Notiuni generale privind prescriptia extinctiva

Notiuni generale privind prescriptia extinctiva

222. Notiune. Potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958: "Dreptul la actiune avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege". Pe de alta parte, potrivit art. 1837 C.civ.: "Prescriptia este un mijloc de a dobandi proprietatea sau de a se libera de o obligatie, sub conditiile determinate prin 343e41d aceasta lege".

In doctrina se arata ca prescriptia extinctiva din dreptul civil este un mijloc de stingere a dreptului la actiune neexercitat in termenul de prescriptie

Tinandu‑se seama si de prevederile art. 20 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 ("Debitorul care a executat obligatia, dupa ce dreptul la actiune al creditorului s‑a prescris, nu are dreptul de a cere inapoierea prestatiei, chiar daca la data execu­tarii nu stia ca termenul prescriptiei era implinit") s‑a considerat ca prescriptia este acel mod de transformare a raportului juridic civil care consta in stingerea dreptului de realizare silita a obligatiei civile corelative din cauza neexercitarii lui in termenul stabilit de lege . S‑a observat ca aceasta definitie prezinta incon­venientul ca prevederile actului normativ mentionat nu se aplica si in privinta drepturilor reale principale (art. 21 din Decretul nr. 167/1958), fiind greu de admis ca prescriptia este un mod de transformare a raportului juridic care are in continut un drept real principal (obligatia corelativa acestui drept este intotdeauna o obligatie generala si negativa).

In acest context, s‑a considerat ca prescriptia extinctiva este stingerea, dupa caz, fie a acelei componente a dreptului la actiune care este posibilitatea titula­rului dreptului de creanta de a obtine obligarea subiectului pasiv la executarea obligatiei corelative sau la recunoasterea dreptului subiectiv contestat, fie a insusi dreptului real principal (sau, in situatiile expres prevazute de lege, a dreptului nepatrimonial), datorita neexercitarii in termenul prevazut de lege

In fine, pornind de la cadrul juridic actual [art. 1, art. 19, art. 20 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958; art. 1092 alin. (2), art. 1838‑1843, art. 1890 C.civ.; art. 147 din Legea nr. 105/1992] si urmarind fixarea locului si rolului acestei insti­tutii in cadrul raspunderii civile, s‑a aratat, in mod judicios, ca prescriptia extinctiva este acel mod de inlaturare a raspunderii civile constand in stingerea dreptului material la actiune neexercitat in termenul stabilit de lege

In acest cadru, vom retine printre elementele esentiale ale prescriptiei extinc­tive, mai intai, ca prescriptia extinctiva este o sanctiune de drept civil care pri­veste (are ca obiect) numai dreptul material la actiune, adica posibilitatea titula­rului dreptului subiectiv civil de a pretinde si obtine pe cale judiciara protectia dreptului sau, incalcat sau contestat, iar nu si dreptul subiectiv civil in intregul sau, care supravietuieste efectului extinctiv al prescriptiei. Pe de alta parte, prescriptia extinctiva produce o transformare juridica asupra dreptului subiectiv civil si obligatiei civile corelative, care devin din perfecte (asigurate prin "actiune"), imperfecte (naturale, asigurate numai prin "exceptiune"). In fine, prescriptia este, prin obiectul si efectul pe care il produce, un mijloc de inlaturare a raspunderii civile, in sensul ca subiectul pasiv al raportului de constrangere nu mai poate fi tras la raspundere dupa implinirea termenului de prescriptie, dar continua sa fie tinut de obligatia care ii incumba (corelativa dreptului subiectiv civil) si pe care o poate executa de bunavoie (legea civila "se retrage" si ofera partilor posibilitatea sa execute singure angajamentele asumate).

223. Terminologie. Termenul de "prescriptie" provine din latinescul praescribere care inseamna "a scrie inainte de", in timp ce praescribens‑ul semnifica ab origine "acel care prescrie". In dreptul roman praescriptiones aveau un sens tehnic, procedural, si reprezentau acele mijloace de aparare ale paratului (exceptii si apararile procesuale de astazi) care erau puse "in fruntea" formulei predate de pretor celui care voia sa le invoce inaintea judecatorului si care erau cercetate inainte de a se intra in fondul procesului

In prezent expresia "prescriptie extinctiva" este utilizata in doua acceptiuni diferite. Intr‑un prim sens, ea desemneaza institutia de drept civil care are aceasta denumire, adica totalitatea normelor juridice de drept civil care reglementeaza stingerea dreptului de a obtine condamnarea subiectului pasiv tinut de obligatia civila corelativa dreptului subiectiv civil (dreptul la actiune) in domeniul rapor­turilor civile; se poate considera ca institutia prescriptiei extinctive este parte a institutiei raspunderii civile.

In al doilea sens, expresia desemneaza esenta insasi a prescriptiei extinctive, adica stingerea dreptului la actiune neexercitat in termen, stingerea dreptului de a obtine "condamnarea" subiectului pasiv al raportului civil . Aceasta acceptiune este avuta in vedere atunci cand se defineste prescriptia extinctiva.

224. Reglementare. Prescriptia extinctiva isi gaseste reglementarea in norme juridice cuprinse in mai multe izvoare.

Mai intai, in materie civila sediul principal al prescriptiei extinctive se gaseste in Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva . Acest act normativ reprezinta dreptul comun in aceasta materie si reglementeaza (in cele 26 de articole) principalele aspecte ale prescriptiei extinctive: obiectul si efectul prescrip­tiei [art. 1 alin. (1) si (2), art. 12, art. 18, art. 20 alin. (1)]; domeniul prescrip­tiei [art. 1 alin. (1), art. 9, art. 21]; cursul prescriptiei (inceput, art. 7‑9; sus­pendare, art. 13‑15; intrerupere, art. 16‑17); repunerea in termenul de prescrip­tie (art. 19).

S‑a observat ca Decretul nr. 167/1958 nu a fost o reglementare exclusiv civila, ci cuprindea, in afara de normele de drept civil, si norme de drept economic
[art. 3, art. 4, art. 10, art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2)], de drept procesual civil, avand ca obiect prescriptia dreptului de a cere executarea silita [art. 6, art. 16 alin. (1) lit. c), art. 19] si chiar de drept fiscal (art. 22) . De asemenea, o parte din reglementarile cuprinse in Decretul nr. 167/1958 nu mai sunt in prezent in vigoare, fiind abrogate sau ramase fara obiect. Astfel, mai intai, dispozitiile care priveau exclusiv raporturile "dintre organizatiile socialiste" [art. 3, in parte, art. 4, art. 10, art. 16 alin. (1) lit. a), art. 20] au ramas fara obiect odata cu disparitia acestor organizatii, fiind abrogate expres indirect prin art. 154 alin. (1) din Constitutie . Pe de alta parte, dispozitiile referitoare la prescriptia "dreptului de a cere executarea silita" [art. 6, art. 16 alin. (1) lit. c), art. 19] au fost abrogate si inlocuite cu dispozitiile cuprinse in art. 405‑405³ din Codul de procedura civila (introduse prin art. I pct. 158 din Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 138/2000 aprobata cu modifi­cari si completari prin Legea nr. 219/2005).

In al doilea rand, este important de retinut ca inainte de Decretul nr. 167/1958, sediul materiei il constituia Codul civil, care in Cartea III, Titlu XX "Despre prescriptie", reglementa alaturi de prescriptia achizitiva si prescriptia extinctiva. Din analiza dispozitiilor cuprinse in cele doua acte normative se poate retine, de principiu, ca legea‑cadru in materia prescriptiei extinctive este de lege lata Decre­tul nr. 167/1958, iar in materia prescriptiei achizitive sunt aplicabile dispo­zitiile cuprinse in Codul civil. Reglementarile din Codul civil constituie izvor de drept civil pentru prescriptia extinctiva numai in masura in care, unele dintre ele, nu au fost modificate sau abrogate prin Decretul nr. 167/1958.

S‑a subliniat ca dispozitiile Codului civil privind prescriptia extinctiva pot fi impartite in trei categorii

a) dispozitii care au fost abrogate ca urmare a intrarii in vigoare a Decretului nr. 167/1958, precum: cele care stabileau un termen de prescriptie mai lung -art. 1900 alin. (1), art. 1901, art. 1902, art. 1907; dispozitii contrare regulilor stabi­lite prin decret privind inceputul prescriptiei - art. 1900 alin. (2), ori suspen­darea prescriptiei; dispozitii care prevad aceleasi efecte si trebuie considerate abrogate implicit, deoarece nu pot fi aplicate in acelasi timp doua dispozitii care sunt identice in fond (si, eventual, diferite numai ca formulare; se aplica legea noua), precum: art. 1881, art. 1883, art. 1885 alin. (1), art. 1886 C.civ. [carora le corespund art. 7 alin. (1) si (3), art. 14 alin. (1) si (3) din Decretul nr. 167/1958].

b) dispozitii modificate prin efectul intrarii in vigoare a decretului, in sensul limitarii actiunii lor doar in materia uzucapiunii, precum dispozitiile care prevad: unele termene de prescriptie (art. 1890); cauzele de intrerupere civila (art. 1865, art. 1866, art. 1868‑1871); unele cauze de suspendare (art. 1876, art. 1881, art. 1883).

c) dispozitii ramase in vigoare, neafectate de adoptarea decretului, precum: dispozitiile care prevad un termen de prescriptie mai scurt decat termenul cores­punzator prevazut in decret (art. 700, art. 1334, art. 1903, art. 1904); dispozitiile aplicabile drepturilor reale principale (art. 840, art. 1890); dispozitiile privind calculul prescriptiei (art. 1887‑1889).

In fine, exista si alte acte normative care contin dispozitii privind prescriptia extinctiva, precum: Codul familiei (art. 21, art. 52, art. 55, art. 60); Codul comercial (art. 948); Legea nr. 7/1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara; Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia; Legea nr. 703/2001 privind raspunderea civila pentru daune nucleare (art. 12) etc.

225. Caracterul normelor. O problema strans legata de "reglementarea prescrip­tiei extinctive" este aceea a caracterului normelor ce formeaza aceasta insti­tutie: imperativ sau dispozitiv (normele dreptului civil fiind, de regula, dispo­zitive). Dupa adoptarea Decretului nr. 167/1958, in doctrina si jurisprudenta s‑a admis constant ca normele care reglementeaza prescriptia extinctiva sunt imperative.

In argumentarea acestei solutii se arata ca prescriptia extinctiva este o insti­tutie de ordine publica, iar interesul ocrotit prin normele juridice din aceasta materie este general (obstesc), ca raporturile litigioase sa se clarifice intr‑un termen cat mai scurt, sub sanctiunea pierderii dreptului de a obtine prin constrangere, condamnarea paratului la recunoasterea sau executarea obligatiei ce ii incumba.

Caracterul imperativ al normelor in materie rezulta expres din art. 1 alin. final din Decret: "Orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula" si art. 18: organul de jurisdictie este obligat ca "din oficiu sa cerceteze daca dreptul la actiune sau la exercitare silita este prescris". Asadar, consecintele juridice ale caracterului obstesc al prescriptiei extinctive sunt :

a) inadmisibilitatea derogarii de la normele prescriptiei extinctive, prin con­ventie [art. 1 alin. (3) din decret].

Institutia prescriptiei extinctive este, in consecinta, exclusiv de competenta legiuitorului, iar nu de domeniul vointei partilor, fiind interzise clauzele dero­gatorii de la regimul prescriptiei. Nerespectarea acestei interdictii legale atrage sanctiunea nulitatii absolute a clauzelor derogatorii, urmand ca raporturilor dintre parti sa se aplice direct normele legale in materie. Sunt astfel sanctionate clauzele prin care: se inlatura efectele prescriptiei extinctive, declarand anumite drepturi la actiune imprescriptibile; se stabilesc alte termene de prescriptie, se inlatura cauzele de suspendare ori de intrerupere a cursului prescriptiei etc.

b) obligativitatea aplicarii, din oficiu, de catre organul de jurisdictie a nor­melor privind prescriptia extinctiva (art. 18 din decret).

In doctrina s‑a subliniat ca de lege ferenda principiul disponibilitatii specific dreptului civil, in general, motiveaza revenirea la sistemul Codului civil, potrivit caruia prescriptia trebuie aplicata numai daca cel interesat (de regula, paratul) o invoca (art. 1841 C.civ.: "In materie civila, judecatorii nu pot aplica prescriptia daca cel interesat nu va fi invocat acest mijloc"). Se considera ca, pastrand carac­terul imperativ al normelor care reglementeaza prescriptia extinctiva, carac­ter dedus din natura obsteasca a interesului asigurarii certitudinii in raporturile juridice civile, ar trebui trasa o singura consecinta: inadmisibilitatea derogarii, iar nu si cea de a doua - aplicarea din oficiu a prescriptiei extinctive.

De altfel, s‑a sustinut ca art. 18 din Decretul nr. 167/1958 trebuie sa pri­measca o interpretare restrictiva (numai in cadrul contractului economic, in rapor­turile dintre "organizatiile socialiste") si, in consecinta, in materie civila se aplica (dupa intrarea in vigoare a decretului) dispozitiile art. 1841 C.civ. S‑a subliniat ca art. 18 din Decret impune ca instanta sa cerceteze daca dreptul la actiune s‑a prescris. Or, a cerceta nu echivaleaza cu a aplica. Asadar, organul de jurisdictie este obligat sa verifice, din oficiu, daca dreptul la actiune s‑a prescris, iar, in caz afirmativ sa puna in discutia partilor acest aspect, fara a aplica efectiv prescriptia, daca partea interesata se opune . Aceasta solutie pare a fi sustinuta si de jurisprudenta, cand se admite ca in situatia in care paratul recunoaste creanta si accepta plata acesteia, instanta va admite actiunea in pretentii, chiar daca dreptul la actiune este prescris

226. Natura juridica a prescriptiei extinctive. In stabilirea naturii juridice a prescriptiei extinctive, trebuie sa se tina seama de imprejurarea ca prescriptia extinctiva este cunoscuta de toate ramurile de drept (in dreptul privat si in dreptul public), iar nu numai de dreptul civil. Spre exemplu, in dreptul penal, prescriptia extinctiva imbraca doua forme: prescriptia raspunderii penale, care inlatura raspunderea penala pentru o infractiune savarsita, impiedicand incidenta legii penale, urmarirea, judecarea si condamnarea infractorului, si prescriptia execu­tarii pedepsei, care inlatura executarea pedepsei, stinge forta executorie a hota­rarii definitive de condamnare, prin trecerea unui interval de timp, prevazut de lege, fara ca ea sa fie executata . In consecinta, natura sa juridica urmeaza a fi stabilita pentru fiecare ramura de drept

Cat priveste natura juridica a prescriptiei extinctive in dreptul civil au fost expri­mate mai multe opinii. Mai intai, in doctrina anterioara Decretului nr. 167/1958, prescriptia extinctiva a fost considerata o sanctiune de drept civil, care consta in stingerea dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile corelative acestuia; se admitea ca in sarcina debitorului ramane o obligatie naturala, lipsita de sanctiune, ce poate face obiectul unei plati voluntare valabile

Dupa adoptarea Decretului nr. 167/1958 care prevede stingerea prin prescriptie a "dreptului la actiune", iar nu si a obligatiei sau a dreptului subiectiv, controversa nu s‑a stins, exprimandu‑se doua puncte de vedere diferite: unul de factura civilista, altul de factura procedurista

Vom retine opinia potrivit careia specifica dreptului civil este prescriptia dreptului la actiune in sens material. Prin prescriptia extinctiva se stinge numai dreptul la actiune in sens material, nu si dreptul subiectiv civil insusi si niciobli­ga­tia corelativa lui. In consecinta, actiunea introdusa dupa expirarea termenului de prescriptie este lipsita de posibilitatea concursului fortei de constrangere a sta­tului; daca insa, dupa expirarea acestui termen, debitorul si‑a executat obliga­tia, el nu va putea cere restituirea prestatiei [art. 20 alin. (1) din Decretul 167/1958]: "Debitorul care a executat obligatia, dupa ce dreptul la actiune al creditorului s‑a prescris, nu are dreptul sa ceara inapoierea prestatiei, chiar daca la data executarii nu stia ca termenul prescriptiei era implinit"), pentru ca a executat o obligatie valabila.

In concluzie, sub aspectul naturii juridice, prescriptia extinctiva se infatiseaza ca un mod de transformare a continutului raportului juridic civil, intrucat trans­forma dreptul subiectiv civil si obligatia corelativa corespunzatoare, din drept si obligatie perfecte, in drept si obligatie imperfecte

227. Fundamentul prescriptiei extinctive. Problema fundamentului prescrip­tiei extinctive verifica ratiunile, scopurile pentru care a fost reglementata aceasta institutie juridica. Profesorul M.B. Cantacuzino arata: "Acelasi motiv de ordine publica si de stabilitate sociala, care sta la baza uzucapiunii ca mijloc de dobandire a drepturilor reale prin consolidarea lor juridica in persoana aceluia care poseda in conditiile determinate de lege, impuse ca situatia de fapt creata prin neexercitiul unui drept de creanta in conditii si intr‑un interval de timp determinate de lege, sa fie juridiceste consolidata si transformata intr‑o stare de drept prin stingerea juridica a dreptului neexercitat, pentru ca nici memoria oamenilor, nici raporturile sociale normale nu ingaduie putinta de a‑si procura dovezi si de a pastra actele doveditoare despre un raport care n‑a produs niciun efect intr‑un timp indelungat"

In esenta, ratiunile si scopurile reglementarii acestei institutii privesc infap­tuirea cerintei de a inlatura incertitudinea din viata juridica, de a asigura si pe aceasta cale fluiditate si securitate juridica circuitului civil, pentru ca regle­mentarile in materie indeamna pe titularii drepturilor subiective civile la exerci­tarea acestora intr‑un anume termen.

Daca protectia juridica a drepturilor subiective civile ar fi fara limita de timp, ar exista consecinte negative, precum: cresterea dificultatii administrarii probe­lor; cresterea numarului proceselor si tulburarea unor relatii sociale stabilite in timp; mentinerea nesigurantei si incertitudinii, care contravin nevoii de a asigura certitudine, securitate si stabilitate circuitului civil.

Inlaturarea unor asemenea fenomene negative este tocmai scopul urmarit de legiuitor prin reglementarea prescriptiei extinctive si constituie fundamentul acestei institutii juridice

228. Functiile prescriptiei extinctive. Din fundamentul prescriptiei decurg si functiile pe care le are de indeplinit aceasta: functia educativa si mobilizatoare; functia extinctiva sau sanctionatoare; functia de consolidare a raporturilor juri­dice si de inlaturare a dificultatilor in administrarea probelor.

Mai intai, prin functia preventiva sau educativa si mobilizatoare, prescriptia stimuleaza pe titularii drepturilor subiective civile sa si le valorifice rapid, ceea ce stimuleaza practic dinamica circuitului civil. In situatia in care aceasta functie nu a dat rezultate, intervine functia extinctiva sau sanctionatoare.

In fine, din punct de vedere al debitorului, implinirea prescriptiei extinctive permite clarificarea situatiei sale juridice, in sensul dobandirii dreptului de a se opune cu succes la orice tentativa a titularului dreptului subiectiv de a obtine concursul instantei judecatoresti pentru a fi obligat la executarea silita a obli­gatiei. Astfel, prescriptia extinctiva asigura stabilitate si certitudine raporturilor juridice, inlatura dificultatile determinate de posibilitatea pierderii probelor in decursul timpului (pierderea ori distrugerea unor inscrisuri, decesul martorilor, modificarea unei stari de fapt etc.) si reduce numarul litigiilor.