StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
drept DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare Ón relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept afacerilor

Faptele de comert



FAPTELE DE COMERT

Pentru a evita orice confuzii, dat fiind faptul ca Codul comercial roman contine dispozitii care ar putea sa le genereze, este necesar sa definim "faptele juridice", "operatiile juridice" si "actele juridice".

Faptele juridice sunt evenimente si actiuni savarsite fara intentia de a produce efecte juridice.

Actul juridic este o manifestare de vointa a uneia sau mai multor persoane, fizice sau juridice, savarsite in scopul de a crea sau stinge raporturi juridice civile.



Operatia juridica este un mijloc si o tehnica juridica prin care se realizeaza in mod concret un act juridic.

Codul comercial roman nu defineste nici "fapta de comert", nici "actul de comert", nici "operatiile comerciale". El se limiteaza doar la enumerarea unor "acte" si "operatiuni" pe care le califica drept "fapte de comert", prin savarsirea carora se nasc raporturi juridice ce sunt reglementate prin legile comerciale.

In sensul larg al cuvantului si intr-o buna logica, prin "fapt de comert" trenuie sa intelegem "comertul in miscare". In ce priveste comertul, astfel cum a fost definit de profesorul Virgil Madgearu, este "un inel in lantul functiilor economice ale societatii moderne, intemeiate pe diviziunea muncii si circulatia marfurilor".

Notiunea de comercialitate apartine dreptul intern al fiecarei tari si se face dupa criterii proprii. Determinarea comercialitatii recunoaste, in diferitele sisteme nationale de drept, doua conceptii: conceptia subiectiva (criteriul subiectiv), conceptia obiectiva (criteriul obiectiv).

Adoptand criteriul subiectiv, unele legislatii nationale fac sa depinda caracterul comercial sau civil al actului (faptului) juridic de calitatea autorului, a subiectului; actul (faptul) este comercial daca este savarsit de un comerciant, calitatea de comerciant rezultand din lege sau din inscrierea intr-un anumit registru.

Alte legislatii, dand expresie conceptiei obiective, determina comercialitatea potrivit elementelor intrinseci ale actului juridic respectiv, naturii sale si independent de calitatea participantilor la raportul juridic respectiv. Aceasta este valabila in dreptul roman, dar si in cel francez, italian, spaniol.

In dreptul romanesc, enumerarea faptelor de comert este data de Codul comercial care, folosind criteriul pozitiv, arata categoriile de fapte considerate fapte de comert obiective in articolul 3, iar apoi, folosind criteriul negativ, in articolul 5, indica acele fapte care nu pot fi calificate a fi comerciale. Desi pana aici recunoastem aplicarea criteriului obiectiv, pentru ca prin savarsirea de fapte de comert obiective ajungem la dobandirea calitatii de comerciant, deci la fapte subiective, Codul comercial, in articolul 4, se refera la faptele subiective de comert.

In concluzie, Codul comercial roman consacra criteriul obiectiv de calificare a faptelor de comert (conform articolelor 3 si 5 Cod comercial), dar, considerandu-l insuficient, il completeaza cu o prezumtie de comercialitate, deci aplicand criteriul subiectiv (conform articolului 4 Cod comercial).

Clasificarea faptelor de comert

Faptul de comert este orice activitate care da nastere la raporturi juridice generate de legea comerciala si care se intemeiaza pe ideea de schimb de marfuri si valori, fiind calificata ca o activitate de intermediere in operatiunile de schimb.

Potrivit Codului comercial, faptele de comert se clasifica in:

- fapte obiective (reglementate de art. 3 Cod comercial, potrivit criteriului poziti si art. 5 Cod comercial, potrivit criteriului negativ);

- fapte subiective (reglementate de art. 4 Cod comercial);

- fapte unilaterale sau mixte (reglementate de art. 6 si 56 Cod comercial si care, avand caracter civil pentru una dintre parti si comercial pentru cealalta parte, sunt considerate mixte; fiind comerciale doar pentru o parte, pot fi numite unilaterale). Prin natura lor sunt comerciale si sunt enumerate in articolil 3 Cod comercial.

Fapte obiective de comert a caror comercialitate este data de calitatea celor ce le savarsesc; prezumtia ca toti comerciantii savarsesc fapte comerciale, cu exceptiile enumerate in articolul 4 Cod comercial pentru o parte faptul e civil, pentru celalat are caracter comercial; regimul lor juridic este reglementat de articolul 56 Cod comercial.

1. Fapte de comert obiective

Sunt numite obiective pentru ca legiuitorul le-a considerat comerciale datorita naturii lor si pentru motive de ordine publica. Orice persoana este libera sa savarseasca sau nu faptele enumerate de art. 3 Cod comercial roman, dar daca le-a savarsit, persoana in cauza intra sub incidenta legilor comerciale.

Pentru ca trasatura comuna a celor 20 de operatiuni (acte, fapte) enumerate de art. 3 Cod comercial este intermedierea (in sensul ca, potrivit teoriei circulatiei, actul de comert este un act de interpunere in circulatia marfurilor de la producator la consumator in scopul obtinerii unui beneficiu) si ca uneori poate imbraca forma intreprinderii (in sensul ca, potrivit teoriei intreprinderii, actul de comert presupune o activitate metodic organizata, incluzand atat capitalul cat si forta de munca salariata, desfasurata pe riscul intreprinzatorului) iar alteori comercialitatea se datoreaza legaturii stranse cu un fapt calificat de lege ca fiind comercial, distingem trei categorii de fapte de comert obiective: operatiuni de intermediere (interpunere in schimbul marfurilor si al titlurilor de credit); intreprinderile (acte de intermediere in operatiunile de schimb folosind forta de munca salariata); fapte conexe (accesorii).

1. Operatiunile de intermediere sunt operatiuni de interpunere in schimbul sau circulatia marfurilor. Aceste operatiuni corespund notiunii de comert, in acceptiunea sa economica, ca activitate de vanzare-cumparare a marfurilor care circula astfel intre producator si consumator, activitate care are ca scop obtinerea de profit.

Finalitatea acestor operatiuni nu este asadar folosirea marfurilor pentru scopul propriu, personal sau al familiei, ci vanzarea, revanzarea sau inchirierea in scop speculativ. Din categoria acestor operatiuni fac parte vanzarea-cumpararea, consignatia, titlurile de credit si operatiunile de banca si schimb.

a) Vanzarea-cumpararea comerciala

Regula ce s-ar fi putut desprinde din articolul 3 Cod comercial ar fi urmatoarea:

- cumpararea pentru a fi un act de comert trebuie incheiata cu intentia ca obiectul cumparat sa fie revandut sau, cel putin atunci cand natura obiectului permite, sa fie inchiriat;

- vanzarea este comerciala cand a fost precedata de o cumparare comerciala, adica a fost facuta cu intentia de a revinde.

Aceasta regula este intarita de continutul articolului 5 Cod comercial, potrivit caruia "Nu se poate considera ca fapt de comert cumpararea de producte sau marfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatiunea cumparatorului ori familiei sale". Acest articol contine reglementarea criteriului negativ de calificare a faptelor de comert prezentat mai inainte. Din interpretarea lui deducem ca ori de cate ori vanzarea-cumpararea va avea ca finalitate consumul sau folosinta bunului vandut de catre insusi cumparatorul sau de catre familia sa, actul juridic va imbraca forma civila si nu comerciala. Aceasta pentru ca in locul speculatiunii (obtinerii de profit), vanzarea-cumpararea a urmarit folosirea sau consumarea bunului, obiect al cumpararii, de catre insusi cumparatorul sau familia sa.

In ceea ce proveste obiectul vanzarii, Codul comercial roman enumera marfurile si productele "fie in natura" (prin producte vom intelege produsele naturale ale solului: cereale, legume sau produse animale: lana, carne), adica neprelucrate, "fie dupa ce se vor fi lucrat", adica dupa ce au devenit produse finite (exemplu: materii prime, materiale devenite masini, unelte, etc.) sau care doar au fost "puse in lucru" (echivalentul de azi al semifabricatelor).

Generalizand am putea conchide ca vanzarea este comerciala, potrivit Codului comercial din 1887, cand obiectul este un bun mobil supus vanzarii sau inchirierii, in scop speculativ. Desi legiuitorul de la 1887 a lasat, cu buna stiinta, in afara obiectului vanzarii bunurile imobile (cu toate ca in Codul italian din 1882 se admitea si vanzarea de imobile in scop de speculatiune, ca act comercial), azi, interpretand actele normative recent adoptate (Legea nr. 298/2001 pentru modificarea si completatea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale), extinzand sfera de cuprindere a fondului de comert si asupra imobilelor, revine la "modelul italian". Acceptam astazi ca vanzarea este comerciala si cand are ca obiect bunuri imobile, ori de cate ori se urmareste revanzarea sau inchirierea bunului respectiv. Art.3, punctele 1 si 2 Cod comercial enumera ca obiect al vanzarii-cumpararii comerciale si titlurile de credit.

b) Operatiuni de punere in consignatie a marfurilor sau productelor in scop de vanzare

Contractul de consignatie este contractul prin care una din parti, consignantul incredinteaza alte persoane, numita consignator, marfuri spre a le revinde in nume propriu, la un pret dinainte stabilit, pe contul consignantului, cu obligatia fie de a remite celui din urma pretul obtinut, fie de a restitui lucrul in nautra. Contractul este reglementat prin Legea nr. 178 din 30 iulie 1934, republicata si nu trebuie confundata cu activitatea desfasurata azi sub denumirea de "Second Hand". In timp ce prin contractul de consignatie consignatarului nu-i revine niciodata dreptul de proprietate asupra marfii incredintate de consignant, patronul magazinului din reteaua "Second Hand", a cumparat, deci a devenit proprietarul marfii pe care o vinde apoi in magazin. Consignatarul nefiind si proprietarul marfii ce se vinde, are obligatii ce rezulta de regula din pastrarea ei (specifice depozitului), dar si de a-l reprezenta pe consignant (specifice contractului de comision).

c) Contractele de report asupra obligatiunilor de Stat sau altor titluri de credit circuland in comert (conform articolului 3, punctul 3 Cod comercial). Reportul, reglementat de articolele 74-76 Cod comercial, este un contract care consta in cumpararea de catre reportator, pe bani gata de titluri de credit de stat (de exemplu: obligatiuni de stat) sau alte titluri de credit circuland in comert (actiuni, obligatiuni ale societatilor comerciale) si in revanzarea simultana, cu termen si cu un pret determinat, catre aceeasi persoana, numita reportat, a unor titluri de aceeasi specie. Posibilitatea recurgerii la report apare cand o persoana, titulara a unor titluri de credit, are nevoie de numerar. Ea ar putea sa vanda titlurile, ori sa le constituie gaj in vederea obtinerii unui imprumut. Mai avantajos ar fi insa sa dea aceste titluri in report, mai ales daca nu doreste sa se desparta definitiv de ele. De exemplu, o persoana A detine 10 actiuni ale unei banci comerciale si le vinde lui B, la pretul nominal de 8.000 lei o actiune, pe care-l incaseaza imediat. Prin acelasi contract partile se inteleg, ca la un anumit termen, B sa-i revanda lui A 10 actiuni ale aceleiasi banci (dar nu exact cele cumparate) la un anumit pret, de obicei mai mare decat valoarea nominala (de exemplu, 9.000 lei o actiune) - diferenta intre suma platita si cea incasata de raportatorul B poarta denumirea de report. Pana la revanzarea titlurilor valoarea lor poate sa urce sau sa scada, existand un risc al reportului. In cazul nostru, sa ne imaginam ca B, inainte de revanzarea catre A, vinde actiunile cu un anumit pret - sa zicem 10.000 lei pe actiune - dar va fi nevoit sa cumpere 10 actiuni, a caror valoare a crescut la 17.000 lei actiunea, in vederea revanzarii catre A. La report se speculeaza: unii "à la hausse", altii "à la baisse". Aceste operatiuni se incadreaza in categoria operatiilor speculative de valori, numite operatiuni bursiere. Prin finalitatea lor speculativa, sunt si ele acte obiective de comert .



d) Cumpararile sau vanzarile de parti sau actiuni ale societatilor comerciale (conform articolului 3, punctul 4 Cod comercial)

Activitatea societatilor comerciale are ca finalitate obtinerea de profit; cu atat mai mult, cumpararea sau vanzarea de actiuni, care reprezinta diviziuni ale capitalului social al societatilor comerciale de capitaluri, va constitui fapt de comert obiectiv.

e) Operatiunile de banca si schimb (conform articolului3, punctul 11 Cod comercial)

Operatiunile de banca constau in: depozite de sume de bani sau de titluri, acordare de credite, operatiuni asupra titlurilor de credit, efectuare de plati, etc. si se realizeaza de catre Banca Nationala a Romaniei si de catre bancile comerciale. Operatiunile de schimb sunt operatiunile de schimb de moneda sau bilete de banca nationala sau straine, precum si operatiuni referitoare la transmiterea de fonduri. Ele sunt efectuate atat in cadrul bancilor comerciale, dar si al caselor de schimb valutar.

f) Cambiile si ordinele de producte sau de marfuri (articolul 3, punctul 14 Cod comercial)

Cambia este un titlu la ordin formal si complet, cuprinzand obligatia neconditionata, autonoma, abstracta si solidara de a plati sau a dispune sa se plateasca o suma determinata de bani la scadenta si la locul convenit, care este negociabil prin gir si beneficiaza de o procedura de executie eficace si prompta.

Ordinul de producte este o cambie, care nu are obiect o suma de bani, ci o cantitate de marfuri sau producte (de exemplu: grau, porumb).

Biletul la ordin este si el, ca si cambia, un titlu de credit, creat de subscriitor sau emitent in calitate de debitor care se obliga sa plateasca o suma de bani fixata, la un anumit termen sau la prezentare, unei alte persoane, denumita beneficiar, care are calitate de creditor.

Ratiunea pentru care cambia si biletul la ordin sunt considerate de lege fapte obiective de comert este traditia, ele fiind dintre cle mai vechi institutii de drept comercial.

Cambia de exemplu s-a nascut in comert, fiind utilizata la inceput numai de catre comercianti, dar, in timp, chiar si de necomercianti. Astazi, fie ca are temei o obligatie civila sau comerciala, cambia este un fapt obiectiv de comert si este reglementata, alaturi de biletul la ordin, de Legea nr. 58/1934.

2. Intreprinderile

Intreprinderea este un organism economic si social. Ea constituie o organizare autonoma a unei activitati cu ajutorul factorilor de productie (fortele naturii, capitalul si munca) de catre intreprinzator si pe riscul sau, in scopul producerii de bunuri si servicii, destinate schimbului, avand ca finalitate obtinerea unui profit. In doctrina, avand in vedere obiectul lor, intreprinderile enumerate de articolul 3 Cod comercial sunt impartite in doua grupe:

Intreprinderile de productie (industriale) din care fac parte:

- intreprinderile de constructii (care se interpun intre clientul-beneficiar si lucratori);

- intreprinderile de fabrici si manufactura (care au ca obiect transformarea materiei prime, prelucrarea ei si obtinerea de produse industriale sau de manufactura).

Intreprinderile de prestari de servicii si cuprinde:

- intreprinderile de furnituri (care presupun o activitate prin care furnizorul, in schimbul unui pret determinat anticipat, asigura prestarea unui serviciu sau predarea de produse la termene succesive - de exemplu, R.A.T.B., R.A.S.U.B.);

- intreprinderile de spectacole publice (interpunandu-se intre artist si spectator);

- intreprinderile de comisioane (in care comisionarul incheie, in mod permanent afaceri in nume propriu, dar pe seama comitentului);

- agentii si oficii de afaceri (in care se intermediaza afaceri in diferite domenii ca: turism, vanzare-cumparare si inchirieri de imobile, publicitate, etc.);

- intreprinderi de editura, librarii si obiecte de arta (avand ca obiect reproducerea si difuzarea unei lucrari sau vanzarea unor obiecte de arta, cand vinde alta persoana decat autorul sau artistul);

- intreprinderile de transport (in care transportatorul de marfuri sau de persoane se comporta ca un intermediar intre expeditorul-furnizor si destinatarul-beneficiar, prestand un serviciu expeditorului-furnizor in favoarea tertului-beneficiar, adica destinatarului);

- intreprinderile de imprimerie (care multiplica operele literare, stiintifice sau artistice folosind mijloace mecanice);

- intreprinderile de asigurare (isi desfasoara activitatea sub forma societatilor de asigurare);

- depozitele in docuri si antrepozite (privind organizarea activitatii de depozitare a marfurilor sub forma de intreprindere, dar si operatiunile de depozitare si documentele vizand marfa depozitata).

3. Fapte conexe (accesorii)

Faptele de comert conexe sau accesorii sunt faptele juridice care au, prin natura lor, un caracter civil, dar, pentru ca existenta lor este legata de un fapt calificat de lege ca fiind comercial, dobandesc si ele caracter comercial, potrivit regulii "accesorium sequitur principale" (adica ceea ce este accesoriu, conex, urmeaza regimul juridic al faptului principal).

Sunt fapte accesorii:

- operatiunile de mijlocire in afaceri (pentru ca mijlocitorul aduce in fata pe partenerii de afaceri si, datorita priceperii si efortului intermediarului, se incheie un act juridic comercial intre acestia; de exemplu: o vanzare-cumparare comerciala, o inchiriere comerciala, etc.);

- expeditiunile maritime si toate contractele privitoare la comertul pe mare si navigatie (in care faptul principal este vanzarea-cumpararea de marfuri in scop de profit, dar marfa trebuie transportata "pe mare" si atunci toate operatiunile necesare acestui transport devin automat comerciale prin conexitatea pe care o au cu faptul principal. Pe criteriul logicii, vom aplica aceeasi explicatie transportului aerian);

- depozitele pentru cauza de comert (din nou faptul principal este vanzarea-cumpararea comerciala, dar marfa, pana a fi vanduta trebuie depozitata, deci contractul de depozit va capata prin conexitate cu faptul principal un caracter comercial);

- contul curent si cecul care insa, potrivit articolului 6 alineatul 2 Cod comercial, nu sunt considerate fapte de comert in ceea ce priveste pe necomercianti "afara daca ele n-au o cauza comerciala" (cand doi comercianti incheie un contract de cont curent prin finalitatea sa va fi un contract comercial, dar daca corentistii, ca parteneri ai contractului de cont curent incheie acest contract fara finalitate comerciala, faptul va fi civil. Astfel, va fi civil contul curent incheiat intre doua persoane cand A imputerniceste pe B sa-i plateasca abonamentul lunar catre Romtelecom in Bucuresti, iar B il imputerniceste pe A sa-i plateasca intretinerea la apartamentul sau din Galati pe o perioada in care A se afla la Galati);

- mandatul, gestiunea de afaceri, plata nedatorata, imbogatirea fara justa cauza, etc., atunci cand au o cauza comerciala.

Fapte subiective de comert




Faptele subiective de comert reprezinta acea categorie de fapte care, fiind savarsite de un comerciant capata calificarea de a fi "comerciale". Deci, calitatea subiectului determina natura juridica a faptului savarsit.

Prezumtia de comercialitate

Articolul 4 Cod comercial dispune ca "se socotesc, afara de acestea (adica de faptele deja analizate in articolul 3 Cod comercial), ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul". Prin acest articol, legiuitorul instituie o prezumtie relativa ("juris tantum") de comercialitate cu privire la toate actele si operatiile unui comerciant, care poate fi insa rasturnata (inlaturata), dovedindu-se contrariul, adica tocmai caracterul civil al faptului. Aceasta este posibila in doua situatii, care se constituie ca exceptii de la prezumtia de comercialitate. Exceptii: Acte care prin natura lor sunt intotdeauna civile (casatoria, adoptia, testamentul), care, chiar incheiate de un comerciant, raman civile; Acte expres civile (care corespund acelei parti din articolul 4 Cod comercial conform caruia actele sunt comerciale "daca contrariul nu rezulta din insusi actul"), adica vor fi civile actele in care se stipuleaza expres cauza civila a acestora (de exemplu: va fi civila si nu comerciala constituirea unei ipoteci pentru garantarea unui imprumut facut de comerciant in scopul achizitionarii unei locuinte pentru uzul personal al comerciantului si al familiei sale).

Pentru determinarea caracterului civil si nu comercial al unui fapt, legiuitorul mai foloseste un criteriu negativ, enumerand fapte ce nu pot fi comerciale. Astfel, potrivit articolului 5 Cod comercial "Nu se poate considera ca fapt de comert cumpararea de producte sau de marfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatiunea cumparatorului, ori a familiei sale; de asemenea, revanzarea acestor lucruri si nici vanzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are dupa pamantul sau sau cel cultivat de dansul". In primul rand nu sunt fapte de comert acelea care vizeaza satisfacerea unor interese ("uzul" sau "consumatiunea") ale cumparatorului sau ale familiei sale (prin interpretarea extensiva vom intelege ca aceeasi concluzie este valabila si pentru cumparatorul comerciant). Nici revanzarea acestora, daca intentia de revanzare n-a existat chiar la incheierea actului. De exemplu: cumpararea unei perechi de pantofi, care n-a fost achizitionata cu scop de revanzare, dar pe care cumparatorul se hotaraste s-o revanda pentru ca nu i se potriveste si il jeneaza; in acest caz actul de cumparare si cel de vanzare sunt civile.

In al doilea rand, nu sunt fapte de comert activitatile agricole, sub diferite forme: vanzarea productelor de catre proprietar (cel care are terenul in proprietate vinde roadele acestuia) sau de catre cultivator (fiind posibil ca proprietarul sa nu-si lucreze pamantul ci sa-l dea in arenda si atunci vanzarea productelor se face de catre arendasul-cultivator) pentru ca, in ambele cazuri nu exista o interpunere intre producator si consumator. In masura in care un taran producator autorizat vinde branza obtinuta din laptele dat de vaca din gospodaria sa, actul/actele de vanzare sunt de natura civila; daca insa cumpara el insusi laptele de la alti producatori pentru a obtine mai multa branza si a o vinde, se interpune intre producator si consumator (deci in schimb) si savarseste fapte de comert obiective. Pentru a dovedi calitatea de comerciant ar trebui facuta dovada interpunerii in schimb, pana la aceasta proba vanzarea ramane civila; caracterul civil este regula, comercialitatea fiind exceptia.

Societatea agricola

O problema discutata in literatura de specialitate si in practica judiciara este aceea daca intreprinderea agricola are caracter civil sau comercial.

Potrivit articolului 5 Cod comercial, obiectul civil al activitatii va atrage caracterul civil al societatii agricole. In acest sens sunt si dispozitiile Legii nr. 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura, conform carora proprietarii de terenuri agricole se pot organiza fie in asocieri simple, fie in forma de societati civile potrivit Codului civil, ca societati agricole. Dar aceeasi lege precizeaza, derogand de la articolul 5 Cod comercial ca, atunci cand o societate agricola se constituie in una din formele reglementate de Legea nr. 31/1990 republicata, societatea va fi considerata comerciala. Asadar, desi prin obiectul ei are caracter civil, forma pe care o imbraca, aceea de societate comerciala, ii confera caracter comercial. Se deroga astfel de la principiul ca obiectul civil atrage forma civila a societatii, dupa cum obiectul comercial atrage natura comerciala a entitatii respective.

Fapte unilaterale sau mixte

Un act juridicsau o operatie poate fi fapta de comert pentru ambele subiecte participante la raportul juridic. Astfel, actul sau operatiunea poate fi pentru ele un fapt obiectiv de comert (exemplu: cumpararea unei marfi in scop de revanzare), dar poate fi si un fapt subiectiv de comert (exemplu: un contract de inchiriere a unui fond de comert, incheiat intre doi comercianti); fiind acte de comert pentru ambele parti sunt denumite acte bilaterale. Dar marfurile si serviciile pot fi destinate si necomerciantilor; este posibil ca actul juridic sau operatiunea sa fie fapt de comert numai pentru una dintre parti, iar pentru cealalta sa fie act civil (exemplu: un necomerciant cumpara alimente de la un comerciant - pentru cumparator actul este civil, pentru vanzatorul-comrciant este act comercial).

Un alt exemplu de act civil pentru o parte si comercial pentru cealalta apare in cazul agricultorului ce-si vinde produsele agricole unui comerciant angrosist: pentru agricultor, in conformitate cu art. 5 Cod comercial, este civil, iar pentru angrosist este un act de comert in temeiul articolului 3 Cod comercial.

Aceeasi este situatia si in cazul articolului 6 Cod comercial care prevedea ca "asigurarile de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comertului si asigurarile asupra vietii sunt fapte de comert numai pentru asigurator", la care noi am putea adauga ca sunt civile pentru asigurat.

Deoarece in aceste cazuri actele juridice sau operatiunile exemplificate sunt fapte de comert numai pentru una din parti, ele au fost denumite fapte de comert unilaterale sau mixte.

In dreptul comercial roman problema regimului juridic al faptelor de comert unilaterale sau mixte are o reglementare legala in articolul 56 Cod comercial, care dispune ca "daca un act este comercial numai pentru una dintre parti, toti contractantii sunt supusi incat priveste acest act legii comerciale".

Asadar, este suficient ca pentru o parte actul sa fie comercial pentru ca intregul raport juridic sa se supuna legii comerciale.

Acest principiu, al supunerii faptelor mixte de comert legii comerciale cunoaste doua limitari:

a) dispozitiile legii comerciale privitoare la persoana comerciantilor; adica, legea comerciala reglementeaza numai raportul juridic in intregul lui, fara ca prin participarea la acesta necomerciantul sa devina comerciant, cu toate obligatiile ce decurg din acestea. Deci, necomerciantul, oricate acte juridice de acest fel ar incheia, nu devine prin aceasta comerciant si nu va fi obligat sa se inmatriculeze in Registrul Comertului, sa tina registre comerciale sau alte obligatii profesionale ce revin comerciantului.

b) dispozitii pe care insasi legea comerciala le exclude de la aplicare.

De exemplu, pentru obligatiile comerciale cu pluralitate de subiecte, articolul 42 Cod comercial stabileste regula: "In obligatiile comerciale codebitorii sunt tinuti solidar, afara de stipulatie contrara", iar in alineatul final al articolului 42 Cod comercial se continua ca "nu se aplica la necomercianti pentru operatiuni care, incat ii priveste, nu sunt fapte de comert". Interpretand articolul 42 alin. 2 Cod comercial, vom deduce ca in cazul faptelor de comert mixte pentru partea pentru care finalitatea este civila, in locul solidaritatii codebitorilor, se va aplica principiul divizibilitatii obligatiilor, valabil in dreptul civil.

Articolul 56 Codul Comercial: daca un act este comercial numai pentru una dintre parti, toti contractantii sunt supusi legii comerciale cu exceptia dipozitiilor privitoare la persoana chiar a comerciantului si in cazurile in care legea ar dispune altfel.

Intra in categoria actelor, faptelor, operatiunilor economice ce cad sub incidenta dispozitiilor comerciale, urmatoarele:

a) contractele comerciale;

b) faptele licite - ca izvor de obligatii (imbogatirea fara justificarea , gestiunea de afaceri, plata );

c) faptele ilicite savarsite de comercianti in legatura cu activitatea comerciala.

Doctrina si practica au recunoscut ca unele fapte de comert si alte activitati si operatiuni comerciale nu sunt expres prevazute in Codul comercial pentru ca nu existau la vremea redactarii acestuia:

- hotelaria

- televiziunea

- publicitatea

- productia de filme

Sunt considerate acte de comert si activitatile organizate pe baza Decretului-Lege 54/1990, cu privire la activitatea de producere de marfuri, de comercializare a lor, de executare d elucrari, prestari servicii.

Legiuitorul in redactarea codului a avut mai mult in vedere aspectul economic decat cel juridic.

1. Activitatea de educatie si invatamant - nu este activitate comerciala. Activitatea institutiilor de invatamant particulari constituie prestari servicii cu caracter intelectual de natura civila.



2. Activitatea ce constituie obiectul unei profesiuni liberale (exemplu: activitatea avocationala, medicala) - nu are caracter comercial in mod traditional. Obiectul profesiei liberale consta in punerea la dispozitia celor interesati a cunostintelor, competentei persoanelor ce exercita asemenea profesiuni. Acestia primesc in schimbul acestei activitati onorarii, deci nu obtin profit.

3. Jocurile de intrajutorare - sunt denumite diferit daca formeaza obiectul unei societati - jocurile colective, circuit financiar, jocuri distractive - nu se incadreaza in categoria jocurilor de noroc admise de lege. Jocul de noroc presupune ca in mod aleator, pe baza de hazard sa i se atribuie unei persoane un castig. Aceste jocuri presupun ca persoana respectiva sa realizeze un castig pe baza de lista calculata matematic.

4. Locatia de gestiune: potrivit Legii 15/1990 regia autonoma sau societatea comerciala pot incheia cu persoane fizice sau juridice romane sau straine contracte de locatie de gestiune cu obligatia de gestionare a uzinelor, sectiilor, fabricilor. Locatia de gestiune este fapta de comert mixta sau unilaterala. Actul are caracter comercial, iar litigiile ce rezulta din acestea au si ele caracter comercial.

5. Operatiunile AVAS (Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului) - institutie de drept public cu personalitate juridica in subordinea guvernului ce actioneaza pentru diminuarea implicarii in economia statului si autoritatii administratiei publice, prin vanzarea actiunilor acestora. AVAS desfasoara o activitate comerciala cu respectarea prevederilor Legii 31/1990 (Anterior aceasta institutie s-a numit F.P.S. - Fondul Proprietatii de Stat).

Un act juridic sau o operatiune poate fi fapta de comert pentru ambele subiecte participante la raportul juridic. Astfel, actul sau operatiunea poate fi pentru ele un fapt obiectiv de comert (exemplu: cumpararea unei marfi in scop de revanzare), dar poate fi si un fapt subiectiv de comert (exemplu: un contract de inchiriere a unui fond de comert, incheiat intre doi comercianti); fiind acte de comert pentru ambele parti sunt denumite acte bilaterale. Dar marfurile si serviciile pot fi destinate si necomerciantilor; este posibil ca actul juridic sau operatiunea sa fie fapt de comert numai pentru una dintre parti, iar pentru cealalta sa fie act civil (exemplu: un necomerciant cumpara alimente de la un comerciant - pentru cumparator actul este civil, pentru vanzatorul-comerciant este un act comercial).

Un alt exemplu de act civil pentru o parte si comercial pentru celalta apare in cazul agricultorului ce-si vinde produsele agricole unui comerciant angrosist: pentru agricultor, in conformitate cu articolul 5 Cod comercial, este civi, iar pentru angrosist este act de comert in temeiul articolului 3 Cod comercial.

Aceeasi este situatia si in cazul articolului 6 Cod comercial care prevedea ca "asigurarile de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comertului si asigurarile asupra vietii sunt fapte de comert numai pentru asigurator", la care noi am putea adauga ca sunt civile pentru asigurat.

Deoarece in aceste cazuri actele juridice sau operatiunile exemplificate sunt fapte de comert numai pentru una din parti, ele au fost denumite fapte de comert unilaterale sau mixte.

In dreptul comercial roman problema regimului juridic al faptelor de comert unilaterale sau mixte are o reglementare legala in articolul 56 Cod comercial, care dispune ca "daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi incat priveste acest act legii comerciale".

Asadar, este suficient ca pentru o parte actul sa fie comercial pentru ca intreg raportul juridic sa se supuna legii comerciale. Acest principiu, al supunerii faptelor mixte de comert legii comerciale cunoaste doua limitari:

a) dispozitiile legii comerciale privitoare la persoana comerciantilor; adica, legea comerciala reglementeaza numai raportul juridic in intregul lui, fara ca prin participarea la acesta necomerciantul sa devina comerciant, cu toate obligatiile ce decurg din aceasta. Deci, necomerciantul, oricate acte juridice de acest fel ar incheia, nu devine prin aceasta comerciant si nu va fi obligat sa se inmatriculeze la Registrul Comertului, sa tina registre comerciale sau alte obligatii profesionale ce revin comerciantului.

b) dispozitiile pe care insasi legea comerciala le exclude de la aplicare. De exemplu, pentru obligatiile comerciale cu pluralitate de subiecte, articolul 42 Cod comercial stabileste regula: "In obligatiile comerciale codebitorii sunt tinuti solidar, afara de stipulatie contrara", iar alineatul final al articolului 42 Cod comercial se continua ca "nu se aplica la necomercianti pentru operatiuni care, incat ii priveste, nu sunt fapte de comert". Interpretand articolul 42 alineatul 2 Cod comercial, vom deduce ca in cazul faptelor de comert mixte, pentru partea pentru care finalitatea este civila, in locul principiului solidaritatii codebitorilor se va aplica principiul divizibilitatii obligatiilor, valabil in dreptul civil.

Conditii referitoare la obiectul si limitele desfasurarii comertului

Protectia consumatorilor

Este o forma moderna de protectie sociala a populatiei in calitate de consumator, Legea 21/1992 stabileste unele obligatii stricte. Obligatiilor pe care le are comerciantul le corespund drepturile consumatorilor.

a) Dreptul de a fi protejati impotriva riscului de a achizitiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea sa le prejudicieze viata, sanatatea sau securitatea ori sa le afecteze drepturile si interesele legitime;

b) Dreptul de a fi informati complet, corect si precis asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor, astfel incat decizia pe care o adopta in legatura cu acestea sa corespunda cat mai bine nevoilor lor, precum si de a fi educati in calitate de consumatori;

c) Dreptul de a avea acces la piete care le asigura o gama variata de produse si servicii de calitate;

d) Dreptul de a fi despagubiti pentru prejudiciile cauzate de calitatea necorespunzatoare a produselor si serviciilor;

e) Dreptul de a se organiza in asociatii pentru protectia consumatorilor in scopul apararii intereselor lor.

Pentru asigurarea cadrului organizatoric legal, la nivel central s-a infiintat Oficiul oentru Protectia Consumatorului subordonat Guvernului.

In cazul incalcarii dispozitiilor legale, privind protectia consumatorului, comerciantii raspund:

a)in fata consumatorului care ii actioneaza in justitie;

b)pot fi sanctionati contraventional sau penal de organele autorizate ale statului.











BIBLIOGRAFIE


Cristea, Silvia Lect.Univ.Dr., Stoica, Camelia-Florentina Lect.Univ.Dr. - Curs de drept comercial - A.S.E. Bucuresti.

Angheni, Smaranda, Volonciu, Magda, Stoica, Camelia - Drept comercial - Editia a IV-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008.

Patulea, Vasile, Turianu, Corneliu - Curs rezumat de drept al afacerilor - Bucuresti, Editura Scripta, 1994.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2023 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact