TIPURI DE STRATEGII SI POLITICI PUBLICE LOCALE

Dezvoltarea economica locala si interventiile economice

I. Dezvoltarea economico-sociala locala (DESL)

Criza economica, mondializarea economiei, multiplicarea fenomenului de delocalizare a interprinderilor, evolutia structurilor interne a marilor grupuri, emergenta canalelor de informatii fac sa creasca interesul pentru dezvoltarea locala.

Apare odata cu manifestarea fenomenelor de descentralizare teritoriala si deconcentrare a serviciilor publice si rezida din nevoia de dezvoltare a colectivitatilor teritoriale din Romania.

I.1 Definirea conceptelor de DESL si dezvoltare economica comunitara

In vederea unei mai bune analize a notiunii de dezvoltare locala se pot da cateva definitii care sunt mai apropiate de realitate.

Dezvoltare locala - proces de diversificare si de dezvoltare a activitatilor economice si sociale la nivelul unui teritoriu pornind de la mobilizarea si coordonarea resurselor si energiilor existente (Goeffe, 1984).

sau

- expresia solidaritatii locale creatoare de noi relatii sociale care manifesta vointa locuitorilor u 939g66j nei regiuni de a valorifica resursele locale.

sau

- o strategie de interventie economica prin care reprezentantii locali ai sectorului privat, public sau social coopereaza la valorificarea resurselor unei colectivitati, asociati in cadrul unei structuri sectoriale sau intersectoriale de activitate, avand drept obiectiv crearea de noi locuri de munca.

I.2 Traditii pe plan mondial privind dezvoltarea economica locala

Europa - "developpement local": activitati organizate de agentii locali (economici, sociali si culturali) pentru crearea de intreprinderi si locuri de munca concretizate in interventii de tipul

Dezvoltarea comunitatii bazata pe dimensiunea sociala

Dezvoltarea locala de tip "liberal" preocupata de dimensiunea economica

Dezvoltarea locala de tip "progresist" care are la baza atat dimensiunea economica, cat si cea sociala.

S.U.A si Canada - "community development": activitati realizate de agentii economici si sociali ai unei colectivitati pentru satisfacerea nevoilor acestora prin: (i) atragerea de capital; (ii) cresterea posibilitatilor de creare de intreprinderi si locuri de munca; (iii) ameliorarea mediului extern; (iv) incurajarea antreprenorilor.

II. Interventiile economice locale - modalitate de realizare a DEL

II.1 Obiectivele interventiilor economice locale

Adoptarea legii descentralizarii va crea cadrul juridic de actiune a colectivitatilor locale, prin care acestea se vor angaja in realizarea politicilor economice locale avand drept scop:

Facilitarea dezvoltarii economiei locale

Favorizarea mentinerii si crearii de locuri de munca

Reechilibrarea localizarii intreprinderilor in profitul zonelor celor mai defavorizate

Obiectivul fiscal

Repartitia spatiala a intreprinderilor

II.2 Tipologia interventiilor economice locale

Daca politicile locale in favoarea intreprinderilor pot exista in orice colectivitate, indiferent de culoarea politica a alesilor locali, daca obiectivele vizate se grupeaza in jurul catorva preocupari majore, tipul interventiei pus in practica poate varia insa foarte mult de la o colectivitate la alta, dar numai intr-un cadru legal, precis definit.

II.2.1 Clasificarea in functie de natura actiunilor intreprinse

A.   Tipul de interventie economica locala cel mai des utilizat il constituie ajutoarele, care se grupeaza in:

Ajutoare (interventii ale colectivitatilor locale) in favoarea dezvoltarii economice: (i) directe; (ii) indirecte

Ajutoare pentru intreprinderile in dificultate: (i) garantiile de imprumut; (ii) participarea colectivitatilor locale la crearea de intreprinderi.

Astfel, ajutoarele directe - in general trebuie enumerate prin lege si antreneaza o cheltuiala imediata pentru colectivitate.

Ele constau in principal in subventii, dar si in bonificatii de dobanzi sau in imprumuturi, avansuri consimtite de catre interprinderi, fara nicio restrictie geografica, dar sub conditia de a avea in vedere operatii care se realizeaza pe termen lung si eventual sub rezerva ca intreprinderea beneficiara sa raspunda anumitor criterii, in special in ce priveste numarul locurilor de munca.

In schimb, ajutoarele indirecte pot fi acordate ansamblului intreprinderilor si au in principal drept caracteristica reducerea anumitor cheltuieli. Ele sunt mult mai variate si, in general, mult mai libere: astfel, interventia unei comune, judet nu mai trebuie sa fie conditionata de cea a regiunii, aceste ajutoare putand fi acordate fara restrictie (plafon, numar de locuri de munca create).

B. Pe langa acordarea de ajutoare au aparut insa mai recent pe plan european noi competente ale colectivitatilor teritoriale, precum: urbanismul, infrastructura, pregatirea profesionala, care pot influenta intr-un mod mai mult sau mai putin direct comportamentul intreprinderilor.

In general, s-a practicat o repartitie "in bloc" a competentelor intre diferitele niveluri administrative, care viza definirea vocatiei dominante a fiecarui nivel, fara a suprima insa clauza competentei generale a colectivitatilor.

Comunele si urbanismul. Astfel, comunele exercita in domeniul urbanismului unele din competentele sale cu rol primordial in realizarea interventionismului local: elaborarea intercomunala a schemei directoare de dezvoltare, elaborarea planului de ocupare a solului si eliberarea permiselor de construire, definirea si amenajarea zonelor de actiune concertata (ZAC).

Judetele cel mai adesea au fost implicate in domeniul transportului, al marilor echipamente colective, cat si in cel al actiunii sociale si al sanatatii.

Regiunea - inima dispozitivului de dezvoltare economica locala. Astfel, regiunea detine pe plan european vaste competente in domeniul dezvoltarii economice si amenajarii teritoriului, dar si in ce priveste invatamantul si pregatirea profesionala.

C. Actiunea colectivitatilor asupra mediului economic

Studiul interventionismului local mai mult sau mai putin detaliat arata ca colectivitatile locale abandoneaza putin cate putin actiunile in beneficiul direct al intrepriderilor in favoarea actiunilor asupra mediului economic.

Astfel, se constata ca in timp ce primele constituie decat o parte relativ scazuta a actiunii economice a colectivitatilor locale, se dezvolta tot mai mult actiunile de amenajare a zonelor industriale. Aceasta strategie se gaseste in egala masura dincolo de limitele unor competente clar definite ale colectivitatilor. Pot fi aici date mai multe exemple care ilustreaza o astfel de strategie: gasirea finantarii politicilor proprii colectivitatilor locale si a finantarii necesare dezvoltarii IMM-urilor; crearea de pepiniere de intreprinderi sau de tehnopoluri; angajarea colectivitatilor in actiuni de comunicare.

II.2.2 Interventiile economice locale si bunurile publice locale

Ajutoare care contribuie la modificarea mediului in care se dezvolta intreprinderea - furnizarea de bunuri publice locale acordate intreprinderilor de catre colectivitatile locale.

Bunuri publice locale - sunt furnizate astfel incat toti indivizii comunitatii sa poata beneficia in aceeasi maniera de ele. Acestea se definesc prin aria limitata pe care se intind beneficiile lor.

Alocarea resurselor in cazul bunurilor publice necesita exercitarea competentei colectivitatilor descentralizate (Derycke, Gilbert).

Consecinte ale furnizarii de bunuri publice locale catre intreprinderi: (i) furnizeaza un fundament teoretic interventiei economice a colectivitatilor locale; (ii) arata ca interventia descentralizata a colectivitatilor poate sa determine o repartitie spatiala mai eficace a intreprinderilor

II.2.3 Clasificarea in functie de orizontul de timp

Elemente de tipologie: interventii pe termen scurt si lung

O ultima clasificare imparte politicile locale in functie de consecintele lor in poltici pe termen lung (crearea de echipamente de baza) si pe termen scurt (proiecte imobiliare spectaculare). Insa o limita precisa intre acestea este greu de stabilit intrucat numeroase politici au efecte diferite atat pe termen scurt, cat si pe termen lung.

Aceasta tipologie ofera si ea posibilitatea de a aprecia pertinenta economica a diferitelor tipuri de interventii. In practica, abordarile recente ale modelelor de crestere - modele de crestere endogena - indica rolul de factorde crestere al anumitor investitii si cheltuieli ale statului purtatoare de externalitati pozitive, infrastructuri, formare, cercetare - dezvoltare dar in aceeasi masura si al unor domenii care apartin in mare parte colectivitatilor locale, fie prin modul de finantare fie prin definirea cheltuielilor.

Putem concluziona ca interventiile economice ale colectivitatilor locale constituie un ansamblu complex, greu de delimitat si putin cunoscut in diversitatea sa datorita absentei unui instrument de urmarire statistica adaptat.

II.3 Finantarea politicilor de dezvoltare locala

II.3.1 Impozitarea locala a intreprinderilor (1)

Ø    Finantarea politicilor de dezvoltare locala - sprijin financiar acordat de colectivitatile locale intreprinderilor legat insa direct de resursele de care dispun aceste colectivitati.

Ø    Impozitarea intreprinderilor, la orice nivel administrativ, are avantajul de a se adresa unei mase de contribuabili putin numeroasa, usor de colectat, permitand taxarea rentelor ce provin din furnizarea serviciilor publice.

Ø    Atat la scara nationala, cat si locala, impozitul serveste la colectarea resurselor necesare colectivitatii care insa, poate viza doua obiective, adesea incompatibile: (i) impozitul ca mod de finantare a serviciilor publice sau (ii) ca mod de a modifica repartitia veniturilor intre contribuabili.

II.3.1 Impozitarea locala a intreprinderilor (2)

Ø    Impozitarea trebuie sa aiba la baza principiul beneficiilor percepute de catre contribuabili.

Ø    In tarile Europei centrale si de est si in particular in Romania, deschiderea spre economia de piata a fost insotita de grave disfunctionalitati ale sistemelor fiscale folosite. Odata cu adoptarea modelului occidental al administratiei locale, bazat pe democratie politica si autonomie locala, Cartea autonomiei locale adoptata de Consiliul Europei in 1985 a devenit un model.

Ø    Impozitarea locala a intreprinderilor poate fi privita ca o plata legitima a bunurilor publice locale de care beneficiaza in activitatea lor.

Ø    Nivelul local al ratelor de impozitare poate varia in functie de: (i) optiunile politice; (ii) de eficacitatea gestiunii colectivitatilor locale sau de restrictiile bugetare la care acestea sunt supuse in ce priveste resursele si cheltuielile.

II.3.2 Finantarea privata a politicilor de dezvoltare locala

Ø    Se utilizeaza atunci cand s-au epuizat modurile uzuale de finantare a cheltuielilor publice, cand nu mai exista resurse la nivelul colectivitatilor locale.

Ø    Este limitata de regulile contabilitatii publice locale: (i) colectivitatile nu se pot imprumuta decat pentru finantarea cheltuielilor de investitii; (ii) rambursarea datoriei este o cheltuiala obligatorie.

Ø    aAlte forme de finantare privata: finantari bancare originale (ex. Multi Option Financing Facilities), inchirieri (leasing), contracte administrative de concesionare.

II.4 Agentii dezvoltarii economice locale

Dezvoltarea locala in tarile Europei occidentale, in conceptia sa de inceput, se baza pe existenta unor legaturi stranse intre intrepriderile situate pe teritoriul aceleiasi colectivitati. In masura in care aceste relatii nu se instaurau in mod spontan, autoritatile locale puteau interveni pentru a le favoriza insa rolul fiecaruia dintre agentii dezvoltarii economice locale nu a fost niciodata definitiv stabilit, aceasta deoarece interventiile publice sunt necesare numai in masura in care intreprinderile nu-si dezvolta relatii in mod spontan

Ø    Intreprinderile adesea nu sunt considerate ca beneficiare ale politicilor de dezvoltare locala. Ele sunt insa, cu toate acestea, actori ai dezvoltarii locale. Plecarea unui mare grup, inchiderea unei intreprindericonstitue un traumatism in fata caruia patronatul local nu poate ramane neutru. Astfel, intreprinderile se pot implica in dispozitive de reconversie care se pot pune in practica pri intermediul Camerelor de comert si Industrie si al uniunilor patronale. Actiunile intreprinse in scopul limitarii socului pot lua forme extrem de variate, mergand de la contacte cu intreprinderile locale susceptibile de a angaja personalul concediat pana la actiuni colective pe langa responsabilii politici nationali, in vederea punerii in practica a unor dispozitive de reconversie.

Ø    Colectivitatile locale

Actiunile in favoarea dezvoltarii economice sunt calificate drept "locale" atat datorita spatiului pe care il au in vedere, cat si initiatorilor acestei politici. Ele sunt in mod esential apanajul regiunilor care au in rol prioritar in atribuirea anumitor ajutoare. Totusi, in domeniul economic, actiunea lor ramane inca timida, atat datorita definirii unui cadru de actiune foarte strict, a lipsei de experienta si a absentei unor relatii clar definite cu celelalte niveluri administrative.

Ø    Camerele de Comert si Industrie - sunt independente de puterea publica dar este necesar sa coopereze cu aceasta.

Ø    Politicile locale ale statului

In general, statul este doar interesat asupra problemei dezvoltarii locale prin intermediul politicilor spatiale si regionale. Amenajarea teritoriului se defineste drept o linie directoare in vederea detinerii unei repartitii mai bune a oamenilor si activitatilor in teritoriu. Si in Romania, politica de repartizare echilibrata in teritoriu a fortelor de productie a fost pusa in practica pentru a remedia concentrarea excesiva a intreprinderilor in anumite zone. Dupa 1989 aceasta politica a fost abandonata.

Ø    Cadrul european

II.5 Relatiile dintre agentii dezvoltarii economice locale

II.5.1 Parteneriatul public privat si promovarea economica la nivel local

II.5.2 Parteneriatul dintre marile intreprinderi la nivel local

III. Factorii de reusita ai dezvoltarii locale

Rezultate ale aplicarii politicilor de dezvoltare locala: (i) rezultate raportate la obiectivele fixate de colectivitatile locale; (ii) consecintele acestor politici independent de obiectivele fixate.

Factori care influenteaza politicile de dezvoltare locala: inchiderea unor intreprinderi; imbatranirea populatiei, inexistenta antreprenoriatului la nivel local, probleme legate de dinamismul intreprinderilor, raporturile dintre agentii economici, sociali si politici la nivel local.

Dezvoltarea economica locala se poate regrupa in jurul a trei elemente:

Politica la nivel local poate schimba lucrurile existente;

Nu exista un model de interventie unic (agentii locali pot alege propriile strategii;

Respectarea pricipiilor de echitate si justitie sociala.

Alte tipuri de politici sectoriale

I. Politicile publice de asistenta sociala intre centralizare si descentralizare

Pe plan european, responsabilitatea conducerii politicilor de redistributie face obiectul unei literaturi abundente, incepand cu anii '60. Dezbaterea acestei probleme ramane de actualitate, tinand seama de eforturile ce se fac pentru integrarea europeana.

In acest sens, se pot pune mai multe intrebari, cum ar fi:

- trebuie lasat la nivelul fiecarei tari din cadrul comunitatii europene, libertatea de a-si defini obiectivele sau este necesara crearea unui birou federal de redistribuire, care sa se ocupe de aceste operatii la nivelul colectivitatilor teritoriale?

I.1 Fundamentele centralizarii politicilor publice de asistenta

Responsabilitatea politicilor publice de asistenta sociala la nivelul central guvernamental poate fi judicioasa in termeni de eficacitate, echitate si de stabilizare macroeconomica.

Eficacitatea furnizarii este legata de satisfactia agentilor contribuabili - utilizatori, daca aceasta corespunde sau nu aspiratiilor rezidentilor colectivitatii teritoriale supusa spre analiza. Privita din acest punct de vedere, centralizarea politicilor publice de asistenta este justificata daca contribuabilii rezidenti in colectivitate sunt sensibili la bunastarea tuturor celor asistati care locuiesc pe teritoriul acelei colectivitati. Aceasta ipoteza seminfica faptul ca nivelul de bunastare al fiecarui individ asistat va aparea in functia de utilitate a tuturor contribuabililor rezidenti idiferent de locul unde sunt localizati cei asistati.

Eficacitatea furnizarii unei politici de redistributie poate fi analizata prin prisma convergentei obiectivelor guvernului central cu cele ale autoritatilor locale. Dar delegarea furnizarii politicilor de asistenta acordata colectivitatilor locale este insotita in general de o pierdere de control partiala sau totala a guvernului central asupra deciziilor luate la nivel local.

Gestiunea unei politici este eficace in sensul economic al termenului daca aceasta permite punerea in aplicare a politicii alese la un cost cat mai redus. In aceasta ordine de idei, mai multe argumente sunt in favoarea centralizarii gestiunii politicilor publice de asistenta: primul argument poate fi considerat in opinia profesorului Ladd si Doolittle, economia de scara.

I.2 Argumentele descentralizarii politicilor publice de asistenta

Argumentele evocate mai sus nu autorizeaza afectarea responsabilitatii politicii de redistributie la nivelul autoritatilor locale. In acelasi timp, remarcam faptul ca pe plan mondial exista o practica foarte diferita. In acest sens, in tari ca S.U.A., FRANTA, MAREA BRITANIE anumite politici de asistenta sunt descentralizate.

Doua argumente majore pot fi avansate. Primul este federalismul financiar, care cuprinde intreaga activitate publica si acre ne sugereaza ca descentralizarea ofertei unui serviciu public este eficace daca aceasta permite luarea in consideratie a disparitatilor privind preferintele locale privitoare la seviciul public in analiza. Acest aspect este analizat in literatura de specialitate occidentala sub numele de teorema descentralizarii si poate fi aplicata politicilor de redistributie.

Al doilea argument este legat de costul descoperirii informatiilor. Punerea in aplicare a unei politici de asistenta necesita colectarea unei cantitati importante de informatii necesare dezvoltarii unei politici publice de asistenta.

Este unanim acceptat faptul ca costurile de colectare a informatiilor sunt mai scazute daca oferta de politici publice este descentralizata.

A.   Eficacitatea alocarii si teorema descentralizarii

B.   Eficacitatea tehnica si informatiile

II. Programe regionale de organizare a serviciilor de sanatate

Realizarea coerentei actiuniipublice constitue una din preocuparile importante ale managementuluipublic. Aceasta necesitate de coerenta a actiunii publice este resimtita atat in tarile unde serviciile de sanatate sunt realizate de catre autoritatile guvernamentale, cat si in tari ca S.U.A., unde prestarea unor servicii de sanatate este produsul in mare parte al formelor private.

Dezbaterile actuale din literatura de specialitate privitoare la reforma sistemelor de sanatate din tarile Europei occidentale si din S.U.A. sugereaza trei posibilitati de realizare, si anume:

Ø    coordonarea reformei de catre piata privata (S.U.A.)

Ø    coordonarea reformei pe baza ierarhiei (Franta, Belgia, Germania, Spania)

Ø    coordonarea reformei prin descentralizarea la nivel regional (Canada, Suedia)

Descentralizarea administrativa catre nivelurile regionale (judetene) creeaza avantaje de putere, dar si responsabilitati autoritatilor locale din reteaua sociosanitara.

In tara noastra, aprobarea de catre Parlament (1997) a "Legii asigurarilor sociale" deschide cadrul juridic necesar realizarii unor programe de reorganizare a serviciilor de sanatate si sociale la nivelul colectivitatilor teritoriale.

Reusita acestor programe va depinde de mai multe elemente, si anume:

aderarea agentilor preidentificati la rolurile planificate initial in programe;

stabilirea elementelor de continut ale unui plan de actiune regional;

capacitatea de adaptare a unui plan de actiune la costrangerile mediului extern.

III. Politica energetica si de urbanism la nivel local

Ø    orice element sau act al vietii urbane are un continut si un cost energetic. In toate epocile, orasul a fost un loc privilegiat, in care s-a concentrat crearea de energie.

Ø    principalele sectoare cu consum energetic  in mediul urban: industria, menajele + sectorul tertiar, transporturile.

Experienta ultimelor decenii demonstreaza ca exista un paralelism intre urbanizarea crescanda si formele de consum energetic din ce in ce mai intense si mai sofisticate

Ø    nici o forma urbana nu se poate lipsi de un suport energetic, acesta fiind modulat prin nivelul de dezvoltare economica si tehnologica.

Ø    intr-un oras coexista intr-o stransa interdependenta doua sisteme, unul energetic care aprovizioneaza si unul socio-economic care consuma, luandu-se insa in considerare faptul ca toate sursele de energie sunt poluante si trebuie limitate.

Ø    investitia energetica variaza in functie de tipul constructiilor si formele de urbanizare adoptate la care se adauga costurile energetice de functionare.

Fiecare stat national trebuie sa se angajeze si sa adopte noi politici de control al energiei, care sa aiba in vedere mai multe aspecte:

sustinerea publica a dezvoltarii de noi formule energetice (energii reinnoibile sau noi formule tehnici);

intreprinderea de actiuni de limitare a cererii prin luarea unor masuri ce favorizeaza economiile de energie, ceea ce presupune ca utilizatorii sa cunoasca si sa plateasca ei insisi cheltuielile cu energia;

o reala concurenta intre diferitele surse si producstorii de energie.

La nivel national, puterea publica dispune in acest scop de mai multe instrumente:

-fiscalitatea;

-reglementari si norme;

-incitatii sub forma subventiilor pentru investitii sau a deducerilor fiscale.

Studiu de caz - Modalitati de imbunatatire a relatiei institutiei cu clientul.

Printre modalitatile de imbunatatire a relatiei institutiei cu clientul se regaseste si dreptul cetatenilor de a adresa autoritatilor publice petitii formulate in nume propriu (conform Ordonantei nr 27 din 30 ianuarie 2002).

Dreptul de petitionare este recunoscut si organizatiilor legal constituite, acestea putand formula petitii in numele colectivelor pe care le reprezinta. In sensul ordonantei mai sus amintite, prin petitie se intelege cererea, reclamatia, sesizarea sau propunerea formulata in scris sau prin e-mail pe care un cetatean sau o organizatie legal constituita o poate adresa autoritatilor publice centrale si locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale din unitatile administrativ-teritoriale, societatilor nationale, societatilor comerciale de interes judetean sau local, precum si regiilor autonome, denumite in continuare autoritati si institutii publice.

Petitiile adresate Directiei Generale de Impozite si Taxe Locale a sectorului 4 vor fi solutionate in termenele si in conditiile stabilite prin aceeasi ordonanta. Cei care ocupa posturi de conducere in cadrul directiei sunt direct raspunzatori de buna organizare si desfasurare a activitatii de primire, evidentiere si rezolvare a petitiilor ce le sunt adresate, precum si de legalitatea solutiilor si comunicarea acestora in termenul legal. Pentru solutionarea legala a petitiilor ce le sunt adresate, acestia vor dispune masuri de cercetare si analiza detaliata a tuturor aspectelor sesizate.

Directia este obligata sa isi organizeze un compartiment distinct pentru relatii cu publicul, incadrat cu personalul necesar, care va avea pregatirea corespunzatoare si care va primi, va inregistra si se va ingriji de rezolvarea petitiilor.

Pentru rezolvarea temeinica si legala a petitiilor, compartimentul de resurse umane le va indruma catre compartimentele de specialitate cu precizarea termenului de trimitere a raspunsului. Acelasi compartiment este obligat sa urmareasca solutionarea si redactarea in termen a raspunsului.             Expedierea raspunsului catre petitionar se va face numai prin intermediul compartimentului care a inregistrat petitia, acesta ingrijindu-se de clasare si arhivare.

Directia are obligatia sa comunice petitionarului, in termen de 30 de zile de la data inregistrarii petitiei, raspunsul indiferent daca solutia este favorabila sau nu.

In cazul in care un petitionar adreseaza mai multe petitii, acestea se vor conexa, petentul urmand sa primeasca un singur raspuns.

Repartizarea petitiilor in vederea solutionarii lor de catre personalul de specialitate se face de catre seful compartimentului caruia i s-a trimis petitia de catre compartimentul de relatii cu publicul.

Constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza potrivit prevederilor Legii nr 188/1999 privind Statutul functionarilor publici sau, dupa caz, potrivit legislatiei muncii urmatoarele fapte:

Nerespectarea termenelor de solutionare a petitiilor

Interventiile sau staruintele pentru rezolvarea unor petitii in afara cadrului legal

Primirea direct de la petitionar a unei petitii in vederea rezolvarii, fara a fi repartizata de seful compartimentului

ORDONANTA Nr. 27 din 30 ianuarie 2002

privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor

AUTOR: COMPANIA DE INFORMATICA NEAMT

Text actualizat in baza actelor normative modificatoare, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, pana la 17 mai 2002:

- Legea nr. 233/2002, prin care a fost aprobata cu modificari Ordonanta Guvernului nr. 27/2002.

ART. 1

(1) Prezenta ordonanta are ca obiect reglementarea modului de exercitare de catre cetateni a dreptului de a adresa autoritatilor si institutiilor publice petitii formulate in nume propriu, precum si modul de solutionare a acestora.

(2) Dreptul de petitionare este recunoscut si organizatiilor legal constituite, acestea putand formula petitii in numele colectivelor pe care le reprezinta.

ART. 2

In sensul prezentei ordonante, prin petitie se intelege cererea, reclamatia, sesizarea sau propunerea formulata in scris ori prin posta electronica, pe care un cetatean sau o organizatie legal constituita o poate adresa autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale, companiilor si societatilor nationale, societatilor comerciale de interes judetean sau local, precum si regiilor autonome, denumite in continuare autoritati si institutii publice.

ART. 3

Petitiile adresate autoritatilor si institutiilor publice prevazute la art. 2 vor fi solutionate in termenele si in conditiile stabilite prin prezenta ordonanta.

ART. 4

Conducatorii autoritatilor si institutiilor publice prevazute la art. 2 sunt direct raspunzatori de buna organizare si desfasurare a activitatii de primire, evidentiere si rezolvare a petitiilor ce le sunt adresate, precum si de legalitatea solutiilor si comunicarea acestora in termenul legal.

ART. 5

Pentru solutionarea legala a petitiilor ce le sunt adresate conducatorii autoritatilor si institutiilor publice sesizate vor dispune masuri de cercetare si analiza detaliata a tuturor aspectelor sesizate.

ART. 6

(1) Autoritatile si institutiile publice prevazute la art. 2 sunt obligate sa organizeze un compartiment distinct pentru relatii cu publicul, care sa primeasca, sa inregistreze, sa se ingrijeasca de rezolvarea petitiilor si sa expedieze raspunsurile catre petitionari.

(2) Compartimentul prevazut la alin. (1) inainteaza petitiile inregistrate catre compartimentele de specialitate, in functie de obiectul acestora, cu precizarea termenului de trimitere a raspunsului.

(3) Compartimentul prevazut la alin. (1) este obligat sa urmareasca solutionarea si redactarea in termen a raspunsului.

(4) Expedierea raspunsului catre petitionar se face numai de catre compartimentul pentru relatii cu publicul, care se ingrijeste si de clasarea si arhivarea petitiilor.

ART. 6^1

Petitiile gresit indreptate vor fi trimise in termen de 5 zile de la inregistrare de catre compartimentul prevazut la art. 6 alin. (1) autoritatilor sau institutiilor publice care au ca atributii rezolvarea problemelor sesizate, urmand ca petitionarul sa fie instiintat despre aceasta.

ART. 7

Petitiile anonime sau cele in care nu sunt trecute datele de identificare a petitionarului nu se iau in considerare si se claseaza, potrivit prezentei ordonante.

ART. 8

(1) Autoritatile si institutiile publice sesizate au obligatia sa comunice petitionarului, in termen de 30 de zile de la data inregistrarii petitiei, raspunsul, indiferent daca solutia este favorabila sau nefavorabila.

(2) Pentru solutionarea petitiilor transmise, potrivit art. 6^1, de la alte autoritati sau institutii publice, termenul de 30 de zile curge de la data inregistrarii petitiei la autoritatea sau institutia publica competenta.

ART. 9

In situatia in care aspectele sesizate prin petitie necesita o cercetare mai amanuntita, conducatorul autoritatii sau institutiei publice poate prelungi termenul prevazut la art. 8 cu cel mult 15 zile.

ART. 10

(1) In cazul in care un petitionar adreseaza aceleiasi autoritati sau institutii publice mai multe petitii, sesizand aceeasi problema, acestea se vor conexa, petentul urmand sa primeasca un singur raspuns care trebuie sa faca referire la toate petitiile primite.

(2) Daca dupa trimiterea raspunsului se primeste o noua petitie de la acelasi petitionar ori de la o autoritate sau institutie publica gresit sesizata, cu acelasi continut, aceasta se claseaza, la numarul initial facandu-se mentiune despre faptul ca s-a raspuns.

ART. 11

In cazul in care prin petitie sunt sesizate anumite aspecte din activitatea unei persoane, aceasta nu poate fi solutionata de persoana in cauza sau de catre un subordonat al acesteia.

ART. 12

(1) Repartizarea petitiilor in vederea solutionarii lor de catre personalul de specialitate se face de catre seful compartimentului caruia i s-a trimis petitia de catre compartimentul prevazut la alin. (1) al art. 6.

(2) Functionarii publici si persoanele incadrate cu contract individual de munca sunt obligate sa rezolve numai petitiile care le sunt repartizate potrivit alin. (1), fiindu-le interzis sa le primeasca direct de la petenti, sa intervina sau sa depuna staruinta pentru solutionarea acestora in afara cadrului legal.

ART. 13

Semnarea raspunsului se face de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice ori de persoana imputernicita de acesta, precum si de seful compartimentului care a solicitat petitia. In raspuns se va indica, in mod obligatoriu, temeiul legal al solutiei adoptate.

ART. 14

Semestrial autoritatile si institutiile publice vor analiza activitatea proprie de solutionare a petitiilor, pe baza raportului intocmit de compartimentul prevazut la alin. (1) al art. 6.

ART. 15

Constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici sau, dupa caz, potrivit legislatiei muncii urmatoarele fapte:

a) nerespectarea termenelor de solutionare a petitiilor, prevazute in prezenta ordonanta;

b) interventiile sau staruintele pentru rezolvarea unor petitii in afara cadrului legal;

c) primirea direct de la petitionar a unei petitii, in vederea rezolvarii, fara sa fie inregistrata si fara sa fie repartizata de seful compartimentului de specialitate.

ART. 15^1

Modul de solutionare a petitiilor adresate Parlamentului si Presedintelui Romaniei se face potrivit reglementarilor proprii.

ART. 16 *** Abrogat