StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » economie generala
Trimite articolul prin email Monopolul. oligopolul. politici de preturi : Economie generala Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Monopolul. oligopolul. politici de preturi



Monopolul. Oligopolul. Politici de preturi


[Capitolul de fata este consacrat analizei tipurilor de piata reale si mecanismelor de formare a preturilor pe astfel de piete. Aici se va tine seama de faptul ca sistemul economic real de piata este unul mixt. La fel este si pretul predominant. Totodata, se va incerca sa se faca trecerea de la modelele teoretice de preturi la preturile reale cu care se confrunta populatia zi de zi.





Piata de monopol

„Datorita monopolului si oligopolului neoclasic 949f52j , datorita suprematiei lor, preturile sunt mai ridicate, iar productia mai scazuta decat in cazul in care vanzatorii ar fi mai numerosi. Prin urmare, consumatorii platesc mai mult si dispun de produse sau de servicii mai putine decat ar avea nevoie sau ar fi de dorit'. (John K. Galbraith)


Monopolul este antipodul concurentei. O piata de monopol este definita, in genere, prin acel raport de forte, in care oferta unui bun este asigurata de catre un singur vanzator (producator), respectiv cererea pentru un anume bun este exprimata de un cumparator (consumator). Deci, dupa caz, pe o astfel de piata se manifesta fie dominatia producatorului, fie a consumatorului. in cazul dominatiei vanzatorului, este vorba de monopol, in cel al dominatiei cumparatorului, se spune ca exista piata de monopson.


Intr-un anume sistem de gandire, se sustine ca monopolul exista atunci cand un ofertant este in masura sa furnizeze singur un anume bun pe o piata oarecare. Specialistii au concluzionat insa ca dominatia absoluta a unei firme, a unui producator asupra unei piete este doar o situatie vremelnica.


Factori ce limiteaza tendinta spre monopol absolut

Se manifesta numeroase forte si actioneaza multi factori care limiteaza tendinta unor producatori spre monopol absolut:


a) Existenta monopolului absolut nu poate fi sustinuta si, mai ales, nu poate fi mentinuta deoarece, in primul rand, exercitarea dictatului, prin fixarea pretului de monopol, determina modificarea dimensiunilor cererii pietei pentru bunul oferit de firma intr-un sens contrar celui asteptat de producator, in cel al scaderii acesteia.


b) Firmele care produc bunuri-inlocuitoare sunt, in al doilea rand, virtuale concurente ale monopolului; nici un monopol nu poate opri inlocuirea in consum a bunului sau cu alte bunuri.


c) Oricat de consolidata ar fi pozitia unui monopolist pe piata nationala, o asemenea pozitie poate fi si este zdruncinata de schimbarile ce survin pe pietele regionale si internationale.


d) Tendinta spre monopol absolut, din partea unei firme se loveste, adesea, foarte puternic, de reactiile consumatorilor organizati, ca si de masurile antimonopoliste intreprinse de guverne.


e) Patronii unor mari firme, intreprinzatorii si managerii acestora au adesea unele retineri etice, religioase in ceea ce priveste dictatul de piata, impunerea unui monopol absolut.


Monopolul poate fi, deci, caracterizat ca acea situatie de piata pe care se ofera, se vinde un bun care nu poate fi substituit rapid si in masura mare. Altfel spus, monopolul aduce la piata un bun, a carui cerere are o elasticitate incrucisata foarte slaba in raport cu preturile celorlalte bunuri.

Multi specialisti sustin ca monopolul este o simpla abstractie stiintifica, un model teoretic de analiza. in teoria microeconomica, s-a impus insa ideea ca monopolul, ca si piata cu concurenta pura, reprezinta o situatie reper, prin analiza careia se faciliteaza intelegerea anumitor aspecte concrete de piata.


Cazuri de piete monopol

Exista numeroase situatii particulare de piata care pot fi asimilate modelului pietei de monopol. De pilda, este posibil ca, intr-o anume arie geografica, o firma, chiar de dimensiuni medii, sa se comporte fata de consumatori ca un adevarat monopol. De asemenea, intr-un orizont de timp, o firma mare sau mica poate sa monopolizeze o inovatie tehnologica sau comerciala si sa impuna conditiile sale pe piata noului produs. in plus, reglementarile si dispozitiile institutionale ale unei tari cu privire la mecanismele unor piete pot genera situatii neconcurentiale; dupa cum exista si cazuri cand monopolul se realizeaza la nivel de marca, chiar daca produsele se schimba pe baze concurentiale.



Spre deosebire de piata cu concurenta perfecta, in conditiile pietei de monopol, firma are posibilitatea de a alege atat pretul, cat si cantitatea de bunuri ce urmeaza a fi produse si vandute (R.Barre).

Se stie ca, pe piata cu concurenta perfecta, pretul este un factor exogen, firma cautand doar cantitatea optima. Deci, pretul practicat de firma monopolista este un pret fixat, cerut si controlat.

Deoarece monopolul simplu este singurul furnizor, analiza formarii pretului se face doar la nivelul ramurii (firma acapareaza toata ramura). Deci, cererea pentru produsul unei firme monopoliste este egala cu cererea pietei. Acest aspect are o importanta principiala. Controland atat oferta, cat si cererea, monopolul actioneaza in interesul sau egoistic si in detrimentul consumatorului.


Caracterizarea pietei oligopoliste

„Considerand stabilitatea preturilor ca o fortareata care trebuie pastrata neschimbata un timp cat mai indelungat, firma oligopolista are la indemana alte arme eficace care pot asigura elasticitatea necesara politicii economice si comerciale. Asemenea arme ca schimbarea calitatii, innoirea produselor, modificarea ambalajelor, reclama comerciala, manevrarea creditelor sunt folosite de firmele oligopoliste in lupta lor cu rivalii, fara a provoca conflicte, asa cum ar putea provoca actiunea de scadere unilaterala a pretului.' (F.Rotschild)


Piata cu concurenta imperfecta - piata reala - se prezinta sub mai multe forme:

- duopol (cand pe piata unui bun se intalnesc doi vanzatori cu numerosi cumparatori);


- duopson (invers, se intalnesc doi cumparatori si numerosi vanzatori ai unui bun);


- oligopolul, ca principala forma de piata cu concurenta imperfecta;


Oligopolul semnifica acea structura (acel sistem) de piata cand (unde) un numar mic de firme mari asigura cea mai mare parte a ofertei unui anumit bun, acesta fiind solicitat de numerosi cumparatori (consumatori).

Numarul de vanzatori este suficient de mic, iar puterea economica a fiecaruia dintre ei este destul de mare pentru ca actiunea (masura) intreprinsa de fiecare firma, luata separat, sa aiba un impact semnificativ asupra conditiilor generale de vanzare-cumparare de pe piata bunului respectiv.

In concluzie, se poate spune ca oligopolul exprima acea situatie de piata in cadrul careia firmele producatoare sunt constiente de interdependenta mutuala dintre actiunile lor in ceea ce priveste marimea si dinamica salariilor, cantitatea de produse oferite, investitiile, programele lor de promovare a noilor bunuri, reclama etc.


Comparativ cu celelalte tipuri de piete, piata oligopolista se distinge prin cateva trasaturi specifice.


Prima dintre acestea consta in numarul restrans al firmelor ce domina piata unui bun, deci gradul inalt de concentrare economica in ramura sau domeniul dominat. Deci, oligopolul semnifica o situatie intermediara intre concentrarea absoluta (monopolul) si gradul foarte scazut al acesteia pe pietele cu concurenta pura. O asemenea caracteristica a pietei oligopoliste isi pune pecetea asupra tuturor mecanis­melor ei. Deoarece marile firme oligopoliste au considerat dintotdeauna stabilitatea preturilor ca un principiu fundamental, acestea nu folosesc politica dumpingului, a reducerii unilaterale a pretului in confruntarea cu concurentii. Ele recurg la alte cai si modalitati pentru a castiga pozitii mai bune in zonele de interes: innoirea si diversificarea produselor, design-ul, acordurile privind impartirea pietelor, reclama etc.


O alta caracteristica a pietei oligopoliste (unii o considera trasatura de baza) se refera la existenta restrictiilor financiare, economice, tehnice in calea intrarii de noi firme in ramurile si sectoarele dominate de firmele oligopoliste. Barierele in calea intrarii in ramura dominata de oligopol vizeaza: economiile de scara, diferentele de costuri ale firmelor oligopoliste si cele din afara, nevoile mari de capital, controlul ofertei de factori de productie, reglementarile guvernamentale, recunoasterea produsului si apararea dreptului asupra productiei si comercializarii lui, complexitatea produsului si nevoia diversificarii lui. (Roger N.Wand, Microeconomics, N.Y., 1992, p.276)


Se stie ca resursele financiare necesare inzestrarii cu tehnologiile de varf sunt imense. in acelasi timp, fara asemenea tehnologii firmele care doresc sa intre in sectoarele acaparate deja nu au nici o sansa de reusita economica. Dar, noii potentiali oligopolisti intampina numeroase piedici in preocuparea resurselor financiare necesare, in primul rand, cuantumul initial al acestora este extrem de mare, chiar mai mare decat sunt disponibilitatile financiare - proprii si imprumutate - ale firmelor oligopoliste existente, in ramura.



Calea imprumuturilor, de regula, nu avantajeaza pe noii veniti. Caci bancile si institutiile financiare manifesta mari retineri atunci cand se pune problema acordarii de credite pentru intrarea in ramurile dominate de oligopolisti. Acestea inteleg ca noii veniti au de facut fata unei lupte dure de concurenta cu firmele deja implantate, care beneficiaza de o vasta experienta si, in plus, sunt mai credibile in fata bancilor.

Conditiile economice de productie ale firmelor oligopoliste sunt, de asemenea, piedici serioase in calea intrarii de noi competitori in ramurile dominate de oligopolisti. Costurile unitare ale firmelor mari existente sunt relativ mici, ceea ce obliga pe cei ce vor sa intre pe piata oligopolista sa produca la costuri si mai mici. Deci, costurile medii scazute ale economiilor de scara oligopoliste ii transforma din start pe noii sositi in firme necompetitive.

O piedica in calea intrarii libere de noi firme in ramurile dominate de oligopolisti consta in conditiile tehnice. Aceasta in sensul ca reusita patrunderii intr-un asemenea domeniu este conditionata de posibilitatea producerii de bunuri diferentiate. Or, pentru a produce asemenea bunuri este nevoie de mari resurse tehnico-stiintifice (respectiv de multi bani pentru a si le apropria) si, totodata, de multa abilitate pentru a infrange (sparge) barierele ridicate de ocupantii sectorului in calea potentialilor concurenti.

Firmele oligopoliste isi apara, cu ajutorul patentelor, dreptul de a produce si comercializa bunurile lor. Deci, este mica sansa noilor veniti de a se incadra in randul producatorilor de bunuri ridicate. in unele cazuri, noile firme dispun de resursele necesare pentru a arunca pe piata bunuri diferentiate. Numai ca acum apare riscul ca acestea sa nu fie cerute, populatia neintegrandu-le in sistemul preferintelor (nevoilor) ei.

Firmele care vor sa patrunda in zona unui oligopol trebuie sa faca fata si unor restrictii privind amplasarea teritoriala. De regula, noile firme se pot amplasa la mari distante de pietele de aprovizionare, de cele de comercializare, situatie care le pune intr-o situatie competitionala inferioara in raport cu cele existente - consolidate. Statul insusi, prin politica sa, dezavantajeaza pe noii veniti pe piata oligopolista. Politica fiscala, contractele de achizitii guvernamentale etc. avantajeaza firmele traditionale.

Din cele de mai sus se desprinde concluzia ca intrarea de noi firme pe piata oligopolista este, practic, aproape imposibila.

Interdependenta mutuala dintre firmele oligopoliste reprezinta o alta caracteristica a acestei piete. De aceea, deciziile uneia dintre firme depinde de ceea ce decid firmele rivale. Ca urmare, intreprinderile oligopoliste isi manifesta disponibili­tatea spre fuziuni, spre acorduri privind preturile practicate, evolutia acestora, cotele de piata etc.

Acest imbold duce la o cota de piata mai mare pentru noua organizatie economica si, deci, la o forta competitiva sporita a acesteia.


Tipuri de comportament pe piata oligopolista

Elementele caracteristice pietei oligopolistice se intalnesc in proportii diferite in sectoarele si ramurile dominate de oligopoluri. Ca urmare, se cunosc mai multe tipuri de oligopol.

Bunurile care in mod tradisional formeaza obiectul vanzarii-cumpararii pe pietele oligopoliste sunt urmatoarele: otelul, automobilele, aluminiul, aparatele electrice, masinile-unelte universale, sapunurile, bauturile alcoolice si nealcoolice, tigarile etc.

Indiferent daca bunurile oferite sunt standardizate, omogene sau diferentiate, o firma oligopolista poate adopta unul din cele doua comportamente posibile pe o asemenea piata: cooperant si necooperant.


Statul democrat si preturile. Politici de preturi

„Desigur, in sistemele actuale, guvernul are un rol important in modificarea modului de functiune a sistemului de preturi. Cele mai multe state participa efectiv la reglementarea si stabilirea preturilor pentru produsele ramurilor care formeaza asa-numita infrastructura a productiei, pentru cele ale complexelor militaro-industriale, ca si la o serie de produse agricole de baza'. (P.A. Samuelson)


Formarea libera a pretului este o conditie fundamentala a functionarii mecanis­mului economiei de piata; pretul de echilibru al ofertei si cererii reprezinta linia de forta a acestui mecanism. Numai ca mecanismul real al economiei de piata presupune implicarea statului, acesta avand sarcina de a armoniza interesele tuturor categoriilor de producatori si de consumatori.

Pretul este una din parghiile folosite de autoritatea publica pentru stavilirea unor tendinte monopoliste si oligopoliste, pentru asigurarea unor echilibre partiale si temporare, pentru orientarea dezvoltarii economico-sociale.

Interventia statului in mecanismul formarii pretului are determinari multiple cum sunt:



-penuria de resurse materiale si energetice, necesitatea protejarii si folosirii lor rationale;

-cresterea rapida a unor preturi pe pietele libere, cu efectele negative pe care le pot antrena in economie, in statutul social al consumatorilor;

- tendinta unor mari firme de a crea situatii de monopol si/sau de oligopol etc.


In fond, in tarile cu economie de piata si cu stat de drept, puterea publica se implica in formarea pretului pentru a proteja consumatorii si a garanta veniturile unor categorii de producatori.

T          inandu-se seama de faptul ca procesul formarii pretului este mixt, ca in acest proces se intrepatrund factorii endogeni pietei cu cei exogeni, se poate spune ca implicarea administratiei de stat este cel mai important factor exogen. Aceasta functie a guvernelor se concretizeaza in mai multe categorii de actiuni si masuri.


a) Principalul set de masuri promovate de puterea publica consta in ansamblul actiunilor si procedurilor de mentinere, restaurare sau chiar de consolidare a conditiilor de desfasurare normala a concurentei. In acest sens, administratiile de stat controleaza intelegerile, acordurile intre producatori, cautand sa limiteze tendintele lor monopoliste si otigopoliste. Aceste masuri se impart in doua categorii: reglementarile juridice ale tranzactiilor comerciale, adoptarea Codului Comercial, aceasta problema fiind de competenta legislativului; controlul si supravegherea modului de aplicare, de respectare a legilor privitoare la regulile de desjasurare a concurentei si la mecanismul formarii pretului, actiunea fiind a executivului.


b) In al doilea rand, administratia publica se implica in formarea nivelului pretului si a modificarii lui prin politica sa de protectie sociala, de sustinere a menajelor si persoanelor cu venituri mici. Salariul minim garantat (de crestere), dimensionarea si negocierea lui cu partenerii sociali (cu sindicatele) sunt parghii statale si de influentare a mecanismului pretului.


c) In al treilea rand, puterea de stat, guvernele se implica informarea preturilor prin sustinerea cu subventii a unor produse de interes national (cereale, energie electrica), ca si prin garantarea veniturilor minime ale producatorilor agricoli.

De pilda, in SUA, a fost adoptata si promovata una dintre cele mai interesante politici de preturi in domeniul produselor agricole. in unele situatii si perioade, au fost sustinute preturile de piata ale acestor produse, sustinerea facandu-se prin subventii si/sau credite directe acordate producatorilor de cereale. in alte cazuri, s-au practicat preturi plafon (maxime), insotite de compensare baneasca directa a diferentei nefavorabile dintre acestea si nivelul mai scazut al preturilor de piata (o asemenea politica se duce, de regula, in anii cu recolte mari).

Preturile plafon se mai practica si in conditiile stocarii in silozurile de stat a surplusurilor de cereale, cu scopul declarat al asigurarii unei stabilitati relative a preturilor. Pretul garantat se foloseste adesea numai pentru o parte din productie, adica aceea care poate fi absorbita de cerere. Cantitatea excedentara de produse agricole se vinde la preturi de piata, inferioare fata de cele garantate.

Din cele de mai sus, rezulta ca statul american promoveaza o politica de preturi stabile si remuneratorii pentru fermieri.


d) In anumite situatii extraordinare (razboaie, crize profunde si durabile), guvernele au procedat la fixarea autoritara apretului, masura fiind insotita adesea si de rationalizarea consumului.


e) Administratia publica recurge adesea la blocajul pretului, adica mentinerea preturilor la anumite niveluri atinse pentru asigurarea unei stabilizari a lor si a limitarii procesului inflationist. Ea practica politica preturilor maxime, respectiv a preturilor minime.




Dobrota Nita – Economie politica- Editura Economica, Bucuresti, 1997, pag. 190-204






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact