StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Sa facem proiecte sanatoase
MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » MANAGEMENT » managementul proiectelor
Trimite articolul prin email Conducerea si organizarea aprovizionarii : Managementul proiectelor Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Conducerea si organizarea aprovizionarii



CONDUCEREA SI ORGANIZAREA APROVIZIONARII


Managementul aprovizionarii: concept, continut, trasaturi


Managementul aprovizionarii reprezinta activitatea prin care se asigura elementele materiale si tehnice necesare productiei, in volumul si structura care sa permita realizarea obiectivelor generale ale intreprinderii, in conditiile unor costuri minime si ale unui profit cat mai mare.




In literatura de specialitate, ca si in practica economica, sunt utilizati frecvent termeni ca: achizitionare, asigurare, aprovizionare, cumparare, alimentare. Acesti termeni au insa o semnificatie asemanatoare sau, dupa caz, diferita. Astfel, 'achizitionarea' reprezinta o actiune de angajament financiar 'de cumparare' a unor resurse materiale sau produse, fiind o tranzactie efectiva (formele prin care se realizeaza, de catre unitatile economice, devenind relativ uniforme). In raport cu achizitionarea, 'aprovizionarea' are un continut mai larg; achizitionarea este doar un moment al procesului complex de aprovizionare cu materiale si echipamente tehnice. Achizitionarea, ca o componenta a activitatii de aprovizionare, este precedata, de exemplu, de actiunile de identificare a nevoilor, de stabilire a dimensiunii acestora si a momentelor de satisfacere (care declanseaza emiterea cererii sau a comenzii), fiind urmata apoi de negocierea conditiilor de furnizare, de aducere efectiva a resurselor materiale etc. 'Asigurarea materiala si cu echipamente tehnice' se apreciaza in general ca termen similar notiunii de 'aprovizionare'; in practica economica de specialitate asigurarea are o sfera de cuprindere mai extinsa, aceasta incluzand atat aprovizionarea, cat si actiunea de completare a bazei materiale si tehnice necesare cu resurse din surse proprii (interne) ale intreprinderii (ne referim la resursele care se consuma intr-o anumita proportie sau integral in aceeasi intreprindere in care se si produc: SDV, anumite forme de energie, diferite piese, subansamble, materiale noi si refolosibile). In sfarsit 'alimentarea' reprezinta o actiune de finalizare a procesului de aprovizionare (sau de asigurare) prin trecerea in consum a resurselor materiale aduse - sosite de la furnizori sau fabricate chiar in intreprinderea consumatoare. Alimentarea se desfasoara, deci, in interiorul unitatii economice prin trecerea materiilor prime din depozite la punctele de prelucrare - consum in concordanta cu programele elaborate in prealabil. Alimentarea se incadreaza in sistemul logistic intern al unitatii, care cuprinde fluxul de resurse, sistemul de transport intern si cel informationaldecizional.

Terminologia folosita in literatura economica de specialitate din unele tari anglofone sau din Franta pentru definirea conceptului de aprovizionare materiala se rezuma, in general, la notiunile: 'cumparare' si 'aprovizionare' (achat si approvisionnement in literatura franceza, purchasing si procurement in cea anglofona). Uneori se apeleaza si termenul de 'logistica', iar in contextul sistemelor integrate de productie de tip JAT la cel de 'gestiunea fluxurilor materiale'. Interpretarea continutului acestor termeni este, in multe cazuri, diferita de la autor la autor, cu mentiunea ca vest-europenii si nord-americanii acorda mai mica atentie continutului semantic al termenilor, accentul fiind asezat pe evidentierea 'imaginii' pe care doresc sa o transmita. De exemplu, H.Lewis si W.England (52) definesc termenul de 'cumparare' ca un act comercial care cuprinde identificarea nevoilor, alegerea furnizorilor, negocierea pretului si a altor conditii de tranzactionare si urmarire a comenzilor pana la livrarea acestora'. Printr-o definitie de acest gen se extinde artificial sfera de cuprindere a termenului de cumparare in raport cu continutul real al actului in sine (asa cum s-a evidentiat mai inainte).

In acelasi sens, S.Heinritz (42) exprima termenul 'a cumpara' prin obiectivele pe

termen scurt care trebuie sa le indeplineasca activitatea de asigurare materiala in raport cu consumul, astfel: 'se defineste functia de cumparare prin activitatea de procurare a materialelor de calitatea si in cantitatea dorita, la momentul dorit, la un pret bun si de la o sursa buna. Prin aceasta definitie se asigura de asemenea o sfera mai extinsa actiunii

de cumparare .

In sfarsit, sunt si autori care definesc activitatea de asigurare materiala prin termenul de 'logistica' (7, 13, 27). Printr-o asemenea viziune se integreaza aprovizionarea materiala in activitatea de ansamblu a intreprinderii, sfera de cuprindere a logisticii fiind mai extinsa, asa cum se observa si din figura 1.1.

In ceea ce priveste 'gestiunea fluxurilor materiale', aceasta se incadreaza in termenul general de asigurare materiala care defineste aria completa de cuprindere a intregului proces de formare si gestiune a bazei materiale si de echipamente tehnice al intreprinderii.

Managementul aprovizionarii reprezinta un concept unitar complex, caruia ii este propriu o structura extinsa de activitati componente, care au in vedere, ca elemente de Managementul aprovizionarii ansamblu, problemele de conducere-coordonare, previziune-programare-contractare, de organizare, antrenare, derulare efectiva, de urmarire-control, analiza si evaluare.

Managementul aprovizionarii - componenta a functiunii comerciale a intreprinderii - asigura echilibrul intre necesitatile si disponibilul de resurse materiale care poate fi asigurat de o unitate economica. Principalul 'obiectiv' al activitatii de aprovizionare se concretizeaza in asigurarea completa si complexa a unitatii economice cu resurse materiale si tehnice corespunzatoare calitativ, la locul si termenele solicitate, cu un cost minim. Pentru realizarea acestui obiectiv, se initiaza si desfasoara in principiu mai multe activitati specifice cu grad de complexitate si dificultate diferit. Intre acestea amintim:

Identificarea si stabilirea volumului si structurii materiale si energetice necesare desfasurarii activitatii de ansamblu a unitatii economice si in primul rand a celei productive;

Fundamentarea tehnico-economica a planului si programelor de aprovizionare (asigurare) materiala si energetica a unitatii;

Dimensionarea pe baza de documentatie tehnico-economica a consumurilor materiale si energetice;

Elaborarea de bilanturi materiale si energetice care contribuie la evidentierea modului de folosire a resurselor, ca si a formei concrete de regasire a acestora pe parcursul prelucrarii (materiale incorporate in produse, resturi, pierderi prin ardere, evaporari etc.).

Dimensionarea pe criterii economice a stocurilor si a loturilor (a cantitatilor de comandat) de resurse materiale pentru comanda si aprovizionare;

Prospectarea pietei interne si externe de resurse materiale si energetice in vederea depistarii si localizarii surselor reale si potentiale de furnizare.

Alegerea resurselor materiale si echipamentelor tehnice care raspund cel mai bine caracteristicilor cererilor pentru consum, prezinta cele mai avantajoase conditii de livrare, reprezinta substituenti eficienti pentru materiale deficitare, scumpe, care se asigura prin import etc.;

Alegerea furnizorilor a caror oferta prezinta cele mai avantajoase conditii economice si asigura certitudine in livrarile viitoare pe termen scurt sau lung.

Elaborarea strategiilor in cumpararea de resurse in raport cu piata de furnizareinterna si externa.

Testarea credibilitatii furnizorilor selectati in scopul evidentierii probitatii morale, garantiilor de care se bucura, seriozitatii in afaceri, responsabilitatii in respectarea obligatiilor asumate si, nu in ultimul rand, a solvabilitatii;

Negocierea si concretizarea relatiilor cu furnizorii alesi, actiune care implica stabilirea, prin acord de vointa, a tuturor conditiilor de livrare intre parteneri. Finalizarea relatiilor de vanzare-cumparare se realizeaza prin emiterea comenzilor si incheierea de contracte comerciale;

Urmarirea si controlul derularii contractelor de asigurare materiala, intocmirea fiselor de urmarire operativa a aprovizionarii pe furnizori si resurse. In acest cadru se inscrie si preocuparea pentru asigurarea mijloacelor de transport eficiente in baza contractelor incheiate cu unitatile de transport. Actiunea presupune si o legatura permanenta cu furnizorii prin agentii de aprovizionare in vederea prevenirii unor dereglari in livrari, verificarii pe parcursul fabricatiei a stadiului executiei si a calitatii resurselor materiale etc.;

Analiza periodica a stadiului asigurarii bazei materiale si tehnice, a realizarii programelor operative si a planurilor de aprovizionare, a contractelor economice pe total si distinct pe furnizorii principali la resursele vitale, de importanta strategica etc.;

Asigurarea conditiilor normale de primire-receptie a partizilor de materiale sosite de la furnizori; aceasta presupune: amenajarea de spatii speciale de descarcarereceptie, dotate cu mijloacele tehnice adecvate; constituirea comisiilor de primirereceptie si organizarea activitatii acestora, a formatiilor de lucratori specializati in efectuarea operatiilor respective s.a.;

Stabilirea anticipata a spatiilor de depozitare, dotarea lor cu mobilier adecvat, organizarea interna a fluxurilor de circulatie, alegerea sistemelor eficiente de depozitare, efectuarea operatiilor de dezambalare (daca este cazul) si de depozitarearanjare a resurselor materiale in magazii si depozite. In acelasi sens, se are in vedere inscrierea in evidenta a intrarilor de resurse receptionate si acceptate, asigurarea conditiilor de pastrare-conservare cerute de natura resurselor materiale depozitate, ca si a celor de prevenire a sustragerilor, de securitate contra incendiilor;

Organizarea rationala a sistemului de servire (alimentare) ritmica cu resurse materiale a subunitatilor de consum ale intreprinderii, in stricta concordanta cu cerintele acestora si cu programele de fabricatie care au stat la baza elaborarii celor de aprovizionare; in acest cadru se asigura : elaborarea unor programe optime de circulatie consum, de corelare a momentelor de eliberare sau transmitere a materialelor de la depozite la subunitatile de consum cu cele la care sunt efectiv necesare, esalonarea judicioasa in timp a servirilor (pentru satisfacerea cererilor de materiale ale punctelor de consum, sau/si a magaziilor intermediare) pentru prevenirea asteptarilor nejustificate la depozite, a supraaglomerarii punctelor de servire, a blocarii mijloacelor de transport intern, a incarcarii neuniforme a lucratorilor din depozite s.a.;

Controlul sistematic al evolutiei stocurilor efective in raport cu limitele estimate pentru a se evita consecintele economice nefavorabile pe care le poate genera suprastocarea sau lipsa de materiale in stoc asupra activitatii economice a intreprinderii, a situatiei financiare a acesteia;

Urmarirea si controlul utilizarii resurselor materiale si energetice pe destinatii de consum. Desfasurarea acestei activitati are ca scop prevenirea consumurilor peste limitele stabilite prin calcule, a risipei pe timpul transportului si depozitarii, a nerespectarii disciplinei tehnologice sau destinatiei initiale de folosire a resurselor materiale etc.;

Conceperea si aplicarea unui sistem informational cuprinzator, simplu si operativ, asezat pe baze informatice, care sa permita: vehicularea volumului imens de informatii intr-un timp scurt; evidentierea clara a starii reale a procesului de asigurare materiala; evidenta corecta a materialelor, in orice moment. In acelasi timp, acest sistem trebuie sa dispuna de o baza extinsa de date care sa poata fi usor apelata in functie de necesitatile de informare, prelucrare si analiza;

Selectarea si angajarea dupa principiul competentei a personalului de specialitate in structura profesionala specifica; formarea si perfectionarea lucratorilor din sectorul de asigurare materiala prin diferite forme de pregatire s.a.

Structura activitatilor componente evidentiaza faptul ca managementul aprovizionarii materiale integreaza intr-un tot unitar fluxul si controlul resurselor materiale de la momentul initierii procesului de asigurare a lor si pana la transformarea acestora in produse vandabile (adica de la identificarea necesitatii, Managementul aprovizionarii selectare furnizori, cumparare, aducere, depozitare, si pana la trecerea in consum, controlul utilizarii resurselor materiale in scopul obtinerii unor efecte maxime din investitia facuta).

In consecinta, managementul aprovizionarii materiale poate fi privit ca o modalitate de grupare a activitatilor specifice, interpretat printr-o abordare sistemica.

In general, toate activitatile componente ale managementului aprovizionarii au importanta si semnificatie economica specifica pentru activitatea generala a intreprinderii, pentru realizarea obiectivelor stabilite in cadrul strategiei de dezvoltare a acesteia. Insa, in economia de piata unele activitati capata valente noi, importanta lor se accentueaza si ca urmare, acestea trebuie abordate cu un interes sporit, intr-o viziune racordata total la mediul economic in care actioneaza intreprinderea. Interpretarea porneste de la continutul obiectivelor specifice asigurarii materiale care sunt subordonate realizarii obiectivelor generale ale strategiei de dezvoltare a intreprinderii.

In categoria activitatilor pentru a caror realizare se impune o atentie sporita se

incadreaza:

studierea pietei de furnizare, a furnizorilor potentiali si reali;

selectarea si testarea credibilitatii furnizorilor;



elaborarea strategiilor in cumpararea (achizitionarea) de resurse materiale si echipamente tehnice, ca si in domeniul gestiunii stocurilor;

negocierea conditiilor de vanzare-cumparare, de comercializare in general si

finalizarea actiunii, in cea mai mare masura, pe baza de contracte comerciale;

urmarirea evolutiei pietei de furnizare, a structurii si potentialului de resurse, a preturilor s.a.

Pe seama realizarii eficiente a unor asemenea activitati, subsistemului aprovizionarii I se asigura rolul de 'sursa de informare strategica' si 'subsistem cu participare activa' la elaborarea strategiilor de dezvoltare a intreprinderilor. Rolul de 'sursa de informare strategica' decurge din raporturile subsistemului cu 'piata din amonte' (de furnizare interna si externa) in calitate de factor de cumparare. Aceasta pozitie ii permite culegerea de informatii utile atat pentru procesul de aprovizionare, cat si pentru activitatea de ansamblu a intreprinderii. Informatiile colectate de pe piata din amonte se pot adresa sectorului de desfacere-vanzari din intreprindere, celui tehnic si de productie, conducerii intreprinderii si se pot referi la:

evolutia cererii si a ofertei de produse;

tendinte in evolutia viitoare a concurentei (determinate de manifestarea unor relatii speciale intre anumiti furnizori, initierea unor proiecte comune de colaborare s.a.);

strategia desfasurarii negocierilor;

evolutia preturilor;

noi conditii de furnizare oferite care influenteaza cumpararea sau determina atragerea clientilor etc.

Prin natura informatiilor, subsistemul aprovizionare materiala poate contribui si la imbunatatirea performantelor tehnice si de calitate a produselor fabricate de intreprindere; aceasta prin identificarea de standarde noi de calitate care se impun pe piata, de materiale si echipamente tehnice noi, cu caracteristici superioare care pot fi achizitionate s.a.

Rolul de 'subsistem cu participare activa' la fundamentarea strategiilor de dezvoltare a intreprinderii se manifesta prin:

elaborarea si fundamentarea strategiilor eficiente in cumpararea de resurse materiale si echipamente tehnice;

elaborarea de strategii de actiune, in raport cu furnizorii, care sa corespunda intereselor intreprinderii (specificate in strategia generala de dezvoltare a acesteia);

elaborarea unei strategii adecvate in domeniul colectarii si transmiterii informatiilor ;

adoptarea unei strategii si a unei politici eficiente in angajarea si formarea fortei de munca din domeniul aprovizionarii materiale, in aprecierea calitatii si eficientei muncii, stimulandu-se concurenta bazata pe competenta profesionala in conditiile asigurarii elementelor motivationale puternice etc.

Toate aceste categorii de strategii specifice subsistemului aprovizionare materiala isi transmit efectul asupra obiectivelor formulate de intreprindere in cadrul strategiei generale de dezvoltare a ei.

Importanta subsistemului aprovizionare materiala si cu echipamente tehnice pentru activitatea intreprinderii decurge si din faptul ca, prin acesta se asigura resursele materiale a caror pondere in costul total al productiei este semnificativa, respectiv de peste 50% (in unele ramuri industriale depasind 80%). Ca urmare, orice actiune a subsistemului aprovizionare care determina reducerea costurilor materiale (cumpararea la preturi mai mici, promovarea substituentilor economici etc.) este benefica. Din acest punct de vedere, in economia tarilor dezvoltate se apreciaza ca, prin actiunea sectorului aprovizionare materiala se pot reduce costurile de productie cu circa 5-10%. Semnificatia sensului de actiune este relevanta daca avem in vedere ca intr-un orizont de timp definit (mediu sau lung) intre sursele potentiale de crestere a profitului reducerea costurilor va reprezenta o cale prioritara. Aceasta datorita amplificarii concurentei care va determina trecerea la o nouastare de spirit, la o noua interpretare a actiunii in domeniul vanzarilor, si anume 'de a vinde pe masura clientului'. Aceasta noua viziune, care a fost deja pusa in practica de 'toyotism', propune ca pretul sa fie fixat pe piata si deci profitul nu poate fi decat rezultatul diferentei dintre pret si cost. Cum pretul este impus de piata, cresterea concurentei la furnizarea pe piata va impune reducerea acestuia, pentru ca singura sursa de a fi competitiv va fi reducerea costului, deci implicit a elementelor care-l compun, cu deosebire a celor cu ponderea hotaratoare (care, asa cum s-a aratat, sunt cele antrenate de cumpararea si aducerea resurselor materiale necesare fabricatiei produselor).

Activitatii de aprovizionare materiala i s-a definit 'rolul distinct' in 'modelele de reflexie strategica' prin care se caracterizeaza mediul concurential general in care isi desfasoara activitatea o intreprindere. Amintim aici 'modelul Porter' in care aprovizionarea materiala, respectiv furnizorii de resurse materiale constituie unul din cei cinci factori determinanti care caracterizeaza pozitia strategica a intreprinderii. M.Porter (62) arata ca dezvoltarea unei strategii depinde mai intai de intensitatea si caracterul concurentei care se manifesta intre 'furnizori, clienti, potentiali concurenti, produsele de substitutie si concurenta interna' in raport cu activitatea intreprinderii. Analiza intensitatii concurentei celor cinci factori permite identificarea oportunitatilor care pot fi valorificate, ca si amenintarile, dificultatile care trebuie anulate, evitate sau limitate. Se arata astfel ca este oportuna desfasurarea activitatii de aprovizionare pe o piata concurentiala, unde raportul de putere este favorabil consumatorului. Elaborarea unei strategii care se bazeaza pe cumpararea de pe o piata a furnizorilor favorabila acestora trebuie sa se faca cu mare atentie; in general, se au in vedere relatiile de furnizare stabile pe lunga durata.

Pe baza elementelor prezentate, in literatura si practica de specialitate se apreciaza in tot mai mare masura ca activitatea de aprovizionare materiala reprezinta un 'centru de

profit' si nu un centru de cheltuieli (7,57). In general 'centrul de profit' este reprezentat de Managementul aprovizionarii acea veriga organizatorica a intreprinderii care poate sa-si controleze atat intrarile (costurile), cat si iesirile (veniturile). Acest control trebuie inteles in anumite limite. Subsistemul aprovizionare materiala se manifesta ca 'centru de profit' prin controlul pe care il poate avea asupra costurilor specifice, cum sunt: costurile de achizitie, costurile de gestiune, costurile suplimentare de prelucrare etc.

Revenind la rolul 'subsistemului aprovizionare materiala', remarcam evolutia actiunii acestuia pe urmatoarele 'faze':

a. faza de pasivitate in care activitatea de aprovizionare materiala este apreciata ca fiind subordonata subsistemului productie;

b. faza de autonomie in care aprovizionarea materiala isi elaboreaza strategii de optimizare la nivelul subsistemului propriu;

c. faza de participare in care subsistemul aprovizionare materiala participa, prin punere la dispozitie a informatiilor, datelor si analizelor necesare, la elaborarea strategiilor generale de dezvoltare a intreprinderii;

d. faza de integrare in care acest subsistem participa efectiv la fundamentarea strategiei de dezvoltare a intreprinderii.

Daca faza de autonomie se manifesta obisnuit, cea de integrare trebuie sa constituie obiectivul permanent al oricarei echipe manageriale din intreprinderi.


ORGANIZAREA STRUCTURALA A ACTIVITATII DE APROVIZIONARE


Organizarea interna a subsistemului de aprovizionare


Derularea normala a proceselor de aprovizionare necesita organizarea, in cadrul structurii manageriale a unitatilor industriale, a unui compartiment de specialitate constituit sub forma de divizie, directie, departament, serviciu, birou, in functie de volumul si profilul de activitate, forma de organizare si marimea firmei (corporatie, concern, companie, trust, regie autonoma, societate comerciala pe actiuni sau cu raspundere limitata s.a.). Acestui compartiment, in functie de natura activitatilor care ii sunt specifice, trebuie sa i se asigure o organizare interna rationala. Organizarea structurala proprie influenteaza direct functionalitatea 'subsistemului aprovizionare materiala'; o organizare eficienta trebuie sa aiba in vedere:

identificarea principalelor functii ale subsistemului;

definirea criteriilor pe baza carora se va contura organizarea structurala;

precizarea rolului subsistemului in cadrul organizarii structurale de ansamblu a intreprinderii;

stabilirea gradului de centralizare-descentralizare (de delegare a autoritatii si responsabilitatilor pe niveluri ierarhice);

definirea precisa a functiilor, ca element esential al unei structuri organizatorice eficiente s.a.

Organizarea structurala trebuie sa prezinte mare mobilitate pentru adaptarea din mers la noile conditii care apar atat in sistemul intern al intreprinderilor, cat si in mediul socio-economic in care aceasta actioneaza.

Sistemele concrete de organizare structurala a compartimentelor de asigurare materiala din intreprinderile de productie sunt variate. In acest sens, experienta practica, generalizata la nivelul teoriei de specialitate, evidentiaza urmatoarele modalitati: 'sistemul pe grupe de activitati distincte' si 'sistemul pe grupe de aprovizionare-depozitarecontrol utilizare resurse materiale'.

Modalitatile concrete de organizare a compartimentului de aprovizionare materiala se diferentiaza prin modul cum se repartizeaza si se prevede realizarea sarcinilor stabilite. In toate cazurile, compartimentul, in ansamblul sau, raspunde de derularea procesului in modul cel mai economic, echilibrand factorii contradictorii pentru a obtine cel mai bun rezultat final. Prin organizarea interna se stabilesc, de fapt, domeniile de actiune, atributiile si sarcinile compartimentului de aprovizionare, de la initierea activitatilor de realizat si pana la finalizarea lor.

'Sistemul pe grupe de activitati distincte' consta in departajarea procesului de

aprovizionare pe principalele activitati componente in functie de natura, gradul de complexitate sau de omogenitate a acestora. Sistemul, cunoscut si sub denumirea de 'functional', asigura o delimitare selectiva a activitatilor de prognozare-planificareprogramare a aprovizionarii, de cele privind prospectarea, negocierea, contractarea, realizarea aprovizionarii, de urmarire, control, analiza si evaluare a acestuia, de depozitarepastrare a resurselor materiale asigurate, de urmarire a modului de folosire a acestora pe destinatii de consum. Asadar, sistemul presupune identificarea, delimitarea si gruparea activitatilor dupa criteriile amintite si constituirea de subcolective (grupe) distincte care sa le realizeze calificat si operativ. (figura 1.2).


Organizarea interna a compartimentului de aprovizionare dupa acest sistem presupune ca la nivelul 'grupei de plan, contractare, evidenta' sa se realizeze activitati ca: prognozarea necesitatilor materiale, fundamentarea planurilor si programelor de aprovizionare, elaborarea bilanturilor materiale si a cantitatilor economice de comandat, selectia si testarea credibilitatii furnizorilor, participarea la negocierea conditiilor de livrare si incheierea contractelor comerciale, determinarea stocurilor economice, a cantitatilor optime de comandat, intocmirea de situatii privind stadiul si gradul de acoperire cu materiale a necesarului, realizarea contractelor de Managementul aprovizionarii aprovizionare, incadrarea in consumurile specifice din documentatie si in nivelul prestabilit al stocurilor.

'Grupele operative de aprovizionare' constituite, in principiu, dupa gradul de omogenitate sau de asemanare a resurselor materiale, sunt in numar mai mare (in functie de varietatea resurselor materiale necesare intreprinderii si de sortimentatia specifica acestora, de sursa de provenienta, de numarul si dispersia teritoriala a furnizorilor).

Componentii acestor grupe asigura realizarea, de regula, a activitatilor concrete care au in vedere: contactarea surselor de furnizare, urmarirea derularii efective a procesului de formare a loturilor de livrare la furnizori, participarea la receptie-expeditie s.a., aducerea resurselor materiale, intocmirea documentatiei de atestare a actiunii; altfel spus, complexul de activitati specifice grupelor operative asigura derularea operativa a aprovizionarii materiale, a contractelor economice, efectuarea unor operatiuni de cumparare neprogramata a unor materiale si produse, de regula, necesare in cantitati mici, urmarirea procesului de aducere a resurselor la destinatarul pe care-l reprezinta etc. Urmarea legaturii directe permanente cu furnizorii, lucratorii din grupele operative de aprovizionare au posibilitatea culegerii de date si informatii despre modul de conlucrare cu acestia, comportamentul factorilor umani care ii reprezinta, reactia la cerintele, sugestiile, reclamatiile, refuzurile clientilor referitoare la produsele livrate (si care au in vedere: calitatea, cantitatea, conditiile de ambalare, de transport etc.). Asemenea informatii sunt puse la dispozitia celor care au responsabilitatea selectarii si testarii credibilitatii furnizorilor, negocierii conditiilor de livrare; uneori sunt solicitati pentru participarea la desfasurarea actiunilor de acest gen.



'Grupa depozitelor' asigura primirea-receptia partizilor de materiale sosite de la furnizor, depozitarea si pastrarea integritatii proprietatilor fizico-chimice a resurselor, in functie de natura si conditiile specifice de conservare, evidenta si securitatea lor, pregatirea si eliberarea in consum sau pe destinatiile de utilizare-valorificare a acestora.

Grupele operative si cele de depozite sunt asezate pe acelasi nivel ierarhic. Intre toate grupele compartimentului de aprovizionare se stabilesc relatii stricte de colaborare. Conducerea, coordonarea, corelarea si controlul pe ansamblul grupelor se asigura la nivelul sefului de compartiment. Salariatii din cadrul ultimelor doua grupe, de regula, au pregatire medie, in mai mica masura superioara, incluzand pentru depozite si angajati cu pregatire primara (muncitori cu sau fara calificare).

Prin conceptia de constituire a grupelor si a legaturilor care se stabilesc intre acestea, sistemul functional 'nu' asigura abordarea unitara a procesului de aprovizionare in intregul lui (respectiv, de la initierea actiunii de aprovizionare, de contractare si pana la primirea-depozitarea resurselor inclusiv controlul folosirii lor). Ca urmare, se creeaza conditii pentru delegarea raspunderii intre grupe pe parcursul derularii procesului de aprovizionare pe subactivitati componente; totodata: nu se asigura controlul eficient al utilizarii resurselor in raport cu destinatiile initial prevazute si consumurile specifice din documentatiile tehnico-economice ale produselor, lucrarilor; nu ofera posibilitatea promovarii folosirii materialelor noi, inlocuitoare a celor refolosibile sau prevenirii consumurilor irationale.

Sistemul pe grupe de aprovizionare-depozitare-control, utilizare a resurselor materiale are in vedere constituirea de grupe de materiale in cadrul compartimentului in a caror atributie intra realizarea procesului de aprovizionare in intregul sau dupa o conceptie unitara. Ca urmare, fiecare grupa raspunde de asigurarea structurii materiale pentru care se formeaza de la fundamentarea necesitatilor, contractarea resurselor si pana la aducerea, gestionarea si controlul utilizarii acestora, inclusiv analiza-evaluarea procesului de asigurare materiala in ansamblul sau si pe fazele componente. Pentru fiecare grupa, astfel constituita, structura de personal include angajati cu studii superioare (care, de regula, coordoneaza activitatea grupei si realizeaza activitatile complexe - fundamentarea necesitatilor, prospectarea pietei, alegerea furnizorilor, negocierea, contractarea, rezolvarea litigiilor, indrumarea, controlul, analiza, evaluarea procesului), medii (a caror pondere numerica este mai mare) si primare (incluzand si muncitori cu sau fara calificare). O importanta deosebita revine criteriului de constituire a grupelor in cadrul acestui sistem care poate fi omogenitatea resurselor, in functie de destinatia de utilizare. In acest sens se pot folosi 3 variante: pe grupe omogene de materiale, pe sectii consumatoare sau ca sistem mixt (prin combinarea primelor doua variante).

a. Organizarea compartimentului pe grupe de aprovizionare-depozitare-control utilizare materiale asemanatoare (omogene) prezinta avantaje care sunt determinate de simplificarea si specializarea activitatii lucratorilor (agentilor de aprovizionare), ca urmare a numarului redus de materiale si implicit de furnizori pe o grupa; totodata, se asigura conditii pentru stabilirea unor relatii traditionale, de continuitate in aprovizionare. Consideram ca acest sistem (figura 1.3) este cel mai indicat pentru organizarea interna a compartimentului de aprovizionare, datorita eficacitatii superioare in conducerea asigurarii materiale a unitatilor industriale.


Sistemul prezinta ca dezavantaj faptul ca, pe plan intern, in cazul existentei unui numar mai mare de puncte de consum (sectii, ateliere, alte sectoare de activitate) si a unei dispersii pronuntate a acestora pot aparea conditii care sa conduca la necorelarea aprovizionarii cu cererile pentru consum, cu productia, la ingreunarea procesului de urmarire-control a modului de utilizare a resurselor materiale.

b. Organizarea pe grupe de aprovizionare, depozitare, control utilizare in functie de destinatia de consum a materialelor are in vedere unitatile in cadrul carora sectiile, atelierele si alte sectoare de activitate, prin profilul lor, consuma materiale distincte (o sectie consuma numai materiale lemnoase, alta metalice etc.). In acest context, se Managementul aprovizionarii constituie grupe de aprovizionare in functie de destinatarul materialelor, respectiv in functie de sectia consumatoare. Un asemenea sistem prezinta avantajul ca asigura cunoasterea in detaliu, la nivelul fiecarei grupe, a necesitatilor de resurse materiale specifice sectiei pe care o alimenteaza, creeaza conditii pentru un control permanent si eficient al destinatiei de consum a materialelor, a consumului propriu-zis. De asemenea, ofera posibilitatea exercitarii unui control sistematic a raportului aprovizionare-consum in directia depistarii necorelarilor, a cauzelor generatoare si stabilirii masurilor de regularizare; se realizeaza astfel o mai buna corelare intre factorul de aprovizionare si cel de productie privind asigurarea cu resurse materiale, utilizarea economica si valorificarea complexa, superioara a acestora, introducerea in circuitul economic al unitatii a tuturor resurselor disponibile. Aplicabilitatea variantei este limitata insa de numarul redus de unitati care indeplinesc conditiile cerute pentru implementare; totodata, organizarea pe grupe de aprovizionare profilate pe sectii consumatoare prezinta neajunsul ca, in frecvente situatii, nomenclatura materialelor pentru o sectie este foarte larga si implicit numarul de furnizori foarte mare, din care cauza creste gradul de dificultate in coordonarea, desfasurarea operativa si urmarirea eficienta a procesului de aprovizionare la nivelul grupei constituite. Organizarea in cazul acestei variante este prezentata in figura 1.4.


c. Organizarea pe grupe de aprovizionare, depozitare, control utilizare in sistem mixt presupune constituirea de grupe care se vor ocupa cu asigurarea materialelor care prin natura lor formeaza obiectul consumului numai in cadrul unei anumite sectii de productie (deci, organizare dupa destinatarul materiei prime) si de grupe de materiale asemanatoare, dar destinate consumului mai multor sau tuturor sectiilor din unitatea economica (aici se incadreaza in special materialele auxiliare, piesele de schimb, combustibilii si lubrifiantii). Aceasta forma de organizare este prezentata in figura 1.5.

Sistemul asigura imbinarea avantajelor primelor doua variante si eliminarea in mare masura a dezavantajelor care le sunt specifice.

In aplicarea variantelor respective este necesara o analiza detaliata a nomenclatorului de materiale si structurii consumului, a subunitatilor consumatoare din unitatea economica, a surselor de furnizare si cailor de distributie, a fluxurilor de transport intern si de aprovizionare, precum si a conditiilor pe care procesul de productie le pune pentru aprovizionarea completa, complexa si ritmica a tuturor locurilor de munca.

In literatura de specialitate se prezinta si alte forme de organizare a compartimentului de asigurare materiala practicabile la nivelul marilor unitati (corporatii, companii, trusturi etc.). Un exemplu in acest sens se prezinta in figura 1.6, fiecare ramura reprezentand un departament

[57].


In cadrul celor patru departamente, activitatile care compun procesul de aprovizionare se realizeaza astfel:

􀂾 planificare si control - elaboreaza previziuni privind necesitatile de materiale, asigura dimensionarea stocurilor, stabileste cantitatile economice de comandat, elaboreaza programele de aprovizionare, participa la selectia si testarea credibilitatii furnizorilor, la negocierea si incheierea contractelor comerciale, intocmeste situatii statistice sau diferite rapoarte referitoare la stadiul asigurarii bazei materiale si de echipamente tehnice Managementul aprovizionarii necesare, al realizarii contractelor de aprovizionare pe total si pe principalii furnizori, evolutia stocurilor in raport cu limitele estimate, tendinte si mutatii in consumul de resurse materiale, incadrarea in consumurile specifice din documentatie s.a.;

􀂾 procurare - asigura: depistarea surselor de furnizare si alegerea celor mai econo-mice, participarea la negocieri, la incheierea contractelor si conventiilor, achizitionarea materialelor neprogramate, impulsionarea si urmarirea livrarilor de la furnizori, partici-parea la receptia-expeditia resurselor materiale de la furnizori sau/si la primirea-receptia acestora la sosire in intreprindere, informarea sistematica asupra mutatiilor de pe piata de

materiale si produse s.a.;

􀂾 receptie si depozitare - asigura primirea-receptia partizilor de materiale sosite de la furnizori, depozitarea si pastrarea resurselor, evidenta si securitatea acestora, pregatirea lor pentru consum, eliberarea acestora pe destinatii de consum, urmarirea evolutiei stocurilor efective in raport cu limitele estimate, a nivelurilor de comanda-aprovizionare;

􀂾 transport - asigura echipamentul si mijloacele de transport, elaborarea programelor optime de transport al resurselor la subunitatile de consum ale intreprinderii, deplasarea materialelor in interiorul si exteriorul unitatilor economice, manipularea la descarcareincarcare, efectuarea de interventii tehnice prin care se asigura functionarea normala a mijloacelor de transport proprii s.a.

Intre aceste departamente se stabilesc relatii reciproce. Prin aceste relatii de colaborare intre departamente se are in vedere armonizarea desfasurarii activitatilor care le sunt specifice in scopul evitarii perturbatiilor, dereglarilor, necorelarilor care ar avea implicatii directe asupra procesului de aprovizionare materiala in ansamblul sau. Totodata, se creeaza conditii pentru informarea reciproca asupra stadiului realizarii diferitelor activitati.

Se furnizeaza date si informatii care inlesnesc derularea acestora in concordanta cu programele stabilite.

O asemenea structura de organizare suporta frecvente modificari in functie de

conditiile noi care apar pe parcursul desfasurarii acestor activitati.

Tendinta spre gigantism in dezvoltarea unitatilor economice amplifica la dimensiuni importante structura organizatorica a compartimentului de asigurare cu materiale, crescand riscul unei coordonari neeficiente a procesului de aprovizionare in ansamblul sau, data fiind marea varietate de activitati pe care le cuprinde, complexitatea acestora si gradul de dificultate sporit in realizarea lor (stapanirea corecta a cunostintelor necesare conducerii departamentelor specifice fiind dificila). Se creeaza, astfel, conditii ca un angajat pregatit insuficient sa poata folosi functia pe care o detine pentru a lua decizii care pot genera consecinte nefavorabile pentru activitatea unitatii in numele careia actioneaza.

La nivelul unei corporatii [57] structura organizatorica a conducerii aprovizionarii materiale se prezinta in figura 1.7.


Structura organizatorica a unui compartiment de aprovizionare poate cuprinde 3-4 niveluri. Indiferent de forma interna de organizare (departament, serviciu, birou), acest compartiment este subordonat, prin seful sau, conducatorului firmei (director general, presedinte) sau vicepresedintelui cu activitatea comerciala.

Repartizarea atributiilor si responsabilitatilor pe posturi si functii;

structura specifica de personal



Oricare ar fi forma sau sistemul de organizare, este necesar ca, in final, sa se asigure derularea activitatilor de aprovizionare si de desfacere in stricta concordanta cu necesitatea realizarii 'obiectivului de baza' al intreprinderii: 'functionalitatea ei in conditii de eficienta, obtinerea de profituri cat mai mari din investitiile de capital efectuate'. In organizarea conducerii aprovizionarii si desfacerii se impune orientarea spre sisteme deschise, usor adaptabile la noile conditii care apar in relatiile de vanzare-cumparare de pe piata interna si internationala, in organizarea si marimea unitatilor economice etc. Dupa alegerea sistemului de organizare se trece la repartizarea pe posturi si functii a atributiilor si responsabilitatilor specifice, respectiv a activitatilor pe care le au de realizat viitorii angajati cu precizarea raspunderilor ce le revin. In concretizarea actiunii se are in vedere incarcarea rationala cu sarcini si atributii a fiecarui post pe orice nivel ierarhic din structura organizatorica a compartimentelor (sef serviciu, sef de birou, economist, agent de aprovizionare, merceolog etc.). In repartizarea sarcinilor pe posturi se urmareste ca volumul de munca pentru indeplinirea lor, corelat cu gradul de complexitate al acestora, sa asigure, in conditiile unei intensitati normale a muncii, folosirea integrala a timpului disponibil al fiecarui lucrator.



Selectia personalului trebuie sa se faca pe baza examenului profesional si psihologic al candidatilor la diferitele posturi si functii, in raport cu natura acestora pentru a se respecta principiul angajarii pe baza de competenta. Acest aspect impune, chiar in structurile de Managementul aprovizionarii personal existente, sa se procedeze periodic la reexaminari privind nivelul de pregatire pe plan profesional al angajatilor fiecarui loc de munca, la reasezari pe posturi, la actiuni de reciclare si perfectionare (de improspatare a cunostintelor), la noi angajari etc.

O importanta deosebita o prezinta numarul si structura pe functii a personalului din cadrul compartimentelor de management in aprovizionare si desfacere. Astfel, in cazul celui de aprovizionare numarul este relativ mare daca firma (unitatea economica) efectueazain principal operatii de asamblare (montaj) si relativ mic daca este integrata pe verticala.

Structura de personal include seful de compartiment care poate purta denumirea de director cu aprovizionarea, vicepresedinte responsabil cu aprovizionarea sau sef de serviciu, de birou. In subordinea acestuia se afla grupele de agenti si/sau achizitori. In cadrul departamentelor mari, complexe, structura de personal cuprinde si analisti de aprovizionare, dispeceri si experti in transporturi. Semnificativ este faptul ca achizitorul si procuristul, intr-un cuvant 'agentul de aprovizionare' actioneaza intr-un spirit specific profesiei, manifestand o afinitate tot mai mare fata de activitatea financiara a unitatii economice. Aceasta pentru ca rolul agentului de aprovizionare este de a cumpara si a asigura transportul resurselor materiale necesare firmei pe care o reprezinta si in numele careia actioneaza; el alimenteaza astfel un complex de productie conditionandu-i functionalitatea prin atributiile si responsabilitatile care ii sunt stabilite.

Prin angajamentele financiare importante pe care le antreneaza, la randul lui, procuristul isi pune amprenta substantial asupra situatiei economice a firmei sale. In viziunea noua a conducerii unitatilor economice, agentul de aprovizionare in general este considerat ca 'factor aducator de profit' la fel ca si vanzatorul de produse; interpretarea este determinata de faptul ca, ori de cate ori agentul cumpara materiale la un pret mai mic, el va spori profitul firmei cu diferenta respectiva. Se stie ca peste 50% din volumul profitului este realizat din actiunea de cumparare a resurselor materiale.

Agentii de aprovizionare se ocupa, in general, cu: studierea pietelor de materii prime si produse; depistarea surselor de furnizare; negocierea preliminara a conditiilor de furnizare (inclusiv a preturilor de vanzare, de acordare a rabaturilor, a creditelor s.a.); participarea la incheierea de conventii speciale, de contracte economice de livrare; achizitionarea-cumpararea de materiale, produse sau echipamente tehnice neprogramate anticipat; urmarirea derularii operative a procesului de aprovizionare in raport cu prevederile contractuale; contactarea unitatilor de transport specializate si stabilirea conditiilor de deplasare a resurselor materiale de la sursele de furnizare la punctele de destinatie (depozite centrale, depozite teritoriale, depozite amenajate pe langa punctele de consum etc.); participarea la bursele de materii prime si studierea evolutiei potentialului de furnizare, a tendintelor de pret s.a.; informarea factorilor de conducere a asigurarii materiale, a colaboratorilor din celelalte compartimente asupra diferitelor situatii care presupun analize, evaluari, interpretari, masuri, decizii s.a. Agentii de aprovizionare pot fi repartizati pe zone teritorial-geografice de furnizare sau cu raza nelimitata de actiune. Ei pot fi angajati permanent sau temporar chiar din zonele geografice respective, avand resedinta stabila in aceste zone.

Agentul de aprovizionare actioneaza dupa un 'cod profesional' care specifica 'normele etice si profesionale' dupa care se conduce. Agentii de aprovizionare se organizeaza, de regula, intr-o asociatie proprie specifica (de exemplu, in SUA – Asociatia Nationala a Agentilor Achizitori). Profesia de agent de aprovizionare prezinta stabilitate relativa, durata medie de ocupare a unui asemenea post este de 12 la 15 ani – durata considerata remarcabila pentru lucratorii din acest domeniu.

Analistii in domeniul aprovizionarii au atributii si responsabilitati legate de elaborarea de studii de prognoza privind evolutia consumurilor, fundamentarea necesitatilor de resurse materiale, in volum si structura; elaborarea strategiei si a programelor de aprovizionare materiala, de echipamente si alte elemente tehnice, analiza gradului de fundamentare a necesitatilor de consum, a cererilor de materiale emise de subunitatile de consum; dimensionarea pe criterii economice a stocurilor, a cantitatilor economice de comandat; participarea la selectia si testarea credibilitatii furnizorilor, la negocierea conditiilor de livrare si incheierea de contracte comerciale, intocmirea de situatii si rapoarte statistice si curente privind acoperirea cu resurse a necesitatilor de consum, stadiul realizarii contractelor economice, evolutia stocurilor efective in raport cu nivelurile estimate, gradul de incadrare in consumurile specifice si indicii de consum din documentatia tehnica, stadiul rezolvarii litigiilor contractuale cu partenerii s.a.

In sfarsit, expertii si dispecerii in transporturi se ocupa cu: elaborarea programelor optime de transport intre punctele de consum ale intreprinderii, asigurarea traficului privind miscarea materialelor in interiorul si in afara unitatii economice; asigurarea necesarului de mijloace de transport din parcul propriu al firmei sau prin inchiriere (colaborand, in aducerea materialelor de la sursele de furnizare, cu agentii de aprovizionare); asigurarea conditiilor pentru realizarea, in timp util si cu eficienta a operatiilor de incarcare, descarcare, manipulare a resurselor materiale; stabilirea masurilor pentru folosirea eficienta a mijloacelor de transport proprii sau inchiriate si reducerea astfel a cheltuielilor cu miscarea materialelor s.a.


Sistemul de relatii pentru aprovizionarea materiala


Desfasurarea in bune conditii a activitatii de aprovizionare in concordanta cu cerintele de consum ale unitatii economice, cu necesitatea realizarii contractelor incheiate cu clientii, cu furnizorii de materiale, impune organizarea unui sistem complex de relatii atat in interiorul fiecarei intreprinderi, cat si in afara acesteia. Pe plan intern, relatiile se organizeaza intre compartimentul de aprovizionare materiala si celelalte compartimente sau subunitati din cadrul structurii organizatorice a unitatilor de productie.

In acest context general, conducerea aprovizionarii materiale, de exemplu, are misiunea importanta de a tine permanent active raporturile cu sectorul tehnic care emite specificatiile materiale, cu sectorul de productie care transforma resursele materiale in produse sau le incorporeaza in lucrari, cu compartimentul financiar care achita facturile pentru materialele aprovizionate, cu compartimentul desfacere care vinde produsele

(figura 1.8)

Principalele relatii interne ale compartimentului de aprovizionare materiala se

stabilesc cu:

􀂾 compartimentele de planificare-dezvoltare si de conducere (programare) operativa a fabricatiei, care furnizeaza date si informatii privind volumul si structura productiei prevazute pentru executie, esalonarea fabricatiei acesteia - elemente care servesc la elaborarea planului si a programelor de aprovizionare materiala si tehnica.

Conlucrarea dintre compartimentele amintite se desfasoara continuu pentru a se asigura corelarea permanenta a planului si a programelor de aprovizionare cu cele de productie (avand in vedere ca pe parcursul anului pot interveni schimbari cerute de cumparatorii produselor, de piata in general, pentru care trebuie asigurata adaptarea);

􀂾 compartimentul de desfacere (vanzare) a produselor, care pune la dispozitie date si informatii pentru fundamentarea necesarului de ambalaje si materiale de ambalat;

􀂾 compartimentele financiar si de contabilitate, pentru evidentierea intrarilor de materiale, acoperirea financiara a resurselor contractate sau achizitionate (deci, achitarea facturilor pentru resursele materiale primite si acceptate), asigurarea controlului existentei si miscarii stocurilor, stabilirea volumului de mijloace circulante aferent materiilor prime si materialelor, implicit a vitezei de rotatie, evidentierea si inregistrarea cheltuielilor de transport-depozitare a materiilor prime, inventarierea resurselor fizice din depozite s.a.;

􀂾 compartimentul de transport, pentru asigurarea si mentinerea in stare de functionare normala a mijloacelor de transport proprii sau inchiriate destinate aducerii materialelor de la furnizori, a celor pentru transport intern, aprovizionarea cu combustibili si lubrifianti necesari functionarii acestora, a pieselor de schimb pentru intretinere si reparare;

􀂾 compartimentul tehnic care pune la dispozitie listele cu normele de consum de resurse materiale specifice produselor, lucrarilor, prestatiilor prevazute pentru executie, specificatiile materiale;

􀂾 depozitele de materiale, pentru asigurarea primirii si receptiei loturilor de materiale sosite de la furnizori, depozitarii si pastrarii rationale a acestora, evidentei si securitatii , urmaririi dinamicii stocurilor efective, a nivelurilor de comanda, eliberarii pentru consum a materialelor s.a.;

􀂾 cu sectiile si atelierele de productie, cu subunitatile auxiliare si de servire, pentru informarea directa asupra necesitatilor de materiale auxiliare, corelarea operativa a

programelor de aprovizionare cu cele de fabricatie, controlul utilizarii resurselor materiale, promovarea folosirii de noi resurse ca substituenti eficienti etc.;

􀂾 compartimentul (atelierul) de conceptie-proiectare sau de creatie, de cercetaredezvoltare caruia ii pune la dispozitie informatii privind materiale, componente, echipamente tehnice noi, aparute pe piata in amonte, care pot fi avute in vedere pentru modernizarea produselor din fabricatia curenta sau la cele noi prevazute pentru asimilare;

􀂾 compartimentul de control tehnic de calitate pentru efectuarea receptiei calitative si atestarea acesteia la partizile de materiale sosite de la furnizori.

In afara, unitatea economica stabileste relatii, in primul rand, cu furnizorii de materiale de pe piata interna si internationala (unitati producatoare si firme specializate in cumpararea-vanzarea de resurse materiale) pentru achizitionarea de resurse materiale, stabilirea conditiilor de furnizare (de pret, de ambalare etc.), incheierea de conventii si contracte de livrare, derularea livrarilor, acoperirea contravalorii resurselor cumparate, reconcilierea conditiilor de furnizare s.a. Alte relatii se organizeaza cu:

􀂾 unitatile de transport pentru stabilirea conditiilor de aducere a resurselor de la furnizori (daca aceasta actiune intra, conform contractului, in atributia cumparatorului), pentru inchirierea de mijloace de transport etc.;

􀂾 unitati specializate in importul de materiale pentru achizitionarea si aducerea de resurse de la furnizorii externi;

􀂾 unitati si institutii de cercetare specializate pentru elaborarea de studii de prognoza privind: conjunctura mondiala a furnizarilor de resurse materiale; evolutia pietei de materii prime, a preturilor; scadenta potentialului de resurse clasice; mutatiile in structura consumului, in structura ofertei de resurse materiale etc. Relatii asemanatoare se stabilesc cu unitati de cercetare specializate in elaborarea de studii de perfectionare a aprovizionarii pe laturile specifice: elaborare strategii de cumparare, dimensionare stocuri

pe criterii economice etc.;

􀂾 centre de calcul specializate (daca nu au unitati proprii de acest gen) pentru prelucrarea electronica a datelor de fundamentare a planurilor si programelor de aprovizionare, de calcul a stocurilor optime, de evidenta a dinamicii stocurilor efective etc.;

􀂾 unitati bancare pentru efectuarea operatiunilor de plata a cumpararilor de resurse materiale, acordarea de credite bancare in scopul achizitionarii si stocarii resurselor materiale, reglementarea raporturilor financiare cu furnizorii s.a.;

􀂾 agenti de aprovizionare independenti angajati temporar, reprezentanti sau reprezentante comerciale, in scopul depistarii si informarii asupra potentialilor furnizori care ofera conditii avantajoase la livrare, inlesnirii incheierii de contracte comerciale privind achizitionarea de materiale si produse de pe segmentele de piata din zona lor de actiune sau/si pentru urmarirea derularii livrarilor de la furnizorii din tara sau externi; informarii asupra tendintelor care se manifesta pe piata de furnizare, mutatiilor in evolutia preturilor, in structura ofertei, in conditiile de livrare etc.

􀂾 burse de marfuri pentru informare privind resursele materiale si produsele oferite pentru vanzare, tendinte in evolutia potentialului si structurii acestora, a preturilor, conditiilor de livrare etc.;

􀂾 institutii de conjunctura mondiala pentru informare privind evolutia pietei de resurse materiale si produse, tendinte in evolutia preturilor, a politicilor in furnizare pe segmente ale pietei mondiale si pe ansamblul ei;

􀂾 unitati specializate in comercializarea de materiale si produse (piese, componente tehnice) reutilizabile in scopul achizitionarii unor resurse de acest gen care prezinta interes pentru folosire ca atare sau prin reconditionare, fiind mai economice decat cele noi pentru anumite destinatii de consum.

Toate aceste relatii (schema de principiu se prezinta in figura 1.9) sunt orientate in sensul: asigurarii integrale, la termenele, locul si momentele prevazute, cu cost minim, a bazei materiale, in volumul si structura strict corelate cu cea a consumului productiv si neproductiv; folosirii cu maxima eficienta a resurselor aprovizionate; incadrarii in consumurile specifice din documentatiile tehnico-economice si stocurile prestabilite; valorificarii complete si eficiente a materiilor prime s.a.





loading...





Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2020 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact