StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept general
Trimite articolul prin email Notiuni introductive de drept : Drept general Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Notiuni introductive de drept



NOTIUNI INTRODUCTIVE DE DREPT


Originea, intelesul si definitia notiunii de drept

In vorbirea curenta, notiunea de drept are mai multe acceptiuni: drept subiectiv; drept obiectiv; stiinta dreptului.

Dreptul subiectiv (care apartine subiectului) este prerogativa, facultatea sau posibilitatea, recunoscuta unei persoane, de a pretinde sa i se dea ceva, sa i se execute o anumita prestatie, sa obtina de la o alta persoana adoptarea unei anumite conduite sau abtinerea de la anumite actiuni.




Dreptul obiectiv este alcatuit din ansamblul normelor juridice recunoscute sau instituite de catre stat, pe care membrii societatii le respecta de bunavoie sau sub amenintarea fortei de constrangere a statului.

Stiinta dreptului are ca obiect de studiu normele juridice. Nicolae Popa defineste stiinta dreptului ca fiind „ansamblul de idei, notiuni, concepte si principii care explica dreptul si prin intermediul carora dreptul poate fi gandit”.


Diviziunile dreptului

Jurisconsultul roman Ulpian a fost cel care a pus in evidenta divizarea dreptului in drept public si drept privat, definindu-le astfel:

- Jus publicum est quod ad statum rei romanae spectat (dreptul public este acela care se ocupa cu organizarea republicii);

- Jus privatum quod ad singulorum utilitatem partinet (dreptul privat este acela care priveste interesele individuale).

La randul lor, atat dreptul public, cat si dreptul privat se divid in ramuri ale dreptului. O ramura a dreptului se caracterizeaza prin obiectul sau de reglementare sau studiu, constituit dintr-un ansamblu distinct de norme juridice legate organic intre ele.

In cadrul dreptului public s-au constituit urmatoarele ramuri ale dreptului: dreptul constitutional; dreptul administrativ; dreptul penal; dreptul penal international; dreptul public international (dreptul tratatelor, dreptul consular); dreptul mediului; dreptul financiar s.a.

Dreptului privat ii apartin urmatoarele ramuri: dreptul civil; dreptul comercial; dreptul familiei; dreptul bancar s.a.

In cadrul ramurilor dreptului, reglementarile ce privesc un anume gen de relatie sociala sunt grupate in institutii juridice. Exemplu: institutia casatoriei, institutia contractului, institutia raspunderii juridice. Termenul de institutie juridica poate sa desemneze si acea institutie a statului insarcinata cu administrarea justitiei.


Norma juridica

Definitia normei juridice si trasaturile acesteia

Norma juridica este o regula sociala de comportament, generala, impersonala si obligatorie.

O prima trasatura a normei juridice o constituie socialitatea, faptul ca este o regula de comportare sociala.

Cea de-a doua trasatura a normei juridice o constituie generalitatea si impersonalitatea. Regula de conduita, pentru a fi norma juridica, trebuie sa se adreseze nenominalizat si sa se aplice in toate imprejurarile de acelasi fel. Aplicarea ei intr-o situatie data nu o lipseste de efecte pentru alte situatii de acelasi fel, mai exact spus se aplica tuturor cazurilor pe care le reglementeaza. Sunt insa si situatii in care norma juridica, in functie de subiectii carora li se adreseaza, are o sfera de aplicare mai ingusta, fara insa a-si pierde caracterul ei general sau impersonal. 353g65d

Cea de-a treia trasatura a normei juridice este obligativitatea. Spre deosebire de alte norme de comportare sociala (norme morale, norme etice, norme religioase etc.), norma juridica este impusa cu ajutorul sanctiunii si prin interventia coercitiva a statului in caz de neconformare.


Structura normei juridice

Pentru asigurarea accesibilitatii si receptarii prescriptiilor normei juridice, aceasta trebuie sa aiba o anume logica. „Structura normei juridice arata cum este formulata, din punct de vedere logic, prescriptia pe care o contine” (Sofia Popescu, Teoria generala a dreptului).

Din punct de vedere logico-juridic, norma juridica este alcatuita din trei parti: ipoteza, dispozitie si sanctiune.

Ipoteza este acea parte a normei juridice in care se arata imprejurarile in care este aplicabila.

Dispozitia este partea care stabileste modelul de conduita care trebuie adoptat.

Sanctiunea este partea care stabileste consecintele neadoptarii conduitei prescrise.

Clasificarea normelor juridice

a) Clasificarea normelor juridice dupa criteriul conduitei

In functie de conduita pe care trebuie s-o adopte destinatarii normei juridice, normele juridice pot fi:

onerative

imperative

prohibitive

Norme    

juridice                             permisive

dispozitive supletive


Normele imperative sunt cele care impun sa se dea ceva, sa se faca sau sa nu se faca ceva.

Normele onerative impun o anumita conduita, de la ele neputandu-se deroga. Privesc obligatiile de a da sau a face ceva. Normele prohibitive interzic o anumita conduita si sunt specifice obligatiei de a nu face ceva, fiind obligatorii.

Normele dispozitive sunt cele ce prevad o anumita libertate a subiectului de drept in alegerea conduitei.

Normele permisive sunt cele care permit subiectului o anumita conduita, fara sa i-o impuna si, bineinteles, fara sa i-o interzica.

Normele supletive sunt cele care vin si se substituie vointei individului, atunci cand acesta nu alege singur conduita sa.

b) Clasificarea dupa sfera de aplicare si gradul de generalitate

Normele generale sunt cele ce alcatuiesc dreptul comun. Normele speciale deroga de la dreptul comun si prevaleaza in fata normelor generale. La concursul dintre o norma generala si una speciala, se aplica norma speciala.

Normele de exceptie reglementeaza situatii de exceptie (exemplu: incuviintarea casatoriei femeii de 15 ani in situatii de exceptie, cum ar fi starea de graviditate).

Normele juridice mai pot fi clasificate in functie de:

- ramura de drept careia ii apartin: drept civil, penal, constitutional, administrativ, financiar, al familiei, comercial etc.;

- sanctiunea pe care o contin: norme punitive (stabilesc o pedeapsa) sau stimulative (au o sanctiune pozitiva, adica o recompensa: distinctii, decoratii, facilitati, scutiri de impozite, reducerea pedepsei).


Interpretarea normelor juridice

Interpretarea normelor juridice este operatiunea logica si tehnico-juridica de cunoastere a sensului si continutului exact al unei prevederi legale pentru a vedea daca si cum se aplica intr-un caz dat. Scopul interpretarii este de a releva intentia legiuitorului, gandirea acestuia (ratio legis, mens legis) si de a-i da satisfactie deplina.

Dupa autorii interpretarii, aceasta poate fi oficiala sau neoficiala (facultativa, doctrinala).

Interpretarea oficiala poate fi autentica, judiciara sau administrativa. Interpretarea doctrinala provine de la specialisti, reprezentand opiniile acestora cuprinse in lucrari stiintifice.

a) Metodele de interpretare intrinseca au la baza textele interpretate.

Metoda gramaticala are la baza analiza gramaticala a textului, a sensului cuvintelor si legaturii dintre ele.

Metoda logica presupune folosirea unor procedee logice sau a rationamentelor (a pari, per a contrario, a fortiori, a majori ad minus, a minus ad majori).

Metodele de interpretare extrinseci au la baza aspecte exterioare textelor interpretate.

- Metoda teleologica, sau a interpretarii dupa scop, urmareste scopul avut in vedere de legiuitor (ratio legis, mens legis). Se cauta spiritul legii (foarte des este intalnita formula: litera si spiritul legii).

- Metoda istorica

- Metoda sistemica

In urma operatiunii de interpretare, rezultatul interpretarii poate fi: literal; extensiv; restrictiv.


Jurisprudenta

- Speta -

Interpretarea contractelor



Interpretarea contractelor presupune determinarea si calificarea continutului acestora, a clauzelor lor, in scopul stabilirii drepturilor si obligatiilor partilor. Daca vointa partilor este clar exprimata, nu se pune problema interpretarii, care este necesara doar in situatia in care exista discrepanta intre vointa reala si vointa declarata a partilor, cand clauzele







Aplicarea dreptului

Aplicarea dreptului in spatiu si asupra persoanelor

In aplicarea dreptului in spatiu si asupra persoanelor principiul fundamental este cel al teritorialitatii, dreptul aplicandu-se pe teritoriul statului in cauza. De la acest principiu exista si exceptii.

In ce priveste aplicarea asupra persoanelor, au fost puse in evidenta doua categorii de destinatari: destinatari de prima linie, adica persoanele carora norma juridica le stabileste drepturi sau obligatii; destinatari de linia a doua, adica autoritatile insarcinate sa vegheze la respectarea legii sau chiar s-o aplice.

Aplicarea dreptului in timp

In aplicarea normelor juridice in timp, se disting trei momente:

1) intrarea in vigoare a normei juridice; 2) actiunea normei juridice; 3) iesirea din vigoare a normei juridice.

1) Intrarea in vigoare a normei juridice este legata de momentul aducerii la cunostinta destinatarilor ei. Potrivit art. 78 din Constitutia Romaniei, Legea intra in vigoare la 3 zile de la publicarea in Monitorul Oficial sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei.

2) Actiunea normei juridice, sau perioada in care aceasta este activa, este situata intre momentul intrarii in vigoare si cel al iesirii din vigoare.

3) Iesirea din vigoare a legii poate avea loc in urmatoarele modalitati: prin ajungere la termen; prin cadere in desuetudine; prin abrogare.

directa

expresa

indirecta

Forme de abrogare

tacita (implicita)



Izvoarele dreptului

Notiunea de izvoare ale dreptului are doua acceptiuni:

- izvoarele de drept in sens material, denumite si izvoare reale;

- izvoare de drept in sens formal.

Izvoarele materiale ale dreptului sunt realitatile exterioare acestuia. Aceste izvoare materiale, denumite si factori de configurare a dreptului, sunt: cadrul natural; cadrul social-politic si cultural; cadrul geopolitic; factorul uman.

Actul normativ este izvorul de drept creat fie de puterea legiuitoare, fie de alte organe ale autoritatii publice pe care puterea legiuitoare le-a abilitat in acest sens. In vorbirea curenta se foloseste si termenul de lege.


Raportul juridic

Raportul juridic reprezinta o relatie sociala reglementata de o norma juridica. Nu toate relatiile dintre oameni primesc calificarea de raport juridic, ci numai acelea pe care legiuitorul a inteles sa le confere o reglementare prin drept. In functie de ramura de drept care ii asigura reglementarea, raporturile juridice pot fi de drept constitutional, de drept administrativ, de drept financiar, de drept penal, de dreptul familiei, de drept civil, de drept comercial s.a.

Sunt considerate premise ale raportului juridic: a) existenta relatiei sociale (subiectele); b) norma juridica; c) o imprejurare constand intr-un act sau fapt juridic care sa dea nastere, sa modifice sau sa stinga drepturi subiective.

Actul juridic este o actiune umana, voluntara, facuta cu scopul de a produce efecte juridice.

Faptul juridic este o actiune umana prin care nu s-a urmarit producerea unor efecte juridice, dar, care, totusi, prin consecintele ei genereaza astfel de efecte, sau un eveniment, imprejurare, stare de fapt de care legea leaga anumite efecte juridice. Evenimentele sunt acele stari de fapt care se produc independent de vointa omului – ex.: nastere, deces, catastrofe. Actiunile pot fi ilicite sau ilicite. Actiunile licite sunt cele savarsite in conformitate cu legea. Actiunile ilicite sunt cele interzise de lege, si atrag raspunderea juridica (civila, administrativa, publica).


Elementele raportului juridic (subiectele, obiectul si continutul)

Subiectele raportului juridic sau partile pot fi atat persoane fizice cat si persoane juridice.

Reglementarea juridica a persoanei fizice si a persoanei juridice este facuta prin Decretul nr. 31/1954.

Persoana fizica privita ca subiect de drept este omul luat in individualitatea sa, titular de drepturi si obligatii.

Persoana juridica sau morala este un subiect colectiv de drepturi si obligatii caruia legea i-a recunoscut capacitatea de a acea drepturi si obligatii. Persoana juridica este o fictiune a legii. Pentru a exista ca subiect colectiv de drepturi si obligatii, persoana juridica trebuie sa aiba: a) o organizare proprie; b) un patrimoniu propriu; c) un scop in acord cu interesul obstesc.

Dupa modul de infiintare persoanele juridice pot fi:

a) infiintate prin actul de dispozitie al organului de stat competent (lege, ordonanta, hotarare a Guvernului sau orice act normativ), cum este cazul institutiilor publice;

b) infiintate prin actul celor care-l alcatuiesc (actul constitutiv), recunoscut de organul competent sa verifice numai daca sunt indeplinite cerintele legii pentru a lua fiinta, cum este cazul societatilor comerciale, asociatiilor si fundatiilor;

c) infiintata prin actul de infiintare al celor care o constituie, cu prealabila autorizare a organului competent a aprecia cu privire la oportunitatea infiintarii ei;

d) infiintata printr-un alt mod reglementat de lege.

Persoanele titulare de drepturi sunt denumite si subiecte active sau creditori, iar cele carora le revin obligatiile corelative sunt subiecte pasive sau debitori. Cand sunt mai multe subiecte exista pluralitate de subiecte care poate fi pluralitate activa (doua sau mai multe subiecte active) sau pluralitate pasiva (doua sau mai multe subiecte pasive).

Capacitatea juridica este inteleasa ca aptitudine generala de a-si fi titular de drepturi si obligatii. In dreptul civil se face distinctie intre capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu. Capacitatea de folosinta este recunoscuta tuturor persoanelor ca fiind capacitatea de a avea drepturi si obligatii. La persoana fizica incepe cu nasterea si inceteaza la moarte. Drepturile si obligatiile sunt recunoscute chiar de la momentul conceperii copilului, insa numai daca el se naste viu. Este o aptitudine generala si abstracta. La persoana juridica incepe de la infiintare, prin indeplinirea formalitatilor cerute de lege si inceteaza o data cu aceasta prin formele prevazute de lege: dizolvare, absorbtie, comasare (fuziune).

Capacitatea de exercitiu este capacitatea persoanei de a exercita drepturile si a-si asuma obligatiile, prin incheierea de acte juridice. Persoanele fizice, in functie de existenta discernamantului, din punct de vedere al capacitatii de exercitiu pot fi:

a) cu capacitate deplina de exercitiu, in cazul persoanelor majore care au peste 18 ani;

b) cu capacitate de exercitiu restransa – minorii intre 14 si 18 ani, care pot face acte juridice cu incuviintarea ocrotitorului lor legal;

c) lipsite de capacitate de exercitiu – minorul sub 14 ani si interzisul judeca-toresc.

Persoana juridica are capacitate de exercitiu inca de la infiintare ea exercitandu-si drepturile si indeplinindu-si obligatiile prin organele sale, actele facute de acestea in limita competentelor conferite fiind considerate actele juridice ale persoanei juridice insasi.


Continutul raportului juridic este definit ca ansamblul drepturilor subiective si obligatiilor corelative ale partilor (subiectelor) acestuiraport.

Drepturile subiective pot fi impartite dupa mai multe criterii:

A. Dupa opozabilitatea lor se clasifica in: a) drepturi absolute sau opozabile erga omnes sunt cele care se exercita numai de titularul lor fara a mai fi necesara o alta persoana. Toate celelalte persoane au o obligatie generala negativa de a nu intreprinde nici o actiune de natura sa aduca o atingere dreptului absolut. Subiectul pasiv (debitorul) nu este nominalizat el putand fi orice persoana; b) drepturi relative sunt: opozabile numai anumitor persoane. Spre deosebire de drepturile absolute unde este cunoscut numai titularul dreptului, la drepturile relative este cunoscut si creditorul si debitorul. Exemplu intr-un contact de vanzare-cumparare unde sunt cunoscute ambele subiecte.

B. Dupa criteriul continutului: a) drepturi patrimoniale, care au un caracter economic si continut evaluabil in bani; b) drepturi nepatrimoniale – neevaluabile in bani – ex.: dreptul la nume, la domiciliu.

C. Drepturile patrimoniale, la randul lor, se impart in: a) drepturi reale (jus in re) – cele care se exercita asupra unui bun, obiect (res); b) drepturi de creanta (jus in personam), care sunt in acelasi timp si drepturi relative, sunt cele in virtutea carora subiectul activ poate cere o anumita prestatie (sa i se dea sau sa i se faca ceva).

D. Dupa criteriul raportului dintre drepturi: a) drepturi principale – cele a caror existenta nu depinde de existenta altui drept, existand de sine statator;
b) drepturi accesorii – cele a caror existenta depinde de existenta altui drept. Exemplu: dreptul de ipoteca sau de gaj, drepturi care depind de existenta creantei (imprumutului).

E. Dupa criteriul gradului de dezvoltare: a) drepturi eventuale – cele care ar putea sa ia nastere in viitor, dar formarea sau transmiterea lor este incerta (ex.: dreptul de mostenire); b) drepturi conditionale – cele deja formate, dar a caror existenta depinde de indeplinirea unei conditii care poate fi suspensiva (suspenda efectele pana la indeplinirea ei) sau rezolutorie (daca se indeplineste, anuleaza acel drept care este efectiv dar provizoriu); c) drepturi in curs de formare – sunt cele din sfera asigurarilor, inclusiv sociale (dreptul la despagubire in cazul producerii riscului asigurat, dreptul la pensie, inclusiv la invaliditate, dreptul la asistenta medicala); d) drepturile castigate sunt cele complet formate, diferite de cele eventuale sau in curs de formare. Regula este ca legea noua nu poate aduce atingere drepturilor castigate sub regimul juridic al legii vechi.*

• Obligatia, componenta a continutului raportului juridic, este indatorirea subiectului pasiv de a da satisfactie dreptului subiectiv al creditorului printr-o actiune (de a da, de a face) – obligatie pozitiva sau printr-o inactiune – obligatie negativa (a nu face ceva).


Obiectul raportului juridic – desemneaza conduita partilor constand in actiunile si sanctiunile ce le revin acestora.







Bunurile

Definitie

In sens larg, termenul de „bun” desemneaza atat lucrul, cat si drepturile care se aplica la acesta. In sens strict, desemneaza numai lucrurile.

Putem defini bunurile ca fiind valori economice, exprimate in bani, utile oamenilor pentru satisfacerea nevoilor materiale si spirituale si susceptibile de apropriere sub forma drepturilor de proprietate.


Clasificarea bunurilor

a) Clasificarea bunurilor in raport de natura lor si clasificarea data prin lege

Art.461 al Codului civil prevede ca : „Toate bunurile sunt mobile sau imobile

La randul lor, bunurile imobile, potrivit art.462 din Codul civil, sunt: imobile prin natura lor; imobile prin destinatia lor; imobile prin obiectul la care ele se aplica.

Bunurile mobile, potrivit clasificarii facute de Codul civil (art.472), sunt: mobile prin natura lor; mobile prin determinarea legii; mobile prin anticipatie.

b) Clasificarea dupa regimul juridic al circulatiei lor: bunuri aflate in circuitul civil; bunuri scoase din circuitul civil.

Bunurile aflate in circuitul civil sunt bunurile care pot face obiectul actelor juridice civile. Bunurile care nu sunt in circuitul civil sunt cele care nu pot face obiectul actelor juridice civile si nici nu se pot afla in proprietatea particularilor.



c) Dupa modul de determinare bunurile pot fi: individual determinate (res certa); determinate generic (res genera).

Bunurile individual determinate sunt cele care fie dupa natura lor, fie dupa elementele de individualizare stabilite cu ocazia incheierii actelor juridice civile sunt precis stabilite de parti.

Bunurile determinate generic sunt cele carora li se indica numai anumite insusiri si caracteristici ale speciei sau categoriei din care fac parte. Mai sunt numite si. Particularizarea sau individualizarea lor se fac prin numarare, cantarire bunuri de gen, masurare.

d) Clasificarea in functie de posibilitatea inlocuirii lor in executarea obligatiilor: 1) bunuri fungibile si 2) bunuri nefungibile.

Bunurile fungibile sunt cele care, in executarea unei obligatii, pot fi inlocuite cu altele. Ele pot fi inlocuite fie ca urmare a naturii lor generice (bunuri de gen), fie ca urmare a vointei partilor.

Bunurile nefungibile sunt acele bunuri care, in executarea unei obligatii, nu pot fi inlocuite unele cu altele. Sunt acest gen de bunuri cele individual determinate (res certae).

e) Clasificarea dupa calitatea de a fi sau nu producatoare de fructe: 1) bunuri frugifere si    2) bunuri nefrugifere.

Codul civil distinge trei categorii de fructe (art.483): fructe naturale sunt cele pe care pamantul le produce de la sine (fanete, arbori) si sporul animalelor (prasila) - a se vedea si art.522 Cod civil; fructe industriale, care se obtin ca urmare a activitatii umane, prin cultura. In acest sens, spre exemplu, culturile agricole sunt producatoare de fructe industriale si nu fructe naturale; fructe civile, care, potrivit art.523 din Codul civil, sunt chiriile caselor, dobanzile sumelor exigibile, venitul rentelor, arendele.

In afara notiunii de fructe, in Codul civil se mai face vorbire si de producte, aceste doua notiuni fiind diferite. Productele sunt rezultatele obtinute de pe urma unui bun cu consumarea substantei sale, cum este cazul, spre exemplu, pietrei extrase dintr-o cariera sau productia obtinuta dintr-o mina. Regimul lor juridic este diferit.

f) Clasificarea in functie de modul de percepere:1) bunuri corporale si 2) bunuri incorporale (necorporale).

Bunurile corporale sunt cele care au un corp fizic, o existenta materiala perceptibila simturilor omului. Bunurile incorporale (necorporale) au o existenta abstracta, perceptibila cu „ochii mintii”, ele scapand simturilor noastre. Sunt astfel de bunuri: drepturile reale; drepturile de creanta; drepturile de proprietate intelectuala; titlurile de valoare.

Drepturile reale, care impreuna cu drepturile de creanta alcatuiesc drepturile patrimoniale, sunt acele drepturi ce privesc un lucru si, in temeiul carora, subiectele pasive au obligatia de a nu face nimic de natura sa impiedice subiectul activ sa stapaneasca si sa foloseasca acel lucru.

Dreptul de creanta este dreptul subiectului activ de a pretinde subiectului pasiv o anumita prestatie. El poate fi referitor la sume de bani sau la obligatia de a face sau a nu face.

Drepturile de proprietate intelectuala au ca obiect productii intelectuale din domeniile literar, artistic, industrial si altele si consta dintr-o idee, o forma sau o tehnica noua.

Titlurile de valoare sau valorile mobiliare sunt actiunile, partile sociale, alte titluri de credit (bonuri de tezaur, cambia, biletul la ordin, cecul). Titlurile de valoare pot fi la purtator sau nominale.

g) Clasificarea in functie de posibilitatea divizarii lor.

In raport de posibilitatea divizarii bunurilor, fara ca ele sa-si schimbe destinatia economica, acestea pot fi: 1) bunuri divizibile – care isi pastreaza destinatia indiferent de numarul de parti in care sunt divizate (ex.: o bucata de stofa) si 2) bunuri indivizibile – care nu pot fi folosite decat intregi.

h) Clasificarea bunurilor dupa corelatia dintre ele: 1) bunuri principale si 2) bunuri accesorii

Bunurile principale sunt cele care pot fi folosite independent, potrivit destinatiei lor, fara a servi la utilizarea altor bunuri.

Bunurile accesorii nu pot fi folosite in mod independent, ele servind la utilizarea altor bunuri.

i) Clasificarea bunurilor dupa posibilitatea urmaririi si executarii silite asupra lor. In situatiile in care debitorii (subiectele pasive) nu-si indeplinesc de bunavoie obligatiile lor, creditorii au posibilitatea sa-i urmareasca in justitie si sa-i execute silit. In functie de aceasta posibilitate, distingem intre: 1) bunuri urmaribile (sesizabile) si 2) bunuri neurmaribile (insesizabile).

Bunurile din domeniul public, fie al statului, fie al unitatilor administrativ-teritoriale, nu pot fi urmarite si nici executate silit (sunt insesizabile). In schimb, bunurile din domeniul privat al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale se afla in circuitul juridic civil si pot fi supuse urmaririi si executarii silite (sunt sesizabile).


Prescriptia extinctiva

Definitie si efecte

Definitie Prescriptia extinctiva este o sanctiune de drept civil care stinge dreptul la actiune avand un obiect patrimonial, daca nu a fost exercitat in termenul prevazut de lege. Prescriptia dreptului principal are ca urmare si prescrierea drepturilor accesorii.

Efectele prescriptiei extinctive privesc atat dreptul la actiune, cat si dreptul de a cere executarea silita. In acest sens, art.7 alin.(1) din Decretul nr.167/1958 privind prescriptia extinctiva prevede: „Prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita”.

Prescriptia extinctiva se deosebeste de alte institutii de drept civil asemanatoare ca denumiri si efecte, cum sunt prescriptia achizitiva (uzucapiunea), decaderea si termenul extinctiv.


Domeniul prescriptiei extinctive si termenele

Prin domeniul prescriptiei extinctive se desemneaza „sfera drepturilor subiective civile ale caror actiuni cad sub incidenta acestei institutii”.

Prescriptia extinctiva in domeniul drepturilor patrimoniale

a) Drepturile de creanta , indiferent de izvorul lor, sunt prescriptibile.

b) Drepturile reale principale sunt, in principiu, imprescriptibile. Actiuni reale imprescriptibile extinctiv: actiunea in revendicare imobiliara intemeiata pe dreptul de proprietate privata; actiunea in revendicare imobiliara si mobiliara intemeiata pe dreptul de proprietate publica este imprescriptibila pentru ca proprietatea publica este imprescriptibila; actiunea in partaj succesoral. Art.728 Cod civil prevede:  „Nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune. Un coerede poate oricand (subl. n.s.) cere imparteala succesiunii, chiar cand ar exista conventii sau prohibitii contrarii”.

Prescriptia extinctiva in domeniul drepturilor nepatrimoniale

Drepturile nepatrimoniale sunt imprescriptibile. Sunt insa si actiuni nepatrimoniale care sunt prescriptibile extinctiv, dupa cum urmeaza:

- actiunea in anulabilitate a unui act juridic. Art.9 alin.(1) din Decretul nr.167/1958 prevede ca „Prescriptia dreptului la actiune in anularea unui act juridic pentru violenta incepe sa curga de la data cand aceasta a incetat”;

- in ce priveste actele juridice, art.2 din Decretul nr.167/1958 prevede ca nulitatea actului juridic poate fi invocata oricand, fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie.


Termenele de prescriptie extinctiva

Prin termen de prescriptie extinctiva este desemnat intervalul de timp, prevazut de lege, in care se poate exercita dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita.

Termenul general de prescriptie extinctiva, prin art.3 alin.(1) din Decretul nr.167/1958, acesta a fost stabilit la 3 ani. Acest termen general de prescriptie de 3 ani este aplicabil ori de cate ori prin lege nu a fost stabilit un termen special de prescriptie. In sfera de aplicabilitate a acestui termen general nu intra actiunile privind drepturile nepatrimoniale.

Termenele speciale de prescriptie sunt cele care deroga de la termenul general de prescriptie.

Momentul de la care curge prescriptia

Inceputul cursului prescriptiei se situeaza la data nasterii dreptului la actiune sau a dreptului de a cere executarea silita (art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958).


Intreruperea si suspendarea prescriptiei

Decretul nr.167/1958, la art.16, instituie urmatoarele cauze de intrerupere a prescriptiei extinctive: recunoasterea dreptului a carei actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia; introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca ori la un organ de arbitraj necompetent; printr-un act incepator de executare.

Prescriptia nu este intrerupta daca s-a pronuntat incetarea procesului, daca cererea de chemare in judecata sau executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat, ori cel care a facut-o a renuntat la ea.

Cauzele de suspendare a prescriptiei extinctive sunt prevazute de art.13 din Decretul nr.167/1958. Potrivit acestui text de lege, prescriptia este suspendata: cat timp cel impotriva caruia curge termenul de prescriptie este impiedicat de un caz de forta majora sa faca acte de intrerupere; pe timpul cat creditorul face parte din Fortele Armate ale Romaniei si acestea „sunt puse pe picior de razboi”; pana la rezolvarea reclamatiei administrative facuta de cel indreptatit, cu privire la despagubiri sau restituiri, in temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de posta si telecomunicatii, insa cel mai tarziu pana la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la inregistrarea reclamatiei.

Prescriptia nu curge: intre soti, in timpul casatoriei; impotriva celui lipsit de capacitate de exercitiu, cat timp nu are reprezentant legal, si nici impotriva celui cu capacitate restransa, cat timp nu are cine sa-i incuviinteze actele; intre parinti sau tutore si cei ce se afla sub ocrotirea lor, intre curator si acel pe care il reprezinta, precum si intre orice alta persoana care, in temeiul legii sau al hotararii judecatoresti, administreaza bunurile altora si ale caror bunuri sunt astfel administrate, cat timp socotelile nu au fost date si aprobate (art.14 Decretul nr.167/1958).


Izvoarele obligatiilor

Izvorul obligatiilor il constituie actul sau faptul juridic care da nastere raportului juridic concret. Sunt izvoare voluntare (contractul) si izvoare legale (cvasicontractul, delictul, cvasidelictul).


Clasificarea contractelor

Definitia legala data de art.942 Cod civil: „contractul este acordul intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge intre dansii un raport juridic”.

. Clasificarea dupa tipul de contract si prevederea lui in lege pune in evidenta doua tipuri: contracte numite si contracte nenumite

Contractele numite sunt cele care poarta un nume stabilit printr-un act normativ si beneficiaza de o reglementare proprie. Li se spune si contracte tipice.



Contractele nenumite sunt cele care nu beneficiaza de o denumire si reglementare distincta, sunt facute de parti ca urmare a libertatii contractuale. Tot nenumite sunt si contractele care imbina caracteristicile a doua sau mai multe contracte numite. Cele care nu se aseamana cu nici un tip de contract mai sunt numite si contracte sui generis, iar cele care imbina doua sau mai multe contracte numite sunt numite contracte complexe.

. Clasificarea in functie de numarul partilor obligate: a) contracte sinalagmatice (bilaterale) si b) contracte unilaterale

a) Contractele sinalagmatice (bilaterale) sunt cele in care exista obligatii reciproce. b) Contractele unilaterale nu se confunda cu actele unilaterale. Ele se particularizeaza prin faptul ca instituie obligatii pentru o singura parte (art.944 Cod civil). Exemplu: contractul de depozit cu titlu gratuit.

. Clasificarea in functie de modul de formare. Sunt contracte solemne; contracte consensuale; contracte reale.

Contractele solemne sunt cele pentru care legea prevede conditii de valabilitate, respectiv forma autentica.

Contractele consensuale sunt cele care se incheie prin simplul acord de vointa, fara sa fie nevoie de o anumit forma.

Contractele reale sunt cele care se incheie in mod valabil (se perfecteaza) doar in momentul remiterii lucrului.

4. Clasificarea dupa scopul urmarit

Sunt contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit.

Contractele cu titlu oneros sunt cele in care fiecare parte urmareste obtinerea unui folos in schimbul folosului procurat celeilalte parti.

Contractul cu titlu gratuit procura un avantaj numai uneia din parti. Exemplu: contractul de imprumut, fara dobanda; imprumutul gratuit de folosinta.

6. Dupa cunoasterea intinderii prestatiilor la momentul incheierii lor, contractele oneroase se impart in: contracte comutative si contracte aleatorii (art.947 Cod civil).

Contractele comutative sunt cele in care partile cunosc, inca de la momentul incheierii, intinderea prestatiilor ce-si datoreaza si la care au dreptul.

Contractele aleatorii sunt cele care, la momentul incheierii, nu au certitudinea existentei si intinderii prestatiei, aceasta depinzand de un eveniment viitor si incert (art.947 Cod civil). Exemple: contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere, contractul de asigurare).


Incheierea contractelor

Conditiile esentiale pentru formarea contractelor sunt prevazute la art.948 Cod civil si au fost analizate la actul juridic, acestea fiind: capacitatea de a contracta; consimtamantul valabil al partii care se obliga; un obiect determinat; o cauza licita.Formarea contractelor este precedata de existenta unei oferte de a contracta Aceasta trebuie sa fie serioasa sa fie ferma sa fie precisa si completa sa fie neechivoca

Momentul incheierii contractului este cel in care se intalnesc manifestarile de vointa - oferta de a contracta cu acceptarea ofertei. Daca oferta a fost cu termen, ofertantul poate primi si acceptarea dupa termen.

Locul incheierii contractului, daca partile sunt prezente, este cel unde acestea se afla si au realizat acordul de vointa. Daca partile nu au fost prezente fata in fata, contractul se considera incheiat la locul unde se afla ofertantul.


Izvoare legale ale obligatiilor

Sunt izvoare legale de obligatii

- faptele licite - cvasi-contractele. Sunt cvasi-contracte: gestiunea de afaceri (gerarea intereselor altei persoane); plata lucrului nedatorat si imbogatirea fara justa cauza (just temei);

- faptele ilicite - delictele si cvasi-delictele, care sunt fapte savarsite cu nerespectarea legii, cauzatoare de prejudicii si care atrag raspunderea civila delictuala.

Cvasi-contractele, din punct de vedere juridic, se comporta „ca si contractele”.

a) Gestiunea de afaceri, intalnita si sub denumirea gerarea de afaceri (a gera = a administra) sau gestiunea intereselor altei persoane este faptul licit si voluntar de a indeplini unele activitati pe seama si in interesul altei persoane.

b) Plata lucrului nedatorat are sediul materiei poate fi definita ca obligatia executata de o persoana fara ca aceasta obligatie sa existe si fara sa existe nici intentia de a plati datoria altuia.

Cel care a efectuat o astfel de plata se numeste solvens, iar cel care a primit-o se numeste accipiens

c) Imbogatirea fara justa cauza este un fapt juridic licit, constand in cresterea patrimoniului unei persoane fara sa existe un temei juridic, iar cresterea sa se faca pe seama patrimoniului altei persoane care, astfel, sufera o diminuare. Cel al carui patrimoniu a cunoscut o astfel de marire poate fi obligat la restituire. Imbogatirea fara justa cauza, zisa si fara just temei, nu beneficiaza de o reglementare expresa in Codul civil. Este o emanatie a mai multor texte din Codul civil, dar si o aplicatie a principiului echitatii.


Fapta ilicita cauzatoare de prejudicii ca izvor de obligatii

Sediul materiei il constituie art.998-1003 Cod civil.

Se poate spune ca fapta ilicita cauzatoare de prejudicii declanseaza raspunderea civila delictuala constand in obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat.

Pentru a putea fi angajata raspunderea civila delictuala se cer indeplinite urma-toarele conditii: existenta unui prejudiciu; existenta unei fapte ilicite; existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul.

Prejudiciul trebuie sa fie cert atat in privinta existentei, cat si intinderii. Prejudiciul cert este atat cel actual, cat si prejudiciul viitor, care, desi nu s-a produs, este sigur ca se va produce. Se mai cere ca prejudiciul sa nu fi fost reparat inca

Fapta cauzatoare de prejudicii nu intotdeauna are caracter ilicit. Caracterul ilicit al faptei poate fi inlaturat de urmatoarele cauze: a) legitima aparare; b) starea de necesitate; c) indeplinirea unor activitati permise sau impuse de lege ori ordinul superiorului; d) exercitarea unui drept subiectiv; e) consimtamantul victimei.

Existenta raportului de cauzalitate intre fapta si prejudiciu. Prejudiciul trebuie sa fie produs de fapta respectiva, sa fie o legatura directa intre fapta si prejudiciu.

Vinovatia prezinta doua forme: intentia si culpa

La randul ei, intentia este de doua feluri:

intentia directa, cand autorul faptei prevede rezultatul faptei si urmareste producerea lui prin savarsirea faptei;

intentia indirecta, cand autorul faptei prevede rezultatul faptei, nu-l urmareste, dar accepta posibilitatea producerii rezultatului pagubitor.

Culpa, de asemenea, cunoaste doua forme:

imprudenta (usurinta), cand autorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca nu se va produce;

neglijenta, cand autorul nu prevede rezultatul faptei, desi putea si trebuia sa-l prevada.

Intrebari autoevaluative:

1. Care sunt trasaturile normei juridice?

2. Cum se clasifica normele juridice: a) dupa conduita; b) dupa sfera de aplicare; c) dupa sanctiune? Ce este interpretarea oficiala?

3. Care sunt metodele de interpretare a normelor juridice?

4. Cum se aplica dreptul in timp, in spatiu si asupra persoanelor?

5. Care sunt elementele raportului juridic?

6. Cum se clasifica drepturile subiective?

7. Care este continutul raportului juridic?

8. Care este clasificarea bunurilor? Care este clasificarea contractelor?


Termeni cheie: drept subiectiv; drept obiectiv; stiinta dreptului; drept public; drept privat; norma juridica; socialitate; generalitate; Impersonalitate; structura normei juridice; norme imperative; norme dispozitive; norme onerative; norme prohibitive; norme permisive; norme suplative; izvoarele dreptului; raport juridic; persoana fizica; persoana juridica; capacitate juridica; capacitate de folosinta; capacitate de exercitiu; drepturi subiective; obligatie; bunuri; act juridic; prescriptie extinctiva; contract.




Sofia Popescu, Teoria generala a dreptului, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p.240-241.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact