati scadente (pentru marfuri, servicii si utilitati furnizate de terti, salarii, chirii, rate la credite, taxe si impozite, dividende etc). O cantitate de numerar suficienta se asigura printr-un management previzional, prin gestiunea inteligenta a numerarului, planificare, control si interventii rapide. Cu cat se ruleaza mai repede sumele de bani ale intreprinderii cu atat se reduce capitalul lichid necesar.

Un instrument important in managementul financiar il constituie planificarea fluxului de numerar (cash-flow).







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact