Caracteristicile si abordarile auditului performantei

Flexibilitatea auditului performantei

Asemanari si deosebiri intre auditul performantei si auditul financiar

Standardele de audit

Alegerea subiectilor auditati

Criteriile de evaluare

Natura probelor de audit

Potrivit standardelor de audit INTOSAI, auditul performantei, spre deosebire de auditul financiar, care este un audit supus unor prevederi si cerinte specifice, este unul mai amplu, prin natura sa, solicitand mai mult rationamentul si interpretarea logica a rezultatelor obtinute. Domeniul auditului 656i81g poate sa acopere selectiv, uneori, perioade de cativa ani si nu neaparat un exercitiu financiar si nu este de regula legat de o declaratie financiara specifica. Ca urmare, rapoartele de audit al performantei sunt mult mai variate si contin mai multe explicatii si argumente rezonabile.

Caracteristicile auditului performantei

Analizand caracteristicile auditului performantei comparativ cu cele ale auditului financiar, rezulta o serie de deosebiri si asemanari, care pot fi sintetizate in functie de:

F   standardele de audit;

F   subiectii auditati;

F   criteriile de evaluare;

F   natura probelor de audit.

In general, standardele internationale de audit care reglementeaza activitatea auditului financiar se aplica si in cazul auditului performantei.

Astfel exista prevederi comune referitoare la:

planificarea auditului (exemple: in ambele audituri se evalueaza riscul);

evaluarea sistemelor contabile si de control intern;

probele de audit;

abordarea auditului;

documentarea auditului;

asigurarea calitatii auditului.

Exista si deosebiri care se refera la:

faza de raportare a auditului;

aplicarea procedurilor si metodelor de obtinere a probelor de audit.

In timp ce auditul financiar respecta standarde relativ fixe, auditul performantei este mai flexibil in selectarea programelor, activitatilor si entitatilor ce vor fi supuse auditului, a procedurilor, a metodelor de audit si a formularii concluziilor si recomandarilor.

In cazul auditului financiar, auditorul va exprima o opinie cu privire la acuratetea, caracterul complet al situatiilor financiare si regularitatea tranzactiilor care stau la baza acestora.

Spre deosebire de auditul financiar, in auditul performantei selectarea subiectilor (un program, o activitate, o entitate etc.) constituie un atribut al Curtii de Conturi.

Auditul financiar examineaza situatiile si operatiunile financiare, in functie de prevederile legale in vigoare. Criteriile de evaluare utilizate de auditori pentru a exprima o opinie finala tind sa fie relativ limitate si de regula sunt predefinite.

In auditul performantei selectarea criteriilor este mult mai cuprinzatoare si este realizata de auditori, in functie de subiectul auditat.

Astfel cei "3 E" vor fi interpretati in legatura directa cu subiectul auditat, iar criteriile care se aplica pot diferi de la un audit la altul.

In cazul auditului financiar, auditorii sunt preocupati sa obtina probe conclusive (da/nu, corect/gresit, adevarat/fals, legal/ilegal), in timp ce in auditul performantei acestia opereaza in mod obisnuit cu probe persuasive ("puncte de sustinere" pentru concluzii).

In acest sens, auditorii selecteaza metodologiile de auditare cele mai adecvate pentru a obtine astfel de probe. Intotdeauna ei trebuie sa urmareasca obtinerea probelor de audit din surse diferite, care sa conduca la aceeasi concluzie. Aceasta face ca raportul de audit al performantei sa fie cat mai convingator.

Auditorul trebuie sa discute constatarile cu managementul entitatii auditate. Astfel se pot evita neintelegerile si se accelereaza raportarea.

Abordarile auditului performantei

Caracterul normativ si descriptiv al auditului performantei

Se intalnesc doua tipuri de abordari

Se compara observatiile auditorilor cu criteriile stabilite

Se identifica si se analizeaza problemele

Auditurile performantei, de regula, au un caracter normativ. Constatarile sunt bazate pe diferentele dintre conditii si norme. Totusi, pe langa caracterul sau normativ auditarea performantei este, de regula, descriptiva si poate include, de asemenea, elemente analitice. Un audit al performantei poate, de fapt sa constate cauzele diferentelor dintre conditii si criterii.

In general, in auditul performantei se intalnesc doua tipuri de abordari:

a)     abordarea orientata pe rezultate.

b)    abordarea orientata pe probleme;

Privite din perspectiva principiului fundamental cat si a tehnicilor metodologice, cele doua abordari difera semnificativ.

a) Abordarea orientata pe rezultate

Aceasta abordare se refera in principal la:

performanta realizata;

rezultatele obtinute;

indeplinirea obiectivelor si respectarea cerintelor.

In cadrul acestei abordari se analizeaza performanta realizata in contextul economicitatii, eficientei si eficacitatii, prin compararea observatiilor auditorilor cu normele stabilite (obiective, tinte, reglementari, standarde etc.) si cu criteriile de audit, stabilite inaintea inceperii etapei de realizare a studiului complet.

Auditorii apeleaza la experti in domeniu cu scopul stabilirii unor criterii obiective, relevante, rezonabile si tangibile.

b) Abordarea orientata pe probleme

In cadrul acestui tip de abordare, auditul se concentreaza, in principal, pe identificarea, verificarea si analizarea problemei, fara a face referiri la criterii de audit predefinite.

Punctul de plecare al acestei abordari il constituie lipsurile si problemele (disfunctionalitatile) semnalate. De aceea, o sarcina majora a auditului performantei o constituie verificarea existentei problemelor semnalate si analizarea din diferite perspective a cauzelor care le-au generat.

In consecinta, aceasta abordare presupune formularea unor intrebari, de genul: problemele identificate exista in realitate?, cum pot fi ele intelese si care le sunt cauzele?

Auditorii formuleaza ipoteze in legatura cu cauzele si efectele posibile ale acestor probleme, pe care apoi le testeaza.

Scopul acestei abordari il constituie furnizarea de informatii actualizate privind problemele si modul de abordare a acestora.