Teoria generala a probelor

Teoria generala a probelor

Notiunea de probatiune judiciara

Probatiunea reprezinta activitatea de stabilire a actelor si faptelor juridice din care au izvorat drepturile si obligatiile partilor.

Notiunea de proba - sensuri:

actiunea de prezentare a mijloacelor de convingere de catre cel care are "sarcina probei".

mijloacele legale de convingere sau mijloacele legale de proba pentru st 111e48b abilirea faptului pretins. Faptul dedus judecatii (faptul pretins) este un fapt principal (facta probanda) care trebuie dovedit, iar faptul probator (facta probantia) este faptul care contribuie la dovedirea faptului principal.

rezultatul actiunii de prezentare a mijloacelor de proba (proba este completa"; "proba este facuta").

Importanta practica

probele sunt mijloace prin care se asigura constatarea si realizarea drepturilor impotriva celor care le nesocotesc;

probele constituie mijlocul de stabilire a adevarului obiectiv de catre organele de justitie;

probele au rol in prevenirea litigiilor.

Obiectul probei

Obiectul probei il constituie faptele si actele juridice din care rezulta drepturile si obligatiile, adica "faptele generatoare de drepturi si obligatii";

proba faptelor negative se face prin proba faptelor pozitive contrare;

proba faptelor legalmente constatate nu trebuie facuta;

proba faptelor notorii nu trebuie facuta;

proba faptelor necontestate de nici una din parti este lasata la aprecierea instantei de judecata.

Sarcina probei:

"Cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca" (art. 1169 C. civ.), adica sarcina probei revine - in primul rand - reclamantului; aceasta regula este sintetizata in adagiul formulat inca de romani (onus probandi incumbit actori).

Paratul ridica pretentii asupra reclamantului pe calea actiunii reconventionale, invoca si dovedeste fapte de natura sa paralizeze actiunea reclamantului, invoca exceptii (implinirea prescriptiei, stingerea datoriei, nulitatea actului, lipsa calitatii procesuale etc), astfel incat sarcina probei incumba si paratului (in excipiendo reus fit actor).

Instanta judecatoreasca are un rol activ in tot procesul, inclusiv in privinta probatiunii.

Conditiile de admisibilitate a probelor

Pentru a fi admisibila, orice proba trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa nu fie oprita de lege

sa fie verosimila este neverosimila atunci cand proba tinde la dovedirea unor fapte imposibile;

sa fie utila este inutila proba care tinde la dovedirea unor fapte incontestabile, pe care insasi legea le socoteste stabilite;

sa fie pertinenta este pertinenta proba care are legatura cu obiectul procesului;

sa fie concludenta proba trebuie sa fie apta sa contribuie la rezolvarea pricinii de catre organul de jurisdictie. O proba concludenta este intotdeauna si pertinenta, dar nu orice proba pertinenta este si concludenta.

Conventiile partilor asupra probelor

Partile, prin acordul lor de vointa, se pot abate de la normele privind probatiunea intr‑un proces in curs sau a unui proces viitor. Asemenea conventii, daca indeplinesc conditiile legale ale oricaror conventii (consimtamant, capacitate, obiect, cauza), nu sunt oprite de lege, cu urmatoarele precizari: sa nu duca la ingreunarea probei;sa nu ingradeasca rolul activ al instantei; sa nu incalce dispozitiile imperative ale legii.

Precizari

q           Norma juridica, legea in general nu poate forma obiectul probatiunii judiciare. Astfel, instantele aplica legea fara ca partile sa fie obligate sa dovedeasca existenta sau cuprinsul actelor normative deoarece, pe de o parte, " jura novit curia" (judecatorul trebuie sa cunoasca legea) iar pe de alta parte, "nemo censetur ignorare legem".

Cu toate acestea, daca intr-un proces una din parti invoca aplicarea unei legi straine, partea are obligatia de a dovedi existenta si continutul normei, deoarece legea straina este in proces un element de fapt ce trebuie dovedit si nu un element de drept.

Intrebari

In ce consta obiectul probei?

Cui ii revine sarcina probei?

Care sunt conditiile de admisibilitate a probelor?

Stabiliti corelatia existenta intre proba pertinenta si proba concludenta.

Partile pot face conventii cu privire la probe? In caz de raspuns afirmativ, enumerati conditiile pe care acestea trebuie sa le indeplineasca.

Considerati ca faptele notorii trebuie dovedite? Dar notorietatea acestor fapte (imprejurarea ca faptele sunt cunoscute de toata lumea)?

Considerati necesar ca faptele cunoscute personal de judecator, din alte imprejurari decat probele dosarului, sa fie dovedite?

Vocabular

cerere (actiune) reconventionala - mijloc procedural prin care paratul formuleaza pretentii proprii fata de reclamant

facta probanda - fapt principal care trebuie dovedit

facta probantia - fapt care contribuie la dovedirea existentei sau inexistentei faptului principal

fapte generatoare de drepturi si obligatii - imprejurari (evenimente si actiuni) care dau nastere, modifica sau sting raporturi juridice concrete

fapte notorii - fapte cunoscute de intreaga colectivitate dintr-o regiune, dintr-o tara, dintr-un continut, de pretutindeni

in excipiendo reus fit actor - in exceptie, paratul este reclamant

onus probandi incumbit actori - sarcina de a face dovada ii revine reclamantului

Rezolvati urmatoarele teste grila

In cursul procesului, sarcina probei ii revine:

a)       numai reclamantului;

b)       numai paratului;

c)       alternativ si reclamantului si paratului.

Care din urmatoarele afirmatii este adevarata:

a)       orice proba concludenta este si pertinenta;

b)       orice proba pertinenta este si concludenta;

c)       nu orice proba concludenta este si pertinenta.

Este concludenta:

a)       proba care tinde la dovedirea unor fapte incontestabile;

b)       proba care are legatura cu obiectul procesului;

c)       proba care contribuie la rezolvarea pricinii.

Proba este neverosimila:

a)       cand tinde la dovedirea unor fapte incontestabile;

b)       cand tinde la dovedirea unor fapte imposibile;

c)       cand tinde la dovedirea unor fapte notorii.

Subiect al probei este:

a)       partea adversa;

b)       judecatorul;

c)       partea care a propus proba.

Bibliografie

Ø     I. R. Urs                 - op.cit, pag. 337 - 349;

Ø     I. R. Urs,                - op.cit., pag. 96 - 100;

S. Angheni;

Ø     Gh. Beleiu             - op.cit., pag. 111 - 114;

Ø     G. Boroi                - op.cit., pag. 83 - 95;

Ø     V.D. Zlatescu        - op.cit., pag. 251 - 258;

Ø     I. Dogaru               - op.cit., pag. 156 - 162.