Judecata in prima instanta

JUDECATA IN PRIMA INSTANTA

Etapa scrisa

Cererea de chemare injudecata

In desfasurarea sa, procesul civil parcurge doua mari faze: judecata si executarea silita[1].

Judecata cunoaste doua etape: judecata in prima instanta (in fond) si judecata in caile de atac. Caile de atac nu se utilizeaza totdeauna de catre parti, iar judecata in prima instanta este reglementata de norme care se aplica - in general - si la judecata in caile de atac, astfel incat studiul regulilor judecatii in fond este de   natura sa ofere o imagine asupra judecatii inclusiv in caile de atac.

Orice judecata in prima instanta incepe cu o etapa scrisa, o etapa in care partile isi precizeaza in scris pozitia, pretentiile, apararile, probele, stabilindu-se in acest fel cadrul judecatii.

Procesul civil este declansat prin introducerea cererii de chemare injudecata

Cererea de chemare in judecata trebuie sa cuprinda, potrivit dispozitiilor art.112 C.pr.civ.:

- numele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, dupa caz,

numarul de inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere II registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar. Daca reclamantul locuieste in strainatate, va arata si domiciliul ales in Romania, unde urmeaza a i se face toate comunicarile privinc procesul;

- numele si calitatea celui care 111d36b reprezinta partea in proces, iaJ in cazul reprezentarii prin avocat, numele acestuia si sediu] profesional;

- obiectul cererii si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului, atunci cand pretuirea este cu putinta;

Pentru identificarea imobilelor se va arata comuna si judetul, strada si numarul, iar, in lipsa, vecinatatile, etajul si apartamentul, sau, cand imobilul este inscris in cartea funciara, numarul de carte funciara si numarul topografic;

- aratare a motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea;

- aratare a dovezilor pe care se sprijina fiecare capat de cerere. - semnatura.

O anumita discutie o necesita obiectul cererii. Prin obiect al cererii de chemare in judecata se intelege pretentia concreta a reclamantului: obtinerea unui pensii alimentare, restituirea unei sume de bani, anularea unui act, etc. Aceasta pretentie trebuie sa fie licita (sa nu contravina legii), posibila (realizabila) si determinata sau determinabila (nu o chestiune de principiu).

In functie de obiectul cererii se stabilesc competenta instantei[3], admisibilitatea probei cu martori si a recunoasterii, taxa de timbru, celeritatea procedurii (unele cereri trebuie judecate de urgenta, altele cu precadere) si limitele investirii instantei.

Cererea care nu cuprinde numele reclamantului sau al paratului, obiectul ei sau semnatura este nula, asa cum prevede articolul 133 C.pr.civ. Daca, totusi, reclamantul semneaza cererea pana la prima zi de infatisare, nulitatea este acoperita. Desi legea nu prevede expres, lipsa indicati ei domiciliului poate constitui motiv de

nulitate a cererii de chemare in judecata daca instanta nu poate cita partea din aceasta cauza[4].

Pentru a i se putea da curs, cererea de chemare in judecata trebuie sa fie timbrata. Modul de plata si cuantumul taxelor de timbru este reglementat prin Legea nr.146/1997 si prin Normele metodologice pentru aplicarea acestei legi aprobate prin Ordinul ministrului justitiei nr. 2214 din 5 decembrie 1997.

taxele de timbru se percep nu numai pentru introducerea cererilor de chemare in judecata, ci si pentru promovarea cererilor reconventionale si a cererilor de participare a tertelor persoane la procesul civil, pentru promovarea cailor de atac ordin are sau extraordinare.

Unele cereri sunt scutite de taxe de timbru, iar Ministerul Finantelor poate acorda scutiri, reduceri, esalonari sau amanari de la plata acestor taxe.

Neindeplinirea obligatiei de plata a taxelor judiciare de timbru atrage dupa sine sanctiunea anularii cererii de chemare in judecata. Exceptia netimbrarii actiunii primeaza in raport cu toate celelalte exceptii de procedura.

Pe langa taxele de timbru, cererile adresate instantelor trebuie sa fie timbrate si cu timbrul judiciar prevazut de Ordonanta Guvernului nr. 32/1995 aprobata si modificata prin Legea nr. 106/1995.

Cererea de chemare in judecata se depune la instanta insotita de inscrisurile pe care reclamantul isi intemeiaza pretentiile, insotita de un numar de exemplare in copie egal cu numarul paratilor si se comunica paratului odata cu citatia.

Cel mai important efect al cererii de chemare in judecata este investirea instantei cu solutionarea litigiului la care se refera. Alte efecte ale acestei cereri sunt punerea in intarziere a paratului si intreruperea prescriptiei dreptului la actiune.

Intampinarea

Intampinarea este actul de procedura prin care paratul raspunde la cererea de chemare in judecata, urmarind sa se apere fata de pretentiile rec1amantului.

Potrivit art.115 c.pr.civ. intampinarea trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni:

a) exceptiile de procedura pe care paratul le ridica fata de pretentiile rec1amantului;

b) raspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii de chemare in judecata;

c) dovezile cu care paratul se apara impotriva fiecarui capat din cererea de chemare in judecata;

d) semnatura.

Intampinarea trebuie depusa de parat (intr-un numar suficient de exemplare pentru a fi comunicate si rec1amantilor) cu cel putin 5 zile inainte de termenul fixat pentru cererea de chemare in judecata si este obligatorie, sub sanctiune a decaderii paratului din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii, altele decat cele de ordine publica. Sanctiunea decaderii este relativ rar aplicata in practica, aparenta severitate a legiuitorului fiind atenuata de posibilitatea acordata paratului ce nu este reprezentat sau asistat de avocat de a arata oral - la prima zi de infatisare ori la un termen special acordat de instanta - exceptiile, dovezile, mijloacele sale de aparare si de a depune intampinare.

Cererea reconventiona/a

Cererea reconventionala este actul de procedura prin intermediul caruia paratul urmareste valorificarea unui drept propriu fata de rec1amant si aflat in legatura cu pretentiile rec1amantului. Valorificarea pretentiilor paratului pe aceasta cale ofera mai multe

avantaje semnificative: judecatorii pot cunoaste in toata complexitatea lor raporturile juridice dintre parti, se evita pronuntarea a doua hotarari ce nu se pot concilia, executarea silita se realizeaza mai facil. In acelasi timp, formularea unor cereri reconventionale determina, uneori, prelungirea duratei procesului, dar durata acestui a este oricum mai mica decat duratele insumate ale celor doua procese.

Conditia esentiala pentru primirea si judecarea cererii paratului ca si cerere reconventionala este ca obiectul sau sa aiba legatura cu obiectul cererii reclamantului. De pilda:

- daca cererea de chemare in judecata are ca obiect obligarea paratului sa execute un contract, cererea reconventionala poate avea ca obiect anularea sau rezolutiunea contractului;

- daca cererea de chemare in judecata are ca obiect revendicarea unui imobil, cererea reconventionala poate avea ca obiect despagubirile solicitate de paratul posesor de buna-credinta pentru imbunatatirile aduse imobilului.

Cererea reconventionala trebuie sa cuprinda mentiunile unei cereri de chemare in judecata si poate fi primita de judecator ca atare doar daca a fost depusa cel mai tarziu la prima zi de infatisare si daca solutionarea, ei este data in competenta materiala si functionala a instantei investite cu cererea de chemare in judecata.

In situatia in care cererea reconventionala nu a fost depusa in termenul anterior precizat, judecatorul va dispune judecarea sa separata, ca si in cazul in care obiectul sau nu are legatura cu obiectul cererii de chemare in judecata. Daca cererea reconventionala este data de lege in competenta absoluta a altei instante, judecatorul isi va declina competenta in favoarea aceluia.

Uneori cele. doua cereri nu se pot judeca impreuna. Atunci cand cererea principala este in stare. de judecata, cererea reconventionala se va disjunge si se va judeca separat.

Masurile asiguratorii

Deoarece, pana la sesizarea instantei cu cererea de chemare in judecata si apoi pana la solutionarea litigiului printr-o hotarare susceptibila de executare silita, trece - de regula - un interval de timp relativ mare a fost necesar ca legiuitorul sa prevada unele masuri in

scopul prevenirii disparitiei sau degradarii bunului ce face obiectul litigiului si pentru impiedicarea diminuarii activului patrimoniului debitorului. Au fost reglementate astfel sechestrul asigurator, sechestrul judiciar si poprirea asiguratorie (Cartea VI, cap.IV, C.pr.civ.).

Sechestrul asigurator reprezinta o masura, destinata sa indisponibilizeze bunurile mobile sau imobile ale paratului, pana la terminarea procesului,. in scopul de a garanta reclamantului posibilitatea realizarii unei creante ce constituie obiectul actiuni.

Cererea de sechestru asigurator se judeca de catre instanta investita cu judecarea fondului litigiului (se aplica regula accesorium sequitur principali) si pentru admiterea sa este necesar sa fie indeplinite trei conditii:

- creanta sa fie constatata printr-un act scris, in caz contrar creditorul fiind obligat sa depuna o cautiune reprezentand jumatate din valoarea reclamata;

- creanta sa fie exigibila (sunt si exceptii de la indeplinirea acestei conditii - act. 591 al. 3 C.pr.civ.);

- creditorul sa faca dovada sesizarii instantei cu fondul litigiului.

Cererea de sechestru asigurator se judeca de urgenta in camera de consiliu si fara citarea partilor, incheierea prin care se solutioneaza fiind executorie.

Sechestrul judiciar consta in indisponibilizarea bunului care formeaza obiectul litigiului, acesta fiind incredintat spre pastrare si administrare, pe toata durata judecatii unei persoane numita custode[5].

Pentru a fi admisa cererea pentru incuviintarea sechestrului judiciar trebuie sa se indeplineasca trei conditii:

- sa existe un proces cu privire la proprietatea, posesia, folosinta unui bun;

- instanta sa gaseasca necesara masura sechestrului pentru conservarea dreptului litigios;

- reclamantul sa depuna o cautiune.

Cererea va fi judecata de instanta investita cu fondul litigiului. Sechestrul judiciar se poate solicita chiar fafa a exista proces in cazurile limitativ prevazute de art. 599 al. 1 c.pr.civ.[6].

Judecarea cererii de sechestru judiciar are loc in sedinta publica, cu citarea partilor, iar efectele hotararii vor dainui pana la sIarsitul procesului. Persoana careia i se incredinteaza bunul are drepturi si obligatii similare cu cele ale unui depozitar.

Poprirea asiguratorie are drept scop indisponibilizarea sumelor de bani, a titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale datorate - debitorului de o terta. persoana. Procedura de instituire a popririi asiguratorii, executarea hotararii data in acest sens de instanta sunt similare sechestrului asigurator. Ceea ce difera este, pe de o parte, natura bunurilor, iar pe de alta parte persoana in posesia careia se afla acestea.

Etapa dezbaterilor

Sedinta dejudecata

Judecata cauzelor civile se face de regula Intr-o sedinta publica. Anterior intrarii in sala de sedinta personalul instantei desfasoara o serie de activitati premergatoare precum: intocmirea listei cauzelor, atasarea la fiecare dosar a citatiilor si a actelor depuse de parti sau solicitate de judecator, etc.

In ziua judecatii grefierul intra in sala cu o jumatate de ora inainte de intrarea completului pentru ca cei interesati sa poata consulta dosarele. Dupa intrarea completului de judecata in sala,

presedintele acestui a declara deschisa sedinta de judecata si dispum strigarea cauzelor in ordinea prevazuta de art. 125 al. 2 si 3 C.pr.civ.

In cursul sedintei se discuta exceptiile de procedura si de fond se propun si apoi se administreaza probele, iar in final se da cuvantu1 partilor sau reprezentantilor lor pentru a-si sustine pretentiile,. Daca nu este posibil ca in aceeasi sedinta de judecata sa se administreze probele si sa se dezbata pricina, instanta va amana judecata la un nou termen pentru care va cita partile in vederea indeplinirii actelor cele considera necesare. Cu privire la toate acestea se. intocmeste o incheiere.

Completul de judecata este alcatuit, de regula, la judecata in prima instanta, dintr-un singur judecator, la judecata in apel din doi judecatori, iar la judecata in recurs din trei judecatori. In cazul in care completul este alcatuit din doi sau trei judecatori el este condus de presedintele instantei, de vicepresedintele acesteia, de un sef de sectie sau - daca nici unul dintre acestia nu participa la judecata - de catre judecatorul desemnat de presedintele instantei.

Alaturi si in afara de atributiile si sarcinile ce revin completului de judecata, presedintele acestuia este cel ce asigura pastrarea odinii si a linistii in sala de sedinta, respectarea masurilor pe care le dispune pentru buna desfasurare a sedintei.

Prima zi de infatisare

Potrivit articolului 134 C.pr.civ., 'este socotita ca prima zi de infatisare aceea in care partile, legal citate, pot pune concluzii'. Prima zi de infatisare este, asadar, acel termen de judecata la care sunt  indeplinite cumulativ doua conditii:

- partile sa fie legal citate;

- partile sa poata puna concluzii.

In legatura cu prima conditie trebuie precizat ca este suficient

ca partile sa fie legal citate, adica sa se fi indeplinit procedura de citare in conformitate cu prescriptiile legii, respectiv:

- citatia sa cuprinda elementele prevazute de art. 88 C.pr.civ. ;

- citatia'sa fie inmanata cu cel putin 5 zile inaintea termenului de judecata (art. 89 C.pr.civ.);

- citatia sa fieinmanata partii, altei persoane prevazute de act. 91 si 92 Cpr.civ. si in locul prevazut de art. 90 si 93 C.pr.civ. sau sa fie afisata ,in .conditiile prevazute de act. 92 si 921 c.pr.civ. ori publicata conform art.94 si 95 C.pr.civ.;

Conditia legalei citari este considerata a fi indeplinita si daca partea necitata legal se prezinta in instanta si declara ca poate pune concluzii ori nu invoca nelegala citare.

Cea de-a doua conditie, ca partile sa poata pune concluzii, este indeplinita atunci cand daca litigiul s-ar judeca, hotararea nu ar fi afectata; de vreo nulitate (relativa sau absoluta), alta decat lipsa semnaturii judecatorului, a mentiunii pronuntarii in sedinta publica sau a incheierii pentru sedinta in care au avut loc dezbaterile.

Nu sunt indeplinite, deci, conditiile pentru ca partile sa puna concluzii atunci cand:

- cererea de chemare in judecata nu a fost legal timbrata ;

- cererea de chemare in judecata nu a fost comunicata paratului sau nu s-au respectat termenele referitoare la comunicarea acesteia prevazute de art. al. 3 C.pr.civ.;

- completul de judecata a fost alcatuit cu un judecator incompatibil;

- o parte a invocat exceptia de necompetenta a instantei si aceasta nu a fost inca solutionata;

- o parte legal citata nu s-a putut prezenta la judecata dintr-un motiv mai presus de vointa ei si a incunostintat instanta despre aceasta, etc.

Prima zi de infatisare are o importanta aparte pentru procesul civil, la acest moment fiind incheiate, de regula, activitatile procesuale care conduc la stabilirea definitiva a limitelor litigiului dedus judecatii: parti, obiect, cauza. Astfel, pana la prima zi de infatisare:

- reclamantul isi poate modifica cererea atat cu privire la introducerea in proces a unor persoane cat si cu privire la schimbarea obiectului litigiului[9];

- reclamantul poate propune probe;

- paratul poate invoca exceptiile si nulitatile .relative (de pilda lipsa competentei teritorialerelative).

Exceptiile procesuali

Exceptiile procesuale sunt mijloacele procedurale prin care, in conditiile legii, partea interesata, procurorul sau instanta din oficiu, invoca, in cadrul procesului civil si fara a pune in discutie fondul dreptului, neregularitati procedurale privitoare la compunerea si constituirea instantei, competenta acesteia, ori la procedura de judecata sau lipsuri referitoare la exercitiul dreptului la actiune ori, dimpotriva, aplicarea normelor legale referitoare la acestea, urmarind, dupa caz, declinarea competentei, amanarea judecatii, refacerea unor acte, anularea, respingerea ori perimarea cererii[11].

Exceptiile procesuale se clasifica dupa mai multe criterii.

Dupa obiectul asupra caruia poarta exceptiile, acestea sunt impartite in e ce ii de procedura si exceptii de fond.

Exceptiile de procedura vizeaza incalcarea regulilor procedurale privind compunerea instantei, competenta acesteia si procedura de judecata (incompatibilitate, necompetenta, litispendenta, nelegala citare, etc.).       

Exceptand privesc lipsuri referitoare la exercitiul dreptului la actiune (lipsa calitatii procesuale, lipsa capacitatii procesuale, lipsa interesului, prescriptia dreptului la actiune, etc.).

Dupa efectul pe care il produc, exceptiile se clasifica in dilatorii si peremptorii.

Exceptiile dilatorii tind la amanarea momentului solutionarii cauzei (incompatibilitatea, recuzarea, conexitatea, litispendenta, lipsa citarii, lipsa de competenta, etc.), iar exceptiile pererriptorii (dirimante) tind la respingerea actiunii sau la anularea cereri, respectiv la lipsirea de eficienta a actului procedural pentru acela care l-a indeplinit. (prescriptia, puterea lucrului judecat, perimarea, lipsa calitatii procesuale, etc.).

Unele exceptii au, de la caz la caz, fie efect dilatoriu, fie efect peremptoriu. Astfel, lipsa calitatii de reprezentant determina instanta sa dea un termen pentru a se face dovada acestei calitati (efect dilatoriu), iar daca nu s-a facut dovada respectiva cererea de chemare in judecata va fi anulata (efect peremptoriu). Si exceptia de necompetenta poate fi dilatorie, daca determina declinarea competentei de solutionare a cauzei sau peremptoriu, daca actiunea este respinsa pentru ca este de competenta. instantelor straine sau a unor organe fara activitate jurisdictionala.

Dupa caracterul nomelor incalcate, exceptiile se clasifica in exceptii. rela,tive si exceptii absolute. Exceptiile relative privesc incalcarea unor norme dispozitive. Pe cale de consecinta ele pot fi invocate numai de partea interesata si numai pana la prima zi de infatisare sau pana la primul termen ulterior celui in care s-a savarsit neregularitatea (recuzarea, necompetenta teritoriala ce nu are caracter exclusiv, etc.). Exceptiile absolute privesc incalcarea unor norme imperative si pot fi invocate de oricare din parti, de procuror sau de

instanta din oficiu, in orice faza a procesului, chiar si direct in caile de atac (necompetenta materiala, necompetenta teritoriala exclusiva, incompatibilitatea, prescriptia, etc.).

Codul de procedura civila include un singur articol, 137,. care se refera la modul general de solutionare a exceptiilor procesuale. Potrivit acestui a, 'instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de. fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in: fond a pricinii.

Exceptiile nu vor putea fi unite cu fondul decat daca pentru judecarea lor este nevoie sa se administreze dovezi. in legatura cu dezlegarea in fond a pricinii.

De aici rezulta doua reguli, respectiv acelea ale solutionarii exceptiilor inaintea fondului litigiului si a solutionarii exceptiilor invocate concomitent in ordinea in care sunt necesare mai putine demersuri procedurale.

Astfel, de pilda, daca paratul invoca in acelasi timp insuficienta timbrare a cererii de chemare in judecata si nelegala citare a sa ca si motiv pentru care nu a depus intampinarea, instanta va solutiona mai intai exceptia privind timbrarea, fiind inutil a se depune intampinare la o cerere de chemare in judecata nula. Sau, daca se invoca lipsa calitatii procesuale si prescriptia dreptului la actiune, se va solutiona mai intai lipsa calitatii procesuale pentru ca existenta prescriptiei se stabileste numai in raporturile dintre cei ce sunt sau au fost subiecte ale raportului juridic dedus judecatii.

De la prima regula se admite o exceptie, anume unirea cu fondul a exceptiilor procesuale pentru rezolvarea carora este necesara administrarea acelorasi probe (in tot sau in parte) cu cele pentru solutionarea fondului. De pilda, pentru a demonstra lipsa calitatii procesuale active intr-o actiune in revendicare se vor administra aceleasi probe ca si pentru fondul litigiului, respectiv probe din care sa reiasa ca reclamantul nu are calitatea de proprietar.

De la exceptie la exceptie solutionarea lor are loc in moduri diferite. Unele se solutioneaza prin incheieri (recuzare, nelegala citate, etc.), iar altele prin sentinte ori decizi. Sentinte sau decizii se dau atunci cand solutionarea exceptiei determina intreruperea cursului judecatii la acea instanta (prescriptia dreptului la actiune, declinarea competentei, respingerea actiunii pentru lipsa interesului, etc.). Se dau incheieri atunci cand solutionarea exctptiei de necompetenta, respingerea sau admiterea cererii de recuzare a unui judecator, admiterea exceptiei de conexitate, etc nu intrerup cursul judecatii la la aceea instanta.

Incheierile prin care, se solutioneaza exceptiile procesuale, ca regula, au un caracter interlocutoriu si pot fi atacate (cu apel sau recurs dupa caz) numai o data cu fondul.

Sedintele sau deciziile prin care se solutioneaza exceptiile procesuale sunt supuse - daca legea nu prevede altfel - cailor de atac prevazute pentru hotararea pe fondul litigiului.

Incidente, procedurale ce pot aparea in cursul judecatii.

Suspendarea

Suspendarea consta in oprirea temporara a cursului judecatii, cazurile de suspendare fiind statornicite in act. 242-245 si 1551 C.pr,civ. In functie de cazurile care determina suspendarea, aceasta poate fi voluntara sau legala, iar cea din urma poate fi la randul sau de drept sau facultativa (judecatoreasca).

Suspendarea voluntara este aceea care determina sistarea temporara a activitatii judiciare datorita unor imprejurari voite de parti, fiind reglementata de act. 242 C.pr.civ. Potrivit acestui text de lege instanta va suspenda judecata cand amandoua partile o cer (manifestare de vointa expresa) sau daca nici una din parti nu se infatiseaza la strigarea pricinii.

Suspendarea. legala este determinata de imprejurari care nu depind de vointa partilor, cazurile de suspendare legala, de drept fiind prevazute de act. 243 c.pr.civ., iar cele de suspendare legala facultativa sunt prevazute de art. 244 C.pr.civ. si de art. 155 C.pr.civ.

Potrivit art. 243 C.pr.civ., judecata pricinilor se suspenda de drept:

- prin moartea uneia din parti, afara de cazul cand partea interesata cere termen pentru introducerea in judecata a mostenitorilor;

- prin interdictie sau punere sub curatel! a unei parti pana la numirea tutorelui sau curatorului;

- prin moartea mandatarului uneia din parti, intamplata cu. Mai putin de 15 zile inainte de ziua infatisarii;

- prin incetarea functiei tutorelui sau curatorului;

- prin deschiderea procedurii re organizarii judiciare si a falimentului asupra reclamantului, in temeiul unei hotarari judecatoresti irevocabile.

In toate aceste cazuri suspendarea se dispune pentru a se acorda partii interesate sau succesorilor posibilitatea de a lua masurile ce se impun pentru continuarea in bune conditii a judecatii, cu respectarea tuturor principiilor procesului civil.

Potrivit act. 244 C.pr.civ., instanta poate suspenda judecata cand dezlegarea pricinii atama, in totul sau, in parte, de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul altei judecati sau cand aravea o inraurire hotaratoare asupra solutiei litigiului.

O aplicare particulara a dispozitiilor act. 244 pct.2 C.pr.civ. o constituie procedura reglementata de act. 183 c.pr.civ. privind suspendarea judecatii pana la solutionarea cauzei penale privind cercetarea falsului unui inscris.

Pronuntarea unei hotarari in conditiile in care aceasta depinde de solutia data intr-o alta cauza (penala sau civila) poate fi inutila; este posibil ca solutia ulterioara sa determine necesitatea revizuirii, rejudecarii procesului ce putea fi suspendat in baza act. 244 C.pr.civ. astfel incat in practica se recurge adesea la masura suspendarii judecatii. Judecatorul trebuie sa analizeze, insa, cu cea mai mare atentie legatura dintre cauze daca aceea de pe rolul sau poate fi influentata de cea de-a doua si daca nu cumva cea de-a doua este vadit ca se va solutiona intr-un mod ce nu va influenta prima cauza. Acest din urma lucru nu poate fi retinut intr-o hotarare judecatoreasca; el trebuie sa fie avut totusi in vedere pentru a impiedica abuzuri de drept din partea celor interesati sa tergiverseze solutionarea primului litigiu.

In ce priveste art. 155¹ C.pr.civ., practica judiciara publicata pana in prezent nu a retinut cazuri de aplicare a lui. Acesta prevede ca atunci cand Constata ca desfasurarea normala a procesului este impiedicata din vina partii reclamante, prin neindeplinirea obligatiilor prevazute de lege ori stabilite la primirea cererii de chemare in judecata sau in cursul judecatii, instanta poate suspenda judecata. O asemenea obligatie poate fi aceea de plata a onorariului unei expertize ce a fost admisa de instanta. O alta obligatie avuta in vedere de art.155¹ C.pr.civ. poate fi aceea de punere la dispozitia instantei a unui mijloc de transport pentru deplasare in vederea efectuarii cercetarii la fata locului. In fine, mai putem mentiona neindeplinirea obligatiei de prezentare a uni inscris original pentru confruntare cu copia aflata la dosar.

Prevederile act. C.pr.civ. sunt edictate in egala masura pentru a diminua rolul activ al instantei (in relatie directa cu cresterea responsabilitatii partilor) si pentru a inlatura unele aspecte de formalism cu consecinte asupra duratei de solutionare a litigiului. De pilda, in exemplele date, neindeplinirea obligatiilor de catre reclamant ar fi condus, in lipsa textului de lege mentionat, cel mai adesea, la respingerea actiunii. Prin suspendarea judecatii, reclamantului i se ofera sansa de a continua procedura dintr-un anumit studiu, fara ca paratul sa fie prejudiciat prin aceasta.

In toate cazurile instanta se pronunta asupra suspendarii printr-o incheiere ce poate fi atacata cu recurs in mod separat. Judecata va reincepe in baza incheierii de repunere pe rol a procesului ce se da la cererea de redeschidere facuta in conditiile art. 245 C.pr.civ.[12]. Incheierile prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului pot fi atacate cu recurs separat (art.244¹ al.2 C.pr.civ.), iar incheierile prin care s-a admis cererea de repunere pe rol pot fi atacate o data cu fondul.

Perimarea

Activitatea judiciara are ca finalitate solutionarea cu promptitudine a raporturilor litigioase dintre parti. Daca procesele civile s-ar prelungi nejustificat, ca urmare a ramanerii lor in nelucrare, activitatea organelor judiciare ar fi considerabil ingreunata. Perimarea corespunde tocmai necesitatii solutionarii prompte a litigiilor civile si restabilirii ordinii de drept. Ea apare ca o sanctiune ce se rasfrange asupra intregii activitati judiciare si care este determinata. tocmai de lipsa de staruinta a partilor in solutionarea litigiului.

Perimarea este definita ca o sanctiune procedurala ce determina stingerea activitatii judiciare datorita ramanerii litigiului in nelucrare din vina partii, timp de un an in materie civila, 6 luni in materie comerciala, precum si atunci cand intervine in cursul executarii silite[13].

Perimarea se aplica atat cererilor de chemare in judecata, cat si cererilor ce declanseaza procedura de judecata in caile de atac (contestatie, apel, recurs, etc.). Ea incepe sa curga de la ultimul act de procedura indeplinit de instanta sau de parti. In practica, cel mai adesea perimarea incepe sa curga din momentul suspendarii judecatii in baza prevederilor act. 242 C.pr.civ.

Termenul de perimare este de 1 an in materie civila si de 6 luni in materie comerciala si de executare silita. Desi este un termen legal (care ar trebui sa curga continuu), termenul de perimare este susceptibil de intrerupere si suspendare. El se intrerupe prin indeplinirea unui act de procedura facut in vederea judecarii procesului, de catre partea care justifica un interes. Suspendarea termenului de perimare este reglementata de art. 250 C.pr.civ. Astfel, termenul de perimare nu curge:

- cat timp nus:-a dat o hotarare irevocabila cu privire la cauza care a determinat suspendarea procesului in baza art. 244 pct. 1 . C.pr.civ.;

- cat timp procurorul nu a dat o solutie de netrimitere in judecata, iar daca a dispus trimiterea in judecata, cat timp nu s-a dat o hotarare penala definitiva in cazul prevazut de art. 244 pct.2 C.pr.civ.;

- timp de 3 luni de la moartea unei parti, numirea unui tutore sau curatQr pentru o parte sau. incetarea functiei acestora, moartea mandatarului unei parti, ori de la deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si falimentului, daca acestea s-au petrecut in ultimele 6 luni ale term.en:ului de perimare, in cazurile prevazute de art. 243 C.pr.pen.;

- cat timp partea este impiedicata sa staruie in judecata din pricina unor imprejurari mai presus de vointa ei (de pilda, datorita unei calamitati sau razboiului partea este imobilizata intr-un loc de unde nu se poate deplasa la instanta si nu poate trimite corespondenta).

Perimarea se constata fie la cererea partii interesate, fie din .oficiu, prin sentinta (in cursul judecatii in fond) sau decizie (in cursul judecatii in caile de atac) data cu citarea partilor si supusa recursului in 5 zile de la pronuntarea sentintei ori a deciziei in apel ori irevocabila.in cazul pronuntarii deciziei in recurs. Respingerea cererii de constatare. a perimarii se pronunta prin incheiere data in aceleasi conditii. Incheierea poate ii atacata odata cu fondul.

Urmare a constatarii perimarii,toate actele de procedura indeplinite pana atunci se considera desfiintate de plin drept, iar efectele lor sunt inlaturate. Pot fi folosite doar dovezile administrate si numai daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

- sa se poarte o noua judecata, cu acelasi obiect, aceeasi cauza si intre aceleasi parti;

- instanta care judeca noul proces sa considere ca nu este necesara refacerea probelor.

Actele de dispozitie ale partilor

In timpul procesului pot interveni si alte cauze decat suspendarea sau perimarea care sa-i suspende ori sa-i intrerupa cursul, impiedicand instanta sa analizeze pe fond raporturile juridice dintre parti. Aceste cauze tin exclusiv de vointa partilor si sunt consecinte ale principiului disponibilitatii.      

Partile, in baza principiului disponibilitatii, pot face unnatoarele acte de dispozitie (cu privire la actiune) renuntarea la judecata, renuntarea la drept, achiesarea si tranzactia.

Renuntarea la judecata poate avea loc oricand in cursul judecatii, judecatorul fiind obligat sa dea curs cererii in acest sens a reclamantului si sa pronunte o incheiere de inchiderea dosarului atacabila numai cu recurs.

Daca renuntarea la judecata are loc dupa inceperea dezbaterilor pentru finalizarea procesului, instanta va inchide dosarul numai daca si paratul isi da acordul in acest sens.

In situatia in care sunt mai multi reclamanti, renuntarea la judecata a unuia dintre acestia nu va afecta drepturile celorlalti, care vor continua judecata. De asemenea, daca in cauza sunt mai multi parati, renuntarea isi va produce efecte numai fata de cel vizat de reclamant, iar daca reclamantul nu precizeaza fata de ce parat renunta la judecata inseamna ca renunta fata de toti.

Renuntarea la judecata nu va afecta posibilitatea de judecata a unor cereri care au dobandit caracter de sine statator, precum - de pilda - cererea de interventie principala admisa in principiu.

In fine, reclamantul poate renunta doar la judecata unor capete de cerere, iar nu la intreaga cerere de chemare in judecata.

Persoanele juridice pot renunta la judecata numai prin reprezentantii lor legali; reprezentantii conventionali trebuie sa fie imputemiciti special in acest sens. In practica se utilizeaza procedura depunerii la dosar a unei adrese semnata de reprezentantul legal.

Urmare a renuntarii la judecata, partile sunt repuse in situatia anterioara declansarii procesului. Situatia este similara cu cea a perimarii, respectiv:

- se considera ca nu a fost intrerupt cursul prescriptiei;

- la introducerea unei noi cereri de chemare in judecata reclamantul trebuie sa plateasca o noua taxa de timbru;

- reclamantul, in cazul unei noi cereri de chemare in judecata, trebuie sa propunli din nou probe, etc.

Ca si in cazul perimlirii, instanta investita cu o noua actiune, daca aceasta priveste aceleasi parti, acelasi obiect si aceeasi cauza, poate folosi dovezile administrate in cursul judecatii la care a renuntat reclamantul[15].

Renuntarea la drept este un act unilateral de vointa al reclamantului ce nu este conditionat in nici o situatie de vointa paratului. Pentru a-i da eficienta instanta trebuie sa verifice capacitatea civila a partii, existenta unei imputemiciri exprese a reprezentantului partii dacii acesta face actul de renuntare, precum si imprejurarea daca reclamantului ii este pennis de lege sa renunte la drept.

Articolul 247 C.pr.civ., care reglementeaza renuntarea la dreptul, pretins, nu are in vedere decat drepturi cu privire la care reclamantul poate tranzactiona. El nu va putea renunta astfel la drepturi nepatrimoniale strict personale.

Instanta se pronunta asupra renuntarii la drept, dupa stadiul procesual al judecatii, prin:

- sentinta fara drept de apel prin care respinge cererea in fond;

- decizie in apel prin care anuleaza sentinta atacata in masura renuntarii la drept si respinge actiunea in aceeasi masurii;

- decizie irevocabila data in recurs prin care se procedeaza ca si in cazul deciziei date in apel, cu precizarea ca vor fi anulate ambele hotarari anterioare.

Efectele renuntarii la drept sunt mult mai severe decat cele ale renuntarii la judecata, prin aceasta litigiul fiind inchis fara posibilitate de reluare deoarece s-ar opune exceptia autoritatii de lucru judecat. De aceea, atunci cand reclamantul nu face actul de renuntare in sedinta publica, va trebui sa trimita la dosar un act autentic ce cuprinde exprimarea vointei sale, fiind insuficient un alt fel de act scris asa cum este posibil in cazul renuntarii la judecata.

Achiesarea este actul de dispozitie prin care paratul recunoaste pretentiile reclamantului sau prin care o parte adera la hotararea pronuntata impotriva sa[16].

Exista asadar doua forme ale achiesarii: achiesarea la pretentiile reclamantului si achiesarea la hotarare.

Achiesarea la pretentiile reclamantului are loc fie spontan, prin intampinare ori printr-un alt act de procedura, fie prin intermediul interogatoriului si isi produce efectele rara a fi necesara o anumita pozitie subiectiva a reclamantului. Achiesarea poate fi totala sau partiala. Daca este partiala, instanta, la cererea reclamantului, va da o hotarare partiala, in masura re cunoasterii, si care este executorie de drept (art.270 si art.278 pct.7 C.pr.civ.).

Asa cum s-a remarcat, achiesarea totala la pretentiile reclamantului nu beneficiaza de o reglementare legala proprie, nefiind totusi interzisa si avand ca efect finalizarea procedurii, respectiv stingerea procesului civil[17]. Hotararea pronuntata in aceasta situatie va fi, de asemenea, executorie de drept

Achiesarea la hotarare se poate realiza prin renuntarea tacita sau expresa la-dreptul de a ataca hotararea cu apel sau recurs ori prin retragerea apelului sau recursului.

Tranzactia este actul de dispozitie prin care partile incheie un proces inceput sau preintampina un proces ce se poate naste, prin concesii reciproce, constand in renuntari reciproce la pretentii sau in prestatii noi savarsite ori promise de parte in schimbul renuntarii de catre de catre cealalta parte la dreptul litigios ori indoielnic .

Tranzactia, judiciara este tranzactia incheiata in scopul de a pune capat unui litigiu aflat pe rolul unei instante. Ea trebuie sa priveasca drepturi cu privire la care partile, pot conveni (nu se poate incheia cu privire la drepturi personal nepatrimoniale la care partile nu pot renunta), iar partile. trebuie sa aiba capacitatea civila necesara. Instanta careia partile ii infatiseaza tranzactia va da o hotarare al carei dispozitiv il va constitui chiar invoiala partilor (art.272 C.pr.civ.) si care poate fi atacata doar cu recurs. Aceasta hotarare este numita in practica hotarare de expedient. Hotararea de expedient prezinta, fata de o tranzactie extrajudiciara, avantajul ca poate fi pusa in executare silit.

Daca hotararea de expedient se da in apel sau in recurs ea va putea fi atacata cu recurs sau va fi, respectiv, irevocabila .

Etapa deliberarii si pronuntarii hotararii

Dupa ce s-au administrat toate probele necesare , perttru solutionarea pe fond a litigiului sau chiar pentru solutionatea unei exceptii peremptorii presedintele instantei este obligat sa actirde cuvantul partilor pentru a-si sustinei punctul de vedere cu privire 1a chestiunile puse in discutie. Completul de judecata, se retrage apoi ­pentru a stabili solutia ce urmeaza sa fie pronuntata; adica pentru a delibera. Daca in cursul deliberarii se constata ca ar mai fi de lamurit unele chestiuni, cauza va fi repusa pe rol pentru reluarea dezbaterilor.

In prezent solutionarea cauzelor in prima instanta are loc, de regula, in complet alcatuit dintr-un. singur judecator (ca exceptie mentionam completul de doi judecatori prevazut pentru solutionarea cererilor de adoptie), solutionarea apelului in complet din doi judecatori, iar solutionarea recursului in complet din trei judecatori.

Daca judecatorii nu sunt de acord asupra solutiei, pricina se va judeca din nou in complet de divergenta, adica intr-un complet in care va intra si va prezida dezbaterile reluate, alaturi de judecatorii initiali, presedintele instantei sau un judecator desemnat de acesta. 

In situatia in care si dupa judecarea divergentei vor fi mai mult de doua pareri, judecatorii ale caror pareri se apropie cel mai mult sunt datori sa seuneasca intr-o singura parere.

Desi legea nu prevede expres, in situatia in care completul este alcatuit din trei judecatori si fiecare are o parere distincta de a celorlalti (de pilda, in cazul solutionarii unui recurs; un judecator il considera tardiv, un altul il considera in termen, dar nefondat, iar cel de-al treilea il considera in termen si fondat) chiar daca majoritatea nu se poate intruni nu se va recurge la procedura completului de divergenta.        

In situatia in care exista mai mult de doua opinii fie datorita constituirii completului de divergenta, fie datorita constituirii unui complet din trei judecatori se va proceda ca si in cazul divergentei, pentru argumente de identitate de ratiune.

Rezultatul deliberarii se consemneaza intr-o minuta ce se semneaza de judecatori si se consemneaza intr-un registru special tinut la fiecare instanta.

Daca instanta nu poate hotari de indata, pronuntarea se poate amana. pc:ntru un termen de cel mult sapte zile. Este posibil ca la sfarsitul acestui interval un judecator sa nu mai faca parte din alcatuirea, instantei. El se va pronunta asupra cauzei cu exceptia situatiilor cand i-a incetat calitatea de magistrat sau a fost suspendat din functie, cazuri in care dezbaterile vor fi reluate in fata unui alt complet.

Pronuntarea hotararii are loc in sedinta publica sub sanctiunea nulitatii. Dupa pronuntare nici un judecator din complet nu mai poate reveni asupra pareri isale.

Indeptarea, lamurirea si completarea hotararii

In practica sunt relativ numeroase situatiile cand, datorita neatentiei judecatorilor sau grefierilor, in hotarari se strecoara greseli privind numele sau calitatea procesuala a persoanelor, greseli de calcul, greseli privind datele de identificare a unor bunuri. Corectarea unor astfel de greseli se poate face pe calea indreptarii hotararii prevazuta de articolul 281 C.pr.civ., respectiv printr-o incheiere data de aceeasi instanta in camera de consiliu.

Sunt si situatii in care dispozitivul unor hotarari judecatoresti nu este suficient de clar, nu contine suficiente elemente pentru a permite punerea in executare a hotararii sau chiar contine dispozitii potrivnice. Si in aceste cazuri, la cererea partilor, instanta poate lamuri dispozitivul sau poate inlatura dispozitiile potrivnice printr-o incheiere data in camera de consiliu.

Ar fi mult prea complicat si ar dura un timp indelungat ca asemenea corecturi sa se faca exclusiv intr-o cale de atac printr-o procedura care presupune cu obligativitate citarea partilor si dezbateri, cu atat mai mult cu cat hotararea. poate sa fie convenabila in esenta pentru toate partile si cu totii sa doreasca stingerea rapida a litigiului.

O situatie mai aparte o constituie omisiunea instantei de a se pronunta asupra unei cereri cu privire la un drept subiectiv dedus judecatii, fie ea cererea principala, accesorie, conexa sau incidentala. Promovarea unei cai de atac impotriva unei asemenea hotarari ar putea avea drept consecinta repunerea in discutie si a altor aspecte, iar pe de alta parte presupune plata unor taxe de timbru pentru exercitarea caii de atac, taxe pe care este posibil ca partea sa nu le poata suporta. S-a reglementat, de aceea, prin articolul 281² C.pr.civ., posibilitatea completarii hotararii printr-o alta hotarare data in urma unei noi judecati la aceeasi instanta, singurul inconvenient produs partilor de catre judecatorul neglijent fiind acela al pierderii de timp. Judecatorul va avea la dispozitie probele administrate deja si cunoaste sustinerile partilor.