StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
economie ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » economie europeana

Politicile economice



Politicile economice


1 Exigente ale politicilor



Explicit, obiectivele Uniunii, incepand de la finele anilor nouazeci sunt:

(I)          Stabilitatea monetara si increderea pietei (termen scurt)

(II)        Transformarea reprizei in crestere importanta si sustinuta (termen mediu)

(III)      Functionarea armonioasa a uniunii economice si monetare (permanent)

(IV)     Reducerea nivelului somajului si cresterea accelerata a ocuparii (termen mediu-lung si permanent)

Ultimele doua grupuri de obiective implica asanarea finantelor publice.

Sa recapitulam insa si conditiile favorabile: capacitatile nefolosite si investitiile in capacitati; conditiile monetare, cu perspectiva favorabila pe termen mai lung; convergenta ratelor dobanzii inspre nivele coborate; perspectivele inflatiei coborate, pe termene similare; perceptia (convingerea) pietelor de sanatatea economiei si de credibilitatea politicilor bugetare.


Politici economice, legislatie si Institutii ale Uniunii si Zonei Euro

Articolul 2 al Tratatului Uniunii Europene de la Amsterdam (Decemrie, 1997) spune: Comunitatea are misiunea ca, prin constituirea unei piete comune, a unei Uniuni economice si monetare si prin punerea in practica a politicilor si actiunilor comune, sa promoveze pe ansamblul ei o dezvoltare armonioasa, echilibrata si durabila a activitatilor economice, un nivel ridicat de ocupare si protectie sociala, egalitatea femeilor cu barbatii, o crestere durabila si neinflationista, un inalt grad de competitivitate si de convergenta a performantelor economice, un nivel ridicat de protectie si ameliorare a calitatii mediului, cresterea nivelului de trai, coeziunea economica si sociala si solidaritatea statelor membre

Intr-o definitie prescurtata, se intelege prin economie competitiva international (José Maria Gil-Robles 1998) una in care: (1) productivitatea creste in ritm similar cu cel al tarilor partenere, de dezvoltare comparabila; (2) balanta externa este echilibrata in conditiile pietei deschise; (3) exista un nivel ridicat de ocupare a fortei de munca. Iar examinand de aproape performantele Uniunii:

Productivitatea este satisfacatoare. Cresterea ei a fost stabila pe durata a doua decenii si jumatate (1974-1997), in jur de 2% pe an. Ceea ce ofera o situatie chiar mai buna decat in Statele Unite (0,7% crestere a productivitatii pe an, pentru aceeasi perioada) si Japonia (1,9% pe an, in intervalul 1986-97).

Balanta de cont curent a Uniunii nu a cunoscut niciodata fluctuatii foarte mar A ramas in apropierea echilibrului, cu usoare inclinatii excedentare - aceasta a permis si exportul de capital si furnizarea de ajutoare pentru dezvoltare altor regiun

Cat despre piata muncii, Uniunea cunoaste totusi ritmuri de crestere mediocre. Iar aceasta vizavi si de propriile performante din anii saizeci, si din nou de Statele Unite si Japonia.

Analizam incontinuare cele doua categorii de politici economice, desprinse la nivelul Uniunii Europene: politicile generale si cele structurale.


2.1 Productivitate, ocupare, salarizare, protectie sociala si piata muncii

Tot Articolul 2 al Tratatului Uniunii prevede cresterea (indispensabila a) productivitatii muncii, in ansamblul economiei, indiferent de ritmul in care se va putea realiza acest lucru. De-a lungul ultimelor (peste) doua decenii, acest lucru s-a si intamplat - cresterea regulata a productivitatii intr-un ritm de 2% pe an . Ironia face ca Tratatul sa fi intrat in vigoare intr-o perioada de caderea PIB in medie de 0,5% anual. Dupa care insa, cresterea economica se ridica la 1,8% in 1996, mai departe, la 2,9% in 1998 (Yves-Thibault de Silguy 1998a).

Poate fi consemnata o proportie relativ egala a factorilor determinanti pentru marimea si cresterea productivitatii: progresele tehnic si organizatoric si substitutia capital-munca la nivel macroeconomic. Progresul tehnologic (i) se cere accelerat, atat cat este vazut ca sursa de crestere a calitatii vietii pe termene lung De la el se asteapta cresterea competitivitatii, paralel cu gradul de integrare in interiorul Uniuni Cat priveste substitutia muncii prin capital (ii), gradul acestui fenomen in Uniunea Europeana este mai ridicat decat in SUA.

Totusi analiza datelor mai vechi - 1986-90 - arata ca moderatia salarizarii - cu consecinta cresterii rentabilitatii --, conjugata cu o crestere a cererii facand si ea loc noilor investitii, pot reduce aceeasi rata a substitutiei munca-(prin)-capital. Tendinta de acest fel a salariilor este una normala si evoluand odata cu cresterea rentabilitatii; paralel cu cresterea de perspectiva a cereri Ameliorarile tehnologice sunt asteptate sa ridice productivitatea tuturor factorilor - toate in aceeasi directie a diminuarii gradului de substitutie a muncii prin capital.

De lamurit aici si protectia sociala, in Uniunea Europeana. Aceasta vizeaza, la randul ei, obiective si domenii precum: (i) includerea sociala - combaterea discriminarii si excluderii --; (ii) asigurarea si sustenabilitatea pensiilor, (iii) idem, a calitatii vietii si ocrotirii sanatatii; (iv) ocuparea si siguranta veniturilor din munca. Se accentueaza totusi dificultatile acestei politici, rezultate din recesiuni si nivelul ridicat al somajului, ca si din imbatranirea populatiei europene, in plan demografic.

Politicile europene combina, in paradigma proprie europenilor, triada politicilor economice, ale ocuparii fortei de munca si respectiv sociale - ale securitatii sociale --, in fata triadei provocarilor actuale, aratata mai sus. Cu alte cuvinte, Uniunea isi cauta propria cale in sensul asigurarii dezvoltarii si competitivitatii, concomitent cu grade inalte si ale ocuparii, si ale protectiei sociale, criterii ce pot fi, in practica si in v 636d39g alul desfasurarilor si evenimentelor, nu o data surprinse in contradictie, sau mai rau, formand adevarate cercuri vicioase.

O crestere economica forte favorizeaza si succesul accesului aderarii tarilor candidate. Ajungem astfel la doua clarificari de lucru importante. Exista, mai intai, doua conditii de indeplinit pentru valorificarea corespunzatoare a rezervelor de mana de lucru: (1) adaptarea acesteia (a calificarilor) la nevoile economiei; (2) capacitatea economiei de a crea job-uri si calificar Exista, in al doilea rand, o strategie a Uniunii fundamentata pe consensul asupra a trei factori esentiali:

politica monetara, in directia stabilitatii,

  • eforturi comune de asanare a finantelor publice, in majoritatea tarilor membre, in conformitate cu obiectivele Pactului de Stabilitate si Crestere ;
  • evolutia salariilor nominale, compatibila cu obiectivul stabilitatii preturilor, corelata cu castigurile productivitatii, rentabilitatea investitiilor si nevoia securizarii puterii proprii de cumparare.

Ideea subiacenta este aceea ca, daca stabilitatea tine de competenta politicii monetare, la aceasta trebuie corelata o politica bugetara si alta salariala apropriate; iar acestea din urma ar favoriza cursul de schimb si rata dobanzilor pe acelasi termen care poate asigura cresterea ocuparii fortei de munca.

Realizarea Uniunii este conceputa astfel sa anihileze cele trei riscuri, considerate majore: (i) perturbarile cursului de schimb; (ii) conflictele de stabilitate; (iii) riscul investitional.

(iii)     Perturbatiile cursului de schimb sunt excluse pentru UEM (Euro). Dispare diversitatea monedelor, pentru Euroland, iar pentru "pre-in" noua moneda intareste stabilitatea cursurilor, respectiv mai vechiul Mecanism al Cursurilor de Schimb. Perspectiva largirii Euroland echivaleaza generalizarii acestui avantaj al pietei unice. In cealalta ordine - internationala -, moneda Euro este conceputa sa stabilizeze lucrurile si pentru sistemul monetar international. Exista angajamentul pro-stabilitate si pe cele doua maluri ale Atalnticulu In ultima instanta, comertul exterior al tarilor membre Uniunii in afara ei coboara la ponderea de 10%, mai lesne de influentat din partea relatiilor economice intra-Unionale (Ibidem).

(iv)     Conflictele de stabilitate vor fi mai lesne de evitat. Dispozitiile Tratatului si Pactul de Stabilitate si Crestere reduc, fara indoiala, riscul de conflict intre politicile monetara si bugetara - oricat de diferit s-ar localiza acestea . Obiectivul armonizarii este obtinerea unei rate a dobanzilor, pe termen lung, coborata si concomitent stabila. Dincolo si de acest obiectiv, revine cel (monetar) al stabilitatii preturilor. In acest context, regasim mai intai disparitia problemelor cursului de schimb dintre tari partenere- tot datorita monedei unice --, apoi partenerii sociali sunt ajutati in asumarea responsabilitatii sociale a politicilor salariale, in concordanta cu obiectivele stabilitatii si cresteri Intr-o astfel de ordine, si pe celelalte planuri adiacente este incurajata disciplina salarii-pretur

(v)       Investitiile beneficiaza de un mediu mai stabil, al reducerii riscului specific. Moneda unica este, de principiu, apropriata zonei de stabilitate si reducere a inflatie Reducerea inflatiei - astfel si a dobanzilor - este propice investitiilor directe, materiale. Numai prezumtivele conflicte de stabilitate (vezi ii), sau turbulentele monetare ar mai perturba acest climat, intr-un grad mai important. Sau, la o scara mai redusa, usoarele miscari ale cursului, respectiv inflatia ar afecta randamentele, rentabilitatea, deci decizia investitionala. Din nou moneda unica va replica prin cresterea gradului concurential al pietei si largirea paletei de oportunitati investitionale. La acest punct, deci, Euro aduce stabilitatea care loveste si in cel de al treilea obstacol al cresterii, am numit dezvoltarea insuficienta a capcitatilor, pe masura cresterii productivitatii (Maria Gill-Robles 1998).

Sintetizand, UEM va permite reechilibrarea politicilor macro, angajate in Uniune. Iar rezultatele incep sa se vada (Yves-Thibault de Silguy 1998a).


Consiliul European de la Luxemburg (1998) privea deja coordonarea politicilor economice, in a treia faza a UEM si dozarea a ceea ce acesta numea "policy mix". Acestea raman de domeniul supravegherii si vigilentei din partea si a statelor membre si a tuturor actorilor implicati in decizi Se merge pana la examinarea atenta si constanta a ceea ce se intampla in aria fiecarei tari membre, ca si in factorii de influenta a cursului de schimb al Euro, a politicilor bugetare si structurale (nationale) si nu in cele din urma a factorilor de influenta a preturilor si costurilor locale. Sunt vizate reforme fiscale inspre cresterea eficientei si descurajarea "concurentei fiscale" - aceasta din urma, extrem de daunatoare.

De la politici si coordonarea acestora, la cresterea gradului de coordonare si armonizare si la implicarea tuturor actorilor, avem de a face cu respectarea a ceea ce Tratatul numeste principiul subsidiaritati Respectiv, de o parte Tratatul si Pactul de Stabilitate si Crestere, de cealalta prerogativele statelor membre in ce priveste politicile bugetare si structurale. Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC) se face al treilea actor de prima marime decizionala, avand in vedere independenta sa principiala in politica monetara. Revin, la acelasi loc de cinste, partenerii sociali, in ceea ce priveste politica salariala.

Iata, insa, fundamentele Unionale detaliate in cele ce urmeaza.






2.2 Politica monetara si politica fiscala

Politica monetara este condusa direct de Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC), coordonat de Banca Centrala Europeana (BCE), in conformitate cu Tratatul Uniunii, Art. 105, paragraful 1 - ceea ce inseamna: (1) stabilitatea preturilor; (2) contributia la realizarea obiectivelor economice ale Uniunii (Art. 2). Tratatul stipuleaza explicit independenta institutionala a BCE, dar aceasta este interpretata drept una de actiune, in contextul si consensul politicilor Unionale . Soliditatea institutiei BCE se datoreaza insa, in buna parte, precedentului acesteia numit Institutul Monetar European (IME). Acesta din urma a fost contemporan si a corespuns fazei Sistemului Monetar European (SME), iar McKinnon (1993) il vede corespunzator FMI pentru sistemul monetar international de la Breton Woods, in ciuda diferentei ca FMI lua nastere odata cu SMI, iar IME revenea mult mai tarziu decat anul infiintarii SME si avea in vedere (cum vom vedea in paragraful urmator) trecerea la moneda unica. Sa examinam si cateva detalii din viata UE la acest capitol.

2.2.1 Institutul Monetar European (IME)

Infiintarea Institutului Monetar European (IME), la 1 ianuarie, 1994, la Frankfurt, marca debutul fazei a II-a a UEM. Principalele atributiei ale Institutiei - vezi si lista operatiunilor ceva mai jos --, conform Statutului sau, constau in intarirea cooperarii intre bancile centrale nationale si in coordonarea politicilor monetare nationale. IME trebuia sa pregateasca (fundamenteze) viitorul Sistem European al Bancilor Centrale (SEBC), ce avea sa exercite politica monetara comuna si sa gazduiasca moneda europeana.

Nu mai putin, IME se constituia drept un adevarat cadru larg de dezbatere si schimb de informatii privitoare la politica monetara si pregatea cadrul logistic ce se facea operational in stadiul al treilea al UEM, odata cu si prin SEBC.

Iata, in detaliu, si lista operatiunilor mandatate (catre) IME in contextul fundamentarii institutiei de mai tarziu a Bancii Centrale Europene (BCE)[8]:

  • elaborarea instrumentelor si procedurilor fundamentarii politicii monetare unic in Zona Euro; plus, elaborarea strategiilor de politica monetara;
  • armonizarea si incurajarea armonizarii regulilor si practicilor, publicarea si difuzarea statisticilor pentru Zona Euro in domeniul monetar-bancar, plus a celor legate de balanta de plati externe si altor statistici;
  • elaborarea cadrului necesar operatiunilor de schimb valutar, detinerii si administrarii rezervelor valutare oficiale ale statelor membre Zonei Euro;
  • construirea si dezvoltarea infrastructurii unui nou sistem de plati - vezi Trans-European Automated Real Time Gross Settlement Express Transfer system (TARGET) - practic, o retea intre sistemele de circulatie pentru platile nationale si in folosul platilor transfrontaliere in Euro;
  • elaborarea specificatiilor tehnice si a elementelor grafice aferente bancnotelor Euro, urmand a fi puse in circulatie in anul 2002;
  • elaborarea de reguli si standarde contabile armonizate in vederea creerii unui bilant contabil consolidat la nivelul SEBC si cu scopul ulterioarelor raportari specifice interne si externe;
  • punerea in aplicare a unui sistem de informatii si comunicare necesare realizarii, in cadrul SEBC, a functiilor operationale sau politicilor monetare;
  • Identificarea modalitatilor prin care SEBC ar putea contribui la politicile derulate de autoritatile de supraveghere competente in vederea asigurarii stabilitatii institutiilor de credit si a sistemului financiar.

IME a colaborat cu celelalte institutii ale Uniunii pentru pregatirea fazei a III-a a UEM - vezi aici, cu precadere Comisia si Comitetul Monetar - si astfel a luat nastere binecunoscuta strategie de trei ani, intre 1 ianuarie, 1999, si respectiv aceeasi data a anului 2002.

Tot IME a pregatit relatiile valutare si de plati cu entitati terte fata de Uniune. In luna decembrie, 2006, IME inainta Consiliului European si un raport, iar acesta, la randul lui, pregatea pe baza lui o rezolutie privind principiile si elementele fundamentale ale noului mecanism al cursului de schimb II (MCS/ERM II), rezolutie care era adoptata in iunie, 1997.

Criteriile de convergenta pentru Zona Euro erau pregatite tot de IME in baza articolului 121 al Tratatului Uniunii[9].


2.2.2 Banca Centrala Europeana (BCE) si Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC)

Finalul misiunii IME a fost data de 1 iunie, 1998, respectiv infiintarea Bancii Centrale Europene (BCE), in conformitate cu art. 123[10] din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene - IME se dizolva, respectiv se transforma in institutia BCE. La 2 mai, 1998, Consiliul Uniunii Europene (reunit la nivel de sefi de stat si de guvern) decidea unanim, pe baza referintelor IME, ca 11 state membre indeplineau conditiile necesare participarii stadiului al treilea al UEM si respectiv erau capabile sa adopte moneda Euro . Danemarca, Suedia si Marea Britanie indeplineau si ele conditiile, dar au preferat sa nu se alature Zonei ("opt-out"). Grecia, dimpotriva, nu indeplinea conditiile, dar dorea aderarea la Euro, ceea ce avea sa si obtina ulterior.

La 25 mai, 1998, guvernele celor 11 state membre participante la Zona Euro numeau presedintele, vice-presedintele si ceilalti patru membri ai Comitetului Executiv al BCE; nominalizarile intrau in vigoare la 1 iulie, 1998. Organele de conducere ale noii Institutii a Uniunii pentru politica monetara erau acum: (1) Consiliul Guvernatorilor, (2) Comitetul Executiv si (3) Consiliul General.

Sarcina de baza a BCE - definita tot inca de IME - era stabilitatea preturilor, prin care se intelegea limita de "crestere anuala a Indicelul Armonizat al Preturilor de Consum (IAPC)" de 2,0%. IAPC se defineste drept medie ponderata a indicilor preturilor de consum, in statele membre, cu date colectate si respectiv calculate dupa o metoda uniformizata. Componenta IAPC este data de Tabelul 2.2.2 urmator .

Tabelul 2.2.2

Principalele utilitati componente IAPC (2003)

Capitol

Valoare

Indice global


Bunuri, din care:


Alimentare neprelucrate


Alimentare prelucrate


Manufacturate, exclusiv energie


Energie


Locuinta (ansamblul serviciilor)


Servicii, din care:


Transporturi


Comunicatii


Timp liber si personal


Diverse



Conceperea IAPC era atribuita Comisiei Europene, care avea sa lucreze impreuna cu institutele nationale de statistica. Se adauga aici detaliul dupa care unele preturi individuale pot depasi temporar dinamica IAPC, cu conditia incadrarii in tendinta de stabilitate conceputa pentru acesta. Consiliul Guvernatorilor BCE avea sa reconfirme limita de 2% a cresterii acceptate a preturilor pentru termenele medii[12].

Alta atributie a BCE - alaturi de stabilitatea preturilor - este data de articolul 105 din Tratatul Uniunii (TUE/Maastricht, 1993) si consta in sustinera politicilor economice ale Uniunii in vederea obtinerii unor (1) rate inalte a ocuparii fortei de munca si (2) cresteri sustenabile neinflationiste. Consiliul Guvernatorilor BCE adopta in mai, 2003, ceea ce numea pilonii de baza ai strategiei politicii monetare a BCE:

(i)         analiza economica - evaluarea evolutiilor economice si financiare pe perioadele curente, inclusiv a riscurilor pe termen scurt si mediu;

(ii)      analiza monetara - cu obiectivul refacerii pe termen mediu-lung a indicatorilor si indicilor specifici analizei economice.

Se alatura politicii monetare a BCE strategiile alternative, de urmat pentru bancile centrale componente SEBC: obiective monetare, tinte ale inflatiei sau dobanda de schimb. Instrumentarea politicii monetare a BCE nu este esential diferita de situatia oricarei banci centrale nationale - vezi rezervele minime obligatorii, operatiunile pe piata deschisa (a titlurilor de valoare), sau interventia directa pe piata valutara.

Legat de politica monetara, sau in afara cadrului ei, BCE autorizeaza emiterea de bancnote in Zona Euro, colecteaza informatii statistice - de la autoritatile statelor, ca si de la agenti economici privati --, supravegheaza stabilitatea sistemului financiar, coopereaza cu celelalte Institutii ale UE, dar si cu institutii din afara Uniunii pe chestiuni specifice.




Protocolul privind statutul Sistemului European al Bancilor Centrale (SEBC) prevede la articolul 30.1 un transfer din partea bancilor centrale ale statelor membre, pentru constituirea BCE, "pana la constituirea unei sume echivalente a 50 miliarde euro". Astfel, fiecare dintre aceste banci centrale contribuie la capitalul BCE si, corespunzator, primeste creante echivalente cu contributia proprie. In detaliu, bancile centrale nationale conserva si rezerve netransferate BCE(aproximativ 330 miliarde euro), dar si neutilizate fara autorizarea expresa a acesteia din urma. Din nou, BCE poate solicita (conform drepturilor conferite de Tratat) si sume (resurse) suplimentare, peste plafonul de 50 miliarde euro, necesara facandu-se aici o reglementare a Consiliului, la recomandarea aceleiasi BCE.

In ciuda contextului SEBC, BCE se desemmneaza, in complementar, printre cele mai independente banci centrale din lume (Soto1999) . Conducatorii BCE beneficiaza de facilitatea explicarii politicii BCE. Parlamentul European joaca si el un rol important in aceasta chestiune. Avem un spatiu important de invatat aici de la relatiile intre Rezerva Federala si Congresul SUA.

Notiunea de credibilitate insoteste Institutia Bancii Centrale Europene (BCE), drept conditie sinequanon a realizarii - in concpetia UE a -- acelorasi obiective politice. In aceeasi conceptie Unionala, de realizarea obiectivelor politicii monetare tine nu numai eficacitatea instrumentelor specifice, cat mai ales satisfacerea nevoilor de investitii, crestere si ocupare. Mai mult, credibilitatea Institutiei BCE nu poate fi separata de aceea a monedei inses Tocmai aceasta credibilitate a facilitat si coborarea dobanzilor, la un moment dat, in cateva saptaman

De competenta BCE - tradusa si prin credibilitatea ei -- tin si alte doua chestiuni de importanta majora. Prima ar fi asigurarea setului Criteriilor de Convergenta Unionala. Aici, BCE continua munca Institutului Monetar European (IME) -- din care cea dintai, de altfel, a si luat nastere, iar cel din urma ramane in istoria Euro drept cel care a elaborat aceste criteri Cealalta chestiune se leaga de piata financiara Unionala, in speta constituirea in perspectiva a acesteia drept o piata puternica, concentrata si, am putea spune, centralizata.

Sa adaugam ca au existat de la inceput semne avantajoase ale credibilitatii BCE, vezi cresterea pietelor financiare sau coborarea ratelor dobanzii pe termen lung.

Realizarea obiectivelor BCE (si SEBC), competenta si credibilitatea acestei Insitutii majore a UE si Euro sunt, nu mai putin, salvgardate de Tratat si Pactul de Stabilitate si Crestere prin cele impuse politicilor bugetare si fiscale - am reamintit obiectivul echilibrarii si excedentarii bugetelor nationale. Actiunea Uniunii vine aici in consonanta cu mai toate teoriile macroeconomice postbelice. Tot atat cat, fie si odata cu independenta de actiune, BCE se subordoneaza marilor obiective Unionale, exprimate in Art. 2 al Tratatulu

Nu putem insa scapa din vedere cronica diferentiere de competenta politico-administrativa intre monetar si fiscal-bugetar, astfel ca bazele legislatiei comunitare au preferat sa faca scapata deocamdata perspectiva unei uniuni fiscal-bugetare, dincolo de cea monetara




2.2.3 Politica de schimb a BCE

Comparativ, in SUA politica de schimb este stabilita de Trezorerie, in urma consultarii intre aceasta si Rezerva Federala (FED). In Japonia, legatura autoritatilor guvernamentale cu banca centrala este inca mai directa: interventia bancii centrale pe piata de schimb este decisa de ministerul finantelor. Revenind in UE, chestiunea se nuanteaza. Articolul 111 din Tratatul Uniunii (TUE) incredinteaza Consiliului - statuand o majoritate calificata, fie la recomandarea Comisiei, fie in urma consultarii directe cu BCE - puterea (competenta) de a stabili orientarile generale ale politicii de schimb, cu o singura limita - tinand bineinteles de obiectivul stabilitatii preturilor si de orientarile SEBC. Cat despre operativitatea schimburilor, aceasta revine (se intoarce la) BCE.

Daca lucrurile stau in teorie si de jure astfel, in practica activitatea trece cu totul de partea BCE, Consiliul vazandu-se, in opinia majoritatii specialistilor, birocratic blocat de Comisie sa se auto-sesizeze vreodata in context.

Din alte puncte de vedere, Uniunea:

fie revine drept un spatiu economkic relativ inchis, ceea ce ii ajuta din punctul de vedere al politicii monetare;

fie fragmenteaza politica de schimb, reducand-o la instrumentarile si la momentele in care aceasta poate sustine si ajuta obiectivul general al stabilitatii preturilor. Practic, interventia BCE se limiteaza astfel la imprejurarile oscilatiilor considerate importante ale cursului Euro.


2.2.4 Alte aspecte

Celelalte aspecte de politica economica (decat cele monetare) raman in raspunderea statelor membre. Politica fiscala ramane de competenta acestora, iar ajustarea variatiilor regionale decurge din aceleasi bugete nationale, suplimentate de masurile centrale ale UE. Tot la indemana statelor raman politicile salariale si de piata. Se face insa necesara coerenta acestor masuri cu cele ale politicii monetare a Uniuni Drept care sefii de state si guverne agreau la Luxemburg (1998) coordonarea politicilor, iar ministrii de finante primeau un rol activ in supravegherea acestora de la nivelul Uniunii (Yves Thibault de Silguy 1998a).

In ce priveste fiscalitatea, in raport cu moneda si politica monetara, limitele impuse de Uniune se reduc simtitor si cronic, cata vreme suntem departe de uniunea fiscala si bugetara. Bugetul si fiscalitatea nu pot insa ramane deoparte, iar aici avanseaza inevitabil competentele deciziei politice Unionale, dar, poate si mai mult de atat, constientizarea pro-Unionala a statelor membre. In contextul mai general al orientarii catre marile obiective politice inclusiv a domeniului fiscal-bugetar, varful de lance al inca incipientei "fiscalitati europene" se manifesta tot in 1997. Comisia Europeana ajungea la concluzia asupra nevoii unei coerente fiscale. Drept care, in Decembrie acelasi an se adopta un cod de conduita fiscala

Acesta este si tabloul complet al asigurarii coerentei politicii economice. Dar disciplina in cadrul UEM este chemata sa asigure, in contrabalans, tocmai efectul liberalizarii, noul mediu creat companiilor. Iar in partea statelor, raman masurile nu tocmai simple de luat asupra pietei munci

2.3 Politica bugetara si bugetul Uniunii

Politica bugetara ramane, asadar, inca in competenta guvernelor nationale, dar sub constrangerea Tratatului si Pactului de Stabilitate si Crestere - vezi cerinta pentru bugete "echilibrate" in conditii economice "normale". In astfel de conditii se aproba la Luxembourg (1998) plafonarea deficitelor bugetare la 3% din PIB, plus sanctiunile de non-aplicare. Cum am mai mentionat, in conceptia Uniunii aceasta se numara printre masurile necesare cu sau fara moneda Euro. Ramasa in afara competentei Unionale, politica fiscala si-ar pierde gradual eficacitatea la cresterea peste plafon a deficitului bugetar. De aceea, si Consiliul European al Ministrilor de Finante si Comisia monitorizeaza politicile bugetare nationale, de competenta Comisiei regasindu-se direct aplicarea prevederilor Tratatului (Yves Thibault de Silguy 1998a).

In consecinta, in afara pozitiei subsidiare a politicii monetare - comune, cu obiectivul fundamental al stabilitatii preturilor --, se mai cere indeplinirea conditiilor:

  • atragerii investitiilor (crowding in). De o parte, aceasta serveste cel putin mentinerii ratei dobanzilor pe termen lung. De cealalta, statul se orienteaza inspre cresterea economiilor la scara nationala - printre altele, renunta la absorbtia economiilor private --, asigurand cresterea durabila a ratei investitiilor fara tensiuni in zonele ratei dobanzilor sau balantei externe si contracararea (amplitudinii) situatiilor conjuncturale.
  • acestea vor crea marja de manevra necesara contracararii conjuncturilor nefavorabile. Este necesar de amintit acest aspect odata cu introducerea monedei unice, cand mingea revine in terenul national, al fiscalitatii, bugetului si politicilor structurale, in vederea sustinerii obiectivelor si instrumentelor politico-monetare in directia stabilitati
  • reorientarea cheltuielilor publice catre destinatii productive, coroborate cu usurarea impozitarii si cotizatiilor de securitate sociala, orientarii acestui instrumentar in directia ocupari Dincolo de acest scenariu, este vizata si reducerea ratei si serviciului datoriei publice, ca obiectiv al finantelor nationale.

Contrar opiniei ca astfel de constrangeri ar naste o politica bugetara restrictiva generalizata, numai un deficit bugetar redus - intre 0 si 3% din PIB - este de presupus a genera un trend favorabil de reducere a ratelor dobanzii pe termen lung - de altfel, deja inceput la finele anilor nouazeci (José Maria Gil-Robles 1999).

Trei motive pentru mentinerea cresterii, in conditii de dobanzi joase, adauga si Yves-Thibault de Silguy (1998a):

-1- Primul motiv: asanarea finantelor publice elibereaza economiile. Un punct procentual de reducere a deficitului public elibereaza nu mai putin de 60 miliarde Euro anual in folosul investitiilor si consumulu Incepand cu 1993, realocarea economiilor sectorului public catre cel privat depaseste 1.700 miliarde FF, suma superioara bugetului anual al Frante

-2- Al doilea motiv: asanarea finantelor publice largeste orizontul investitorilor - mai curand sau mai tarziu deficitele publice isi cer nota de plata pe calea impozitelor. Dimpotriva, investitorii stiu ca un management public de natura a echilibra bugetul le faciliteaza climatul de lucru.

-3- Al treilea motiv: o economie europeana asanata va regasi drumul catre crestere si va deveni atractiva economiilor la scara internationala.

Criticii mai pierd din vedere si experienta ultimelor trei decenii europene, dupa care politicile fiscale se dovedisera ineficace in politica de stabilizare macro. Deficitul bugetar, plus indatorarea publica ridicate cer cu claritate politici bugetare restrictive - asanare bugetara -- in fazele de incetinire a cresterii economice. Asanarea bugetara vine sa echivaleze, in conceptia politico-teoretica si tehnica Unionala, construirii unei eficiente a stabilizatorilor automati din economie -- se intelege aici capacitatea de auto-reglare a economiei, in speta de surmontare a oricarei conjuncturi nefavorabile si neasteptate.

In conditii de pastrare a competentelor nationale asupra politicii bugetare, tarile Uniunii dadeau dovada de capacitate de actiune inspre realizarea criteriilor de convergenta si, ulterior, a exigentelor Pactului, in ajunul introducerii monedei unice. Intre 1993 si 1997, media deficitelor bugetare scadea spectaculos de la 6,1 la 2,6% , in termenii produsului intern brut (PIB), aceasta insemnand, de facto, reducerea cheltuielilor - intre 52,4 si 48,7% -- in conditiile unei presiuni fiscale ramase, practic, constante - de la 46,3 la 46,0%; toate aceste procente in aceiasi termeni ai PIB national si pentru acelasi interval, 1993-97.

Din accentul primar, pus pe controlul cheltuielilor bugetare, se degaja doua principii de ierarhizare a acestora: (i) controlul consumului public, al provizioanelor pensiilor din sectorul public, al cheltuielilor de sanatate si subventiilor pasive in favoarea ocuparii; (ii) prioritatea activitatilor productive, a investitiilor in resursele umane si politicilor in favoarea ocupari Unele state au cunoscut insa dificultati in aplicarea acestor principi De exemplu, procesul de formare a capitalului, pe ansamblul Uniunii, si-a diminuat proportia in PIB de la 2,9% in 1992 la 2,2% la sfarsitul deceniulu

Statele membre Euroland si-au asanat profund finantele publice. Pactul de Stabilitate si crestere garanteaza continuitatea acestei politici de gestiune sanatoasa. In perspectiva 2002, bugetele erau asteptate sa se echilibreze sau chiar sa devina usor excedentare - de adaugat ca Europa dispune pentru prima data in istoria ei de un cadru juridic sanctionand deficitele excesive. Respectarea acestor reguli inseammna o perspectiva a: dezinflatiei, dobanzilor coborate si stabile, cresterii investitiilor, astfel cresterii economice si a ocupari

Mai mult, unele tari - vezi Olanda, mai demult, iar Germania, ceva mai recent - odata realizata performanta aducerii deficitului public la 3% din PIB, procedau incontinuare, din proprie initiativa, la reducerea presiunii fiscale. Era astfel intregit obiectivul promovarii dinamismului economic si cresterii economice sustinute, dincolo de capacitatea politica de control asupra cheltuielilor publice. Urmau, in 1998, orientarile si liniile directoare generale, recomandand statelor membre reducerea cotizatiilor fiscle si sociale. Uniunea urmeaza sa inverseze un precedent trend al cresterii presiunii fiscale, de la 35% la inceputul anilor optzeci catre 42-46% la finele deceniului nouazec O astfel de orientare privea, fireste, si politica ocuparii, in detaliul motivarii muncii si angajarilor.

O realizare esentiala, spune din nou Yves-Thibault de Silguy (1999), este generalizarea unei culturi a stabilitati Stabilitatea este o pre-conditie esentiala cresterii economice si o virtute cardinala functionarii uniunii economice si monetare. Gestiunea sanatoasa ajuta nu numai trecerii la Euro. Comisia si Banca Centrala se dovedesc indeajuns de vigilente. Tratatul pune astfel bazele unei reale strategii a stabilitatii in conducerea politicilor monetare si bugetare.

Bugetul Uniunii Europene[18] exista din 1968, alaturandu-se astfel inca existentelor bugete nationale. Are surse de venit din contributiile statelor - pana in 1970 singura sursa de venit - la care din 1970 se alatura veniturile proprii: taxe vamale la import, prelevari din importul de produse agricole, parte prelevata din TVA, precum si 1,2% din PNB al fiecarui stat membru. Cheltuielile sunt, principial, administrative si de finantare a politicilor comunitare. Uniunea isi declara cateva principii de concepere si constructie a bugetului: (1) al unicitatii documentului - pentru venituri si cheltuieli; (2) al universalitatii - nealocarii unui venit unui singur articol de cheltuieli; (3) al anualitatii intocmirii - cu transmiterea excedentelor in anii urmatori; (4) al echilibrului - finantarii cheltuielilor in limita veniturilor existente; (5) specificarii cheltuielilor pentru obiective transparent ale Uniunii; (6) deosebirii fata de bugetele nationale pe partea marimii veniturilor si cheltuielilor, dar si pe aceea calitativa a obiectivelor; (7) rolului distributiv intre contributorii si primitorii net


Bugetul este pregatit de Comisia Europeana, in forma preliminara, pana in luna iulie a fiecarui an, forma inaintata Consiliului European. Pana la finele aceleiasi luni, Consiliul il aproba si il conciliaza cu o delegatie a Parlamentulu In lunile octombrie si noiembrie ale anului Bugetul se reconciliaza intre Consiliu si Parlament.


2.4 Politicile structurale

Aprofundeaza si concretizeaza ideile europene in materie de dezvoltare durabila, regiuni si regionalism . Filozofia Uniiunii este, sa reamintim, aceea a unei dezvoltari armonioase pe termene extinse si pentru totalitatea spatiului propriu.


2.4.1 Instrumentele politicilor structurale

Deriva din clasicele politici (macro) economice - politicile fiscale, bugetare si monetare - si pot fi clasificate in:

(a) interventii directe -- pentru localizarea si dezvoltarea anumitor activitati sau pentru dotarea teritoriului cu unilitat Pe aceasta cale, administratiile publice participa la construire si respectiv dezvoltarea unor elemente de infrastructura si respectiv se constituie asocieri de capital public si privat;

(b) masurile de stimularea dezvoltarii - stimulente financiare sau compensarea unor costuri suplimentare specifice localizarii unor activitati in anumite spati Sunt cuprinse aici, in practica internationala: prime pentru investitii, subventii, imprumuturi in conditii avantajoase, facilitati pentru inchirierea terenurilor, facilitati fiscale si vamale, tratamente preferentiale la adjudecarea unor segmente ale pietei publice, autorizatii speciale privind regimul de amortizare etc.

Instrumentelor structurale le revin cateva cerinte, asa cum deriva tot din practica internationala:

influenta considerabila asupra rentabilitatii intreprinderilor;

campul larg de aplicare si efectul substantial asupra economiei regiunilor tinta;

producerea de avantaje proportional volumului lor;

sa evite efectele contrarii celor asteptate, ca si crearea de noi necisitati de finantare.


2.4.2 Fondurile structurale

Fondurile Structurale sunt principalele instrumente ale UE in sprijinul promovarii coeziunii si solidaritatii, complementand, in acest sens, politicile nationale de orientare pro-europeana ale statelor membre. Au esenta financiara - intermediere financiara -- si vin sa serveasca implementarii politicilor regionale. Daca ele se asociaza, in jargonul UE, conceptului de dezvoltare durabila, se intelege ca prioritatea (tinta) lor sunt zonele si teritoriilor al caror PNB pe locuitor se ridica la mai putin de 75% din media pe Uniune, cel putin in ultimii trei ani anteriori dezvoltarii unui program politic[22].

Fondurile Structurale functioneaza pe baza de programme structurate pe domenii si obiective considerate prioritare politicilor regionale. In fine, isi au originea constitutiva in cadrul comun definit Regulamentul nr. 1260/1999 al Comisiei Europene si respectiv al Consiliului, nr. 1263, din 21 iunie, 1999, acesta din urma continand dispozitiile generale asupra Fondurilor Structurale.


(I) Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (FEDR) a fost creat in 1975, ca instrument financiar al UE favorizand reducerea disparitatilor regionale si dezvoltarea echilibrata a regiunilor europene individuale. Atribuie subventii autoritatilor locale in cadrul unor programe de parteneriat intre acestea, Uniunea si statele membre aferente[23]. Fireste, in filozofia UE dezvoltarea armonioasa a regiunilor se traduce si pe planul intaririi coeziunii economico-sociale - chiar daca aceasta revine prioritar in interiorul unei regiuni componente .


(II) Fondul Social European (FSE) a fost creat in 1958, avand drept scop prevenirea si combaterea somajului de lunga durata, ca si integrarea tinerilor pe piata munci Instrumentarul corespunzator consta in facilitarea accesului pe piata muncii, egalitatea sanselor, calificarea si crearea efectiva de locuri de munca. Asistenta FSE se concentreaza pe proiectele de dobandire si imbunatatire a calitatilor profesionale.


(III) Fondul European de Orientare si Garantare pentru Agricultura (FEOGA) a fost creat in 1962, urmand sa serveasca (intermedierii) finantarii Politicii Agricole Comunitare (PAC)[25] lucrand pe doua sectiuni, respectiv (1) orientare si (2) garantare agricola . Sectiunea Orientare era crata in 1962 in scopul ajustarii structurale, respectiv al reconversiei productiei agricole si dezvoltarii de activitati complementare in si pentru aceasta ramura . Cealalta, sectiunea Garantare avea ca principal scop sprijinul dualitatii preturi agricole-veniturile agricultorilor. In contextul raportarii sale la PAC, FEOGA a actionat si independent fata de celelalte fonduri structurale.


(V)       Instrumentul Financiar pentru Orientarea Pescuitului (IFOP) era creat mai tarziu, in 1993, si formalizat ca un component al politicii structurale[28]. Obiectivele IFOP erau si sunt (1) pastrarea echilibrului durabil resurse-exploatare in domeniul pescuitului si (2) competitivitatea consolidata a sectorului de pescuit prin aceea a teritoriilor de care acest sector se face dependent. Se atasaza aici obiective ca dezvoltarea si modernizarea flotei sau protejarea zonelor marine si a bunurilor piscicole.

Pe langa acestea, Fondul European de Coeziune este destinat controlului asupra nivelului investitiilor in protectia mediului si retelele de transport. Organismul se inscrie in politica de coeziune a Uniunii, dar, spre deosebire de fondurile structurale - dintre care nu face parte -- el (co)finanteaza numai proiecte individuale, si nu programe pluri-anuale.

Utilizarea fondurilor structurale are loc in conditiile respectarii unui set de principii, care sa le asigure eficienta economica:

(1) subsidiaritatea si descentralizarea -- asumarea responsabilitatii pentru actiunile desfasurate dupa necesitati prioritare comunitatilor locale;

(2) concentrarea - fondurile sunt orientate spre un numar limitat de obiective, considerate prioritare, si servesc un numar tot limitat de regiuni;

(3) parteneriatul - decizia de repartizare a fondurilor este rezultatul dialogului intre Comisia Europeana si autoritatile nationale, respectiv regionale;

(4) programarea - sunt finantate programe globale, nu proiecte individuale;

(5) aditionalitatea - fondurile structurale nu se substituie eforutilor financiare ale statelor membre, ci se adauga acestora - in conditiile in care efortul national ramane continuu fata de perioadele precedente;

(6) monitorizarea si implementarea - este urmarita permanent cheltuirea fondurilor, alaturi de implementarea programelor finantate.

Obiectivele finantate de fondurile structurale au trecut prin doua stadii de organizare, respectiv "Agenda 2000" (1997) a intreprins o reforma (restructurare) dupa criteriile eficientizarii, reducerii numarului obiectivelor si respectiv simplificarii procedurilor de alocare. Sintetic, fondurile structurale finanteaza astazi regiunile cele mai defavorizate, cu profil industrial, rural si/sau urban, cu accent pe dezvoltarea infrastructurii si pregatirea fortei de munca. Concret, obiectivele au ramas in numar de trei:

Obiectivul 1: dezvoltarea si ajustarea structurala a regiuniloor al caror nivel de dezvoltare se situeaza sub plafonul de 75% din media comunitara a PIB pe locuitor. Toate cele patru fonduri structurale vor fi puse in miscare simultan pentru acest obiectiv, iar sumele alocate se ridica la aproximativ 2/3 din totalul fondurilor structurale disponibile.

Obiectivul 2: sprijinirea regiunilor necesitand reconversie economica si sociala, independent de nivelul lor de dezvoltare (relativ la ansablul Uniunii). Sunt considerate aici zone cu declin industrial, arii supuse depopularii si/sau dependente de un singur tip de activitate (de exemplu, pescuitul). Unele propuneri formulate in cadrul Comisiei Europene ar include in obiectivul 2 si zone urbane dens populate cu grad avansat de saracie si criminalitate si/sau cu nivel scazut al educatie

Obiectivul 3: sprijinirea politicilor de adaptare si modernizare a educatiei, de crestere a calificarii profesionale si de folosire eficienta a resurselor umane. Eforturile la nivel Comunitar se vor corela aici cu strategiile nationale si cu interventiile la nivel regional. Partea Comunitatii, la randul ei, se axeaza pe: (a) cooperarea transnationala, transfrontaliera si interregionala; (b) dezvoltarea rurala si cooperarea transnationalapentru combaterea discriminarii; (c) prevenirea inegalitatilor pe piata fortei de munca.

Criteriile de eligibilitate a repartizarii pe obiective a fondurilor structurale sunt: populatia eligibila, prosperitatea nationala si cea regionala si rata somajului, -- in special pentru obievctivele 1 si 2 --, respectiv gradul de excludere sociala, nivelul de pregatire profesionala si de educatie si rata participarii fortei de munca feminine, pentru obiectivul 3.


2.4.3 Prioritati si reforme in politicile regionale si legate de fondurile structurale

O prima reforma a fondurilor structurale lua nastere in 1987 si era finalizata in 1992 pe seama asanumitelor "pachete Delors" (Profiroiu 2003, pag. 319), prevazand doua tipuri de finantar Primul se alcatuia,la randul lui, din trei componente: planurile de dezvoltare regionala, Cadrul de Sprijin Comunitar (CSF) si planurile operationale, astfel departajandu-se de cel de al doilea (sistemul IC).

A doua revizuire a politicii regionale revenea in 1993, dupa Tratatul de la Mäastricht (TUE), cand resursele bugetare ale Fondurilor Structurale se suplimentau pana acolo unde aveau sa reprezinte 35% din totalul cheltuielilor Uniunii . Corespunzator, prioritatile regionale si structurale, inclusiv combaterea somajului, erau incluse intr-o strategie globala, si se nastea si prioritatea in dezvoltare a regiunilor defavorizate.

Cele doua perioade de reforme, respectiv 1988-2003 si 2005 - an legat de aderarea Suediei si Finlandei - aveau sa cristalizeze cele sase obiective ale acestei politici:

  • obiectivul 1: dezvoltarea regiunilor structural inapoiate;
  • obiectivul 2: reconversia economica a zonelor in declin industrial;
  • obiectivul 3:combaterea somajului pe termen lung;
  • obiectivul 4: cresterea oportunitatilor de angajare pentru tineri;
  • obiectivul 5: dezvoltarea rurala;
  • obiectivul 6: dezvoltarea si ajustarea structurala a ariilor mai putin populate din tarile nordice - obiectiv adoptat tocmai urmare aderarii Suediei si Finlande

In 1999 era adoptata o alta reforma a Fondurilor Structurale in scopul cresterii resurselor bugetare - de la 208 la 213 miliarde euro. Era redus numarul criteriilor de eligibilitate a regiunilor si erau descentralizate responsabilitatile in gesiunea resurselor.


2.4.4 Noua abordare a instrumentelor structurale ( the "new approach")

Noul model al politicii regionale urmareste imbinarea unor obiective diferite: competitivitatea si ocuparea, reducerea concomitenta a disparitatilor etc. Exista cateva caracteristici definitorii, in acest context:

(a)   vizarea anumitor regiuni-tinta, dar aria alegerii ramane larga;

(b)  solicitarea interventiei concomitente a mai multor institutii, actori economici si sociali;



(c)   utilizarea unei game largite de instrumente specifice.

Daca meritul indubitabil al Tratatului Uniunii este acela de a fi definit importanta si rolul politicilor macro asupra cresterii economice si ocuparii, nu pot fi ascunse nici divergentele de concepere a politicilor structurale. Totusi, dezbaterea avanseaza, odata cu procedurile de constituire a pietei unice si cu orientarile generale cuprinse in Tratatul de la Amsterdam, la capitolul "Ocupare".

Punctele asupra carora consensul general ramane sunt: rolul lor in stimularea cresterii, cresterii productivitatii si competitivitatii Unionale, ocuparii si eliminarii tensiunilor economice si politice interioare. Subinteleasa ramane apoi nevoia racordarii acelorasi politici la marile obiective Unionale, la convergenta si Criteriile de Convergenta. Numai ca tot in aceasta zona se profileaza si aspectele mai delicate, altfel spus divergentele esentiale, teoretic separarea sau distinctia de facto a acestor politici fata de politicile si principiile generale. Concret, politicile structurale sunt chemate sa se racordeze cerintelor bugetare si celor de partea reformelor structurale generale.

Tratatul Uniunii retraseaza si subliniaza competentele de politica economica si structurala, care raman localizate la nivelul guvernelor nationale in ciuda faptului ca obiectivul principal se defineste prin convergenta. Statele membre sunt astfel chemate sa tina seama de un numar de principii politico-economice si de coerenta a acesteia: (i) economia deschisa si concurentiala; (ii) neinterventia si non-perturbarea mecanismului pietei interne; (iii) coerenta vizavi de strategia macroeconomica ; (iv) respectarea valorilor sociale si principiului egalitatii de sansa; (v) respectarea mediulu In aceasta ordine, Consiliul European de la Amsterdam cerea, in rezolutia consacrata cresterii si ocuparii, din nou accentul pe coordonarea tuturor politicilor (inclusiv celor structurale). Uniunea insasi este datoare sa completeze masurile luate la nivel nationale in directia acestor doua obiective generale

Unii observatori vad statele membre ale Uniunii partial incapabile (ne-echipate) de a infrunta socuri economice, cu deosebire pe cele asimetrice, odata aceste state deposedate de instrumentarul monetar. Unele dintre socuri pot tine exclusiv de limitele teritoriului national. De cealalta parte, fata in fata cu obiectivul pietei unice persista diferentieri in structurile industriale nationale.

Tot constrangerile bugetare sunt chemate aici drept instrument profilactic. Iar daca socul asimetric s-ar manifesta totusi, reactia autoritatii ramane a fi una de la caz la caz. Satisfacerea prevederilor Pactului de stabilitate si crestere va asigura mecanismul de ajustare dupa o perioada mai lunga de rodaj.

La momentul dat, insa, pentru statul national deposedat de instrumentarul monetar constrangerile Unionale nu fac decat sa se suprapuna peste cele ale conjuncturilor si meandrelor vietii economice inses La ordinea zilei, regasim astfel loviturile globalizari Daca ameliorarea flexibilitatii -- apelata vizavi de fenomenul globalizarii -- economiilor tarilor membre Uniunii nu progreseaza, atunci sunt de asteptat consecinte serioase: cresterea nu va fi sustinuta, nici ocuparea fortei de munca, iar coeziunea economico-sociala va fi compromisa. Uniunea insasi si moneda unica nu vor mai apare drept catalizatorul asteptat pentru reformele structurale.


2.5 Politica concurentiala


Bazele intelegerii politicilor concurentiale rezida, fireste, in conceptul de concurenta, insus Or, aici raman fundamentale intelegerea marginalista a lui Vilfredo Pareto asupra binecunoscutului model al concurentei perfecte, si dezvoltarile si criticile ulterioare. Conditii in care, insa, conceptul insusi de concurenta ramane unul controversat:

de o parte, el vorbeste de: (i) rolul consumatorului pe piata - ulterior epatat de marile companii, monopoluri si oligopoluri; (ii) eficientizare, prin reducerea si gestionarea rationala a costurilor; (iii) cresterea veniturilor si profiturilor firmelor in stricta legatura cu nivelul productiei oferite si achizitionate de consumator;

de cealalta, imaginea de baza - riguroasa si necontrazisa - oferita de marginalistii secolului al XIX-lea, tot in folosul concurentei: (i) acuza diminuarea utilitatii marginale si (ii) recomanda unificarea preferintelor acestora catre "omogenitatea" productiei; (iii) se teme de extinderea firmelor si de diferentierile de capacitate productiva si influenta pe piata.

Or, in astfel de conditii, de ce mai vorbim de concurenta astazi, in secolul al XXI-lea, atat in Europa integrata, cat nu mai putin in planul natiunilor ? Raspunsul este de cautat in ceea ce nu numai erau - si continua principial sa fie -- avantajele concurentei, ci si ceea ce pare chiar sa se piarda odata cu ea: aceeasi importanta a consumatorului, desconsiderat de uriasii ofertanti de astazi, care isi cauta si gasesc surse alternative de profit in afara relatiilor cu acelasi consumator si aceeasi rentabilizare a activitatii, cu mai multa grija fata de costuri, mai ales pe partea resurselor naturale, semnificativ subtiate de iuresul marilor productii si exploatar

Este nevoie, inca o data de concurenta, in conditiile unei integrari care, in ciuda largirii pietelor si realizarii pietei unice regionale, violeaza concurenta prin definitie - adica favorizand firmele care se extind in, dar mai ales din interiorul uniunii, impotriva celor din afara care bat la portile uniuni Si este nevoie de politica concurentiala peste tot unde ea se indreapta in favoarea consumatorului, uitand ca si acesta mai violeaza concurenta prin comportamentul sau pe piata.


Principalele Obiective Ale Politicii Concurentiale


integrarea pietelor - respectiv fluidizarea fluxului comercial (export-import) peste frontierele interioare;

protejarea IMM;

protejarea consumatorilor si maximizarea beneficiilor de partea acestora, cu obiectivul adaugat:

favorizarea coeziunii economice, ca obiectiv general al Uniunii;

dezvoltarea de productii optime si competitive.



Europa unita mai aduce concurentei o provocare: ajutoarele de stat, o prezenta in toate statele europene din interiorul sau din afara Uniuni Ajutoarele de stat sunt sprijin acordat de stat, direct sau prin intermediul unor institutii ale acestuia, sub forma de subventii sau imprumut, in conditii favorizante, exonerari la plata impozitelor aferente si alte facilitati fiscale la achiziti Exista trei categorii principale de ajutoare de stat:

ajutoare incompatibile cu prevederile tratatelor europene privind schimburile comerciale si deformand jocul concurential;

ajutoare compatibile cu prevederile tratatelor europene, de felul ajutoarelor sociale, pentur conditiile naturale si deteriorarea lor etc.;

ajutoare care ar putea fi declarate compatibile, de felul celor pentru cercetare si protectia mediulu


Uniunea Europeana.

Reglementari generale in materie de concurenta


I)            Tratatul de la Roma (Tratatul Comunitatii Europene):

art. 81-82, despre comportamentul intreprinderilor;

art. 31, despre monopolurile de stat;

art. 85, despre aranjementele dintre firme;

art. 86, despre intreprinderile de stat si comportamentul unor firme dominante;

art. 92, despre actiunea autoritatilor.

II)        Tratatul Comunitatilor Europene (CE):

art. 3 (7): "Activitatea Comunitatii va include un sistem care asigura libera concurenta pe piata interna." Principala zona de aplicabilitate sunt contractele restrictive si subventiile de stat;

art. 31(37), despre monopolurile si drepturile speciale;

art. 81, 82, 87, despe acordurile dintre intreprinderi, abuzurile de pozitie dominanta si subventiile de stat.

III)        Tratatul Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului (CECO), art. 65, despre interventia statului;

IV)       Tratatul de la Amsterdam (1997), despre activitatea companiilor (firmelor) si cea a guvernelor;

V)         Reglementarea CE 17 pentru aplicarea art. 85 si 86 ale Tratatului CE

VI)       Reglementarea CE 4064 /89 despre controlul fuziunilor.


In Romania, de cealalta parte, concurenta este reglementata de Legea concurentei, nr. 21 /1996.


Romania.

Atributiile consiliului concurentei


ia decizii in cazul incalcarii Legii nr. 21/1996;

inclusiv, certifica situatiile in care nu ete nevoie de interventia sa;

sesizeaza guvernul vizavi de situatiile de monopol;

sesizeaza instantele judecatoresti, unde este cazul;

sesizeaza guvernul in cazurile imixtiunii administratiilor publice;

intervine si sesizeaza institutiile in cauza in situatiile ajutoarelor de stat;

reprezinta Romania in schimburile internationale de informatii, in specialitate;

intocmeste diferite studii si rapoarte.


In ultima instanta, politica concurentiala identifica si "vaneaza" ceea ce atenteaza la regulile concurentiale.


Politici Anti-Concurentiale


restrictionarea "orizontala" a concurentei, in formele:

cartelurilor de import si aranjamentelor similare: boicotarea importurilor, refuzul de a incheia afaceri cu parteneri straini etc., acestea in scopurile: eliminarii competitorilor straini, impunerii conditiilor discriminatorii si aplicarii unor standarde exclusiviste;

cartelurilor de export si aranjamentelor similare, de felul:

(i)         cartelurilor "pure" de export - dirijate exclusiv pe pietele externe;

(ii)      cartelurilor "mixte" - care se implica si pe piata utohtona;

(iii)            cartelurilor "internationale" - pentru impartirea unor piete.  

restrictionarea "verticala" impiedica firmele straine sa aiba acces la o distributie controlata de furnizorii interni, prin:

cerinte exclusive;

vanzari "legate";

vanzarea pe baza de rabat;

exclusivitatea teritoriala etc.

abuzul de pozitie dominanta - legislatiile incearca sa deosebeasca cartelurile si abuzul de pozitie dominanta de simplele intelegeri intre firme. Formele abuzurilor:

afacerile pe baza de "exclusivitate";

inchiderea anticipata a pietei prin integrare verticala;

vanzari legate;

controlul facilitatilor si input-urilor esentiale;

aranjamentele de pret de lichidare a concurentei etc.;

discriminarea prin pret.

fuziunile, la randul lor de doua feluri:

(a)   orizontale - intre doua sau mai multe firme din acelasi mediu de afaceri sau piata geografica;

(b)   verticale - intre firme angajate in diferite stadii ale prelucrarii industriale.


Carta Alba a Comisiei Europene (CE) 1999 propune cateva reforme, in cadrul politicii concurentiale a UE:

(i)          intarirea reglementarii si aplicarea riguroasa a Legii propunea, in decembrie 1999, un sistem de reglementari-exceptii, pe categorii de intelegeri;

(ii)       descentralizarea efectiva - implicarea autoritatilor din statele membre;

(iii)     reducerea birocratiei, incepand cu interiorul companiilor (Profiroiu & Popescu 2003)[i].





2.6 Alte aspecte ale politicilor europene


In ce priveste politica vamala -- odata desavasita uniunea vamala[31] -- Tratatul de la Roma (1958) vorbeste, la articolul 23, despe comertul cu bunuri si eliminarea treptata a taxelor vamale intre tarile membre. Un "Document Administrativ Unic" aparea in 1988, inlocuind circa 150 alte documente administrativ-vamale. "Codul vamal al UE"(1992) contine:

i)            nomenclatorul combinat;

ii)         alte nomenclatoare, cu noi subdiviziuni ale grupelor de marfuri;

iii)      nivelul taxelor propriuzise;

iv)        alte masuri tarifare si reduceri de taxe.

Politica vamala a UE[32] are o dubla tendinta generala: (1) "dezarmarea vamala", vizavi de tarile membre, respectiv (2) cresterea interdictei vizavi de importurile din afara Uniunii (Cairus 2001)[ii].


In privinta politicii agricole Comisia propunea, la 10 Iunie 1998, un nou regim agroalimentar si masuri de trecere la noul sistem. Consiliul a statuat setul de propuneri, la 15 Decembrie, 1998, prin Ordonantele CE/2799/98 privind regimul agroalimentar si 2800/98 privind masurile tranzitorii ale introducerii Euro pentru politica agricola comuna. Noul sistem abroga vechile masuri privind cursurile fixe (zona Euro) si cursurile de piata (zona "pré-in"). Trecerea fara socuri la moneda Euro urma sa se asigure printr-un sistem de compensatii agroalimentare, functionand temporar impotriva reducerilor preturilor si ajutoarelor la aceasta categorie de bunur Procesul urma sa decurga pana la finele anului 2001. Regimul agroalimentar prevazut pentru statele membre exterioare zonei Euro reia principiul compensarii pierderilor de venit datorate aprecierii monedelor "pré-in" fata de Euro. Totusi, aceste compensatii se limiteaza la reprecierile survenite inainte de 31 decembrie, 2001 - respectiv eliberarea celei de a treia si ultimei transe de ajutoare compensatorii ar putea reveni in 2004, sau mai tarziu.

Modalitatile concrete de aplicare a regimului agroalimentar al Euro sunt definite in ordonanta CE/2808/98 a Comisiei, iar ordonanta CE/2813/98 defineste modalitatile de aplicare a masurilor tranzitorii de introducere a Euro in politica agricola comuna.

Cadrul juridic al Euro si aspecte operative ale conversiei este constituit din trei reglementari (ordonante). Ordonanta nr. 1103/97 a Consiliului, cu cateva dispozitii generale relative la introducerea Euro, era adoptata in iunie, 1997, intrand in vigoare imediat. Contine dispozitii asupra conversiei Ecu/Euro, continuitatii contractelor, regulilor de conversie generale si specifice. In Mai, 1998, era adoptata Ordonanta 974/98 a Consiliului privind introducerea Euro Intrata in vigoare la 1 Ianuarie, 1999, aceasta continea dispozitii asupra utilizarii Euro in perioada tranzitorie ("fara obligatii si fara interdictii"), asupra bancnotelor si monedelor si asupra trecerii la moneda efectiva de la 1 Ianuaire, 2002.

Aspectele operative ale conversiei (Groupe interservice . 1997) se leaga si de chestiuni de trezorerie si gestiune financiara. DG XIX lucra la reformularea contractelor si conversia platilor corespunzatoare in Euro, cautand in special sa elimine posibilitatea erorilor de calcul, aplicare de dubla conversie etc. Spre exemplu, facturarea intr-o moneda nationala era supusa conversiei in Euro, apoi plata acesteia se lovea de contul creditorului, ramas in moneda nationala.

In ce priveste platile cu titlu de fonduri structurale, Directiva 1866/90 a Comisiei, modificata corespunzator, cerea ca statele membre sa indice Comisiei contul de credit in care doreau primirea sumelor. Multe state membre cereau efectuarea platilor in conturi deschise la banci comerciale, cata vreme operatiunile intre trezorerie si Comisie decurgeau inca in monede nationale, cu exceptia celor specific legate de fondurile structurale. La 1 Octombrie, 1998, pornea o intreaga operatiune de corespondenta cerand statelor membre modificarea instructiunilor dupa introducerea Euro - numai unele dintre state intelegeau sa coopereze.  

In aceeasi corespondenta datata 1 octombrie, 1998, statele erau rugate sa indice alternativ Euro sau moneda nationala pentru varsamintele cu titlu de resurse proprii in conturile detinute de Comisie pe langa Trezoreriile publice nationale. BCE urma sa se implice in dezbateri asupra deschiderii unui cont unic al Comisiei in acest sens, pentru simplificarea situatie

Perioada premergatoare introducerii Euro (anul 1998) cuprindea si testarea verificatoare a bancilor comerciale in sensul tratarii ordinelor de plata in Euro, pe care Comisia urma sa le introduca efectiv incepand cu Ianuarie, 1999. Rezultatele au fost concludente si s-a inceput cu plata fara probleme a salariilor in Euro.

DG XIX reboteza "Infor/Ecu" in "Infor/Euro". Ordinea citarii pe lista a monedelor, ca si titlurile de sectiune erau corespunzator modificate, respectiv adaptate.

Comisia notifica in prealabil BCE operatiunile de schimb depasind un prag convenit. Dupa care remitea lunar raportul operatiunilor pe care le efectueaza.

Cursurile de conversie fixe (definitive) erau adoptate in Consiliul din 31 Ianuarie, 1998, pentru a intra in vigoare a doua zi, prima zi a anului 1999.

Un capitol politic separat este ocupat de legislatia aferenta pietei interne. In esenta erau elaborate interpretarile comune, clarificatoare asupra legislatiei referitoare la piata interna. Cateva cazuri restante urmau sa fie si ele reglate prin modificarea unor dispozitii in vigoare - fie recurgand la mecanismele de revizuire, deja clarificate legislativ, fie prin propunerea de alte dispoziti

Politici economice in uniunea europeana.

Cateva titluri

Creditele de export. Exista un Aranjament, continand linii directoare in sensul unei sustineri publice (OCDE) a creditelor de export, intre Uniune si statele membre - in principal este vorba de un sistem de dobanzi minimale numit "rata dobanzii comerciale de referinta"(RDCR), aplicat exclusiv pe baza de "Consens OCDE". Statele membre conveneau sa se aplice un singur RDCR Euro in toate tarile zonei - si nu cate un RDCR pentru fiecare tara. Era acceptata si propunerea Comisiei de a se calcula ratele minime pe baza costurilor de finantare a imprumutatorilor suverani de prim nivel. Aceasta insemna, in practica, ca rata de baza RDCR a Euro sa corespunda randamentului, pe piata secundara, al obligatiunilor de stat ale statelor membre cu cota de credit cea mai ridicata. EUROSTAT calcula pe baza zilnica curba randamentului Euro si randamentele specifice, corespunzatoare diferitelor conditii de creditare. Curba este calculata plecand de la obligatiuni in valoare totala de 800 miliarde Euro. In fine, Directia Generala I (DG I) era insarcinata cu difuzarea si popularizarea tuturor acestor cifre.

Eurovigneta. Este un sistem comun permitand remunerarea vehiculelor de transport al marfurilor pentru utilizarea retelei de drumuri a sase state membre (Belgia, Germania, Danemarca, Luxemburg, Olanda si Suedia). Erau convertite in moneda nationala sumele exprimate in ECU, la cursul in vigoare la 1 Octombrie al anului anterior, 1998. Se punea problema de a sti daca in patru dintre aceste tari - membre Euro: Belgia, Germania, Luxemburg si Olanda - pretul vignetelor sa fie calculat dupa acelasi principiu (vezi pentru aceeasi data), sau sa se revina tot la cursurile fixe general aplicate de la 1 Ianuarie, 1999. Comisia propunea ca sistemul preluat sa isi mentina valabilitatea si pentru pretul vignetelor din 1999 si 2000, si pentru tarile UE nemembre Euro. Sistemul a fost aprobat de statele membre la 5 Noiembrie, 1999.

Documentul administrativ unic (DAU). Comisia modifica Directiva 2454/93, privitoare la aplicarea Ordonantei 2913, abilitand statele membre sa procedeze la modificarile cerute

Protectia consumatorulu Directivele privind creditul de consum si alte contracte aferente contin dispozitii asupra conversiei in monedele nationale ale pragurilor exprimate in ECU. Sumele se cereau revizuite, de catre stetele Euroland la datele prevazute in Directive.

Relatii externe. Principiul legislatiei monetare nu face necesara modificarea acordurilor internationale continand referintele raportarii Euro la monedele statelor participante. Delegatiile Comisiei in tari terte incepeau sa primeasca documente informative asupra Euro, introducerii, altor actiuni si problematicii specifice. Directia Generala II (DG II) publica, in seria Caiete Euro, mai multe documente interesante - cu atat mai interesante pentru tarile terte.

Regimul cheltuielilor de functionare ale Uniuni Consiliul adopta patru ordonante modificandu-le pe cele referitoare la personal si regimul aplicabil altor agenti, prevazand toate nivelurile de salarii, pensii si alte remunerari, inclusiv impozitar Acestea urmau sa fie stabilite in Euro tot de la 1 Ianuarie, 1999. Toate sumele, odata convertite in Euro, erau publicate in forma unei Comunicari a Comisiei in Jurnalul official al Comunitatilor Europene. Aceleasi reglementari stipulau ca sumele varsate tarilor neparticipante continuau sa se regaseasca in moneda nationala, in vreme ce sumele datorate functionarilor si pensionarilor din zona Euro se reglau in noua moneda unica.

Indemnizatiile si veniturile membrilor institutiilor comunitare (comisari, membri ai Curtii de Justitie sau Tribunalului corespunzator acesteia, ai Curtii de Conturi etc.) erau convertite tot de la inceput. Reglementarea lor era distincta, fiind vorba de convertirea in Euro a sumelor in franci belgien

Regimul comun al asigurarilor de sanatate si contra accidentelor (RCASA) al functionarilor comunitari era modificat in unitati de cont Euro, tot pentru a fi astfel utilizabil din Ianuarie, 1999. Aceasta masura a presupus adoptarea altor doua decizii, luate cu acordul tuturor institutiilor comunitare si de care Curtea de Justitie era incunostintata in 17 decembrie, 1998.

Globalizarea aduce cu sine si progres tehnic generalizat, competitivitate si astfel reduceri de preturi - adica transfer de putere de cumparare. Acest transfer presupune insa cresteri de preturi relative in sectoarele cu castiguri mai slabe de productivitate si presiune concurentiala scazuta. Consecinta favorabila este crearea de locuri de munca rentabile. Avem de a face aici cu un proces deja secular, confirmat cu claritate de statistici, si presupunand buna functionare a mecanismului preturilor. Deschiderea pietelor, masurile de liberalizare si de-reglemetare sectoriala au respectat astfel de conditi Persista insa reglemetari depasite, vezi corporatiste, ca si bariere de intrare a bunurilor si serviciilor la sectoare care acopera cam jumatate din PIB al Uniunii (José Maria Gil-Robles 1999).


Un proces in curs - integrarea politicilor economice

(i) Pe planul macroeconomic - UEM beneficiaza de o politica monetara unica si integrata. Cat despre politicile economice, acestea raman in competenta nationala. Obtinerea unui echilibru al "policy mix", a credibilitatii Euro, deci garantarea functionarii satisfacatoare a Uniunii, impune ca aceste politici nationale sa capete convergenta. Intarirea coordonarii politicilor este esentiala. La nivel comunitar au fost puse in practica cateva proceduri in acest sens. Lucrurile incepeau cu Orientarile Generale de Politica Economica (OGPE). Anual, Comisia propune Consiliului cadrul general al politicilor economice pentru nivelul national, dar si pentru cel comunitar. Urma ca Consiliul European de la Cologne (3 Iunie, 1999) sa aprobe OGPE. Insfarsit, OGPE era conceput sub forma de recomandari, dintre care iata cateva:

o mai buna dozare a "policy mix". Exemplu: respectarea obiectivelor si tintelor bugetare fie si in conditiile unei cresteri mai lente decat cea prevazuta;

o politica activa a ocupari Exemplu: actiuni in vederea dinamizarii pietei muncii, ameliorarii formarii profesionale, incurajarii spiritului intreprinzator;

Reforma economica globala. Exemplu: instrumente de eficientizare a pietelor bunurilor, serviciilor si capitalulu

Intarirea coordonarii politicilor economice nationale este necesara succesului UEM. Guvernele constientizeaza acest lucru. Numai ca, dincolo de bunavointa general afisata este nevoie de trecerea la fapte, la concretul tot atat vizibil si operativ. Yves-Thibault de Silguy  (1999) adauga la acest cadru ca s-ar putea face progrese si in alte domenii ale politicii economice, privind indeosebi catre fiscalitate. Euro isi face aici datoria realizarii transparentei asupra nivelurilor, treptelor si marjelor de impozitare. Statele membre vor fi, in consecinta, incitate sa isi egalizeze tratamentele fiscale cel putin pentru factorii cei mai mobili (si desigur importanti), am numit aici economiile si intreprinderile.

(ii)      Pe planul microeconomic - Euro va accelera convergenta preturilor. Subzista inca ecarturi importante in sanul Uniuni Exemplu: un ecart mediu de 30% la preturile produselor farmaceutice; altul de 15% pentru industria chimica si cea alimentara etc.

Transparenta adusa de Euro intareste insa concurenta pe toate pietele, adica intre furnizori si beneficiari de componente si semiproduse, dar si mai departe, pana la bunuri de consum. Se adauga aici cresterea rapida a comertului electronic . Pregatindu-se pentru aceasta concurenta crescuta, regruparile intreprinderilor se accentueaza intr-un tot mai mare numar de sectoare - exemple, retelele de distributie si domeniul bancar. Primul trimestru al anului 1999 consemna nu mai putin decat triplarea fenomenului fuziune-achizitie in Europa, comparativ cu primul trimestru al anului precedent, 1998 - o valoare care depasea cele cele intamplate pe solul american.

Ramane sa vorbim si de cele intamplate pe plan international --- si vorbim aici de fapt de intarirea rolului Europei in lume. O sfidare este intarirea rolului Europei pe scena internationala, odata cu si datorita Euro.  Fara doar si poate, se intareste utilizarea Euro.




Vezi si Barsan (2005, Cap.3, pag. 6-14).

Acest Articol se consituie drept referinta a tuturor descriptiunilor, analizelor si previziunilor care urmeaza, de la crestere economica si ocupare pana la moneda si conditia internationala a Uniuni


Tarile membre Uniunii Europene si (din varii motive) nemembre Euroland: Marea Britanie, Danemarca si Suedia.

Art. 104 C

Acesta vizand echilibrarea bugetelor statelor membre Euro, pana la realizarea de excedente bugetare (termenii consacrati: asanarea bugetara si a finantelor publice), in asazia conjunctura normala.

Banca Centrala Europeana (BCE), pentru politica monetara; guvernele nationale, pentru politica bugetara (in fapt, astfel, politicile bugetare).

Euro nu era conceput ca si in unica expresie a politicii monetare a BCE. In sigla sa, litera "E" apartine si cuvantului economie. Uniunea economica este, de fapt ramane, la fel de importanta ca cea monetara.


Hanspeter K. Scheller: The European Central Bank - History, Role and Functions. 2006, pag. 23-27 / https:// www.ecb.int/pub/html/index.en.html

Vezi si Centrul de Resurse Juridice: Uniunea Economica si Monetara. Bucuresti 2002, p. 17 www.crj.ro/files/11UniuneEconomica.pdf

Fost art. 109,lit. L.

Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Italia, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Spania si Portugalia.

"Strategia politicii monetare a BCE", 8 mai, 2003, pe www.ecb.int/press/03/pr030508_2en.htm

Reprezentantii bancilor centrale (SEBC) in Board-ul BCE vor mentine legatura de interdependenta a politicii monetare Unionale cu aspectele si interesele nationale, influenta acestora - impotriva aspectului supra-national.- nu vor exista instructiuni politice in conducerea acestei politici; de altfel, ar fi si impotriva prevederilor Tratatulu Iar obiectivul ei este pastrarea inflatiei sub control - astfel, sansele ei sunt cele mai ridicate iar transparenta maxima, adauga autorul.

Ceea ce ramane un alt nod de dezbatere.

Euro nu are nevoie si de o fiscalitate armonizata deocmadata, dar pe termen lung statu-quo-ul nu ar fi suportabil (Yves-Thibault de Silguy 1999).


Anul intrarii in vigoare a Tratatului de la Maastricht.

1,8% in anul urmator, 1998 (Yves-Thibault de Silguy 1998a).

Barsan (2005, Cap. 3, pag. 12-14).

Germania, Mareea Britanie, Belgia, Franta, Luxemburg.

Irlanda, Grecia, Danemarca, Olanda, Portugalia etc.

Vezi Partea

Pascariu, Gabriel si Stanculescu, Manuela: Politica de Coeziune a UE si dezvoltarea economica si sociala la nivel regional in Romania. Bucurest IER. 2003, p.66

Vezi si Hen, Christian si Leonard, Jaques: Uniunea Europeana. Traducere Ioana Gligor. Bucurest Editura CNI "Coresi". 2003, p. 139

Vezi si Bidileanu, Vidu: UE, institutii, politici,activitat Timisoara. Editura Agroprint, p. 221.

In conformitate cu art.40, paragrafele 3 si 4 ale Tratatului de la Roma.

Parlog, Cornelia si Constantin, Luminita: Dezvoltarea regionala si integrarea europeana, Bucurest Editura Oscar Print. 2003, pag. 49

Profiroiu, Marius si Popescu, Irina: Politici Europene. Bucurespt Editura Economica. 2003, pag. 317.

Vezi acelasi Regulament al Consiliului European, nr. 1263, din 21 iunie, 1999, citat mai sus.

Dinca, Corneliu: Regionalizarea sau dilemele guvernarii regionale. Editura SITECH, Craiova. 2005,pag. 107.

Vezi exemplul cercetarii-dezvoltarii, cu intarirea competentelor BCE in materie de investiti Miza este larga: finantarea dezvoltarii proiectelor de inalta tehnologie; studiul posibilitatilor de interventie in domenii ca educatie, dezvoltare urbana, protectia mediului; infiintarea unui alt fond de finantare a activitatilor in domeniile carbunelui si otelului odata ce vechiul Tratat expira etc.



Vezi si Partea

Vezi si "Codul Vamal al UE"(1992).

La care revenim dupa cele tratate in Partea  

Aici, un studiu al KPMG arata ca circa 86% dintre marile firme europene estimau reducerea foarfecelui preturilor, odata cu introducerea Euro, iar 64% se si asteptau la reduceri de preturi









Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact