1 ianuarie, 2002: moneda efectiva

1 Ianuarie, 2002: moneda efectiva

Comisia Europeana actiona asupra factorilor de frana a conversiei depozitelor in Euro:

(a)     costuri bancare si viramente transfrontaliere

(b)    durata tranzitiei

(c)     chestiunea 'frontloa 343e47d ding'.

(a) In primavara lui 1998, Comisia emitea recomandari pentru tratamentul egal intre Euro si monedele nationale si gratuitatea operatiunilor obligatorii. Dupa acest principiu, ansamblul serviciilor bancare opera cu acelasi tarif, indiferent de moneda si de felul contului in chestiune. Recomandarile la care subscria ansamblul sectorului bancar erau validate de Consiliu in 2 mai, 1998.

Directiva din 1997, in materie, constituise o etapa in buna directionare, dar inca neadaptata zilei. Cetateanul nu beneficia de mijloace de plata transfrontaliere sigure, rapide si relativ putin oneroase, ca in cazul sistemului TARGET. Se simtea nevoia unui "TARGET al cetateanului" - propunere sugerata pentru prima oara in cartea verde din 1995, repetata de cate ori a fost ocazia de atunci, cu atat mai mult la o masa rotunda din Februarie, 1998.

Pentru Comisie, prioritatea trebuia acordata viramentelor, a caror interconectare este mai simplu si rapid de realizat si corespunzand mai bine decat cecurile nevoilor tranzactiilor moderne. Comisia se gandea si la un portofel electronic european, utilizabil atat in zona Euro, cat si in afara ei.

(b) Era nevoie de scurtarea perioadei tranzitorii ? Comisia considera existente aici nu mai putin de cinci constrangeri majore:

vizibilitatea de ansamblu a procesului introducerii Euro. Trebuie evitat orice risc de confuzie.

adaptarea populatiei la noua scara de valori. Iar acest lucru cere timp. Obiectivul este primordial - sa ne amintim aici tranzitia intre francul vechi si cel nou. Nu au success aici decat actiunile informative lungi, repetate, sistematice si chiar pedagogice.

intervalul de fabricatie, mai ales a pieselor metalice

La care chestiune, statele care aderau la UEM in perioada tranzitorie (1999-2002 / Grecia) erau chemate sa introduca bancnotele si piesele concomitent cu restul zonei. Oricare schimbare de statut a Euro, dupa Mai 1998, trebuia supusa unanimitatii.

(c) Termenul de "frontloading" era chiar punerea la dispozitia celor in drept a pieselor si bancnotelor Euro. Era impusa distributia anticipata a acestora, cel putin de catre unele organizatii ale consumatorilor, in folosul publicului "mai fragil". Conform Articolului 15 din Regulamentul Statutului Juridic al Euro, statele membre detin responsabilitatea punerii in circulatie a biletelor si pieselor - respectiv, lipseste aici competenta comunitara. Aceasta este concluzia la care ajungeau si serviciile juridice ale BCE si ale Comisiei. Pentru precautie si limitarea complicatiilor logistice, comerciantii primeau bancnotele si piesele cu cateva saptamani in avans fata de consumatori - nu scapa aici o usoara contradictie cu prevederile Articolelor 10 si 11, din acelasi Statut, adica cu tratamentul egal al partilor.

Un raport al Parlamentului European cerea de urgenta BCE sa aprobe distribuirea bancnotelor pana in Ianuarie, 2002. Raportul spune ca statele trebuie sa poata distribui la randul lor acestea inainte de data oficiala, pentru a evita busculadele la banci si bancomate in prima zi a anului 2002. El a capatat ulterior numele neoficial de "Raportul Maaten" si avea sa detalieze cel putin:

extinderea campaniilor numite "piggy-bank", prin care cetatenii sa predea bancilor monedele deschizand conturi speciale de economii;

care astfel sa fie deschise cu data de 1 Ianuarie, 2002;

amanarea perioadei traditionle a cumpararilor post-Craciun pentru a evita supra-incarcarea cu schimburi valutare a acestor zile;

o intarire a informarii cetatenilor si micilor intreprinzatori, in aceleasi zile.

Raportul Maaten intra in contradictie cu pozitia BCE in ce priveste miscarea de bancnote si moneda Euro in preziua intrarii in uz a acestora("frontloading"). Ca pasi urmatori, Comisia pregateste un alt raport informal catre Consiliul European (Octombrie 2001). O retea de gestiune a informatiei asupra schimburilor, raportata la perioade, incepe din Decembrie, 2001 - lucrand in coordonare cu Comitetul de Schimburi Banesti al BCE.

Faptic, in ceea ce a fost numit "Ziua-E", 50 miliarde de noi bancnote vor fi devenit peste noapte moneda legala in 12 tari, cele care initial au ales sa adopte acest semn european si sa se constituie parti ale "Euroland".  Robin Oakley numea data de 1 Ianuarie, 2002, "Noua zi a Europei". Autorul opineaza, dupa atatea interventii euro-sceptice, ca actiunea este, insfarsit, una lipsita de precedent. Sa nu uitam totusi ca cetatenii acestor tari - vezi aici un numar de 300 milioane -- au fost  lipsiti de dreptul de a vota aceasta fundamentala schimbare -- in speta, a propriilor monede (indelung) traditionale. Iar de acum incolo vor fi obligati sa isi tranzactioneze toate propriile afaceri in Euro. In subsidiar - mai concret, in paralel -- monedele nationale traditionale vor mai circula si fiinta pentru doar doua luni.

Sunt de asteptat si probleme, piedici si disfunctionalitati. Oricat ar fi subliniat, spre bun exemplu, presedintele Frantei, Jaques Chirac, aici "cea mai semnificativa reforma economica si financiara a ultimilor cinci decenii", sondajele de opinie inca demonstreaza ca numai jumatate din poporul sau cunoaste pe deplin acest lucru. Iar 40% din intregul "Euroland" se simte deficitar informat asupra a ceea ce va urma. Unii economisti se mai tem si de faptul ca o astfel de confuzie generala se mai suprapune si fondului de recesiune globala; ca cele doua fenomene sunt presupuse oricum a fi de durata -- durata pana la care sa putem astepta ca noua moneda sa ofere confortul necesar operatorilor ei de toate felurile. Nu mai putin, renaste frica de criminalitate.

Buninteles, astfel de probleme delicate nici nu epuizau subiectele de discutie dinainte de 2002. Si este evident ca Europa nu va mai fi aceeasi de la un astfel de eveniment. De partea opusa, persista inca vechi complicatii odata cu ramanerea in afara procesului a unor parteneri importanti si prosperi ca Marea Britanie, Danemarca si Suedia. Nu mai putin, este nu prea usor de imaginat ca haosul, asteptat sa urmeze masurilor administrative, va impulsiona negativ pozitia unui Euro deja slabit pe pietele valutare si fianciare, cu atat mai putin sa amelioreze economia reala a zonei.