StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Ajutorul de care ai nevoie. Cand ai nevoie cel mai multe de el!
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » criminologie
Trimite articolul prin email Reguli tactice criminalistice de investigare a scenei infractiunii : Criminologie Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Reguli tactice criminalistice de investigare a scenei infractiunii



REGULI TACTICE CRIMINALISTICE DE INVESTIGARE A SCENEI INFRACTIUNII

1.Aspecte introductive care se refera la cercetarea la fata locului in general

Fara indoiala cercetarea la fata locului se inscrie printre activitatile ce contribuie in mod substantial la realizarea scopului procesului penal.1 In acceptiunea legii procesuale penale, cercetarea la fata locului constituie tot un procedeu probatoriu ce serveste la adinistrarea sau la aflarea unor mijloace de proba.2

Astfel, cercetarea la fata locului constituie activitatea procedurala si de tactica criminalistica al carei obiect il constituie perceperea nemijlocita a locului unde s-a savarsit o fapta de natura penala, cautarea, descoperirea, relevarea, fixarea, ridicarea si examinarea mijloacelor de proba, inclusiv precizarea pozitiei si starii acestora.3




Legat de acceptiunea expresiei, fata locului trebuie facute anumite sublinieri. Legea procesual penala nu precizeaza expres, in nici una din dispozitiile sale, intelesul acestei expresii, definind in schimb notiunea de „locul savarsirii infractiunii”.

Astfel, prin „locul savarsirii infractiunii”se intelege, locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala, in totul sau in parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia,4 dar si locurile unde s-au descoperit urmele acesteia, ori in care s-au extins urmarile ei. Astfel, in notiunea „de loc al savarsirii faptei” vor intra :

- portiunea de teren sau incaperea in care s-a savarsit in mod concret infractiunea;

- portiunile de teren invecinate, in care au avut loc diferite actiuni infractionale pregatitoare;

- portiunea de teren sau incaperea in care s-au descoperit rezultatele infractiunii cercetate;

caile de acces si de indepartare de la locul savarsirii faptei. 1

De exemplu, in cazul infractiunilor comise cu arme de foc, locul faptei cuprinde: locul in care victima a fost surprinsa de glont, locul din care s-a tras, locul in care a fost gasit cadavrul, precum si orice portiune de teren dintre aceste puncte mentionate, daca se gasesc urme ale faptei savarsite. Desigur ca, in foarte multe cazuri, locurile amintite sus atat de apropiate unul de altul incat toate formeaza un spatiu omogen, dar se poate ca intre ele sa fie si distante chiar foarte mari

Scopul cercetarii la fata locului, dedus din continutul notiunii, ar putea fi rezumat astfel:

- cercetarea la fata locului permite examinarea criminalistica ;

- aceasta activitate ofera posibilitatea cautarii, relevarii, fixarii, ridicarii si interpretarii urmelor si mijloacelor materiale de proba, inclusiv fixarea acestora din punct de vedere procesual;

- rezultatele obtinute prin examinarea locului unde s-a comis infractiunea constituie punctul de plecare in elaborarea versiunilor de urmarire penala, cu privire la natura infractiunii, faptuitorii, conditii de loc si timp si scopul activitatii infractionale;

- cercetarea la fata locului contribuie la stabilirea cauzelor, conditiilor si imprejurarilor care au determinat ori favorizat savarsirea infractiunii, cu efect pe linia prevenirii comiterii pe viitor a unor fapte similare.3

Importanta acestui act procedural este relevata prin obiectul sau complex fixat in dispozitiile art. 129 alin. 1 din Codul de Procedura Penala, unde se arata ca se poate efectua aceasta activitate cand este necesar sa se faca constatari cu privire la situatia locului savarsirii infractiunii, sa se descopere si sa se fixeze urmele infractiunii, sa se stabileasca pozitia si starea mijloacelor de proba si imprejurarile in care infractiunea a fost savarsita. De asemenea,importanta cercetarii la fata locului rezida in aceea ca organul de cercetare penala percepe nemijlocit imprejurarile in care a actionat faptuitorul, obiectele de care s-a folosit in savarsirea infractiunii, obiectele pe care acesta le-a atins in campul infractional, caile de acces si de parasire a locului unde a fost comisa fapta. Atat literatura de specialitate, cat si practica judiciara considera cercetarea la fata locului ca fiind conditia de baza si punctul de plecare in investigarea criminalistica a infractiunilor.

Alteori, cercetarea la fata locului constituie singura modalitate de obtinere a probelor in faza initiala a investigarii.1Prin prisma celor aratate, cercetarea la fata locului se dovedeste a fi o activitate complexa desfasurata de organele de urmarire penala.

In faza de urmarire penala, cercetarea la fata locului este dispusa printr-o rezolutie motivata a organului de urmarire penala, de regula, dupa inceperea urmaririi penale. Cercetarea se efectueaza in prezenta martorilor asistenti, afara de cazul cand aceasta nu este posibil. De asemenea, cercetarea la fata locului se face in prezenta partilor, atunci cand este necesar, iar, o eventuala participare a partilor legal citate nefiind de natura sa impiedice efectuarea cercetarii.2

In vederea garantarii exercitarii dreptului la aparare in cazul invinuitului sau inculpatului retinut sau arestat, legea a inscris posibilitatea aducerii acestuia la cercetare; in situatia in care nu poate fi adus, organul de urmarire penala are obligatia sa-i puna in vedere ca are dreptul sa fie reprezentat si ii asigura, la cerere, reprezentarea. 3

De asemenea, aparatorul invinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala, deci si la cercetarea la fata locului.Lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmarire penala, daca exista dovada ca aparatorul a fost incunostintat de data si ora efectuarii actului.4

In faza de judecata, cercetarea la fata locului este dispusa de catre instanta, printr-o incheiere,dupa inceperea cercetarii judecatoresti.Potrivit art.129alin.4din Codul deProcedura Penala, instanta de judecata efectueaza in unele cazuri cercetarea la fata locului cu citarea partilor si in prezenta procurorului, cand participarea acestuia la judecata este obligatorie.

Intre procedura cercetarii la fata locului efectuata de catre organele de urmarire penala si cea efectuata de catre instanta de judecata pot fi sesizate unele aspecte diferentiale, si anume: in timp ce organele de urmarire penala incunostiinteaza partile, instanta le citeaza; in cazul efectuarii cercetarii la fata locului de catre instanta, participarea procurorului este obligatorie, daca si participarea la judecata este obligatorie, in timp ce, in cazul efectuarii cercetarii la fata locului de catre organele de cercetare penala, procurorul poate sa nu fie prezent.1

Pentru desfasurarea in bune conditii a cercetarii la fata locului, organul judiciar care efectueaza aceasta activitate poate interzice persoanelor care se afla ori vin la locul unde se efectueaza cercetarea sa comunice intre ele sau cu alte persoane, ori sa plece inainte de terminarea cercetarii.2 Aceasta dispozitie a legii se justifica prin aceea ca discutiile intre anumite persoane prezente la aceasta activitate ar putea influenta, intr-un mod sau altul, desfasurarea cercetarii, ca si martorii prezenti.

Cercetarea locului savarsirii faptei este o actiune imediata a urmaririi penale, trebuind sa se efectueze fara nici o intarziere si cat mai complet,caci repetarea ei, desi posibila, nu da intotdeauna rezultate satisfacatoare.3

In marea majoritate a cazurilor, cercetarea locului savarsirii faptei este o activitate obligatorie, dar, indeosebi, nu poate lipsi in cercetarea : omorului, a incendiilor, a spargerilor, a accidentelor de munca sau de circulatie si , in general, in toate cazurile in care este necesar sa se faca constatari cu privire la situatia locului faptei. Cu alte cuvinte, cercetarea locului faptei se face cu dublu scop , si anume, pe de o parte, de a cunoaste nemijlocit „ambianta generala” a infractiunii cercetate sau in curs de judecata, iar pe de alta parte, pentru a descoperi, ridica si fixa urmele infractiunii, pentru a cunoaste imprejurarile acesteia si a demasca pe infractor.

Cercetarea locului savarsirii faptei face parte din activitatile initiale de ancheta, pornite imediat ce s-a aflat de savarsirea unei infractiuni. Totusi sunt cazuri cand cercetarea locului faptei se face cu o anumita intarziere, fie ca infractiunea a ramas in timp nedescoperita, fie ca nu s-a cunoscut de la inceput care este intr-adevar locul principal al savarsirii faptei. In cazurile cand cercetarea locului faptei se face cu o oarecare intarziere, va trebui sa se tina seama de toate modificarile ce au putut sa opereze intre timp asupra urmelor infractiunii : in masura in care ele mai pot fi descoperite, vor trebui interpretate tinand seama de aceste transformari.

In cercetarea locului savarsirii faptei se va tine seama de urmatoarele reguli tactice cu caracter general, aplicabile in intreaga cercetare, astfel incat sa se ajunga la scopul propus:

a) Cercetarea locului savarsirii faptei trebuie efectuata cat mai urgent posibil, orice intarziere aducand dupa sine riscul distrugerii unei parti din urmele infractiunii , sau schimbarea pozitiei relative a unor obiecte importante pentru cunoasterea infractiunii cercetate.

Modificarile survenite la locul faptei se pot datora unor conditii atmosferice, in masura in care urmele infractiunii s-au format in loc deschis sau, activitatii intentionate sau neintentionate a unor persoane. Astfel, in cercetarea accidentelor de circulatie, deplasarea la locul faptei trebuie facuta cat mai neantarziat, pentru a nu bloca prea mult timp caile ce circulatie, si pentru ca urmele accidentului sa nu se stearga. In cercetarea unui omor, intarzierea cercetarii poate aduce dupa sine distrugerea urmelor principale, ca: disparitia petelor de sange, a obiectului folosit, sau a unor obiecte apartinand infractorului si prin care ar fi putut fi identificat.

Cercetarile locului faptei efctuate noaptea se continua si a doua zi, chiar daca s-a dispus de lumina suficienta, pentru a nu neglija descoperirea vreunei urme.

b) Cercetarea locului faptei trebuie facuta in mod obiectiv, fara ca activitatea de cercetare sa se limiteze numai la verificarea anumitor versiuni, iar neglijarea celorlalte sa determine neridicarea tuturor urmelor infractiunii.

Fixarea rezultatelor cercetarii in procesul-verbal se va face in ordinea in care s-a desfasurat cercetarea si s-au descoperit urmele.

c) Cercetarea locului faptei trebuie sa se faca minutios si atent, fara neglijarea lucrurilor marunte”, ca diferitele detalii ce pot lamuri insa inlantuirea cauzala a faptelor

d) Cercetarea locului fapteitrebuie sa se faca in mod organizat, dupa un anumit plan, ca diferitele actiuni sa nu se stanjeneasca reciproc. Organul de urmarire penala isi va schita un inceput de plan, tinand seama de extinderea locului, faptei, de primele versiuni ce se desprind din cele relatate de martori, de natura dominanta a urmelor ce pot fi ridicate (de exemplu, la locul faptei se gaseste un cadavru, urmele unui incendiu etc).De asemenea,se vor lua informatii daca la locul faptei s-au produs modificari, precizandu-se in ce constau ele si de catre cine si in ce scop au fost facute.1

Organizarea cercetarii locului faptei va parcurge doua faze, desfasurandu-se de la general la particular, de la cercetarea in ansamblu a locului spre cercetarea cat mai detaliata a obiectelor. Cand locul faptei consta dintr-o incapere sau mai multe, stabilirea aspectului de ansamblu se va face privind locul faptei din usa de intrare. Daca locul faptei este un loc deschis, inainte de a se porni la cercetarea propriu-zisa se va face inconjurul lui, pentru a-i aprecia dimensiunile si caracteristicile. In aceasta faza de apreciere generala a locului faptei se vor executa fotografiile de ansamblu, pentru incadrarea imaginii locului faptei in mediul sau inconjurator.

Toata activitatea de cercetare la fata locului se descrie in procesul-verbal de catre organul de urmarire penala care conduce cercetarea respectiva, la care se pot anexa schite, desene sau fotografii ori alte asemenea lucrari, cum sunt, rolele din film sau benzile videomagnetice.1 Acesta constituie principalul mijloc procedural de fixare a celor constatate de catre organul judiciar.2

Procesul-verbal poate sa fie intocmit dupa terminarea intregii activitati sau treptat, pe masura desfasurarii cercetarii. Indiferent de metoda aplicata la intocmirea lui, procesul-verbal trebuie sa fie o oglinda a intregii activitati desfasurate de toate persoanele participante, prin redarea amanuntita a tot ceea ce s-a descoperit si s-a facut pentru fixarea, ridicarea si conservarea probelor, deoarece reprezinta dovada acestei activitati si in acelasi timp este singurul mijloc de proba rezultat din cercetarea locului faptei.3

Mentiunile cuprinse in procesul verbal vor reflecta caracterul obiectiv, complet al cercetarii, folosindu-se formulari clare, precise, concise, din care sa rezulte ca nu a fost omis nici un amanunt, nici un element util stabilirii adevarului, precum si evitandu-se expresiile ambigue sau echivoce, de natura sa conduca la confuzii sau la alte interpretari. Este necesara folosirea unei terminologii conforme cu dreptul procesual penal, clare si riguroase, potrivit specificului cercetarii.4

Din punctu de vedere al formei si cuprinsului, procesul-verbal va contine urmatoarele mentiuni:

- data si locul unde este incheiat;

- numele, prenumele si calitatea celui care il incheie;

- descrierea amanuntita a celor constatate, precum si a masurilor luate;

- numele, prenumele, ocupatia si adresa persoanelor la care se refera procesul-verbal, obiectiile si explicatiile acestora;

- mentiunile prevazute de lege pentru cazurile speciale.1

Procesul-verbal de cercetare la fata locului cuprinde trei parti: preambulul, partea descriptiva si incheierea.

In partea introductiva sau preambul se arata partea cercetata, data comiterii ei, locul si data, cu mentiunea orei cand incepe cercetarea, satarea atmosferica si a locului faptei, delimitarea precisa a acestuia, organul de urmarire penala care conduce cercetarea, numele, prenumele, calitatea in care participa, ocupatia si adresa persoanelor participante.

Partea descriptiva cuprinde desfasurarea cercetarii, mijloacele utilizate, metodele aplicate, urmele descoperite, metodele si mijloacele de fixare si ambalare a probelor materiale. Se mentioneaza numarul de fotografiilor executate si ce anume reprezinta fiecare fotografie in parte, schitele si desenele intocmite. Toate acestea se ataseaza la procesul-verbal respectiv si reprezinta parti componente ale acestuia.

In partea finala (incheierea) se mentioneaza ora cand s-a terminat cercetarea la fata locului si cum anume a decurs toata operatiunea cercetarii respective.2 Pe fiecare pagina si la sfarsit, procesul verbal se semneaza de catre organul de urmarire penala precum si de martorii asistenti si de catre persoanele la care se refera procesul verbal.Daca vreuna din aceste persoane nu poate sau refuza sa semneze, se face mentiunea despre aceasta.3

Consemnarile se vor limita strict la constatarile facute direct de organul de urmarire penala in timpul cercetarii, iar nu la aspecte inexistente in acel moment.


2.Particularitatile cercetarii la fata locului in cazurile infractiunilor de omor:

Infractiunile contra vietii, prevazute in prima sectiune din titlul II Cod Penal – partea speciala, cunosc forme variate, si reprezinta cele mai grave fapte din criminalitatea contra persoanei. Cum rezulta chiar din denumirea ce li s-a dat in lege, infractiunile de acest fel au ca obiect juridic dreptul la viata al fiintei umane.1 Obiectul infractiunilor contra vietii este relatia sociala ocrotita de lege si care asigura dreptul la viata, ca un drept absolut. Legea apreciaza viata, in primul rand ca o relatie sociala, fapt ce are o deosebita importanta in abordarea priblematicii sale medico-legale.

Astazi, toate legislatiile si normele etice, ca un principiu de etica universal valabil, dar realizabil in raport de societate, ocrotesc viata incepand de la conceptie, din uter, in timpul nasterii ca si in perioadele agonale.2

In legislatia noastra, infractiunea de omucidere va intruni trei elemente:

- pericolul social dedus din caracterul actiunii sau inactiunii (aspectul ei material) ca si din pericolul social al valorilor sociale incalcate (sinuciderea, interventia chirurgicala nu au pericol);

- vinovatia (aspectul subiectiv al infractiunii) ca act de constiinta si vointa ce clasifica infractiunile in infractiuni cu intentie (directa sau indirecta), din culpa (cu neglijenta sau cu usurinta) si mixte (praeterintentionate);

- fapta sa fie incriminata de lege (nullum crimen sine lege).

Potrivit legislatiei penale in vigoare infractiunea de omor consta in uciderea unei persoane.3 Intr-o exprimare ceva mai cuprinzatoare, omorul ar putea fi definit ca „fapta persoanei care, cu intentie, ucide o alta persoana”.4 Omorul ce exprima suprimarea vietii unei alte persoane prin mijloace violente poate fi simplu, in calificarea caruia, din punct de vedere juridic, nu intereseaza starea de sanatate a persoanei sau mijloacele utilizate. Va fi o infractiune de omor, actul de suprimare a vietii pe parcursul delimitat de la realizarea actului nasterii pana la instalarea mortii reale, prin mijloace apte de a-l produce, idonee si nu imaginare sau prin mijloace banale (lovituri usoare), daca agresorul cunostea factorii conexi ce pot interveni in producerea mortii (starile patologice premorbide).5

Actiunea de ucidere poate fi realizata de multe ori in forme si cu mijloace violente (prin impuscare, injunghiere), cat si in forme neviolente (suprimare, otravire).

Omorul calificat este fapta persoanei care savarseste un omor in anumite imprejurari grave prevazute de lege ce au caracterul unor circumstante agravante (cu premeditare, din interes material, asupra sotului sau unei rude apropiate), in starea de neputinta a victimei de a se apara, prin mijloace ce pun in pericol viata mai multor persoane – de exemplu explozia unei cladiri - ,in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale victimei, omorul comis pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmarire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse, pentru a inlesni sau ascunde savarsirea altei infractiuni, precum si omorul savarsit in public.1 Aceasta fapta prezinta un grad de pericol social mai ridicat fata de infractiunea de omor simplu, ceea ce explica incriminarea sa prin dispozitii separate si sanctiunea mai severa.

Varianta de tip a omuciderii, omorul deosebit de grav consta in uciderea cu intentie a unei persoane in imprejurari care imprima faptei un grad si mai sporit de pericol social. Astfel, omorul savarsit prin cruzimi multiple, asupra a doua sau mai multe persoane, comis de catre o persoana care a mai savarsit un omor, pentru a savarsi sau ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii, asupra unei femei gravide, sau asupra unui magistrat, politist, jandarm ori asupra unui militar, in timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale acestora,2 justifica aplicarea de catre instanta competenta a celor mai severe sanctiuni de drept penal. Omorul prin cruzimi rezulta din mijloacele utilizate (ce provoaca chinuri), din imprejurarile ce dovedesc ferocitatea (de exemplu, violenta asupra copilului in fata mamei), ca si din personalitatea agresorului (psihopat malign, cinic).3

Omuciderea are ca obiect juridic relatia sociala care ocroteste viata si ca obiect material, corpul victimei infractiunii. Gravitatea omorului difera cu forma de vinovatie, relatia victima-agresor si modul sau de savarsire. In cadrul laturii obiective nu intereseaza daca moartea s-a produs imediat sau tardiv. Intentia, ca latura subiectiva a infractiunii de omor, rezulta din felul comiterii sale, din mobilul faptei si mijloacele de executie utilizate.

Uciderea din culpa – prevazuta in art.178 al Codului Penal al Romaniei – constituie varianta atenuanta a omuciderii. Ea are o forma simpla cand se refera la lipsa de prevedere a omorului, desi autorul putea si avea aceasta posibilitate de prevedere. Uciderea din culpa calificata se realizeaza atunci cand nu se respecta masurile de prevedere specifice ale unei profesiuni si ea se poate realiza prin actiune sau inactiune.Infractiunea se refera la culpa profesionala care, la randul sau, are cateva agravante: uciderea din culpa profesionala sub influenta betiei pentru cei ce utilizeaza drumul public, si omorul din orice alta profesiune daca autorul a fost in stare de ebrietate sau daca s-a cauzat moartea a doua sau mai multe persoane, deodata.

Rolul si importanta investigatiei criminalistice in solutionarea infractiunilor impotriva vietii – ca si in solutionarea celorlalte fapte penale – rezulta din aceea ca stiinta Criminalisticii pune la indemana organelor judiciare metodele si mijloacele tehnico-stiintifice necesare descoperirii, fixarii, ridicarii si examinarii urmelor omuciderii, a identificarii autorului si eventual a victimei.Prin regulile tactice de efectuare a actelor de urmarire penala, precum si prin metodologia cercetarii mortii violente, este posibila strangerea probelor necesare stabilirii adevarului.1 Investigarea omorului – una dintre formele mortii violente – se particularizeaza, fata de cercetarea altor categorii de infractiuni, prin problematica sa specifica, concentrate in cateva directii principale, respectiv: stabilirea cauzei si natura mortii, a circumstantelor de timp si de mod in care a fost savarsita fapta, descoperirea mijloacelor sau instrumente folosite la suprimarea vietii victimei, identificarea autorului, a eventualilor participanti la comiterea omorului, precizarea scopului sau a mobilului infractiunii.2

Din perspectiva investigatiilor criminalistice, cercetarea la fata locului parcurge doua faze principale: statica si dinamica, fiecarei fiindu-i caracteristice anumite obiective.


2.1. Cercetarea la fata locului in faza statica

In faza statica a cercetarii sau stadiul cercetarii generale, se procedeaza la o examinare atenta a locului faptei, atat in ansamblul sau, cat si pe zonele mai importante, fara a se aduce nici o modificare acestuia. In aceste momente, pe cat este posibil, nici un obiect nu este atins sau miscat de la locul sau. Se procedeaza la fixarea pozitiei obiectelor principale, a victimei (daca este cazul) si, in general, a intregului ansamblu al locului, in scopul formarii unei imagini asupra naturii faptei, momentului si modului in care s-ar fi putut desfasura.1



In aceasta faza intereseaza aspectul de ansamblu al locului savarsirii faptei, pozitiile relative ale diferitelor urme si obiecte, caile de acces; se masoara distantele dintre diferitele obiecte ale infractiunii, intre diferitele urme ale acesteia, se executa fotografiile-schita, fotografiile obiectelor principale de la locul faptei si se fac masuratorile fotografice tridimensionale. In orice imprejurare in care la fata locului se gaseste un cadavru, indiferent de cauza si natura mortii (omucidere, sinucidere, accident), se impune efectuarea de fotografii pentru redarea pozitiei corpului, a starii imbracamintei, a leziunilor vizibile in acel moment, a distantei si raportului de pozitie cu obiectele din apropiere.

Regula generala este aceea potricit careia, in ipoteza mortii violente, cadavrele sa fie fotografiate in pozitia si starea in care au fost gasite, nefiind permisa nici o modificare.

Potrivit acestei reguli generale, se va efectua o fotografie cu aparatul dispus deasupra cadavrului, intr-o pozitie pe plan paralela, care sa permita fixarea imaginii intregului corp; totodata, se vor efectua mai multe fotografii din partile laterale (fotografii incrucisate), evitandu-se, in masura posibilitatilor, fotografiile dinspre cap si picioare, pentru prevenirea deformarilor suparatoare date de perspectiva. Daca acest lucru nu este totusi posibil, fotografiile se vor executa de la o distanta ceva mai mare si cu aparatul cat mai ridicat. Sursele de lumina se dispun frontal si lateral, pentru inlaturarea umbrelor.

Pe langa regula generala, in functie de specificul situatiei, mai pot fi avute in vedere urmatoarele reguli2:

- cadavrele dezmembrate sunt fotografiate in doua etape: mai intai se fotografiaza fiecare parte in locul si in pozitia in care se afla, apoi se fotografiaza intregul corp refacut;

- cadavrele inecatilor sunt fotografiate o data in apa, daca asa au fost gasite, si imediat dupa scoatere, pentru a nu risca aparitia procesului de putrefactie, indeosebi la temperaturi ridicate;

- cadavrele spanzurate sau in pozitia sezand sunt fotografiate din fata, din spate si din partile laterale.La spanzurati se va insista asupra nodului si santului de spanzurare;

- cadavrele carbonizate, dupa fotografierea in starea in care au fost gasite, vor fi asezate pe o suprafata alba (hartie sau cearsaf), pentru a se obtine suficient contrast si fotografiate cu ajutorul unei lumini puternice;

- cadavrele inghetate vor fi, de asemenea, fotografiate in starea initiala, precum si dupa dezghetarea la temperatura camerei.

Dupa fixarea prin fotografie a aspectului general al cadavrului si indeosebi a pozitiei lui fata de obiectele inconjuratoare, se trece la fotografierea, la o scara mult mai mare, a detaliilor, ca: leziunile vizibile, urmele infractiunii ramase pe imbracaminte, petele sau baltile de sange, urmele de otravire, arsurile. Daca leziunile provocate de armele de foc au creat orificii atat de intrare cat si de iesire, aceste urme vor fi fotografiate intr-o succesiune imediata.

Masuratorile tridimensionale se pot face prin folosirea unor plansete speciale, prin stereafotografie, cu aparate avand ca doua obiective, precum si pe fotografii executate ocazional. Aceste procedee sunt aplicabile de specialistii fotografi ai organelor judiciare.

In viitor, masuratorile tridimensionale vor beneficia de aportul holografiei, imaginile obtinute cu ajutorul radiatiei laser permitand o vizualizare spatiala din mai multe unghiuri.

Cercetarea poate incepe de la centru si continua spre marginea locului faptei, sau de la obiectul principal, cum ar fi de exemplu, corpul victimei, focarul unui incendiu etc. In locurile inchise, cercetarea se poate desfasura de-a lungul peretilor incaperii, iar, in locurile deschise, pe portiuni de teren bine delimitate de la centru spre margine sau invers. In aceasta faza a cercetarii se va cauta sa se stabileasca in aspecte generale: natura infractiunii cercetate, timpul cand a avut loc, felul in care s-a desfasurat.1

Se va interzice fumatul in timpul cercetarii locului faptei, sau se va fixa un loc special pentru fumat.

Nu se va comenta cu glas tare rezultatele cercetarii, pentru a nu influenta martorii oculari daca sunt de fata.

Cercetarea locului omorului va incepe cu luarea unor masuri pregatitoare de catre procurorul care conduce echipa de cercetare.


a) Operatiuni de conservare a campului infractional:

1. Luarea masurilor de conservare a intregului camp infractional este o masura esentiala pentru evitarea unei posibile actiuni distructive a persoanelor curioase (asa-numitul „val al curiosilor”), a amatorilor de senzatii tari care, numai in cateva momente, pot schimba infatisarea locului faptei sau distruge urmele infractiunii. Este total contraindicat sa se atinga sau sa se modofice pozitia unor obiecte1, daca situatia nu o impune cu necesitate (salvarea victimelor sau inlatirarea unor pericole). Organul de urmarire penala nu modifica nimic din aspectul initial al locului savarsirii faptei, se deplaseaza, dus si intors, pe o singura directie din cuprinsul locului faptei, notand in carnet aspectele generale, precum si forma si pozitia obiectelor si a urmelor intalnite in cursul cercetarii.

Prin stabilirea exacta a perimetrului scenei infractiunii se previne o eventuala incercare a autorului infractiunii de a sterge urmele faptei sale.2 Masura se impune si pentru prevenirea actiunii unor infractori cu caracter obiectiv, cum sunt, de exemplu, conditiile metereologice, mai ales daca fapta a fost comisa intr-un loc deschis.

2. Limitarea accesului persoanelor in zona cercetata se va face pana la strictul necesar. In faza de pregatire, la locul faptei va patrunde numai seful echipei, insotit, eventual, de un ajutor sau de medicul legist si procurorul daca infractiunea s-a soldat cu victime omenesti.3 In continuare – daca se considera necesar si posibil – va fi folosit cainele de urmarire, dupa care isi vor incepe activitatea ceilalti membri ai echipei.

Multimea curiosilor trebuie tinuta la distanta de locul faptei, pentru a nu distruge urmele infractiunii, dar acest deziderat nu trebuie interpretat mecanic, caci prin indepartarea tuturor persoanelor fara selectare se pot pierde unii martori oculari pretiosi, unele persoane care ar putea ajuta la identificarea infractorului daca acesta este prins, sau chiar infractorul sau complicii ramasi sa vada cum decurg cercetarile.4

Daca la locul faptei au circulat si alte persoane pana la sosirea organelor de paza precum si persoanele care au ajutat la transportarea victimelor sau la oprirea efectelor infractiunii, tuturor acestora li se vor lua impresiunile urmelor de maini si de picioare, pentru a le putea diferentia de urmele infractorului.

Fata de unele realitati ale practicii de specialitate, pentru reusita cercetarii locului faptei, este deosebit de important ca echipa de cercetare, conducatorul acesteia, sa fie lasati sa actioneze in loniste, fara a se interveni din afara, decat daca este absolut necesar, si mai ales, oportun.

3. Limitarea contactului tertilor cu obiectele existente in campul infractional – se constata, in practica, mai ales in cazurile deosebite, cum sunt, de pilda, omuciderile, distrugerile cu consecinte grave, ca, la fata locului – pe langa membrii echipei de cercetare – mai sunt przente si alte persoane cu anumite responsabilitati din cadrul organelor judiciare sau din alte domenii. Acestora li se adauga tot mai frecven ziaristii. Cateodata, acestia patrund chiar printre primii in zona cercetata pentru a-si face o idee despre ce s-a intamplat, sau pentru a formula ipoteze cu privire la natura si gravitatea faptelor. Nu intotdeauna aceste persoane respecta regulile cercetarii la fata locului, unele din acestea, chiar elementare, de bun simt, cum ar fi evitarea crearii de noi urme, atingerea sau modificarea pozitiei unor obiecte.

Reprezentantii presei sau televiziunii pot sa asiste, in aceleasi conditii de ordine si corectitudine la actele de investigatie, dar in afara perimetrului scenei infractiunii.1 Fata de acestia, magistratul si membrii echipei de cercetare trebuie sa dea dovada de sobrietate, de o anumita fermitate daca jurnalistii sunt excesivi de curiosi, furnizandu-le date care pot face obiectul publicarii in faza initiala a anchetei, fara sa influenteze negativ evolutia investigatiilor, sa trezeasca anumite ecouri nedorite in opinia publica, prin exagerari, afirmatii neconforme cu realitatea sau care, pur si simplu, serveasca faptuitorilor.

b) Examinarea victimei si constatarea mortii este efectuata de catre medicul legist, in prezenta procurorului. Se va stabili daca victima mai este sau nu in viata, pentru un eventual prim-ajutor si transportarea sa imediata la spital. Medicul legist constata decesul, diagnostic pus pe baza semnelor cadaverice specifice instalarii mortii biologice si confirmat cu prilejul

examenului necroptic. Inainte de orice examinare, cadavrul va ramane in pozitia in care a fost gasit si se va proceda la fotografierea lui. La fotografiere este recomandabil sa se prinda in imagine si o rigla gradata, care permite o ghidare asupra relatiilor metrice sau, mai bine, sa se foloseasca un aparat stereoscopic, cu fotografierea concomitenta a unui raster. Fotografia in culori este mai pretentioasa; se pot produce mari variatii in redarea culorii, in functie de sursa de lumina si de ora la care s-a executat fotografierea.

Examinarea victimei parcurge aceleasi faze ca si cercetarea locului faptei – faza statica si faza dinamica – rezultatele fiind consemnate in procesul verbal si fixate prin fotografiere sau prin inregistrarea videomagnetica, in aceeasi ordine.

Astfel1:

In faza statica se determina urmatoarele:

a) locul in care a fost decoperit cadavrul, amplasarea in raport cu urmele si obiectele din jurul sau (mobile, elemente de constructie, vegetatie, potrivit particularitatilor locului), distanta pana la acestea, examinarea imbracamintii, descrierea sumara a leziunilor traumatice si eventual a modului de producere, cum ar fi cele de autoaparare, precum si cat mai multe detalii de ordin general – talie, greutate, sex si varsta aproximativa a victimei, - cat si particulare – culoarea parului, a ochilor, forma fetei, a nasului, urechilor, formula dentara, cicatrice posttraumatice, eventuale tatuaje, nervi pigmentari;

b) pozitia corpului, privind in ansamblul sau, cum ar fi, de exemplu, pe spate, cu fata in jos sau lateral (decubit dorsal, ventral sau lateral), precum si pozitia membrelor si a capului. De exemplu, membrele pot fi extinse sau indoite (flectate), capul intors intr-o parte.

In faza dinamica, vor fi examinate, in ordine:

a) imbracamintea si incaltamintea cadavrului, interesand caracteristicile lor (culoarea si gradul de uzura, croiala, materialul din care sunt confectionate, sau diverse accesorii), precum si urmele sau pete existente pe acestea. De asemenea, se va preciza lipsa unor parti din imbracaminte sau incaltaminte, care, in mod normal, trebuiau sa existe (pantofi, pantaloni, fusta, lenjerie), daca exista rupturi ale acestora, inclusiv lipsa unor obiecte de genul ceasului sau a verighetei ce lasa urme specifice pe incheietura mainii sau pe degete. Va fi cercetat cu atentie fiecare buzunar, indicandu-se continutul si pozitia acestuia (normal sau scos in afara), precum si urmele de murdarie sau pete.

b) corpul cadavrului se examineaza plecandu-se de la elementele generale, cum sunt, constitutia fizica, culoarea pielii, semnele particulare, adipozitatea, semnele cadaverice si diferitele leziuni vizibile, indicand forma, dimensiunea si locul acestora pe corpul cadavrului. De asemenea se vor indica si urmele diferitelor resturi de materiale, ca: sange si alte resturi biologice, noroi, praf rezultate din savarsirea infractiunii.

Se vor examina leziunile de pe corpul cadavrului, pentru a stabili ce instrumente s-au folosit la producerea lor, dar, pe cat posibil, cadavrul nu va fi dezbracat de haine, acest lucru fiind executat in cadrul examinarii medico-legale, dupa transportarea la morga a cadavrului.1 Inainte de ridicarea victimei de pe locul unde a fost gasita se contureaza cu creta locul exact ocupat, indicand si pozitia membrelor daca acestea sunt indepartate de corp.

c) Examinarea campului infractional se efectueaza pentru ca procurorul sa-si formeze o imagine de ansamblu a acestuia. Astfel, in campul infractional vor intra numai procurorul si medicul legist. Se evita astfel posibilitatea distrugerii unor urme si modificarea pozitiei obiectelor din preajma cadavrului – asa numitele urme pozitionale au o mare importanta in clarificarea modului de savarsire a infractiunii. In functie de particularitatile locului faptei – cum ar fi, de exemplu, un apartament, magazine, drum public – organul judiciar are obligatia sa fixeze imaginea exacta a intregului tablou al faptei, prin stabilirea starii si pozitiei usilor si ferestrelor, a mobilierului, a aparatelor, a celor mai diverse obiecte, a urmelor2; masurarea distantei dintre obiectele principale, dintre acestea si urme sau locuri de acces, aspect de natura sa serveasca la clarificarea unor imprejurari ale cauzei.

Pentru stabilirea timpului cand a avut loc infractiunea se va tine seama de starea resturilor de mancare, de felul imbracamintei victimei sau infractorului, daca imbracamintea avea urme de ploaie care a cazut la un timp cunoscut sau nu,daca ceasul victimei a stat. Daca ceasul a fost lovit in timpul agresiunii si s-a oprit din acest motiv, timpul va fi indicat destul de precis.3

Cand locul faptei este un teren deschis, indiferent de metoda care a fost adoptata pentru desfasurarea cercetarii, terenul va fi impartit in parcele aproximativ egale, tinand seama de diferentierile naturale ale terenului.

In caz ca cercetarea locului savarsirii faptei se desfasoara intr-o incapere, dupa cercetarea punctului principal unde se gasesc urmele mai importante, se trece la cercetarea peretilor, mergand pe sensul unei maini (stanga sau dreapta), examinandu-se ferestrele, usile si obiectele atarnate pe pereti sau situate in imediata lor apropiere; apoi se va cerceta pardoseala, terenul si diferitele obiecte din incaperi, insistandu-se asupra locurilor unde urmele infractiunii au putut sa se formeze, tinand seama de natura infractiunii si de natura obiectelor.1

In mod obisnuit, in practica de cercetare penala, cand locul savarsirii faptei nu este prea extins si urmele principale ale infractiunii cercetate sunt concentrate intr-un singur loc – cadavrul victimei – cercetarea locului savarsirii faptei porneste de la centru spre periferie. In schimb, cand urme de o egala importanta pentru cercetarea cauzei sunt raspandite pe o suprafata mai mare, sau cand locul savarsirii faptei este foarte extins, sau cand, in cadrul cercetarii, intereseaza in mod deosebit caile de acces, cercetarea va porni de la una dintre extremitati.

d) Stabilirea eventualelor modificari survenite in campul infractional:

Se recomanda ca, pentru stabilirea operativa a schimbarilor intervenite in campul infractiunii, sa se recurga la ajutorul unui martor care cunoaste bine locul faptei sau care a asistat la producerea evenimentului.

Din coroborarea rezultatelor acestor prime investigatii cu elementele deduse din modificarile aspectului normal al locului faptei si consecintele propriu-zise ale actului infractional, pot fi obtinute date importante referitoare la natura faptei, la timpul si imprejurarile in care a fost savarsita si chiar la faptuitor. De exemplu, pot fi obtinute unele date din interpretarea modului in care a patruns intr-o incapere, a modului in care a fost primit, ca o cunpstinta sau cu un intim.2

In legatura cu autorul faptei, se poate stabili daca acesta era familiarizat cu locul faptei, daca a actionat singur sau impreuna cu alte persoane.De exemplu, in cercetarea unei morti violente, a fost descoperit cadavrul unui barbat, de varsta mijlocie, cantarind cca. 90 kg, spanzurat intr-un pod. Mobila din incaperea in care locuia singur era in acea neoranduiala specifica luptei dintre mai multe persoane, iar in bucatarie erau incepute pregatirile de servire a mesei. Prima ipoteza – formulata pe baza acestor date initiale – a fost data in sensul ca fapta a fost savarsita de cel putin doua persoane si ca nu poate fi vorba de o sinucidere.1

Orice modificare, provocata chiar accidental de catre numarul de persoane ce patrund adeseori la locul omorului, conduce la concluzii gresite cu privire la imprejurarile in care a fost comisa fapta.Patrunderea unui numar mare de persoane in zona cercetata, mai poate determina serioase dificultati in exploatarea urmelor olfactive cu ajutorul cainelui de urmarire.

e) Selectionarea martorilor asistenti la efectuarea cercetarii locului faptei.

In terminologia juridica, martorii asistenti sunt acele persoane care asista la efectuarea unui act procedural.2 Potrivit legii procesual penale, unele acte procedurale sunt conditionate de lege, in sensul ca nu pot fi efectuate in mod valabil de catre organul competent decat in prezenta unor martori asistenti. Ca semnatari ai procesului-verbal, martorii asistenti pot fi chemati in fata instantei de judecata pentru a depune marturie cu privire la modul in care s-a efectuat actul procedural la care au asistat, precum si cu privire la realitatea celor consemnate in actul constatator.3

Pe de alta parte, martorii asistenti, spre deosebire de martorii propriu-zisi, nu cunosc date privitoare la faptele sau imprejurarile de fapt care au precedat, insotit ori succedat comiterea infractiunii. Ei pot face declaratii numai cu privire la constatarile si modul de efectuare a actului procedural la care au fost de fata. Prin urmare, aceste declaratii constituie mijloc de proba pentru activitatea procesuala si nu mijloc de proba pentru solutionarea cauzei. Din acest considerent declaratiile martorilor asistenti nu sunt enumerate printre mijloacele de proba expres prevazute de lege.4

Pentru a putea avea calitatea de martor asistent – de subiect ocazional al procesului penal, se cer indeplinite, cumulativ, mai multe conditii, anume:

sa aiba capacitatea de exercitiu deplina;

sa nu aiba interes in cauza ce face obiectul investigarii criminalistice;

sa nu faca parte din aceeasi unitate cu organul de cercetare penala care efectueaza actul procedural.

In acelasi timp, organul de cercetare penala trebuie sa constate si indeplinirea altor conditii privind latura subsatntiala, cum ar fi:

- sa se constate necesitatea indeplinirii unui act procedural care nu poate fi efectuat decat in prezenta martorilor asistenti;

- sa se constate ca, in fapt, prezenta martorilor este posibila1, tinand cont de faptul ca numarul acestora nu poate fi mai mic de doi2;

Organul de cercetare penala competent sa efectueze actul procedural este obligat sa cheme persoanele care urmeaza sa asiste ca martori, sa verifice daca indeplinesc conditiile cerute de lege si sa foloseasca in calitate de martori asistenti numai pe aceia care indeplinesc aceste conditii. Astfel, organul de urmarire penala invita doua persoane in rol de martori asistenti – necesitatea folosirii a mai mult de doi martori asistenti este lasata la aprecierea organului de cercetare penala – explicandu-le drepturile si obligatiile lor. Martorii asistenti au rolul de a confirma descoperirea diferitelor urme si obiecte la locul savarsirii faptei si diferitele actiuni intreprinse de organul de urmarire penala3, ei indeplinind functia de observatori obiectivi4 ai modului in care se indeplineste actul procedural; au dreptul de a face mentiunile lor personale, observatii, atat cu privire la modul in care s-a desfasurat actul procedural, cat si cu privire la cele consemnate in procesul-verbal de cercetare a locului faptei, alaturi de semnatura pe care sunt obligati sa o dea. De asemenea, ei aduc un spor de incredere in veracitatea actului procedural, deoarece, asa cum am mentionat, ei semneaza – alaturi de organul de cercetare penala5 – procesul-verbal.

Consemnarea activitatii se face in cuprinsul procesului-verbal in care se materializeaza rezultatele obtinute in urma efectuarii actului procedural – in speta, cercetarea locului savarsirii faptei – astfel:



- in procesul-verbal se consemneaza numele, prenumele, varsta, profesia, locul de munca, adresa si alte date de identitate6;

- daca prezenta martorilor asistenti a fost imposibil de realizat, in cuprinsul actului constatator se vor mentiona cauzele care au condus la aceasta situatie

- atat cu privire la mijloacele materiale de proba descoperite, cat si cu privire la alte constatari facute trebuie sa se faca precizarea ca acestea au fost aratate sau semnalate martorilor asistenti;

- in partea finala a procesului-verbal se va mentiona daca martorii asistenti au facut observatii si natura acestora, atat cu privire la modul in care s-a efectuat actul procedural, cat si cu privire la cele consemnate in cuprinsul actului constatator;

- daca martoriii asistenti refuza ori sunt in imposibilitate sa semneze, se va face mentiune despre acest lucru.1

f) Bbtinerea unor date referitoare la victima, fapta, martori care au cunostinta despre omor si autorul acestuia, interesand mai ales martorii oculari2, care pot fi ascultati inca din momentul cercetarii locului faptei. Astfel, martorilor care au perceput direct un anumit act infractional le sunt inca foarte proaspete in memorie o serie de date ce pot fi redate cu destula exactitate, nefiind alterate decisive de diversi factori subiectivi sau obiectivi.

Victima furnizeaza cele mai pretioase elemente pentru elucidarea cazului. Prin aceasta, organul judiciar se conformeaza unei regului metodologice importante, potrivit careia, in investigarea omuciderilor,mai ales in cazurile complexe, trebuie sa se porneasca de la fapta la faptuitor.3

Identificarea victimei are o importanta particulara pentru ancheta, intrucat, odata stabilita identitatea, este posibila determinarea cercului de suspecti, ca si a incadrarii faptei in functie de calitatea subiectului pasiv al infractiunii.

Cunoasterea victimei, sub multiple aspecte, reprezinta pentru organul judiciar o sursa importanta de date utile identificarii ucigasului. De pilda, se poate stabili ce activitate desfasura victima, in momentele premergatoare agresiunii, dupa cum era imbracata si dupa starea unor obiecte casnice.Sau, ne putem da seama de raportul victima-agresor, dupa cum s-a comportat victima la aparitia ucigasului; il cunostea si i-a permis accesul, s-a opus intrarii in locuinta, a incercat sa se apere. Astfel, pot fi cunoscute obiceiurile, pasiunile4, viciile, natura relatiilor intretinute cu membrii familiei, cu colegii

de serviciu sau cu alte persoane, mediile frecventate, starea sanatatii, activitatea profesionala,situatia materiala a victimei,ce planuri de viitor avea.

Este absolut necesar sa se stabileasca cat mai exact unde,cand,cu cine si in ce mod si-a petrecut timpul victima inaintea survenirii decesului sau a disparitiei, daca a fost vazuta in compania unei persoane straine sau cunostinte intamplatoare, daca cineva a cautat-o sau s-a interesat de ea, daca i-a lasat vreun mesaj. Orice amanunt,chiar fara semnificatie, la prima vedere, putandu-se dovedi deosebit de util in elucidarea cazului.

Se vor cauta cu atentie locurile din imprejurimi in care infractorii si-au dat intalnire, au asteptat momentul prielnic pentru savarsirea infractiunii, sau au ascuns obiectele luate.

2.2. Cercetarea la fata locului in faza dinamica:

A doua etapa a cercetarii locului savarsirii faptei,numita faza dinamica sau stadiul detaliat al cercetarii,este cea mai complexa si laborioasa etapa a cercetarii la fata locului,intrucat consta in examinarea amanuntita a fiecarui obiect purtator de urme,deplasandu-l din locul unde a fost descoperit,pentru a-i asigura conditii optime de examinare.1Aceasta faza a cercetarii presupune participarea tuturor membrilor echipei la efectuarea investigatiilor si folosirea integrala a mijloacelor tehnico-stiintifice criminalistice aflate la dispozitia lor.2 In aceasta faza se executa masuratorile fotografice la scara, ale obiectelor infractiunii, fotografia detaliilor acestor obiecte, se cauta si se ridica urmele vizibile si latente de maini, urmele de picioare,ale instrumentelor de spargere, urmele mijloacelor de transport, ale armelor de foc. In aceasta faza se ridica resturile de materii a caror aparitie la locul faptei este determinata de savarsirea infractiunii, sau poate sa ajute la demascarea infractorului. Alaturi de cautarea si ridicarea urmelor propriu-zise ale infractiunii se va acorda atentie si anumitor fenomene secundare,ca: temperatura, mirosul sau culoarea neobisnuita a unor obiecte.

Obiectele se ridica spre a fi examinate in detaliu, iar urmele descoperite se fotografiaza si se descriu in procesul-verbal.Obiectele care se pot transporta,daca este necesar, se impacheteaza si se trimit la laboratorul de criminalistica.Cercetarea va incepe de la cadavru,fiind examinat mai intai corpul acestuia,precum si locul de sub cadavru .3

Tot in aceasta faza se intocmeste procesul-verbal si desenul-schita al planului locului faptei care,impreuna cu fotografiile executate in cele doua faze,constituie mijloacele de fixare a rezultatelor obtinute in cele doua faze.

De asemenea,se incerca clarificarea a ceea ce denumim imprejurari negative,caracterizate prin neconcordanta dintre starea si pozitia victimei sau a unor obiecte si situatia de fapt,cum ar fi descoperirea unui cadavru care prezinta plagi taiate profund, fara ca in jur sa existe vreo urma de sange.Imprejurarile negative pot releva intentia autorilor unei infractiuni de a-si masca fapta sau de a deruta cercetarile.1

Acest moment al cercetarii presupune:

a) Examinarea cadavrului,efectuata de catre medicul legist impreuna

cu procurorul criminalist sau cu unul dintre expertii criminalisti prezenti la fata locului, este o activitate esentiala a cercetarii la fata locului, cu o rezonanta deosebita in desfasurarea ulterioara a anchetei, in solutionarea cazului si va fi efectuata cu prioritate si maxima atentie.

Prin examinarea cadavrului se urmareste sa se stabileasca ori sa se obtina cat mai multe date referitoare la2:

- Cauza si natura mortii, precum si la prezenta leziunilor, a eventualelor urme tipice luptei dintre victima si agresor.

- Posibilitatea executarii unor actiuni de autolezare de catre insasi victima.

- Corespondenta dintre locul in care a fost gasita victima si locul real al comiterii infractiunii.

- Data si modul in care s-a savarsit omorul, mijloacele, armele sau instrumentele intrebuintate.

Aceste informatii sunt de natura sa permita gasirea raspunsului la intrebari esentiale cu privire la fapta, printr-o cooperare intre procurorul criminalist si medicul anatomopatolog, cooperare ce se intinde pe intreaga durata a urmaririi penale. Examinarea cadavrului, fiind o activitate mai ampla, debuteaza o data cu cercetarea la fata locului si continua la unitatea medicala la care se efectueaza necropsia.

Dupa constatarea mortii, medicul legist si procurorul vor trece la examinarea cadavrului care,evident,nu poate fi executata in conditiile oferite de o sala de autopsie.Ea trebuie efectuata cu maxima atentie si minutiozitate, pentru a se evita concluzii pripite, in primul rand cu privire la cauza si natura mortii, caci in eventualitatea punerii unui diagnostic inexact de moarte neviolenta (patologica), cercetarea locului faptei se va face intr-un mod sumar, uneori cu superficialitate, ceea ce va prejudicia desfasurarea cercetarii viitoare, dupa constatarea cauzei reale a mortii.

Dupa stabilirea si consemnarea elementelor generale, se va trece la examinarea amanuntita a intregului corp, incepand cu capul victimei, apoi gatul, regiunea toracelui, a abdomenului, regiunea dorsala, a membrelor superioare si inferioare.

Leziunile vizibile vor fi descrise ca pozitie, forma si marime, la fel si fiecare pata biologica ori de alta natura, intr-un cuvant orice urma ce ar putea avea o anumita legatura cu omuciderea.

Mainile si unghiile cadavrului, in care pot fi gasite fire de par, resturi de imbracaminte, fire de textile sau nasturi smulsi in timpul luptei cu agresorul. In depozitul subunghial se pot descoperi celule epiteliale, urme de sange, fragmente de fire de par, provenind de la autorul infractiunii.

Orificiile naturale ale cadavrului, indeosebi gura, orificiul anal, orificiul vaginal sunt examinate cu atentie, desi finalizarea investigatiei se face in conditii de laborator. In gura pot fi gasite obiectele care au servit la sufocarea victimei, sau pentru a o impiedica sa strige (batiste,carpe,hartie), iar in celelalte orificii, urme de natura biologica sau diverse obiecte.

Totodata, vor fi facute mentiuni exacte cu privire la cercetarea obiectelor sau materialelor ce au servit la imobilizarea ori la strangularea victimei, cum sunt: bucati de franghie, sfoara, sarma.

Cu prileju investigatiilor de la fata locului, si, indeosebi, a cadavrului, printre numeroasele probleme ce sunt avute in vedere se numara si aceea a stabilirii momentului la care a survenit moartea, precum si a eventualelor modificari intervenite in pozitia cadavrului. Cu toate ca aceste date vor fi determinate cu mai mare precizie in urma necropsiei, insa, chiar din momentul examinarii la fata locului a victimei, pot fi obtinute o serie de informatii apte sa serveasca la orientarea operativa a cercetarilor in directia descoperirii autorului omorului. Uneori, stabilirea acestei date se impune ca o problema cheie pentru versiunile anchetei, fapt ce obliga la precizarea ei, chiar in minute. Stabilirea datei mortii nu se poate face pe baza unui singur semn ci recurgand la datele oferite de un fascicul de semne si tinand cont de circumstantele exterioare si modul cum ele influenteaza fenomenele cadaverice in cadrul unei echipe complexe.

In acest sens, se procedeaza la studierea semnelor specifice mortii, mai ales a celor precoce si semitardive. De mentionat este faptul ca siguranta in stabilirea datei mortii scade pe masura cresterii intervalului de timp scurs intre momentul decesului si cel al descoperirii cadavrului. Cu cat acest interval este mai scurt, cu atat determinarea datei mortii este mai exacta. Astfel1, in cazul semnelor precoce, semnificative sunt reactiile pupilei la unele substante chimice cum ar fi la reactia pupilei la atropina se poate obtine inca 4 ore de la deces iar la pilocarpina inca 6-8 ore.

Celelalte semne precoce ale mortii – absenta respiratiei, incetarea activitatii cardiace si areflexia totala – nu pot fi luate in calcul pentru determinarea momentului mortii, decat in ipoteza sesizarii lor de catre o persoana avizata, aflata langa victima in chiar momentul survenirii mortii.

Cu toata instalarea acestor fenomene clinice si experimentale de moarte relativ certa, activitatea unor tesuturi mai poate continua, fapt ce demonstreaza moartea lor in timp.Parul creste cu 0,21-0,50mm/ora,excitarea unui muschi poate fi constatata 20minute dupa moarte, a nervilor periferici timp de o ora, a vaselor la andrenalina timp de o zi, miscarea spermatozoizilor este posibila peste 20 ore, iar fagocitoza epiteliului nazal inca 4 ore. In mod exceptional, la spanzurati, cordul poate continua sa mai bata 40-60 ore, desi respiratia si activitatea nervoasa au incetat.

Semnele semitardive (semnele pozitive de moarte) permit diagnosticarea cu certitudine a mortii, in general ele constand in racirea cadavrului, deshidratarea, rigiditatea cadaverica. Instalarea lividitatilor si petele cadaverice.Toate aceste semne se datoresc opririi circulatiei si respiratiei. Astfel:

a) Pierderea de caldura se face - in general–cu 1 grad/ora in primele 4 ore poet-mortem, iar apoi cu 2 grade/ora, incepand de la exteriorul corpului spre interior, cadavrul ajungand la caldura mediului ambiant in aproximativ 20 ore2, la acestea contribuind mai multi factori (temperatura mediului inconjurator, conditiile de loc si de timp, varsta si constitutia fizica a victimei, imbracamintea). Racirea este mai rapida pe partile descoperite si mai lenta la nivelul plicelor. Dupa 10-12 ore de la moarte, temperatura intrarectala este de 20 grade. Pierderea de caldura, post-mortem, se face prin radiatie (pierdere mare),de exemplu la cei spanzurati si prin conductie (pierdere mica), la inecati. Pierderea de caldura incepe la o ora la maini3, la 6 ore pe tegumentele acoperite de imbracaminte si la 10-15 ore la organele interne (care pot fi inca, calde la maximum 20 ore).

b) Rigiditatea cadaverica este modificarea cadaverica care consta din intarirea muschilor, cu cresterea la nivelul lor a tensiunii si scaderea plasticitatii si a elasticitatii1.Se instaleaza de obicei progresiv, dupa relaxarea musculara initiala postmortala.Apare la circa 2-4 ore dupa moarte, incepand cu muschii maxilarului inferior, apoi se intinde la muschii gatului, membrelor superioare, trunchiului si membrelor pelviene, progresand craniocaudal, si este completa dupa 24 ore, cand a cuprins toate grupele musculare si a produs o intepenire a articulatiilor mari (umar, sold, spate), cu usoara flexie a articulatiilor mici (ceafa, gura, cot, genunchi), datorita predominantei muschilor flexori; in cazul traumatismelor cerebrale masive se intalneste si rigiditatea cataleptica sau spasmul cadaveric – ultimul act al vietii – fiind intalnit in impuscari (pistolul pus in mana poate fi relativ strans de rigiditatea cadaverica), electrocutare, traumatisme interesand trunchiul cerebral, intoxicatii ca CO2, cand instalarea rigiditatii se face brusc si complet,fixand individul in pozitia in care este surprins in momentul mortii2.

T.V. a fost gasit mort pe un camp cu o traista in mana si un cutit deschis in cealalta mana, fara spasm al mainii pe cutit. La autopsie s-a constatat o plaga taiata localizata in fosa supraclaviculara care a interesat artera subclaviculara si a dus la deces. Agresorul sustinea ca victima s-a autolezat prin cadere in cutit. Expertiza a exculs aceasta ipoteza si a demonstrat stiintific lovirea activa, bazata pe urmatoarele: caracterul vertical al plagii cu directie antero-posterioara si lezarea unui vas relativ bine protejat de os; caracterul profund al plagii; caracterul mortii, care s-a produs in timp prin hemoragie interna si externa si nu in mod brusc, motiv pentru care victima nu putea ramane cu cutitul in mana si cu tigara in gura. Acest fapt dovedeste disimularea unor atari fenomene cadaverice (spasm cadaveric) si deci a crimei.

c) Lividitatile cadaverice (petele cadaverice) se datoreaza acumularii sangelui in vasele din zonele declive, conferindu-le o culoare violacee (datorita hemoglobinei reduse), se contrasteaza cu nuantele palide ale regiunilor opuse in care vasele sunt golite de sange datorita gravitatiei, in urma incetarii circulatiei sanguine, urmata de hemoliza, difiziune si imbibitie a tesuturilor. Incep sa se constituie imediat dupa moarte, in general la 3 ore, si sunt maxime in 12-15 ore de la deces. Lividitatile apar la gat daca cadavrul este in decubit dorsal sau pe marginea superioara a santului de spanzurare la cei spanzurati si cuprind apoi partile declive, fiind absente pe zonele tegumentare supuse compresiunii de suprafete dure. In spanzurari complete, datorita pozitiei verticale, lividitatile apar pe membrele inferioare, regiunea inferioara a abdomenului si antebrate, la inceput sub forma unor pete care apoi conflueaza.

In morti subite si in asfixii, lividatile pot sa apara rapid; culoarea lor este vanata si pe tegumente mai pot aparea, mici sufiziuni sanguine punctiforme albastrui-negricioase.

Lividitatile cadaverice isi au semnificatia lor in satbilirea unor eventuale modificari intervenite in pozitia cadavrului si constituie cel mai sigur si mai precoce semn de moarte reala1. De exemplu, daca la fata locului cadavrul este descoperit in pozitia de decubit ventral (cu fata in jos), iar lividitatile cadaverice se gasesc pe partea dorsala, este evident faptul ca ne aflam in fata unei schimbari a pozitiei cadavrului de circa 12 ore dupa deces.

b) Descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor

In sensul larg al notiunii de „urma a infractiunii” se intelege orice modificare intervenita in conditiile savarsirii unei fapte penale, intre fapta si reflectarea ei materiala existand un raport de cauzalitate. In acest sens, in notiunea de urma a infractiunii vor intra nu numai urmele formate prin reproducerea constructiei exterioare a unui obiect asupra altui obiect asa – numitelor urme ale formei obiectelor, ci si diferitele resturi de materie sau obiecte2, a caror descoperire la locul faptei sau asupra persoanei infractorului este determinata de savarsirea unei infractiuni sau ajuta la identificarea autorilor acesteia.

Urmele lasate de cutit, topor sau glont, pe hainele si corpul victimei, demonstreaza caracterul violent al mortii, iar descoperirea cadavrelor la locul faptei poate dovedi savarsirea unui omor, sau de o sinucidere sau o moarte naturala.

Din categoria urmelor formate prin reproducerea constructiei exterioare a unui obiect asupra altuia in cadrul procesului de savarsire a infractiunii fac parte: urmele lasate de maini pe diferitele obiecte cu care au venit in contact, urmele de picioare, de dinti, urmele instrumentelor de spargere, ale mijloacelor de transport, ale imbracamintei sau ale intregului corp. Urmele lasate de armele de foc au acelasi proces de formare ca si celelalte urme, crand atat urme care reproduc constructia exterioara a obiectului creator de urma cat si urme formate din resturi de materie.

Urmele formate prin reproducerea constructiei exterioare a unui obiect pe un altul, si anume pe obiectul purtator de urma, presupun relativa stabilitate a formei exterioare a obiectului creator de urma si un anumit grad de plasticitate sau aderenta a obiectului primitor.

Urmele formate prin reproducerea caracteristicilor exterioare ale unor obiecte se impart in1:

a) urme formate dupa felul procesului de miscare in care s-au format. In raport de procesul de miscare intre cele doua obiecte in timpul formarii urmei se deosebesc:

urmele statice – se formeaza prin apasare sau lovire, cand cele doua obiecte care determina procesul de formare a urmei intra in contact, fara ca cele doua suprafete sa alunece una fata de cealalta. Din aceasta categorie de urme fac parte: urmele de maini, formate prin atingerea sau prinderea unor obiecte, urmele de picioare formate stand pe loc sau in mers, urmele mijloacelor de transport, ale unor instrumente de spargere – in toate aceste cazuri contactul dintre cele doua suprafete decurgand ferm fara alunecarea uneia asupra celeilalte.

urmele dinamice – se formeaza prin alunecarea celor doua suprafete in contact, obiectul creator de urma si obiectul primitor fiind intr-o miscare de translatie unul fata de celalalt. Din aceasta categorie fac parte urmele formate de dinti,de armele de foc pe elementele cartusului,la care constructia exterioara a obiectului creator de urma este reprodusa in forma de striatii, a caror pozitie, numar si distantare pot duce la identificarea individuala a obiectului. Urma dinamica a taisului unui cutit reproducand in obiectul taiat defectele taisului sub forma unor striatii nu va oglindi constructia caracteristicilor exterioare ale cutitului folosit, dar prin striatiile aparute in urme se vor putea stabili suficiente caracteristici pentru a identifica, in mod individual, cutitul folosit la taierea obiectului port-urma.

b) urmele formate dupa modificarile aduse obiectului primitor se deosebesc in:

urme de suprafata – se formeaza prin modificari aduse numai la suprafata obiectului purtator de urma, fara schimbarea formei sale. Aceste urme se formeaza prin depunere sau prin ridicare de suprafete in stare pulverulenta sau lichida. Constructia exterioara a obiectului creator de urma este oglindita cu ajutorul unor substante usor aderente, fie la obiectul creator de urma si atunci avem urme de ridicare de substanta, fie la obiectul primitor si atunci avem urme prin depunere de substanta. Datorita acestor doua variante ale urmelor de suprafata ele se numesc: urme de stratificare si urme de destratificare. De exemplu, daca infractorul a trecut printr-un loc foarte prafuit, cu diferite substante, ca: faina, gips, moloz va ridica pe talpa incaltamintei o parte din stratul de praf depus pe podea sau pamant, creand urme de destratificare, dar in acelasi timp, iesind din sfera suprafetei prafuite va depune la randul sau o parte din praful aderat la incaltaminte, formand urme de stratificare. Tot astfel, daca se va sprijini cu mana sau cu genunchiul de un obiect acoperit de praf va crea urme de destratificare, dar in acelasi timp pe alte obiecte, depunand cu mana sau imbracamintea resturi de praf sau suprafete lichide va crea urme de stratificare.

Tot la urmele de suprafata trebuie sa mentionam urmele negative care indica conturul unui obiect prin locul ocupat de acesta in timpul depunerii sau ridicarii unor substante pulverulente sau lichide, sau a urmelor formate prin crearea unei diferente de temperatura intre locul ocupat de obiect si suprafata libera.

De exemplu: prin caderea unui strat de zapada ce nu a acoperit spatiul ocupat de un butoi de benzina, dupa ridicarea acestuia, portiunea neacoperita de zapada va indica conturul. Sau, daca se cerceteaza urmele unui incendiu care a carbonizat in parte podeaua si pe aceasta se gaseau unele obiecte, care ulterior au fost indepartate, locurile asupra carora n-au actionat flacarile vor indica prin conturul lor forma obiectelor indepartate. Tot in cazul acestor exemplificari putem mentiona obtinerea conturului unor obiecte prin diferente de temperatura a suprafetei unde se gaseau daca intre timp au fost transportate. Aceste urme latente sunt evidentiate cu ajutorul fotografiei sub radiatii infrarosii, sub forma unei termograme, indicand prin diferenta de temperatura conturul obiectului care a incalzit un anumit loc sau care a impiedicat ca acel loc sa fie incalzit.



Pentru descoperirea urmelor infractiunii, in cercetarea fiecarui caz, organul de urmarire penala va cauta sa reconstituie mintal fiecare faza a desfasurarii infractiunii, parcurgand cu atentie, in sens direct sau invers, drumul presupus ca a fost facut de infractor1. Pe parcursul cercetarii, fiecare obiect despre care se va presupune ca a fost folosit sau macar atins de infractor, se va examina cu grija, pentru a descoperi eventualele urme formate. Urmele descoperite sau locurile care se presupun ca poarta urme letente se marcheaza si se acopera pentru ca urmele sa nu fie distruse pana la ridicarea lor.

Urmele latente sunt evidentiate la locul faptei sau intr-un laborator de criminalistica, toate urmele descoperite sunt fotografiate, atat pentru a se stabili raportul de pozitie a acestor urme cu celelalte obiecte de la locul faptei, cat si pentru a li se stabili caracteristicile.

urmele de adancime sunt ridicate prin mulaje, cele de suprafete prin pelicule adezive. Indiferent de importanta lor, toate urmele sunt trecute in procesul-verbal de cercetare a locului faptei.

Pe langa aceste metode generale, folosite la descoperirea si ridicarea urmelor, fiecare urma dupa natura ei, presupune folosirea unor metode specifice socotite ca fiind cele mai potrivite.

Indiferent de metodele,procedeele ori tehnicile de cautare, descoperire relevare, fixare, ridicare si conservare a acestor mijloace materiale de proba trebuie respectate urmatoarele reguli generale:

- toate obiectele care contin sau poarta o urma a infractiunii trebuie obligatoriu fotografiate la scara, aceasta operatie efectuandu-se inaintea tuturor celorlalte activitati;

- utilizarea uneia sau alteia dintre metode, procedeele ori tehnicile de cautare, descoperire, fixare etc., este conditionata exclusiv de natura urmei si nu de alte considerente;

cu prilejul ridicarii obiectelor in discutie trebuie sa se evite crearea de urme suplimentare acest lucru conducand fie la ingreunarea sau imposibilitatea identificarii, fie la crearea premiselor erorilor judiciare1.

In cazul urmelor papilare:

Relevarea acestor urme se face prin:

¤ prafuire realizata prin pensulare, pulverizare ori utilizarea pensulei magnetice;

¤ fumizare;

¤ aburire cu vapori de iod sau vapori de acid fluorhidric;

¤ tratarea urmei cu o solutie chimica, cel mai frecvent utilizate fiind solutia de ninhidrina, solutia de rosu de Sudan III, solutia de azotat de argint2.

Fixarea urmelor din aceasta categorie se realizeaza prin:

¤ descrierea in cuprinsul procesului-verbal de cercetare la fata locului;

¤ fotografiere;

¤ sigilare.

Ridicarea urmelor papilare se face prin urmatoarele metode:

¤ fotografiere;

¤ ridicarea obiectului purtator de urma – ori a unei parti din acesta – in cazul in care urmele papilare sunt descoperite pe obiecte mici sau pot fi detasate dintr-un obiect mai mare1;

¤ transferarea urmei pe pelicula adeziva – de regula de tip folio – de culoare alba, neagra sau transparenta2;

¤ ridicarea prin mulaj a urmelor de adancime, folosind in acest scop diverse substante (gips, parafina, ceara, latex, alginat), ori un amestec compus din 75% ceara si 25% alb de zinc.

In cazul urmelor ce constituie obiectul traseologiei judiciare.

Cautarea si relevarea unor astfel de urme se realizeaza prin:

¤ observarea nemijlocita cu ochiul liber;

¤ cautarea cu ajutorul lupei, a sursei de lumina obisnuita si in radiatii ultraviolete,in special pentru descoperirea urmelor latente sub forma de pete, a celor de dimensiuni mici – fire de par, fibre textile, pelicule de vopsea – ori a celor care se confunda cu suportul pe care s-au format;

¤ folosirea detectoarelor de metale – cu semnalizare optica si acustica – eficiente in cautarea obiectelor metalice ascunse in ziduri, ingropate ori raspandite pe suprafete mari de teren;

¤ utilizarea magnetilor sau electromagnetilor, indeosebi pentru descoperirea obiectelor metalice aruncate in fantani, puturi, ape curgatoare sau statatoare;

¤ prafuirea cu pulberi revelatoare ori tratarea cu substante chimice sau vapori de iod, procedee folosite, indeosebi in cazul urmelor latente lasate pe corpul uman3;

¤ folosirea dispozitivului special 4 pentru descoperirea si relevarea urmelor de incaltaminte lasate pe covoare, carpete, precum si a urmelor pneurilor pe imbracamintea victimei;

¤ utilizarea sondei de cadavre pentru descoperirea cadavrelor aflate in stare de putrefactie;

¤ cautarea urmelor de miros si determinarea traseului parcurs de faptuitor in campul infractional prin folosirea cainelui de urmarire.

Pentru fixarea acestor urme se folosesc:

¤ procesul-verbal de cercetare la fata locului;

¤ fotografiile judiciare;

¤ schita locului faptei;

¤ crochiul;

¤ schema;

¤ filmul judiciar si videofonograma judiciara.

Ridicarea urmelor descoperite, relevate si fixate prin metodele si mijloacele mentionate se realizeaza prin mai multe moduri:

¤ ridicarea obiectului purtator de urma, evident daca acesta nu este prea voluminos si nu are o greutate prea mare;

¤ decuparea din obiectul ce contine sau poarta urma infractiunii a portiunii purtatoare de urma, cu conditia ca prin aceasta operatie sa nu fie alterata utilitatea sau valoarea estetica a obiectului respectiv;1

¤ ridicarea urmei propriu-zise, fie cu ajutorul unei pensete, fie cu mana;

¤ ridicarea urmei prin aplicarea – pe suportul pe care se afla – a unei benzi adezive;

¤ ridicarea urmei prin fotografierea acesteia la scara;

¤ ridicarea urmei prin desenare;

¤ ridicarea urmei prin mulaj, metoda aplicabila in special in cazul urmelor de adancime.

In cazul urmelor produse de armele de foc:

Atat urmele principale ale impuscaturii – glontul, tubul cartusului cu urma percutorului, urma peretelui frontal al inchizatorului si urmele camerei de explozie, urmele ghearei extractoare, ale pragului aruncator si urmele de patrundere si iesire a glontului – cat si urmele de suprafata ale ricoseurilor si urmele sonore ale armarii, percutiei si impuscaturii, precum si urmele secundare ale impuscaturii – rezultate din actiunea gazelor, urmele de funingine, urmele de pulbere nearsa, inelul de stergere si inelul de metalizare, urmele de unsoare – trebuie cautate, descoperite,fixate,ridicate si conservate chiar cu ocazia efectuarii cercetarii la fata locului.

Cautarea si descoperirea urmelor armelor de foc se face prin:

¤ examinarea amanuntita a locului unde a fost descoperita victima;

¤ examinarea locului unde se gasesc urmele lasate de faptuitor;

¤ examinarea cailor de acces1;

¤ examinarea locului unde se presupune ca s-a efectuat tragerea, de aici incepandu-se cautarea tuburilor, tinand cont de numarul, forma, aspecul si amplasarea leziunilor pe corpul victimei;

¤ identificarea urmelor existente pe arma de foc,aceasta operatie facandu-se de regula, cu ochiul liber sau cu ajutorul unor mijloace tehnice: lupa, microscop de buzunar, lampa cu raze ultraviolete2;

¤ cautarea gloantelor in podeaua incaperii – ori infipte in ea – in tavan, in pereti, tocurile usilor si ferestrelor, in iarba, pe pamant, in corpul sau vestimentatia victimei;

¤ examinarea faptuitorului – mainile, alte parti ale corpului, tinuta vestimentara – in vederea descoperirii urmelor secundare ale impuscaturii;

¤ cautarea urmelor secundare ale impuscaturii pe pielea si vestimentatia victimei.

Fixarea urmelor produse prin armele de foc se face in general, prin aceleasi mijloace si metode ca in cazul celorlalte categorii de urme,respectiv:

¤ descrierea detaliata in procesul-verbal;

¤ fotografiere;

¤ schita locului faptei etc.

Ridicarea urmelor din aceasta categorie se executa dupa cum urmeaza:

¤ arma se ridica cu foarte mare atentie, evitandu-se prinderea ei de partile unde, in mod obisnuit, ar putea ramane urme – papilare, biologice, vopsea, particule de sol – acestea fiind fixate si ridicate dupa reguluile specifice mentionate;

¤ conservarea rezidurilor existente pe canalul tevii se face prin acoperirea acestuia cu banda adeziva, celofan gumat, degetar de cauciuc; in nici un caz nu se vor folosi in acest scop dopuri sau vata, introduse pe canalul tevii. Aceeasi atentie trebuie manifestata si cu prilejul ambalarii si transportului armei descoperite, luandu-se toate masurile pentru a nu se distruge urmele;

¤ tuburile si gloantele se ridica fie cu batista, fie cu mana inmanusata, operatia fiind contunuata cu infasurarea lor in vata;

¤ urmele de funingine si de pulbere nearsa de pe corpul sau vestimentatia victimei ori faptuitorului pot fi ridicate fie prin simpla scuturare a obiectelor de imbracaminte si testul cu parafina, fie pe cale chimica – prin reactii cu difenilamina, alfanaftilamina ori brucina in acid sulfuric – sau prin metode fizice;1

¤ ridicarea urmelor secundare ale impuscaturii de pe mana tragatorului, importanta acestei operatii fiind data de faptul ca analizarea acestora, coroborata cu stabilirea provenientei2, conduce la identificarea faptuitorului3.

In cazul urmelor de natura biologica:

Prin urmele din aceasta categorie se inteleg – in general – produsele descoperite in campul infractiunii, provenite de la om la om, animale sau vegetale.In ordinea frecventei cu care sunt descoperite la fata locului,precum si a posibilitatii de valorificare din punct de vedere criminalistic, aceste urme sunt: urme de sange, de saliva, de sperma, de natura piloasa, osteologice, ale tesuturilor moi si urme de miros. In cazul acestor urme se solocita si concursul medicului legist ori biocriminalistului.

In raport cu natura urmei, cautarea si ridicarea se va face prin:

¤ examinarea cu ochiul liber4 a suportului pe care se gasesc astfel de urme;

¤ examinarea urmelor de saliva si sperma si cu ajutorul lampii cu radiatii ultraviolete;

¤ urmele de natura piloasa – fire de par – vor fi cautate pe corpul si imbracamintea victimei, in depozitul subunghial, pe obiectele folosite la savarsirea infractiunii, pe caroseria si in infrastructura mijloacelor de transport, pe articole de toaleta.

Fixarea urmelor de natura biologica descoperite se face dupa regulile generale cunoscute si mentionate la celelalte categorii de urme.

Ridicarea urmelor din aceasta categorie se face tinand cont de situatia concreta existenta la locul unde s-a comis infractiunea, astfel:

¤ daca sangele este in stare lichida, recoltarea lui se face in sticlute curate, inchise ermetic;

¤ cand petele de sange sunt descoperite pe obiectele de imbracaminte sau incaltaminte, lenjerie de pat se procedeaza la ridicarea obiectelor purtatoare de urma;

¤ in cazul in care urmele de sange sunt descoperite pe pereti ori pe obiecte cu volum mare, ridicarea lor se face prin razuire, cand folosirea metodei razuirii nu este posibila se va proceda la ridicarea acestora cu ajutorul unei hartii de filtru sau a unei bucati de tifon umeda;

¤ urmele de saliva se ridica prin aceleasi procedee ca si urmele de sange;

¤ urmele de sperma, identificate si relevate de pe suprafete dure – parchet, dusumea – nu se ridica prin razuire, ci se recurge la decuparea suportului purtator de urme;

¤ in situatia in care urmele de sperma se afla pe oar, ridicarea se face prin taierea urmelor de par;

¤ daca urmele de sperma se afla pe piele, ridicarea lor se face prin umezire cu apa distilata si transferarea lor pe hartie de filtru;

In cazul microurmelor indiferent de mecanismul de producere – particule secundare ale macrourmelor, particule mici ale unui obiect, initial voluminos, microobiecte naturale – sau de modalitatea de transmitere – microurme de contact sau microurme transmise unilateral – tehnica si tactica descoperirii, fixarii si ridicarii acestora impune reconsiderarea regulilor clasice privind cercetarea la fata locului.

Pentru descoperirea microurmelor este necesara folosirea unor mijloace tehnice, cum ar fi: lupa, dispozitiv de tip binoclu1, microscopul stereoscopic portabil, surse reglabile de iluminare, lampi cu halogen2, surse de radiatii infrarosii si ultraviolete.

Cautarea si descoperirea microurmelor – praf si particule de sticla, praf de pusca, pilitura de metal, particule de lacuri si vopsele – se face astfel:

¤ in depozitul subunghinal, nas, urechi, in obiecte de vestimentatie si incaltaminte3 ale faptuitorului sau ale persoanei banuite de comiterea infractiunii;

¤ in cazul victimelor, microurmele trebuie cautate si in leziunile existente pe corpul acestora;

¤ la instrumentele care au servit ori ar fi putut sa serveasca la comiterea faptei microurmele trebuie cautate, in special pe partile active ale acestora.

Fixarea microurmelor se face prin metode cunoscute. Acestea vor fi fotografiate pe obiectele sau urmele pe care au fost descoperite utilizandu-se film de dimensiunile 6x6 si toate celelalte accesorii necesare fixarii.

Ridicarea microurmelor se realizeaza prin diverse procedee,cum ar fi:

¤ scuturarea fiecarui obiect de imbracaminte pe o folie de plasitc sau o coala de hartie curate;

¤ folosirea aspiratorului de praf prevazut cu un dispozitiv ce contine un filtru de hartie care retine microurmele aspirate;

¤ utilizarea benzii adezive incolore, indeosebi pentru ridicarea fragmentelor mici de sticla si a firelor textile;

¤ ridicarea obiectului purtator, cu luarea masurilor necesare de protejare a microurmelor;

¤ folosirea unor magneti – pentru bulberile metalice – ori a recipientelor din sticla;

c) Clarificarea imprejurarilor negative

O problema importanta in cadrul cercetarii locului faptei o constituie lamurirea imprejurarilor negative care constau in lipsa de concordanta intre anumite urme descoperite si obiectul sau imprejurarile ce se presupune ca le-au creat1. Astfel, in cercetarea unui omor, o imprejurare negativa o constituie faptul ca in jurul unui cadavru, prezentand taieturi adanci pe corp, acestora nu le corespund hempragiile naturale, nici pe imbracaminte si nici pe locul unde a fost gasit cadavrul.De asemenea, cand un cadavru a fost gasit intr-o incapere cu usile si ferestrele inchise pe dinauntru si totusi urmele dau indicatia ca lovitura cauzatoare de moarte a fost executata de alta persoana chiar in locul unde a fost gasit cadavrul. Se va cauta daca cheia ramasa in usa nu poarta numele intoarcerii ei pe dinafara,cu o surubelnita sau cu cleste. In cazul cadavrului fara urme de sange pe imbracaminte si in jur trebuie sa descoperim locul unde a avut loc omorul, iar imbracamintea cadavrului se cerceteaza atent, pentru a descoperi eventuale urme de tarare, sau urmele stationarii lui in alte locuri.

Astfel, intr-un caz, cadavrul victimei – gasit pe calea ferata – prezenta multiple traumatisme,inclusiv sectionarea,iar in apropierea acestuia s-a gasit un cos rasturnat. Pe baza interpretarii leziunilor si in contextul tuturor datelor de ancheta,s-a ajuns la concluzia ca victima a decedat ca urmare a unui accident de cale ferata. S-au reluat cercetarile si s-a stabilit ca victima a fost ucisa prin lovituri de topor, transportarea si asezarea cadavrului, ca si rasturnarea cosului in apropierea acestuia facandu-se in scopul inducerii in eroare a organelor de ancheta.

Daca s-ar fi efectuat de la inceput si examenele histopatologice, s-ar fi stabilit fara dubiu ca sectionarea victimei s-a produs post mortem.2

Aceste imprejurari negative, in aparenta, in cele mai mulze cazuri sunt organizate chiar de infractor si la o examinare mai atenta inscenarea se observa cu usurinta, dar totusi cere o atentie deosebita.

In cazul cercetarii imprejurarilor negative se vor organiza experimentari repetate, pentru a lamuri procesul neobisnuit de formare a urmelor, sau pentru a demonstra simularea infractiunii, prin crearea unor urme artificiale. Se vor face cercetari pentru descoperirea locurilor de unde au fost aduse obiectele purtatoare de urme, sau unde au fost duse aceste obiecte.

S-au intalnit cazuri in care urmele spargerii erau simulate si nu concordau cu celelalte urme descoperite la locul faptei, sau cazuri cand obiectele sustrase prezentau un volum prea mare pentru a fi putut fi indepartate in intervalul de timp, de care, infractorul ar fi dispus chiar in conditii optime. De exemplu, descoperirea unui cadavru cu plagi taiate profund, fara ca in jurul sau sa existe sange in cantitate mare. Astfel, intr-un caz, a fost descoperit un cadavru pe terasamentul caii ferate, prezentand traumatisme multiple, printre care si sectionarea gatului. La inceput fapta a fost incadrata in categoria accidentelor, fara sa se ia in considerare ca, la fata locului, au fost descoperite foarte putine urme de sange. Pe baza datelor obtinute din cercetarile si din expertizele criminalistice si medico-legale, ulterior, s-a ajuns la concluzia ca moartea este consecinta unui omor savarsit cu un topor, autorul aplicand victimei mai multe lovituri in zona craniana.1









Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact