DREPTUL AFACERILOR. INTRODUCERE

Notiune si definitie

Dreptul comercial este acea ramura a dreptului privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice ce reglementeaza relatiile sociale patrimoniale si personal nepatrimoniale din sfera activitatii de comert, relatii care se nasc de regula intre persoane care au calitatea de comerciant si care se afla pe pozitie de egalitate juridica.

Pornind de la dezvoltarea extraordinara a activitatilor si persoanelor implicate in ac 525e48f tivitatile comerciale, in doctrina se vorbeste despre depasirea intelesului de drept comercial si despre necesitatea inlocuirii termenului cu notiunea de drept comercial al afacerilor sau chiar dreptul afacerilor.

Dreptul afacerilor cuprinde nu numai elemente de drept privat, admise traditional, ci si elemente de drept public (interventia statului in economie, drept fiscal, dreptul muncii etc).

Normele juridice de dreptul afacerilor au ca obiect de reglementare, in principal relatiile sociale patrimoniale, care prezinta caracter comercial si, in secundar, relatiile personal-nepatrimoniale. In legatura cu relatiile personal-nepatrimoniale care privesc unele atribute de identificare ale comerciantilor persoane fizice sau persoane juridice (societati comerciale) - numele comercial, firma, sediul, emblema etc. - in dreptul afacerilor acestea dobandesc natura patrimoniala. Cu toate acestea, in dreptul afacerilor exista si relatii personal-nepatrimoniale reglementate de normele juridice de drept comercial, cum ar fi, dreptul de a alege si de a fi ales in organe de conducere ale societatii.

Izvoarele dreptului afacerilor

In sens formal, prin izvor de drept al afacerilor se intelege forma de exprimare a normelor juridice care reglementeaza domeniul afacerilor.

Noua terminologie de drept comercial al afacerilor sau, pe scurt, dreptul afacerilor, defineste o noua sfera de reglementare si o serie de norme specifice altor ramuri de drept, pe langa ramura dreptului comercial : drept financiar, dreptul muncii, dreptul transporturilor, dreptul mediului, drept administrativ, drept penal al afacerilor etc., fiind, in concluzie, o materie interdisciplinara.

Codul comercial roman constituie reglementarea de baza a activitatii comerciale, cuprinzand norme juridice referitoare la institutiile fundamentale ale dreptului comercial: fapte de comert, comerciantii si obligatiile comerciale. Codul comercial roman a fost adoptat in anul 1887 si a avut drept model Codul comercial italian din 1882.

Codul civil roman completeaza prevederile legilor speciale in domeniul comertului si afacerilor. Art. 1 din codul comercial prevede: "in comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune, se aplica Codul civil".

Codul de procedura civila cuprinde, intr-un capitol special (Capitolul XIV), dispozitii privind solutionarea litigiilor in materie comerciala.

Decretul nr. 167/1958 privind prescriptia extinctiva constituie de asemenea izvor pentru dreptul afacerilor.

Alte izvoare ale dreptului afacerilor sunt Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, precum si Legea nr. 59/1934 asupra cecului.

Incepand cu anul 1990 au aparut legi speciale care completeaza golurile lasate de Codul comercial roman din 1887 sau care actualizeaza uneleprevederi greu de aplicat ori care nu-si mai gasesc corespondent in realitatea sociala:

Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, modificata, contine normele privind constituirea, functionarea, modificarea, dizolvarea, fuziunea si divizarea societatilor comerciale. Legea reglementeaza de asemenea procedura lichidarii societatilor comerciale si prevede faptele si incalcarile legislative in domeniu care constituie infractiuni;

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei reglementeaza situatiile de reorganizare si faliment pentru societatile comerciale, societatile si organizatiile cooperatiste, societatile agricole, grupurile de interes economic, asociatiile familiale, persoanele juridice de drept privat care desfasoara activitati economice si comerciantii persoane fizice;

Legea nr. 26/1990 privind Registrul comertului, republicata;

Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara;

Legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor;

O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatiile banesti

De asemenea, Codul fiscal, Codul muncii, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 contin prevederi care intereseaza dreptul afacerilor, putand constitui intr-o anumita masura izvoare de drept pentru dreptul afacerilor.

In dreptul roman, uzul (sau cutuma, obiceiul) - care figureaza ca izvor de drept in dreptul italian, a fost suprimat de legiuitorul roman, dar ramane totusi in discutie in practica jurisprudentiala.

Doctrina si jurisprudenta nu constituie izvoare de drept.