PRINCIPALELE TIPURI DE CONTRACTE IN AFACERI

Contractul de mandat comercial

Potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama si socoteala mandantului. Temeiul legal al contractului este art. 1532 si urm. Cod civil.

Mandatul este contractul in temeiul caruia o persoana (mandant) imputerniceste alta persoana (mandatar) sa incheie anumite acte juridice in numele si pe seama mandantului.

Mandatul comercial prezinta urmatoarele caracteristici:

Mandatul comercial, spre deosebire de mandatul civil, are drept obiect afaceri comerciale si nu se presupune a fi gratuit.

Mandatul comercial este un act cu titlu oneros, mandatarul fiind remunerat printr-o suma ferma sau forfetara, ori sub forma unui procent calculat la cifra de afaceri. Chiar daca partile nu au prevazut in contract plata sau modalitatile de plata, mandantul datoreaza remuneratia (art. 374 Cod comercial). In absenta unei stipulatii contractuale, remuneratia este stabilita de instanta de judecata. Mandatul comercial, fiind cu titlu oneros, nu poate fi revocat in mod unilateral;

Mandatul comercial poate fi cu reprezentare, dar si fara reprezentare, aceasta nu este de esenta mandatului ci numai de natura lui;

Mandatul comercial poate fi general, pentru toate afacerile mandantului sau special pentru o anumita afacere.

Contractul de comision

Notiunea si caracterele juridice ale contractului de comision

Notiunea contractului de comision. In relatiile de afaceri, contractul de mandat apare, adeseori, ca un procedeu tehnic prea riguros; el presupune cunoasterea de catre terti a persoanei mandantului, precum si limitele imputernicirii date de acesta mandatarului. Adeseori, mai avantajos pentru terti este contractul de comision, dat fara reprez 929h76j entare sau cu o reprezentare indirecta.

Potrivit art. 405 C.com., 'comisionul este un contract avand ca obiect tratarea de afaceri comerciale de catre comisionar pe socoteala comitentului'.

Contractul de comision este un contract prin care o parte, numita comisionar, se obliga pe baza imputernicirii celeilalte parti, numita comitent, sa incheie anumite acte de comert, in nume propriu, dar pe seama comitentului, in schimbul unei remuneratii numita comision.

Contractul de comision se aseamana cu contractul de mandat, ambele avand ca obiect tratarea de afaceri comerciale. De asemenea, in ambele tipuri de contracte actele juridice se incheie cu tertii pe seama altei persoane, care a dat imputernicirea. Deosebirea consta in faptul ca actele juridice incheiate de comisionar sunt in nume propriu dar pe seama comitentului, in timp ce mandatarul incheie actele juridice in numele mandantului si pe seama acestuia.

Comisionul este una din operatiile juridice cele mai frecvente in practica comerciala. Astfel, exista elemente ale comisionului in materie de consignatie, de asigurare, de expeditie, in operatiuni de bursa etc.

Contractul de consignatie

In art. 1 din Legea nr. 178/1934 se defineste contractul de consignatie in urmatorii termeni: 'Contractul de consignatie este conventia prin care una din parti, numita consignant, incredinteaza celeilalte parti, numita consignatar, marfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala  consignantului'.

Asa cum rezulta din dispozitiile citate, contractul de consignatie este o varietate a contractului de comision, totusi cuprinzand elemente si ale altor tipuri de contracte, de exemplu: ale vanzarii de marfuri, ale depozitului. Pentru serviciul sau, consignantul are dreptul fie la o remuneratie sau numai la suprapretul obtinut din vanzare. Vinderea bunurilor se face intotdeauna pe un pret anticipat stabilit de consignant.

Consignantul este obligat sa remita consignantului suma de bani obtinuta ca pret al vanzarii sau sa restituie bunul in natura in cazul in care nu este vandut.

Caracterele juridice ale contractului de consignatie

Contractul de consignatie este un contract bilateral (sinalagmatic), cu titlu oneros si consensual.

Efectele contractului de consignatie

Contractul de consignatie da nastere la anumite obligatii intre partile contractante. Prin incheierea actelor de vanzare-cumparare se nasc si anumite obligatii intre consignatar si terti.

Contractul de depozit comercial

Notiunea contractului de depozit comercial

Depozitul comercial este un contract prin care o persoana, numita deponent, incredinteaza unei alte persoane, numita depozitar, o marfa cu obligatia acestuia sa o pastreze, sa o conserve si sa o restituie la cerere in schimbul unei sume de bani numita taxa de depozit.

Dupa cum rezulta din aceasta definitie, scopul principal urmarit prin incheierea contractului este pastrarea, conservarea in vederea restituirii lui in natura la cererea deponentului. Daca acest scop nu este urmarit in principal, chiar daca depozitarul are si o asemenea obligatie, raporturile dintre parti nu mai pot fi calificate raporturi de depozit, ci de vanzare-cumparare, antrepriza etc.

Caracterele juridice ale contractului de depozit comercial

-este un contract real, el se considera perfectat in momentul remiterii materiale a marfii date in depozit;

-este cu titlu oneros, depozitarul fiind platit pentru serviciile sale, prin taxa de depozit, calculata in raport cu cantitatea de marfa depozitata care ocupa un anumit spatiu si de durata depozitului.

-este un contract sinalagmatic, el da nastere la obligatii in sarcina ambelor parti. Prin incheierea acestui contract nu se transmite dreptul de proprietate. 

-depozitul comercial este, de regula, voluntar, deponentul avand posibilitatea sa aleaga pe depozitar.

Felurile contractului de depozit comercial

Contractul de depozit comercial este o varianta a contractului de depozit civil.

Daca depozitarul este o intreprindere specializata in primirea de marfuri (in magazii generale, antrepozite, docuri) expres autorizate si practicand tarife oficiale, deponentul primeste in schimbul marfii depuse trei inscrisuri: un certificat de depozit (recipisa), talonul si buletinul de gaj (warantul).

Certificatul de depozit (recipisa) si buletinul de gaj (warantul) sunt titluri de credit care incorporeaza marfa data in depozit si care se remite deponentului. Ele pot fi titluri de credit la ordin sau la purtator, negociabile impreuna sau separat. Astfel, deponentul poate vinde marfa depozitata girand atat recipisa de depozit cat si warantul. El poate doar gaja marfa depozitata, girand numai warantul si ramanand proprietarul marfii atata timp cat nu gireaza si recipisa de depozit (eventual altuia decat creditorului gajist). In acest caz cumparatorului ii revine obligatia de a lichida debitul vanzatorului pentru a intra in posesia marfii. Talonul ramane in registrul administratiei depozitului, dovedind existenta contractului.

Contractul de report

Esenta contractului de report este cuprinsa in art. 74 Cod comercial 'contractul de report consta in cumpararea pe bani gata a unor titluri de credit, care circula in comert, si in revanzarea simultana cu termen si pe un pret determinat catre aceeasi persoana a unor titluri de aceeasi specie".

Contractul de report este un act juridic complex care cuprinde o dubla vanzare; o vanzare ce se executa imediat, iar cea de-a doua este o vanzare cu termen si la un pret determinat.

In conceptia Codului comercial, contractul de report este o fapta de comert conexa (accesorie), dobandind comercialitate datorita obiectului si anume titlurile de credit.

In temeiul acestui contract, persoana detinatoare de titluri denumita reportal, da in report titlurile unei alte persoane denumita reportator in schimbul unui pret platibil imediat. La un anumit termen reportatorul revinde reportatului titluri de credit de aceeasi specie (nu aceleasi titluri pe care le-a dobandit) primind un pret determinat. Reportatorul primeste de la reportat o remuneratie denumita pret de report sau premiu. Diferenta intre suma data si cea incasata de reportator poarta denumirea de report.

Conditiile contractului de report

Pentru a se incheia un contract de report trebuie sa se indeplineasca urmatoarele conditii:

-sa existe un acord de vointa intre reportat si reportator;  

-acordul de vointa privind vanzarea si revanzarea sa fie simultan si sa intervina intre aceleasi persoane;

-stipularea in chiar momentul realizarii contractului a unui termen de revanzare si a unui pret determinat;

-vanzarea si revanzarea sa aiba ca obiect titluri de credit care circula in comert.

Efectele contractului de report

Aceste efecte privesc transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de credit si fructele civile ale acestora.

Contractul de report este un contract translativ de proprietate, obiectul contractului de report se transfera de la vanzator la cumparator. In esenta, in privinta transferului sunt aplicate dispozitiile dreptului comun.

In cursul duratei contractului, titlurile de credit pot produce anumite fructe civile (dividende, dobanzi etc.). Aceste fructe se cuvin reportatorului care culege fructele. Partile pot stabili ca fructele produse de titlurile de credit sa revina reportatului (art. 74 alin. 4 C. com.).

Contractul de cont curent

Prin contractul de cont curent, partile se inteleg ca, in loc sa achite separat si imediat creantele lor reciproce izvorate din prestatiile facute de una catre cealalta, lichidarea sa se faca la un anumit termen, prin achitarea soldului de catre partea care va fi debitoare.

In raporturile ce decurg din contractul de cont curent, nici una dintre partile contractante nu se desemneaza de la inceput ca si creditor sau ca debitor exclusiv si nici nu se comporta ca atare in decursul executarii contractului. Aceasta situatiune inceteaza numai la incheierea contului, operatiunea finala care diferentiaza pe creditor de debitor, facand ca cele doua mase omogene de credit si debit sa se compenseze si sa dea loc la soldul creditor, pentru care aceasta actiune in justitie.

Partile intre care se incheie contractul de cont curent poarta denumirea de corentist. Prestatiile pe care si le fac se numesc remize sau rimese. Ele constau in operatiuni prin care o parte pune la dispozitia celeilalte parti o valoare patrimoniala de orice fel, urmand ca suma cuvenita sa fie depusa in cont curent.

In consecinta, rimesa poate consta: intr-o suma de bani efectiv platita; orice titlu de credit remis (cambie, bilet la ordin, CEC, ordin de plata etc.) si orice credit concedat (de exemplu, pretul datorat ca urmare a unei vanzari de marfuri).

Rimesele sunt facultative. Un corentist nu poate obliga pe celalalt sa-i faca rimese, dar este firesc ca rimesele reciproce sa existe deoarece, contractul de cont curent nu este un contract de imprumut (propriu-zis) ci un contract de rezultat, accesoriu, conex cu unul sau mai multe acte obiective de comert.

Forma cea mai uzuala a contractului de cont curent este aceea bancara, adica a contractului incheiat intre o banca (institutia de credit) si un client al sau in scopul de a facilita circulatia si fructificarea banilor. Banca poate interveni si ca simplu intermediar intre doi comercianti care convin sa-si lichideze operatiunile prin inregistrari in conturile ce le au deschise la aceeasi banca sau la banci diferite.

Desi contractul de cont curent se considera incheiat din momentul realizarii acordului de vointa, totusi libertatea acestui contract este evidenta prin inregistrarea contabila a remiterii in cont si stabilirea soldului.

In cuprinsul art. 3 al Codului comercial, contractul curent nu este enumerat printre actele de comert obiective, fiindu-i consacrate insa art. 370-373.

Prin aplicarea dispozitiilor art. 4 din Codul comercial el poate fi considerat un act de comert subiectiv.

Potrivit art. 6 alin. 2 C. com., contul curent este o fapta de comert daca are o cauza comerciala. Relatia de cont curent poate fi stabilita si intre un comerciant si un necomerciant si chiar intre doi necomercianti pentru afaceri civile.

Pentru un necomerciant care efectueaza numai operatiuni necomerciale intr-un cont curent deschis la banca dobanzile nu vor fi obligatoriu cele comerciale.

Incheierea contului curent va avea loc la scadenta termenelor stabilite prin conventia de cont curent si, in absenta stipularii unui asemenea termen, la data de 31 decembrie a fiecarui an, iar dobanda va curge de la data incheierii.

Contractul de leasing

Potrivit art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 51/1997, republicata, operatiunile de leasing sunt acele operatiuni prin care o parte denumita locator/finantator transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun al carui proprietar este  celeilalte parti denumita utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, iar la sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul ori de a inceta raporturile contractuale.

Prin rata de leasing in sensul art. 2 lit. d) din lege se intelege:

- in cazul leasingului financiar, cota - parte din valoarea de intrare a bunului si a dobanzii de leasing. Dobanda de leasing reprezinta rata medie a dobanzii bancare pe piata romaneasca;

- in cazul leasingului operational, cota de amortizare calculata, in conformitate cu actele normative in vigoare si un beneficiu stabilit de catre partile contractante.

In ceea ce priveste notiunea de leasing financiar la care am facut referire mai sus, aceasta reprezinta operatiunea de leasing care indeplineste una sau mai multe din urmatoarele conditii:

- riscurile si beneficiile aferente dreptului de  proprietate trec asupra utilizatorului din momentul incheierii contractului de leasing;

- partile au prevazut expres ca la expirarea contractului de leasing se transfera utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului;

- utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului, iar pretul de cumparare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piata) pe care acesta o are la data la care optiunea poate fi exprimata;

- perioada de folosire a bunului in sistem de leasing acopera cel putin 75% din durata normala de utilizare a bunului, chiar daca in final, dreptul de proprietate nu este transferat.

Conditiile leasingului financiar nu sunt cumulative. Ne aflam in fata unei astfel de operatiuni daca este indeplinita cel putin una dintre conditiile mai sus aratate.

In reglementarea anterioara, daca utilizatorul opta pentru cumpararea bunului, trebuia sa plateasca un pret rezidual, tinandu-se cont de varsamintele efectuate pe durata folosintei bunului, cu titlu de redeventa.

In redactarea actuala a textului, pretul de cumparare trebuie sa reprezinte cel mult 50% din valoarea de intrare pe care acesta o are la data la care optiunea poate fi exprimata.

Leasingul operational reprezinta operatiunea de leasing care nu indeplineste nici una din conditiile leasingului financiar.

Astfel, leasingul operational se deosebeste de cel financiar, prin faptul ca locatorul este un fabricant, adaugandu-se la aceasta faptul ca in timp ce in cazul leasingului financiar locatia realizeaza intreaga valoare a bunului, la leasingul operational bunul este inchiriat pe o perioada mai scurta decat durata vietii sale economice si deci amortizarii, de aceea bunul poate fi dat in locatie la mai multi utilizatori.

In ce priveste calitatea de finantator, aceasta poate fi o societate de leasing, persoana juridica, romana sau straina.

Nici in ce priveste utilizatorul legea nu da o anumita calificare existand posibilitatea ca utilizator sa fie atat o persoana fizica, romana sau straina, cat si o persoana juridica indiferent de nationalitatea acesteia.

In intelesul prezentei legi prin valoare de intrare se intelege valoarea la care a fost achizitionat bunul de catre finantator, respectiv costul de achizitie.

Valoarea totala reprezinta valoarea totala a ratelor de leasing la care se adauga valoarea reziduala.

Valoarea reziduala reprezinta valoarea la care, la expirarea contractului de leasing, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului catre utilizator. 

Partile contractului

Potrivit art. 31 lit. a) din Legea nr. 99/1999 de modificare si completare a Ordonantei Guvernului nr. 51/1997, un element esential al contractului de leasing il constituie partile in contract si anume, locatorul-finantatorul si utilizatorul. Iata deci ca, spre deosebire de complexa operatie de leasing bazata pe o relatie trilaterala (furnizor-finantator, utilizator), contractul in sine se incheie intre doua parti.