StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
drept DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare Ón relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept civil

Analiza raportului juridic civil

ANALIZA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL


NOTIUNEA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL, CARACTERELE JURIDICE SI STRUCTURA ACESTUIA


Raportul juridic civil reprezinta o relatie sociala cu continut patrimonial sau nepatrimonial reglementata de norma juridica de drept civil.

Analizand caracterele juridice ale raportului juridic civil precizam urmat 535d38f oarele:

Sub un prim aspect, raportul juridic civil prezinta un caracter social, intrucat se stabileste intre oameni, ca persoane fizice sau ca persoane juridice, deci ca subiecte de drept civil.



Apoi, raportul juridic civil prezinta un caracter volitional, in sensul ca este exteriorizata vointa politica a statului, care se concretizeaza in norme juridice prin adoptarea unor acte juridice pentru reglementarea relatiilor sociale din sfera dreptului civil. Se impune precizarea ca raportul juridic civil prezinta un caracter dublu volitional intrucat, alaturi de vointa statului care rezulta dintr-o norma juridica, este necesara si vointa partii, sau a partilor care conduc la savarsirea unor acte si fapte juridice ce transforma raportul juridic dintr-unul abstract in unul concret.

Un alt caracter juridic al raportului de drept civil il reprezinta pozitia de egalitate juridica a partilor, in sensul ca in cadrul raportului juridic de drept civil partile nu sunt subordonate una celeilalte cum ar fi, spre exemplu, in cazul raportului juridic de drept administrativ.

In ceea ce priveste structura raportului juridic civil, avem in vedere elementele constitutive ale acestuia, care sunt: partile, continutul si obiectul.

Subiectele sau partile sunt cele intre care i-a nastere raportul juridic civil, fiind vorba de persoane fizice sau de persoane juridice.

Continutul raportului juridic civil il reprezinta drepturile subiective civile si obligatiile corelative ale partilor raportului juridic civil.

Obiectul raportului juridic civil consta in conduita partilor, adica actiunile si inactiunile la care acestea sunt indrituite ori de care sunt tinute a le respecta.


SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL


Subiectele raportului juridic civil sunt deci persoanele fizice sau juridice care prezinta calitatea de titular de drepturi civile si de obligatii civile.

Persoana fizica este omul privit individual, ca titular de drepturi si obligatii juridice civile, iar persoana juridica este un colectiv de indivizi, colectiv care intruneste cerintele determinate de lege pentru a deveni titular de drepturi civile si de obligatii civile, cerinte care sunt urmatoarele: sa aiba organizare de sine-statatoare, sa aiba un patrimoniu propriu, distinct de patrimoniile persoanelor fizice care compun masa persoanei juridice si sa aiba un scop in acord cu interesul obstesc.

Persoanele juridice pot fi, in raport de dreptul de proprietate pe care il exercita, persoane juridice de stat, persoane juridice de drept privat si persoane juridice mixte.

Capacitatea civila este formata din capacitatea de folosinta si din capacitatea de exercitiu. Capacitatea de folosinta a persoanei fizice include aptitudinea abstracta, generala a individului de a avea drepturi si obligatii de natura civila.

Capacitatea de folosinta incepe la nasterea persoanei si inceteaza la moartea acesteia.

Sunt recunoscute, in conditiile legii, drepturile copilului, chiar in momentul conceptiei, cu conditia ca acesta sa se nasca viu.

Cealalta componenta a capacitatii civile a persoanei fizice o reprezinta capacitatea de exercitiu care este aptitudinea individului de a-si exercita drepturile civile si de a-si indeplini obligatiile civile prin incheierea de acte juridice civile.

Capacitatea de folosinta este recunoscuta tuturor persoanelor fizice, pe cand capacitatea de exercitiu cunoaste anumite nuantari, restrictii sau chiar lipseste in anumite cazuri.

Minorul care nu a implinit varsta de 14 ani si persoana pusa sub interdictie judecatoreasca sunt lipsite de capacitate de exercitiu, iar minorul intre 14 si 18 ani are o capacitate de exercitiu restransa, incipienta, in formare.

Capacitatea de exercitiu deplina o au persoanele care au implinit varsta de 18 ani sau femeia care se casatoreste inainte de aceasta varsta de la 16 ani sau, in mod exceptional si in conditiile legii, de la 15 ani.

Capacitatea de exercitiu se pierde fie prin moartea persoanei fizice, fie prin punerea acesteia sub interdictie judecatoreasca.

In privinta capacitatii persoanelor juridice, si acestora li se recunoaste capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.

Capacitatea de folosinta a persoanelor juridice o constituie tot aptitudinea acestora de a avea drepturi si obligatii civile. Aici trebuie semnalat principiul specialitatii capacitatii de folosinta in sensul utilizat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954, anume persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului acesteia, scop determinat, prin lege, prin actul de infiintare ori prin statut.

Capacitatea de exercitiu a persoanelor juridice este aptitudinea acesteia de a-si exercita drepturile civile si de a-si indeplini obligatiile civile prin incheierea de acte juridice civile prin intermediul organelor reprezentative.


CONTINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL


Prin continutul raportului juridic civil se intelege totalitatea drepturilor subiective civile care apartin subiectului activ si totalitatea obligatiilor civile care incumba subiectului pasiv.

Dreptul subiectiv civil reprezinta o posibilitate care este recunoscuta de dispozitiile legale in materie civila subiectului activ in virtutea careia, cu respectarea limitelor dreptului si perceptelor morale, poate avea o anume conduita, in sensul de a pretinde subiectului pasiv o conduita corespunzatoare care poate fi in sensul de a da, a face sau a nu face ceva ceea ce inainte ar fi avut voie sa faca si, in situatia neindatoririlor de catre subiectul pasiv, sa poata apela la forta coercitiva a statului.

Drepturile subiective civile pot fi clasificate, dupa opozabilitatea lor, in drepturi civile absolute si drepturi civile relative, dupa continutul acestora pot fi drepturi patrimoniale si drepturi nepatrimoniale, in raport de corelatia dintre ele pot fi drepturi principale si drepturi accesorii, si, dupa gradul de certitudine, acestea pot fi pure si simple sau afectate de modalitati.

Dupa opozabilitate distingem drepturi subiective civile absolute si drepturi subiective civile relative.

Aminteam la clasificarea drepturilor subiective civile drepturi patrimoniale si drepturi nepatrimoniale; cele nepatrimoniale nu au un continut economic si nu pot fi exprimate in bani, fiind insa drepturi absolute, opozabile tuturor, strans legate de persoane, si fiind transmisibile prin succesiune sau pe cale succesorala.

Drepturile patrimoniale pot fi drepturi reale sau drepturi de creanta.

Dreptul real este un drept patrimonial in virtutea caruia titularul isi exercita prerogativele asupra unui bun in mod direct si nemijlocit, fara concursul altor persoane.

Dreptul de creanta este un drept patrimonial in temeiul caruia subiectul activ, creditorul, poate sa pretinda subiectului pasiv, debitorul, sa dea, sa faca, sau sa nu faca ceva.

Analizand clasificarea drepturilor subiective in drepturi principale si drepturi accesorii, observam ca dreptul subiectiv principal este acela cu existenta de sine-statatoare, care nu depinde de existenta altui drept, pe cand dreptul subiectiv civil accesoriu are o existenta valabila care este in legatura cu soarta unui alt drept, fata de care are caracter accesoriu, pe care il insoteste sau pe care il garanteaza, deci existenta dreptului accesoriu nu este de sine-statatoare. Soarta dreptului civil accesoriu depinde de soarta dreptului civil principal, in baza adagiului ACCESORIUM SEQUITUR PRINCIPALE.

Drepturile nepatrimoniale sunt principale, clasificarea aceasta fiind aplicabila numai drepturilor patrimoniale.

Drepturile reale principale sunt: dreptul de proprietate, care poate imbraca forma dreptului de proprietate privata, dreptului de proprietate publica din domeniul public, dreptului de proprietate publica din domeniu privat, apoi, pot fi drepturi reale principale acelea care corespund dreptului de proprietate numite dezmembraminte ale acestuia, precum dreptul de uz, de uzufruct, dreptul de abitatie, de servitute, de superficie. Mai amintim dreptul de folosinta al regiilor autonome si institutiilor publice, dreptul de folosinta conferit persoanelor juridice cooperatiste si obstesti, dreptul de folosinta conferit de catre persoanele cooperatiste, obstesti sau mixte unor persoane anexe, dreptul de folosinta corespunzator dreptului de proprietate din domeniul public sau din domeniul privat al statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale si dreptul de concesiune rezultat din dispozitiile art. 136 din Constitutia Romaniei republicata, din dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii si din dispozitiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.

Drepturile reale accesorii sunt: dreptul de ipoteca, care este o garantie reala imobiliara, dreptul de gaj sau de amanet care este o garantie reala mobiliara, privilegiile si dreptul de retentie.

Aminteam ca mai exista drepturi subiective civile pure si simple si drepturi subiective civile afectate de modalitati. Primele sunt drepturi care confera titularului o siguranta deplina si isi produc efecte de indata, definitiv si iremediabil, iar ultimele sunt acele drepturi a caror nastere, exercitare sau stingere depind de evenimente viitoare, precum termenul, conditia sau sarcina.

Obligatia constituie o indatorire a subiectului pasiv din cadrul raportului juridic civil de a avea o anumita conduita care corespunde dreptului subiectiv, conduita care consta in a da, a face sau a nu face ceva si care in caz de necesitate poate fi impusa prin forta coercitiva statala.

Rezulta ca obligatia civila este o indatorire care revine subiectului pasiv. Ea consta in a da, a face sau a nu face ceva si poate fi impusa prin forta coercitiva statala.

Obligatiile civile pot sa fie clasificate in raport de mai multe criterii, anume:

Dupa obiect, vom avea obligatia de a da, de a face ceva si de a nu face.

Dupa natura acestora, vom avea obligatii negative si obligatii pozitive.

In raport de opozabilitate, vom avea obligatii opozabile partilor, obligatii opozabile tertilor, denumite SCRIPTAE IN REM, si obligatii reale, denumite PROPTER REM.

Dupa modul de exercitare vom avea obligatii civile perfecte si obligatii civile imperfecte, sau naturale.

Vom mai deosebi obligatii determinate (de rezultat) si obligatii de mijloace (de prudenta si diligenta).


OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL


Obiectul raportului juridic il reprezinta actiunea sau inactiunea la care este indrituit subiectul activ si de care este tinut subiectul pasiv.

Avem in vedere conduita partilor in cadrul unui raport civil.

Daca ne situam in raporturile civile patrimoniale, conduita partilor are in vedere bunurile. Acestea nu pot fi incluse in structura raportului juridic civil; bunurile reprezinta valori economice care au o anumita utilitate si servesc la satisfacerea nevoilor materiale sau spirituale, dupa caz, ale omului, fiind susceptibile de apropiere ca drepturi patrimoniale, ca elemente componente ale unui patrimoniu.


IZVOARELE SI PROBA RAPORTURILOR JURIDICE CONCRETE


Izvoarele raporturilor juridice civile concrete reprezinta imprejurari, care pot fi acte sau fapte juridice de care legea civila leaga nasterea raporturilor juridice civile concrete.

Izvoarele raporturilor juridice civile concrete sunt reprezentate de actiuni omenesti si evenimente care au legatura cu vointa omului, pe de o parte si fapte juridice in sens larg si in sens restrans, pe de alta parte.

Actiunile omenesti reprezinta fapte ale subiectelor de drept civil savarsite cu sau fara intentia de a produce efecte juridice, de care insa legea leaga crearea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice civile concrete.

Evenimentele reprezinta imprejurari care se produc independent de vointa omului, insa de care dispozitiile actelor normative leaga consecinte juridice, in sensul ca se creeaza, se modifica sau se sting raporturi juridice civile concrete.

Faptele juridice pot fi clasificate in fapte juridice in sens larg si fapte juridice in sens restrans.

Faptele juridice in sens larg, include actiunile omenesti savarsite fie cu intentie fie fara intentie de a produce efecte juridice si evenimentele, iar faptele juridice, in sens restrans, includ numai actiunile savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, efecte insa care se produc datorita dispozitiilor normelor juridice civile.

Proba constituie un mijloc juridic de determinare a existentei unui act juridic sau a unei fapte juridice si, pe aceasta cale se ajunge la stabilirea unui drept subiectiv civil si a unei obligatii civile corelative.

Prin proba se poate desemna mijlocul de stabilire a existentei raportului juridic civil, deci a drepturilor si obligatiilor, fie operatiunea de prezentare in fata instantei a mijloacelor de proba folosite, fie se mai poate intelege rezultatul obtinut in urma folosirii mijloacelor de proba.

Sediul materiei il gasim atat in Codul civil cat si in Codul de procedura civila si credem, asa cum s-a exprimat si doctrina juridica ca, intr-o viitoare reglementare a acestei institutii ar trebui sa regasim tot sistemul probatoriu in cadrul reglementarilor dreptului procesual civil.

Obiectul probei il reprezinta actele si faptele juridice care dau nastere, modifica sau sting raporturi juridice civile concrete din care rezulta, fireste, drepturi si obligatii ale partilor.

Faptele care formeaza obiectul probei sunt fie faptele generatoare de drepturi si obligati fie faptele modificatoare de drepturi si obligatii, fie cele extinctive de drepturi si obligatii.

Dintre mijloacele de proba incepem discutia cu inscrisul, fiind sub aspectul dreptului civil, deosebit de important.

Inscrisul reprezinta consemnarea de date cu privire la acte juridice si fapte juridice pe un anume suport material.

Inscrisurile se clasifica dupa mai multe criterii. In raport de vointa partilor, la intocmirea inscrisului, ca acesta sa fie utilizat drept mijloc de proba sau nu, vom avea inscrisuri preconstituite sau inscrisuri nepreconstituite. Primele sunt cele in care partile, la intocmirea lor, au urmarit sa le foloseasca, in viitor, ca mijloc de dovada, daca se iveste un litigiu, iar cele nepreconstituite sunt cele care au fost intocmite fara ca partile sa prevada folosirea acestora intr-un viitor litigiu, insa ele sunt folosite, ca urmare a valorii probatorii, in litigii eventuale si viitoare.

Mijloacele de proba, inscrisurile pot fi clasificate si dupa raporturile dintre ele ca originale si copii, dupa cum sunt sau nu semnate, sau in raport de modul de intocmire, autentice sau sub semnatura privata.

Inscrisul autentic este un inscris intocmit cu respectarea solemnitatilor legale de catre un functionar public care are competenta de a opera instrumentarea actului si de a functiona in cadrul in care a fost incheiat actul.

Pentru ca actul autentic sa fie valabil, este necesar sa fie intocmit de catre functionarul public, acesta sa incheie actul in limitele competentei sale, iar actul sa respecte formalitatile necesare conform legii. Cu titlu de exemplu avem inscrisurile notariale, actele de stare civila, hotararile organelor jurisdictionale, actele de procedura incheiate de catre executorii judecatoresti.

Se apreciaza ca puterea doveditoare a inscrisului autentic este superioara altor inscrisuri.

Referitor la forta probanta a inscrisului autentic, mentiunile privind faptele materiale savarsite de catre functionarul public si cele referitoare la faptele materiale petrecute in fata acestuia si constatarile prin propriile sale simturi prezinta o putere deplina doveditoare, putand fi combatute numai prin procedura inscrierii in fals.

Mentiunile privind declaratiile facute de catre parti in cuprinsul actului autentic, acestea fac dovada pana la proba contrara.

Inscrisul sub semnatura privata este un inscris intocmit si semnat de partea, sau dupa caz, de partile de la care emana, fara sa fie necesara interventia vreunui organ al statului in acest sens. Asemenea inscris poate fi facut de catre parte sau parti, de catre o terta persoana, poate sa fie scris de mana sau printr-un mijloc mecanic, semnatura nu trebuie sa cuprinda in intregime numele si prenumele celui sau celor care l-au incheiat. Chiar daca legea nu cere, partile pot sa mentioneze si data intocmirii inscrisului.

Discutand despre mijloacele de proba amintim si marturia, care reprezinta relatarea orala, facuta de o persoana care are calitatea de martor, in fata unei instante judecatoresti relativ la un fapt trecut, pertinent, despre care a luat cunostinta personal.

In ce priveste proba cu martori pentru actele juridice exista anumite reguli restrictive.

Conform art. 1191 alin. 1 din Codul civil, proba actelor juridice al caror obiect are o valoare care depaseste suma de 250 de lei, nu se poate face decat prin act autentic sau prin act sub semnatura privata. Rezulta ca, in acest caz nu se poate folosi proba marturiei.

Conform art. 1191 alin. 2 din Codul civil, nu se va admite o proba prin martori in contra sau peste ceea ce cuprinde un act nici cu privire la ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis inaintea, in timpul sau in urma redactarii actului, chiar daca ar fi in discutie o suma sau o valoare care nu depaseste 250 lei.

Art. 1193-1196 reglementeaza anumite reguli pentru aplicarea dispozitiilor art. 1191 alin. 1 si 2 din Codul civil.

De la regulile prevazute exista exceptii pe care le reglementeaza art. 1197 din Codul civil, in sensul ca regulile nu se aplica atunci cand exista un inceput de dovada scrisa.

Regulile nu sunt aplicabile in conditiile art. 1198 din Codul civil cand creditorului i-a fost dificil sa produca o dovada scrisa sau nu a putut conserva dovada existenta, precum obligatiile care se nasc din cvasidelicte si delicte, din cvasicontracte, in caz de ruina, cutremur, naufragiu, la depozitele hoteliere, in cazul obligatilor contractate in caz de accidente neprevazute, cand era imposibil de a se redacta un inscris si atunci cand creditorul a pierdut titlul, care era proba scrisa, in caz de forta majora.

In sistemul mijloacelor de proba trebuie sa amintim si marturisirea, care este recunoasterea de catre o persoana a unui fapt pe care o alta persoana isi intemeiaza pretentia si care este de natura sa produca, impotriva autorului efecte juridice.

Marturisirea reprezinta deci un act unilateral ea poate fi facuta numai cu privire la drepturile si obligatiile ce constituie obiectul unui litigiu iar persoana care o face trebuie sa aiba capacitatea de a incheia acte de dispozitie.

Marturisirea judiciara poate fi de trei feluri, anume: marturisirea simpla, cand partea aflata la interogatoriu recunoaste dreptul pretins de cealalta parte aceasta poate fi calificata cand se recunoaste faptul ca partea potrivnica i-a propus in interogatoriu, adaugandu-se si alte imprejurari anterioare sau concomitente cu acest fapt si marturisirea complexa atunci cand se recunoaste faptul pretins reclamant, adaugandu-se si un alt fapt in legatura cu acela care este cunoscut initial, care poate sa diminueze sau sa anihileze efectele marturisirii initiale.

Ne aflam in prezenta unei marturisiri extrajudiciare atunci cand acesta este facuta in fata unui alt organ, altul decat instanta judecatoreasca sau atunci cand este facuta in fata unei instante judecatoresti, alta decat aceea in care se doreste a fi folosita ca mijloc de proba.

In materia probelor trebuie sa discutam si despre prezumtii, pe care le defineste art. 1144 din Codul civil, in sensul ca acestea sunt consecinte pe care legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.

Prezumtiile reprezinta sub acest aspect probe indirecte, ele desemnand concluziile pe care legea sau judecatorul le trage de la un fapt necunoscut, in mod inductiv sau deductiv prin rationamente logice.





Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact