StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » economia serviciilor
Trimite articolul prin email Continutul serviciilor. evolutia gandirii economice despre servicii : Economia serviciilor Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Continutul serviciilor. evolutia gandirii economice despre servicii



Continutul serviciilor. Evolutia gandirii economice despre servicii


Conceptul de serviciu


Activitatea de serviciu nu a fost recunoscuta, serviciile fiind neglijate de economisti si incadrate in sfera neproductiva. In acest context teoria economica a acordat prea putina atentie serviciilor putandu-se vorbi chiar de o ramanere in urma a teoriei, a clarificarilor conceptuale fata de amploarea practica a serviciilor.

De ce s-a schimbat starea de spirit vis-a-vis de servicii? Pentru ca:




numarul mare de locuri de munca pe care numai sectorul serviciilor il poate oferi si rolul major jucat in limitarea somajului

sectorul tertiar nu este ingradit decat de reglementari care sunt repuse in discutie in cadrul procesului de liberalizare a schimburilor internationale

oferirea de servicii diferentiate adaptate la cerere este un element esential al competitivitatii intreprinderii, oricare ar fi domeniul de activitate al acesteia.

In acest context preocupari speciale de a depasi relativa ramanere in urma a teoriei economice in raport cu dezvoltarea rapida a acestui sector s-au concentrat in primul rand asupra definirii conceptului de serviciu.

Definirea acestui concept este o problema de mare dificultate pentru ca, pe de-o parte trebuie sa tinem cont de eterogenitatea activitatilor economice cuprinse in categoria serviciilor, pe de alta parte trebuie tinut cont de multiplele acceptiuni ale termenului „serviciu” in viata cotidiana.

Ne va interesa ce sunt serviciile ca notiune economica. Definitiile variaza da la cele bazate pe un singur criteriu de diferentiere intre bunuri si servicii, pana la cele detaliate, care enunta cateva caracteristici ale serviciilor sau diferite genuri de activitati de natura serviciilor.

Majoritatea definitiilor accentueaza, in special ca serviciile „sunt activitati al caror rezultat este nematerial si, deci, nu se concretizeaza intr-un produs cu existenta de sine statatoare.” (Fr. Ecalle, O. Giarini).

Asociatia Americana de Marketing spune ca „serviciile reprezinta activitati oferite de vanzare, care produc avantaje si satisfactii fara a antrena un bun fizic (schimbul lui)”.

Comentariu: este considerata ambigua pentru ca exista servicii care se concretizeaza intr-un bun material (editorial 434f57e e, informationale, cinematografice).

Obs. Cand vorbim de materialitatea sau nematerialitatea serviciilor trebuie clarificat daca este vorba de activitatea propriu-zisa, de suporturile sale sau de rezultatele sale.

Serviciul ca act reprezinta prestarea efectiva si pune in legatura activitatea prestatorului, mijloacele materiale ale prestatiei si obiectul serviciului, rezulta ca prestatiile de servicii au caracteristici spatiale si temporale, ceea ce le ofera trasatura de materialitate. Ca si in cazul bunurilor materiale si in cazul serviciilor este nevoie de mana de lucru, capital tehnic (suport fizic al productiei) si de beneficiar. Deosebirea fata de procesul de fabricatie a bunurilor materiale consta in faptul ca, clientul face parte din sistemul de productie.

In ceea ce priveste rezultatele, out-put-ul activitati de servicii, din punct de vedere al materialitatii acesta imbraca forme extrem de diverse de la intangibile pure la diverse combinatii de componente tangibile si intangibile. In practica toate activitatile pot fi plasate undeva intre a fi un serviciu pur (rezultat intangibil) si un bun pur (nici un serviciu intangibil adaugat bunului tangibil). Exista o continiutate bunuri–servicii.

A. Palmer spune ca:

Bun pur   

Dominatia tangibilelor consultanta manageriala

Cherestea dominatia intangibilelor

Masa la restaurant

 




Intre primele doua ar fi mobila, detergenti, parfumuri; iar intre celelalte doua repararea constructiilor, linii aeriene, educatie.

O alta categorie de definitii privesc serviciile din perspectiva marketingului; ele accentueaza asupra utilitatilor, beneficiilor, avantajelor si satisfactiilor pe care activitatile de servicii le procura consumatorilor. (V. Olteanu).

Alte definitii se concentreaza asupra unei alte caracteristici principale a serviciilor: simultaneitatea productiei si consumului. Serviciile sunt privite ca efecte ale muncii sau ale actiunii unor factori naturali. De exemplu, in dictionarul Academiei de Stiinte Comerciale din Franta serviciile sunt definite ca ansamblu de avantaje, satisfactii, procurari fie directe fie prin folosirea unui bun pe care l-a achizitionat beneficiarul serviciului sau a dreptului de a-l utiliza.

Obs. Obtinerea unor utilitati prin folosirea unor bunuri achizitionate de beneficiarul serviciilor. Bunurile materiale prin intermediul carora sunt oferite anumite servicii reprezinta doar suportul acestora. Serviciile oferite de natura trebuie privite ca un aport deosebit de important al resurselor naturale la realizarea produselor de servicii (turism, sanatate).

Serviciile privite ca efecte economice sunt definite astfel: „rezultatul activitatilor sociale utile prin care se satisfac necesitati materiale si spirituale ale populatiei, ale intreprinderilor, ale organizatiilor economice si institutiilor.” Sa nu uitam ca serviciile se realizeaza nu numai in cadrul unor unitati specializate, exteriorizate de activitatile de productie propriu-zise ci si in interiorul intreprinderilor producatoare de bunuri materiale. Recunoasterea lor ca atare, evidentierea si evaluarea lor statistica devine in aceste conditii foarte dificila. Chiar aceasta extindere a activitatii de servicii in unitatile industriale si agricole reprezinta una din trasaturile specifice ale economiei serviciilor care caracterizeaza in prezent economia tarilor dezvoltate. Acest proces de integrare din ce in ce mai puternica a functiei de servicii in unitatile economice, indiferent de sector a condus la servicizarea sau tertializarea economiei.

Un accent este pus pe diferenta intre producerea unui bun care nu stie cine achizitioneaza producerea lui si producerea unui serviciu aflat in relatii directe cu consumatorul, prestarea unui serviciu realizandu-se de regula la comanda speciala a utilizatorului.

Hill afirma ca „schimbari in conditia unei persoane sau a unui bun care sunt rezultatul activitatii de baza de comanda, a unei alte unitati economice”.

In alte definitii este subliniata natura social-economica a serviciilor. De exemplu, in Vocabularul Practic al Stiintelor Sociale, servicii sunt considerate toate activitatile indirect productive. Ele constituie ceea ce se numeste sector tertiar al economiei. Principalele ramuri ale serviciilor sunt comertul, comunicatiile si transporturile.

Datorita dificultatilor de a distinge precis serviciile printr-o caracteristica cu adevarat comuna a condus pe multi specialisti la adoptarea unei definitii negative: „serviciile sunt acele activitati care nu sunt nici productie industriala, nici minerit, nici agricultura”.

Conform altor definitii s-ar exclude si constructiile. Alte definitii exclud si alimentatia publica. Iar o definitie si mai restricitva exclude si distributia de apa, gaz, electricitate, salubritate.

Daca sintetizam, serviciile reprezinta o activitate umana cu un continut specializat, avand ca rezultat efecte utile, imateriale si intangibile, destinate satisfacerii unei nevoi sociale.

In literatura de specialitate intalnim o definitie mai restransa (Tordjiman) afirma ca: „serviciul este privit ca element al politicii de marketing a intreprinderii, menit sa ofere utilitati aditionale produsului sau unitatii de comercializare”.

Similar sunt definite serviciile comerciale ca acele servicii care insotesc procesul de vanzare-cumparare a marfurilor (inainte, in timpul, dupa vanzare), oferind un plus de avantaje si satisfactii clientilor si reprezentand una din cele mai importante strategii de atragere si fidelizare a clientilor.

Notiunea de sector tertiar (al serviciilor) are doua acceptiuni:

– ansamblul de meserii care se exercita in societatea de servicii sau in intreprinderile industriale sau agricole;

– ansamblul unitatilor de productie, statistic izolate, a caror activitate principala consta in oferirea de servicii. Aceasta acceptiune corespunde notiunii statistice de „ramura”.



Caracterisitica serviciilor




Domeniu particular de activitate in cadrul economiei, serviciile au trasaturi caracterisitce care decurg din specificul muncii desfasurate in aceasta sfera, care permite identificarea lor, care se constituie in criterii de delimitare a lor de celelalte activitati economice si sociale si care influenteaza modul de productie si de comercializare a serviciilor.

Obs. Sfera serviciilor este extrem de larga si eterogena, ca urmare aceste caracteristici nu se regasesc in totalitatea lor la fiecare tip de serviciu in parte.

Caracteristici:

Imaterialitatea si intangibilitatea – face ca serviciile sa fie dificil de evaluat iar evaluarea sa fie adesea subiectiva. Produsul exista prin el insusi in timp ce serviciul este impalpabil, intangibil, nu poate fi vazut, incercat, gustat, de aceea sunt numite invizibile iar comertul cu servicii se numeste comert invizibil.

Obs. Exista servicii care au o expresie materiala, insa valoarea intrinseca a suportului material a serviciului este in general mult inferioara informatiei pe care o vehiculeaza. Aceasta caracteristica are consecinte asupra schimburilor internationale invizibile. De exemplu serviciile nu pot fi surprinse la trecerea frontierei, ele pot ocoli barierele vamale traditionale. Pe de alta parte aceasta caracteristica face ca multe servicii sa nu fie transferabile, comercializate peste granita, ele trebuie sa fie produse pe loc (in situ): turismul. Apar astfel probleme legate de libertatea de stabilire in strainatate, de dreptul de acces pe piata respectiva.

Aceasta caracterisitica determina strategiile si tacticile de marketing ale firmelor de servicii. Astfel ele au drept obiectiv permanent tangibilizarea serviciilor.

Nestocabilitatea sau perisabilitatea.

Neavand forma materiala, serviciile nu pot fi stocate si pastrate in vederea unui consum ulterior.

Aceasta caracteristica determina neajunsuri in asigurarea echilibrului oferta–cerere si in realizarea efectiva a serviciilor. Serviciile odata efectuate dar neutilizate reprezinta pierderi de mijloace umane si materiale, ele neputand fi pastrate. La un anumit moment sau intr-un anumit loc cererea de servicii este mai mare decat oferta determinand cresterea pretului si nesatisfacerea cererii pentru unele categorii de clienti.

Pentru a imbunatati sincronizarea cerere–oferta se utilizeaza o serie de strategii care vizeaza atat cererea cat si oferta.

Strategii care vizeaza cererea:

preturi diferentiate (ex. Preturi scazute in extrasezon);

stimularea cererii prin oferirea de servicii speciale (ex. Turismul de afaceri – cererea scade in week-ene. Se propune retinerea oamenilor de afaceri si in week-end prin mini-vacante atractive);

servicii complementare oferite in perioadele de varf;

dezvoltarea de automate: pentru serviciile bancare, comerciale;

sistemul de rezervare utilizat de hoteluri, cabinete medicale.

Strategii care vizeaza oferta:

angajarea cu timp partial;

angajarea de sezonieri;

angajarea de colaboratori;

stimularea participarii consumatorilor la prestarea serviciilor (autoservirea).

Simultaneitatea productiei si consumului (inseparabilitatea productie – consum) – determina ca orice neconcordanta de timp sau loc sa se soldeze cu pierdere de oferta sau cerere nesatisfacuta (absenta stocului). Nu este posibila schimbarea serviciului, serviciul odata furnizat nu poate fi returnat. Clientul percepe un risc asociat cu achizitia, risc legat de luarea deciziei de cumparare a serviciului. Reducerea riscului se poate face cu ajutorul sistemului informational sau prin relatii de incredere in ofertant (distribuitor). In conditiile acestei inseparabilitati pentru ca serviciile sa intre in comertul international, sa poata constitui import sau export trebuie ca producatorul sa se deplaseze la locul de consum sau invers. Acest aspect implica masuri de liberalizare a schimburilor internationale de servicii.

Nondurabilitate – se afla in legatura cu primele caracteristici. Se refera la faptul ca efectele serviciilor sunt volatile, se consuma chiar in momentul productiei. Serviciile nu pot fi pastrate si acumulate. Din aceasta cauza mult timp serviciile au fost considerate ca fiind neproductive si mai putin importante.

Ex. Servicii care pot avea caracter durabil: educatia, asigurarea sanatatii, siguranta nationala, asigurarile, garantiile finanaciare, protectia mediului, bancile de date.

Inseparabilitatea serviciului de persoana prestatorului precum si a utilizatorului.

Pentru ca un serviciu sa fie prestat sunt necesare doua conditii:

un contact direct intre ofertant si cumparator;

o participare activa a consumatorului in timpul utilizarii serviciului.

Ex. Serviciile prestate de medici, profesori, etc.

Consecintele acestei caracteristici pentru prestator:

este necesara adaptarea permanenta la contactele numeroase si variate, fiecare client are personalitatea lui;

trebuie binecunoscute nevoile pietei si binedelimitata sfera de actiune pentru ca acelasi producator nu-si poate oferi serviciile simultan pe mai multe piete.

Calitatea serviciilor depinde de nivelul calificarii profesionale, de talentul, indemanarea, corectitudinea si pasiunea prestatorului. Ne confruntam cu dificultatea standardizarii serviciilor ceea ce, pe de alta parte ofera posibilitati nelimitate de diferentiere a ofertei.

Eterogenitatea sau variabilitatea serviciilor.

Aceasta caracteristica trebuie privita atat pe ansamblul serviciilor, in raport cu sectorul tertiar (constituit din activitati cu un continut foarte diferit) cat si pentru fiecare serviciu in parte ca variatie dependenta de specificul prestatorului, de modul de implicare si participare a utilizatorului, de conditiile de mediu specifice.

Pretul serviciului este un pret al cererii.

Orice client care utilizeaza un serviciu face o alegere intre a-si face singur serviciul si a-l cumpara. In momentul in care decide sa cumpere serviciul, cumparatorul are in vedere o scara de valori si de utilitati care corespund unei scari de preturi.

Lipsa proprietatii.



Un serviciu ofera consumatorului un avantaj fara a avea drept rezultat transferarea proprietatii asupra vreunul lucru.

In consecinta furnizorul de serviciu trebuie sa depuna eforturi speciale pentru a-si fideliza clientela oferind diferite stimulente consumatorilor sau creand cluburi, lasand impresia ca se ofera un drept de proprietate.


Evolutia gandirii economice despre servicii


Locul important pe care serviciul il ocupa in prezent in economia tarilor dezvoltate impune o reconsiderare a teoriilor economice referitoare la servii si elaborarea unor teorii noi care sa corespunda noilor realitati economice. De aceea vom marca principalele etape in evolutia gandirii economice despre servicii, evidentiind originea unor mituri despre servicii (unele considerate false) precun si a unor idei valabile si pentru noua economie a serviciilor.

Evolutia gandirii economice poate fi incadrata in trei etape:

Gandirea economica a secolelor 17–18;

Gandirea economica a secolului 19;

Gandirea economica a secolului 20.


Teorii economice despre servicii in secolele 17–18

Lucrarile clasicilor gandirii economice despre servicii care acopera aproximativ secolele 17, 18 nu trateaza serviciile distinct ci in ansamblul activitatilor considerate utile din punct de vedere social.

Un prim curent de idei in cadrul acestei gandiri este reprezentat de Mercantilisti. Activitatile preferate de aceasta scoala sunt comertul peste mari si transporturile maritime. Acestea sunt considerate activitatile cele mai rentabile pentru ca ele permit exporturile obtinandu-se astfel metale pretioase (Au, Ag) considerate singura bogatie veritabila. Intr-o interpretare fortata putem considera ca ei sustin importansa serviciilor in masura in care astazi comertul si transportutile sunt considerate servicii.

Intre reprezentantii gandirii clasice mentionam: Gregorz King (1648-1712), William Petty (1623-1687). Se considera ca ei au fost economisti care au elaborat primele conturi nationale si au analizat pe aceasta baza si serviciile.

G. King clasifica populatia activa folosind repartitia binara a acesteia:

cei care au venit;

cei care nu au sau chiar costa natiunea prin institutiile de caritate si redistribuire ale muncii.

W. Petty considera ca taranul, marinarii, soldatii, artizanii si comerciantii sunt adevaratii piloni ai oricarei comunitati iar celelalte profesii au ca origine slabiciunile si defectele acestora. Astfel, Petty include serviciile in ansamblul activitatilor creatoare de bogatie economica. Punctul de plecare al rationamentului il constituie constatarea interdependentelor activitatilor. Aceste interdependente sunt determinate de activitatea consumului. Astfel, ceea ce nu este necesar pentru consumul cuiva altcineva nu produce.

In consecinta serviciile fiind antrenate in circuitul consumului sunt profesii creatoare de bogatie ca si productia agricola sau manufacturiera si intr-adevar pe baza echivalentei de eficacitate in ceea ce priveste consumul serviciile au un fundament fiscal similar celorlalte activitati.


In continuare evolutia gandirii economice clasice s-a produs de la o preocupare fiscala si consumerista la reflectii asupra formarii capitalului si acumularii. Primii reprezentanti ai acestei tranzitii au fost fiziocratii si in mod deosebit Francois Quensay. Acestia considera ca din cele trei clase care compuneau societatea numai prima clasa, adica proprietarii de pamant si a doua clasa, respectiv cultivatorii (adica doar capitalul si munca) erau productive, in timp ce celilalti (artizanii, manufacturierii si comerciantii) erau neproductivi.

Fiziocratii spuneau ca „ei sunt cert utili asigurand aporturile necesare bunurilor, dar traiesc pe seama celorlalti neadaugand nimic la produsul total al pamantului”.

A. Smith (1723-1790) face o distinctie categorica intre munca productiva si cea neproductiva. El considera ca munca este productiva daca prin prestarea ei se obtine valoare, adica produsul muncii este vandut, si respectiv profit. Acesta nu este determinat de materialitatea rezultatului activitatii, dar caracterul material influenteaza asupra caracterului muncii. Astfel el considera ca serviciile se pierd chiar din momentul producerii lor si nu lasa nici o valoare care ar putea fi folosita pentru schimb, pentru cumpararea altor bunuri si servicii. A. Smith vorbeste in principal de servicii domestice (de servitori), dar pe de alta parte el include in lista activitatilor neproductive si „ordine respectabila” in societate precum: suveranul, magistratii, militarii, medicii, oamenii de litere. In schimb activitatile marfare cum ar fi comertul sunt considerate productive, mai mult Smith critica conceptiile fiziocratilor dand mai multe motive pentru care acestia s-au inselat calificand clasa a treia ca fiind neproductiva. Motive:

faptul ca artizanii industriasii si comerciantii nu fac decat sa reproduca stocul sau capitalul cu care lucreaza; in timp ce agricultorii produc un produs nou care nu a existat, nu inseamna ca primii nu sunt productivi.

nu putem compara industriasii si comerciantii cu servitorii pentru ca munca primilor se transforma intr-un produs susceptibil de a fi vandut.

in cazul agricultorilor ca si al celor din clasa a treia produsul anual al muncii pamantului nu poate creste, decat daca creste capacitatea productiva a muncii, respectiv daca creste cantitatea muncii si a capitalului.

veniturile tarilor care au industrie si comert sunt mai ridicate decat ale tarilor care nu au pentru ca prin comert si industrie primele pot obtine prin import o cantitate mai mare de bunuri de subzistenta pe care n-ar fi putut-o produce ele insele.

A. Smith nu a refacut acelasi rationament pentru servicii desi aproape toate argumentele sunt valabile si pentru servicii.


Serviciile in gandirea economica a sec. 19

In prima jumatate a sec. 19 ca si-n perioada precedenta serviciile nu sunt tratate distinct ci tot in contextul discutiilor despre munca productiva si neproductiva.

A. Smith s-a situat ca autor de referinta, unii autori adoptand ideile lui in masura mai mica sau mai mare (D. Ricardo si John Stuart Minn). Altii situindu-se pe o pozitie critica (Garnier, Sey).

J. Baptist Sey (1767-1832) ete unul dintre primii autori care au dezvoltat o conceptie asupra caracteristicilor productive ale muncii diferita de cea a lui Smith. Distingem trei aspecte referitoare la servicii:

activitatile de servicii sunt productive „de produse materiale”.

anumite activitati de servicii sunt totusi mai productive decat altele.

se poate stabili o legatura intre conceptia despre servicii si teoria capitalului uman.

Referitor la primul aspect el ii reproseaza lui Smith ca a pretins ca activitatile de servicii nu se manifesta printr-un rezultat el afirma ca aceste activitati produc, dar produse nemateriale. Proba existentei produselor nemateriale spune Sey este faptul ca sunt utile, ca urmare ele au o valoare de schimb. Totusi (referitor la al doilea aspect) trateaza diferentiat categoriile de servicii, dar considera ca armata de exemplu este o institutie necesara, dar folosirea ei, punerea ei in serviciu nu este producatoare, „distrugand in razboi chiar munca altora”. Al treilea aspect este legatura pe care o stabileste cu ceea ce numim azi teoria capitalului uman. El sustine ca prestarea serviciului nu presupune in general utilaje complexe, dar presupune achizitionarea de cunostinte astfel: pentru ca sfatul unui medic sa fie dat si primit a trebuit ca medicul sau parinti lui sa faca anumite cheltuieli cu instruirea sa, acelasi lucru se intampla cu avocatul , dar aceleasi cheltuieli reprezinta un capital acumulat.

John Stuart Mill (1806-1873)

Conceptiile lui reprezinta un fel de echilibru si compromis intre economia politica clasica centrata de Smith si ansamblul teoriilor care de la inceputul sec 19 tind sa se diferentieze sau sa se detaseze de aceasta: „din desemnarea serviciilor ca neproductive se pot naste o serie de neintelegeri”, pentru a le evita el imparte utilitatile create de servicii in trei categorii:

utilitati incorporate in obiecte

utilitati care se pot fixa asupra unor fiinte umane (servicii personale)

utilitati care nu se incorporeaza deloc.



Conform acestei clasificari dupa parerea lui nu exista bogatie decat materiala, bogatia fiind ceea ce se poate acumula, dar avanseaza si o idee care este adesea reluata in gandirea contemporana „eu nu refuz titilul de productiva muncii care nu creaza un obiect material imediat in situatia in care rezultatul ultim al acestor eforturi este un produs material. Se poate spune ca aceasta munca este indirect productiva, ea urmareste sau tinde sa mareasca bogatia materiala.”

In a doua jumatate a sec 19 si in sec 20 gandirea economica despre servicii are ca puncte de reper pe de-o parte teoriile marxiste (ele continua separarea activitatilor in productive si neproductive) iar pe de alta parte teoriile economice care constau in dezvoltarea si sistematizarea criticii conceptiilor lui A. Smith deja incepute de J.B. Say si de altii.

Karl Marx.

Unul din punctele centrale ale doctrinei il constituie distinctia intre munca productiva si neproductiva. Criteriul distinctiv este munca ce produce plus-valoare si munca ce nu produce plus-valoare.

Dupa el in cea mai mare parte serviciile sunt neproductive consumand din plus-valoarea creata in sectoarele productive. Ca urmare, natiunile care au adoptat tezele sale au sub-investit in servicii. Teoriile nemarxiste situate de cealalta parte vizeaza sa reconstruiasca unitatea tuturor activitatilor care erau separate intre productive si neproductive.

Francois Bastiat arata ca valoarea consta in aprecierea comparativa a serviciilor reciproce. In regimul trocului simplu valoarea este aprecierea a doua servicii schimbate si comparate direct intre ele.

In regimul schimbului compus cele doua servicii se apreciaza de asemenea unul fata de altul, dar prin comparatie cu un termen mediu (moneda). Pentru Bastiat serviciul este conceptul fundamental de reprezentare a activitatilor economice.

El considera ca teoria valorii serviciilor nu este o extensie a teoriei valorii obiectelor, ci din contra, teoria valorii obiectelor nu este decat un caz particular al teoriei valorii serviciilor in conditiile in care toate activitatile economice sunt concepute ca fiind servicii. Criticandu-l pe Smith (munca este productiva in masura in care) arata ca munca umana nu creaza materie, ea nu poate face decat sa o transforme, ca urmare materialitatea nu poate sa stea la baza valorii, materialitatea fiind o calitate data de natura si prin urmare gratuita in afara valorii, prin urmare „valoarea este data numai de servicii, de activitati efectuate numai de oameni si pe care le schimba intre ei.”.

Aceste idei sunt foarte actuale corespunzand noilor realitati economice dominate de servicii.

Quinn afirma ca serviciile sunt pe de-o parte a fi produse economice de valoare mai mica decat bunurile industriale, dar de o maniera fundamentala, produsele nu sunt decat reprezentartea fizica a serviciilor pe care le furnizeaza.

Ex. O discheta nu e decat suportul unui program. O masina furnizeaza un mijloc de deplasare usoara si constituie o reflectare a statutului individual.

In realitate produsele nu reprezinta decat un mijloc mai practic sau mai economic de a cumpara servicii.


Gandirea economica despre servicii in sec 20

Aparitia si modernizarea conceptiilor referitoare la sectorul tertiar al economiei poate fi plasata la inceputul sec 20 (1935-1965); lucrari teoretice de referinta apartinand lui: Allan Fisher, Colin Clark si Jean Furastie. Dupa 1950 putem vorbi de o evolutie paralela pe de-o parte incep sa se afirme ideile si teoriile post-industriale. Pe de alta parte apar conceptiile neo-industriale prin evolutia societatii.

Definirea societatii post-industriale dupa Daniel Bell: societatea postindustriala se caracterizeaza prin patru trasaturi industriuale:

este o societate tertiara (o societate bazata pe servicii)–majoritatea populatiei active in societatea post-industriala lucreaza in servicii datorita diferentelor structurale de productivitate intre cele trei sectoare. Cresterea rapida a populatiei ocupate in sectorul tertiar este rezultat conjugat al cererii care se manifesta din ce in ce mai mult asupra serviciilor de natura superioara si al productiei (nivelul si rata cresterii productivitatii in sectorul tertiar fiind mai slaba).

primatul stiintei si tehnologiilor bazate pe stiinta–societatea post-industriala este concentrata pe a sti, pe stapanirea inovatiei si a informatiei. Astfel cunoasterea stiintifica devine resursa strategica iar organizarea activitatii bazata pe informatie si stiinta devine problema centrala a societatii post-industriale.

predominanta clasei profesionistilor si tehnicienilor–o consideram centrul vital al societatii postindustriale. Este compusa din conducatori, personal din domeniul sanatatii, oameni de stiinta, ingineri, economisti, juristi, oameni de cultura, cu un nivel de formare universitara sau echivalent.

mutatia sistemelor de valori si formele de gestiune a societatii de la modelul economic la modul sociologic–aceasta are la baza faptul ca in societatea postindustriala ceea ce caracterizeaza munca este faptul ca oamenii conteaza mai mult decat masinile.

In ceea ce priveste teoriile neoindustriale exista diverse teorii care incearca sa explice cresterea serviciilor sustinand in acelasi timp modelul industrial, de fapt neoindustrial de evolutie a societatii. Exista mai multe curente:

teoria neoindustriala a self-service-ului

dezacordul fata de ideile postindustriale

economia informationala

industrializarea serviciilor– „economie a serviciilor”.

Teoria neoindustriala a self-service-ului a avut ca reprezentant pe Johnatan Gershuny. El afirma ca tendinta majora care se contureaza nu este trecerea spre o societate de servicii ci prefigurarea unei societati de self-service bazata pe un consum crescut si reinnoit de bunuri industriale in sfera domestica. Astfel paralel cu cresterea consumului final de servicii va avea loc producerea lor de catre indivizii insisi, combinand munca lor casnica cu un echipament menajer si colectiv performant. Are la baza analiza evolutiei consumului in economiile occidentale din anii 60-80. un neajuns al al ipotezei emise de Gershuny este reprezentat de atentia mai mcia acordata serviciilor publice: sanatate, educatie, administratie publica. Situatia acestora nu este decat provizorie. Aceste mari sectoare urmeaza sa intre in era propriei indivividualizari si transferari in self-service. Aceasta transferare se va baza in special pe inovatiile din domeniul producerii bunurilor si infrastructurii de comunicare-informare si mai ales pe dezvoltarea informaticii si electronicii.

Alvin Toffler sustine idei asemanatoare referitor la dezvoltarea prosumului (productia realizata de persoane care sunt in acelasi timp producatori si consumatori prosumatori) in cadrul „casei electronice” respectiv la domiciliul fiecaruia cu ajutorul unor mijloace tehnice deosebit de performante.

A doua categorie de teorii au in comun cu tezele lui Gershuny dezacordul fata de ideea postindustriala. Diferentieri:

nu fac din self-service sau tehnologiile consumului final elementul determinant al transformarilor studiate;

acorda o pondere considerabila mutatiilor in modul de productie (productia devenind din ce in ce mai intensiva in servicii) si in tehnologia serviciilor (subiectul propriei modernizari si industrializari).

Al treilea curent de idei vede viitorul societatii neoindustriale ca o economie informationala. John Naisbitt considera ca informatia se constituie in resursa de baza a societatii care, spre deosebire de bani (capital) este inepuizabila si autoregenerabila.

O alta scoala neoindustriala pune accent pe industrializarea serviciilor, pe patrunderea progresului tehnic in acest sector. Astfel, in tarile dezvoltate se constata, cu exceptia micului comert cu amanuntul si a serviciilor domestice numeroase „industrii de servicii”. Acestea sunt foarte intensive in capital si tehnologie ceea ce contrazice tezele traditionale conform carora serviciile sunt mai putin lacome de capital.

Dupa anii 1980 specialistii sustin ca societatea viitoare poate fi caracterizata ca o „economie a serviciilor”, cu trasaturi specifice, diferite de cele ale modelului industrial sau neoindustrial de dezvoltare. Sustinatorii acestei teorii O. Giarini, W. Style, J.C. Delaunay, F. Ecalle afirmau ca „noua economie a serviciilor nu corespunde sectorului tertiar in sens traditional ci se caracterizeaza prin faptul ca functiile de servicii sunt predominante in prezent in toate tipurile de activitati economice”.

Trasaturi caracteristice:

integrarea orizontala a tuturor activitatilor economice si sfarsitul clasificarii sectoriale verticale a economiei;

reconsiderarea importantei ofertei in economie datorata in principal acutizarii problemelor ecologice;

cresterea riscului si a incertitudinii pentru care trebuie sa ne pregatim si sa adoptam strategii macro si microeconomice adecvate.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact