StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
drept DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept civil

Contractul de antrepriza



CONTRACTUL DE ANTREPRIZA


Notiunea, caracterele juridice si conditiile de validitate ale contractului de antrepriza


Notiune.



In baza contractului de antrepriza una dintre parti, numita antreprenor, se obliga sa execute pe riscul sau si in mod inde­pendent o anumita lucrare pentru cealalta parte, numita client, in schimbul unui pret. In toate cazurile, pretul (stabilit intr-o suma de bani sau o alta prestatie) este un element esential al antreprizei, in lipsa lui (serviciu gratuit), contractul nu mai este de antrepriza, ci un act dezinteresat (contract cu titlu gratuit), dar nu liberalitate, nefiindu-i aplicabile regulile speciale pentru aceasta din urma categorie de acte juridice (reductiune, raport, revocare si alte reguli caracteristice numai liberalitatilor). Antrepriza prezinta o importanta practica deosebita, intrucat pe baza acestui contract se executa lucrari de mare valoare si importanta (construire de cladiri, lucrari de instalatii si reparatii la constructii etc.) si, mai frecvent, asa-numitele prestari servicii (confectionarea sau repararea obiectelor de uz personal ori de uz casnic etc.). Regulile referitoare la antrepriza se aplica - in lipsa unor reglementari speciale sau in completarea lor - si lucrarilor (activitatilor) intelec­tuale, de exemplu, meditatii, consultatii profesionale, inclusiv juridice (date de notari publici, avocati - art.8-9 din Legea nr.36/1995[1] si art.3 din Legea nr.51/1995 - mai putin reprezentarea judiciara, care este o varianta de mandat).


2.Caracterele juridice si conditiile de validitate ale contractului de antrepriza


A. Caractere juridice

Enumerare.

Antrepriza este un contract sinalagmatic (bila­teral), cu 151e41b titlu oneros, comutativ, cu executare succesiva si consen­sual. Legea nu cere nici o forma speciala pentru validitatea lui. Antrepriza este un contract consensual (iar nu real) chiar daca lucrarea se executa asupra unui bun al clientului (reparatii, transformari etc.), deoarece predarea bunului in vederea executarii lucrarii poate avea loc si dupa incheierea contractului. Cat priveste proba contactului, se aplica regulile de drept comun. In principiu, antrepriza este un contract incheiat intuitu personae. Acest caracter vizeaza insa numai organizarea si conducerea lucrarii de catre antreprenor. Antreprenorul va fi obligat sa execute personal lucrarea numai daca exista clauza contractuala in acest sens sau rezulta din imprejurari (de exemplu, tabloul comandat unui pictor renumit, interventia chirurgicala contractata cu un medic etc.). Cat priveste proprietatea, daca materialele sunt procurate de antre­prenor, el ramane proprietarul lor si al lucrarii pana la terminarea ei, dupa care clientul poate obtine predarea silita, devenind proprietar. Daca materialele sunt procurate de client, el pastreaza proprietatea lor (si al lucrarii) si in cursul executarii, creditorii antreprenorului neavand asupra lor drept de gaj general.



B. Conditii de validitate

3.Capacitatea partilor contractante.

Deoarece in materia antre­prizei sunt aplicabile regulile de drept comun privind conditiile de validitate ale contractului (obiect, consimtamant, cauza etc.), urmea­za sa facem numai o precizare referitoare la capacitatea de exercitiu a partilor contractante. Clientul trebuie sa aiba, respectiv sa indeplineasca conditiile pre­vazute de lege pentru incheierea fie a actelor de administrare, fie a actelor de dispozitie, dupa cum contractul reprezinta un act de admi­nistrare a patrimoniului (de exemplu, reparatii curente la un imobil) sau un act de dispozitie (de exemplu, construirea unei case).

In schimb, antreprenorul trebuie sa aiba, in toate cazurile, capa­citate deplina de exercitiu, intrucat antrepriza este un contract civil, iar nu de munca, nu pot fi aplicate dispozitiile privitoare la capacitatea minorului de a incheia un contract de munca (art.10 din Decretul nr.31/1954).


Reguli generale cu privire la contractul de antrepriza

Problema riscurilor

4.Riscul lucrului.

In materia contractului de antrepriza, potrivit regulilor generale, riscul pieirii fortuite a lucrului (materialelor) este suportat de proprietar (resperit domino). In acest sens art.1479 C.civ. prevede: 'Cand lucratorul da materia, daca lucrul piere, fie in orice chip, inainte insa de a se fi tradat, dauna ramane in sarcina sa'. Aceasta dispozitie se explica prin faptul ca, dupa cum am vazut, antreprenorul ramane proprietarul materialelor pana la predarea lucrarii clientului si suporta pagubele rezultate din pieirea lor, in calitate de proprietar.

Daca materialele au fost procurate de client, in calitate de proprietar el suporta riscul pieirii lor. Deoarece insa materialele se gasesc in detentiunea antreprenorului, care este obligat sa ia toate masurile necesare pentru pastrarea lor in bune conditii, el va fi tinut sa faca dovada ca pieirea s-a produs fara culpa din partea sa (art. 1480 C.civ.).


5.Riscul contractului - este suportat, in toate cazurile, de antre­prenor, deoarece s-a obligat pe riscul sau (art.1479 si 1481 C.civ.) si este debitorul obligatiei imposibil de executat (res perit debitori). Prin urmare, daca executarea contractului (predarea lucrarii executate) devine imposibila datorita cazului fortuit sau fortei majore, antrepre­norul nu are dreptul la plata pretului (remuneratiei), caci nu a predat clientului rezultatul muncii sale. Clientul va fi obligat sa plateasca pretul numai daca a fost pus in intarziere in ceea ce priveste obligatia de a verifica (receptiona) si de a lua in primire lucrarea executata. Art.1481 C.civ. mai precizeaza ca daca lucrul a pierit din cauza unui viciu al materialelor procurate de client, antreprenorul are dreptul sa pretinda plata pretului, in acest caz, de fapt, nu mai este vorba de riscuri (caci pieirea nu se produce dintr-un caz fortuit sau forta majora), ci de suportarea pagubei rezultate din procurarea de catre client a unor materiale necorespunzatoare.

Daca lucrarea executata, in parte sau total, a pierit fortuit, dar executarea ulterioara (de exemplu, reconstructia) n-a devenit prin aceasta imposibila, antreprenorul suporta riscul contractului in sensul ca, desi a executat lucrarea (sau o parte din lucrare) de doua ori, clientul va fi obligat sa plateasca pretul numai o singura data (cu exceptia celor doua cazuri mentionate; punerea in intarziere a clien­tului si viciile materialelor).



Receptia lucrarii

6. Reguli generale.

Clientul este obligat sa receptioneze si sa ia in primire lucrarea dupa terminarea ei integrala, in cazul unui lucru ce se masoara sau care are mai multe bucati, receptia se poate face si pe parti, iar partile platite de client se prezuma ca au fost verificate, receptionate (art.1482 C.civ.). Daca clientul nu-si executa obligatia de a receptiona si de a lua in primire lucrarea executata, se va putea angaja raspunderea lui potrivit dreptului comun (daune-interese pentru cheltuieli de depozitare, con­servare etc.), iar instanta va putea constata executarea lucrarii potrivit clauzelor contractuale, cu toate consecintele ce decurg din executare (de exemplu, posibilitatea de a cere plata pretului, suportarea ris­curilor de catre client etc.). Daca partile nu s-au inteles altfel, clientul este obligat sa plateasca pretul stabilit o data cu receptionarea si luarea in primire a lucrarii, m cazul lucrarilor mai insemnate, daca in contract s-a prevazut plata pretului pe masura executarii lucrarii, clientul poate invoca exceptio non adimpleti contractus daca antreprenorul nu-si executa obligatiile potrivit clauzelor contractuale. Iar daca lucrarea este terminata, clien­tul poate cere instantei constatarea executarii ei si predarea silita, in calitate de proprietar.




Raspunderea antreprenorului

7. Raspunderea pentru neexecutare.

In caz de neexecutare cul­pabila a lucrarii, antreprenorul raspunde fata de client potrivit dreptului comun (clauza penala, daune-interese, fiind posibila si obligarea antreprenorului la executarea lucrarii sub sanctiunea platii daunelor cominatorii sau executarea in contul debitorului-antreprenor cu autorizatia justitiei etc.).


8. Raspunderea pentru viciile lucrarii.

Precizam in primul rand, ca receptia lucrarii din partea clientului fara obiectii si rezerve - daca nu a fost obtinuta prin frauda (fraus omnia corrumpit) - echivaleaza cu descarcarea antreprenorului si decade pe client din dreptul de a invoca ulterior viciile aparente ale lucrarii. Pentru aceste vicii, raspunderea antreprenorului poate fi angajata numai daca, potrivit legii sau contractului, el datoreaza garantie, in cadrul termenului stabilit, pentru lucrarea efectuata.

Antreprenorul raspunde insa, in toate cazurile, pentru viciile as­cunse ale materialelor procurate de el si ale lucrarii, dupa ce a fost receptionata de catre client si chiar daca lucrarea nu a fost executata de catre el personal (art.1487 C.civ.). Conform art.5 din Decr. nr.167/1958, dreptul la actiunea privitoare la viciile ascunse ale unei lucrari executate se prescrie prin implinirea unui termen de 6 luni, in cazul in care viciile nu au fost ascunse cu viclenie.

Daca viciile au fost ascunse cu viclenie se aplica termenul general de prescriptie. Aceste termene de prescriptie incep sa curga de la data descoperirii viciilor, insa cel mai tarziu de la implinirea unui an de la predare (art.ll alin. l din Decr.nr.167/1957), acest termen de un an putand fi modificat prin conventia partilor (garantie conventionala).


Incetarea contractului

9. Cazuri particulare.

Potrivit Codului civil, contractul de antrepriza inceteaza ('se desfiinteaza') prin moartea meseriasului, arhitectului sau antreprenorului (art.1485). intrucat contractul se for­meaza intuitu personae - aptitudinile antreprenorului avand impor­tanta chiar daca nu executa personal lucrarea - este firesc ca la moartea sa contractul sa inceteze. Clientul este insa obligat sa plateasca mostenitorilor antreprenorului valoarea lucrarilor executate si a mate­rialelor pregatite, in proportie cu pretul stabilit in contract, in masura in care aceste lucrari si materiale ii sunt folositoare (art.1486 C.civ.). Daca contractul nu ofera elementele necesare, sumele de platit se determina prin experti.


10. Reguli generale

In afara de aceste reguli speciale, cat priveste incetarea contractului, se aplica regulile generale. De exemplu, ca orice contract sinalagmatic, antrepriza poate fi rezolvita la cererea uneia din parti pentru neexecutarea obligatiilor de catre cealalta parte, in caz de imposibilitate fortuita de executare, daca ea este temporara, se suspenda executarea, iar daca este definitiva obligatia se stinge, fiind aplicabila teoria riscului contractului. Daca obligatia antrepre­norului este succesiva (de exemplu, lucrari de intretinere) si nu s-a prevazut un termen, contractul poate fi denuntat unilateral de oricare dintre parti, caci obligatia nu poate fi vesnica.

Reguli speciale privind antrepriza de constructii

11. Notiune.

Cel mai cunoscut gen de antrepriza este antrepriza de constructii; construire (reconstruire, consolidare, modificare, ex­tindere etc.) de cladiri (edificii in terminologia C. civ.) si alte imobile (constructii de orice fel, cum ar fi cai de comunicatie, dotari subte­rane, imprejmuiri etc.), precum si lucrari de instalatii si reparatii la constructii, inclusiv activitatile de proiectare a lucrarilor de constructii. in limbaj curent, prin antreprenor se intelege persoana care se obliga sa execute lucrari de constructii, cu materiale proprii sau cu ale clientului.


12. Autorizatii

In toate cazurile, executarea (si desfiintarea) cons­tructiilor se poate face (incepe) - cu exceptiile prevazute de lege (de exemplu, reparatii si zugraveli fara implicatii asupra structurii de rezistenta sau a aspectului arhitectural) - numai in temeiul si cu respec­tarea autorizatiei eliberate de delegatia permanenta a consiliului jude­tean sau de consiliul local al municipiilor, oraselor sau comunelor, dupa caz. Potrivit Legii nr. 10/1995[3] privind calitatea in constructii, act normativ de baza in materie) autorizatia de construire pentru lucrarile prevazute la art.3 din Legea nr.50/1991 se poate elibera numai pentru proiecte verificate de catre specialisti verificatori de proiecte atestati, altii decat specialistii elaboratori ai proiectelor, fiind exceptate de la verificare proiectele cladirilor pentru locuinte cu parter si parter plus un etaj si anexele gospodaresti situate in mediul rural si in satele ce apartin oraselor, precum si constructiile provizorii, in privinta carora nu se aplica dispozitiile Legii nr. 10/1995 (art.2,13 si 39). Pe de alta parte, lucrarile de constructii pot fi realizate numai de persoane fizice sau juridice autorizate, in toate cazurile, contractul urmeaza sa fie incheiat in forma scrisa (ceruta ad probationem).



Subantrepriza


13. Reguli aplicabile.

In lipsa de stipulatie contrara in contractul de antrepriza de constructii antreprenorul are dreptul sa incredin­teze executarea unor parti din lucrare subantreprenori, incheind in acest sens, cu fiecare dintre ei (instalator, parchetar, electrician etc.), un contract de subantrepriza. In raporturile dintre antreprenor si subantreprenor se aplica regu­lile prevazute pentru antrepriza (art.1589-1490 C.civ.), subantreprenorul avand - in cadrul acestor raporturi - rolul de antreprenor. Deoarece subantreprenorii contracteaza numai cu antreprenorul, clientul nu are mei o actiune contractuala impotriva lor.

In schimb, antreprenorul raspunde contractual fata de client pentru toate lucrarile executate de subantreprenori, la fel cum raspunde si de lucrarile oricarei alte persoane pe care a folosit-o (art. 1487 C.civ.). Precizam ca, intrucat subantreprenorii nu au calitatea de prepusi, antreprenorul nu raspunde in calitate de comitent (in baza art.1000 alin.3 C.civ.) pentru faptele lor ilicite cauzatoare de prejudicii tertilor (inclusiv clientului), tot asa cum nici clientul nu raspunde pentru faptele antreprenorului sau subantreprenorului (ori antreprenorului de specialitate), fata de tertii pagubiti. In sfarsit, subliniem ca pozitia juridica a subantreprenorului nu trebuie sa fie confundata cu aceea a antreprenorului de specialitate, care contracteaza anumite lucrari de specialitate direct cu clientul si raspunde singur, in calitate de antreprenor, fata de acesta pentru lucrarile (partea din lucrari) care formeaza obiectul contractului. Tot astfel, daca mai multi antreprenori - coantreprenori - se obliga sa execute o lucrare de ansamblu (complexa), contractand direct cu clientul, ei nu vor avea calitatea de subantreprenori, chiar daca unul dintre ei are rolul de coordonator si ii reprezinta pe ceilalti in raporturile cu clientul in cursul executarii lucrarii. Fiind antreprenori, fiecare va raspunde pentru partea de lucrare executata si are dreptul la partea corespunzatoare din pret, deoarece obligatia civila cu pluralitate de parti este conjuncta (divizibila), daca in contract nu s-a prevazut solidaritatea (iar obligatia codebitorilor nu este comerciala - art.42 C.com.) sau indivizibilitatea si nici nu rezulta din natura prestatiei care formeaza obiectul contractului (indivizibilitate naturala).




Actiunea directa a lucratorilor

14. Notiune. Efecte.

Pentru ocrotirea lucratorilor (zidari, lem­nari si alti lucratori) intrebuintati la cladirea unui edificiu sau alta lucrare data in antrepriza, Codul civil prevede ca ei pot reclama plata creantelor lor de la client, dar numai in masura in care acesta s-ar gasi dator catre antreprenor in momentul cererii (art.1488).

Lucratorii au deci o actiune directa contra clientului cu toate ca raport juridic direct nu exista intre ei (este deci o dispozitie dero­gatorie de la principiul relativitatii efectelor contractelor), in lipsa acestei dispozitii, lucratorii ar trebui sa-l actioneze pe client in calitate de creditori ai antreprenorului, adica pe calea actiunii subrogatorii (oblice). Aceasta actiune are insa neajunsul de a-i pune pe reclamanti in concurs cu ceilalti creditori ai antreprenorului (de exemplu, furni­zorii de materiale) ceea ce inseamna ca si ei ar trebui sa suporte consecintele insolvabilitatii ori falimentului (lichidarii judiciare in terminologia Legii nr.64/1995) antreprenorului, proportional cu valoarea creantelor.

Fiind o actiune directa, starea de insolvabilitate sau falimentul antreprenorului nu se va rasfrange asupra creantelor lucratorilor.

Ei actioneaza direct pe client si, prin urmare, n-au a suporta concursul celorlalti creditori ai antreprenorului (daca acestia n-au facut o popri­re asupra sumelor datorate de client in mainile acestuia, inainte de intentarea actiunii directe). Aceasta masura de ocrotire se adauga privilegiului imobiliar de care se bucura lucratorii, precum si antreprenorii de constructii, pentru garantarea creantelor neonorate de client (art.1737 si 1742 C.civ.).


Raspunderea antreprenorului pentru calitatea constructiei

15. Continutul si termenul raspunderii.

Codul civil prevede o singura regula speciala de raspundere pentru calitatea constructiei; antreprenorul (arhitectul) de cladiri sau alte lucrari insemnate ras­punde daca constructia se darama in tot ori in parte sau ameninta invederat daramarea (cu care se asimileaza viciul care face imposibila folosirea potrivit destinatiei) din cauza unui viciu de constructie sau al terenului intr-un termen de 10 ani din ziua terminarii (receptiei) lucrarii (art.1483). Decretul nr. 167/1958 a stabilit un termen de 3 ani de la predare pentru descoperirea viciilor unei constructii (art. 11 alin.2), deci a statornicit raspunderea antreprenorului pentru orice vicii ascunse, fara a modifica raspunderea pentru daramare in baza art.1483 C.civ. In sfarsit, prin art.29 din Legea nr.10/1995 privind calitatea in constructii s-a prevazut raspunderea antreprenorului pentru viciile ascunse ale constructiei ivite in termen de 10 ani de la receptia lucrarii, iar pentru viciile structurii de rezistenta rezultate din nerespectarea normelor de proiectare si executie in vigoare la data realizarii ei raspunderea 'pe toata durata de existenta a constructiei' (ceea ce inseamna, de regula, cateva secole). Dupa cum rezulta din aceasta reglementare speciala, termenul de 3 ani prevazut de Decretul nr. 167/1958 (art. 11 alin.2) pentru viciile ascunse ale constructiei si termenul de 10 ani prevazut de C.civ. (art.1483) pentru ipoteza daramarii, au fost inlocuite cu termenul de 10 ani pentru orice vicii ascunse, respectiv cu durata de existenta pentru viciile care afecteaza structura de rezistenta a constructiei de orice categorie (si instalatiilor aferente acestora) - indiferent de forma de proprietate sau destinatie -, fiind exceptate insa cladirile pentru locuinte cu parter si parter plus un etaj si anexele gospodaresti situate in mediul rural si in satele ce apartin oraselor, precum si constructiile provizorii (art.2 alin.2 din Legea nr.10/1995). Pentru aceste construc­tii, exceptate de la prevederile Legii nr.10/1995, raspunderea antre­prenorului urmeaza sa fie angajata potrivit dreptului comun (C.civ. si Decr.nr.167/1958). In privinta viciilor aparente ale lucrarii, care in materie de antrepriza - ca de altfel si in materie de vanzare - nu pot fi reclamate dupa receptie (predare-primire), se angajeaza raspunderea antreprenorului numai daca s-a stabilit un termen de garantie, in acest sens, Legea nr. 10/1995 prevede obligatia executantului lucrarilor de constructii 'de a remedia, pe propria cheltuiala, a defectelor de calitate, aparute din vina sa in perioada de garantie stabilita potrivit legii' (art.23 lit.k), fara a distinge dupa cum viciile sunt aparente sau ascunse.


16. Domeniu de aplicare.

Reglementarea speciala privind raspun­derea antreprenorului (arhitectului) vizeaza numai raporturile lui cu clientul si cu succesorii lui in drepturi (de exemplu, cumparatorul constructiei). Fata de terti (inclusiv locatarul constructiei), pentru care contractul de antrepriza este o res inter alios acta, raspunderea antre­prenorului pentru pagubele cauzate (de exemplu, prin ruinarea cladirii) poate fi angajata numai delictual (art.998-999 C.civ.).

In schimb, tertii pot alege calea actiunii impotriva proprietarului (clientului sau suc­cesorilor lui) pe teren delictual (de exemplu, art.1002 C.civ.) sau contractual (de exemplu, locatarul), dupa caz. Daca actiunea a fost indreptata impotriva clientului, el va avea actiune in regres impotriva antreprenorului, in masura in care acesta este responsabil pentru viciile lucrarii care au determinat cauzarea prejudiciului.


17. Clauze contractuale de modificare a raspunderii pentru calitatea constructiei.

Avand in vedere faptul ca prin instituirea unei raspunderi agravate a antreprenorului de constructii sunt aparate nu numai interesele clientului, ci si interese generale, publice, clauzele contractuale de limitare sau de inlaturare a acestei raspunderi nu pot fi admise, ii orice caz, ele nu ar putea fi admise in privinta viciilor care pot determina daramarea sau amenintarea de daramare a con­structie (rezistenta). Sunt permise, in schimb, clauze de agravare a raspunderii antreprenorului pentru vicii.


18.Termenul de prescriptie.

Dreptul la actiune privitoare la viciile ascunse, inclusiv viciile structurii de rezistenta, se prescrie prin impli­nirea unui termen de 6 luni, iar daca viciile au fost ascunse cu viclenie prin implinirea termenului general de prescriptie (art.5 din Decretul nr. 167/1958), in ambele cazuri termenul prescriptiei incepand sa curga de la data descoperirii viciilor in cadrul termenelor aratate.


19.Raspunderea arhitectului.

Raspunderea pentru vicii poate sa revina nu numai antreprenorului care executa lucrarea, dar si arhitec­tului (proiectantului). Problema impartirii raspunderii intre antre­prenor si arhitect se rezolva in functie de clauzele din contract. Daca arhitectul n-a facut decat planurile constructiei, fara a se ocupa de executarea lucrarii, el va raspunde numai daca se va dovedi ca viciul constructiei provine dintr-un viciu al planului (proiectului), iar antre­prenorul va raspunde pentru viciile de executie. Daca arhitectul a luat parte si la ridicarea constructiei sau viciile sunt determinate si de viciile proiectului el va raspunde alaturi de antreprenor. In acest din urma caz, daca daunele sunt suportate de unul dintre ei, solvens-ul va avea actiune in regres impotriva celuilalt proportio­nal cu gravitatea culpelor, in caz de egalitate pentru jumatate. Aceste reguli urmeaza sa fie aplicate, in mod corespunzator, si daca lucrarea a fost executata de doi sau mai multi coantreprenori, (inclusiv antreprenori de specialitate, dar nu si subantreprenori) si raspunderea lor nu este divizibila.




20.Sarcina probei.

Pentru angajarea raspunderii, clientul trebuie sa dovedeasca numai existenta viciului. In prezenta acestei dovezi, culpa contractuala a antreprenorului (arhitectului) este prezumata, ei fiind obligati sa dovedeasca existenta unei cauze straine exoneratoare de raspundere (art. 1082-1083 C.civ.). Evident, culpa subantreprenorilor nu poate fi invocata drept cauza de exonerare, antreprenorul fiind responsabil contractual fata de client si pentru lucrarile executate in subantrepriza (cu drept de regres in raport de culpa subantreprenorului). Subantreprenorul poate fi actionat de catre client numai delic­tual, ei nefiind legati prin raporturi contractuale.


Modificarea pretului


21.Pret forfetar.

Antreprenorul sau arhitectul care s-a angajat sa execute o cladire (edificiu) dupa un plan stabilit cu clientul nu poate cere o sporire de pret (nici cu titlu de imbogatire fara justa cauza) pe motiv ca s-a marit pretul muncii sau al materialelor, nici pe motiv ca a efectuat modificari si adaugiri la planul initial, daca aceste modificari si adaugiri nu au fost aprobate de client in scris si modificarile de pret de asemenea stabilite cu clientul (art. 1484 C.civ.).

Intrucat lucrarea a fost contractata pe un pret forfetar, global, antreprenorul, in schimbul unei sume dinainte determinata, este obligat sa execute si sa predea lucrarea in conditiile prevazute in contract, afara numai daca dovedeste acordul scris (nu si inceput de dovada scrisa) al clientului pentru modificarile de plan si acordul lui expres (dovedit potrivit dreptului comun) pentru majorarea pretului.


22.Pret de deviz.

Intrucat 'pret determinat' (art.1413 alin.5 C.civ.) nu inseamna cerinta unei sume de bani fixe, invariabile, ci si stabilirea criteriilor de determinare ulterioara a pretului, partile se pot obliga si pe baza unui deviz, adica a unei pretuiri provizorii pe articole; aceasta prevedere de cheltuieli se poate modifica dupa pretul materialelor si/sau muncii si mai ales prin adaugirea de lucrari suplimentare. Prin urmare, in aceasta ipoteza, pretul este fixat articol cu articol, iar nu in bloc, fiecare portiune a lucrarii avand pretul ei deosebit.

Pretul total al lucrarii va depinde de cantitatea lucrarilor efectiv executate si nu va fi cunoscut si stabilit decat dupa executarea integrala a lucrarii.





PUBLICATA IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 92 din 16 mai 1995

pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, PUBLICATA IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 113 din 6 martie 2001. Republicata in temeiul art. V din Legea nr. 231 din 4 decembrie 2000 privind modificarea si completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 635 din 7 decembrie 2000, dandu-se alineatelor si articolelor numerotarea corespunzatoare. Legea nr. 51/1995 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 116 din 9 iunie 1995 si a mai fost modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 85/1997 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 378 din 29 decembrie 1997, aprobata si modificata prin Legea nr. 246/1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 495 din 22 decembrie 1998, si ulterior abrogata prin Ordonanta Guvernului nr. 73/1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 419 din 31 august 1999) si prin Legea nr. 231/2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 635 din 7 decembrie 2000.


PUBLICATA IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 12 din 24 ianuarie 1995

privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, PUBLICATA IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 933 din 13 octombrie 2004. Republicata in temeiul art. II alin. (1) din Legea nr. 199/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 487 din 31 mai 2004, dandu-se textelor o noua numerotare. Legea nr. 50/1991 a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997 si a mai fost modificata prin:

- Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 231/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 612 din 29 noiembrie 2000, respinsa prin Legea nr. 413/2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 402 din 20 iulie 2001;

- Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 295/2000 pentru suspendarea aplicarii sau abrogarea unor ordonante si ordonante de urgenta ale Guvernului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 707 din 30 decembrie 2000, aprobata prin Legea nr. 109/2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 157 din 29 martie 2001;

- Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001;

- Legea nr. 453/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii si unele masuri pentru realizarea locuintelor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 431 din 1 august 2001, rectificata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 712 din 8 noiembrie 2001;

- Ordonanta Guvernului nr. 5/2002 pentru modificarea si completarea art. 4 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 70 din 31 ianuarie 2002, aprobata prin Legea nr. 455/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 504 din 12 iulie 2002;

- Ordonanta Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 670 din 10 septembrie 2002, abrogata prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003;

- Legea nr. 401/2003 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 749 din 27 octombrie 2003.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact