StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
drept DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare Ón relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept civil

Regimul juridic al nulitatii actului juridic civil

Regimul juridic al nulitatii actului juridic civil


351. Preliminarii. Indiferent ca suntem in prezenta nulitatii absolute sau a celei relative efectul nulitatii este acelasi, ineficacitatea actului juridic, dar aceasta clasificare prezinta importanta sub aspectul regimului juridic diferit pe care il are fiecare dintre aceste doua feluri de nulitati . Prin "regim juridic al nulitatii" intelegem regulile care guverneaza atat nulitatea absoluta, cat si nulitatea relativa si vizeaza trei aspecte: persoanele care pot invoca nulitatea, prescrierea dreptului la actiune si posibilitatea acoperirii nulitatii prin confirmarea actului juridic, cu alte cuvinte, daca este 252h75c remediabila sau iremediabila.




A. Regimul juridic al nulitatii absolute


352. Cine poate invoca nulitatea absoluta. Pornind de la imprejurarea ca nulitatea absoluta ocroteste un interes general se considera ca ea poate fi invocata de orice persoana interesata, precum:

- partile actului juridic civil; s-a subliniat ca insasi partea care ar fi vinovata de faptele ce constituie cauza nulitatii poate cere constatarea nulitatii absolute si desfiintarea retroactiva a actului juridic, invocand chiar cauza pe care a provocat-o personal. Aceasta se explica prin faptul ca s-a incalcat o dispozitie legala imperativa al carei scop este ocrotirea unui interes general si, ca urmare, se acorda prioritate ordinii de drept in raport cu interesul particular al uneia sau ambelor parti. Jurisprudenta a decis ca nulitatea unei casatorii la celebrarea careia a participat, nu viitoarea sotie, ci sora ei, poate fi ceruta de sot, deoarece fiind vorba de o nulitate absoluta, "faptul ca reclamantul a acceptat ca alta persoana sa se prezinte in locul paratei la incheierea casatoriei nu are nici o relevanta"

- avanzii-cauza ai partilor (persoanele care sunt succesori in drepturi ai partilor);

- tertii care ar justifica un interes propriu vor putea invoca nulitatea absoluta a actului; este vorba de situatia in care actul juridic le este opozabil, deoarece atunci se bucura tertii de un interes ocrotit de lege;

S-a subliniat ca nulitatea absoluta nu poate fi invocata de o persoana complet straina de actul juridic respectiv, intrucat o astfel de persoana nu ar justifica un interes propriu, care sa se afle in legatura cu cauza nulitatii absolute a actului juridic respectiv. Ca urmare, existenta unui interes general si obstesc, ca temei al aplicarii sanctiunii nulitatii absolute, nu exclude si existenta unui interes individual sau personal, iar cel care invoca nulitatea absoluta a unui act juridic trebuie sa urmareasca obtinerea unui folos propriu din anularea actului respectiv, deoarece, in caz contrar, actiunea va fi respinsa ca fiind lipsita de interes. Cu toate acestea, legea prevede expres anumite cazuri in care se acorda legitimare procesuala activa unor organe sau persoane care nu ar justifica un interes propriu.

- nulitatea absoluta poate fi invocata ex officio de catre instanta judecatoreasca, de procuror, precum si de catre alte organe prevazute de lege (de exemplu, nulitatea absoluta prevazuta de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicata, poate fi invocata de catre primarie, prefectura, procuror sau de orice persoana interesata).

S-a subliniat ca invocarea din oficiu de catre instanta a nulitatii absolute nu trebuie inteleasa in sensul ca instanta ar putea sa se sesizeze din oficiu cu o actiune in declararea nulitatii absolute a unui act juridic si nici ca ar putea, in lipsa unei cereri exprese, formulate intr-un litigiu privind actul juridic incheiat cu nesocotirea unor norme legale imperative de interes general, sa se pronunte in dispozitivul hotararii asupra nulitatii, deoarece s-ar incalca in acest mod principiul disponibilitatii. Asadar, ipoteza avuta in vedere de aceasta regula a regimului juridic al nulitatii absolute este aceea in care una dintre parti declanseaza un litigiu civil, avand ca obiect executarea unui act juridic, iar instanta constatand ca acesta este lovit de nulitate absoluta, va respinge cererea de chemare in judecata ca nefondata, fara a pronunta si nulitatea actului juridic respectiv.


353. Nulitatea absoluta este imprescriptibila. Potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/1958, nulitatea unui act juridic poate fi invocata oricand, fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie. Textul are in vedere regimul nulitatii absolute si da expresie regulii quod nullum est nullo lapsu temporis convalescere potest.

Regula imprescriptibilitatii nulitatii absolute a fost inteleasa diferit in doctrina, fiind exprimate mai multe puncte de vedere. Mai intai, s-a aratat ca imprescriptibilitatea se justifica prin caracterul constatator al actiunii in nulitate absoluta, astfel ca rolul instantei se limiteaza doar la a constata ca actul nul absolut nu a luat fiinta ab initio. Inconvenientul acestei opinii este acela ca se bazeaza pe distinctia intre constatarea nulitatii absolute si pronuntarea nulitatii relative, distinctie care, asa cum am aratat, este discutabila si ca, totodata, recunoaste teoria actului inexistent

Pe de alta parte, caracterul imprescriptibil este explicat prin natura nepatrimoniala a actiunii in nulitate absoluta, ceea ce insa nu poate fi acceptat, intrucat acelasi caracter nepatrimonial il are si actiunea in nulitatea relativa, care este, totusi, prescriptibila . Or, se considera ca este generat de finalitatea instituirii sanctiunii nulitatii absolute, si anume ocrotirea unui interes general, astfel incat este necesar ca ea sa poata fi invocata oricand, fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie

In fine, imprescriptibilitatea actiunii in nulitate absoluta rezulta din corelatia care exista intre nulitatea absoluta si prescriptia extinctiva, in sensul ca ambele au ca finalitate ocrotirea unui interes general, asa incat nu se poate subordona nulitatea absoluta prescriptiei extinctive

In mod exceptional, legea poate sa dispuna ca actiunea in declararea nulitatii absolute este supusa prescriptiei. In acest sens, art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 dispune ca "prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie in termen de 1an de la intrarea in vigoare a prezentei legi". Intrucat textul nu distinge intre nulitatea absoluta si relativa, ci, dimpotriva, avertizeaza ca este o situatie exceptionala ("prin derogare de la dreptul comun") care nu distinge intre cele doua feluri de nulitate ("indiferent de cauza de nulitate"), se considera ca termenul de prescriptie se aplica si nulitatii absolute


354. Nulitatea absoluta, in principiu, nu poate fi acoperita prin confirmare. Nulitatea absoluta compromite definitiv operatiunea juridica pe care o afecteaza. Regula inadmisibilitatii confirmarii nulitatii absolute nu este reglementata cu caracter general in legea civila, insa art. 1168 C.civ. face aplicatia acestei reguli in materia donatiei, stabilind ca "donatorul nu poate repara, prin nici un act confirmativ, viciile unei donatiuni intre vii; nula in privinta formei, ea trebuie sa se refaca cu formele legiuite".

Confirmarea este actul juridic unilateral prin care partea indreptatita sa invoce nulitatea renunta la dreptul de a formula actiune in nulitate sau la dreptul de a opune exceptia nulitatii. Pentru ca nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana interesata sau chiar de instanta judecatoreasca, apare chiar imposibila situatia in care toti cei care au un asemenea drept sa renunte la el prin confirmarea actului nul absolut.

Intrucat confirmarea, fie expresa, fie tacita, a nulitatii absolute este inadmisibila, rezulta ca un act de confirmare este si el lovit de nulitate absoluta.

De la aceasta regula legea prevede si unele exceptii. Astfel, potrivit art. 1167 alin. (3) C.civ., confirmarea, ratificarea sau executarea voluntara a unei donatii nule absolut pentru vicii de forma sau pentru alte motive prevazute de lege, de catre mostenitorii sau de catre reprezentantii donatorului, dupa moartea acestuia, acopera nulitatea . Or, potrivit art. 20 C.fam., "casatoria incheiata impotriva dispozitiilor privitoare la varsta legala nu va fi declarata nula daca intre timp acela dintre soti care nu avea varsta ceruta pentru casatorie a implinit-o ori daca sotia a dat nastere unui copil sau a ramas insarcinata".

Trebuie retinut ca inadmisibilitatea confirmarii actului juridic lovit de nulitate absoluta nu trebuie confundata cu refacerea actului juridic nul absolut. In aceasta situatie, primul act ramane lovit de nulitate absoluta, iar actul refacut este un act juridic nou, care isi va produce efectele de la data incheierii sale, iar nu de la data intocmirii primului act.


B. Regimul juridic al nulitatii relative


355. Persoanele indreptatite sa invoce nulitatea relativa. Nulitatea relativa ocroteste un interes individual. In consecinta, calitatea de a obtine pe cale judiciara desfiintarea actului juridic afectat de o cauza de nulitate relativa apartine unui cerc mai retrans de persoane in comparatie cu cele care pot invoca nulitatea absoluta, astfel:

- mai intai, nulitatea relativa poate fi invocata de persoana ocrotita de dispozitia legala, adica autorul actului unilateral sau partea la conventie al carei consimtamant a fost viciat ori care nu avea capacitatea de exercitiu necesara pentru a manifesta o vointa valabila; este exclus ca cealalta parte a actului bilateral sa se prevaleze de nulitatea relativa. Pentru cel lipsit de capacitate de exercitiu cererea de anulare va fi pornita de reprezentantul sau legal. Minorul care a implinit varsta de 14 ani poate sa actioneze in justitie in nume propriu pentru a cere desfiintarea actului nevalabil, fiind asistat de parinti (tutore); daca minorul este neglijent, nulitatea poate fi invocata de ocrotitorul sau legal (ceea ce rezulta din interpretarea extensiva si teleologica a art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, in sensul ca, daca prescriptia curge numai de la data cand ocrotitorul legal cunoaste cauza de anulare, inseamna, implicit, ca acesta o poate si invoca ). De asemenea, poate invoca nulitatea si autoritatea tutelara in cazurile in care este chemata sa intregeasca puterea de reprezentare a ocrotitorului legal;

- pot invoca nulitatea relativa succesorii universali , succesorii cu titlu particular ori creditorii chirografari ai persoanei ocrotite (avanzii-cauza), cu conditia ca actiunea in anulare sa nu aiba caracter strict personal; creditorii pot cere anularea actului juridic pe calea unei actiuni oblice (art. 974 C.civ.);

- poate invoca nulitatea relativa si procurorul in conditiile art. 45 C.proc.civ.;

Se considera ca instanta judecatoreasca nu poate invoca din oficiu nulitatea relativa, asa cum se intampla in cazul nulitatii absolute, insa in exercitarea rolului sau activ va pune in discutia partilor problema nulitatii relative a actului juridic civil.


356. Nulitatea relativa este prescriptibila. Regula potrivit careia nulitatea relativa trebuie invocata inlauntrul termenului de prescriptie extinctiva se justifica prin aceea ca, nulitatea relativa, fiind instituita pentru ocrotirea unor interese individuale, trebuie sa cedeze in fata intereselor generale pe care le asigura institutia prescriptiei extinctive

Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva nu prevede expres ca actiunea in anulare este supusa prescriptiei, dar prevede momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie al actiunii prin care se cere anularea actului . Actiunea in nulitate relativa (in anulabilitate) este supusa prescriptiei termenul general de prescriptie de 3 ani.

Problema de a sti daca invocarea nulitatii relative pe cale de exceptie este sau nu supusa prescriptiei nu a primit o rezolvare unitara in doctrina. Intr-o opinie, se considera ca nulitatea relativa poate fi invocata oricand pe cale de exceptie, facandu-se aplicatia principiului que temporalia sunt ad agendum, perpetua sunt ad excipiendum. In justificarea acestei solutii, s-au adus argumente precum : a) potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, prin prescriptie se stinge "dreptul la actiune", deci nu si exceptia; b) atunci cand se refera la cazurile de nulitate absoluta, legea arata ca aceasta poate fi invocata oricand, fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie, in timp ce privitor la nulitatea relativa, limiteaza in timp numai exercitarea dreptului la actiunea in anulare, lasand astfel in afara domeniului sau de aplicare calea exceptiei; c) daca nulitatea relativa nu ar putea fi invocata oricand pe cale de exceptie, creditorul de rea-credinta ar putea lasa sa treaca termenul de prescriptie, pentru a actiona ulterior, insa o asemenea situatie, defavorabila debitorului, este evitata prin posibilitatea acestuia din urma de a invoca nulitatea relativa pe cale de exceptie.

In sustinerea acestei opinii, recent s-a aratat ca trebuie sa distingem intre exceptia de nulitate care reprezinta o simpla aparare si exceptia de nulitate prin care se incearca valorificarea de catre parat a unei pretentii proprii, respectiv intentia de a obtine chiar anularea actului. Subliniindu-se ca aceasta din urma exceptie este inadmisibila (pentru ca mijlocul tehnic de realizare a acesteia il constituie numai actiunea), se sustine ca atunci cand paratul nu invoca o pretentie contra reclamantului, ci urmareste numai respingerea pretentiei acestuia, adica executarea actului nul, exceptia nulitatii relative este imprescriptibila.

Intr-o alta opinie, se considera ca dupa implinirea prescriptiei, nulitatea relativa nu mai poate fi valorificata nici macar pe cale de exceptie, putandu-se vorbi, intr-un asemenea caz, de o confirmare prezumata . In justificarea acestei solutii s-a aratat ca: a) invocarea nulitatii relative pe cale de exceptie trebuie sa fie prescriptibila in aceleasi conditii in care se prescrie si actiunea in nulitate relativa; b) indiferent ca se invoca pe cale de actiune sau pe cale de exceptie, nulitatea relativa ocroteste un interes individual, astfel incat si solutia asupra prescriptibilitatii mijlocului procedural de invocare trebuie sa fie aceeasi; c) in situatia in care exceptia ar fi folosita pentru formularea unor pretentii ce trebuiau sa fie valorificate pe cale de actiune, ea va fi supusa prescriptiei, intrucat in caz contrar, ceea ce este prescriptibil potrivit legii ar deveni imprescriptibil prin vointa celui interesat, dar impotriva legii; d) expirarea termenului de prescriptie lasa sa se presupuna vointa tacita de confirmare a actului juridic lovit de nulitate relativa; e) interesele celui ocrotit prin instituirea nulitatii relative sunt ocrotite si prin solutia prescriptibilitatii exceptiei de nulitate relativa, intrucat insasi legea limiteaza posibilitatea invocarii in timp a nulitatii relative pe cale de actiune.


357. Nulitatea relativa poate fi acoperita prin confirmare. Nulitatea relativa poate fi acoperita prin confirmare expresa sau tacita de cel indreptatit sa o invoce. Fiind o masura de protectie, de ocrotire, persoana care beneficiaza de aceasta masura poate sa renunte la dreptul sau de a o invoca, confirmand sau validand unilateral actul juridic deficitar, daca apreciaza ca acest fapt corespunde intereselor sale.

Confirmarea se deosebeste de ratificare, care consta in operatiunea juridica prin care o persoana inlatura ineficacitatea unui act juridic incheiat in numele si pe seama sa, dar in lipsa ori cu depasirea imputernicirii necesare pentru acel act. Totodata, confirmarea nu se confunda nici cu refacerea actului, in acest caz incheindu-se un act nou, care implica o noua manifestare de vointa a partilor si care-si produce efectele de la data noii manifestari de vointa. Confirmarea se deosebeste si de actul recognitiv, la care se refera art. 1189 C.civ., intrucat confirmarea este o operatiune juridica, in timp ce actul recognitiv este mijlocul de proba prin care se dovedeste existenta acestei operatii juridice.

Confirmarea are un caracter abdicativ si accesoriu, in sensul ca, pe de o parte, este o renuntare la un drept [art. 1167 alin. (2) C.civ.], iar pe de alta parte, nu are o existenta de sine statatoare, ci se refera la un act juridic de care este dependenta. Confirmarea poate fi expresa sau tacita, iar posibilitatea confirmarii exprese rezulta din dispozitiile art. 1190 C.civ., in conformitate cu care actul de confirmare sau de ratificare a unei obligatii, in contra carei legea admite actiunea in nulitate, nu este valabil decat atunci cand cuprinde obiectul, cauza si natura obligatiei si cand face mentiune de motivul actiunii in nulitate, precum si despre intentia de a repara viciul pe care se intemeia acea actiune.


358. Conditiile actului de confirmare. Pentru a fi valabil, actul de confirmare expresa trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- sa provina de la partea indreptatita sa invoce nulitatea relativa, deoarece renuntarea la un drept nu poate fi facuta decat de titularul dreptului respectiv;

- viciul care afecta actul juridic anulabil trebuie sa fi incetat in momentul confirmarii, intrucat, ca act juridic, confirmarea trebuie sa exprime, la randul sau, o vointa neviciata (art. 959 C.civ.);

- sa fie facuta in deplina cunostinta de cauza si numai de o persoana capabila, ceea ce inseamna ca actul juridic anulabil nu poate fi confirmat decat in mod constient si dupa incetarea incapacitatii;

sa cuprinda obiectul, cauza si natura obligatiei si sa faca mentiune de motivul actiunii in nulitate relativa.

La randul ei, confirmarea tacita rezulta din fapte care nu lasa nici o indoiala asupra intentiei de acoperire a nulitatii relative, cum ar fi executarea voluntara a unui act juridic lovit de nulitate relativa, cu conditia ca persoana respectiva sa fi cunoscut cauza de nulitate relativa si sa fi executat actul in cunostinta de cauza [art. 1167 alin. (1) C.civ.].

Pe de alta parte, confirmarea poate fi totala (cand se refera la toate viciile actului sau la toate cauzele sale) si partiala (cand priveste numai unul sau numai unele din vicii).

Confirmarea are ca efect principal validarea actului juridic anulabil de la data cand s-a incheiat actul juridic respectiv, ceea ce inseamna ca partea interesata nu mai poate invoca nulitatea relativa a actului juridic nici pe cale de actiune si nici pe cale de exceptie. Daca mai multe persoane sunt indreptatite sa invoce nulitatea relativa a actului, confirmarea facuta de una din ele nu opereaza si pentru celelalte, care isi pastreaza dreptul de a se prevala de nulitate. Fata de terti, confirmarea nu are efect retroactiv, daca acestia au dobandit un bun cu titlu particular chiar de la persoana indreptatita sa invoce nulitatea relativa. Fata de succesorii universali, cu titlu universal si creditorii chirografari, actul confirmativ produce aceleasi efecte ca si fata de parti, cu exceptia cazului cand ar exista o frauda care ar indreptati o actiune pauliana.




Profesorul Istrate Micesu arata: "Este util sa distingem intre actele nule si actele anulabile? Din punct de vedere al procedurii, da; din punct de vedere al dreptului civil, nu. Un act, fie anulat pentru nulitate relativa, fie nul pentru nulitate absoluta, este un act care nu produce efecte. Suntem prin urmare, cum observa Gaius, in prezenta unei operatiuni ineficace. Singura deosebire - de procedura, nu de esenta - este ca nu toate ineficacitatile pot fi invocate de toti; din punct de vedere stiintific, nu avem doua genuri de nulitati, ci, ca si in Dreptul roman, unul singur", op. cit., p. 139.

Trib. Suprem, decizia civila nr. 473 din 7 martie 1985, I. Mihuta, Repertoriu de practica judiciara in materie civila a Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti, vol. 4 (1980-1985), Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986, p. 12, nr. 2.

G. Boroi, Drept civil, 2001, p. 234; D. Cosma, op. cit., p. 302-303. Pentru conditiile necesare pentru a fi parte in proces, G. Boroi, Codul de procedura civila comentat si adnotat, vol. I, Ed. All Beck, 2001, p. 165-174; V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, 1997, vol. I, p. 265 si urm.; C.A. Craiova, decizia civila nr. 3710/2003, C.J. nr.1/2004, p. 3-9 (cel care nu are vocatie succesorala generala, ruda de gradul V cu defunctul, nu poate cere declararea nulitatii absolute a unui act incheiat de autor, de vreme ce nu poate dovedi un interes personal).

Trib. Suprem, decizia civila nr. 322 din 21 februarie 1956, C.D. 1956, vol. 1, p. 114; Trib. Suprem, decizia de indrumare nr. 2 din 16 februarie 1967, C.D. 1967, p. 22-23; Trib. jud. Timis, decizia civila nr. 1258/1971, RRD nr. 12/1972, p. 158.

G. Boroi, Drept civil, 2001, p. 234.

M. Eliescu, Unele probleme privitoare la prescriptia extinctiva in cadrul unei viitoare reglementari legale, S.C.J. nr. 1/1956, p. 259-260; Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 2207/1967, C.D. 1967, p. 84.

Tr. Ionascu, E. Barrasch, op. cit., p. 372.

D. Cosma, op. cit., p. 305; M. Nicolae, Prescriptia extinctiva, 2004, p. 434.

A. Pop, Gh. Beleiu, op. cit., p. 369.

Pentru analiza art. 46 din Legea nr. 10/2001, F. Baias, B. Dumitrache, M. Nicolae, Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv. Legea nr. 10/2001 comentata si adnotata, vol. I, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2001, p. 265 si urm. (termenul de 1 an a fost ulterior modificat).

Se admite ca nulitatea absoluta prevazuta de art. 46 din Legea nr. 10/2001 poate fi confirmata de catre persoana indreptatita in cazul cand renunta expres la actiunea in nulitate sau solicita acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, F. Baias, B. Dumitrache, M. Nicolae, op. cit., p. 270.

M. Nicolae, Actul juridic civil, 2000, p. 83.

Trib. Suprem, decizia civila nr. 273 din 5 februarie 1977, C.D. 1977, p. 86 (anularea unui testament din cauza lipsei de discernamant a dispunatorului poate fi obtinuta la cererea mostenitorilor sai).

A. Pop, Gh. Beleiu, op. cit., p. 375; G. Boroi, Drept civil, 2001, p. 238.

Termenul curge, potrivit art. 9, pentru motiv de violenta, de la data cand aceasta a incetat, iar in caz de dol, eroare sau alte cauze de anulare, prescriptia incepe sa curga de la data cand cel indreptatit, reprezentantul sau legal sau persoana chemata de lege sa-i incuviinteze actele, a cunoscut cauza anularii, insa cel mai tarziu de la implinirea a 18 luni de la data incheierii actului.

T.R. Popescu, Drept civil. Introducere, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1994, p. 153; T. Pop, op. cit., p. 192; E. Poenaru, op. cit., p. 180; M. Nicolae, Prescriptia extinctiva, 2004, p. 435-438.

G. Boroi, Drept civil, 2001, p. 239; D. Cosma, op. cit., p. 319; A. Pop, Gh. Beleiu, op. cit., p. 376, 377; A. Ionascu, op. cit., p. 157.



Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact